Maria-Daniela
PĂNĂZAN
Poezia lui Dumitru Ichim.
Eseu monografic
Editura CronoLogia
Sibiu, 2017
Scriind
acest eseu monografic m-am întâlnit cu îngeri, pe care îi poți atinge citind
poezia lui Dumitru Ichim.
Poezia
este rugăciune. De la primul la ultimul vers vibrează esența divinității
regăsită în sufletul omului postmodern, însă trăind emoția pe care doar starea de sfințenie o poate
atinge și exprima în cuvinte. Am pășit în templul divin al poeziei lui Dumitru
Ichim cu multă sfială. Și am rămas în rugăciune, realizând cu adevărat că mă
aflu în fața uneia dintre cele mai profunde și originale creații lirice prin
care autorul devine o voce excepțională în literatura română de azi.
Poezia
exprimă adevăruri izvorâte din trăiri adânci, în sfera sfințeniei dar și a
cumințeniei poetice, a unei așezări lăuntrice aparte. Citindu-i poemele,
descoperim capodopere lirice, dovadă de netăgăduit că și în perioada literară
dificilă pe care o traversăm se poate scrie poezie de cea mai bună calitate
exprimând adevărurile esențiale ale existenței prezente în lirica universală.
Fiindcă este foarte adevărat: marile creații ale lumii au fior religios. Iar
poezia lui Dumitru Ichim se înscrie între cele mai alese petale ale corolei
universalității cuvântului scris.
Cartea
de față se dorește a fi un prolog al unor așteptate interpretări critice, prin
care să fie promovată lirica lui Dumitru Ichim la adevărata ei valoare. Eu nu
sunt decât un umil iubitor de poezie religioasă și o cititoare fidelă a unei
capodopere. Îmi doresc ca, prin ceea ce am încercat să surprind în paginile
cărții de față, în fond o schiță monografică, și în ciuda unor stângăcii de
analiză critică a poemelor, să surprind esențele fine ale universului lui
Dumitru Ichim, în care fiecare dintre lectori să pășească sfios, ca într-o Casă
a Domnului. Ușile Casei invită la rugăciune dar și la întâlnire. Te întâlnești
cu Dumnezeu și îl cucerești cu Poezia care exprimă, într-un mod absolut, cele
mai înălțătoare sentimente omenești, prin care poți aspira spre unirea
definitivă cu și în Iubirea Lui.
În
convorbirile telefonice pe care le-am avut cu Pr. Dumitru Ichim, Poetul, am
aflat un Om ales, cu o erudiție fabuloasă, care m-a impresionat deopotrivă prin
trăirile și mărturisirile poetice, dar și prin cultura covârșitoare a domniei
sale. Am realizat că Poetul este același cu Omul și cu Preotul. De multe ori
m-am gândit la cartea lui Virgil Gheorghiu, „Tatăl meu, preotul, care s-a urcat
la cer. Amintiri dintr-o copilărie teologică”. E atâta frumusețe lirică
izvorâtă dintr-o viață trăită în sfințenie și bucurie a împărtășirii cu Iubire!
E atâta
dor de dragoste de Dumnezeu...!
Mi-am
propus să redau, parțial, cele mai importante aprecieri critice despre opera
lui Dumitru Ichim. Pentru a evita unele confuzii, am folosit ghilimele pentru
citatele critice și am preferat caracterele italice, fără ghilimele, pentru
versurile preluate din volumele autorului.
Mulțumiri
alese Părintelui Dumitru Ichim pentru îngăduința cu care a acceptat
interpretarea literară a autoarei și neliniștile sale lirice, izvorâte doar din
dragoste față de poezie și față de frumusețea trăirilor profunde ale versurilor
aflate în fiecare volum – rugăciuni de fiecare zi.
Maria-Daniela Pănăzan