vineri, 18 mai 2018

Umbra cuvintelor... Poemul de început, poetul Adam și cititorul Adam


Adam[1]

Mâine voi tăcea, mă voi ascunde în umbra cuvintelor,
ca un vagabond pe podul dintre două sărbători,
aş dori să mă refugiez într-o altă lume,
ori într-un alt trup,
dar nu e posibil,
pământul din mine este prea puţin, ori prea mult,
pământ misterios, de la facerea lumii,
pământ călcat în picioare,
semn că a mai trecut cineva pe aici înainte,
pământ pe care a crescut iarba şi secolele de început,
scăldate-n albastru,
vine primăvara şi mă fac mai înţelept cu o melodioasă absență,
iar prin rădăcina ierbii
devin moştenitor al tuturor lucrurilor… 




[1] Argument. Adam a fost primul om. Când se plimba pe pământul neştiut încă a descoperit că acolo erau urme, a mai trecut cineva. Tot aşa cel de al doilea Adam a trecut înaintea ta, a lăsat urme, le poţi urmări, sunt certe, fără aceste semne te rătăceşti. E bine să ştii că a mai trecut cineva pe aici înaintea ta, că nu a greşit drumul, poteca…