luni, 21 mai 2018

21 mai - Constantin și Elena, nume purtate de mii de români. Câteva cuvinte de la Adrian Botez

“…După 300  de ani de suferinţe şi de prigoniri, Biserica creştină s-a putut bucura şi de zile mai senine, mai ales în vremea de domnie a împăratului Constantin cel Mare.
Îndemnat şi de împărăteasa Elena, mama sa, care era o creştină cu frica de Dumnezeu, Constantin cel Mare a arătat multă dragoste pentru creştini şi a oprit persecuţiile împotriva lor.
Constantin cel Mare stăpanea numai partea apuseană a Împărăţiei Romane. Spre sud, în părţile Italiei de azi, domnea Maxenţiu, care era un mare duşman al creştinismului. Maxenţiu îl duşmănea de moarte şi pe Constantin şi, în ascuns, lucra la dărâmarea puterii lui. Din aceste pricini, între cei doi împăraţi s-a  iscat un  război. Constantin cel Mare  a pornit către Maxenţiu. Oastea lui nu era prea numeroasă, dar  avea cu ea nădejdea în victorie , căci ostaşii lui Costantin erau,  în cea mai mare parte, creştini.
În drum  spre câmpul de bătălie, lui  Costantin i s-a arătat,  la amiază, deasupra soarelui, o cruce strălucitoare,  pe  care sta scris: “In hoc signo vinces” - ,,Prin acest semn  vei învinge”. În noaptea următoare, Mântuitorul Hristos i s-a arătat în vis împăratului şi îi spuse că Sfânta Cruce are să-i fie semn de izbândă. A doua zi, la  porunca lui Costantin, pe toate steagurile s-a cusut semnul crucii, iar ostaşii l-au aşezat pe coifurile şi pe scuturile lor.
Într- adevăr, Costantin cel Mare a  ieşit biruitor din luptă şi, în chipul acesta, a ajuns stăpân peste partea de sud a Împărăţiei Romane. În  semn de preţuire  pentru creştini, Constantin a alcătuit un act foarte  important, cunoscut sub numele de ,,Edictul de la Milan” (în anul 313). Prin el, li se  dădea creştinilor dreptul de a se închina, în libertate deplină.
…Constantin cel Mare  avea un cumnat, cu numele Liciniu. Acest Liciniu stăpânea în răsăritul imperiului. După o  vreme, Liciniu s-a îndepărtat  de Constantin şi îi  persecuta pe creştinii din partea locului.
De aceea, Constantin  a pornit  război şi impotriva lui - l-a învins şi i–a luat  tronul.  Liciniu  a murit, iar  Constantin  cel Mare  a ajuns singur stăpânitor peste întreaga Impărăţie Romană.
Cu  biruinţa  lui Constantin cel Mare,  a izbândit şi creştinismul. Împăratul i-a scos pe creştini din temniţe, le-a restituit averile, pe care ei le  pierduseră, în  vremea prigoanelor, i-a  aşezat, pe mulţi, în slujbe  de seamă şi le-a  ridicat biserica , chiar pe cheltuiala imperiului.
…La fel de multă  vrednicie şi spirit de sacrificiu, în numele Lui HRISTOS, a arătat şi mama  sa, Elena. Ea s-a aşezat,  cu locuinţa  tocmai  la Locurile Sfinte -  şi  şi-a cheltuit averea întreagă, pentru ajutorarea  celor  necăjiţi şi neputincioşi, cât şi pentru înălţarea unor  lăcaşuri  sfinte. Împărăteasa  Elena a pus  lucrători să sape,  pe Golgota, şi să dezgroape  CRUCEA  MÂNTUITORULUI. Săpând, ei au aflat trei cruci, dar nu ştiau pe care  a fost răstignit Domnul HRISTOS. Tradiţia  spune că o femeie foarte bolnavă, atingându-se de cele trei cruci, se tămădui îndată, atunci când atinse CRUCEA LUI  IISUS HRISTOS. SFÂNTA  CRUCE  a fost, apoi,  ridicată de acolo,  şi înălţată, cu toata cinstea, într-una din bisericile Ierusalimului.
De atunci, la 14 septembrie,  din fiecare an , prăznuim sărbătoarea ,,ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI”.

…Mama împaratului, Elena, împreună cu soţia  şi sora acestuia, au acordat sprijin material şi moral  creştinismului. Astfel, s-au construit  o sumedenie de  biserici creştine, unele din ele, cu adevărat  monumentale  (cum sunt cele din Palestina, Roma, Nicomidia etc.), iar unele temple au fost transformate în  Biserici creştine. Construirea unei noi  capitale, Constantinopol, fără edificii păgâne, cu biserici creştine , a arătat că împăratul  Constantin a dorit să dea  imperiului o capitală creştină.
…Deşi s-a botezat abia pe patul de moarte, făptuirile cele măreţe (dar şi pioase, adânc închinate Lui HRISTOS!), ale împăratului Constantin, întru ADEVĂRATA CREDINŢĂ CREŞTINĂ, vorbesc, desăvârşit limpede, despre smerenia şi râvna lui Constantin, de a-şi merita, fără nicio umbră de îndoială, SFÂNTUL BOTEZ CREŞTIN!
ELENA este un nume foarte vechi şi răspândit, mai ales, în lumea greacă; se pare că a fost numele unei divinităţi a luminii şi se aseamănă cu cuvintele greceşti helàne = făclie, torţă, şi hèle = Strălucirea Soarelui. Prin paralelă implicită: STRĂLUCIREA LUI HRISTOS-DUMNEZEU!


Adrian Botez