Cornel Nistea, proza ca o seducție bine temperată... Iar nimic în cutia poștală... Carte premiată la COLOCVIILE ROMANULUI ROMÂNESC, Alba Iulia, 10.10.2019

Sursa: Revista „Banchetul”, oct.-nov.-dec./ 2019

Revista „Banchetul”, nr. 46-47-48 (oct.-nov.-dec.)/2019. Semnal, redacția, sumar, literatura ca stare. Dumitru Velea și pasiunea pentru cultură

Revista „Mărturii culturale”, nr. 3/2019. Sumar, redacția, teme, cărți și perspective. Lumea culturală cu Aurel Pop și Viorel Câmpean

Poveste neterminată: Cei mai frumoși absenți!... Mărturia în pantofii altuia

Poveste neterminată

Seamăn cu celălalt tot mai mult, îmbătrânesc și

port chipul său și pantofii săi!

Sunt o copie destul de reușită atât timp cât

pot sta sub soarele acesta ca o umbrelă.

Am depus efortul de a fi omul care s-a rupt

din trupul femeii anonime, acum sunt învins,

seamăn tot mai mult cu el: folosesc aceleași cuvinte,

m-am îndrăgostit de aceeași femeie frumoasă,

iar lucrurile flămânde s-au deprins cu numele meu.

Nu am unde să mă scund, poate în narațiunile mele,

dar și acestea au fost spuse, pentru unele dintre ele

au murit cei mai buni poeți, cei mai buni soldați,

cei mai buni profeți, cei mai frumoși absenți… 

C Stancu

Ioana Giurgiu, CHEMAREA, roman de analiză. Editura Călăuza v.b., 2019. Viața între ideologie și realitate

Francisc Dessart, RECONQUISTA... Lumea în schimbare, visuri și oglinzi retrovizioare... „Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de sprijin”

RECONQUISTA

În aglomeraţia de tip românesc în holul politic local referitor la relaţiile României cu restul Europei, un om de cultură, francez de origine, prof. Dr. Francis Dessart prin culegerea de texte cu „paratext” sub denumirea de RECONQUISTA, apărută la Editura Carpathia Press, Bucureşti- 2005, ne aduce puţină luciditate şi ne îndeamnă la reflexie raportat la noul areal internaţional.

Reprezentant al unei culturi solide care a marcat mulţi ani viaţa a mai multor generaţii, autorul are nostalgia şi curajul de a rezista valului american şi universalist prin cultură şi informaţie, pur şi simplu. Atent şi dornic de viaţă profesorul priveşte mondializarea ca un act de complot împotriva identităţii culturale a popoarelor din Europa.

În visurile noastre româneşti privim integrarea europeană ca pe un act de multiple avantaje, dar dincolo de iluzii este adevărul, adevărul care ne spulberă personalitatea, până la urmă S.U.A. sunt un model de non – cultură, iar comunitatea europeană un model de birocraţie, de jocuri politice virtuale şi pasivitate în faţa forţei banului. Când se vorbeşte despre pace, în mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor, valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a avea în cultură sau religie un punct de sprijin.

Provenind dintr-un mediu catolic autorul caută evadarea în mediul ortodox, dar căruia îi găseşte slăbiciuni şi rămânerea în urmă, deşi se pare că adevărurile creştine par a fi soluţia pentru toţi.

„Un fenomen cum este hipercentralizarea puterilor la Vatican este contrar Evangheliei. Ea contrazice faptul istoric al învierii lui Hristos: nu poate exista un vicar a lui Hristos, din moment ce Hristos este viu şi ca atare este şeful, capul Bisericii, care reprezintă trupul său mistic …”.

În toleranţă profesorul Dessart  vede o nouă dictatură: „Victimele de ieri devin călăi sub privirea indiferentă a gânditorilor fără minte „ şi este citat Big Brather: „sclavia este libertate”...

Viitorul Europei balansează între minciună şi redefinire, ceva nesigur, structuri care  se caută, acolo unde noi vedem modele: „orice duet devine duel”…

Profesorul observă: unii sunt vinovaţi pentru că au avut dreptate primii, poate este adevărat, într-o lume a birocraţiei, unde tratatul are prioritate înaintea esenţei naţionale, iar manipularea este numită strategie…

Europa este afectată de poluare, iar războiul din fosta Iugoslavie a lăsat un mediu tulbure, unde radiaţiile cu uraniu însărăcit sau carburanţii avioanelor americane au pătat cerul şi umbra păsării pe  frunza de arţar… „Un raport al Fundaţiei Franz Weber precizează că un pământ poluat şi pustiit pentru secole sau chiar milenii, este o dramă nu doar pentru un popor, dar şi pentru toţi pământenii şi pentru generaţiile care vor veni. În acelaşi sens se face o comparaţie între genocid şi ecocid”.

Dintr-un anumit punct de vedere autorul ne atrage atenţia că prea adesea uităm viaţa, nu mai avem respect pentru viaţă, pentru tot ce este viu, pentru cultură, pentru credinţa celuilalt, pentru spiritualitate, citând un adevăr din Khalil Gibran: „Ai grijă ca libertatea fără limite să nu devină ea însăşi limita unei mai mari libertăţi…”, aşa cum de altfel avertizează şi Apostolul Pavel în cartea către Galateni …

Până şi animalele sunt privite ca o valoare în Europa, dincolo de greşelile noastre, de lecţiile pe care le aşteptăm de altundeva, adevărurile  vin din natura plină de forţă a estului…

Acolo unde ţările din est au aşteptat ca valorile din vest să se transfere spre noi, în locul prosperităţii am descoperit coca – cola ca mod de viaţă, iar democraţia ca esenţă este eludată, parcă, intenţionat: „Democraţia este o stare de spirit care implică mai mult decât imitarea prostească a unor modele străine, chiar dacă acestea sunt convenabile pentru popoarele respective”.

În călătoriile sale prin România, profesorul Dessart descoperă o imposibilitate: „ Partidul Socialist Liberal „care parcă atrage un model special:  „Partidul Republican Monarhist”…

La finalul cărţii, omul de cultură Artur Silvestri face un portret spiritual al autorului ca persoană integratoare între naţiuni, culturi şi valori, ca un profesor al „viului”, a trăitului, deschis mediilor diverse, de la cultura chineză la cea africană sau geto – dacică.   Între teorii moarte se pare că a fi un maestru al vieţii în sine este o calitate care merită apreciată şi care trebuie să o asimilăm. Probabil că peste zece ani sau ceva mai mult ne vom aduce aminte de acest discurs al profesorului Dessart, şi abia după ce ne-a trecut beţia în stil european, dacă nu vom avea memorii afectate de şocul universalismului.

„Singurul demers pe care am fi drept să-l facem moralmente ar fi să atragem atenţia Europei de Est asupra greşelilor comise de Occident, pentru a nu le imita, precum şi a situaţiilor rele de la noi împotriva cărora ne ridicăm…”.

Profesorul ne cheamă la tradiţia activă însuşită a spiritului Europei, iar România poate accepta chemare pentru că are vocaţia nădejdii…

Poate că am pricepe mult mai bine disertaţia autorului dacă am reflecta puţin la cartea      Daniel din Biblie, acolo unde tiparul neputinţei unei civilizaţii este plastic revelată în statuia imensă pe care o visează împăratul, o statuie structurată astfel: un chip mare şi înfricoşat, capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, fluierele picioarelor de fier, picioarele parte de fier parte de lut, o structură imposibil de rezistat valului istoriei… Iar dacă privim în tabelul lui Mendelev, putem descoperi greutatea atomică superioară a aurului, care se află în parte de sus a chipiului, urmată de greutatea argintului, apoi aramei, etc. O structură ce se prăbuşeşte sub propria greutate, de aceea avem nevoie de spirit, de spiritul divin care să rezistăm, dincolo de tradiţii, mode politice, speranţe fără acoperire, cu luciditate, cu înţelepciune…

Interesant, autorul citează din mari oameni ai Europei, Sojeniţân, Kazantzakis, Valery, Carrel, Strasser, etc…

„Am descoperit că linia de despărţire între Bine şi Rău nu separă nici statele şi nici clasele şi nici partidele dar că ea traversează inima fiecărui om şi a întregii umanităţi”      (Solgeniţân).

De la această graniţă spirituală începe Europa, de fapt …

Constantin Stancu 

Gligor Hașa, Să mor de dor... Farmecul poeziei, rădăcinile de ieri și mâine, patria ca un glonț

Camelia Ardelean, Anotimpurile cuvântului... Patima pentru poezia cu formă fixă, imagini, stări, călătorii

Dumitru Hurubă 75... Despre vremea zăpăciților de tranziție și despre umorul care urcă pe acoperișul toamnei

CRONICA LUI MITICĂ

Viaţa noastră de fiecare zi pare, pentru mulţi, lipsită de orizont real şi atunci apelăm la orizontul ireal pus la dispoziţie, pe o tavă a Salomeii, de televiziunea privată sau de stat, de televiziunea de tranziţie sau de ocazie.

Dumitru Hurubă, în scrierea sa CRONICI TV DIN VREMEA ZĂPĂCIŢILOR DE TRANZIŢIE, Editura Călăuza v.b., 2004, ne oferă un scurt voiaj în istoria timpului pierdut, un voiaj de plăcere, tranzitoriu, prin erorile noastre zilnice. Privitul la televizor este un sport naţional, ştirile zilnice cu drogul lor, personaje de împrumut, evenimente de manipulare necesară, cronici de ruină, întâmplări programate, limbajul de lemn de gofer, lacrimi pentru fotbalist, zâmbet pentru antrenor, buricul prezentatoarei, canicula zăpăciţilor, ministru şi prim – ministru, mustaţă pentru viol, regi de împrumut, cupluri care zguduie lumea, un pisic vedetă…

Programul realizat de televiziuni, timpul nostru pierdut zadarnic, acolo, în faţa  sticlei moale, într-o lume ireală, ne arată costul vieţii noastre.

Citind această carte, scrisă cu mult talent de Dumitru Hurubă, primim o stare de bună dispoziţie, râdem şi râdem bine de zăpăciţii rătăciţi în tranziţie, realizând că aceste personaje suntem chiar noi, cei de toate zilele, minus eternitatea noastră posibilă pierdută…

Scriere pentru zâmbet, trompetă şi tristeţea cu coarde, nu putem să nu remarcăm puterea ei de a ne face mai buni. Umorul de calitate, un lucru atât de rar printre zăpăciţi şi posturi de televiziune, este personajul central al cărţii. Tranziţia este doar un moft, un pretext de a ne justifica superficialitate, viclenia şi ticăloşia… Eroii sunt oamenii de fiecare zi oferiţi de televiziune, chiar dacă tranzitoriu ei sunt parlamentari, miniştri, vedete din prefabricate de carton, sportivi… Când privim la ei pare că absorbim informaţie, când citim despre noi în această carte de cronici tv. regretăm că suntem aşa  de efemeri în tranziţia noastră pe pământ.

Puţini scriitori s-ar fi apucat de scris pe această temă care pare fragilă, dar Hurubă a scris într-un stil hurubist – ca să-l parafrazez, nu piţurchist… Stilul său are la bază logica valorilor sănătoase creştine aplicată la logica de fiecare zi, tranzitorie în acest veac, iar rezultatul este un zâmbet sănătos, un umor care tratează de indiferenţă, care vindecă bolile noastre spirituale, într-o ţară creştină, de altfel preconizat…

Pornind de la un detaliu de emisiune, hurubistul de profesie, zis Mitică pe numele său smerit de scriitor, creează câte o capodoperă tip aspirină pe varză şi curcan, care merită citită prin tratament  spiritual naturist …

„Cade prima zăpadă şi primii cerşetori îngheţaţi de frig. Fulgii mari valsează graţios în ritmul unei muzici transmisă de Divinitate pe o frecvenţă PRO, aprobată şi ştiută doar ce CNA”.

… sau: „A, era să uit ceva care nu interesează: firma „ Foarfeca „ S.R.L. e în faliment, deoarece, din cauza secetei, s-a redus alarmant frunza de tăiat la câini”.

Consider că ce mai bună scriere din cartea aceasta este schiţa despre emisiunea de informaţii zilnice obşteşti de la o televiziune care rămâne secretă pentru moment, despre salvarea unui biet pisic urcat tranzitoriu într-un copac din micul Paris şi care a putut fi salvat până la urmă, conform reporterilor de la faţa locului şi celor din studioul micilor nebunii zilnice, de către un soldat care şi-a dat viaţa pentru onoare, patrie şi pisic…

De ce ? Iată secretul unei emisiuni: „În orice caz a fost ştirea cea mai de senzaţie, care a ţinut populaţia ţării cu respiraţia tăiată câteva minute fiind singura ştire fără morţi, violenţă, prostituate, droguri, corupţi, violuri şi Radu Coşarcă”. În concluzie -  Oskar pentru pisic, reporter şi mustaţă.

Care este adevărul despre aceste cronici ?

 „– Mă, astea nu-s visuri, ci vedenii de om care nu şi-a rezolvat problema doagelor la timp. Du-te acasă şi două săptămâni nu te mai uita la telejurnale; bea ceai de cucută şi fă plimbări în loc cu verdeaţă …”. 

Care este logica scrierii ?

„Pactul cu Dumnezeu”…

Această carte trebuie citită. Fiecare cronică a fost publicată şi în revista „România literară”, iar redacţia revistei a înţeles la timp importanţa unui astfel mod de a scrie cu umor despre tranziţia noastră spre eternitate…

Când ne vom trezi din această beţie a ideologiei pure de tranziţie şi vom reveni pe pământul curat al României vom putea constata:

„ – Ai văzut, bade, ce putere are o ordonanţă?, mă întreabă Haralampy. Şi tu te mirai că încalcă legi votate de Parlament… Aia-i fix – pix!”

Nota: Halampy este un personaj real imaginat de scriitor ca să ne dea posibilitate de a ne închipuim vedete de televiziune  într-o carte scrisă de Dumitru Hurubă. El, Halampy, cântă la  tiriplic, adică instrument de suflat în drâmbă sub formă de polonic. (etum.nec.)

De reţinut că putem fi mai optimişti după această lectură… necesară de tranziţie.

Constantin Stancu

A fost o aniversare. Remeber cu Eugen Evu... Mesajul lui la şasezeci de ani a fost: „Murim de dor, murim intraductibil”

Mesajul poetului la 60 de ani a fost...

Eugen Evul prin volumul Umbra Luminei, parte din cartea Stăpânul jocului, apărut în Biblioteca Provincia Corvina, Hunedoara, 2004, ne-a dat un mesaj de scriitor matur, de scriitor care pune degetul pe rana din viaţa sa.

Principala operă a unui artist este/a fost viaţa sa.

În structura volumului sunt fotografii de familie, desene preferate, extrase după dosarul de securitate activ înainte de 1989 în România, dar nu desuet în prezent, citate din Biblie, peisaje preferate din Ţara Haţegului şi din jurul Hunedoarei, locul de naştere şi de suferinţă, multe altele care trimit pur şi simplu la viaţa sa.

Priveam la tablourile lui Van Gogh şi vedeam un peisaj simplu, o biserică, o fereastră, o noapte înstelată, opera apropiată, de lângă tine, la mâna ta dreaptă, cum se exprimă în limba engleză, pietonul prin veacul acesta. Fereastra pictată de celebrul artist ar trece neobservată în acest secol al experienţelor de tot felul, în afara vieţii unui om, umilă, fragilă şi de trăit, care în sine este răzbirea prin potop pe corabia operei proprii, la capătul călătoriei fiind curcubeul nevăzut al sufletului său.

De multe ori viaţa unui artist trece neobservată, ieşirile sale la rampă în lumina reflectoarelor zilei, ţipătul ne strigat al publicităţii de ocazie sunt preferate.

Curvia unui artist este mai importantă decât viaţa sa firească în mijlocul familiei, deşi Dumnezeu a dat poetului totul şi cel mai mult Creatorul urăşte curvia. 

Moto de Eugen Evu: „Vă sunt prea aproape: Să nu mă vedeţi…”.

E multă tristeţe în afirmaţia poetului, care preferă ţipătul tăcut al lui Munch, sau imaginea unui vas vechi, de la începuturile lumii. Câinele lui Eugen Evu apare într-o fotografie şi acest animal simplu care nu a avut habar de poezie, dar a trăit poezia lângă stăpânul său, poetul, stăpânul jocului. A ţinut la Eugen, în mod tăcut, cu dragoste şi bucurie.

Şi „prietenii” muşcă, nu-i aşa?

Umbra Luminei este un volum profund care descoperă pentru amatorii jocului naşterea poetului dintr-un vers, apoi sentimentul adânc al toamnei, memoria poeziei, maşina timpului interior şi greva scrisului, poezia prin fotosinteză (!!), D.U.I., estimp, în câmpul semantic mi-e inima trează, spune poetul, sau poem despre poem...

Concluzia: „Ceea ce nu poate fi exprimat/ Aşadar nu există.”- (Poem printr-o fotosinteză).

La Eugen existenţa în devenire se exprima prin fluctuaţii biomagnetice: „Dumnezeu a creat magnetismul pentru a se oglindi în el Dimineaţa”.

Mesajul lui la şasezeci de ani a fost: „Murim de dor, murim intraductibil”.

A consemnat Constantin Stancu

Foto: Eugen Evu (1944-2017)