Veta Biris - Clopotul reintregirii - CD - Traiasca Romania

Cafeneaua culturală Alba... Oameni la cafenea: Romi Adam, Ștefan Balog, Ioana Bogățan, Stelian Feraru, Victor Geogean, Monica Grosu, Dumitru Mălin și Mihai Pascaru... O inițiativă a Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba în parteneriat cu Muzeul național al Unirii din Alba Iulia și Uniunea Scriitorilor din România – filiala Alba - Hunedoara. Programul zilei de 28 noiembrie 2018, invitația

. P

Mariana Pândaru - Interviuri fără frontiere, Deva: Editura Călăuza v.b., 2018. O carte mărturisind despre oameni. Prefața Maria-Daniela Pănăzan: Literatura de graniță între mărturie și istorie, identitate românească, demnitatea artistului și a omului de știință. O reconstituire a ultimelor decenii de cultură. Cuvintele care modelează istoria, cărțile care trăiesc prin ideile autorilor. Credința, speranța, iubirea ca temelii ale adevărului. Ambasadori, poeți, romancieri, politicieni, medici dedicați, jurnaliști, preoți, meseriași - personalități ale vremii lor! O carte de suflet despre soarta omului pe pământ, despre direcția culturii, despre sensul credinței... Dialogul ca punte între oameni din locuri și timpuri diferite...

Badiu Iancu: Călătorii în Basarabia și Bucovina de Nord, Deva: Editura Karina, 2018. Soarta românilor din afara granițelor țării, istorie complicată, călătorie în timp, impresii de călătorie de Nicolae Iorga, Dimitrie Cantemir, Geo Bogza... Eliberarea de presiunea istorei, evenimente trecute, evenimente care ar putea avea loc. Anexe, fonduri arhivistice, bibliografie, legături cu alte lucrări. Istoria ca exercițiu de cunoaștere și mirare... Repatrierea „cetățeanilor sovietici” din Basarabia și Bucovina de Nord aflați în orașul Hațeg după 23 august 1944...

Foto: Badiu Iancu la Arsenal

GALA POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE... Alba-Iulia, 24 noiembrie 2018... Poezia în mișcare

Ştefan Hruşcă, Adrian Păunescu - Bat clopote cântând reîntregirea

Cornel Nistea, Tragismul exilului românesc... „Exilul a fost şi este o pedeapsă. Motivele au fost politice, economice, religioase. Scriitorul a simţit acut depărtarea de patrie, de prieteni, de familie, de locul unic, special, în care s-a născut. Înainte de 1989 motivele au fost politice sau religioase, ele au pus presiune pe viaţa creatorului. După această dată motivele sunt financiare, economice, sociale, psihologice şi religioase”

Sensul suferinţei…

(Cornel Nistea, Tragismul exilului românesc, interviuri,

Sebeş: Emma Books, 2016)

Tragismul exilului românesc – interviuri –, mai mult decât o carte de aspre dialoguri, o carte de istorie literară, mărturii, vieţi de scriitori în timpul dintre vremuri, o carte eveniment. Cornel Nistea a pus în paginile cărţii texte publicate în revista „Discobolul” din Alba-Iulia. Anii au trecut, declaraţiile martorilor s-au estompat. Adunate în carte, toate cuvintele scriitorilor înseamnă mult mai mult. Epoca trecută, comunistă, epoca prezentă, care a început în decembrie 1989, sunt oglindite cu luciditate în răspunsurile date de cei disponibili la mărturie. O lume a scriitorilor care au suferit sau suferă. Cornel Nistea, prozator solid, stăpân pe mijloacele sale, a ştiut să pună întrebări. Ele au zguduit mintea celor care au răspuns. S-a desfăşurat un tablou real al vremii. Şocul a fost vizibil. A fost cerut de mulţi. Pe unii i-a surprins, pe alţii i-a făcut mai puternici.

Exilul a fost şi este o pedeapsă. Motivele au fost politice, economice, religioase. Scriitorul a simţit acut depărtarea de patrie, de prieteni, de familie, de locul unic, special, în care s-a născut. Înainte de 1989 motivele au fost politice sau religioase, ele au pus presiune pe viaţa creatorului. După această dată motivele sunt financiare, economice, sociale, psihologice şi religioase. Cartea se prezintă pe mai multe paliere: Exilul exterior, exilul interior şi are un capitol distinct, exilul de acasă, suferinţa ca unitate de măsură a epocii.

Cornel Nistea a realizat o carte necesară. Adevărul se lasă greu cucerit. După mulţi ani el răsare din pământ ca iarba.

Exilul de acasă este bine pus în lumină prin interviul realizat cu părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea. Aflat la mijloc, între cele două straturi ale exilului, cel exterior şi cel interior, acasă este exilul cel mai crunt, suferinţa care a schimbat un om după voia lui Dumnezeu. La alţii greutatea  s-a pus pe materializarea talentului primit, pe căutări, pe suferinţă specifică unui artist. Răspunsurile părintelui Iovan au o greutate aparte. Experienţa închisorilor comuniste a avut ca efect modelarea unui suflet după principii divine dure şi necesare.

Părintele mărturiseşte:

Securitatea m-a urmărit permanent. Am fost arestat şi condamnat din nou în trei rânduri: în 1966, în 1968 şi-n 1970. Ultima oară au găsit asupra mea drept corp delict patrafirul…

După treisprezece ani de puşcărie, de hărţuire de către securitate, uneori mergând pe străzile Bucureştiului şi amintindu-mi de acţiunile lor bestiale, mă întrebam dacă Securitatea nu-mi poate cunoaşte şi gândurile.   

Ura lor a fost fără margini. Ei mi-au propus să-i iert şi să-i iubesc, să mă rog pentru toţi torţionarii din puşcării şi nefericiţii lor informatori. Şi cred că am reuşit (părintele Ioan Iovan – În căutarea sensului suferinţei, p.108).

Lecţiile supreme: Iertarea, rugăciunea, răbdarea, rămânerea lângă Dumnezeu. Părintele nu a scris vreo carte în mod special, dacă nu ar fi fost interviul realizat de Cornel Nistea, răspunsurile ar fi fost cunoscute doar de Dumnezeu. Cuvintele aceste au fost publicate în cer, în Cartea Vieţii. Au dimensiunea eternităţii.

În exilul exterior, cei care au răspuns au reuşit să stabilească momentul când au intrat în exil, efectele izgonirii scriitorului din spaţiul său intim, energiile declanşate în acest exil, curajul, voinţa care s-au pus în mişcare, efectele asupra creaţiei literare, zbuciumul, furia. Răspunsurile trasează limitele, impulsurile necesare, instinctul supravieţuirii într-un nou mediu, străin, e ca o alungare din Rai, căpătarea unei alte identităţi, stabilirea relaţiilor dintre acasă şi acolo, creionarea pericolelor şi captarea libertăţii într-un mod special.

Exilul poate fi interior, exterior, voluntar, involuntar… Apare ca o boală, ca o moarte (Bujor Nedelcovici), ca o perioadă iniţiatică, urmată de înviere.

„Datorez exilului o cunoaştere a unei realităţi politice, culturale şi spirituale, dar îndeosebi dobândirea unei noi dimensiuni – revelaţie – a eului intim” (p.10 – Bujor Nedelcovici).

Dan Culcer mărturiseşte:

Nu ezit să reprecizez aici că nici într-un caz nu mă consider disident. Aş fi putut poate ajunge să joc acelaşi rol cu cei care se zvonea în 1990 că au fost aşa ceva. Ridicol. Eu voiam fie normalitate, adică respectul legilor, fie revolta imaginaţiei (p.36).  

Exilul interior, interviuri cu scriitori din ţară, pune accentul pe nevoia de adevăr. Există artişti exilaţi acasă, cei autoexilaţi, cei care şi-au impus o conduită care să ducă la integritate sau la asumarea responsabilităţilor spirituale într-o vreme când oamenii au devenit materialişti. Fantomele trecutului, tăcerile, eludările, lehamitea, alte păcate, mari sau mici, care bântuie în lumea literară, în viaţa socială, toate sunt scoase spre lumină de răspunsurile primite de Cornel Nistea. Se lămuresc cu multă claritate aspectele legate de condiţia scriitorului în timpul dictaturii comuniste, raporturile dintre posibilităţile de receptare a valorilor culturale şi posibilităţile reale de evocare a condiţiei umane. Sunt prezentate aspecte concrete ale relaţiei cu sistemul, cu oamenii cenzurii, cu dimensiunile suferinţei, cu mitul revoltei, efectele lipsei de libertate asupra operei scriitorilor. În final sunt puse în balanţă noile paradigme: Libertate sau angoasă, alienare sau optimism. Răspunsurile sunt cutremurătoare şi dau dimensiunea adevăratului mediul literar românesc. De aici se poate trece la o istorie literară concretă a vremii, la o critică serioasă şi corectă. Au fost experienţe traumatizante, s-a constatat lipsa solidarităţii dintre oamenii cu acelaşi destin, mascarada desfiinţării cenzurii, o altă lume în lumea cunoscută, diferenţele dintre cartea din dictatură şi cartea din democratură! Mărturiile arată că a existat un infern din care s-a evadat cumva, boli spirituale nevindecate, aventuri într-un sistem ostil, un adevăr care trece dincolo de optimism sau pesimism, singurătatea ca soluţie, scrisul fără noimă, teme interzise, trauma supravieţuirii, apoi variantele libertăţii – una originală, una „tradusă”… Obsesii şi noile realităţi obsesive.

Cum a fost în comunism?

Te ţineau tot timpul ocupat, să nu poţi scrie, să nu te poţi revolta, să nu-ţi poţi salva sufletul din prizonieratul lor ideologic. Doamne, cât de repede a uitat lumea infernul comunist din care am scăpat! (Ion Zubaşcu – Infernul din care am scăpat, p. 163).

Cum era scriitorul?

Şi totuşi, sub dictatură, am fost un scriitor liber. Nu mi-am permis nici cea mai măruntă concesie imperativelor ideologice ale vremii. Am plătit scump însă această libertate interioară prin marginalizare, mai exact prin excludere (Gabriela Creţan – Timpul acela  p. 175).

Care este paradigma literară în prezent?

Astăzi scriitorul român e într-adevăr liber să scrie ce vrea şi cum vrea. Nu mai există cenzură politică. Există însă o altfel de cenzură, la fel de draconică. Cenzura economică şi, de ce să n-o spun, de gaşcă. Poţi să scrii ce vrei şi cum vrei dar nu poţi să publici dacă nu ai bani. Şi, mai rău, dacă nu faci parte dintr-un grup sau altul. Dacă eşti independent, eşti ca şi cum n-ai exista (Constantin Cubleşan – Dovada că erai scriitor, p. 231).

Cornel Nistea a aruncat o privire peste graniţele nefireşti din ţară, a privit scriitorul în ochi, întrebările sale au avut menirea să limpezească viaţa din lumea literară pe o perioadă mai întinsă. La provocarea sa au răspuns mai mulţi scriitori, cartea de faţă trebuie citită mai ales de scriitori. Criticii literari au nevoie de aceste mărturii pentru a înţelege binele sau răul pe care îl pot face. Poziţia lor marchează lumea literară şi, mai dramatic, poate afecta viaţa unui om pe care Dumnezeu la trimis pe pământ, i-a dat talent şi pasiune, iar deciziile de o clipă schimbă perspectiva. Generaţiile mai tinere vor înţelege că este în joc şi viaţa lor, istoria se poate repeta. Are capcanele ei. De remarcat sinceritatea celor care au răspuns întrebărilor puse, conştienţi că rememorarea se încrustează în granitul vremurilor. Adevărul e valabil şi peste timp. El provoacă trecutul. Lămureşte viitorul. Echilibrează prezentul.

Cornel Nistea a realizat un lucru admirabil, fericirea poate intra în calculele fiecăruia. Nu este un joc superficial scrisul. E geneză. Este un mod de cunoaştere, de realizare, de bucurie. Autorul ne prezintă un model spiritual demn de urmat şi ţinut minte:

Părintele Ioan de Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului de la Recea a intrat de mult în legendă. În cercurile ortodoxiei româneşti este un adevărat mit. De-o cuvioşie şi de-o modestie uneori stânjenitoare şi o sinceritate vecină cu inocenţa, părintele Ioan, ajuns la vârsta de 76 de ani (la momentul luării interviului, n.n.) respinge aura de martir ce i se face…(părintele Ioan Iovan – În căutarea sensului suferinţei, p. 99).

Cum se prefigurează viitorul?

Cred că ar trebui să spun ceva şi despre viitor. Născuţi în timpuri mai tolerante, tinerii scriitori de astăzi n-au motive să-şi pună problema libertăţii, a lipsei de libertate. Asta însă nu trebuie să însemne că nu au alte probleme, atâtea. Libertatea este totul şi, în acelaşi timp nimic, dacă nu ştim ce să facem cu ea (Serafim Saka – Cenzura, o obsesie…, p. 355).

Cornel Nistea, prin această carte de interviuri, a prezentat viziunea unui scriitor despre literatură. Din mai multe părţi a reuşit să formeze vitraliul prin care putem privi dincolo de aparenţe.

Constantin Stancu

   

GALA POEZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE LA CENTENAR. Poeții, poezia, cetatea... Alba Iulia, 14 noiembrie 2018

GALA POZIEI ROMÂNE CONTEMPORANE - Alba-Iulia, 24 noiembrie 2018

Ladislau Daradici, Chiulind la ora de moarte. Semnal, prolog, cuprins... Parabole existențiale, proză scurtă...„Consider că în acest prim veac de nou mileniu nu mai este vremea scrierilor interminabile; timpul universului e tot mai alert, iar al nostru, al muritorilor de rând, parcă tot mai zgârcit”

CHIULIND DE LA ORA DE MOARTE

– parabole existenţiale –

                                                     (proză scurtă)

Prolog

Aceste proze s-au născut începând cu 2010, când mi-am propus să scriu o sută de povestiri după modelul cvadripartit al simfoniei; n-ar fi trebuit să depășească o mie de cuvinte fiecare. Ideea celei dintâi s-a născut la Varna, într-o după-amiază de august, în timp ce urmăream salvamarii recuperând trupul unui tânăr din mare: unul dintre ei îşi legase o coardă de talie, înotând cu hotărâre printre valuri, iar în momentul în care a reuşit să cuprindă victima cu braţele, cei de pe mal au tras de funie până i-au scos din apă pe amândoi. Mi-am zis atunci că, iată, poţi recupera relativ uşor trupul unui om din adâncuri, dar oare ce se întâmplă în tot acest timp cu sufletul său? De ce oare, când trupul e pe cale să eşueze, sufletul nostru devine neputincios în a-i da o mână de ajutor? Sau, măcar, are vreun interes s-o facă? Am schiţat povestirea în aceeași săptămână, reîntors la Callatis, intitulând-o Trupul şi sufletul şi, până s-o includ în volumul Călăuzitorul de suflete (2014), mai întâi a apărut în „Discobolul” și în alte două periodice. 

Mărturisesc că mi s-a potrivit modelul cvadripartit, numărul relativ limitat de cuvinte, dar și acea dimensiune intențională amintind oarecum de parabolă. Au urmat celelalte proze, unele născându-se pe parcursul unor călătorii, altele în vis, scrierea lor fiind una dintre cele mai intense experienţe pe care le-am trăit (ca om și ca scriitor deopotrivă). Şi dacă în destinul meu au existat răstimpuri care m-au îndepărtat (dureros) de mine însumi, mărturisesc că aceste povestiri m-au readus pe propriu-mi făgaș, apropiindu-mă de propria-mi esență... Nu atât revelaţii, așadar, cât mai degrabă strălimpeziri, fante prin care se revarsă fiorul de lumină pe coala albă, prin cenuşiul prozaicului şi mediocrului din vecinătatea unui destin marcat de simţul demnității, al responsabilității. Şi dacă parabolele din Călăuzitorul de suflete erau europene, iar pe cele din Ultimul uriaş din Zarand le-am numit transilvane, pe cele din acest al treilea ciclu (final) le voi considera, pur şi simplu, existenţiale, cu o semnificativă componentă experiențială. Mi-am propus să cuprind cât mai mult în cât mai puţine cuvinte, dar şi cât mai simplu cu putinţă, în cele din urmă constatând (nu fără satisfacție) că dincolo de dimensiunea lor ușor fantastică, povestirile au, ades, şi consistența unor poeme. Cele treizeci și trei de parabole din acest volum închid, prin urmare, cercul celor o sută, variante ale lor fiind publicate deja în reviste. Ordonarea lor în volum este alfabetică. Consider că în acest prim veac de nou mileniu nu mai este vremea scrierilor interminabile; timpul universului e tot mai alert, iar al nostru, al muritorilor de rând, parcă tot mai zgârcit. 

Le dedic soției și celor doi copii ai mei, fără sprijinul pe care mi l-au acordat scrierea lor nefiind posibilă.

Cuprins

1. Acelaşi tren regal, aceeaşi miraculoasă haltă...

2. A fost odată o mătuşă

3. Ca să nu înnebuneşti de singurătatea celorlalţi

4. Chiulind de la ora de moarte

5. Despre lumile în care am murit

6. Despre sângerare şi alte nimicuri

7. Destin pasager

8. Dilema unei dimineţi reci şi ceţoase

9. În căutarea netimpului pierdut

10. Întâlnire cu Sfântul Ardealului

11. Marea tăinuită a sufletelor

12. Milena, femeia care nu putea să uite

13. Mintea şi sufletul

14. Nepetrecutele poveşti ale destinelor noastre

15. Noduri şi sincope

16. Oameni şi fluturi

17. Ochi de rouă

18. Pâinea noastră cea de toate zilele

19. Paradisul de ceaţă al cerbilor

20. Pe măsura nimicniciei sufletelor noastre

21. Pentru toţi aceia care te aşteaptă

22. Plaja poveştilor adevărate

23. Poetul, vaca şi bucla timpului

24. Răni şi blesteme

25. Să mergi în genunchi, să nu faci zgomot…

26. Să vrei să mori de frumuseţea vieţii

27. Săcămaş sau o zi mai urâtă decât moartea

28. Sfârşitul poveştii

29. Taţii şi fiul

30. Toate aceste poveşti triste care nu ne aparţin

31. Transilvania sau despre morţi numai de bine

32. Veşnic tânăr, neîncetat alergând…

33. Visul nostru cel de toate zilele

Ladislau Daradici

Monica Grosu despre poezia unui septembrie blând (Constantin Stancu, Etemenanki - Ultima săptămână -, Sibiu: Editura CronoLogia, 2018)

Monica Grosu
Sursa: Revista „Portal-Măiastra”, nr. 4/2018

Revista „Portal - Măiastra”, nr. 4/2018. Semnal, lecturi pe sit-ul revistei. Cultura, cărțile și idealul unirii

Când pleacă scriitorii: Fernando del Paso (April 1, 1935 – November 14, 2018)

Fernando del Paso (April 1, 1935 – November 14, 2018) a fost un scriitor Mexican romancier, eseist și poet), poate fi caracterizat ca un autor prolific de romane istorice, poet şi diplomat, contestatar şi excentric, a decedat miercuri, la vârsta de 83 ani, într-un spital din Guadalajara, fără a se comunica, însă, cauza decesului.

Pe parcursul carierei sale, Fernando del Paso a primit numeroase distincţii literare dintre care se remarcă celebrul Premiu Cervantes, în anul 2015.

La ceremonia de decernare a acestui premiu, autorul a criticat intens statul mexican, în ciuda unei dificultăţi de exprimare ca urmare a unui accident vascular cerebral suferit în 2013. "Furturile, extorsiunile, răpirile, dispariţiile, abuzul de putere, corupţia, impunitatea şi cinismul continuă" în Mexic, a spus el cu această ocazie.

În tinereţe, scriitorul a lucrat pentru postul britanic BBC din Londra, apoi pentru Radio France Internationale (RFI).

Selected works

• Sonetos del amor y de lo diario (poetry, 1958)
• José Trigo (novel, 1966)
• Palinuro de México (1976; translated as Palinuro of Mexico, 1989)
• Noticias del Imperio (novel, 1986; translated as News from the Empire, 2009)
• Douceur & passion cuisine mexicaine (París, 1991)
• Linda 67: Historia de un crimen (novel, 1995)

Câteva date. Del Paso sa născut în Mexico City și a absolvit doi ani de studii în economie la Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM). A locuit la Londra timp de 14 ani, unde a lucrat pentru British Broadcasting Corporation și în Franța, unde a lucrat pentru Radio France Internationale și pentru scurt timp a fost consul general al Mexicului.

A fost membru al colegiului Nacional de México din 1996 și a câștigat mai multe premii internaționale, printre care Premio Miguel de Cervantes (2015), Premio Internacional Alfonso Reyes (2013), Premiul literaturii FIL (2007), Târgul internațional de carte Guadalajara, Premiul Rómulo Gallegos (1982), premiul pentru cel mai bun roman lansat în Franța (1985) pentru Palinurus din Mexic, Premiul Xavier Villaurrutia (1966) și premiul Mexic Novel (1976).

Noticias del Imperio (1986) este o contribuție importantă la noul roman istoric din America Latină. Romanul, bazat pe viețile lui Maximilian și Carlota și pe Intervenția Franceză în Mexic, este numit de autor un roman "istoriografic". Acest roman enciclopedic este remarcabil prin faptul că, în loc să încerce să descopere "adevărul" despre "ce sa întâmplat cu adevărat", autorul prezintă o serie de posibile versiuni ale unor evenimente importante și controversate.

De urmărit:

https://www.youtube.com/watch?v=NtAhUOfZgmE

Sursa: Presa, Internet