Ioan Evu, tentaţia poetului de a consuma poezia între caterinci,
gramofoane şi abisuri (critic de bunăvoie)
Ioan Evu ne ademeneşte cu o nouă
carte apărută la Editura Tipo Moldova, Iaşi – 2013, în colecţia Opera Omnia –
publicistică şi eseu contemporan, Cartea
consumatorului de poezie.
Titlul este uşor ironic, el
trasează tensiunea dintre literatura celor dedicaţi şi literatura bazată pe
interes economic. Ioan Evu este poet, unul echilibrat, pasionat de poezia bună,
trăită, poezia fără compromisuri. El este făcător de poezie, a reuşit să facă o
legătură între poezia clasică şi modernă, între ritmul şi rima obişnuită şi
ritmul şi rima ideilor în opera sa. Trăind în Hunedoara, într-o provincie
aproximativă, dar aproape de centru poeziei, de inima ei de aer înalt şi lumină,
el citeşte cu pasiune şi încearcă să pătrundă misterul poemelor care vin din
neant în lumea de fiecare zi. Ioan Evu nu priveşte neapărat la faţa poetului,
la numele lui fabricat de marketingul literar practicat de noua paradigmă a
poeziei române actuale. El priveşte la anotimpurile eterne ale poeziei
dintotdeauna, la ceea ce aduce mister, la cântecul discret din cuvinte, la
fulgerul care leagă ideile şi vieţile poeţilor.
Cartea are o precuvântare din partea poetului critic
şi câteva note biobibliografice, debutând
cu un argument şi propunând viaţa poetului marcat de cărţile scrise dar şi de
cele citite.
Eseurile, notele literare,
textele „consumatorului” sunt originale, ne aduc la lumină o poezie aparent
minoră din punctul de vedere al reţelei literare oficiale, dar o poezie a
pasiunii fără rezerve, scrisă cu „vârful inimii”, cum ar afirma Nichita
Stănescu, poetul etalon. Un eseu este dedicat chiar lui Nichita, unicul, era nevoie de un argument forte
ale „consumatorului”, de brand-ul cel de toate zilele. Iată ce scrie poetul
Ioan Evu despre Nichita: „Eminescian prin structură, arghezian prin strădania
de a renova permanent limbajul clasic prin frazări inedite, şi barbian prin
capacitatea de a elabora o poezie celebrară, „rece”, esoterică, Nichita
Stănescu reuşeşte, totuşi, să-şi găsească propriul drum, opera sa fiind o
sinteză a poeziei iluştrilor săi înaintaşi”. Iată argumentele pentru cititorul
de poezie! Nichita este unic prin sinteza făcută între poezia de ieri, poezia
de mâine şi poezia de azi, fără compromisuri, fără inginerii financiare şi de
gaşcă nebună.
„Consumatorul” de poezie ne
propune câteva teme importante care au marcat fenomenul poetic al ultimilor
ani: abisul din neantul personal, întoarcerea la Noul Babilon, ficţiunea ca
argument pentru poetul din provincie, frumuseţea care strigă din şanţul de
proximitate, neantul aparent, alfabetul din cuvinte şoptite, strigătul poetului
în vremea vremii sale, lecturi de sărbătoare, ţipătul vertical al poeziei,
codul din versurile scrise, călătoriile literare care încep în mintea poetului
şi sfârşesc în inima sa, metaforele care curg în piaţa centrală, limitele
poeziei între frontiere nevăzute şi neputinţele poetului, astrele care macină
ideile din cuvinte potrivite, poemele care pot îmblânzi fiarele sălbatice ale
vremii. Da, Ioan Evu este acordat la emisia continuă de poezie care dantelează
viaţa socială a lumii. Nu lipseşte umorul când abisul aparent macină poeţii
pentrucă, nu-i aşa, există o carte de colorat mintea, scrisă de Dumitru Hurubă
pentru copiii literaturii care au îmbătrânit în poeme, ca soldaţii în turnurile
cetăţii...
Ioan Evu a scris despre opera
unor poeţi pe care i-a cunoscut şi care au marcat viaţa cotidiană, unii din
judeţul Hunedoara, alţii din judeţul literaturii bune, viaţa acestora i-a atras
atenţia asupra operei, existând o legătură strânsă între pasiune şi dramă
personală.
Mai era nevoie de o carte de
critică literară? Da, poezia este mereu un continent neexplorat! Ceva mereu
trebuie descoperit, redescoperit, sintetizat, analizat şi... persiflat, sau
apreciat. Ioan Evu recunoaşte: nu are veleitatea unui critic, dar are urechea
muzicală a poetului făcător de poezie. Este el un banal consumator de poezie?
Nu, este poetul care strigă poezia celorlalţi poeţi, din dragoste de poezie!
Este un generos, capabil să privească spre poetul din şanţul istoriei, dar şi
spre cel de pe culmile disperării! Până şi poeţii mor, scrie Ioan Evu, moartea
este un argument forte, pe aici au trecut
poeţi! Textele din această carte de critică au fost la timpul potrivit,
cronici publicate în revistele literare, a susţinut cândva, din generozitate, o
rubrică permanentă de recenzii în Provincia
Corvina, Hunedoara, o revistă de rezistenţă în provincia de cuvinte a
poeţilor talentaţi. A susţinut poeţii la debut, la maturitate, după moarte.
Unele texte s-au pierdut în neantul aparent, altele s-au păstrat, au intrat în
această carte. Poeţii scriu despre poeţi, ei scriu din pasiune, critica este un
pretext de a rescrie marile teme ale poeziei...
Despre Ştefan Augustin Doinaş,
„consumatorul” de poezie remarcă un fapt aparent banal, poezia va rezista în
timp pentrucă: „Ştefan Augustin Doinaş se află într-un continuu dialog cu
adevărurile primordiale iar poezia sa este o continuă provocare a fatumului”. Despre Horea Gârbea afirmă: „Structural, Horea
Gârbea e un contemplativ, dar care posedă rara abilitate de-a emite sentimente etern umane a căror
tranzitivitate are asupra cititorului impact imediat”.
Când citează, Ioan Evu, vede
poezia altfel decât un critic de rasă pură: „...frumuseţe prăbuşită-n şanţuri/
artă schilodită de-un destin hazliu/ Dumnezeu există e-al supremei uri/ peste
tragedia de a avea un fiu// carne azvârlită de un zeu mârşav/ în incandescenţă
sâmbure de gheaţă/ victimei cu vremea chinu-i e nărav/ peste întâmplarea de a
avea o viaţă” (Ovidiu Băjan – Frumuseţe
pură prăbuşită-n şanţuri).
Despre Ioan Barb scrie: „Ca
structură, Ioan Barb este un romantic, însă cu o bună aderenţă la concretul
realităţii imediate”. Apoi citează: „... am cerut să fiu euthanasiat înainte de
naştere// aşa cum m-au inventat într-un incubator/ eram omul fără origine fără
Dumnezeu/ cu o gaură în locul numit suflet/ au vrut să o astupe cu silicon...”.
Ioan Evu, recunoaşte, în faţa
poeţilor analizaţi în carte: „... am încercat să restitui o câtime din
generozitatea cu care, la rândul lor, alţi cronicari literari s-au aplecat asupra
scrierilor mele atunci când aveam atâta nevoie de încurajările lor”.
Ioan Evu se adresează unui popor
special, poporul poeţilor în vremuri complicate, la limita timpului flămând de
poeme...
Cartea „consumatorului” este şi
un elogiu furtunii în care au trăit poeţii fără număr de identificare, este
cartea unui însoţitor discret, în umbra cuvintelor născute din preaiubire, a
poetului fără armură, a poetului cu o biografie a durerii, este critica unui
poet de bunăvoie în faţa muntelui adormit...
Constantin Stancu
21 mai 2014
* Poeţii „consumatorului” de poezie:
Ionel Amăriuţei, Ioan Barb, Ovidiu Băjan, Adrian Botez, Dumitru Chioaru, Dan
Constantinescu, Rau Constantinescu, Ciprian Cosma, Nuţa Crăciun, Nicolae
Crepcia, Adrian Demnea, Florin Dochia, Ştefan Augustin Doinaş, Dumitru
Dumitrescu, Horea Gârbea, Dumitru Hurubă, Dorina Brânduşa Landén, Iv
Martinovici, Laurian Lodoabă, Ion Mircea, Gheorghe Mocuţa, Mariana Pândaru,
Maria Diana Popescu, Atila Socaciu, Constantin Stancu, Robert Stauffer, Nicolae
Szekely, Ioan Vasiu, unicul Nichita Stănescu.
