ARHIVE LITERARE
Lucrurile de deasupra au umbră grea, parcă au început să gândească.
vineri, 19 aprilie 2024
Romanul Elipsoid și lumea agitată de azi: risc, scop, evadare din mundan
Viața între risc și eliberare
Elipsoid este titlul unui roman, mai exact un miniroman, publicat de Iosif Roca, unul dinamic, cu texte impregnante de adrenalină, cu tâlc și puțină dragoste la maturitate. Un titlu mai puțin obișnuit, transmite rigoare, căutarea sensului, disciplină, ieșirea din malaxorul vieții. Romanul a fost publicat la Editura Rafet în anul 2023 și cartea a fost premiată în cadrul proiectului „FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TITEL CONSTANTINESCU”, ediția a XVI-a, Râmnicu Sărat, premiul „Fănuș Neagu”, festival organizat de Editura Rafet, director scriitorul Constantin Marafet. Premiul vine ca o recomandare din partea editurii, un semn în câmpia literară de la noi, vremurile se schimbă.
Miniromanul
are ca temă viața și activitatea agitată și mereu în pericol a celor care
lucrează în domeniul serviciilor secrete, a detectivilor particulari, a celor
care, din umbră, decid anumite rezultate în societate. Zona este mai puțin
abordată în literatura de la noi, mai ales din partea văzută de aceste
persoane. Domeniul a fost mereu ocolit, zona fiind atinsă de revolta împotriva
serviciilor secrete care au făcut poliție politică înainte de anul 1989, cu
evenimentele care se cunosc din presă, istorie, literatură și propaganda
partidelor după „loviluția” din decembrie 1989, plus revolta unor intelectuali
de marcă din viața culturală. Domeniul este unul sensibil, presupune politică,
cunoștințe economice, tehnici de urmărire și sabotarea adversarului, condiție
fizică de excepție, abilități diverse formate de-a lungul anilor. Plus doza de
violență, reflectând violența din lumea de azi.
Prin anii
nouăzeci, Pavel Coruț a scris o serie de cărți dedicate domeniului, unele cu
succes de piață, noutatea mesajelor atrăgând atenția cititorilor din zona
„scenaritei”, atât de spectaculoasă prin traiectoriile narative. După anul 1989
au apărut la noi diferite profesii inedite, specifice economiei de piață,
respectiv activități specifice detectivilor particulari, cu rolul lor în câmpul
social. Marea majoritate a persoanelor nu cunoaște rolul acestora ca servicii
doar în favoarea celor care le solicită. La fel și alte servicii de lobby,
intermedieri internaționale, contracte de know-how etc. Societatea se schimbă
treptat, dar sigur, capitalul pune în mișcare forțe sociale blocate, care
stăteau latente în zona de confort.
Tema și
ideile sunt inedite, aduc un suflu nou, la fel și cărțile care abordează
Inteligența Artificială, viața mercenarilor, activiștii din diverse domenii,
zona „oenge-urilor”, dar care pot avea efecte sociale neprevăzute, șocante.
Romanul are
o acțiune dinamică, planurile în care eroii acționează sunt diverse, în țară,
străinătate, pe frontul nevăzut al intereselor de tot felul. Evident, interesele
economice primează, forțele economice au importanța lor în capitalismul global
de astăzi, dominat de energii surprinzătoare, dincolo de limita în care statele
pot acționa. Daniel, personajul principal este angrenat în astfel de acțiuni
menite să protejeze interesele naționale, sub comandă politică. El are o
pregătire aparte, știe să elimine sau să bareze activitatea altor detectivi sau
agenți acoperiți, se folosește de dispozitive electronice speciale, activitatea
lui este acoperită de alți colegi/ colege (Raluca), are o subordonare strictă
și urmărește scopuri precise. Trece prin numeroase „aventuri”, este în pericol,
dar răzbește. Când „munca de teren” îi afectează integritatea fizică, după o
acțiune în Franța, este protejat de forțele superioare pentru a se reface.
Pentru protecția sa, ulterior refacerii, i se oferă un birou de detectiv, i se
schimbă numele în Mihai Muntean. La sanatoriul din Spania unde este dirijat,
are parte de experiențe aparte, viața lui însemnând ceva din punctul de vedere
al celor care îl coordonează. Reprezintă o valoare. Înțelege că în timpul
acțiunii a fost protejat de alți colegi, alții au eliberat locul faptelor
specifice de probele materiale legate de intervențiile în forță, acțiuni aflate
sub acoperire. Iată cum descrie autorul zona de recuperare: „San Sebastian este
locul potrivit pentru întremare. Clinica este situată pe colina estică a
golfului ce pătrunde spre inima orașului
ca un disc semicircular, este așezată aproape de vârf, cu fața spre intrarea în
golf. Vederea cuprinde imensitatea Atlanticului, aproape tot golful și colinele
orașului. Micuța insulă de la intrare străjuiește oceanul și golful, flancat de
cele două coline mai înalte decât celelalte din oraș și este o oază de verdeață”
(p.65).
Acțiunea se
desfășoară rapid dintr-o parte în alta a continentului, din Transnistria în
Occident, sub forțe care pun preț pe valorile economice pentru care se dau
bătălii extraordinare, de multe ori departe de ochii publicului.
Personajele
sunt puține abia schițate, poate personajul principal, Daniel – Mihai Muntean,
este mai conturat. Astfel de personaje nu au viață personală, sunt instrumente
oarbe în mâna celor care îi controlează fie politic, fie prin contracte de
servicii, fie prin tehnici de manipulare și captarea lor. Umanizarea
personajelor se face prin tablouri introduse de autor în corpul acțiunii
principale, relații de iubire tranzitivă, salvează un copil pe durata cât a
fost în Spania la tratament, spre bucuria și aprecierea părinților. Lipirea
unor scrisori în corpul acțiunii principale, ca semn al prezenței umane în
lume, cu tragedii și speranțe mereu intacte. De asemenea, acțiunea se desfășoară în zone
aparte, locuri de frumusețe naturală, cu tablouri scurte, dar relevante.
Personajul principal apelează la un sihastru/ pustnic, fost și el agent al
forțelor speciale, cu unele capacități spirituale aparte, cu numele Daniel,
nume predestinat.
Acțiunea are
o deschidere specială spre o altă zonă socială, personajul principal este
antamat de servicii universale specializate în apărarea valorilor globale,
necesare echilibrului pe glob, ca activitate de protecție a valorilor generale
ale umanității. Pentru astfel de servicii, acoperite ochilor publicului larg,
există cineva mai sus pe scara sistemului.
Finalul
acțiunii este descris printr-un elipsoid
care arată sensul în timp și spațiu, cu puțină iubire, atenție, forță,
înțelepciune, o zonă închisă, acțiunea desfășurându-se în spațiu închis, în
jurul unor focare de interes pentru cel care îl generează, dar cu generozitatea
simetriei. Este un final inedit, riguros, ieșind din sfera literară, doar
atingând-o tangențial, pentru ca omul să rămână în picioare.
Mijloacele
literare sunt limitate, descrieri de natură, caracterizări sumare ale
personajelor implicate, trimiteri spre zone de spiritualitate, cu focare de
credință riguroasă, uneori spectaculoasă. Dialoguri scurte, exacte, închise în
sfera strictă a evenimentelor descrise.
Romanul, mai
exact miniromanul, se bazează pe schimbarea planurilor acțiunii, pe interesul
pus asupra acțiunii în sine, ca poveste care face parte din marea poveste a
lumii de azi. Poate fi tratat ca un script al unui film de acțiune, cu spioni
și evenimente spectaculoase. Trădările vin din partea unor politicieni
(parlamentarul Șarpe), ei au alte interese, mai ales personale și sunt sub
controlul altor forțe, străine de interesele țării. Trădările fac parte din
jocul internațional de acaparare a resurselor economice, naturale, umane.
Comunicarea dintre personaje se face și prin gesturi, semne, semnale discrete,
dispozitive electronice, limbajul este limitat, spre deosebire de limbajul
oamenilor obișnuiți. Zbuciumul interior al personajului este al omului captiv,
nu unul existențial, el trebuie să găsească mereu o ieșire din acțiunea
imediată, raportat la acțiunea de ansamblu. „Mihai este asaltat de propriile
gânduri existențiale. Până la urmă va trebui să clarifice, cât mai curând,
calea de urmat. Nu este singur, are o mângâiere lângă el, în inima lui și asta
schimbă totul. Muntele, împresurat de zori – faptul zilei vine mai întâi pe
munte – îl atrage ca un magnet. Pustnicul este pe stânci cu Schatz și Pin. Cu
hainele fluturând în bătaia vântului, stă drept și nemișcat cu fața spre
Caraiman. (…) Prima rază de soare atinge vârful muntelui trimițând miliarde de
scântei în jur. Una dintre ele se desprinde și lovește un bloc de stâncă
instantaneu, fulgeră ochii lui Mihai” (p.123).
Cartea aduce
în zona de interes pentru cititor activități care au importanța lor în
vremurile acestea, dovadă că mai există domenii de exploatat în cadrul
fenomenul literar. Cu fraze precise, exacte, Iosif Roca ne-a oferit o poveste
aparte, realitatea și fantezia fac corp comun, cititorul fiind atras în
vârtejul noii lumi în care am intrat.
Nu putem prevedea
cum vor fi primite în registrul literar aceste domenii noi de activitate care
se ivesc în viața de zi cu zi, literatura este o sferă sensibil la pulsul
politic de la noi.
Paradigma
vremurilor este tot mai abruptă, la fel ca acțiunea cărții.
Constantin
Stancu
*Text apărut în revista „Răsunetul cultural”, nr. 4/2024
vineri, 12 aprilie 2024
Daniel Marian, SISTEMUL PERIODIC AL SENTIMENTELOR, Editura Rafet, 2024... „De altfel, poetul testează cititorul, titlurile sunt fie la început de poem, fie la sfârșit, este o joacă elegantă, dovadă că lumea literară a devenit mai relaxată. Titlurile se scriu cu literă mică, la fel și restul versurilor, este o familiaritate prestată tot mai mult în literatura de azi, sfera împrumutând ceva din tehnica publicității, menită să șocheze, să scoată în evidență”
Tema
poetului: un război fără cai…
Daniel Marian este un poet dinamic, scrie intens, scrie și despre cărțile altor scriitori, este o grabă în activitatea lui, uneori sare peste umbrele din textele citite, alteori vine cu noutăți percutante. În volumul de versuri sistemul periodic al sentimentelor, apărut la Editura Rafet în anul 2024, director Constantin Marafet, poetul se descoperă preocupat de sistematizarea poemelor scrise, de punctarea liniilor de forță care îi caracterizează opera.
Este un poet dinamic, scrie mult, mereu în căutarea de
noi expresii literare care să definească sentimentul, starea, perspectiva,
mirarea, angoasa, refuzul. Doza de frustrare se convertește în poeme energice,
uneori inedite, alteori mundane. Nu refuză niciun argument, stare, mirare,
revoltă. Este un revoltat ascuns după un nostalgic din vremea poeților
activiști ai suferinței, cum scria Nichita Stănescu. A scris/ scrie și el
despre poezia altor poeți, este preocupat de noile volume apărute, de noile
ziceri sau revolte. S-a contaminat de poezia de azi, este permeabil la virusul
liric.
Din aceste experiențe personale și de gașcă poeticească, el se ridică și afirmă că poezia este la baza multor crize și împăcări. Există un substrat (tabel) care susține partea bună, partea lirică din om, un tabel periodic, sistemul periodic în care om încape cu viața și moartea la un loc, nu poate evada. Poetul notează, reține, afirmă, strigă, e țipătul de pe podul dintre ieri și azi, ducând spre un mâine mai agreabil. El se joacă uneori și depune efortul să sistematizeze fluxul liric după puterile sale. Instabilitatea, sentimentele, dreptul la visare, istorii frânte, cai și holograme, singurătatea ca o boală, dragostea promisă, greu de prins în cuvinte, constituie teme pe care le abordează cu încredere. Este o cunoaștere indirectă prin poem, cuvintele au forța de a creiona universuri presupuse.
Uneori își permite și aproximări din punctul de vedere
al omului muritor: Dumnezeu este rupt de
realitate, cu toate că limitele umane îl aduc pe domnul poet pe calea cea
bună, când moartea îi sare în față…Apoi, el își declară falimentul personal și
dreptul de a vedea dincolo de moartea aparentă, poetul poate, adică, să acceadă
dincolo de cele văzute. Dar ce nu face poetul pentru un car cu poezie?; dacă
există Carul cu Bere, există și Carul cu Poezie: „stai să vezi caleaşca în
flăcări/ sărind la garduri şi la scări/ făcând stelele jumări”. Pentru că:
„foaie gri de aspic/ din gura asprului nimic/ carul mare sau carul mic?” (carul cu poezie, p. 82).
Sunt și teme mai grave, abordate în stilul său
personal. Patria, războiul, credința, timpul, infinitul, fauna urbană, istoria
ca argument liric, existențial. Ele sunt tratate cu un fel de detașare, de ce
ar trebui să luăm viața în serios? Există poezie și libertatea de a spune
orice, libertinajul exersat pe rețelele sociale, în piața publică, în tramvaiul
nouă (9) etc. Patria este exprimată plastic prin metroul de serviciu: „când s-a făcut metroul de la timişoara la cluj/ toată
şobolănimea s-a fost dat cu ruj/ iar de la baia mare la constanţa/ nu le mai
tăcea clanţa/ (bucureşti avea deja zepelin/ de o sută de ani de chin)” (dar să vezi, p. 27). Acest gen de poezie
este în opoziție cu poemele despre patrie, bine plătite înainte de 89,
patriotismul vine din zicerea relaxată, detașată de capcanele istoriei.
Blocul de locuințe devoalează fauna urbană, „jungla
civilizată”, locul unde se adună contrastele, libertinajul, angoasa: „la mine
în bloc e o adevărată şcoală de arte şi meserii/ fiecare locatar are rolul său
bine definit în organigrama blocului/ la parter sunt cei care cu urechea de
pământ simt cutremurele/ la etajul unu se desfăşoară hărţi tactice şi se prevăd
războaiele/ canicula taifunurile tornadele avalanşele ocupă întreg etajul doi/
şi trei este rezervat integral celor cu problema climatică în creier” (deasupra
blocului meu vrăbiile se însoţesc cu vulturii, p. 65).Mediul social este bine conturat, ceva
suprareal și apăsător unește oamenii în comunitate și concluzia vine
promoțional: „iar pe scara blocului avem un ficus care consumă tot
aerul”… Poetul prinde bine atmosfera urbană, marcată de „unitatea” absurdului…
O altă temă abordată, importantă în economia vieții,
este credința, un aspect mai delicat și mai rar la poeții de astăzi, marcat de
un realism imediat, necenzurat de partea spirituală: „există o religie a
pâinii/ şi a vinului pe aceasta/ nu ţi-o pot povesti/ pentru că ar trebui/ după
aceea să iubeşti/ foamea şi setea până ce/ cu adevărat dintr-odată” (vei învăța să crezi, 23). Este singurătatea individului în blocul
central, elementele sunt pâinea, vinul, iubirea, abstinența (aici, forțată de
societatea modernă). Este multă tristețe în poem, dar și suferință ascunsă.
Presiunea timpului asupra ființei este prinsă într-un
poem în care revolta individului este copleșitoare, nu se poate face nimic,
stai în timp și aștepți sentința:
dă-i în cap să-i sară figurile de nisip
fă-l ţăndări cu tot cu perversa clepsidră
ori muşcă-l de urechea stângă pe unde intră
frisoanele haosului aclimatizat la timp
sau măcar reneagă-l dezmoşteneşte-l
înjură-l blestemă-l fă-l de ruşine
nu-ţi fie teamă de blasfemie
fir-ar al dracu’ de monstru
să ţină minte să nu mai treacă pe aici (omoară timpul, p. 56).
Sunt teme esențiale ale condiției umane, mai rar
abordate în poezie de Daniel Marian, de data aceasta el își asumă existența sub
aripa unor versuri care pipăie destinul uman în timpurile de pe urmă.
O altă temă, de natură filozofică, ținând de un
existențialism poetic mundan, este infinitul, tratată într-un poem mai lung,
poetul testându-și capacitatea de a rezista în fața problemelor vieții și
tristeții, limitele primite la naștere impunând un astfel de poem:
ce este un infinit şi la ce-ţi trebuie
nu vei şti să umbli cu el ca şi cu mercurul
cu mătrăguna sau cu veninul de şarpe
cu ozn-ul cu bomba cu neutroni
cu mămăliga explodată la nervi
vezi şi brâncuşi s-a ars cu infinitul i-a ieşit
doar pe jumătate restul a rămas impozit sau
oricum i l-au furat unii sau alţii (și acesta este un infinit, pp.
59-61).
Sunt și poeme în care poetul devine manierist,
exercițiul liric nu este de ajuns pentru a materializa unul, mai trebuie starea
de grație care să permită vederea de pe balconul literar, ca una de ansamblu și
penetrantă. Nu totdeauna sistemul poetic permite nașterea poemului: „ieri erai
un monolit de care loveam întrebări/ acum te deschizi ca o stâncă la cutremur/
văd că îţi curge lumina printre degete/ flămânzesc de tine cei câţiva aştri/
cărora le e teamă să se trezească” (***, p. 63).
De altfel, poetul testează cititorul, titlurile sunt
fie la început de poem, fie la sfârșit, este o joacă elegantă, dovadă că lumea
literară a devenit mai relaxată. Titlurile se scriu cu literă mică, la fel și restul
versurilor, este o familiaritate prestată tot mai mult în literatura de azi,
sfera împrumutând ceva din tehnica publicității, menită să șocheze, să scoată
în evidență.
Poet harnic, cu multe poeme scrise, unele publicate,
Daniel Marian își testează singurătatea și tristețea, dorind să atragă atenția
asupra unei lumi posibile mai bune. La baza ei poate sta și sistemul periodic al sentimentelor, marcă
proprie… Cu alte cuvinte, arta este știința de a face ocolul unui sentiment în
câteva poeme bine aranjate în sistemul literar. Scriind despre ceilalți
confrați, Daniel Marian intră în sistemul literar de azi cu entuziasm,
tristețe, călare pe poemele sale.
Pentru a cita
din dorințele sale: …un război fără cai: „…te rog Doamne/ măcar atât un război
fără cai/ ochii lor lumânare de vecernie/ au parcurs deja toată întristarea/
din întreg universul” (fără cai, p.
30).
Constantin Stancu
*Daniel Marian, sistemul periodic al sentimentelor, versuri, 88 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2024.
*Text publicat în revista „Acolada”, nr. 3/2024
marți, 9 aprilie 2024
BIBLIOTECA DE GHEAȚĂ, ULTIMA BIBLIOTECĂ...
Biblioteca de gheață
Cea mai perfectă bibliotecă: Biblioteca de gheață!
Se văd coperțile colorate prin stratul transparent,
nume de oameni, cuvinte jucăușe, semne neînțelese,
care duraseră de mii de ani.
Timpul fraged nu mai avea importanță,
frigul era cel mai perfect timp posibil!
…Până în ziua în care a crescut temperatura și
atunci au dispărut cărțile,
la picioarele fiecăruia, o pată umedă – acolo a fost o carte…
Apoi s-a stins pe pământul uscat, s-a ridicat la cer,
nimeni nu putea spune exact unde s-au dus cuvintele…
Constantin Stancu ©
Ostatic în Patria Poemului... Ioan Barb și etapele călătoriei literare
Poetul a avut un moment de reflecție asupra drumului său în viață legat de farmecul literaturii. Sunt mai multe paliere în care își mărturisește revelația personală: Tăcerea ca o flacără (1998); Picătura de infinit (2010); Sub via ființei plâng strugurii (2010); Babilon (2011); Sabatul interior (2011) (Găurile din suflet, Amurg ambiental, Cauțiunea). Cartea mai reține câteva note despre autor și referințe critice legate de activitatea sa, așa cum l-au văzut confrații și criticii literari.
Bilanțul de etapă proclamă identitatea lui, posibilitatea de a scăpa prin
poezie de elementele facile și convenționale de fiecare zi. Există o picătură
de infinit în aventura zilnică, o carte a vieții chiar dacă se rătăcește,
uneori, într-o lume fără timpul prezent. Pașii sunt sărutați de ierburi, o
apocalipsă poate începe și-n orașul interzis…
Așadar, călătoria între Ierusalim şi Babilon, dus-întors, este una
spirituală şi interesantă, poetul o reface prin poezia sa, ca un dar pentru
cititor, pe care îl şi provoacă la autocunoaştere şi la cunoaşterea istoriei
umanităţii, căci fără credinţă lumea este mai săracă.
Note C Stancu ©
Aurelian Sârbu: Mersul luminii...
JOCUL CU PRADA
ciudat e mersul luminii
mă poartă prin lume după voia ei --
izvor ce urcă și
coboară
prin țesătura ei
de păianjen --
iubiri
îmbălsămate
vânat fără
scăpare
în jocul cu
prada
Aurelian Sârbu
vineri, 5 aprilie 2024
joi, 4 aprilie 2024
Ladislau Daradici, SĂ NU ÎNDRĂZNEȘTI SĂ MORI FĂRĂ MINE, București, Editura Biscaria, 2023... „Scriitorul ne propune un fals jurnal vienez, un jurnal al ființei. Titlul este inedit, sugerează finalul unei lumi, apocalipsele necesare într-o lume în perpetuă schimbare. Rapiditatea schimbărilor generează ipoteze de final, iubirea ține legate ființele, ea și el se agață de viața primită în dar, se leagă de infinitul dintr-o secundă. Sensul în viață există, dă direcția trăirilor de fiecare zi”
O dimineață a lalelelor,
paradox și sens la Viena
Viața ne pune în situații inedite, ne scoate din cercul
în care locuim comod, ca la început de lume. Mișcarea omului pe harta
destinului, evadarea din ziua de fiecare zi, generează noi provocări. Ladislau
Daradici le acceptă, efectele acestei mișcări în spațiu și timp constituie
experiențe aparte, ele scot la iveală noi perspective, noi gânduri, noi iubiri.
Cu volumul de poeme Să nu îndrăznești să mori fără mine, apărut la Editura Biscara din București, în anul 2023, scriitorul ne propune un fals jurnal vienez, un jurnal al ființei. Titlul este inedit, sugerează finalul unei lumi, apocalipsele necesare într-o lume în perpetuă schimbare. Rapiditatea schimbărilor generează ipoteze de final, iubirea ține legate ființele, ea și el se agață de viața primită în dar, se leagă de infinitul dintr-o secundă. Sensul în viață există, dă direcția trăirilor de fiecare zi.
Poemele se leagă, au continuitate, exprimă sentimentul
aparte al participării la viața unui imperiu global, clădit pe ruinele unui fost
imperiu care s-a stins, cu măreția trecutului, gloria prezentului, strălucirea
viitorului. Iubirea leagă oamenii, este greu de frânt, deși forțele lumii de
azi apasă pe inimile și mințile oamenilor. Iubirea apare mereu în poeme, ca un
fir roșu, părțile se caută pentru a forma întregul într-o capitală a
speranțelor, este sensul pentru care merită să mori, conform motto-ului de la
începutul volumului.
Ladislau Daradici le abordează în nota sa specifică, a
celor o sută de cuvinte, se disciplinează, o disciplină impusă de nevoia de
timp, istorie, viitor. Disciplina generează noi perspective, tablouri care
șochează sau care îmblânzesc ființa, evenimente care au dimensiunea unor ore astrale pentru cei implicați în
dinamica vieții. El surprinde aceste tablouri, le dă o deschidere literară
evidentă. Tristețea, singurătatea, bucuria, întâlnirile, accidentele,
abandonul, toate au o cheie a lor, poetul prinde esența, extrage rădăcinile
unor idei care marchează cititorul, punctează substanța vieții. Călătoriile
poetului sunt spirituale, moartea și viața fac alianță într-o lume dinamică,
presată de limitele ei. Rămân mereu întrebări, gânduri nespuse, paradigme bine
conturate. Experiențele de zi cu zi sunt depășite de perspectivele culturale
mai largi. Europa nu este numai un continent legat de normele economico-sociale,
este un continent al culturii, al vieții, al credințelor subsumate, a
subconștientului.
Plimbarea prin oraș înseamnă o aventură, lumea este
prinsă într-o centrifugă halucinantă,
tăcerile umbresc străzile, parcurile, deși zgomotul de fond este abrupt. Lebăda
apare mereu în peisaj, ca o emblemă, alături de iubire. Îngerii trec strada, cu
istorii secrete pe umeri, catedralele punctează eternitatea care se ascunde în
arbori vechi. Brusc, pe Dunărea care străbate Viena, plutește o fată, un
boschetar cerșește pe marile bulevarde, sufletul se dizolvă în sânge. Cei în
vârstă caută vechile trasee ale dragostei, sufletul este ca un arbore. Ninge
lin peste lumea capitalei, moartea este o posibilitate pentru cei care speră
într-o viață eternă.
Ladislau Daradici prinde esențele: „Viena pare o imensă grădină a iubirii” (p.9); trecutul este un mormânt incert, cețos (p. 15); prin Viena, prin ochii negri ai nopții: „simt cum sufletul mi se divide în două” (p. 17). Peisajul este frânt de căderile lumii: „peste parcul înțesat de lume/ pe lacul verzui o lebădă tristă/ își așteaptă zadarnic perechea/ ucisă de doi boschetari tuciurii/ flămânzi” (p. 18).
Sensibil și atent, poetul caută sensul în orașul
capitală, omul își caută
deznădăjduitsufletul într-o lume fără suflet (p. 25). Evadările sale sunt
spirituale: „Îți voi clădi o catedrală/ de cuvinte să-ncapă toate/ rugăciunile
tale” (p. 33). Singurătatea atrage poezia, sufletul caută spre infinit: „parfum
de tăcere vuiet surd în infinit” (p.37). Există o lumină discretă în oraș, una
care învăluie destinele: „un miliard de fluturi incandescenți/ mi-au acoperit
trupul/ atâta lumină încât păsările/ ard de beția zborului” (p.41).
Istoria își are regulile ei, răzbate prin continentele
orașului: „noaptea când e liniște/ auzi îngerii respirând în orașul imperial”
(p.45).
Fiecare zi are o dimensiune aparte, poate însemna finalul
sau începutul: „e o după-amiază aurie pe Lisztgasse/
în care se poate muri fără regrete” (p.55).
Exemplele pot continua, avem un jurnal existențial, lumea
concretă se desfășoară într-un areal spiritual. Tineri, bătrâni, copii, sfinți,
vagabonzi, trecători, îndrăgostiți, nebuni, străini, toți au loc sub acoperișul
orașului, mereu la intersecția marilor drame. Iată starea: „morții tac laolaltă
cu vii/ amintindu-și unii de alții” (p.97).
Există și un ghid real în acest jurnal, cititorul este
purtat prin parcuri, pe malul Dunării, pe marile bulevarde, în locuri unde
istoria a intrat în pietre și-n mințile oamenilor, în locuri simbol, cu deschidere
spre alte orizonturi: Prater,
Zieglergasse, Stadtpark, Lisztgasse, Kohlmarkt etc. Aceste puncte nodale spirituale
declanșează poemul, îl duc într-o realitate a suprarealității, cu drame,
tristeți, bucurii noi, iubiri care declanșează baletul sufletului între o lume
și alta.
Regulile poeziei moderne sunt respectate, un prezent
apăsător planează peste cuvinte, idei, deschideri…O panoramă suprarealistă se
desfășoară în versuri: „ÎN STADTPARK O DOMNIȘOARĂ/ bătrână se ofilește pe o
bancă/ un puști obez înfulecă un hamburger/ din carne de vită modificată
genetic/ dintr-un platan găunos/ păianjenii păroși se scutură/ în creștetul
unui grup de asiatici/ un pedofil creponat transpiră/ într-un costum elegant de
lână/ la umbra fărădelegilor sale/ sunt patruzeci de grade la umbră/ și parcul
pare o oază în deșert…” (p. 13).
Poetul a prins și tarele vremii: carne modificată
genetic, migranții, deviantele de comportament, singurătatea, natura afectată
de haosul existenței etc. Iubirea oferă oportunitatea unui dinamism straniu,
poemul continuă: „aștept să te ivești să reînverzească totul/ să se pogoare
vraja/ pe undele verzi ale lacului/ pe care plutesc șapte lebede/ exact sub
malul unde/ stafia unui puști înecat/ își așteaptă cuminte mama/ să-l ducă
acasă” (p.13).
Ultimul poem dă titlul volumului, teama de moarte ca
sentiment al despărțirilor definitive, declanșează un sentiment profund de
iubire, una existențială, dincolo de carnea fragilă, bărbatul dorește să
îmbrățișeze trupul ființei femeii„cu teama de moarte”, deslușindu-i respirația „de
la celălalt capăt al lumii”, o „gutuie însângerată zăcând în iarba ninsă de
blândele sângerări ale toamnei” (p.104).
Fiecare poem are primul vers scris cu litere mari, el
preia titlul acestuia, face un corp comun cu restul versetelor, se încrustează
în idee, în temă, în peisaj. Toate poeme adunate spun o poveste, povestea celor
care au evadat din spațiul și timpul lor, intrând într-un spațiu familiar și străin
totodată, parte din Europa; parte din acest timp curgător, greu de prins în
malurile unui poem. Un jurnal liric, poetul lasă textul să respire liber, fără
semne de punctuație, într-o geometrie urbană bine ordonată, capabilă să
asimileze această civilizație aflată într-o perioadă de trece, cu un final
între perioade, zid ale stărilor și viziunilor.
O carte de literatură existențială, cu multe trimiteri
între viața reală și viața din sufletul omului în mișcare, prin lumea care i-a
fost dată prin destin.
Lumea poate încăpea într-un poem de o sută de cuvinte, nu
prea multe, nu prea puține, pentru că „poeții mor sângerând în poeme lor” (p.
100)…
Constantin Stancu
*Ladislau Daradici,
Să nu îndrăznești să mori fără mine, poeme,
fals jurnal vienez, 110 pagini, București: Editura Biscara, 2023. Moto:
„Paradoxal, viața are sens câte mai există lucruri pentru care merită să mori”.
Texte coperta a IV-a: Ana Ardeleanu, Monica Grosu, Iulian Chivu. La final, câteva
date despre autor: profesor, prozator, poet, critic literar, membru al Uniunii
Scriitorilor din România etc.
*Text apărut în rev. „Actualitatea literară”, ian-feb./2024
luni, 1 aprilie 2024
POEMUL ÎN PRIMĂVARĂ
SCRIEREA POEMULUI
…cum să scrii poemul în miezul zilei
când unii oameni mănâncă bucate gustoase,
le înghit cu poftă, le curge unsoarea pe barbă, pe piept,
când unii transpiră şi stropi de sudoare picură
pe bucata de lemn mirosind a pădure şi a iarnă…
…cum să scrii poemul când telefonul plânge
în tăcerea lui albastră şi
rândunele îşi fac cuib la colţul ferestrei
între zidul care leagă nordul de sud şi
zidul care leagă estul de vest,
cum să–l scrii,
mai bine îl trăieşti,
dar nici nu ştii că deja poemul te-a pătruns
ca o sabie în mijlocul zilei
care nu ştii dacă a fost, este,
sau va fi, fiind…
Constantin Stancu - Hațeg ©
Voicu Lăzăruț: POVESTEA EURO -2024... „Cât mai trăim trebuie să ne bucurăm de sport, mai ales că-l vedem de data asta din fotoliu, nu ca pe vremuri pe dealuri de unde”
Campionatul European de Fotbal -
EURO2024 din Germania 14.06-14.07
Mi-am adus aminte că, timp de 40 de ani am fost reporter de sport și am încercat să fac o avanpremieră la EURO-2024. Am făcut-o, ca o broșură program de pe vremuri pentru cei care n-au timp și nici dorința de a consulta informațiile sportive apropiate. De aceea, Revista Banchetul mi-a acordat, de 4-5 ani, o rubrică sport pe care vreau s-o fac documentată, ca pe vremea lui Cristian Țopescu. Următorul număr al revistei va fi mai amplu pentru că din 26 iulie începe cea mai dorită și curată manifestare a lumii sportului-Olimpiada Paris-2024. Mai întâi, să dăm drumul informațiilor EURO2024...
Dreptul de organizare a Euro sau CE-2024 a fost acordat
UEFA încă din 1958. La acest eveniment, din anul acesta, participă 24 de echipe
calificate din preliminarii europene. Primele două clasate din fiecare grupă se
califică alături de alte 4 națiuni de pe locul 3, cele cu cel mai bun golaveraj
și care merg în optimi. Sponsorul principal-Adidas lansează cu acest prilej
versiunea cosmică de minge care poartă denumirea din dragoste de fotbal...în limba
germană...
Fiind unul dintre cele mai importante evenimente din
Europa, cu cei mai importanți și mari sponsori germani, americani și chinezi se
preconizează ca ediția 2024 să fie urmărită de peste 3 miliarde de telespectatori,
asta ca să se vadă că cei ce trăiesc în pace și prietenie beneficiază de
importanță, organizare, fonduri, prime și publicitate de la cele mai importante
societăți comerciale și de mass-media. România s-a calificat la acest EURO
pentru a șasea oară, după ce o mai făcuse în 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016. La
acest EURO- 2024 s-a calificat cu multă ambiție și dorință dintr-o grupă
omogenă, dar calificarea de pe locul I i-a adus dreptul de cap de serie, care
i-a dat cea mai favorabilă grupă de la Campionatul European German.
Participă toate marile puteri fotbalistice din
Europa, cu performanțe în trecut, la C.E.-astfel Germania, ca țară organizatoare
s-a calificat direct, ea are 3 ediții câștigate, altele națiuni ca Spania-3,
Franța-2, Italia-2, ultimul titlu fiind cucerit în fața Angliei pe Wembley, la
penaltiuri, Cehia-1, Olanda, cărora le place să li să zică batavii din Țările
de Jos, au o ediție câștigată, Danemarca au o ediție câștigată după ce nu se
calificase la turneul final, au profitat de descalificarea Iugoslaviei, cu
fotbaliștii care veneau de pe plaje, Portugalia adevăratului Rege Ronaldo are o
ediție, chiar și Grecia are una în 2004...și incredibil marea forță a
Fotbalului – Anglia nu are câștigată nicio ediție. Iată ce-ți aduce războiul,
Tavariși Putin, deși Rusia=URSS a câștigat un CE, în 1960 și a fost
participantă la toate edițiile, nu mai trag azi la poarta Brandenburgă cu
mingea, ci doar cu tunul, racheta și tancul în oropsiții ucrainieni, cu care ne
vom înfrunta noi, aprig și decisiv în grupa F. Pacea și sănătatea sunt
lucrurile tot mai rare, cele mai dorite de Lume, de miliarde de iubitori de
fotbal care iubesc acest sport ca o religie, cel care le oferă puțină bucurie
și dorință de a mai trăi, incă o ediție, încă un eveniment, încă o zi din Spectacolul
Lumii.
În Germania reunită, grație lui Gorbaciov - UN RUS LUMINAT,
se va desfășura în perioada 14 iunie-14 iulie 2024 acest EURO, cu participarea
a 24 de echipe, repartizate după criteriul valoric, în 6 grupe după cum urmează:
Grupa-A -Germania, Elveția, Scoția, Ungaria
Grupa-B -Italia, Croația, Spania, Albania
Grupa-C -Slovenia, Danemarca, Anglia, Serbia
Grupa-D -Polonia, Austria, Franța, Olanda
Grupa-E -România, Belgia, Slovacia, Ucraina
Grupa-F -Cehia, Turcia, Portugalia, Georgia
Această a XVI-a ediție a fost acordată, ca
organizare Germaniei, țara cu cea mai bună bază materială, cu stadioane mari, medii,
toate moderne, noi și luxoase, niște splendori arhitecturale a căror capacitate
variază de la Stadionul Olimpic din Berlin, cu 74.461 de locuri, Munchen cu
Alliantz-Arena-70.076 locuri, Dortmund-65.849, Gelsenkirchen-54.740, până la
cele medii, la Dusseldorf-51.031, Koln-49.827, Frankfurt-48.387, Leipzig-42.959...Condițiile
de joc, participare, tehnică video, și de gazon vor fi de excepție...ca la
nemți...!
Trofeul care se acordă câștigătoarei - Henri Delaouay
este prezentat ca siglă în toate orașele germane în postere imense în jurul
cupei sunt 24 de felii de tort inscripționate cu steagul fiecărei națiuni
participante, iar elipsa cupei reflectă forma Stadionului Olimpic, în plus,
fiecare dintre cele 10 orașe gazdă au propriul logo, mai mic, dar care să
prezinte atracțiile turistice și stadioanele din cele mai importante orașe
mari.
Sloganul oficial, cel general al turneului, a fost
ales cu multă grijă istorică, prin concursul unor mari ziariști sportivi și
președinți de cluburi, cu frica endemică ca nu cumva să aibă niște reminiscențe
din anul 1936. A fost desemnat un slogan demn și simplu, unul care să promoveze
în Lume, în special în Europa divizată, diversitatea și incluziunea. El este
scris în două limbi ale unor popoare care s-au războit și omorât în lupte seculare
de/pe teritorii. Sună sloganul principal ca o goarnă de trezire a națiunilor,
pentru pace și prietenie între popoare, ca înainte...?! United by Football=Vereint im Herzen Europas...adică pe
românește = Uniți prin fotbal...Uniți în
inima Europei. Și, mingea Adidas poartă un nume de iubire de fotbal tradus Dragostea de fotbal-Fusballeliebe, iar mascota este haiosul ursuleț
Albert, prezentate spectatorilor și
telespectatorilor prin două sentimente nespecifice poporului german, dar des
altoit cu milioane de emigranți, printre care și 1,2 milioane de români, mult
mai veseli.
Toți românii sperăm într-o participare
fastuoasă cu o ieșire din grupă, dacă nu e prea mult, la ce fotbal avem în
țară. Vom fi prezenți în Germania cu zeci de mii de români care nu mai suntem
nici săraci, nici interziși în capitalism lor. Deși suntem țara care transmite
prin onorantul post ProTv 32 de meciuri, cele mai multe și bineînțeles cele ale
grupei noastre după cum urmează:
17 iunie, ora 18, Belgia-Slovacia la
Frankfurt
17 iunie, ora 15
România-Ucraina la Munchen Alianz-A
21 iunie, ora 15
Slovacia-Ucraina la Dusseldorf
22 iunie, ora 21
Belgia-România la Koln
26 iunie, ora 18
Slovacia-România la Frankfurt
26 iunie, ora 18
Ucraina-Belgia la Stuttgart
Dragi germani ! O lună vă vom invadam țara,
cu flori, urale și zâmbete, nu ca voi, în 1940, ca să vă cucerim cu fotbalul
nostru latin, cam prea plin de optimism și politică și cu valoare mediocră.
Sperăm să trecem de grupe, și toți ne punem nădejdea în jucătorii care evoluează
în străinătate și în niște tineri pe care nu putem să nu-i iubim, că plângem alături
de ei la TV, ei la imn și noi,... la finalul unor jocuri. Ne prezentăm la acest
EURO2024 cu mândrie, dorințe, speranțe, cinste și orgoliile unor tineri
talentați ca: Drăgușin, Man, Mihăilă, Moruțan, Hagi, Moldovan, Rațiu, Coman, Drăguș,
cu mai experimentații Stanciu, Burcă și Alibec, cu toții provenind de pe tot
cuprinsul țării noastre bogate în de toate, cu mulți, toți și netoți...! Echipa
este formată de băiatul lui Anghel Iordănescu, un ins capabil, tăcut și
inteligent. Să sperăm că are și-un pic de noroc. Vom fi, cu siguranță
reprezentați la EURO și de 4-5 arbitrii de valoare mondială recunoscută din
care în mod sigur va face parte: Istvan Kovacs, Ovidiu
Hațegan, Sebastian Colțescu, și de câțiva asistenți tușieri.
Vom fi prezenți cu demnitate, disciplină și
fericire la toate meciurile Naționalei, cu zeci de mii de români și germani
veniți din România care vor cânta imnul și vor aplauda spectacolul fotbalistic
ca niște cunoscători. Eu, care am călătorit mult și greu, ca un amărăștean prin
multe țări, am un pic de orgoliu naționalist, că de data asta nu vom mai fi priviți
în Lume Mare ca niște săraci, cerșetori sau emigrați. La toate meciurile vor fi
oameni care doar se bucură de prosperitate și respect în Țară și vor să arate
lumii și altora că nu mai suntem niște amărâți, cerșetori și hoți și, că venim
din cea mai frumoasă țară a Europei și că la noi este mereu, și soare, și zăpadă, și păduri, și grâu, și e bine că e Pace !
Cât mai trăim trebuie să ne bucurăm de sport,
mai ales că-l vedem de data asta din fotoliu, nu ca pe vremuri pe dealuri de
unde. Iar, la o lună de la acest eveniment mult dorit vine unul memorabil - Olimpiada Paris-2024. Ne facem analizele, ne
luăm hapurile și ne străduim, chiar ne făgăduim intim să mai trăim un pic, încă
un eveniment drag ! Ne trebuie ochi buni, inimă fără trepidații, nervi de oțel
în corp de Adam.
Voicu Lăzăruț 28-martie 2024