Eugen Dorcescu
Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea
Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi
Biografia mea literară, drumul meu în viaţă şi în
literatură – aşa cum sunt ele şi atâta
cât sunt – au întâlnit, la anume răspântii, o seamă de personalităţi, pe care,
aş înclina să cred, le-a rânduit acolo Providenţa. Debutul în revistă
(“Luceafărul”, Bucureşti, 1971) mi-a fost vegheat de Alexandru Philippide,
Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Cel editorial (Cartea Românească, Bucureşti,
1972) – de Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. Receptarea creaţiei
mele, în exegeza românească, îi datorează enorm Profesorului Virgil Nemoianu,
geniului său hermeneutic. Iar dincolo de hotarele ţării (cu deosebire în lumea
hispanică), poezia mea este cunoscută graţie unor confraţi de gust şi de
talent, ce s-au silit fie a o traduce (Rosa Lentini, Coriolano González
Montañez), fie a o include în prestigioase antologii şi a o comenta (reputaţii
scriitori şi profesori Andrés Sánchez Robayna şi Jaime Siles, poetul şi
pictorul Fernando Sabido Sánchez, autor al unei monumentale enciclopedii de
poezie universală contemporană etc.).
Toate acestea – la un palier precumpănitor estetic. Cât
despre domeniul strict spiritual, am avut şansa de a mă afla, nu puţină vreme,
în preajma unor ierarhi iluştri: Părintele Nicolae Corneanu, Mitropolit al
Banatului, şi Părintele, de pioasă aducere-aminte, Bartolomeu Valeriu Anania,
Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit.
*
Pe Părintele Bartolomeu Valeriu Anania l-am cunoscut
numai în duh. Nu ne-am întâlnit
niciodată faţă către faţă. Ceea ce nu ne-a împiedicat – ci, poate, dimpotrivă –
să comunicăm profund şi esenţial. Am corespondat, ne-am dăruit cărţi, am purtat
repetate convorbiri telefonice. Şi, mai presus de toate şi de orice, am trudit
împreună (mă încumet a zice), dar în măsuri mult diferite, fireşte, la ediţia
din 2001 a Sfintei Scripturi – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Versiune
diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe
numeroase alte osteneli.
*
Între aceste “numeroase osteneli” se înscrie şi
modesta-mi slujire. Este punctul cel mai înalt al muncii mele de editor, la fel
cum, pe de altă parte, stihuirea Psalmilor,
a Ecclesiastului, a Pildelor şi a Rugăciunii regelui Manase alcătuiesc rodul cel mai de preţ al
carierei mele literare. Părintele Bartolomeu a tălmăcit şi comentat – cu harul
său şi cu erudiţia sa – textul sacru; eu
am hărnicit (alături de alţii) la corectură şi la revizia finală.
*
Dar iată cum a început totul.
În 1993, chiar înainte de Paşti, am publicat ediţia I a Psalmilor în versuri, la Editura
Excelsior, Timişoara. Îndată după imprimare, am trimis câte un exemplar Prea
Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui
Mitropolit Nicolae, precum şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit
Bartolomeu. Am primit, la scurt timp, scrisori de felicitare şi de mulţumire.
Tot în 1993, am cumpărat, de la standul Catedralei Mitropolitane din Timişoara,
Noul
Testament, ediţie de probă, izvodită de Părintele Bartolomeu, în
vederea versiunii integrale a Sfintei Scripturi, după cum suntem
înştiinţaţi în Nota asupra ediţiei:
“Potrivit unei vechi tradiţii, această primă tipărire se consideră ediţie de
probă. Observaţiile (motivate filologic şi teologic) vor fi mai mult decât
binevenite, în vederea unei ediţii ulteriore îmbunătăţite, ca şi pentru pregătirea
Bibliei integrale în noua versiune” (p.
IX). Am citit textul, am găsit un număr de scăpări, le-am corectat, dar – de
ce, oare? – nu am avut curajul să le
semnalez.
*
După patru ani, în 1997, am tipărit, la Editura
Marineasa, din Timişoara, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a Psalmilor în versuri. Un exemplar a luat
drumul Clujului. Mi s-a răspuns cu: Valeriu Anania, File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj, 1996 (“Poetului Eugen
Dorcescu, cu mulţumiri pentru Psalmii în
versuri. V. Anania – Bartolomeu al Clujului – martie 1997”). În acelaşi an,
şi tot la Editura Marineasa, am
publicat, premieră, aş zice absolută, în cultura noastră, Ecclesiastul în versuri. Însemnările mele din vara lui 1997 îmi
reîmprospătează memoria: Ecclesiastul în
versuri a plecat spre Cluj-Napoca, spre Părintele Bartolomeu, în august
1997. A urmat scrisoarea de confirmare a primirii.
Şi fluviul vremii şi-a continuat curgerea.
*
Momentul crucial al conlucrării noastre, şi al întâlnirii
noastre în spirit, se leagă de apariţia, în 1998, a Pildelor în versuri (de asemenea la Editura Marineasa). Atunci, ca
răspuns la darul noii mele stihuiri,
mi-a venit de la Cluj-Napoca Psaltirea. Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, însoţită de o succintă dedicaţie:
“Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Pildele în versuri. Bartolomeu al Clujului. Iunie 1998”.
Am purces numaidecât la studiul Psalmilor şi al
comentariilor infrapaginale. Şi, cum se întâmplă, când e vorba de o ediţie de
probă, am descoperit mai multe erori tipografice. Le-am notat şi, după câteva
zile de ezitare, le-am pus într-un plic, alăturându-le o misivă în care îl
rugam pe Părintele Bartolomeu să-mi ierte îndrăzneala, să nu se supere din
pricina acestor corecturi, dar m-am
considerat dator, în calitatea mea de scriitor, de editor şi, mai cu seamă, de
creştin, să-i aduc la cunoştinţă că textul este susceptibil de unele ameliorări
filologice. Răspunsul a fost prompt şi categoric: nici pomeneală de supărare! Ca
un desăvârşit cărturar ce era, Părintele îşi exprima gratitudinea că am citit
cu atâta atenţie Psaltirea. Înţelesese, din primul moment, de atunci, din 1993,
că iubesc Scriptura şi că mă străduiesc să-i cuprind şi să-i aprofundez mesajul – o va spune, de altfel, răspicat, în
2003, când a binevoit să însoţească volumul meu antologic Biblice (în care am pus laolaltă Psalmii în versuri, Ecclesiastul
în versuri, Pildele în versuri şi
Rugăciunea regelui Manase) cu o
recomandare pe Coperta a IV-a*. Implicit – şi explicit – mă
încuraja să stărui.
*
Din acea clipă au început să-mi sosească, una după alta,
cărţile profetice, sapienţiale şi poetice ale Bibliei, “întocmite –
aflăm, de fiecare dată, din Nota asupra
ediţiei – prin metoda comparativistă...în
osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia
biblică ortodoxă (românească)”. Astfel, în anul 1998, am primit Cântarea
Cântărilor (“Poetului Eugen Dorcescu şi iubirii sale pentru limba
română, cu îmbrăţişare. Bartolomeu al Clujului. August 1998”) şi, cred, Cartea
lui Iov (apărută la Editura Anastasia, fără an). În 1999 – Cartea
profetului Isaia (“Domnului
Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului”) şi Cartea
profetului Ieremia (“Domnului Eugen Dorcescu, din toată inima.
Bartolomeu al Clujului”), în 2000 – Cartea profetului Iezechiel, Poezia
Vechiului Testament (“Domnului Eugen Dorcescu, cu repetate mulţumiri
pentru sprijinul filologic, omagiu. Bartolomeu al Clujului. Mărţişor 2000”), în
2001 – Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici (“Domnului
Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului. Ianuarie
2001”). După ce intram în posesia unei cărţi, începeam de îndată lectura,
identificam eventualele greşeli, le notam şi, când isprăveam, îi expediam
Părintelui lista cu ceea credeam că se cere remediat.
*
Şi a treia etapă.
Joi, 27 iulie 2000, am expediat la Cluj un set de corecturi la Cartea
profetului Ieremia. După aproximativ trei săptămâni, are loc un foarte
important eveniment, legat nemijlocit de această secţiune a Cărţii Sacre. Transcriu,
din vechile mele însemnări, acel memento: “...ieri...la prânz, poşta mi-a adus,
de la Părintele Anania, Cartea lui Iezechiel şi un volum al
său (Valeriu Anania, Dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2000: ‘Poetului Eugen Dorcescu, cu îmbrăţişare colegială.
Valeriu Anania. August 2000’), plus o scrisoare. În cuprinsul scrisorii,
Părintele Bartolomeu îmi mulţumeşte pentru observaţiile la Ieremia, se declară
foarte impresionat de ‘acribia’ mea şi îmi propune să fac eu corectura ultimă
(BT-ul) la întregul text al Bibliei...” (Sâmbătă, 19 august
2000).
Am căzut pe gânduri. Era o mare cinste, însă,
concomitent, o mare răspundere. O piatră de încercare. Şi, tocmai de aceea, era
cu neputinţă să refuz.
Drept consecinţă, după cum găsesc în aceleaşi note, luni,
21 august 2000, ”în zori, am fost la poștă, să-i trimit părintelui Anania
o epistolă (îi mulțumesc pentru cărți: Iezechiel și cea semnată de Dânsul și îi spun că
accept colaborarea...)”.
*
De fapt, colaborarea începuse de mult (acum dobândea
limpezime, conştiinţă de sine, statut), debutase cu acea primă parcurgere a Psaltirii.
Și a continuat, cu fiecare carte biblică ce-mi parvenea de la Cluj. După
această clarificare a perspectivei, având lângă mine o mare parte din text, am
reluat, și mai atent, în orizontul corecturii ultime, pagină cu pagină, șir cu șir, notă cu
notă, Sfintele Scripturi. Iată ce adăugam în Jurnal, la data de 11 ianuarie 2001 (Joi): ”Azi am primit de la
Părintele Bartolomeu Cartea lui Daniel și 'prorocii
mici ', o agendă, un calendar, o felicitare. Toate într-un plic. Îmi
scrie că, până în mai-iunie, Biblia va fi gata pentru tipar. Aștept, deci,
să-mi vină textul la BT”. Iar la 4 martie 2001 (Duminică): ”Azi am terminat de
(re)lecturat (și de corectat) Iezechiel, ceea ce înseamnă că tot ce am eu aici din versiunea
Părintelui Anania a Bibliei e străbătut (poate doar Plângerile lui Ieremia să
fi rămas cu o singură lectură). Acum aștept o veste de la Cluj”. Sau, luni, 19 martie 2001: ”spre seară, am
pregătit un plic pentru Părintele Bartolomeu (volumul meu de poezie, recent
apărut, Exodul, ca dar la împlinirea
celor 80 de ani, în 18 martie – ‘coincidență
semnificativă’, i-am scris, după spusa lui Jung – dat fiind că eu am aceeași zi de naștere, și o felicitare...”).
*
În fine, reper decisiv, joi, 17 mai 2001, la ora 13,30,
prin priori-post, mi-a intrat pe uşă Pentateuhul. Peste cinci zile, marți, 22 mai, la
ora 8 dimineața, m-a sunat Părintele Bartolomeu și am vorbit îndelung. Luni, 28
mai 2001, am expediat textul revizuit. Reproduc o notiţă din 30 mai 2001
(înainte de o călătorie în Germania şi Belgia): ”Nădăjduiesc să ajungă azi la
Părintele Bartolomeu corectura Pentateuhului...Iar la întoarcere –
cum îmi spune Părintele – voi primi Cărțile istorice”.
*
Așa s-a întâmplat. În septembrie, eram
încă adâncit în lectură. Cărţile au venit, mi-au pus la încercare privirea,
priceperea şi condeiul, după care s-au întors, primenite, alipindu-se una alteia,
spre a întocmi, sub ochiul savant şi inspirat al Părintelui Bartolomeu, Marea
Carte. Am lucrat mult, cu bucurie, cu spor şi cu folos, şi munca
noastră s-a încheiat cu bine.
*
În vara lui 2002, am avut dinainte, proaspăt tipărit, un
exemplar din monumentala ediție 2001 a Sfintei Scripturi, purtând pe prima
filă, în dreapta, sus, înveşmântate în caligrafia bine cunoscută mie,
următoarele slove: ”Domnului Eugen Dorcescu, cu mulțumiri pentru prețioasa
colaborare la alcătuirea acestei cărți. Bartolomeu. August 2002”.
Îşi poate dori un scrib mai mult decât atât?
După cum am mărturisit, versificând (stihuire
interpretativă), demult, în 1998, o doxologie din Pilde:
Puternic turn e Numele divin,
Spre care drepţii şi-nţelepţii
vin.
Primeşte-ne, sub ziduri, şi pe
noi,
Căutătorii vremii de apoi,
Pe noi, robiţi celestelor comori,
Ai slovei fantomatici slujitori ;
Primeşte-ne, să ne adăpostim,
S-agonizăm, noi, bieţii sopherim** ,
Sub scutul Tău etern, Iah Elohim
!
( 18,10 )
_
_________
* (Poetul Eugen
Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta
Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii
noastre Biblia le-a fost doar o
sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o
pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă
prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în
mână Psalmii versificaţi de Eugen
Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi
originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înţelesul
adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări
de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau
poate tocmai pentru că) tradiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am deschis
cartea, am citit primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un
mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se
mulţumeşte să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii
române contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor
modern. Eugen Dorcescu a continuat să publice câteva volume de acelaşi gen.
Iată că, acum, ni le oferă pe toate la un loc, în cartea de faţă, pe care le-o
recomand cititorilor cu bucurie şi încântare.
19
septembrie 2003 VALERIU ANANIA)
**sopherim = scribi (ebr.). (Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Marineasa, Timişoara,
2003, p. 194).
1 Decembrie 2012
Învierea, Timişoara, 10 (544), aprilie 2013;
Naţiunea, Bucureşti, 28 mai 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu