Există perioade în viaţa noastră când nu realizăm sensul
adevărat, sau ne scapă sensul, există un
sens ascuns, există puterea unui om, a comunităţilor, sau a unor grupuri care
doresc să vedem, să auzim ceea ce vor alţii şi pentru alţii. Manipularea a
devenit un model acceptat în mediile politice, chiar există o artă a
manipulării, o ştiinţă absurdă a manipulărilor în epoca informaţiei, iar cei
din spate, din planul secund, sunt consideraţi specialişti, după cum există
cealaltă limită, limita frumosului acolo unde artistul poate transmite mesajul
prin metode ale artei lui, care declanşează un adevărat proces de conştiinţă,
de curăţie sufletească.
Prin cartea sa MESAJUL
SUBLIMINAL autoarea Doina Ruşti, deschide o altă lume pentru cei care
doresc să comunice într-o lume a comunicărilor de tot felul.
 |
| Doina Ruști (sursa: Internet) |
Cartea, la limita dintre eseul specialistului şi
documentarea zilnică a celui care nu doreşte moartea spirituală, a apărut în
anul 2005 la Editura TRITONIC din Bucureşti şi, în mod cert, răspunde unei
necesităţi în varii domenii: artistic, economic, politic, social, educaţional
şi nu numai.
Analiza profundă a comunicării dintre oameni de-a lungul
timpului este o necesitate pentru că am uitat să comunicăm cu adevărat, ducem
dorul unei comunicări adevărate, a unei relaţii reale şi profunde. Ne-am
rătăcit, într-un fel aparte stând şi privind la televizor sau la monitorul
calculatorului, legaţi prin Internet de MARELE NIMIC, sau de absolutul
informaţiei.
Autoarea este doctor în ştiinţe filologice, cunoaşte în
profunzime lumea simbolurilor literare şi a scris importante cărţi de sinteză
culturală, dicţionare, enciclopedii, etc…
Cartea începe cu o poartă, poarta subconştientului şi
continuă cu modul de relaţionare a indivizilor, a oamenilor obişnuiţi sau personalităţi reale ori false, prin cuvânt,
prin salut, prin nume, prin şablon, prin cuvântul criptic, prin povestire, sau
imprecaţie, ajungând la nivelul simbolic al comunicării, la sensul sensurilor,
la mesajul persuasiv şi la cel subliminal.
Interesante sunt, din punctul de vedere al comunicării,
experimentul comunist din România, care începe cu arhetipul vătafului şi intră
în cotloanele limbajului, care, iată, ne mai face feste.
Penetrante sunt analizele făcute fenomenelor în zona de
influenţă subliminală în limbajul actual şi stârnesc curiozitate pentru că
descoperim modul în care suntem manipulaţi prin presă, prin prestaţia
„vip” –urilor din regiunea politicului,
prin denominare, prin şablon, prin ambalajul înşelător, prin formule de politeţe,
prin ideologie şi prin multe alte fenomene care ne ard inima zilnic şi ne fac
să pierdem sensul adevărat.
Trimiterile la marile opere literare, la importanţi autori
români sau străini sunt interesante pentru scriitorul pasionat de scrisul
său.
Cartea merită citită pentru că multe aspecte tratate în
carte au scăpat analizei specialiştilor care nu s-au aplecat asupra unor
lucruri banale în aparenţă, dar care în final fac să se încline balanţa într-un
mod care doare şi care sângerează pe anunţurile publicitare, pe ideologiile de
orice sens, pe programele partidelor sau pe modul de atragere a clientelei de
către marile companii sau bănci.
Cartea reuşeşte să adune experienţa în domeniu şi cred că
mulţi scriitori care se consideră importanţi, vor trebui să ţină cont de
regulile comunicării în vremuri tulburi afectate chiar de comunicare, de lipsa
limitelor sau de limite artificiale, de haosul ordinii impuse de afaceri,
interese, căderea umană …
Tehnicile acestea de comunicare au fost utilizate şi sunt
utilizate şi de serviciile secrete, de oameni ai puterii, care ştiu când,
printr-o formulă de politeţe banală, ca „domnişoară”, să declanşeze un alt mod
de a vota. „Domnişoară” la vârsta de 35 de ani, va avea impact pentru că lumea
acceptă faptul că o personalitate, oricât de complexă, care nu şi-a făcut
familie la o vârstă stabilită cutumiar, sau nu este căsătorită, nu are copii,
nu-şi asumă responsabilităţi, este una care nu poate conduce o comunitate… Este
un simplu exemplu şi poate banal pe care îl întâlnim în fiecare zi, dar multe
alte exemple sunt redate în carte, chiar la limita de a provoca răul dacă sunt
preluate de grupuri de interese.
Dar cartea, evident, a fost scrisă pentru a ne apăra de
rău, dacă rămânem de veghe în lanul de cuvinte, suntem atenţi la intonaţie, la
simbol, la repetiţie, la poreclă, la dialogul condus din umbră, sau prin
seducţie…
Autoarea recunoaşte că sunt multiple modalităţi de
transmitere a unui mesaj în ciuda voinţei noastre. Multe din comportamentele
noastre se justifică prin inocularea din spatele limbajului vizibil sau
invizibil.
Aş sublinia doar cele opt situaţii ale povestirii prin
care oamenii stabilesc relaţii: povestitorul transferă asupra altora povara
prin povestirea sa, prin povestirea ca artă, prin interesul pentru manipulare
prin povestire spre un scop dorit, cu dorinţa ca celălalt să se implice sau să
fie implicat prin povestire, prin transmiterea moştenirii spirituale la urmaşi,
prin dorinţa de a ului prin povestire, prin introducerea pietonului în labirint
pentru că povestitorul este stăpânul labirintului, prin exerciţiu de morală pe
care îl regăsim în povestire. Aşa învăţăm că sufletul are alte limite decât
credeam şi că marii maeştri au cunoscut că lumea are nevoie de salvare, sau de
pedeapsă.
Putem alege, pare să spună autoarea, între bine şi rău,
doar printr-un cuvânt, dar, desigur, într-o zonă creştină, recunoaştem că de
multe ori cuvântul este agentul unei lumii subtile, mai mult, veşnicia este
scrisă pe marile bulevarde cu alb şi că este chiar după, colţ, dar ce preţ înseamnă
drumul interior pentru a ajunge după colţ…
Un artist are nevoie de astfel de cărţi, pentru că opera
sa este până la urmă efectul cunoașterii profunde…
Constantin
Stancu
