vineri, 27 septembrie 2019

Amanții gaițelor cu cap de struț... Puțin umor de tranziție cu Dumitru Hurubă


AMANŢI DE TRANZIŢIE
( ATENŢIE SE FILMEAZĂ )


La Editura Eubeea – Timişoara, 2008,  Dumitru Hurubă ne propune un roman scurt despre o lume în tranziţie într-o Românie aproximativ contemporană, cu un titlu insolit,  cum îi place să afirme: AMANŢII GAIŢELOR CU CAP DE STRUŢ. Titlul pare ciudat pentru scrierile actuale, dar lămuritor pentru cititorul dornic de umor şi de întâmplări demne de o telenovelă, cu fraze puse cu şurubelniţa şi „ cheia franceză „ pe buzele personajelor care îşi cerşesc identitatea de la autor şi de la cititor,  în acelaşi timp.
Viaţa unei familii care îşi caută celebritatea în lumea mare a blocului comunist, cu mai multe etaje, care nu ajung la cer,  sugerând familii peste familii, familia Călindrosu, dominată de Bunica Parmenia, un personaj scos din arhivele bune ale societăţii româneşti de tranziţie de la comunismul de piaţă la capitalismul de bloc, din buna tradiţie care începe cu Anton Pann, trece pe la Caragiale şi pe la Tudor Muşatescu şi pe la ceilalţi umorişti de calitate, emblematici pentru literatura română din toate timpurile.

În mod intenţionat autorul îşi „ închide personajele într-un imobil cu mai multe etaje pentru a opera asupra secvenţei de viaţă la românul uitat de marea privatizare, de fondurile europene, de ingineria financiară, un individ împins la o viaţă compusă metodic şi insistent de emisiunile de televiziune, zvon, bârfă, povestirile necesare, şmen, trădări mari din dragoste, copii în căutarea părinţilor, primari uitaţi pe scara blocului, artişti de ocazie şi activişti de sindicat în locul activiştilor de partid de altă dată…
E blocul construit în vremea comunismului, cu etaj şi bacon, cu şifonierul în baie, cu debaraua în bucătărie, cu bucătăria în care învaţă copii - elevi, din care evadarea este imposibilă, afară e capitalismul sălbatic, condus din umbră de marii amanţi ai politichiei 
Romanul ne redă lumea văzut prin ochii unui adolescent intrat în viaţa adevărată cu diplomă de liceu – Iozof Beldiţă şi a surori sale, Claudiţa, crescuţi în umbra bunicii care s-a sacrificat pentru viitorul lor, dar care, culmea, avea amant, aşa cum o bârfea şefa bârfelor de pe scara de bloc, pentru a împlini un destin desenat la o cafea de văduvele de profesie ale tranziţiei, pentru că bărbaţii erau plecaţi la birtul din colţ, ocupaţi cu problemele mari ale vieţii: paharul de alcool şi cărţile, mita şi traficul de influenţă, ei care li se pare că fac în felul acesta lumea ca lume.  
Indivizi formaţi de ideologia comunistă pedalând în gol într-o lume capitalistă, fără orizont, pregătind generaţia de adolescenţi care vor să devină medici, profesori, oameni cu facultate, bazându-se pe sacrificiul celor în vârstă, o generaţie a doua oară sacrificată de urmaşi…
Trădările din dragoste fac deliciul romanului, amorul de telenovelă, dragostea de vodevil ca ieşire la marea civilizaţie, sunt motive pentru aceşti oameni de a evada din monotonia existenţei, amanţii sunt la orice etaj al blocului, pentru orice vârstă, familia pare în derivă, fără credinţă, îmbogăţindu-se din furtul zilnic de la serviciu, din reţetele ieftine ale gospodinelor trădate, din  economiile bunicilor, din norocul devenit mod de viaţă, din credinţa înlocuită de mit…
Dumitru Hurubă are puterea de a vedea dincolo de fapte, de oameni, de personaje tristeţea unei vieţi în derivă, fără identitate, refuzând cultura, bazându-se pe circ, pâine şi circ, o reţetă preluată din programele politice de tranziţie, de orice fel, uzuale la români. În fapt, personajele de la bloc imită personajele din parlament, din minister, de la primărie, din emisiunile de televiziune şi duc o viaţă de împrumut, dar frumoasă pentru că aşa doresc vecinii de apartament, şeful de scară sau şeful de sindicat.
Fraza autorului e fină, atinsă de piperul umorului, lăsând prin sugestie loc la marile drame şi comedii ale vieţii: „ În orice caz, aşa linişte bruscă n-a mai fost pe palierul nostru exact de la inundaţia de la parter când Neagrancerugurii a fost găsită dormind jos lângă recamier, îmbrăţişată cu vecinul – preot de la etajul patru pe care nevastă-sa îl dăduse dispărut cu trei zile înainte”.      
Scriitorul analizează atent fenomenul bârfei ca fenomen de viaţă la români, zvonul care devine realitate şi care marchează destine prin lipsa vieţii adevărate, care pune în mişcare familii întregi, apoi oraşul, care afectează pe tineri sau bătrâni, care devine un mod de viaţă „ civilizat „ ca la televizor, ca în lumea bună, fără modele viabile.
Este analizat procesul de învăţământ  cu adolescenţi iubind ca în filme, cu profesori care au nevoie de dragoste şi cuceresc adolescente, cu un eros de duzină care ţine loc de maturitate, dar aşa e frumos, lacrimogen, ca în serialele bune de mii de episoade care au marcat viaţa unor generaţii după anul de graţie 1989, telenovela de serviciu care a luat locul propagandei, telenovela ca loc de respiraţie zilnică, un fel de propagandă de doi lei, studiu ştiinţific de mâna a doua.
„ Ce notă ? În primul rând noi nu prea aveam habar de chestiunea în cauză. Răspunsese bine ? Spusese o tâmpenie ? Însă, fiind uniţi la greu, ca întotdeauna şi exemplu de solidaritate pe tot liceul, am strigat în cor:
-       Unsprezece ! Unsprezece, dom. Profesor, cu felicitări …
-       Bine, mă domnilor elevi, aveţi dreptate: merită nota maximă … Da, spune, domnişoară elevă: de unde ai ştiut ?
-       De la Bunica, a răspuns ea cu hotărâre şi seninătate…”.
Frământările personajelor se rezolvă într-un mod ciudat, destinul lor pare atins de umor şi dramă în acelaşi timp, bunicul evadează în SUA, colonelul este descoperit colaborator al securităţii, dar fapta e ambiguă, pictorul ajunge în Veneţia, singur, fără Bunica Parmenia, bârfitoarea se retrage la ţară pentru a continua povestea de amor cu un preot, Bunica s-a mutat la amant, la o vârstă la care aşa ceva nu există, cei doi adolescenţi se realizează frumos ca în telenovelă, numele personajelor atrage atenţia asupra vieţii lor de tranziţie, iar orice asemănare cu personaje reale a celor din romanul lui Dumitru Hurubă este absolut întâmplătoare, cum, de altfel, susţine şi scriitorul
Autorul începe aşa:
„Mă gândesc să scriu o poveste frumoasă, romantică, lacrimogen –siropoasă, precum o telenovelă sud – americană, în care majoritatea membrilor familiei noastre plâng, în frunte cu Bunica Parmenia”.
Iată esenţa: publicul vrea un personaj central, Bunica, care dă putere povestirii, farmec şi dragoste de viaţă, lumea vrea ceva frumos, aşa ca în filme, vrea un final bun şi mult zâmbet, pentru că România, nu-i aşa, munceşte şi are nevoie de distracţie, de amanţi, de struţi, de gaiţe, de fraze inventate şi de trădări, multe trădări: telenovela e o dragoste care doare, dar pe care nu o poţi abandona pentru că doare şi mai mult …, după cum o defineşte Dumitru Hurubă.
Romanul face parte din categoria celor de umor, un umor de calitate, care atinge fenomenul social în România, pune în evidenţă maturitatea scriitorului şi tristeţea sa, în acelaşi timp, parodia este evidentă, zâmbetul luminează fraza, dincolo de întâmplări scriitorul aşteptă o nouă ocazie să ne atragă într-o lume din care fuga înseamnă trădare, lipsă de patriotism, după modul de a gândi al amanţilor, aducându-ne aminte de celelalte scrieri ale lui Dumitru Hurubă: Carte de colorat mintea, Un scorpion pe contrasens, Scuzaţi că ne-am cunoscut, Balamucul, dragostea mea, Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie, Noryna…

Constantin Stancu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu