CRESTINISMUL E VIU PENTRU CA EL, HRISTOS, E VIU
Cartea recent
(2018) publicata a istoricului american Bart
D. Ehrman, The Triumph of Christianity ("Triumful
Crestinismului") adauga la explicatiile date de istorici de-a
lungul veacurilor de ce crestinismul a biruit paganismul si nu invers. Autorul,
insa, nu e crestin ci apostat. Cu ani in urma a fost un apologet crestin dar in
ani recenti a ajuns la concluzii diferite privind identitatea Mantuitorului.
Pentru el, la fel ca si pentru multi alti istorici si intelectuali, Mantuitorul
e doar Iisus din Nazaret, nu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, ori Mantuitorul. Recomandam
totusi cartea, in special celor interesati sa cunoasca explicatiile istoricilor
privind buruinta crestinismului asupra paganismului. Fenomenul in sine e
uimitor. Privind longevitatea lui ca religie, crestinisimul urmeaza iudaismului,
dar e cea mai numeroasa religie. Astazi nu se mai inchina nimeni lui Zeus,
Apolo, Zamolxe, Ra, Amon, Mitra si alte zeitati antice. Aceste zeitati au
disparut din mintile oamenilor iar crestinismul le-a sters din memoria lor. Pe
Hristos, insa, nu l-a sters si nu poate sa il stearga nimeni. Astazi, Hristos
are mai multi adepti ca oricind, iar numarul lor creste zilnic. Cum si ce explica
asta?
Crestinsimul si
lumea veche
Meritul
principal a lui Ehrman consta in examinearea minutioasa a explicatiilor istoricilor
privind triumful crestinismului si a lui Hristos asupra zeitatilor antice. In plus,
insa, el propune si un numar de explicatii originale. Ehrman merita aprecieri si
pentru tonul politicos al discursului lui. Cu toate ca a devenit apostat, el
foloseste un vocabular cuviincios, spre deosebire de vocabularul ireverentios
al furibunzilor atei ai zilelor noastre, Dawkins, Harris, Hitchens, si altii.
Lecturarea cartii e lejera si cele aproape 300 de pagini de text ale cartii
trec repede, fiind structurate in asa fel incit cititorul de rind sa-i poata
intelege argumentele. Interesante sunt si datele istorice, sursele si izvoarele
scrise pe care Ehrman isi fondeaza argumentele, cit si detaliile inedite pe
care le da privind credinta si practicile crestine ale inaintasilor nostri.
Ehrman stapineste bine limba greaca si poseda o cunostinta buna a Sfintelor
Scripturi.
E
indisputabil, in opinia lui, ca in primele patru veacuri ale erei crestine in
istoria omenirii s-a produs o revolutie de proportii gigantice pe care istoria
nu a mai repetat-o. "The ancient triumph of Christinity, scrie el, proved
to be the single greatest cultural transformation our world has ever seen"
("Triumful crestinismului s-a dovedit a fi cea mai mare transformare
culturala cunoscuta vreodata in lume") Un grup mic de oameni simpli, fara
carte, ("analfabeti" cum ii numeste el), care se identificau ca si
urmasi ai unui Iisus din Nazaret - pe care ei il identificau ca fiind Fiul lui
Dumnezeu - cel rastignit si omorit de romani dar inviat trei zile mai tarziu,
au intors lumea pe dos. Fara a avea la dispozitia lor putere politica,
institutii de invatamint, academii, seminarii, tiparnite, cladiri, ori resurse
finaciare. Au cucerit intregul Imperiul Roman, de la rasarit la apus, cu toate
ca promovau o religie cu totul diferita de toate celelalte, si mai ales una
care impunea exclusivitate si respingerea tuturor celorlalte religii. Convertitilor
li se impunea sa se lepede de credintele pagine si sa se inchine unui singur
Dumnezeu, Dumnezeul Bibliei.
Crestinismul
a adus perspective si norme culturale si morale noi. Bogatilor li s-a impus sa
aibe grija de saraci. Comunitatile crestine trebuiau sa se ingrijasca de bolnavi,
vaduve, si orfani. Crestinii au incetat sa mai avorteze
si sa isi abandoneze copiii. Dupa legea romana copiii nascuti deformati
trebuiau omoriti. Crestinii, insa, ii adoptau. Familiile cu copii multi care nu
isi mai puteau hrani copiii nu ii mai lasau sa moara de foame ci ii dadeau in
grija comunitatilor crestine. Crestinii deasemenea aveau un mesaj si pentru autoritati:
puterea politica trebuie pusa la dispozitia oamenilor si folosita spre folosul
lor. In felul acesta, afirma Ehrman, "it was Christianity that became
dominant and, once dominant, advocated an ideology not of dominance but of love
and service. This affected the history of the West in ways that simply cannot
be calculated". ("Crestinismul
a devenit dominant si, odata devenit dominant, a promovat o ideologie nu a
dominatiei ci a dragostei si a slujirii. Asta a afectat istoria Occidentului in
dimensiuni care simplu spus nu pot fi calcutate".) (Pagina 6)
Intrebarea cheie pentru el si alti istorici, insa, este cum a ajuns aceasta
doctrina ori ideologie destinata mortii sa
domine istoria omenirii. Ce intrebare mai importanta ori interesanta ca asta,
scrie Ehrman, ar putea preocupa istoricii si pe cei interesati de istorie,
cultura si evolutia societatii? O intrebare si mai directa este "how did a
handful of the followers of Jesus come to convert an unwilling empire"?
("cum doar o mana de urmasi ai lui Iisus au ajuns sa converteasca un
intreg imperiu ostil"?)
Argumentele
istorice traditionale
Capitolul
4 al cartii lui Ehrman discuta explicatiile istoricilor dinaintea lui privind triumful
crestinismului. Unul dintre primii istorici care a incercat o explicatie
seculara a subiectului a fost germanul AdolfHarnack, in The Expansion of Christianity
in the First Three Centuries ("Expansiunea crestinismului in primele trei
secole), tradusa si publicata in engleza in 1908. Conform studiilor
lui si al altor istorici dinaintea lui, la inceputul Secolului IV cind
Imparatul Constantin s-a convertit la crestinism, doar intre 7 pina la 10% din
populatia Imperiul Roman era crestina. Dupa convertirea lui Constantin s-a
produs o convertire la crestinism in masa in intregul Imperiu Roman, astfel
incit la sfarsitul Secolului IV jumatate din intregul Imperiu Roman a devenit
crestin. Se presupune ca la vremea aceea populatia Imperiului era de 60 de
milioane de oameni. Cum ajungem de la 20 de crestini in Ziua Invierii la 30 de
milioane in doar 370 de ani? Explicatiile sunt multiple.
Unii istorici
au argumentat ca la inceputul erei crestine s-a produs un colaps general al
paganismului. Se presupune ca, subit, paganismul nu ar mai fi fost "la
moda", colapsul lui a generat un vid moral si intelectual, iar
crestinismul l-a umplut. S-a produs, zic ei, o subsituire naturala a religiilor
asa cum s-a observat si la egiptenii antici. (Pagina 106) Paganismul a slabit,
fiind luat cu asalt de o religie noua, plina de energie si vitalitate, care a
generat interes de partea paganilor si, in timp, i-a convertit la crestinism.
O
explicatie mai sofisticata si structurata a fost facuta de reputatul istoric
britanic, Edward Gibbon in The
History of the Decline and Fall of the Roman Empire ("Istoria declinului
si prabusirii Imperiului Roman"). Cartea lui Gibbon e una din
capodoperele istoriografiei moderne, fiind publicata in mai multe volume intre
1776 si 1789. Gibbon merita aprecieri pentru ca a recunoscut ca o simpla explicatie
seculara a triumfului crestinismului e insuficienta si ca ea trebuie atribuita
si "interventiei lui Dumnezeu". (Pagina 107) Pe linga "interventia
divina", Gibbon a identificat cinci (5) alti factori: (1) zelul inflexibil
si intolerant al crestinilor; (2) doctrina imortalitatii; (3) miracolele facute
de crestinii primelor secole; (4) moralitatea stricta si inflexibila a primilor
crestini; si (5) o puternica structura eclesiastica a crestinismului incipient.
(Pagina 107)
Personalitati
Istoricii
au continuat sa mearga pe traseul initiat de Gibbon dind explicatii similare
privind triumful crestinismului. Si aici ne intoarcem din nou la Ehrman si
explicatiile pe care el le incearca. In primul rind, Ehrman discuta factorii
umani. In opinia lui, doua personalitati mai mult ca oricare altele au cauzat
expansiunea crestinismului. Primul a fost Apostolul
Pavel, un om deosebit de educat, cunoscator al limbilor antichitatii si a
marilor culturi din vremea lui si priceput sa prezinte mesajul Evangheliei
intr-un vocabular simplu, pe intelesul tuturor, si in limba greaca, o limba
universal cunoscuta in zilele lui. Apostolul Pavel a calatorit mult, a vorbit
la multimi mari de oameni, in special iudei, dar si neamurilor carora le-a explicat,
pe intelesul lor, doctrine pina atunci necunoscute lor: viata vesnica, notiunea
de pacat, mantuirea si invierea mortilor. Mesajul lui, zice Ehrman, a
influentat adinc si ireversibil pe multi din cei care i-au auzit mesajele si
care la rindul lor au devenit apologeti si propovaduitori ai noii religii.
A doua
persoana care a facut un aport important la extinderea crestinsimului a fost Imparatul Constantin, convertit la
crestinism in 312 si care a legalizat crestinismul in 313. Dupa convertirea lui,
cresterea numerica a crestinismului a fost fulgeratoare. Spre deosebire de alti
istorici, insa, Ehrman nu vede in convertirea lui Constantin un factor decisiv
in expansiunea crestinismului si nici in decizia lui de a acorda libertate de
inchinare crestinilor. Edictul de la Milan emis de Constantin nu a fost un gest
strategic desemnat in mod constient sa propulseze crestinismul in detrimentul
altor religii. Dimpotriva, Ehrman crede
ca pina la anul 313 crestinismul deja a atins o inertie ireversibila care nu
mai putea fi stopata. Relevanta principala a convertirii lui Constantin, adauga
el, a fost ca peste noapte crestinismul a incetat sa mai fie o religie
persecutata iar libertatea religioasa de care au inceput sa se bucure crestinii
a fost factorul principal care a catapultat crestinismul in religia majoritara
a Imperiului Roman cu un secol mai tarziu. Daca pina la anul 313 misionarismul
crestin se manifesta pe ascuns, dupa 313 s-a manifestat in public si mult mai
pronuntat.
Credinte si
practici
Ehrman
devizeaza si argumente originale privind triumful crestinismului asupra
paganismului. El crede ca practicile si teologia crestinilor au avut un efect decisiv
in extinderea crestinismului. In primul rind, spre deosebire de toate religiile
antichitatii, observa Ehrman, crestinii practicau misionarismul si prozelitismul,
si cautau in mod activ si constient sa converteasca paginii la crestinism.
Nimeni altcineva in antichitate, inclusiv iudeii, nu faceau asta. Locuitorii Imperiului
Roman se inchinau zeitatilor lor fara a cauta sa-si convinga vecinii ori
prietenii sa se inchine altor zei. Nu exista, zice Ehrman, nicio dovada in
istoria antichitatii a unor incercari misionare organizate intre pagini pentru
a-si extinde influenta ori castiga adepti. (Pagina 116) In contrast, zice el, spiritul
evanghelic si misionar al primilor crestini a fost fara precedent si a rezultat
in convertirea multora la crestinism. ("The evangelizing mission of the
Christian movement was unparalleled and unprecedented"; "Christians
were convinced they had to convert the world".) ("Misionarismul
evanghelic al miscarii crestine a fost fara precedent". "Crestinii
erau convinsi ca trebuie sa converteasca lumea") (Pagina 117)
Misionarismul si castigarea de adepti a fost impusa crestinilor de Apostolul
Pavel si Iisus, un aspect al crestinismul pe care crestinii primelor veacuri
l-au practicat cu ardoare. Daca inainte de 313 misionarismul crestin a fost
afectat negativ de prigoane, dupa 313 libertatea religioas i-a dat un impuls
fara precedent. Asta explica, din perspectiva lui Ehrman, de ce de la doar 7
pina la 10% din populatia Imperiului Roman dinainte de legalizarea
crestinismului, jumatate din populatia Imperiului a devenit crestina 100 de ani
mai tarziu.
Cum au
castigat crestinii adepti inainte de anul 313 cind prozelitismul si
misionarismul crestin erau interzise? Explicatia lui Ehrman este cu totul
fascinanta: crestinii erau misionari in familiile lor, iar apoi in comunitatile
lor. Spuneau despre Iisus vecinilor lor, rudeniilor lor, si oamenilor cu care
intrau in contact zilnic. Un morar marturisea despre Hristos celor care veneau
sa le macine grauntele. Un timplar celor care veneau sa le faca ori sa le
repare o masa. Un fierar celor care veneau sa le potcoveasca caii ori sa le
ascuta uneltele de lucru. Un macelar celor care veneau sa cumpere carne. Un
cizmar celor care veneau sa li se faca ori sa li se repare incaltamintea. In
familii, zice Ehrman, persoana care de obicei se convertea prima era femeia,
care apoi isi convertea sotul si copiii. Cei care aveau robi, sclavi ori lucratori
ii converteau si pe ei. Asa, adauga Ehrman, s-a produs convertirea paganilor la
crestinism an dupa an: "Year after year after year: one reason
Christianity grows is that it is the only religion like this: the others are
not missionary and they are not exclusive") ("An dupa an crestinismul
creste pentru ca e singura religie de acest fel, celelalte nu misioneaza si nu
sunt exclusiviste") (Pagina 120) Surprinzator cu ni s-ar parea noua celor
care traim in 2018, exclusivismul crestinismului primar a fost, zice Ehrman, un
avantaj in convertirea paganilor. Crestinii propovaduiau renuntarea la alte
zeitati si inchinarea la un singur Dumnezeu si un cod moral nou care excludea
orice amestec cu viata pagana. Ehrman chiar afirma, emfatic, ca evanghelismul
si exclusivismul crestinismului au fost factorii decisivi in triumful lui.
("That combination of evanglelism and exclusion proved to be decisive for
the triumph of Christianity") ("Combinatia misionarismului si
exclusivitatii s-au dovedit a fi factori decisivi in triumful
crestinismului") (Pagina 125)
Misionarismul
crestin al primelor veacuri
Privind
misionarismul primilor crestini remarcam un citat dat de Ehrman din scrierile
lui Celsus de pe la anul 170. Scrierile paganului Celsus par a fi primele care
explica crestinismul si ascensiunea lui din perspectiva autorilor pagani. Pe la
anul 170 Celsus scrie: "peste tot pe unde dai peste un grup de baieti, o
gramada de sclavi, ori o gramada de prosti, vei da si peste niste invatatori
crestini care isi etaleaza noua lor filosofie. In casele oamenilor ii vezi
ingramaditi si ascultind: albitori de haine, cizmari, tesatori, prosti, analfabeti,
si toti se intretin in discutii, fara insa a avea curajul sa intretina discutii
cu oamenii cu carte ..." (Pagina 132) Celsus scrie si el ca primii care se
converteau la crestinism au fost copiii si femeile "superstitioase"
si "analfabete". Izvoarele antice sprijina afirmatiile lui. Conform
unui document facut de autoritati pe cind crestinismul era inca in ilegalitate,
dintr-o biserica din Nordul Africii au fost confiscate 16 tunici de barbati, 38
de voaluri, 82 de tunici de femei, si 42 de perechi de sandale purtate de fete
tinere. E deci incontestabil ca majoritatea crestinilor primelor secole au fost
femeile si fetele. (Pagina 134)
Un alt
factor care a propulsat crestinismul a fost natura lui totalitara. Spre
deosebire de paganism, crestinismul si doctrina lui permeau toate aspectele
existentei umane, inca dinainte de nastere, dupa nastere si chiar dupa moarte.
(Pagina 127) Crestinismul poseda o doctrina care tinea de fiecare aspect al
fiintei si existentei umane. Oamenii
aveau in crestinism un ghid cuprinzator privind viata, viata intima, moravurile,
valorile, igiena, relatiile, familia, casatoria, modul de a-si castiga painea,
viata economica, viata politica, relatiile cu semenii, relatiile cu strainii,
relatiile cu statul si autoritatile si asa mai departe. In contrast, paganilor
le lipsea o ideologie de viata structurata.
Miracolele
primelor veacuri ale crestinismului au avut si ele un rol in convertirea paganilor
la crestinism, afirma Ehrman. (Pagina 130) Intregul Capitol 5 al cartii e devotat
de fapt acestui aspect. Un alt factor a fost sensul apartenentei de grup pe
care comunitatea de crestini o dadea. Crestinii formau comunitati specifice
unde era solidaritate, siguranta si afectiune reciproca. Nimeni nu murea de
foame, ori mureau toti de foame. Crestinii
se socializau. Formau si intretineau relatii si prietenii. Intre ei nimeni nu
era marginalizat ori strain. Se vizitau unii pe altii. Se intruneau cel putin o
data pe saptamina, in casele oamenilor, unde cintau si citeau din Evanghelie.
Se intrebau de sanatate. Se interesau de sanatatea altora. Ajutau saracii,
vaduvele si orfanii. Adopau copiii abandonati. Iar, lucrul care i-a impresionat
pe pagini in mod deosebit a fost ca, atunci cind apareau epidemii si oamenii
mureau cu miile abandonati in casele lor, crestinii ii vizitau pe ce suferinzi
si muribunzi. Multi dintre ei au devenit crestini inainte de moarte. Izvoarele
istorice atesta ca nu putini dintre paganii bolnavi s-au insanatosit, fie
datorita unor miracole, ori, zic Ehrman si alti istorici, pentru ca isi
reveneau dupa ce crestinii ii ingrijau si hraneau. Majoritatea acestor bolnavi insanatositi
deveneau crestini. Nu putini dintre crestinii care ajutau pe bolnavi se
infectau si mureau, fara, insa, ca zelul ori compasiunea lor pentru paganii
bolnavi sa le slabeasca. (Pagina 135-139) A supravietuit un document din
Secolul IV care descrie acest zel al crestinilor. ("Heedless of the
danger, they took care of the sick, attending to their every need and
ministering to them in Christ, and with them departed this life serenely happy
...) ("Fara sa tina seama de pericole, ei aveau grija de bolnavi, de
oricare nevoi si le slujeau in Hristos, si asa treceau cu serenitate din lumea
aceasta...") (Pagina 138)
Crestinsimul e
viu pentru ca El, Hristos, e viu!
Am
reusit sa parcurgem in comentariul nostru de astazi doar jumatate din cartea
lui Ehrman. O recomandam din nou, dar, repetam, doar ca tratat istoric, nu
doctrina. Ehrman si istoricii isi au explicatiile lor privind triumful
crestinismului. Avem si noi, insa, explicatia noastra. Aceea pe care o gasim in
Sfintele Scripturi si in care credem: crestinismul
a biruit paganismul si e viu pentru ca El, Hristos, e viu. Crestinismul e viu
pentru ca Dumnezeul nostru e si El viu! Va salutam deci, in aceasta saptamina a
patimilor care precede sarbatorirea Sfintelor Paste cu eternul si adevaratul
Hristos a Inviat!
Sursa:
Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
