CU SACOUL ROS DE MOLII
Dumitru Hurubă are rara capacitate de a stârni zâmbetul acolo unde
iadul este pavat cu bune intenţii. Mereu tânăr, pentru că umorul te menţine în
formă, ne atrage atenţia că el scrie asiduu la o carte importantă, cartea de
colorat mintea. Este poate mintea noastră cea de toate zilele, este mintea cea
de împrumut, este mintea cea de urmă, obișnuită la români din tranziție? Nu pot
răspunde la această întrebare, trebuie să fii cetăţean liber într-o rezervaţie
de zăpăciţi,
după cum ne-a sugerat scriitorul într-o
carte a sa, cu titlu atât de incitant. El
trece prin iad cu zâmbetul pe buze și vorbește de raiul dintr-un zâmbet...
Cu mijloace simple, dar nu
simpliste, scrierile lui Hulubă sunt legate strâns de realismul dur al vremii,
plimbarea prin viaţă
pur şi simplu, pe care o propune scriitorul este însoţită de ironie, de
sentimentalismul potrivit al iubitorului de frumos, al iubitorului de un gest
plin de căldură. Dintr-o întâmplare simplă, scriitorul pregăteşte un festival reuşit în
care satira și umorul, fac legea.
Scrierile lui se adresează în
primul rând oamenilor simpli care supravieţuiesc cu greu dificultăţilor
zilnice. El, omul simplu, trebuie să renunţe la multe pentru a rezista, iar
Mitică dă reţeta fericirii: am putea omite clipa la cafea, iar iubita la...
clipsuri.
Mitică are mereu un dialog cu o
iubită imaginară, este iubita cu cernoziom pe ghete, iubita misterioasă este
chiar viaţa,
amărâta noastră de viaţă de care suntem legaţi şi îndrăgostiţi
permanent.
Brusc, cea mai importantă clipă
devine pentru noi - clipa indexării, clipa miracol de care ne legăm, la care
sperăm, ea face parte din timpul marilor
speranţe, ne dezvăluie mecanismul unei filosofii de o viaţă.
Personajele principale din versurile lui Dumitru Hurubă sunt Parlamentul, Guvernul, Primăria, primul-ministru, indiferent de
nume, anotimpurile, ploaia, iubita, omul din balcon, cel care priveşte oraşul
de sus, oraşul asasin, care
distruge încet, dar sigur, speranţa, cu moda lui, cu obiceiurile, cu pasajul de
pietoni, cu erorile...
Au fost zile, au fost săptămâni în
care scriitorul, baron de Hunedoara, locuitor de drept al municipiului Deva a
adus în
sufletele şi-n casele noastre un zâmbet indexat pentru a uita de adevăratele
indexări, publicaţiile
l-au găzduit cu sinceritate şi generozitate pentru că Mitică
le oferea miracolul unui umor de
bună calitate.
Dumitru Hurubă s-a impus în
literatura de umor cu o abnegaţie demnă de un poet, acolo unde poeţii au tot timpul la dispoziţie să
demonstreze că sunt proprietarii adevărului, el a zâmbit şi a făcut legea, adică
a pus degetul pe rană. Locuitorii din Deva ar trebui să fie foarte atenţi la
scrierile lui Hurubă pentru că le arată de fiecare dată calea dreaptă, chiar
dacă nu spune aceasta explicit, dar umorul o arată implicit.
El a devenit un fel de consilier
local permanent, fără partid, fără vot, care decide unde trebuie să ducă şoseaua
naţională, care întâmplător trece şi
prin localitate.
Scriitorul este tot timpul pregătit
să inventeze un personaj surpriză, cu nume cunoscut dar care nu există în
evidenţele de la primărie, care nu seamănă cu nimeni, dar care este foarte
apreciat, este vecinul nostru din compartimentul de tren, este amicul de la
coada apărută brusc la covrigăria din
centru.
Nu ştiu câţi ani au personajele
acestea de autor, dar, precis, îl sfidează pe Hurubă, ele nu au vârstă şi mai
zic în
glumă „tata Mitică”. Noi ne facem că
nu observăm, că totul este în regulă, ne frământă preţul
lobodelor, al urzicilor, al ciupercilor, taxa pe trecut drumul dintre Rai şi Iad, cum se exprima atât de
plastic Marin Sorescu.
Cu o fantezie demnă de un
adolescent, scriitorul a păcătuit abordând
parodia. Textele sale seamănă cu poezii adevărate, dar sună altfel, sunt mai
ale noastre, mai de la pasajul de pietoni, le şi putem reţine, aşa cum se reține
tristeţea, uneori. De fapt Topârceanu a scris despre Mitică cu mult înainte,
l-a anticipat. Versurile marelui scriitor, atât de cunoscute, sunt un fel de
testament lăsat lui Hurubă: „Dar de sus,
din corcoduş,/Pitulându-se-ntre foi,/ Mititel şi jucăuş,/ Le-a răspuns un piţigoi:/
Câţi ca voi!/Câţi
ca voi!...”. Aceasta este filosofia
de viaţă
care străbate opera lui Mitică, detaşarea de zgura cotidiană, de eşecurile cetăţeanului
în faţa necunoscutului.
Perseverent, Dumitru Hurubă scrie
despre prieteni, scrie despre marile cărţi de cultură, ne pune în sacoşa de piaţă
câte o carte despre istoria de ieri şi de mâine, striveşte gogoşarii cu câte
o antologie, ne îndulceşte cafeaua cu puţină mitologie. Noi nu observăm
aceasta, facem calcule privind indexarea surâsului şi ne-ntrebăm dacă Banca
Mondială a prevăzut fonduri suplimentare pentru implementarea umorului la români,
pentru că în
Judeţul Hunedoara noi avem reprezentantul nostru care gestionează, de ceva
vreme bună, un fond ilicit, obţinut la negru, pentru promovarea pe piaţă a unui
drog periculos: satira...
Ştiu cea mai tristă, dar perfectă întâmplare
care i se putea petrece lui Mitică Hurubă.
Când a venit vremea lansării
volumului Carte de colorat mintea, Deva:
editura Emia, 1998, scriitorul a fost
plasat în
mijlocul publicaţiilor pentru
copii, cu umor involuntar, distribuitorii de carte au crezut că această lucrare
originală era destinată copiilor... Aproape
că îi credem: „Gata, dragă, cu Infernul -
/Am ajuns să ştim un rost:/ S-a remaniat Guvernul/Si va fi tot cum a fost”.
Cu răbdare, scriitorul a acceptat realitatea care o luase înaintea ficţiunilor
sale, realitatea care depăşea fantezia
debordantă a criticului... Acesta este „cântecul de leagăn al tranziţiei”, cântecul
amatorilor care adorm un destin...
Stilul scriitorului este stilul fără stil, în aparenţă
nimic nu lasă impresia că Mitică vrea ceva deosebit, el ne povestește cu blândeţe
ceva banal, dar la sfârşit ne pune în faţă adevărul crud,
dar drept. Cei fără coloană vertebrală
ar trebui să se ferească de acest stil, e un stil periculos, demoralizator...
Nu-l cred pe scriitor, el e mai tânăr decât îl
arată buletinul de identitate, după cum şi scrie: „Dar, în
toate e un bine,/Şi nu-i vorbă de minuni:/ Azi mai bine-i decât
mâine.../
Plouă, plouă cu minciuni”. (Ploi de toamnă - din volumul Carte de colorat mintea, Deva: Editura Emia, 1998).
Dumitru Hurubă are cultul
prieteniei, prietenii nu-l pot uita, unii nu o merită, alţii
nu o preţuiesc la adevărata valoare, dar noi ştim că poetul umorist nu uită,
este memoria unui om cu inimă mare,
neindexată.
Prietenia lui Hurubă valorează cât
un premiu literar, iar alături de scriitorul de la Simeria (cândva locuia la Deva)
ne simţim deja implementaţi spre Europa, acolo unde există o piaţă de
flori...
Haţeg, la ora indexării ..
