Eugen Dorcescu: Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi

Eugen Dorcescu

Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi

Biografia mea literară, drumul meu în viaţă şi în literatură – aşa cum  sunt ele şi atâta cât sunt – au întâlnit, la anume răspântii, o seamă de personalităţi, pe care, aş înclina să cred, le-a rânduit acolo Providenţa. Debutul în revistă (“Luceafărul”, Bucureşti, 1971) mi-a fost vegheat de Alexandru Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Cel editorial (Cartea Românească, Bucureşti, 1972) – de Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. Receptarea creaţiei mele, în exegeza românească, îi datorează enorm Profesorului Virgil Nemoianu, geniului său hermeneutic. Iar dincolo de hotarele ţării (cu deosebire în lumea hispanică), poezia mea este cunoscută graţie unor confraţi de gust şi de talent, ce s-au silit fie a o traduce (Rosa Lentini, Coriolano González Montañez), fie a o include în prestigioase antologii şi a o comenta (reputaţii scriitori şi profesori Andrés Sánchez Robayna şi Jaime Siles, poetul şi pictorul Fernando Sabido Sánchez, autor al unei monumentale enciclopedii de poezie universală contemporană etc.).

Toate acestea – la un palier precumpănitor estetic. Cât despre domeniul strict spiritual, am avut şansa de a mă afla, nu puţină vreme, în preajma unor ierarhi iluştri: Părintele Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, şi Părintele, de pioasă aducere-aminte, Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.

Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit. 

                       

                                                      *

Pe Părintele Bartolomeu Valeriu Anania l-am cunoscut numai în duh. Nu  ne-am întâlnit niciodată faţă către faţă. Ceea ce nu ne-a împiedicat – ci, poate, dimpotrivă – să comunicăm profund şi esenţial. Am corespondat, ne-am dăruit cărţi, am purtat repetate convorbiri telefonice. Şi, mai presus de toate şi de orice, am trudit împreună (mă încumet a zice), dar în măsuri mult diferite, fireşte, la ediţia din 2001 a Sfintei Scripturi – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli.

                                                        *

Între aceste “numeroase osteneli” se înscrie şi modesta-mi slujire. Este punctul cel mai înalt al muncii mele de editor, la fel cum, pe de altă parte, stihuirea Psalmilor, a Ecclesiastului, a Pildelor şi a Rugăciunii regelui Manase alcătuiesc rodul cel mai de preţ al carierei mele literare. Părintele Bartolomeu a tălmăcit şi comentat – cu harul său  şi cu erudiţia sa – textul sacru; eu am hărnicit (alături de alţii) la corectură şi la revizia finală.

                                                         *

Dar iată cum a început totul.

În 1993, chiar înainte de Paşti, am publicat ediţia I a Psalmilor în versuri, la Editura Excelsior, Timişoara. Îndată după imprimare, am trimis câte un exemplar Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Nicolae, precum şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Bartolomeu. Am primit, la scurt timp, scrisori de felicitare şi de mulţumire. Tot în 1993, am cumpărat, de la standul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, Noul Testament, ediţie de probă, izvodită de Părintele Bartolomeu, în vederea versiunii integrale a Sfintei Scripturi, după cum suntem înştiinţaţi în Nota asupra ediţiei: “Potrivit unei vechi tradiţii, această primă tipărire se consideră ediţie de probă. Observaţiile (motivate filologic şi teologic) vor fi mai mult decât binevenite, în vederea unei ediţii ulteriore îmbunătăţite, ca şi pentru pregătirea Bibliei integrale în noua versiune”  (p. IX). Am citit textul, am găsit un număr de scăpări, le-am corectat, dar – de ce, oare? – nu  am avut curajul să le semnalez.

                                                         * 

După patru ani, în 1997, am tipărit, la Editura Marineasa, din Timişoara, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a Psalmilor în versuri. Un exemplar a luat drumul Clujului. Mi s-a răspuns cu: Valeriu Anania, File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj, 1996 (“Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Psalmii în versuri. V. Anania – Bartolomeu al Clujului – martie 1997”). În acelaşi an, şi tot la Editura Marineasa,  am publicat, premieră, aş zice absolută, în cultura noastră, Ecclesiastul în versuri. Însemnările mele din vara lui 1997 îmi reîmprospătează memoria: Ecclesiastul în versuri a plecat spre Cluj-Napoca, spre Părintele Bartolomeu, în august 1997. A urmat scrisoarea de confirmare a primirii.

Şi fluviul vremii şi-a continuat curgerea.

                                                       *

Momentul crucial al conlucrării noastre, şi al întâlnirii noastre în spirit, se leagă de apariţia, în 1998, a Pildelor în versuri (de asemenea la Editura Marineasa). Atunci, ca răspuns la darul noii mele stihuiri,  mi-a venit de la Cluj-Napoca Psaltirea. Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, însoţită de o succintă dedicaţie: “Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Pildele în versuri. Bartolomeu al Clujului. Iunie 1998”.

Am purces numaidecât la studiul Psalmilor şi al comentariilor infrapaginale. Şi, cum se întâmplă, când e vorba de o ediţie de probă, am descoperit mai multe erori tipografice. Le-am notat şi, după câteva zile de ezitare, le-am pus într-un plic, alăturându-le o misivă în care îl rugam pe Părintele Bartolomeu să-mi ierte îndrăzneala, să nu se supere din pricina acestor corecturi,  dar m-am considerat dator, în calitatea mea de scriitor, de editor şi, mai cu seamă, de creştin, să-i aduc la cunoştinţă că textul este susceptibil de unele ameliorări filologice. Răspunsul a fost prompt şi categoric: nici pomeneală de supărare! Ca un desăvârşit cărturar ce era, Părintele îşi exprima gratitudinea că am citit cu atâta atenţie Psaltirea. Înţelesese, din primul moment, de atunci, din 1993, că iubesc Scriptura şi că mă străduiesc să-i cuprind şi să-i  aprofundez  mesajul – o va spune, de altfel, răspicat, în 2003, când a binevoit să însoţească volumul meu antologic Biblice (în care am pus laolaltă Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri şi Rugăciunea regelui Manase) cu o recomandare pe Coperta a IV-a*. Implicit – şi explicit – mă încuraja să stărui.

                                                      *

Din acea clipă au început să-mi sosească, una după alta, cărţile profetice, sapienţiale şi poetice ale Bibliei, “întocmite – aflăm, de fiecare dată, din Nota asupra ediţiei –  prin metoda comparativistă...în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă (românească)”. Astfel, în anul 1998, am primit Cântarea Cântărilor (“Poetului Eugen Dorcescu şi iubirii sale pentru limba română, cu îmbrăţişare. Bartolomeu al Clujului. August 1998”) şi, cred, Cartea lui Iov (apărută la Editura Anastasia, fără an). În 1999 – Cartea profetului Isaia (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului”) şi Cartea profetului Ieremia (“Domnului Eugen Dorcescu, din toată inima. Bartolomeu al Clujului”), în 2000 – Cartea profetului Iezechiel, Poezia Vechiului Testament (“Domnului Eugen Dorcescu, cu repetate mulţumiri pentru sprijinul filologic, omagiu. Bartolomeu al Clujului. Mărţişor 2000”), în 2001 – Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului. Ianuarie 2001”). După ce intram în posesia unei cărţi, începeam de îndată lectura, identificam eventualele greşeli, le notam şi, când isprăveam, îi expediam Părintelui lista cu ceea credeam că se cere remediat.

                                                     *

Şi a treia etapă.  Joi, 27 iulie 2000, am expediat la Cluj un set de corecturi la Cartea profetului Ieremia. După aproximativ trei săptămâni, are loc un foarte important eveniment, legat nemijlocit de această  secţiune a Cărţii Sacre. Transcriu, din vechile mele însemnări, acel memento: “...ieri...la prânz, poşta mi-a adus, de la Părintele Anania, Cartea lui Iezechiel şi un volum al său (Valeriu Anania, Dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000: ‘Poetului Eugen Dorcescu, cu îmbrăţişare colegială. Valeriu Anania. August 2000’), plus o scrisoare. În cuprinsul scrisorii, Părintele Bartolomeu îmi mulţumeşte pentru observaţiile la Ieremia, se declară foarte impresionat de ‘acribia’ mea şi îmi propune să fac eu corectura ultimă (BT-ul) la întregul text al Bibliei...” (Sâmbătă, 19 august 2000).

Am căzut pe gânduri. Era o mare cinste, însă, concomitent, o mare răspundere. O piatră de încercare. Şi, tocmai de aceea, era cu neputinţă să refuz.

Drept consecinţă, după cum găsesc în aceleaşi note, luni, 21 august 2000, ”în zori, am fost la poștă, să-i trimit părintelui Anania o epistolă (îi mulțumesc pentru cărți: Iezechiel și cea semnată de Dânsul și îi spun că accept colaborarea...)”.

                                                      *

De fapt, colaborarea începuse de mult (acum dobândea limpezime, conştiinţă de sine, statut), debutase cu acea primă parcurgere a Psaltirii. Și a continuat, cu fiecare carte biblică ce-mi parvenea de la Cluj. După această clarificare a perspectivei, având lângă mine o mare parte din text, am reluat, și mai atent, în orizontul corecturii ultime, pagină cu pagină, șir cu șir, notă cu notă, Sfintele Scripturi. Iată ce adăugam în Jurnal, la data de 11 ianuarie 2001 (Joi): ”Azi am primit de la Părintele Bartolomeu Cartea lui Daniel și 'prorocii mici ', o agendă, un calendar, o felicitare. Toate într-un plic. Îmi scrie că, până în mai-iunie, Biblia va fi gata pentru tipar. Aștept, deci, să-mi vină textul la BT”. Iar la 4 martie 2001 (Duminică): ”Azi am terminat de (re)lecturat (și de corectat) Iezechiel, ceea ce înseamnă că tot ce am eu aici din versiunea Părintelui Anania a Bibliei e străbătut (poate doar Plângerile lui Ieremia să fi rămas cu o singură lectură). Acum aștept o veste de la Cluj”.  Sau, luni, 19 martie 2001: ”spre seară, am pregătit un plic pentru Părintele Bartolomeu (volumul meu de poezie, recent apărut, Exodul, ca dar la împlinirea celor 80 de ani, în 18 martie –  ‘coincidență semnificativă’, i-am scris, după spusa lui Jung – dat fiind că eu am aceeași zi de naștere,  și o felicitare...”).

                                                          *

În fine, reper decisiv, joi, 17 mai 2001, la ora 13,30, prin priori-post, mi-a intrat pe uşă Pentateuhul. Peste cinci zile, marți, 22 mai, la ora 8 dimineața, m-a sunat Părintele Bartolomeu și am vorbit îndelung. Luni, 28 mai 2001, am expediat textul revizuit. Reproduc o notiţă din 30 mai 2001 (înainte de o călătorie în Germania şi Belgia): ”Nădăjduiesc să ajungă azi la Părintele Bartolomeu corectura Pentateuhului...Iar la întoarcere – cum îmi spune Părintele – voi primi Cărțile istorice”.

                                                           *

Așa s-a întâmplat.  În septembrie, eram încă adâncit în lectură. Cărţile au venit, mi-au pus la încercare privirea, priceperea şi condeiul, după care s-au întors, primenite, alipindu-se una alteia, spre a întocmi, sub ochiul savant şi inspirat al Părintelui Bartolomeu, Marea Carte. Am lucrat mult, cu bucurie, cu spor şi cu folos, şi munca noastră s-a încheiat cu bine.

                                                          *

În vara lui 2002, am avut dinainte, proaspăt tipărit, un exemplar din monumentala ediție 2001 a Sfintei Scripturi, purtând pe prima filă, în dreapta, sus, înveşmântate în caligrafia bine cunoscută mie, următoarele slove: ”Domnului Eugen Dorcescu, cu mulțumiri pentru prețioasa colaborare la alcătuirea acestei cărți. Bartolomeu. August 2002”.

Îşi poate dori un scrib mai mult decât atât?

După cum am mărturisit, versificând (stihuire interpretativă), demult, în 1998, o doxologie din Pilde:

Puternic turn e Numele divin,

Spre care drepţii şi-nţelepţii vin.

Primeşte-ne, sub ziduri, şi pe noi,

Căutătorii vremii de apoi,

Pe noi, robiţi celestelor comori,

Ai slovei fantomatici slujitori ;

Primeşte-ne, să ne adăpostim,

S-agonizăm, noi, bieţii sopherim** ,

Sub scutul Tău etern, Iah Elohim !

            ( 18,10 )

_

_________

* (Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii noastre Biblia le-a fost doar o sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în mână Psalmii versificaţi de Eugen Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înţelesul adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau poate tocmai pentru că) tradiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am deschis cartea, am citit primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern. Eugen Dorcescu a continuat să publice câteva volume de acelaşi gen. Iată că, acum, ni le oferă pe toate la un loc, în cartea de faţă, pe care le-o recomand cititorilor cu bucurie şi încântare.

                                                    

 19 septembrie 2003                                                                               VALERIU  ANANIA)

**sopherim = scribi (ebr.). (Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 194).

1 Decembrie 2012

Învierea, Timişoara, 10 (544), aprilie 2013; Naţiunea, Bucureşti, 28 mai 2013