Ritualul tăcerii
Astăzi tac, e tot mai dificil să
vorbești când pești necunoscuți sar pe fereastra deschisă.
Tac, am spus ce aveam de spus cu
timpul, cu rana din timpul generos de pe fața lichenilor, cu bolile care s-au
vindecat parțial și am avut iluzia că s-au vindecat definitiv, se vor vindeca
definitiv dincolo de moartea reciclabilă, eram programat să umplu spărtura din
zid…
Priviți icoanele, vagi semne pe
zidurile proaspăt zugrăvite și drepte, dar nu vedeți spărtura, prin ea intră
păianjenul și absența, se vede, uneori, cerul cu memorie.
Tac, este un ritual complex,
cuvintele sunt de gumă,
sar din perete în perete ca
mingile.
O mie de iluzii nu dau imaginea
corectă, adevărul pus pe lamela de sticlă pură pe care s-a picurat sângele
martorului este o certitudine.
Când voi vorbi, veți vedea trupul
în căutarea altei placente dintr-o altă galaxie…
C Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu