Povestea primului prefect român de Hunedoara: Dr. Toma Vasinca - Un sfert de veac în slujba Țării Hațegului... Carte lansată la Hațeg în 31 august 2019 cu ocazia SĂRBĂTORII ZILELE ORAȘULUI HAȚEG, 2019, în cadrul simpozionului literar „DOR DE HAȚEGAN”, de Ioan D. Vasinca (nepotul primului prefect român de Hunedoara)... O monografie cu oameni și istorie complicată...

Badiu Iancu, Regele Mihai și Țara Hațegului... „Putem citi despre călătoriile Regelui în Țara Hațegului, autorul insistă asupra vizitelor făcute de Marele Voievod Mihai la Sarmizegetusa, în locul vatră de istorie și suferință. Sunt redate cu emoție întâlnirile Regelui cu oameni simpli care îl admirau, implicarea lui în viața acestora în mod concret prin activitățile practicate, prin donații, prin încurajare. Exista o legătură a oamenilor cu pătura celor conduceau țara, o relație bazată pe simpatie și încurajare reciprocă”

Regele Mihai și Țara Hațegului, o călătorie în istorie…

La sfârșitul anului 2017 Regele Mihai I de România a dat oamenilor o imagine despre o lume pierdută și greu de regăsit. Decesul său la o vârstă venerabilă, martor al marilor evenimente din secolul al XX-lea, mai ales ale ultimului război mondial, au impresionat pe mulți români. Cetățenii simpli au redescoperit simbolurile unei națiuni în plină globalizare: armata și biserica lângă rege. Funeraliile sale au început printr-o slujbă religioasă și au declanșat emoții intense, militarii care au însoțit sicriul prin gesturi solemne și rânduială, au dat semnalul încheierii unui ciclu în istoria României. Imaginile, uneori, transmit idei mai multe decât discursurile.

Iancu Badiu a preluat aceste simboluri și mesaje, unele subliminale, și le-a convertit într-o carte de suflet: Regele Mihai și Țara Hațegului*, carte apărută la Deva: Editura Karina, 2018.

Bun cunoscător al zonei, autor al multor monografii despre acest ținut de excepție, o țară în țară, el ne oferă o istorie a istoriei moderne prin scrierea sa, un text valoros prin potențarea memoriei celor care nu vor să-și uite trecutul.

Deși adept al unui stil frust, cu accente academice, bazat pe documentare serioasă, autorul se lasă furat de emoții inerente, preluate din societatea în care trăiește. Pasiunea pentru Țara Hațegului și simpatia pentru personajele istoriei, au dat argumente pertinente pentru coagularea unei viziuni asupra monarhiei și legătura acesteia cu poporul, plus simbolica relație cu divinitatea.

Iancu Badiu își începe demersul cu o scurtă introducere în temă, o recunoaștere a valorilor pierdute și a faptului că manipulările politice pot afecta generații de cetățeni. El reține: „Mai târziu, si din spusele părinților, am înțeles că tânărul Rege, contrar celor afirmate de propaganda oficială comunistă, fusese cunoscut și iubit de întreaga țară” (Introducere).

Mama face legătura cu vatra, cu pământul care ne susține existența, ea biruie asupra ideilor impuse, ea oferă placenta plină de căldură în care mintea oamenilor este formată corect.

Cu tact, cronicarul prezintă regii României, viața Regelui Mihai I de România, și intră în zona de educație a unui monarh, zona aceea menită să formeze un conducător apt să adune oamenii în jurul ideii de patrie. Face o analiză a clasei palatine care i-au oferit Voievodului ocazia să prindă marile paradigme care susțin un popor. Se concentrează pe esența educației de nivel înalt, atât teoretic și practic, cât și uman. Sigur, de o astfel de educație ar trebui să beneficieze mulți români, din păcate, în modelul clasei palatine, avem doar un model. Educația profundă necesită resurse, oameni, deschidere. Numele profesorilor fostului rege sunt importante și au făcut carieră în epocă. Oare timpurile moderne, cu modul de comunicare rapid, pot oferi astfel de resurse? Rămâne modelul care poate fi implementat în orice formă.

Iancu Badiu prezintă Țara Hațegului ca un ținut special, unul care cuprinde în miniatură întreaga țară. Autorul preia ideile sale și temele care l-au preocupat în monografiile anterioare referitoare la ținut și ne oferă o scurtă sinteză despre lumea românească în secolul al XX-lea, deceniul al patrulea, dens și tensionat, cu frământări în cadrul societății, a sistemului monarhic, a credințelor și speranțelor care modelau o țară.

Putem citit despre călătoriile Regelui în Țara Hațegului, autorul insistă asupra vizitelor făcute de Marele Voievod Mihai la Sarmizegetusa, în locul vatră de istorie și suferință. Sunt redate cu emoție întâlnirile Regelui cu oameni simpli care îl admirau, implicarea lui în viața acestora în mod concret prin activitățile practicate, prin donații, prin încurajare. Exista o legătură a oamenilor cu pătura celor conduceau țara, o relație bazată pe simpatie și încurajare reciprocă.

Desigur, autorul ne poartă prin istorie, ne readuce aminte de actul decisiv de la 23 august 1944, unul de cotitură, curajos și controversat. Un act care a permis ca țara să-și recapete ritmul pentru o vreme,   să-și mai vindece rănile lăsate de războiul mondial. Apoi istoria se frânge, monarhul este obligat să abdice la 30 decembrie 1947 și să intre într-o zonă a destinului tragic, un rege fără de țară, un om în plină furtună. Revenirea lui după anul 1989 în România, sub alte simboluri, după ce istoria își făcuse jocul tragic, a reaprins simpatia pentru instituția monarhiei ca formă de conducere, vremurile însă erau marcate de alte tendințe.  Toate acestea au lăsat amprente în mințile oamenilor din Țara Hațegului, pe principiul vaselor comunicante, mișcările din istorie afectează toate straturile societății.

Iancu Badiu prezintă tragedia suferită de fostul suveran, explicând-o prin acțiunea fostului sistem comunist care a cuprins țara după 1948 până în 1989 (de fapt, începând cu anul 1944), cu principii sociale dure și inflexibile. Nu ne prezintă aranjamentul și înțelegerile dintre marile puteri mondiale legate de România, pacte care au produs multe drame, mulți cetățeni fiind afectați de acestea. Factorul extern având un rol important în modelarea societății românești, la fel de puternic precum factorul intern. Este uitată scrisoarea Regelui adresată conducerii Statelor Unite ale Americii despre situația din țară, scrisoare care nu a mai primit răspuns și care nu este abordată, în general, de istorici.

Cartea se bazează pe o bogată bibliografie, pe anexe, pe date preluate din presa vremii, pe cărți care s-au scris despre viața fostului rege. Monografia de față capătă astfel consistență și credibilitate.

Implicarea foștilor regi ai României în marile evenimente istorice ale țării, modul cum au condus țara sunt redate corect, echilibrat și oferă o imagine curată despre vremuri care au contat în coagularea identității românești.

Iată ce scrie Badiu despre clasa palatină care i-a oferit Regelui suportul necesar în vederea formării sale ca om: „Călătoria de sinteză a clasei regale se făcea pe baza unui plan ce conținea: traseul, scopurile călătoriei printre care se numărau <<a completa  cunoștințele Măriei Sale despre țara și poporul român, metodele din care: observația, excursia, „reflexiunea personală”>>. Cursurile bazate pe materii particulare erau înlocuite prin grupe de materii…” (Cursurile de sinteză ale clasei palatine).

În pagini de suflet sunt prezentate aspecte și imagini din orașul Hațeg în anul 1935: „În dimineața zilei de 11 iunie 1935, clasa regală pornește din gara Hațegului, trecând spre nord printr-o stradă nouă care purta numele voievodului Mihai Viteazul, apoi a traversat râul Galbena pe un pod de fier. Aici au văzut clădirea <<Școlii Comerciale Superioare>>, unul dintre edificiile de seamă ale localității. Apoi elevii și profesorii au străbătut piața centrală a orașului, care este destul de largă. Aici se desfășura în fiecare luni un târg, deosebit de animat de forfota românilor. Târgușorul era împodobit de patru biserici, două românești: ortodoxă și greco-catolică; și două ungurești: catolică și reformată” ( O plimbare în Hațeg la anul 1935).

O imagine mai pertinentă despre prezența Regelui în Țara Hațegului este prezentată în capitolul inedit intitulat Regele Mihai în memoria locuitorilor Țării Hațegului, din care reținem: „C.I., pensionar din satul Plopi din apropiere de Hațeg, relata: <<Eu trăiesc datorită Regelui Mihai. Tatăl meu, învățător în sat, s-a născut în același an cu Regele, astfel că în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost lăsat la vatră în Slovacia, alături de alți tineri soldați născuți în același an. După plecare tatălui meu, întreaga companie a pierit în lupte>>”.

Momente tragice s-au petrecut în zonă după abdicarea Regelui. Unii oameni au fost bulversați de schimbările brutale din istoria noastră, alți au profitat promovând în posturi cheie din noua structură socială, controlată de puterea comunistă de inspirație sovietică. Cei care au s-au opus au intrat în atenția organelor de Securitate. Iată cum reacționau cetățenii de aici: „Drăgulescu Petru, plugar din Vâlcelele Bune, dă o declarație la Biroul de Securitate Hațeg, la 5 ianuarie 1949, prin care neagă că într-o discuție cu mai mulți consăteni, ar fi spus vorbe împotriva P.R.M. El mai declara că nu știa cine a scris cu creta pe pereții caselor <<Trăiască Regele Mihai>>. Plugarul Tiroi Ioan din Vâlcelele Bune, participant la discuție, declară că a auzit când consăteanul Drăgulescu Petru ar fi strigat  <<comuniștii bat și noi oameni liniștiți stăm la masă>>” (După alungarea din țară a Regelui Mihai).

Cititorul cărții va putea afla în concret date despre viața Regelui Mihai dintr-un capitol dedicat acestuia, istoria se împletește cu evenimentele care i-au marcat existența, un destin marcat de tensiuni, tragedii și călătorii forțate pe alte meleaguri. Și totuși, el a rămas legat de Țara Hațegului pentru că aici a cunoscut oameni și zona i-a oferit momente speciale, încărcate de semnificații și bucurii.

Rămân clipele unice, care fac legătura dintre trecut și viitor. Profesorul Constantin Daicoviciu le-a prezentat elevilor din școala palatină monumentele de la Sarmizegetusa: „Sub îndrumarea profesorului Daicoviciu, elevii trec în clădirea muzeului unde se cercetează: statui, obiecte de ceramică, monede, statuete, obiecte de lut ars etc. (…) Rezultă că romanii de aici erau militari din tată în fiu fără întrerupere, semn al puternicei romanizări a orașului și a provinciei”. Așa a fost la data de 13 iunie 1935…

Cartea lui Iancu Badiu se citește cu interes, aventura spirituală atrage atenția prin legăturile care se formează între imaginea unui rege și oamenii unei țări. Între simbol și semnificație, între viață și moarte, sub aripile negre ale războiului, urii și refuzului. Fotografiile din anexă refac atmosfera în care fostul suveran era dinamic și se preocupa de țară.

Numai iertarea poate duce noi deschideri…

Constantin Stancu

*Badiu Iancu, Regele Mihai și Țara Hațegului, 105 pagini format A4, Deva: Editura Karina, 2018.

   

Cornel Nistea; Iar nimic în cutia poștală... Schițe, nuvele, povestiri... Proza scurtă și secretul vieții sub lupă

Iosif Țon, Căderea în ritual... Cum de s-a ajuns aici? De ce? Care este soluția?

Marina Almășan, EU...JAPONEZA! Jurnal de călătorie la Tokyo... Din Apuseni la Fuji...

Revista „Arena literară”, nr. 14/2019. Semnal din arenă, sumar, redacția, date de contact... Literatura ca atitudine și detentă

Revista „Climate literare, nr. 117 (iulie-august)/2019. Semnal, sumar, anotimpurile literaturii într-un țipăt...

Ana Blandiana: CUVÂNTUL DE ACCEPTARE AL LAUREATULUI, STRUGA, 2019

CUVÂNTUL DE ACCEPTARE AL LAUREATULUI

Stimați membri ai Council for Golden Wreath Award,

Dragi colegi întru poezie din Macedonia,

Dragi cititori macedoneni,

      Nu sunt sigură că voi reuși să vă transmit emoția și tulburarea mea din acest moment al aflării minunatei vești că voi primi cununa de aur de la Struga. Pentru a-mi înțelege tulburarea ar trebui să știți că pentru mine ca poet român, a primi această cunună legendară este mai important decât oricare premiu european. Și asta nu numai pentru că este vorba de unul dintre cele mai vechi premii literare din lume, ci pentru că am crescut și m-am format ca poet în aura aproape mitică, a sărbătorii poeziei de pe podul din Struga și din Catedrala din Ohrid, iar momentul încoronării lui Nichita Stănescu a fost un moment magic al generației mele.

Într-o lume în care războaiele, revoluțiile și resetările istoriei și geografiei au lăsat puțin loc poeziei, Golden Wreath Award rezistă de aproape 6 decenii, pe cumpăna dintre veacuri, opunând lira și laurii oricăror arme și cuvintele îndrăgostite oricăror uri. De 58 de ani, marii poeți ai lumii aleși de Dvs. vin pe acest pământ călcat și de Orfeu, recunoscători și luminați de credința că frumusețea poate salva lumea și prin prezența lor în Balcani dau nimbului european forma cununii de la Struga. Fie ca cititorii lumii să se strângă în continuare în jurul poeziei cum se strâng palmele în jurul flăcării să nu fie stinsă de vânt.

Fie ca Dumnezeul poeziei, cu cu-nuna de aur în mână să binecuvânteze și de acum înainte Macedonia!

ANA BLANDIANA

Foto: Ana Blandiana - Festivalul L Blaga, 2019

Sursa: Vatra veche, nr. 8/2019; Nicolae Băciuț

Revista „Vatra veche”, nr. 8/2019. Semnal, sumar, semne în peisajul anotimpului. Literatura la temperaturi înalte

Revista „Vatra veche” 8/2019
În sumar:
Inscripție, de Ana Blandiana/1
Vatra veche dialog cu Ana Blandiana, de Nicolae Băciuț/3
Cununa de Aur a Serilor de Poezie de la Struga, de Nicolae Băciuț/4
Cuvântul de acceptare al laureatului, de Ana Blandiana,/5
Cununa de Aur, 2019, de Nicolae Băciuț/5
Eseu. Staulul Mioriței, de A.I. Brumaru/6
Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/ 9
Eminescum, de Răzvan Ducan/10
Remember -30. N. Steinhardt, de Veronica Pavel Lerner/11
Poeme de Dumitru Ichim/12
Ognean Stamboliev, Premiul pentru traducerea lui Eminescu/12
Elisabeta Boțan, Premiul European Clemente Rebora 2018- 2019/12
Să ne reamintim de… Valentin Silvestru, de Dumitru Hurubă/13
Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/14
Inedit. Blestemul chinezesc, de Francisc Păcurariu/15
Vremea întrebărilor (Octavian Paler), de Nicolae Postolache/17
Text și context în diarismul românesc (Eugen Simion), de Florian Copcea/20
Poeme de Tania Nicolescu/23
Scrisori deschise, de Constantin Stancu/24
Ochean întors. Sperând un pașaport, de Silvia Urdea/26
Poeme de George Călin/29
Asterisc. Maria Banuș. Însemnările mele, de Geo Constantinescu/30
Asterisc. Fascinanta memorialistică, de Dorin Nădrău/32
Vitrina. Un roman al emigrării (Valeria Bilț), de Nicolae Suciu/34
Poeme de Ion Gheorghișor/37
Un împătimit al sonetului (Mihai Merticaru), de Adrian Dinu Rachieru/38
Cafeaua cu sare dulce (Adelina Fleva), de Lucian Gruia/39
Cronica literară. Incendiu în albastru (Viorel Șerban), de Răzvan Ducan/40
Bazarul cu amintiri (Viorel Șerban), de Răzvan Ducan/41
Sensul unui patriotism fără margini (Virgil Ciucă), de Aureliu Goci), 42
Poemul ca justificare (Adriana Tomoni), de Ladislau Daradici/43
Aripi de albastru (Tatiana Scurtu Munteanu), de Ilie Șandru/44
Vibrații din spectrul luminii, de Mihaela Rașcu/45
Miracolul vieții (Nicolae Vălăreanu Sârbu), de Daniel Luca/46
Între Alb și Negru (Szekely Piroska), de Ion Gheorghișor/46
„Tu,tu, tu, turutu, tu” (Ștefan Mitroi), de Rodica Lăzărescu/47
A treia fiică (Madeleine Davidsohn), de Mihai Batog-Bujeniță/48
Litera augusta (Răzvan Ducan), de Nicolae Suciu/50
Țara Năsăudului (Iuliu Marius Morariu), de Luminița Cornea/52
Poetul și țara, de Nicolae Nicoară Horia/53
Olimpia Sava și cea mai frumoasă dintre lumi, de Emilia Dabu/54
În orizontul rigorii (Vasile Grigoraș), de Nicolae Busuioc/55
Injecții de cumințire (Răzvan Ducan), de Darie Ducan/56
Orizonturi literare (Cristina Sava), de Nicolae Băciuț/56
Poeme de George Terziu/57
Poeme de Adela Fleva/58
Poeme de Iuliu Ionaș/58
Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/59
Mihai Eminescu și Basarabia, de Gicu Manole/60
Supraviețuirea prin cuvântul scris, de Radu Șerban/61
„Vaidacuta – „Veșnicia s-a născut la sat”, de Gabriella Costescu/62
Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/63
Revista revistelor. „Revista română” în continuitate, de Eugenia Vâjiac/64
Amvon. Doamne, tu știi bine cine sunt, de Gheorghe Nicolae Șincan/65
Monahia Mina Hociotă, de Vicu Merlan/65
Starea prozei. Travesti… de Dumitru Hurubă/66
Poeme de Emilia Amariei/67
Starea prozei. O datorie mai veche, de Mihai Drumur/68
Despre francmasonerie, de Eugen Mera/69
Mapamond. Japonia, note de călătorie, de Mihai Posada/70
Întâlniri în spațiul canadian. Pictorul Tudor Banuș, de Veronica Pavel Lerner/71
Biblioteca Babel. All The Pretty Horses”, de Maria Cecilia Nicu/73
Poeme de Cristina Vasiliu/74
Reîntâlnire cu orașul amintirilor, de Ilie Șandru/75
La Lunca Bradului, Un altfel de Muzeu al satului, de N.B./76
Teatru. Streptease la Bazin, de Cristian Stamatoiu/77
Plastică. Marcel Lupoșe - 65/78
Muzică. Angela Mariașiu, „Cântece din cochilii”, de Virgil Popescu/78
Festivalul Internațional „Romaii Poesia”/79
Argument pentru pace, de Corina Simeanu/80
La ceas aniversar. Ilarie Gh. Opriș, de Florin Bengean/81
Lumea lui Larco, de Vasile Larco/82
De la un clasic citire. Vasile Vorobeț/82
Epigrame, de Nicolae Matcaş/83
Curier/84

Sursa: Nicolae Băciuț 
Lecturi: https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

Revista „Plumb”, august 2019. O revistă de cultură și atitudine. Semnal, lecturi libere pe sit-ul revistei

Andreea Maftei: Lebede roși... Un timp hain... „Fiecare poem are o surpriză: curge prin ființa femeii zăpada primei copilării, rătăcește printre gânduri precum un delfin, gândurile rodesc alte gânduri, pe stradă există un gol îmbrăcat cu haine de firmă, un circuit închis, un zâmbet între vitrină și parbriz, între parbriz și vitrină. Ea afirmă: „Printre pașii grăbiți,/ rezolv din treburi,/ mă conectez la viitor./ Aud și nu aud,/ cu toată puterea./ Câtă lumină vibrează! (Tăcerea despre care vorbesc, p. 74). Iată existența captată în câteva versuri, graba de fiecare zi este învinsă, există un viitor la care ne putem conecta, aglomerația este depășită și ar putea exista perfecțiune, un nou început se ivește…”

Un timp hain cu lebede roșii

Volumul de versuri Lebede roșii*, publicat la Editura Junimea în anul 2018, de Andreea Maftei este ocazia ca poeta să-și declame feminitatea cu toată energia. Ea poate să strige lumii că femeia este îmbrăcată în iubire și merită să fie acolo, aproape de cei care suferă în timpuri abrupte. Cartea a apărut în colecția Numele poetului și ne prezintă, la început, un scurt portret al autoarei. Născută la 3 septembrie 1985 în Iași, este profesoară de limba și literatura română, a absolvit facultatea la Iași și a fost/ este activă în mediul literar. A dobândit funcția de redactor al revistei „Banchetul”, iar volumul prezent este premiul pentru debut al Editurii Junimea la Festivalul „Tudor Arghezi” de la Târgu Jiu.

Lebedele roșii reprezintă frumusețea suferinței pentru femeia care iubește, naște, se implică în viață până la ultimele consecințe.

Poezia curge brutal de sincer, textele se leagă, poeta redă faptele zilnice ale femeii, întâmplări necesare, pândește poezia care se ridică din noroiul zilei. Femeia se eliberează prin puterea de a accepta iubirea în forme concrete, uneori dureroase.

Unele poeme sunt construite din fraze scurte, dinamice, capabile să capteze miracolul zilei. Altele ele sunt bine închegate, se desfășoară ca mici tratate de tristețe sau bucurie, frazele se leagă pentru a marca eternitatea zilei. În orice împrejurare poeta are ceva de transmis, nu se joacă de-a poezia. Metaforele sunt rare, dar pătrunzătoare, ele strâng în jurul lor ideea de bază. Grafia poemelor este una liniștită, bazată pe fraze corect construite, se respectă regulile orografice, semn că poeta este dispusă mereu să accepte normele impuse de destin. Poezia înseamnă mult pentru cineva care poate iubi. Poate naște. Poate duce revolta pe umeri. Ultimul poem Viața naște iubire transmite energia unei femei mature, capabile să arate direcția corectă. Femeia și bărbatul se caută prin timp, răscolesc geografii eterne și se repetă în forme noi, prin anotimpuri speciale. Femeia și bărbatul au capacitatea de adaptare pentru a-și împlini menirea: „Ne găsim/ în pietre și în ape adânci,/ în ceruri și în abisuri./ Ne cresc aripi și degetele s-au lipit ca la înotătoare./ Iubim croșetând lacrimi și le dăm viață -/ valuri la marginea gurilor noastre/ împreunate” (Viața naște iubire, p. 96).

De la Adam și Eva la Romeo și Julieta viața este o perpetuă căutare a desăvârșirii trupești și spirituale pentru că „desenezi cărări line pe întreaga suprafață/ a pielii tatuată cu vise” (p.97).

Poeme se leagă prin lada cu zestre, se aude gongul de seară, dimineața este în doi, există ideea unui trup perfect, sunt gânduri, urme, clopote perdante, păduri de îngeri, tăceri despre care se poate discuta, singurătăți și suspine, muțenie, iluzii vândute – poezia de zi cu zi.

Acest fapt se întâmplă femeii, lebedele roșii înoată prin trupul devenirilor, atinse de nesiguranță: „Lebedelor/ le va ieși roșul din pene,/ din zâne albe, feciorelnice, / și/ nonconformiste./ Aceleași lebede/ înoată astăzi spre lumină” (Lebede roșii, p. 23).

Fiecare poem are o surpriză: curge prin ființa femeii zăpada primei copilării, rătăcește printre gânduri precum un delfin, gândurile rodesc alte gânduri, pe stradă există un gol îmbrăcat cu haine de firmă, un circuit închis, un zâmbet între vitrină și parbriz, între parbriz și vitrină. Ea afirmă: „Printre pașii grăbiți,/ rezolv din treburi,/ mă conectez la viitor./ Aud și nu aud,/ cu toată puterea./ Câtă lumină vibrează! (Tăcerea despre care vorbesc, p. 74). Iată existența captată în câteva versuri, graba de fiecare zi este învinsă, există un viitor la care ne putem conecta, aglomerația este depășită și ar putea exista perfecțiune, un nou început se ivește…

Timpul crud își pune amprenta pe ființa femeii, apare femeia cu pene, amețită, îmbâcsită de parfumul puterii ei femeiești, atinsă de frigiditate: „Spre două și ceva, femeia cu pene stă rezemată de un fotoliu/ mai bătrân decât visele ei” (Femeia cu pene, p. 63).

Destinul este aici, sub lumini difuze, a existat o clipă a inițierii: „Apar flash-uri iridescente care mă învăluie/ și văd…/ cum Dumnezeu m-a plămădit/ în pântecul curat al mamei mele,/ cum ea mi-a dat viață,/ cum am crescut lângă frații mei,/ cu câtă dragoste” (Mirificul inițierii, p. 82). Un dans etern, care leagănă ființa de alte destine, sub steaua iubirii familiale, pe buze purtând gustul unor plămădeli de aluat frământat cu dragoste și bunătate, pe cealaltă parte arse de griji și supărări trecătoare… O lume care se scurge pe sub arcadele destinului, care nu se mai întoarce, se reia cu fiecare familie, rămâne amintirea…

Există miracole pe care doar femeia le trăiește, ea este potirul unor fapte mărețe, căzute în anonimatul zilelor, dar orice femeie știe asta, poartă asta în trup, ca o altă ființă înmugurită acolo: „Pântecul meu și-a născut iubirea. Te-a adorat./ Durerea m-a încoronat regină./ Deși coroana a avut spinii dumnezeirii,/ am rezistat./ Ei mi-au arătat calea. Cu sângele curgând șiroi./ Picioarele mele, mâinile, organele,/ lumea dinlăuntrul meu,/ toate au fost spălate/ din chinul facerii grele” (Tăcerea suspinelor, p. 87). Iată, mitul Genezei repetat de suferința femeii…

În cuvântul însoțitor, Ioan Holban reține despre poezia aceasta, atinsă de daimonul feminității: „Într-o altă ordine, Andreea Maftei adună în <<Lebede roșii>> fragmente ale fluxului unei existențe cu doi protagoniști: <<tu, un Adam, eu, o Eva>>, Romeo și Julieta, în eterna poveste a păcatului și a dragostei” (p. 6).

Pentru ce poezia în aglomerația zilnică? Poeta răspunde  timid: „Mă-ntrebi ce caut/ în poezie. Iată, cu doi copii./ Ei,/ poezia mea/ toată ce-mi dă putere,/ mă înalță,/ oază a sufletului/ obosit, mocnind./Serviciul e la mijloc/ de timp. Respir/ la sunetul de clopoțel./La bibliotecă, deschis și poezia așteaptă” (Răspund, p. 37).  Vine și afirmația pragmatică din partea lui, în rând cu obsesiile zilei: „în această junglă/ metafora nu-i comestibilă”.

Există un dialog între el și ea, o circulație a ideilor și sentimentelor, dar vine clipa: „Ca într-un crater/ ne vindecăm de răni…/ Levităm,/ doi orbi,/ Să tot orbim, e mai bine” (Dimineți în doi, p. 36).

Sunt cicatricile unui timp hain…

Constantin Stancu

*Andreea Maftei, Lebede roșii, poezie, 101 pagini, cuvânt însoțitor de Ioan Holban, Iași: Editura Junimea, 2018.

 


Sursa: Revista „Plumb”, august 2019.