luni, 3 iunie 2019

Vadul barbarilor, din istorie în viața reală... „Pentru acest roman scriitorul s-a documentat intens, peste trei ani, după cum a mărturisit, a prins evenimentele importante din epoca analizată, a creionat personajele, a selectat numele acestora, denumirea inițială a localităților, obiceiuri, tradiții, eventuale bătălii purtate de oamenii din acest areal. Acțiunea se petrece în jurul anului o mie o sută, după ce romanii au părăsit Dacia. Gligor Hașa reușește un tur de forță și compune o acțiune dinamică, specifică sfârșitului unei epoci și începutul evului mediu. Personajele sunt multe, diverse, din comunități diferite. De reținut ideea că dacii au rămas pe acest teritoriu în mod activ, ei au fost influențați de civilizația romană, dar au păstrat trăsăturile esențiale ale spiritului care a dinamizat regatul lor”



Vadul barbarilor, un roman istoric de referință


Gligor Hașa își continuă proiectul literar despre istoria veche a românilor cu romanul Vadul barbarilor*, (Deva: editura „Gligor Hașa”, 2016), editura aparținând scriitorului. Autorul este cunoscut pentru romanele sale istorice, pentru activitatea sa culturală bogată, pentru articolele din presă și pentru încăpățânarea de a duce la capăt o viziune proprie despre faptele românilor în vremuri barbare. Ca fost dascăl, în prezent fiind pensionar activ, el cunoaște importanța istoriei în viața tinerilor. Evocarea lumii dacilor, a istoriei pe acest tărâm, a stat în atenția scriitorului, care a mai scris Comoara lui Decebal (1981), Sceptrul lui Decebal (1986), Răbdarea pietrelor (1987), Răzbunarea gemenilor (2000), Biciul lui Dumnezeu (2005) etc. **
Pentru acest roman scriitorul s-a documentat intens, peste trei ani, după cum a mărturisit, a prins evenimentele importante din epoca analizată, a creionat personajele, a selectat numele acestora, denumirea inițială a localităților, obiceiuri, tradiții, eventuale bătălii purtate de oamenii din acest areal. Acțiunea se petrece în jurul anului o mie o sută, după ce romanii au părăsit Dacia. Gligor Hașa reușește un tur de forță și compune o acțiune dinamică, specifică sfârșitului unei epoci și începutul evului mediu. Personajele sunt multe, diverse, din comunități diferite. De reținut ideea că dacii au rămas pe acest teritoriu în mod activ, ei au fost influențați de civilizația romană, dar au păstrat trăsăturile esențiale ale spiritului care a dinamizat regatul lor.

Prințesa Driglisa, însoțită de frumoasa Andrada, sunt răpite de triburile barbare, eroul Nado, îndrăgostit, caută să-și salveze și elibereze prințesa din mâinile popoarelor migratoare din neamul goților. Este însoțit de tovarăși de luptă, demni și dispuși să învingă luptătorii acestor popoare, care    s-au bulucit pe aceste pământuri. Acțiunea are nerv, se petrece în întreaga zonă ocupată de rumâni, foștii daci, are legătură cu triburile germanice, cu Imperiul Roman de Răsărit, reorganizat între timp, cu triburile hunilor și altor populații migratoare, o lume în mișcare, prefigurând o Europă agitată.
Titlul romanului este inspirat, autorul punând în lumină invazia unor popoare în vatra „rumânilor”, cruzimea lor, lipsa unor perspective istorice pentru aceștia, lăcomia, agitația în fața greutăților vieții.
Când descrie vechea Dacie, Gligor Hașa ne prezintă populația acesteia ca fiind vie, având trăsături speciale, unice, cu oameni harnici, buni războinici, păstrători ai tradițiilor, cu sentimentul unității tuturor triburilor, apreciind natura și darurile venite din acest pământ și roadele pădurilor, apelor, câmpiei. Dominantă era vechea religie a dacilor legată de cultul lui Zalmoxis, peste aceasta se suprapuneau valorile creștine care au inundat întreaga zonă, bună parte din Europa. Ele au modelat lumea veche după reguli noi, dar care se pliau în sufletul oamenilor, bazate pe buna înțelegere, iertare, apărarea gliei, cultul familiilor, rodul pământului, bucuriile cu ocazia recoltei produselor agricole etc.
Judecata dacilor era dreaptă, șapte personaje mature, acceptate de comunitate, rezolvau diferendele dintre locuitorii din vatra veche a Daciei: „După ce am stătut de mas și ne-am odihnit oleacă trupurile pe așternut de cetină, am trecut la judecarea faptelor grele care au fost două ucideri de răzbunare și una de jaf, o tâlhărie la Apa Galbenă asupra unei caravane de neguțători de sare, o legătură nelegiuită dintre tată și fiică și un furt de turmă, ambele pedepsite cu moartea…” (p. 90). Iată viața desfășurată pe acest pământ…
Misionarii creștini vin din toate direcțiile în căutarea oamenilor, însă dacii se lasă modelați greu, ei au rămas fideli tradiții de obște, pe care încercau să le adapteze la noua paradigmă a evului mediu.  
Se remarcă în roman aventurile prin care trec personajele, vitejia lor, cunoștințele în arta războaielor, șiretenia în relația cu alte popoare migratoare.
De reținut și ideea manuscriselor vechi la daci (unele pierdute, conform istoriei), pofta de a povesti evenimentele care au venit peste oameni, animale și locuri, mișcarea imperiului în zonă, eroismul oamenilor simpli.
Autorul descrie bine, bazat pe o documentație densă, lumea Imperiului Roman de Răsărit, cel care menținea echilibru în zonă în perioada prezentată în roman. Sunt puse în evidență tradițiile din capitala imperiului, faptul că împăratul Flavius Valente se străduia să țină frâiele puterii în ciuda mișcărilor centrifuge din acesta. Modul cum își organiza armata, dregătoriile, cum răsplătea oamenii, sunt tablouri relevante în roman. La curtea acestuia apare și Vetraniu Dacul, un om priceput, venit din Dacia, cu idei bune și experiență de viață, capabil să iasă din încercări grele, bun sfătuitor. Marea paradă a frumuseților feminine din imperiu este descrisă amănunțit în roman, ca un eveniment monden important pentru oamenii vremii.
Despre Sărbătoarea Frumuseții de la Constantinopol, instituită de patronul orașului, Constantin cel Mare, reținem modul în care a fost stabilită, cu toate vulgaritățile și ceremoniile, cu fastul inutil: „Manifestarea era așteptată cu cel mai mare interes de către odraslele consulilor, prinților de sânge roman, generalilor, ambasadorilor și negustorilor, al altor categorii de fruntași, ba, chiar de la o vreme, chiar de către fiicele patricienilor și ale cetățenilor simpli” (p. 41).
Este prezentată expediția împăratului în zonele Dunării și ale Mării Negre împotriva goților, modul cum se deplasau armatele, lungul șir de profitori din prejma lor, comerțul cu sclavi, corăbiile mari și mici plecate în călătorie de cuceriri militare etc.
Totodată, în roman sunt înviate momente din viața triburilor germanice, conduse de Athanric sau luptele subtile ale prințului Frideric în lumea complicată a barbarilor.
De remarcat că dacii/ rumânii reușesc să se impună prin inteligență, prin cunoștințe. Ei cunosc natura dar și modul de vindecare al celor bolnavi de neputințe omenești. De reținut scena în care unul dintre personaje, Gerula, reușește să domine oștenii de la cortul prințului thervig. De amintit și modul în care oștenii rumâni reușeau să atace triburile barbare din orice direcție, folosindu-se de geografia locului.
Lumea vechilor daci/ rumâni este bine conturată prin personaje, prin evenimentele importante din viața comunității, precum adunarea triburilor, vânătoarea de cai sălbatici, modul de organizare, judecata celor drepți, limbajul pitoresc.
Nado era un soldat viteaz, bun luptător, tânăr, dornic de fapte mărețe, mereu implicat.
Prințesele dacilor erau frumoase, greu de cucerit, rezistente, acceptau lupta cu mijloacele femeilor, ele au câștigat concursul de frumusețe de la Constantinopol etc.
Personaje pitorești, șirete, având talente valide, sunt frații Gerula și Erula. Ei aveau știința manipulării oamenilor, puteau influența oștenii adverși; inventivi, conservând darurile vechi ale poporului lor: puterea de a vindeca, au soluții la problemele comunității, se implicau în fapte eroice etc. Deși erau afectați de fizicul lor puțin atrăgător, fiind pitici, răzbesc prin inteligență și rezistență.
În roman este pusă în lumină Mavida, simbolul fecundității, femeie solidă, frumoasă, capabilă să aibă mulți copii de la Erula (o pereche ciudată), capabilă să intre în luptă pentru neamul său și familia sa, vitează și cu însușiri speciale. O eroină a vremii, simbol pentru neamul său, cu darul profeției.
De asemenea, personajul Rigozi, soldat matur, încercat, capabil să rezolve cu înțelepciune și tact situațiile în care au intrat personajele. Știa să aplaneze conflictele, să domolească pe tinerii luptători daci, să le deschidă ochii, dovedind că experiența are rolul ei în viață.
Lista personajelor poate continua, sunt numeroase și pun istoria în mișcare. O mențiune specială se impune în dreptul lui Mucatru a lui Mucatru și al Aureliei Romana, cu darul de a povesti și a nota în limba vremii  acele întâmplări, o proiecție a scriitorului modern în timpuri vechi, ca o reîntoarcere în epocă. Se simte simpatia autorului pentru Mucatru, o paralelă care face istoria vie și care demonstrează că vremurile se pot conserva prin povestea vieții oamenilor simpli și deschiși. Romanul se termină în satul Tău, comuna Roșia de Secaș (locul de naștere al autorului), plasat în Ardeal, între Alba Iuia, Blaj, Sibiu, Sebeș, un final care ne aduce în minte că istoria este mai actuală decât credem. Istoria își închide miturile în locurile de care suntem legați cu fire invizibile.
Dialogurile sunt vii, au prospețime, personajele vorbesc o limbă asemenea celei din manuscrisele vechi, cu iz special de eternitate și trăire concretă, ruptă din hrisoave tăinuite de ochii trădătorilor.
Natura este prezentă ca un personaj de sine stătător, ea îi ajută pe rumâni, colaborează cu ei, anotimpurile au culoarea veșniciei, animalele simt alături de personaje. Legătura om animal a fost bine reliefată prin aventurile descrise, caii dovedindu-se prezențe reale și active în viața din vremea aceea.
Gligor Hașa are darul de a povesti, o face cu pasiune, pune în evidență detaliul, iubește personajele, se consideră frate cu ele. Participă cu sufletul la evenimentele lor de viață, de la modul de a se alimenta, la modul de a iubi, la tradiții specifice zonei în care trăiau vechii rumâni.  Este reînviată viața din Frăția Tinerilor Lupi, acolo unde se formau oșteni viteji, dispuși la sacrificii, neînfricați.
Cartea păstrează rețeta romanului istoric în multe aspecte, imaginația autorului se împletește cu date reale, obținute din lucrări de referință în domeniu, din scrieri vechi, din lista de personaje istorice, precum Ulfila (episcopul goților), împăratul Valens ori conducătorul Athanaric al goților etc.
Despre jocul de putere, de la curtea împăratului, legat de fascinația aurului asupra oamenilor, iată soluția: „Aurul din imperiu nu s-a gătat, Măria-Ta. Și-a schimbat doar stăpânii. În locul negustorilor ruinați au apărut alții, corăbiile armatorilor sărăciți și-au schimbat căpitanii, consulii, senatorii, guvernatorii, toți ăștia care ar vinde imperiul pentru un sipet de aur, au strâns și au îngrămădit mereu. Lumea noastră, Mărite Augustus, este cea a peștilor răpitori: cei mai mari înghit pe cei mai mici. Da, stăpâne! Bogățiile nu s-au spulberat, ci doar s-au îngrămădit la tot mai puțini și și-au schimbat adresele. Cunosc sclavi, deveniți liberți, apoi negustori, apoi guvernatori, apoi senatori, care au strâns aur, au cumpărat nume, strămoși, ranguri, mă pot cumpăra pe mine, de-aș fi de vândut, cu greutatea mea în aur. Aur se găsește dacă știm să-l căutăm” (p. 273).
Acolo unde datele nu sunt suficiente, romancierul apelează la tradițiile românești cunoscute: nedeia, obiceiul de „tăiatul porcului”, jocurile populare, zicerile din bătrâni, informații din folclorul literar etc. Toate pun în lumină modul de existență al poporului român în acea etapă istorică, probând că în istorie nu sunt timpuri înclinate.
Pe unele locuri autorul este prea didactic, el dorește să explice în detaliu fenomenele, evenimentele, motivațiile istorice, picurând tactul profesorului pasionat. Aceste blocuri de text pun la încercare cititorul avid de a urmări aventura. Sigur, rețeta de succes a romanelor istorice se simte în narațiune: eroi neînfricați care se luptă pentru domnițele lor, viteji peste poate, capabili să iasă din încercări fără speranțe. Cu abilitate, Gligor Hașa intercalează în corpul povestirii aventuri extraordinare, menite să dea un aer de învingători eroilor implicați și farmec vremurilor apuse. Misterul nu lipsește, el se împletește cu tradițiile creștine care se suprapuneau peste vechile tradiții, modelând lumea după noi tipare existențiale.
O mai mare atenție ar fi trebuit să acorde autorul redactării narațiunii, punerea ei în pagină, evidențierea pe  capitolele, subcapitolele pentru a da întregului un sens mai estetic și pentru a integra totul în pagină, pe înțelesul cititorului modern grăbit. O sistematizare a cărții se impunea, lipsește cuprinsul, eventualele trimiteri, note de referință, complexitatea romanului pretindea acest lucru. Stilul ales de povestitor, după cel al textelor vechi, fără o structură evidentă, poate deruta cititorul, mai ales pe cel tânăr, neobișnuit cu lumea istoriei și manuscrisele.
De reținut: Gligor Hașa a adunat însemnările făcute pe timpul documentării în vederea elaborării cărților sale istorice, a materializat aceste fișiere într-un dicționar deosebit de util pentru cei interesați de fenomen: Dicționar mitologic carpato-danibiano-pontic (Ed. „Gligor Hașa”, 2011).
Concluzionăm că Vadul barbarilor este un roman de referință în creația autorului și unul reprezentativ pentru literatura română în domeniul romanului istoric. 


Constantin Stancu


*Gligor Hașa, Vadul barbarilor, roman istoric, 379 pagini, Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2016.
**Date despre Gligor Hașa: http://www.bibliotecadeva.eu/repere/h/hasa/hasa.htm

În revista „Sintagme literare”, nr. 3/2019

Un comentariu: