Revista „Sintagme literare”, nr. 4 (33), august 2018. Semnal, lecturi libere, poezia, proza, critica la zi, scriitori și cărți

Lecturi:
https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/sintagme-literare/
Sursa. Geo Galetaru

REVISTA „DISCOBOLUL”, NR. 244-245-246 (aprilie-mai-iunie)/2018. Sumar, redacția, evenimente literare importante... DOSARUL PREMIULUI NAȚIONAL DE POEZIE „LUCIAN BLAGA”, CĂRȚI, CRONICI, AUTORI, POEZIA, CRONICI DE ÎNTÎMPINARE, CONFERINȚE, PROZA, TEME LA ALEGERE, JURNAL AMERICAN, CENTENARUL MARII UNIRI, INTERVIURI, ANIVERSĂRI, PIAȚA CĂRȚILOR ETC. Revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

Vatra veche, nr. 7/2018. Literatura ieri, azi, acum... Sumar, lecturi, scriitori și cititori, poezie, eseu, proză, cronica unor cărți cu stil, dialog în piața literară, anotimpuri în anotimp

Lecturi:
https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

Cândva a trecut prin Țara Hațegului... „Cândva Nichita a trecut prin Ţara Haţegului, a trecut ca un zeu care merge pe jos prin propria viaţă. A prins harul acestor locuri, le-a pus într-o poesie puţină în felul ei, dar multă în spirit, mare cât bugetul unui oraş ca Haţegul, ca Hunedoara, pe zece ani împreună , dar cine să înţeleagă că poetul nu este lup şi nici frunză căzătoare?...” Lecția lui Nichita: Nu suntem noroi!

Cândva Nichita a trecut prin Ţara Haţegului, a trecut ca un zeu care merge  pe jos prin propria viaţă. A prins harul acestor locuri, le-a pus într-o poesie  puţină în felul ei, dar multă în spirit, mare cât bugetul unui oraş ca Haţegul, ca Hunedoara, pe zece ani împreună , dar cine să înţeleagă că poetul nu este lup şi nici frunză căzătoare?...

La primirea premiului  acordat la Struga, ca poet important, Nichita lăsa în testamentul său vorbitor şi fierbinte:

„Aici, în catedrala Sfânta Sofia, prin încoronarea unui om care visează şi gândeşte în limba română, se adevereşte, încă o dată, spiritualitatea plină de dor şi dumnezeiască a poporului român”.  

Cu alte cuvinte: punct -  cine poate înţelege va înţelege...

Totodată atunci Nichita mărturisea: „Să nu uităm însă naşterea cuvântului ca fiinţă vie care este produsul cel mai sublim al omului”.

Înainte de  a pleca dintre  noi Nichita a scris  :

„Să  ningă peste noi cu miei doar astăzi / să ningă inima din noi / Noi niciodată nu am fost noroi...”, iar ultimul vers  - „plecat dintre ele”, repetat de trei ori, ca–ntr-o înviere, pentru că nu suntem noroi, noroi, noroi...

Opera  poetului a fost ca un fel de învăţătura  pentru fiul său rătăcitor prin cuvinte.

Poate aceasta este şi menirea poesiei, de a purifica cu duh curat ...

Istorii de Hațeg. Taina scribului și prietenia. „Constantin Stancu continuă să scrie despre oamenii de cultură din judeţul Hunedoara şi din ţară, despre români aşa cum îi cunoaşte din scrisul lor şi faptele lor în Imperiul European, lista cu numele celor despre care a scris e destul de lungă şi, poate, într-o zi îşi vor aduce aminte de o Ţară în Ţară, de Ţara Haţegului din Ţara numită România, acolo unde, în merii de la Densuş, primăvara, înfloresc biserici şi va fi ca fructul din fruct…”

MUNTELE DIN FEREASTRĂ

(Declarație pe proprie răspundere)

Să scrii despre tine, când muntele este în fereastră şi ţi se pare că eşti mai aproape de Dumnezeu, e destul de dificil, peisajul îţi umple sufletul şi versul.

În Ţara Haţegului a scrie pare un miracol, sunt vremuri şi locuri, sunt oameni care te inspiră şi poemul s-a şi scris singur, ca pâinea în cuptorul ţăranilor, acolo, adânc în satul de sub munte ...

Constantin Stancu  s-a născut în Haţeg, judeţul Hunedoara, adică România, în luna noiembrie 1954 şi pe la vârsta adolescenţei, citind poemele lui Nichita Stănescu din volumul Măreţia frigului a avut, brusc, senzaţia că va fi phoet, deşi părinţii erau oameni modeşti, mai mult munceau fizic, se zbăteau pentru a rezista timpului. De fapt, tatăl a fost muncitor la căile ferate, iar mama frizeriţă, obişnuită cu oamenii şi iluziile lor...

Liceu a fost o lecţie de viaţă, acolo a avut  viziunea că literatura poate deschide o fereastră spre un munte interior, spiritual.

Era în anul 1987, când a terminat facultatea şi a dorit să -  şi anunţe soţia că toate examenele la Facultatea ştiinţe juridice au fost depăşite, a telefonat acasă de la Cluj şi pentru că familia nu avea telefon a sunat la poetul Ionel Amăriuţei pentru a transmite vestea, iar acesta i-a comunicat cu o voce veselă că a câştigat premiul de debut la Editura Facla, editor scriitorul Eugen Dorcescu, cu volumul Fructul din fruct,  în antologia Argonauţii.  A fost ca un premiu, ca o diplomă...

Erau vremuri mai dificile, încercase la mai multe edituri din ţară, dar nu a primit răspuns şi atunci mama sa a luat iniţiativa şi a trimis manuscrisul la Timişoara, la Editura Facla şi se pare că a avut mână bună. Constantin Stancu avea să-şi dea seama că mama lui dacă lua un trandafir uscat din vază şi-l planta în pământul bun din Ţara Haţegului, învia, prinde rădăcină şi avea floare la vremea potrivită, floare mirositoare şi coloare...

Constantin Stancu  nu a fost un scriitor profesionist, nu  a trăit din scris ci pentru scris, avea inima unui scrib uitat într-o ţară târzie. A muncit acolo unde avea un loc şi a câştigat meritul de a semna statul de plată cu sentimentul că şi-a făcut datoria, iar banul câştigat astfel  l-a împărţit cu familia, cu soţia Rodica. Soţia, de altfel, a fost lângă el în momentele grele, în punctele spirituale de schimbare, i-a adus curaj, linişte şi l-a provocat spre noi viziuni, scoţându-l la realitate din provincia lui de cuvinte...

A început prin anii 1997 o colaborare la revista „Provincia Corvina” condusă de poetul Eugen Evu, o colaborare timidă, dar  tot mai intensă şi, brusc, la sugestia prietenilor adună poemele scrise într-un volum şi-l predă la scriitorul Ioan I. Iancu la Timişoara, la Editura Helicon, volumul apărând în anul 1988, purtând titlul  Păsările plâng cu aripi, un titlu care îl urmăreşte şi acum ...

Între timp a scris, a muncit şi s-a format ca om prin cuvântul scris, a prins curaj şi a început să scrie despre scriitorii din judeţul Hunedoara, trist pentru că în general nu se scria despre volumele de poezie şi a dorit să se răzbune prin scris în modul acesta faţă de lipsa de ecou a mediului cultural. Mulţi au afirmat că e critic, dar de fapt era un poet care mai scria un poem pe o temă dată de alţii. În urma acestor cronici a rămas cu o bibliotecă de cărţi şi cu un sertar de scrieri despre prieteni ca: Eugen Evu, Ionel Amăriuţei, Valeriu Bârgău, Ioan Evu, Dumitru Hurubă, Ioan Urda, Mariana Pândaru, Paulina Popa, Romulus Constantinescu, Nicolae Uţică, Rudi Igna, Miron Ţic, Petru Dugulescu, Ionel Drăgănescu şi alţii, dar şi despre marii poeţi ai lumii, poeţi care au luminat timpul şi netimpul continentului, despre oamenii din ţară ca Eugen Dorcescu, Mircea Dinescu, Adrian Botez, Nina Ceranu, Octavian Doclin, Ilie Chelaru, apoi Lucian Hetco, român trăind în Germania ...

În anul 2005 descoperă întâmplător că are o tumoare pe un rinichi, e diagnosticat ca având cancer şi singura soluţie a fost eliminarea rinichiului afectat. Experienţa l-a învăţat că poţi răzbi prin credinţă şi poezie, alunecând cu fiinţa într-o lume delicată a spiritului pur.

După această experienţă a reuşit să adune poemele scrise într-un volum, pe care Nina Ceranu, editor la Editura eubeea  din Timişoara, l-a făcut posibil în anul 2007, purtând titlul Pomul cu scribi, un titlu serios care îl face să se simtă ca un demnitar într-o ţară pură, a esenţelor nerostite, ci doar simţite cu inima şi rărunchii...  

În anul 2000 a descoperit Scriptura şi încet – încet înţelege că până la vârsta de 45 de ani i-au fost ascunse parte din istoria lumii şi a creştinismului, parte din istoria Bisericii, poate chiar de către cei care se numeau profesori, aşa a fost cu aproape toată generaţia sa, o generaţie educată să trăiască fără Dumnezeu, simplu din decret în edict şi din edict în cutumă fără de înger ...

Experienţa de trăire şi şcoala înaltă a lui Iisus s-a materializat în volumul de versuri creştine A privi cu ochii inimii apărut în colecţia „Provincia Corvina” – titlu inspirat de Apostolul Pavel. A fost un volum greu şi uşor, fiind în stil clasic, cu ritm şi rimă, atât cât s-a putut şi fără originalitatea specifică literaturii moderne, a fost oglinda darului primit la naştere, ţipăt şi şoaptă într-o lume în ruină, o carte care l-a depăşit prin mesajul nevăzut...

Dar Constantin Stancu, scrib aşa cum îşi duce numele mai departe, mai are în manuscris şi alte volume de poezie sau proză şi recunoaşte că face parte din Şcoala de la Hunedoara, având ca lider pe Eugen Evu, scriitor şi prieten al poeţilor, autor de antologii de poezie scrisă de poeţi tineri, dornici să publice şi să aibă un cuvânt în cetate.

Interesantă colaborarea la revista electronică „Agero”  din Germania, unde, sub ochiul atent al scriitorului Lucian Hetco, colaborarea a fost fructuoasă şi unde a avut prezenţe prin eseuri interesante, angajate în social şi literatură, a scris pornind de la valorile creştine şi de la valorile culturii române, aşa cum este ea în acest veac de singurătate pe Internet .

Câteva idei scrise în eseurile fragile i s-au confirmat ulterior:  pericolul ca România, ţară membru a Comunităţii Europene, să i se aplice clauza de salvgardare din cauza  problemelor de proprietate în agricultură sau drama românilor în Europa la început de exod, apoi problemele legate de organizarea CNSAS, etc.

Dar cui îi pasă că cineva din provincie are cumva dreptate?

Provincia e o altă Românie, în felul ei de provincie...

Constantin Stancu continuă să scrie despre oamenii de cultură din judeţul Hunedoara şi din ţară, despre români aşa cum îi cunoaşte din scrisul lor şi faptele lor în Imperiul European, lista cu numele celor despre care a scris e destul de lungă şi, poate, într-o zi îşi vor aduce aminte de o Ţară în Ţară, de Ţara Haţegului din Ţara numită România, acolo unde, în merii de la Densuş, primăvara,  înfloresc biserici şi va fi ca fructul din fruct…  

Hațeg: Oameni, fapte, ruperi de ritm în istorie. Radu Igna și pasiunea pentru oamenii de lângă el. „În monografia Haţeg. Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, Radu Igna redă exact vremurile, pentru unii naraţiunea sa poate să irite, pentru alţii sunt evenimente pe care le-au trăit, pentru alţii date dintr-o monografie, dar toate înseamnă viaţă începând cu speranţa: lumina de la capătul tunelului, visul ca Haţegul poate să devină un oraş european, dorinţa oamenilor de continuitate, ori miracole economice (Theodosie Petru), juridice (Ioan Vida, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale), politice (Ioan Timiş, parlamentar din anul 1991 până la deces în anul 2010), scriitoriceşti (Daniel Pişcu, reprezentant de seamă a Cenaclului de luni, condus de Nicolae Manolescu), muzicale (Petru Armean), fotografice (Nicolae Filiş), artă şi artizanat (Simion Grec), economice (Solomon Buzducea), teologice (Tiberiu Lăpădătoni), medicale (dr. Victor-Caius-Livius Alicu) etc.”

Țara Hațegului și oamenii locului

Radu Igna este un generos, cărțile sale dau viață istoriei de lângă noi...

Cartea Vocaţia culturală a Haţegului, începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.

Radu Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco-catolic, sau istoria specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan aşa cum l-a văzut Adrian Andrei Rusu.

Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog aproape necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei.

Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.

Despre aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la autodistrugere.

Perioada 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.

Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost ani buni în care Radu Igna a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.

            Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră, de la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia Bolchiş - Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu.

Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul adevărului. Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.

Inspirat, autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză.

Ca un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă, judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat pentru istoria românilor în stil românesc ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj în care era prins în stilul justiţiei vremii viaţa oamenilor, a memorandiştilor. 

Autorul cărţii scrie: „Până când a trăit Ioan Munteanu? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”

În monografia Haţeg. Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, Radu Igna redă exact vremurile, pentru unii naraţiunea sa poate să irite, pentru alţii sunt evenimente pe care le-au trăit, pentru alţii date dintr-o monografie, dar toate înseamnă viaţă începând cu speranţa: lumina de la capătul tunelului, visul ca Haţegul poate să devină un oraş european, dorinţa oamenilor de continuitate, ori miracole economice (Theodosie Petru), juridice (Ioan Vida, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale), politice (Ioan Timiş, parlamentar din anul 1991 până la deces în anul 2010), scriitoriceşti (Daniel Pişcu, reprezentant de seamă a Cenaclului de luni, condus de Nicolae Manolescu), muzicale (Petru Armean), fotografice (Nicolae Filiş), artă şi artizanat (Simion Grec), economice (Solomon Buzducea), teologice (Tiberiu Lăpădătoni), medicale (dr. Victor-Caius-Livius Alicu) etc. Cine va citi cartea va descoperi şi alte personaje în această epopee, personaje interesante, definite de muncă, pasiune, cinste, talent, curiozitate, îndrăzneală, credinţă, depăşirea limitelor.

Radu Igna are darul de a prezenta portrete de oameni într-o manieră clară, uşor enigmatică şi având ceva definitoriu care face diferenţa, stabileşte limite şi propune ţinte, redă demnitatea universală a unor oameni speciali, cu deschidere spre lume. Cititorul va fi surprins de faptele haţeganilor, se va mira cum unii au ajuns să fie cunoscuţi în străinătate şi mai puţin cunoscuţi în ţară, poate chiar în Haţeg… Radu Igna a reuşit să pună în lumină acea stare specială din viaţa unui om: timpul în care se nasc miracole…

Monica Niculescu ne prezintă în această saga haţeganilor un moment important din viaţa elevilor de la Liceul din Haţeg, în anii 70, realizarea unei piese de teatru sub îndrumarea profesorului Radu Igna, „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, un eveniment care a marcat pe „artişti”, pe spectatori, pe haţegani şi pe alte persoane din judeţul Hunedoara. Ea rememorează: „Am fost captivaţi de tot ce ţinea de scenă, totul era „nou” şi altceva. Am văzut că nu era simplu nici să mergi (ca o lady) sau să te comporţi conform personajului interpretat, mai ales că avea de trei ori vârsta mea”. Fără să vrea ea ne prezintă dinamismul personajelor din cartea aceasta, Radu Igna, încă o dată, şi-a rezervat regia şi sugestia.

Ţara Haţegului? Imagini care au fost, istorii de ieri, de azi, o proiecţie despre viitor...

Țara Hațegului - Folclorul ca punte peste vremuri. „Deschiderea de orizont în tărâmul folclorului din Țara Hațegului ne dezvăluie spiritualitatea oamenilor în timp și spațiu, dinamica și interferențele etnolingvistice străvechi și conservatoare, precum și tradițiile și obiceiurile permanente păstrate de oamenii din acest ținut mirific. După ce receptorul interesat a intrat în lumea aceasta, el va descoperi tradiții, eresuri, obiceiuri din fiecare anotimp, de la ritualuri de invocarea ploii la șezători, apoi colinde diverse și complexe și claca din satele locului, la ritualuri folclorice profunde cu ocazia diverselor sărbători legate de tradițiile creștine”

Deschideri de orizont: Folclorul din Țara Hațegului, un Ardeal în miniatură

Raul Constantinescu a lucrat peste 47 ani la antologia de folclor Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului*, culegere monografică de succes. A cules, a ascultat, a analizat, a colaborat cu multe persoane, a cercetat, a dat direcții noi într-un domeniu cultural interesant și profund. Ajuns la vârsta maturității, scriitorul se poate bucura de această carte de excepție, dintr-o zonă de excepție.

Poet profund, ancorat în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al literaturii de azi și dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și pe certitudini, el ne oferă un eveniment special, o lectură dinamică prin viața oamenilor din Țara Hațegului. Nume importante ale culturii s-au aplecat asupra acestui areal: Aron Denușianu, B.P. Hașdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela Bartok, Nicolae Densușianu, Ion Pop-Reteganul, însă Raul Constantinescu a reactualizat un domeniu dinamic, a reușit să-și concentreze eforturile   într-o direcție concretă, realizarea sa fiind una emoționantă și în concordanță cu istoria, viața și miracolele din Țara Hațegului.

Cum singur afirmă, lucrarea începe cu Deschidere de orizont, prezentându-ne Țara Hațegului în toată complexitatea ei. O zonă conservatoare străbătută de influențe venind din mai multe direcții, din Banat, din Oltenia, dinspre Sibiu, o zonă înconjurată de munți, o cetate naturală. Influențele au marcat viața oamenilor și asta se poate constata din cuprinsul cărții. Munții Retezat, Munții Șurianu, Munții Poiana Ruscă, Munții Țarcului, metereze și mesaje pentru cei din loc și pentru cei care doreau să vină aici. Sunt curente, sunt paliere istorice, de la vechile culturi ale omului primitiv la cultura precreștină sau cultura creștină, de la omul stăpânit de frici la omul care a convertit frica în poezie, muzică, strigăt, colind, poveste cu ieșire la cer.

Monografia prezentă este bine consolidată prin organizarea materialului, prin explicațiile date, prin analizele pertinente, prin legăturile cu operele anterioare din domeniu, prin dragostea autorului pentru oamenii locului.

Raul Constantinescu a adus mulțumiri celor care l-au ajutat să realizeze această carte, de la oamenii simpli și pasionați din Țara Hațegului, oameni pe care i-a cunoscut și i-a prețuit, mulți la număr, la profesori de liceu sau școală generală, apoi domnului profesor universitar dr. Ion Cuceu din cadrul UBB Cluj-Napoca, structurilor de specialitate din Academia Română, profesorului dr. Ionel Oprișan, directorul Editurii Saeculum I.O. București.

Autorul precizează că munca sa a fost una asiduă și că s-a străduit să selecteze texte de folclor literar originale prin care pronunțarea specifică a graiului hațegan s-a păstrat cu multă acuratețe, cuvintele având sonoritatea din locul acesta mirific. Cine trăiește în această zonă va recunoaște în conținutul monografiei specificul zonei și se va recunoaște cu bucurie. Cartea are un motto mai lung, textele preluate din Ion Pop-Reteganul și Ovid Densușianu ne aduc astfel argumente pertinente în ce privește lumea în care este invitat cititorul să plonjeze cu entuziasm. Câteva note biobibliografice ne prezintă pe Raul Constantinescu ca profesor, omul care a fost activ în Țara Hațegului și este activ, a colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri și culegeri de folclor la importante reviste de cultură din țară, a publicat opt volume de versuri și a fost prezent în domeniul cultural din zonă. A influențat multe persoane și i-a îndrumat spre domeniul culturii prin activitatea de profesor sau de poet. De remarcat că în postfața monografiei, fostul elev al autorului, conf. univ. dr. George Ardeleanu de la Facultatea de Litere, Universitatea București, are cuvinte de apreciere pentru prezenta antologie de folclor: „Ceea ce fascinează, fie și la o <<repede ochire>> asupra corpusurilor de texte incluse în volumul de față, dincolo de diversitatea tematică, motivică, simbolică ori stilistică, sunt multiplele interferențe culturale care caracterizează patrimoniul spiritual al Țării Hațegului, imaginea de palimpsest creat prin suprapunerea diverselor straturi de culturi și civilizații succesive, contaminările tematico-simbolice și poetice, care vin, în opinia autorului, din preistorie până în prezent” (p. 468).

În Prefața lucrării, prof. univ. dr. Ion Cuceu (Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca/ Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române) reține: „Colindele din Hațeg, cum bine a intuit autorul acestei monografii etnologice zonale, sunt larg cuprinzătoare motivic și se disting față de cele din alte vetre ale colindatului tradițional prin densitatea și profunzimea aderenței la stratul precreștin peste care s-au suprapus mai multe rânduri de influențe creștine, de <<vârste>> și <<consistențe diferite>>. Raul Constantinescu le-a ales atent și a reliefat consubstanțialitatea lor cu temele mari ale creștinismului cosmic, le-a pus în valoare mai bine decât alți cercetătorii anteriori, cu aceeași ardoare și stăruință ca marele filolog antecesor Ovid Densușianu sau ilustrul antropogeograf Ion Conea” (p. 11).

Volumul are inserate mai multe fotografii, hărți, comentarii, un rezumat pertinent, un glosar, indice de localități, indice de interlocutori, de culegători, note, observații și explicații, o bogată bibliografie. În mod evident, autorul a lucrat și a avut multiple relații spirituale cu foarte mulți oameni ai Țării Hațegului, pe care i-a cunoscut, ascultat, i-a încurajat, prestând o muncă dificilă dar și plină de satisfacții și bucurii. În rezumatul monografiei, Raul Constantinescu ne prezintă pe scurt această lucrare, o face cu multă rigoare, cu atenție, punând accent pe domeniile importante ale folclorului din Țara Hațegului. Sumarul este redat și în limba engleză pentru a introduce pe cititorul străin în universul de excepție din zona vizată.

Deschiderea de orizont în tărâmul folclorului din Țara Hațegului ne dezvăluie spiritualitatea oamenilor în timp și spațiu, dinamica și interferențele etnolingvistice străvechi și conservatoare, precum și tradițiile și obiceiurile permanente păstrate de oamenii din acest ținut mirific. După ce receptorul interesat a intrat în lumea aceasta, el va descoperi tradiții, eresuri, obiceiuri din fiecare anotimp, de la ritualuri de invocarea ploii la șezători, apoi colinde diverse și complexe și claca din satele locului, la ritualuri folclorice profunde cu ocazia diverselor sărbători legate de tradițiile creștine. Autorul analizează nedeile din Țara Hațegului, momentele importante din viața locuitorilor așa cum au rămas imprimate în mintea acestora, descântecele și practicile magice, apoi lirica populară – doinele, cântecele, strigăturile etc. Raul Constantinescu este atent cu epica populară, punând accentul pe balade diferite, pe epica populară în proză, abordând ghicitorile, proverbele și zicătorile, folclorul copiilor, jocurile de cuvinte, glumele, batjocurile, vorbele de rușine, exercițiile de pronunțare. Analiza este detaliată, autorul pătrunde în stratul spiritual al oamenilor din Țara Hațegului, de la naștere, căsătorie și până la moarte. Este o analiză intimă a vieții așa cum s-a manifestat în mod direct pe acest pământ. O călătorie prin viața oamenilor reali și dedicați.

Strigarea peste sat (primăvara) este o formă de judecată populară necesară într-o colectivitate rurală, când se fac focuri pe dealuri ca semn de început și lumină, se dau drumul la vale a mai multor roți înfășurate cu paie aprinse, luminând satul. Este un bilanț al vieții în sat. „Ca la o adevărată judecată a satului sunt strigate toate fetele și nevestele din sat, fiind luate în râs defectele și viciile acestora în diferite feluri de batjocuri la adresa lor, apoi se iau în râs gospodarii bețivi, mincinoși, leneși, lăudăroși, zgârciți, făloși etc., având ca scop îndreptarea năravurilor rele. Când sfârșesc, coboară noaptea în sat și deschid porțile unor fete cu comportări nepotrivite, sau le scot din țâțâni și le ascund prin apropiere. Dimineața tot satul vede și râde” (p. 37, Varianta Ștei, Inf. Bogdan Iustin).

Mai reținem, din viața oamenilor din Țara Hațegului, momentul nedeii. O perioadă specială din viața comunității, o practică veche, o sărbătoare tradițională, iar, o dată cu creștinismul, este sărbătorită împreună cu hramul bisericii din localitatea respectivă. În vechime, zeii erau celebrați pe înălțimile munților, locuri considerate sacre. În Țara Hațegului, unele nedei durau o săptămână. În Munții Țarcului există un vârf cu denumirea Nedeia (2150 m), locul unde satele apropiate își țineau evenimentul. Familiile se pregăteau cu pasiune pentru sărbătoare, făceau curățenie în ogradă, înnoiau casele, își cumpărau haine noi, asigurau alimentele și băuturile necesare, așteptau să sosească neamurile, prietenii, musafirii, toți fiind primiți cu bucurie de gazda care se implicase în sărbătoarea satului. O colectivitate se strângea la masa specială organizată cu ocazia nedeii, legăturile interumane se consolidau, viața era vie, oamenii se puteau privi în ochi, se cânta, se juca (dansa), o relație specială se refăcea sub semnul ospitalității sincere, marcând unitatea spirituală a oamenilor din aceste locuri (p. p. 197- 198).

Cântecele satirice au amprenta sincerității și voioșiei:

„- Și tu ești cam rău din fire/ Și nu ești harnic la iubire,/ Că de-ai fi o floare aleasă,/ Te-aș pune seara-n fereastră,/ Dar ești floarea spinelui/ Și inima câinelui” (Cântece satirice, Inf. Murar Sânziana, Cârnești, 74 ani în 1986, n. 1912).

Raul Constantinescu notează în rezumatul lucrării sale: „În ansamblu, antologia monografică <<Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului>> / `Ancient Traditions and Folkloric Creations from Hațeg County`/ valorifică bogata moștenire literară populară din această străveche vatră de cultură și civilizație românească, prezentând obiceiurile tradiționale de peste an, acordând o atenție specială bogăției și varietății colindelor din satele hațegane, momentele importante din viața omului, relevând accentuarea valorii etice constructive profund umane care le amprentează și care este evidentă și din creațiile poeziei populare lirice și epice bogate, specifice acestui inestimabil areal spiritual cu certă valoare literară, estetică și documentar-istorică” (p. 466). 

Despre Țara Hațegului, Ion Pop-Reteganul are cuvinte speciale: „Frumos este Ardealul peste măsură, dar în el mai frumos este tocmai acest colț care din vechi și până astăzi se cheamă așa: Țara Hațegului…, că, deși e mică Țara Hațegului ea întrunește în sine tot ce Ardealul are mai bun și mai frumos; Țara Hațegului se poate numi cu drept cuvânt un Ardeal în miniatură” (Motto, p. 9).

 *Raul Constantinescu, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului, culegere monografică, 512 pagini, București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția Mythos.    

C Stancu