Viaţa
cu poeme în broderie
Lörinczi Francisc-Mihai şopteşte
miracolul vieţii trăite la tensiunea iubirii în Anotimpurile dragostei – Poeme -, volum de versuri propus de
Editura CronoLogia, Sibiu – 2013.
Lörinczi Francisc-Mihai este un
poet autentic, atent la mesaj, la puritatea mesajului, la sensurile profunde
ale vieţii. El nu apelează la argumentele poeziei moderne, nu pare a da atenţie
experimentelor şoc atât de agreate în actuala secvenţă literară din istoria
literaturii române. Doreşte să transmită sentimentul profund al dragostei cu
nuanţa agape, a dragostei care
dăruieşte, care zideşte, construieşte relaţii pe verticală, cu divinitatea şi,
pe orizontală, cu sufletul pereche. Tensiunea acestui sentiment înălţător este
evidentă, dinamizează versurile, cuvintele poemelor.
Volumul este structurat pe mai
multe paliere, exprimând sentimentul anotimpului perfect:
- Cuvinte cu pajişti alpine şi un anotimp
ieşit din margini cu bujori de munte în broderie.
- Cuvinte cu muguri de primăvară şi un anotimp
încărcat de miresme în broderie.
- Cuvinte cu maci în sânger şi un anotimp al
verilor fierbinţi roind de iubire cu metafore în broderie.
- Cuvinte în grădinile cu fructe pârguite şi
un anotimp mustind de fericire în broderie divină.
- Cuvinte lângă foc de vatră şi miresme
ascunse în oglinzi înflorind în broderie albă.
Din această structură complexă,
atent elaborată de poet, se pot reţine câteva gânduri despre poezia ca
purtătoare de energii, capabilă să exprime maturizarea bărbatului în peisajul
dragostei eterne, trecând peste efemerele gesturi ale celui îndrăgostit din
fire, din carne.
Pentru Lörinczi Francisc-Mihai
dragostea este pasiune.
Natura potenţează starea, o
rafinează prin culoare, peisaj, prin şoaptă, prin miresme, prin relaţia dintre
omul îndrăgostit şi freamătul verde al ierbii. Dragostea este un sentiment
înalt, accesibil celui care poate urca vârfurile, poate rezista anotimpului
acestui veac atins de păcate. Este un sentiment al purităţii şi are nevoie de
un mediu al miresmelor puternice menite să atragă veşnicia. Un sentiment pe
care îl poate duce doar bărbatul matur, capabil de pasiune şi profunzime, ca
efect fiind rodirea vieţii sale, ramificarea în viaţa partenerului, a jumătăţii
care va face posibilă desăvârşirea în matca vieţii.
Apare ilustraţia broderiei, această trimitere este una a
providenţei divine care energizează fiinţa omului limitată în cele trei
dimensiuni, a patra dimensiune fiind anotimpul dragostei. Broderia semnifică
migala şi preocuparea lui Dumnezeu pentru a desăvârşi creaţia supremă, omul atins
de luminile cerului.
Poemele nu au titluri, se
definesc prin stare, prin cuvinte.
Pentru Lörinczi Francisc-Mihai
cuvântul este vehiculul prin care se transportă dragostea la cititor, cuvântul
care duce în vocale şi consoane substanţele harului.
Trecând prin tensiunile
anotimpurilor, temă preluată de la Vivaldi, poetul reuşeşte să prindă gândurile
celui îndrăgostit în poeme bine realizate:
„Ţurţurii
îşi plâng sub streşini
efemeritatea
picurândă.
Se
topesc sub calde îmbrăţişări
Petrecându-se
în pământ.
Ce
lacrimi nobile în zbor!
Poate
sunt îngeri captivi.
Se
dăruiesc din iubire
şi
căzând îţi deschid
un
ecou între pereţii sufletului adormit
vestindu-ţi
primăvara.
Cad
în mine să mă regăsesc.”.
Lumea poetului se mişcă între limite
spirituale precise, el cunoaşte regula până unde poate visa, până unde poate
şopti, e un respect pentru acest sentiment unic, irepetabil într-o viaţă de om,
apare doar în unicat, la vremea potrivită. Este o rigoare în univers, depăşind
iluziile omului care speră. El reţine această rigoare, este prins în broderia
divină, nu o evită prin sisteme filozofice sau teologice, o acceptă cu
modestie.
Cuvinte zboară verde în noi,
arbori înrădăcinaţi în cer, desculţ prin cer, lacrimi pe care nu le mai pot
reţine îngerii, brazde albastre, pana lui Dumnezeu şerpuia în inimă, înmiresmat
de nemurire îndrăgostitul ascultă al lumii cânt, aripile îndrăgostiţilor poartă
un singur trup, un pendul bate în trupurile tinere, poţi sta în legănarea
iubitei, înrâmurindu-te!
Starea este bine descrisă de
Lörinczi Francisc-Mihai: „Dumnezeu este în firul de iarbă/ în mine/ şi acolo
unde eu/ nu îmi pot imagina./ E primăvară eternă.”.
Poemele sunt rupte dintr-un poem
mai înalt, ninsori divine fac să cadă cuvinte în mintea celui atins de iubire.
Macul e semnul prezenţei
dragostei profunde, eliberarea pare o câmpie în faţa celui legat de sentimente
înalte, trandafirii sălbatici marchează peisajul prin puritatea lor, mâna
omului nu a putut atinge simbolul iubirii…
Iubirea ca un strigăt, eliberează
forţele celui tânăr, el ar dori să lege cerul de pământ, o coloană infinită de
îngeri renăscând, pentru ca iubirea să intre sub bolta eternităţii.
În mijlocul naturii
îndrăgostitul regăseşte raiul pierdut, e momentul în care imperii de frumuseţe
coboară pe pământ.
Anotimpurile vor fi mereu cinci
la Lörinczi Francisc-Mihai pentrucă dragostea este anotimpul perfect, în care a
fost prinsă fiinţa sa, acceptă totul cu umilinţă, sentimentul este coagulat
prin har, nu prin edificare proprie, umilinţa poetului în faţa acestuia e o
stare de graţie.
Bunicul, metafora celui veşnic,
face legătura între lumi, între generaţii.
Poemele sunt şoptite, se
brodează rugăciunea în cuvinte care ard, credinţa este discretă, sugerată,
îndrăgostitul depune mărturie pentru dragostea divină, mult mai înaltă,
frumuseţea fiind semnul acesteia.
Versurile au o muzicalitate
aparte, rezonează cu ritmurile psalmului din Scriptură după stilul vechilor
scribi care căutau muzicalitatea ideilor, reflectare a înţelepciunii de început.
Vocea poetul este unică, volumul
marchează un talent discret, atent la mesaj, nu la modele literare. Acceptă
toate stilurile literare, e şi un soi de naivitate adamică în poeme, broderia
anotimpurilor nu elimină simplitatea şi expresiile delicate, de bun simţ, ele
nu şochează ca în poezia postmodernă, ele argumentează.
„Te aştept/ Aşa cum pomul cu
ramurile-ncărcate/ cu pârguite poame-şi aşteaptă grădinarul./ Mă lungesc spre
tine/ ca o zi de vară./ Înmiresmează-mă!”
Volumul are o postfaţă semnată
de Maria-Daniela Pănăzan unde sunt punctate câteva din punctele de forţă ale
poeziei lui Lörinczi Francisc-Mihai: „Regina metaforă stăpâneşte forţa
cuvântului. Poemele curg precum un izvor de apă vie şi se adapă de la fântâna
lui Iacob. Metafora domneşte peste un univers lirica diafan, suav, menit a
sensibiliza până la eter sufletul cititorului”.
Constantin Stancu
Foto: Constantin Stancu, Radu Igna, Maria-Daniela Pănăzan, Lörinczi Francisc-MihaiLocația: Berthelot, Jud. Hunedoara - Muzeul Academiei
