FERICIT CEL CE...
Fericit cel invitat
la cina cea de taină,
în seară poate locui
o culoare,
când se poate împărţi
pe sine,
râmând unul,
când vinul ca flacăra
luminează
clipa durută...
Fericit cel ce este
altul în fiecare dimineaţă,
mereu altul, mereu
altfel,
zidul dintre aceştia
cade ades,
zidul lasă la
picioarele lui resturile umbrei carnivore...
Fericit cel ce stă
de pază în lanul de lumină,
în pădurea de
sunete,
la marginea satului,
acolo unde lumea începe
şi sfârşeşte,
unde câinii latră la umbra unui
cuvânt...
O, fericit cel ce se
duce la râu,
îşi spală hainele murdare,
trupul, arhetipul,
fericit cel ce se
duce la râu dimineaţa şi seara,
în timpul vieţii
sale, în timpul morţii sale...
C Stancu
