Cărțile care se vor lansa la Hațeg
în data de 26 august 2017
Cronica literară – Constantin Stancu: Raul Constantinescu, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului, Editura SAECULUM I. O., București, 2017
Deschideri
de orizont: Folclorul din Țara Hațegului, un Ardeal în miniatură
Raul Constantinescu a lucrat
peste 47 ani la antologia de folclor Străvechi
tradiții și creații populare din Țara
Hațegului*, culegere monografică de succes. A cules, a ascultat, a
analizat, a colaborat cu multe persoane, a cercetat, a dat direcții noi într-un
domeniu cultural interesant și profund. Ajuns la vârsta maturității, scriitorul
se poate bucura de această carte de excepție, dintr-o zonă de excepție. Poet
profund, ancorat în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al
literaturii de azi și dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și pe
certitudini, el ne oferă un eveniment special, o lectură dinamică prin viața
oamenilor din Țara Hațegului. Nume importante ale culturii s-au aplecat asupra
acestui areal: Aron Denușianu, B.P. Hasdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela
Bartok, Nicolae Densușianu, Ion Pop-Reteganu, însă Raul Constantinescu a
reactualizat un domeniu dinamic, a reușit să-și concentreze eforturile într-o
direcție concretă, realizarea sa fiind una emoționantă și în concordanță cu
istoria, viața și miracolele din Țara Hațegului.
Cum singur afirmă, lucrarea
începe cu Deschidere de orizont,
prezentându-ne Țara Hațegului în toată complexitatea ei. O zonă conservatoare
străbătută de influențe venind din mai multe direcții, din Banat, din Oltenia,
dinspre Sibiu, o zonă înconjurată de munți, o cetate naturală. Influențele au
marcat viața oamenilor și asta se poate constata din cuprinsul cărții. Munții
Retezat, Munții Șurianu, Munții Poiana Ruscă, Munții Țarcului, metereze și
mesaje pentru cei din loc și pentru cei care doreau să vină aici. Sunt curente,
sunt paliere istorice, de la vechile culturi ale omului primitiv la cultura
precreștină sau cultura creștină, de la omul stăpânit de frici la omul care a
convertit frica în poezie, muzică, strigăt, colind, poveste cu ieșire la cer.
Monografia prezentă este bine
consolidată prin organizarea materialului, prin explicațiile date, prin
analizele pertinente, prin legăturile cu operele anterioare din domeniu, prin
dragostea autorului pentru oamenii locului.
Raul Constantinescu a adus
mulțumiri celor care l-au ajutat să realizeze această carte, de la oamenii
simpli și pasionați din Țara Hațegului, oameni pe care i-a cunoscut și i-a
prețuit, mulți la număr, la profesori de liceu sau școală generală, apoi domului
profesor universitar dr. Ion Cuceu din cadrul UBB Cluj-Napoca, structurilor de
specialitate din Academia Română, profesorului dr. Ionel Oprișan, directorul
Editurii Saeculum I.O. București.
Autorul precizează că munca
sa a fost una asiduă și că s-a străduit să selecteze texte de folclor literar
originale prin care pronunțarea specifică a graiului hațegan s-a păstrat cu
multă acuratețe, cuvintele având sonoritatea din locul acesta mirific. Cine
trăiește în această zonă va recunoaște în conținutul monografiei specificul
zonei și se va recunoaște cu bucurie. Cartea are un motto mai lung, textele
preluate din Ion Pop-Reteganul și Ovid Densușianu ne aduc astfel argumente
pertinente în ce privește lumea în care este invitat cititorul să plonjeze cu
entuziasm. Câteva note biobibliografice ne prezintă pe Raul Constantinescu ca
profesor, omul care a fost activ în Țara Hațegului și este activ, a colaborat
cu poezii originale, traduceri, eseuri și culegeri de folclor la importante
reviste de cultură din țară, a publicat opt volume de versuri și a fost prezent
în domeniul cultural din zonă. A influențat multe persoane și i-a îndrumat spre
domeniul culturii prin activitatea de profesor sau de poet. De remarcat că în
postfața monografiei, fostul elev al autorului, conf. univ. dr. George
Ardeleanu de la Facultatea de Litere, Universitatea București, are cuvinte de
apreciere pentru prezenta antologie de folclor: „Ceea ce fascinează, fie și la
o <<repede ochire>> asupra corpusurilor de texte incluse în volumul
de față, dincolo de diversitatea tematică, motivică, simbolică ori stilistică,
sunt multiplele interferențe culturale care caracterizează patrimoniul
spiritual al Țării Hațegului, imaginea de palimpsest creat prin suprapunerea
diverselor straturi de culturi și civilizații succesive, contaminările
tematico-simbolice și poetice, care vin, în opinia autorului, din preistorie
până în prezent” (p. 468).
În prefața lucrării, prof.
univ. dr. Ion Cuceu (Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai
Cluj-Napoca/ Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române) reține:
„Colindele din Hațeg, cum bine a intuit autorul acestei monografii etnologice
zonale, sunt larg cuprinzătoare motivic și se disting față de cele din alte
vetre ale colindatului tradițional prin densitatea și profunzimea aderenței la
stratul precreștin peste care s-au suprapus mai multe rânduri de influențe
creștine, de <<vârste>> și <<consistențe diferite>>.
Raul Constantinescu le-a ales atent și a reliefat consubstanțialitatea lor cu
temele mari ale creștinismului cosmic, le-a pus în valoare mai bine decât alți
cercetătorii anteriori, cu aceeași ardoare și stăruință ca marele filolog
antecesor Ovid Densușianu sau ilustrul antropogeograf Ion Conea” (p. 11).
Volumul are inserate mai
multe fotografii, hărți, comentarii, un rezumat pertinent, un glosar, indice de
localități, indice de interlocutori, de culegători, note, observații și
explicații, o bogată bibliografie. În mod evident, autorul a lucrat și a avut
multiple relații spirituale cu foarte mulți oameni ai Țării Hațegului, pe care
i-a cunoscut, ascultat, i-a încurajat, prestând o muncă dificilă dar și plină
de satisfacții și bucurii. În rezumatul monografiei, Rau Constantinescu ne
prezintă pe scurt această lucrare, o face cu multă rigoare, cu atenție, punând
accent pe domeniile importante ale folclorului din Țara Hațegului. Sumarul este
redat și în limba engleză pentru a introduce pe cititorul străin în universul
de excepție din zona vizată.
Deschiderea de orizont în
tărâmul folclorului din Țara Hațegului ne dezvăluie spiritualitatea oamenilor
în timp și spațiu, dinamica și interferențele etnolingvistice străvechi și
conservatoare, precum și tradițiile și obiceiurile permanente păstrate de
oamenii din acest ținut mirific. După ce receptorul interesat a intrat în lumea
aceasta, el va descoperi tradiții, eresuri, obiceiuri din fiecare anotimp, de
la ritualuri de invocarea ploii la șezători, apoi colinde diverse și complexe
și claca din satele locului, la ritualuri folclorice profunde cu ocazia
diverselor sărbători legate de tradițiile creștine. Autorul analizează nedeile
din Țara Hațegului, momentele importante din viața locuitorilor așa cum au
rămas imprimate în mintea acestora, descântecele și practicile magice, apoi
lirica populară – doinele, cântecele, strigăturile etc. Raul Constantinescu
este atent cu epica populară, punând accentul pe balade diferite, pe epica
populară în proză, abordând ghicitorile, proverbele și zicătorile, folclorul
copiilor, jocurile de cuvinte, glumele, batjocurile, vorbele de rușine,
exercițiile de pronunțare. Analiza este detaliată, autorul pătrunde în stratul
spiritual al oamenilor din Țara Hațegului, de la naștere, căsătorie și până la
moarte. Este o analiză intimă a vieții așa cum s-a manifestat în mod direct pe
acest pământ. O călătorie prin viața oamenilor reali și dedicați.
Strigarea peste sat
(primăvara) este o formă de judecată populară necesară într-o colectivitate
rurală, când se fac focuri pe dealuri ca semn de început și lumină, se dau
drumul la vale a mai multor roți înfășurate cu paie aprinse, luminând satul.
Este un bilanț al vieții în sat. „Ca la o adevărată judecată a satului sunt
strigate toate fetele și nevestele din sat, fiind luate în râs defectele și
viciile acestora în diferite feluri de batjocuri la adresa lor, apoi se iau în
râs gospodarii bețivi, mincinoși, leneși, lăudăroși, zgârciți, făloși etc.,
având ca scop îndreptarea năravurilor rele. Când sfârșesc, coboară noaptea în
sat și deschid porțile unor fete cu comportări nepotrivite, sau le scot din
țâțâni și le ascund prin apropiere. Dimineața tot satul vede și râde” (p. 37,
Varianta Ștei, Inf. Bogdan Iustin).
Mai reținem, din viața
oamenilor din Țara Hațegului, momentul nedeii.
O perioadă specială din viața comunității, o practică veche, o sărbătoare
tradițională, iar, o dată cu creștinismul, este sărbătorită împreună cu hramul
bisericii din localitatea respectivă. În vechime, zeii erau celebrați pe
înălțimile munților, locuri considerate sacre. În Țara Hațegului, unele nedei
durau o săptămână. În Munții Țarcului există un vârf cu denumirea Nedeia (2150
m), locul unde satele apropiate își țineau evenimentul. Familiile se pregăteau
cu pasiune pentru sărbătoare, făceau curățenie în ogradă, înnoiau casele, își
cumpărau haine noi, asigurau alimentele și băuturile necesare, așteptau să
sosească neamurile, prietenii, musafirii, toți fiind primiți cu bucurie de
gazda care se implicase în sărbătoarea satului. O colectivitate se strângea la
masa specială organizată cu ocazia nedeii, legăturile interumane se consolidau,
viața era vie, oamenii se puteau privi în ochi, se cânta, se juca (dansa), o
relație specială se refăcea sub semnul ospitalității sincere, marcând unitatea
spirituală a oamenilor din aceste locuri (p. p. 197- 198).
Cântecele satirice au
amprenta sincerității și voioșiei:
”- Și tu ești cam rău din
fire/ Și nu ești harnic la iubire,/ Că de-ai fi o floare aleasă,/ Te-aș pune
seara-n fereastră,/ Dar ești floarea spinelui/ Și inima câinelui” (Cântece satirice, Inf. Murar Sânziana, Cârnești,
74 ani în 1986, n. 1912).
Raul Constantinescu notează
în rezumatul lucrării sale: „În ansamblu, antologia monografică
<<Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului>> /
`Ancient Traditions and Folkloric Creations from Hațeg County`/ valorifică
bogata moștenire literară populară din această străveche vatră de cultură și
civilizație românească, prezentând obiceiurile tradiționale de peste an,
acordând o atenție specială bogăției și varietății colindelor din satele
hațegane, momentele importante din viața omului, relevând accentuarea valorii
etice constructive profund umane care le amprentează și care este evidentă și
din creațiile poeziei populare lirice și epice bogate, specifice acestui
inestimabil areal spiritual cu certă valoare literară, estetică și
documentar-istorică” (p. 466).
Despre Țara Hațegului, Ion
Pop-Reteganul are cuvinte speciale: „Frumos este Ardealul peste măsură, dar în
el mai frumos este tocmai acest colț care din vechi și până astăzi se cheamă
așa: Țara Hațegului…, că, deși e mică Țara Hațegului ea întrunește în sine tot
ce Ardealul are mai bun și mai frumos; Țara Hațegului se poate numi cu drept
cuvânt un Ardeal în miniatură” (Motto,
p. 9).
Constantin Stancu
Mai 2017
*Raul Constantinescu, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului, culegere
monografică, 512 pagini, București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția
Mythos.
Cronica literară de Constantin Stancu: Gligor Hașa, Hațeg, adevărata Samisegetusa, 205
pagini,Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2017*
Gligor Hașa revine la ideea sa
anterioară privitor la enigma cetății Sarmisegetusa de lângă localitatea Hațeg,
afirmând cu tărie că adevărata capitală politico-administrativă a Daciei a fost
lângă Hațeg. Cartea publicată Hațeg,
adevărata Sarmisegetusa, Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2017 este o
reeditarea actualizată a primei ediții publicate în anul 2009. Noutatea mesajului, însă, se păstrează
intactă.
O ipoteză interesantă și
incitantă, o carte provocatoare apărută sub impulsul unor descoperiri de primă
mână. Cartea se doreşte a fi una a curajului de a vedea altfel istoria şi are
un scop nobil şi neliniştitor pentru români: Sarmizegetusa Regia, capitala
Daciei, a dacilor liberi, a fost la Subcetate-Haţeg şi nu în Munţii Orăştiei –
Şurianu, aşa cum s-a încetăţenit ideea în
istoria ultimilor decenii. O altă locaţie, un alt loc acolo unde poezia
pământului atrage tainele. Autorul se opune dogmelor şi aduce argumente,
pornind de la o idee susţinută de Constantin Zagoriţ, fost colonel în armata
română, în specialitatea topografie
militară, despre locația fostei capitale. Colonelul a fost o persoană care
a avut ochi să vadă măreţia locului, la Haţeg. Ideea cărţii se opune tezelor
susţinute de Constantin Daicoviciu, cunoscut cercetător, cu o poziţie solidă în
lumea istoricilor, o personalitate care a dominat perioada de început a
socialismului – comunism în România, dar şi demnitar al statului român în
aceeaşi perioadă.
Pentru prima dată aceste
informații au fost prezentate de scriitorul Radu Igna în cartea sa Vocația culturală a Hațegului, carte
apărută tot la Deva, Editura „Gligor Hașa”, 2009, la paginile 86-95. Ulterior,
ideea a fost preluată, dezvoltată și lansată de Gligor Hașa în cartea sa din
anul 2009, tot atunci cartea colonelului Zagoriț a trecut din biblioteca lui
Radu Igna în biblioteca lui Gligor Hașa pentru documentare aprofundată și
pentru coagularea ideilor istorice pertinente și pentru lansarea ipotezelor în
sfera istoriei trăite. Hașa este un împătimit de istorie și un înflăcărat om al
vremurilor complicate.
Reținem: Cartea din anul 2017 are
mai multe paliere, autorul ține să mulțumească sponsorilor generoși, apoi
inserează un moto pertinent din Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan din Istoria Transilvaniei, cităm: „Provincia
imperială Dacia avea capitala în noul oraș Ulpia Traiana Sarmizegetusa,
întemeiată de Traian într-o depresiune din sudul Transilvaniei, la câțiva zeci
de kilometri de vechea capitală a lui Decebal” (p. 5). Argumentele istoricilor
vin să trezească imaginația cititorului și interesul celor care iubesc istoria
până la ultima consecință.
Urmează o prefață semnată de
Vladimir Brilinsky, acesta subliniază o idee care a străbătut vremurile și
viața culturală a românilor - Curajul de
a te împotrivi istoriei. Brilinsky îl consideră pe Hașa un rebel, un
bătăios, un om care scutură dogmele pentru a ajunge la miezul adevărului.
Cităm: „Marele merit al acestei cărți rămâne însă acela de a fi adus în
discuție o locație pe nedrept văduvită de cercetările arheologice de anvergură,
o locație care studiată pluridisciplinar în registrul performanțelor
tehnologice ale secolului al XXI-lea ar putea furniza surprize dintre cele mai
mari, cine știe, poate atât de mari încât să adeverească presupunerile lui
Gligor Hașa” (p. 9).
Autorul are și el un cuvânt de
spus despre cartea sa în paginile următoare, Gligor Hașa recunoscând că aceasta
provoacă doctrina istorică și că se așteaptă să stârnească polemici dure legate
de ipotezele propuse. Din păcate, autorul omite să-l citeze pe Radu Igna în
notele de început deși face trimiteri la oamenii locului care au semnalat
presupunerile legate de Sarmizegetusa din imediata apropriere a Hațegului,
precum Ioan Florescu din Subcetate-Hațeg, învățător pasionat de istorie,
Octavian Floca, angajat al Muzeului de Istorie din Deva, Constantin Daicoviciu,
istoric eminent, precum și de Școala de Istorie din Cluj-Napoca.
Carte este complexă. Autorul
analizează faptele, ipotezele, ne invită pe teren, analizează vechi monede
bătute în acele vremuri, legendele locului, comorile din Valea Streiului,
minele de aur din Dacia, arta prelucrării metalelor, comorile regilor daci. Cu
alte cuvinte, analiza istorică se întinde asupra vieții dacilor liberi și
asupra modului de trai pe aceste meleaguri din Țara Hațegului. Gligor Hașa nu
omite falsele ipoteze, conjuncturile complicate din istoria noastră, arată
concluzii premergătoare, de etapă, pledoariile în favoarea dacilor, întrebări
despre modul de conducere al fostei societăți antice. Aruncă pe piața istoriei
idei curajoase despre fenomenul „Noua Troie”, la limita dintre adevărul istoric
și marketingul domeniului.
Cartea se susține și prin anexele
sale: planșele, fotografiile, hărțile și fotografii de pe Columna lui Traian.
Meritoriu, Hașa atașează și o copie a cărții lui Constantin Zagoriț din anul
1937( paginile 171-192), cititorul putând să lectureze, în original, ipotezele
legate de locul adevărat al capitalei Daciei, definită ca una
politico-administrativă.
Ținem să precizăm că faptele
susțin ideile: Colonelul topograf Constantin Zagoriţ a făcut cercetări în zona
Haţeg din necesităţi militare în anii 1920 -1937, iar în urma cercetărilor și-a scris cartea, nu voluminoasă, dar
documentată, intitulată SARMIZEGETUSA. Ideea colonelului român
se întemeiază pe argumente militare, geografice, topografice, fortificaţiuni
găsite pe teren și bun simț. Cartea a fost editată în anul 1937 şi a fost
găsită întâmplător de Gligor Haşa la un cărturar din Haţeg, la scriitorul Radu
Igna, așa cum am arătat mai sus, un om pasionat de miracolele locului. Se pare
că au existat oameni de-a lungul timpului care au adunat informaţii reale, în
sensul că Sarmizegetusa Regia a fost la Haţeg, o flacără care a luminat minţile
multor români care doreau şi doresc să aibă o atitudine corectă în ţara lor, cu
riscurile necesare, dar curajos asumate.
De reţinut că scriitorul Gligor
Haşa a fost permanent preocupat de istoria Daciei şi a dacilor şi a scris
nenumărate cărţi despre acele vremuri ciudate, cu bărbaţi curajoşi şi demni.
Cu alte cuvinte, Gligor Haşa are
o nebunie frumoasă, o atitudine plină de forţă şi eroism, luptându-se cu un
anumit curs al istoriei, cu Școala de Istorici de la Cluj-Napoca, cu un întreg
sistem care a generat doctorate, a făcut valuri în Academie, a atras fonduri
considerabile şi a dat direcţia în istoria de ieri și de azi a românilor.
De menţionat că Haşa nu neagă abrupt
că în munţii de lângă Orăştie s-ar află capitala spirituală a dacilor, dar
există o deosebire între capitala spirituală şi capitala politico –
administrativă. Acesta este punctul de torsiune în istoria locului. Capitala
din urmă a fost menită să dea sens lumii Daciei din punct de vedere pragmatic,
de conducere fermă a poporului şi de apărare împotriva cuceritorului venit
Imperiu Roman dar şi de apărare împotriva popoarelor migratoare, în vremuri
barbare.
Cartea Hațeg,
adevărata Sarmisegetusa se citeşte cu interes pentru că tema este captivantă
şi pentru că și scriitorul are ştiinţa de a provoca cititorul şi mediul academic.
Argumentele sale sunt ale unui cunoscător, sunt pertinente şi practice. Gligor
Haşa recunoaşte că Munţii Orăştiei reprezintă Tibetul Sacru al dacilor, dar e o deosebire care trebuie avută în
considerare, la Grădiştea de Munte nu încăpeau prea mulţi soldaţi, zona cetății
era limitată, acolo se aflau și se află altarele
de cult, calendarele dacilor şi alte
vestigii interesante, dar care, în viziunea autorului, nu constituie
argumente pentru ca acolo să fie și capitala politico-administrativă a
dacilor.
Sunt câteva argumente prin care
Constantin Zagoriţ şi Gligor Haşa susţin că la Haţeg a fost adevărata capitală
politico – administrativă a Daciei:
-
Sarmizegetusa de la Subcetate – Haţeg are o poziţie intermediară între
cetăţuile din munţii Orăştiei şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
-
La Haţeg se adună marile drumuri de acces dinspre Târgu Jiu, Mureş şi
Banat, ca într-un triunghi miraculos al curgerii dacilor spre centru.
-
Aici se vede clar funcţia strategică a întregii regiuni.
-
Sunt trei izvoare care nu seacă şi permit viaţa în condiţii vitrege.
-
Pe harta lui Ptolemeu din secolul al II-lea apare localizată Zarnizegetuza Basileion (Sarmizegetusa
Regală) exact pe coordonatele geografice ale Haţegului, cetatea din Munţii
Orăştiei este mai depărtată cu vreo 60 km faţă de localizarea făcută în
vechime.
-
Aici s-a descoperit tezaurul dacilor, în albia Streiului, se pare, existând
documente în acest sens.
-
Sunt certificate descoperiri arheologice importante în zonă.
-
Sunt mai multe planşe care aduc argumente de natură topografică pentru localizarea adevăratei capitale a dacilor la
Haţeg.
-
De ce numele atât de straniu a satului de lângă Haţeg, Subcetate ?
Desigur că sunt şi alte
argumente, dar cartea va trebui citită şi înţeleasă, cu toată opoziţia
conservatoare care persistă în lumea academică.
Argumentele forte ale autorilor
sunt cele de ordin practic, atât colonelul Zagoriţ cât şi Gligor Haşa au păşit
pe meleagurile din Tara Haţegului şi au simţit locul, oamenii, miracolul care
pluteşte permanent în aerul tărâmului. În pământul vechii Dacii porcii mistreţi
mai descoperă monedele de aur din vechime, râmând brazda pădurii martor. Demersul
lor este unul care se face prin efort şi resurse personale pentru că sunt mânaţi de ceva mai înalt în această căutare
de suflet.
Această nebunie frumoasă poate
determina autorităţile locului să declanşeze o cercetare mai amănunţită în zona
Haţeg–Subcetate și pentru a pipăi istoria la faţa locului. Opoziţia mediului istoric
va fi puternică, dar cercetarea se impune pentru că sunt argumente şi, la
final, poate genera surprize. Hațegul este un loc de legendă și vestigiile
știute și neștiute pot genera noi situații și noi concluzii de specialitate.
Un curcubeu leagă Haţegului de
restul lumii şi, de reţinut, în vremurile Celui de al Doilea Război Mondial, a
existat o tentativă de mutare a capitalei României moderne la Haţeg. Oare de ce
s-a luat această decizie în situații de limită?
O întrebare care se impune sub arcadele istoriei.
Textul lui Gligor Haşa este unul
intens, autorul pare a nu fi avut răbdare, uneori repetă şi insistă pe anumite
idei şi argumente, fraza este frustă și demnă, transmite un mesaj de forţă şi
patriotism implicit, pe linia cărturarilor români Nicolae Densuşianu, Octavian
Floca, Timotei Urşu şi alţii.
Studiul conține câteva informații
legate de Gligor Hașa, scriitor născut la 2 ianuarie 1938 în satul Tău, comuna
Roșia de Secaș, Județul Alba, din care descoperim pasiunea sa constantă pentru
istoria românilor reflectată în cărțile de istorie, în romanele sale cu iz
istoric, în activitatea de profesor și prin prezența constantă în viața
culturală a județului Hunedoara și în țară. A publicat în revistele de
specialitate, în cele literare și a lăsat scrieri despre identitatea românilor.
Constantin Zagoriț scria în
cartea sa: „Pentru a prezenta cât mai clar și mai convingător motivele care
m-au făcut să cred că Sarmizegetusa s-a găsit așezată pe masivul triunghiular
deluros de la răsărit și din imediata apropiere a orașului Hațeg – am găsit cu
cale să arată poziția locului, precum și așezarea strategică și tactică a
acestei cetăți prin mai multe hărți; și de aceea am anexat lucrării de față 4
hărți de diferite scări și cuprinzând din ce în ce mai multe detalii. De
altfel, arătarea pe o hartă, chiar și rudimentar executată, este oricând mai
preferabilă unei descrieri textuale” (p. 174 – n.n. – grafia textului este
actualizată).
Pragmatismul și rigoarea aduc
argumente pentru a accepta că istoria este o narațiune care merită parcursă cu
pasiune.
Constantin Stancu
Iulie 2017
*Grafia localității Sarmizegetusa/
Sarmisegetusa am păstrat-o așa cum a fost ea utilizată de fiecare autor în
parte și de felul cum apare în cărțile abordate în prezentele note.
