luni, 27 februarie 2017

Cărătorul de bagaje şi black hole



Sărbătoream scribul, deşi nu eram siguri dacă el exista cu adevărat,
neînsemnat îi era trupul, parcă nu se născuse,
parcă trebuia să descoperim în acea zi umbrele, iluziile,
zicerile despre black hole şi despre maşina veche de scris în care s-au retras melcii…

Apoi apăru cărătorul de bagaje,
subţire, subţire,
mai mult un nor de mătase, mai mult un ecou,
noi schimbam mesaje între noi,
în sticle vechi închise,
istorii vechi scrise pe aureolele noastre de fiecare zi,
schimbam timpul real pe o banală frunză verde, ireală,
venise toamna, cred…


După cărătorul de bagaje se ivi şi familia scribului,
se face şi fotografia de grup a familiei, în mijloc el,
purta joben ca un respectabil patron de bancă,
zgârcit şi rece, pregătit să ne ia din buzunare şi ultimul ban,
gata să ne smulgă inima de piatră din inima de carne,

dar noi ne vedeam de ale noastre, vorbeam într-o limbă neştiută la serbarea scribului,
schimbam imperii pe un laptop roşu, lichid, ca o ciorbă de linte,

nici nu observam cum se prefăcea apa din paharele
de sărbătoare în vin, nici nu observam,
totul se-ntâmpla
dincolo…


C stancu




Nicolae Băciuț: Nichita, noi l-am respirat pe Eminescu



Limba poezească…



Despre Nichita Stănescu s-a scris destul de mult, Nicolae Băciuţ ţine să ne readucă în memorie câteva momente importante despre personalitatea celui care a marcat istoria literaturii române şi care şi-a făcut prieteni şi duşmani în acelaşi timp, motivat de măreţia frigului care apare în vitraliile istoriei.
Cartea Nichita Stănescu – CU COLŢUL INIMII, o carte apărută la Editura „Nico” – Târgu Mureş, 2013 e cartea poetului despre poet, experienţa irepetabilă a pătrunderii în magia poeziei, ediţie specială 80/30/2013 şi porneşte la evenimentul petrecut în anul 1982 la catedrala „Sf. Sophia” din Orhid, acolo unde poemul a primit sigiliul divin prin mandatarul său, Nichita.
Cartea este o carte de aducere aminte, ca o piatră semn pentru un popor de poeţi. Nu se vrea o cartea academică, este o carte de scrib, scrisă la masa tăcerii cu acel colţ al inimii care lasă semne şi noduri, noduri şi semne. E portretul artistului, maturitatea celui care intră în eternitate ca într-o catedrală, nimic nu pare a fi întâmplător.
Portretul se întrepătrunde cu imaginea absolută despre poet ca scrib la cartea infinită de iubire la care scriu poeţii de mii de ani şi subiectul nu se termină. Nicolae Băciuţ simte momentul acut, deşi e o sărbătoare de 80 de ani de la naştere şi 30 de ani de la moartea lui Nichita, timpul e unul a prezentului continuu. Iubitorii de poezie vor recunoaşte totdeauna pe artist după numele acesta: Nichita, scurt şi fără de timp.
Nichita a recunoscut deschis: noi l-am respirat pe Eminescu, e o stare, apoi invazia prietenilor în arealul acesta poetic, prieteni ştiuţi sau neştiuţi, academicieni, scriitori, ospătari, adolescenţi pregătiţi să facă saltul, femei îndrăgostite, maşina de scris are clape de pian, discursul artistului deformează tiparele clasice, lumea se reinventează cu fiecare poet, deşi poeţii nu sunt îngeri, dar au ceva din mecanismele zborului, se poate comunica mereu cu necuvinte, pentrucă Nichita Stănescu este actual.
La un moment dat, cartea are o definiţie înaltă şi tristă: poetul ca instituţie publică, un mod de a-l cunoaşte pe Nichita din poezia sa, din jocul său pe scena vremii, din zisele sale care purtau ceva brutal de adevărat şi greu de înlocuit, erau definiţii care intră în cotidian. Lumea avea nevoie de frumuseţe, are nevoie de frumuseţe, fiecare epocă e flămândă de asimetrii pentru a rămâne în echilibru.
Nicolae Băciuţ reţine un fenomen important: „Percepţia mea e că Nichita Stănescu, dincolo de inegalităţile poeziei sale, e autorul contemporan cel mai bine situat în ofensiva contra pierderii legăturii cu cititorii. El a găsit calea de acces spre sensibilităţile adolescentine, cele care sunt creuzetul în care se topesc toate speranţele literaturii” (Poetul ca instituţie publică).
Nichita are şi o casă memorială la Ploieşti, are statui prin parcuri, a fost apreciat cu premiul „Cununa de Aur” la Struga (1982), sau premiul Herder (1975), a fost aproape de premiul Nobel, dar marele premiul e că poezia sa este în circulaţie, ca valuta forte, legenda sa pare în creştere, timpul îi aureşte prezenţa spirituală datorită versurilor, poezia pare să fi scăpat de cenzură, cenzura neducerii aminte…
Reţinem dintr-un interviu prezent în carte, Nichita având capacitatea de a decapa viziuni: „După părerea noastră, considerăm cuvântul a fi singurul lucru concret din fiinţa generală a conştiinţei. Partea de om a cuvântului, partea trecătoare de om a cuvântului este importantă, după cum mai puţin important este felul naşterii şi mai important mi se pare a fi însăşi naşterea” (Noi l-am respirat pe Eminescu însuşi).
Nicolae Băciuţ a avut ocazia să participe la serbarea de la Struga, a parcursul traseul „Cununii de aur”  într-o vreme când se circula greu în lume, când un paşaport era un lucru greu de obţinut, când lumea încremenise. Povestea tânărului poet în căutarea stării poeziei prin călătorie, în fond scriitorul e un călător permanent, este emoţionantă şi dureros de reală, posibilităţile materiale şi tehnice făceau din această călătorie o saga neaşteptată, o aventură într-o lume paralelă, dureros de reală. Zicea Nichita atunci: „Eu când mă bucur de ceva râd şi înjur, dar cu bucurie”. Băciuţ notează: „Struga nu e numai o patrie a poeziei, ci şi un prilej pentru fiecare din cei prezenţi de a-şi face cunoscute limba, poezia, patria”.
Eugen Simion, prezent în carte, academicianul mărturisea despre scrib: „…pe felul lui risipitor de a fi. Nichita Stănescu nu era înger. Nichita era un om viu şi prin aceasta era un om interesant. El a făcut şi unele mici concesii, dar niciodată în domeniul poeziei. Revin la metafora mea cu totul obosită, că el şi-a apărat poezia cum câinele osul” (Eugen Simion, Nichita Stănescu nu era un înger).
Nicolae Băciuţ a reuşit în anul 2013 să refacă starea poeziei la Nichita prin această plachetă, e o plachetă de poet care l-a văzut pe artist prin ochii celui îndrăgostit de poezie, a apelat la memoria hârtiei, la memoria benzii de magnetofon, la notele literare şi interviurile care au apărut prin revista „Vatra”, sau în alte publicaţii, a avut capacitatea de a ne demonstra că există o limbă poezească specială (l-a citat pe Nichita), că avem nevoie de modele, de repere şi că imprecaţia nu este totdeauna folositoare când stai de vorbă cu îngerii.
Tot din Eugen Simion este necesar să reţinem: „În al doilea rând, detractorii lui, care nu sunt interesanţi, n-au multă fantezie, asta vreau să spun, sunt nişte oameni înăcriţi, nişte poeţi înăcriţi, care îl urăsc pe Nichita pentrucă era mai bun decât ei”.
Da, martie 2013: 80/30, nu sunt parametrii pentru un trup ideal, sunt cifrele dintre a fi şi a nu fi!
Nicolae Băciuţ a reuşit să prindă timpul în capcana timpului, a sărbătorit un moment important din istoria literară prin această plachetă de tulburătoare aducere aminte, legată de necuvinte…

Constantin Stancu

Dumitru Hurubă: Alexandru Ivasiuc, portret (fragment, continuarea pe acest blog)



Parcă, după toate-acestea, nu ar mai fi nimic de adăugat…
Făcând uz de acest scurt periplu-întoarcere în timp, ideea de la care am plecat a fost aceea de a încunoştinţa pe actualii interesaţi de omul şi scriitorul Al. Ivasiuc despre felul în care a fost primită şi comentată opera sa încă de la debut, de la începuturile sale. Cele câteva citate sunt, cred, edificatoare, mai ales că le-am  extras din consideraţiile unor voci-autorităţi în domeniul criticii şi teoriei literare de la noi. Mi se par nu doar semnificativ-profunde pentru fixarea corectă a imaginii scriitorului în spaţiul literar românesc al momentului – a doua parte a deceniului ‚60-’70 –, ci  chiar pentru istoria noastră literară, ceea ce s-a şi dovedit în timp. Într-un context ceva mai larg, cam toţi exegeţii, mai mult sau mai puţin docţi, au creat în jurul lui Al. Ivasiuc, de fapt individualităţii sale, aura unui autor psiho-intelectualist cu statut de unicat în universul romanesc al literaturii române, dacă forţăm puţin lucrurile. Înaintând pe aceeaşi temă a discuţiei, aproape de la sine se naşte o întrebare, firească: ce s-ar fi întâmplat cu autorul romanelor atât de comentate – Vestibul, Iluminări, Păsările, Racul etc., dacă un destin indiferent şi nedrept, nu i-ar fi sfârşit viaţa în seara zilei de 4 martie 1977,  când cutremurul a dărâmat peste el blocul Scala? Şi pun această întrebare retorică având în vedere prolificitatea sa de după debutul din 1967 cu Vestibul, romanul care l-a şi consacrat…
Încă nu împlinise 44 de ani!  
 Nu ştiu dacă nu e prea mult, dar pentru o definire şi mai corectă a omului şi scriitorului Al. Ivasiuc, redau un fragment dintr-un interviu cu el realizat de Adrian Păunescu. Mi se pare absolut semnificativ… Spune el:
„Păsările a fost cartea mea cea mai discutată şi, în orice caz, cea mai citită: s-au vândut vreo treizeci de mii de exemplare. A avut ceea ce se cheamă succes de public, lucru de care sunt departe de a fi indiferent. Nu cred că e cartea mea cea mai bună. Unii, printre care şi prietena noastră Dana Dumitriu, preferă Cunoaştere de noapte. Un critic pe care îl preţuiesc, Liviu Petrescu, a ales Vestibul. Cele mai multe sufragii a întrunit Păsările. Ştiu însă doi oameni cărora le place foarte mult Interval, cartea care a avut cel mai mic succes de public. Este vorba de nevasta mea, Tita, și de mine însumi. Cred că Interval este cartea care mă caracterizează cel mai bine. Ilie Chindriş eroul romanului, mă reprezintă în mare măsură; apare la el una dintre trăsăturile mele dominante: o anumită tentaţie spre construcţia geometrică. Cine mă cunoaşte ştie că sunt un om total dominat de propriul temperament, dar visul meu intelectual şi compensatoriu este un vis de geometru. Aş fi vrut să mă nasc geometru. Aş fi vrut să trăiesc în mediul quasimonahal al ideilor pure, al adevărurilor univoce. Din nefericire, a trebuit să aflu că adevărurile sunt interpretabile; asta nu înseamnă că sunt false sau că toate interpretările sunt bune, dar există întotdeauna o multitudine de interpretări posibile. A trebuit, de asemeni, să-mi dau seama că la baza existenţei mele se află o contradicţie. Există visul meu de geometru şi există un temperament şi un mod de a fi care-l contrazic, în Interval, m-am războit cu consecinţele geometriei şi, de fapt, sunt acolo două personaje care mă reprezintă în egală măsură: nu numai Ilie Chindriş, ci şi Olga. Un vis al mişcării — şi un vis al rigorii şi al stabilităţii. Această contradicţie explică în mare măsură şi revoltele mele, şi biografia mea, şi lecturile mele.”

Am citit şi recitit acest fragment de interviu. L-am simţit ca pe o barieră, o viaţă şi o lume în care nu se permit imixtiuni, o lume dincolo de care tăcerea respectuoasă este, de fapt, indicată şi benefică.     
…Şi câteva referinţe critice: N. Balotă, Universul prozei, 1976; C. Ungureanu, Proză şi reflexivitate, 1977; N. Manolescu, Arca lui Noe, II, 1981; Al. George, în România literară, nr. 32, 1982; FI. Manolescu, în Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1982; R. G. Ţeposu, Viaţa şi opiniile personajelor, 1983; Tita Chiper-Ivasiuc, în Manuscriptum, nr. 3, 1984; M. Odangiu, Romanul politic, 1984; I. Cristoiu, Lumea literaturii, 1986; Alex. Ştefănescu, Prim-plan, 1987; L. Petrescu, Poetica postmodernismului, 1996; Ioana Pârvulescu, în România literară, nr. 23, 25, 1996; Tita Chiper-Ivasiuc, în România literară, nr. 28, 1998.

Succint, poate prea succint, acestea sunt cele câteva detalii din viaţa şi activitatea marelui romancier Alexandru Ivasiuc…
                               Dumitru Hurubă

sâmbătă, 25 februarie 2017

Breaking News







...politicon...

…ne explică mereu cum ar fi trebuit să ne naştem,
cum ar fi trebuit să ne educăm părinţii care urmau să ne înveţe viaţa pe vremea viitorului nostru trecut,
ce magi erau potriviţi pentru altarele de piatră şi
ce cetăţenie ar fi trebuit să aibă bunul Dumnezeu…

Asemenea lorzilor deghizaţi în grădinari,
bolnavi de bolile părinţilor,
asemenea morilor de vânt,
aşează mastodontul pe un pământ ce nu mai este al rădăcinilor…
Ştiu ei despre grădinar ceva şi despre îngerii din răsărit şi
despre sabia de foc şi de sânge şi despre răcoarea dimineţii?


miercuri, 22 februarie 2017

Dumitru Hurubă: Un zâmbet pentru fiecare. Umor de pe Internet



O tipã se duce la medic cu nasul umflat. Medicul o întreabã :
- Albinã ?
- Da ...
- S-a pus pe nasul dumneavoastrã ??
- Da ...
- V-a înţepat ???
- N-a avut timp, pentru cã soţul meu a şi lovit-o cu lopata !!!
…………………………………..
Merge unul cu maşina cu o 100 km/h. La un moment dat, îl depãşeşte o gãinã !!! ... Omul apasã acceleraţia pânã la “blanã”, dar n-o ajunge. Dupã ce a parcurs el aşa vreo 5 km, vede cum gãina intrã pe teritoriul unei ferme. Intrã şi tipul dupã ea, opreşte maşina, se apropie de fermier şi îl întreabã :
- Ce fel de gãini sunt acestea ? ... Prima datã vãd sã fugã aşa de tare o gãinã !!!
- Este o specie nouã, pentru carne.
- Şi-i gustoasã carnea ???
- Nu ştie nimeni, fiindcã nu le putem prinde !!!
………………………
Cum se numeşte o blondã cu jumãtate de creier ?
... Norocoasã !!!
…………………………………..
Un vânzãtor ambulant sunã la uşã, şi îi deschide Bulã.
- Tatãl tãu este acasã ?
- Da ...
- Pot sã-l vãd ?
- Nu, este la duş ...
- Dar mama ta este acasã ?
- Mda ...
- Atunci pot sã o vãd ?
- Nu ... Şi ea este la duş !!!
- Crezi cã vor ieşi curând ??
- Nu !!!
- De ce crezi asta ???
- Ei bine, când tata m-a rugat sã-i dau vaselina, eu i-am dat superglue ...
…………………………………..
- Soţul tãu mai aleargã după femei ?
- Da, dar de când s-a pensionat, numai la vale ...
…………………………………..
Oficierea cãsãtoriei este o formalitate absolut necesarã pentru pronunţarea ... divorţului !!!
…………………………………..
Un prieten adevãrat nu poate fi cumpãrat, dar poate fi ... vândut ...
…………………………………..
Apel la 112 :
- Alo, la mânãstirea noastrã de maici s-a comis un viol.
- Şi, cine este victima ???
- Poştaşul !!!
…………………………………..
La piaţã, Ion vinde un cocoş. Un cumpãrãtor îl întreabã :
- Da' gãinile, le calcã ???
- Calcã gãini, raţe, hulubi, curcani, chiar şi porci !!!
- Atunci, de ce îl vindeţi ???
- De la o vreme, se uitã cam chiorâş şi la mine ...
…………………………………..
La puşcãrie :
- Cât ţi-au dat ?
- 20 de ani !!!
- Pen' ce ?
- Pentru o gãinã !!!
- Cum aşa ???
- A scurmat a dracu' şi i-a dezgropat pe soacrã-mea şi pe frate-meu din fundul grãdinii !!!
…………………………………..
Zice-se cã a apãrut o aplicaţie care îţi spune cât de deştept este câinele tãu ...
Iatã cum cred eu cã funcţioneazã: Dacã ai cumpãrat aplicaţia, câinele tãu este în mod cert cu mult mai deştept decât tine !!!
…………………………………..
O problemã de logicã: Ion câştigã 2000 € pe lunã. Soţia lui, Ileana, cheltuie 4000 € !!!
Întrebare: Ştie Ion de existenţa lui Vasile ???
…………………………………..
Soţul şi soţia la restaurant. De soţ se apropie o frumoasã tânãrã şi, fãrã sã spunã nimic, îl sãrutã cu patimã.
Soţia, furioasã :
- Cine este individa ???
- Lasã-mã în pace ... Acum mã gândesc cum sã-i explic cine eşti tu !!!
…………………………………..
La cerbii carpatini: Cu cât au coarnele mai mari, cu atât se considerã cã sunt mai frumoşi !!!
La bãrbaţi este invers: Cu cât au coarnele mai mari, cu atât sunt mai frumoase femeile lor.
…………………………………..
În alcool, sunt cu siguranţã hormoni feminini: Când beau, nu mai ştiu sã conduc maşina şi vorbesc mult !!!
…………………………………..
Creierul este singurul organ care gândeşte, dar ... nu este singurul care ia decizii ...
…………………………………..
- Alo ? ... 112 ???
- Da !!!
- Ajutor !!! ... A intrat o pisicã în casã !!!
- Şi, ... pentru asta apelezi numãrul de urgenţă, puştiule ???
- Nu sunt puşti !!! ... Sunt papagalul Coco şi vorbesc în numele hamsterului Rocky şi al peştişorului Ovi !!!
…………………………………..
Examenul pentru obţinerea permisului de conducere. Blonda urcã în maşinã.
- Mulţumesc, aţi picat examenul !!! - spune examinatorul.
- Cum sã-l pic, când nici nu am pornit mãcar motorul ???
- Pãi, v-aţi aşezat pe bancheta din spate !!!
…………………………………
Azi mi-am fãcut C.V.-ul ... L-am scris, l-am redactat, apoi m-a buşit plânsul !!! ... De ce ? ... E pãcat sã trimiţi un asemenea om la muncã ...

 Sursa: Dumitru Hurubă