The Summer Has Remained on its Knees/ Vara a rămas în genunchi

 

The Summer Has Remained on its Knees

 

 

 

I have taken the books of hot summer with riped fruits in words,

autumn has come with an unannounced violence, summer has

remained on her knees, between large pots of earth

prepared of the wine of absence.

I wait for you to tell me a story about the lost seasons, about lost

calendars,

the archaeologists have discovered a city under the old city, the

autumnal shadows confuse the migratory birds and the falling stars

which make signs to this place.

A poet from a city, another one from another country simultaneously

is writing a long poem about the autumn which has violently arrived,

without memory.

Old bones come out from under the wet, rimy furrows,

the air hits the head of the fatigued trees,

summer has remained on her knees and she cannot remember of old

affections...

Only the savaged grass, only the sand on which we write

with our fragile bodies long epos.

 

 

Vara a rămas în genunchi

 

 

Am primit cărțile verii, calde, cu fructe coapte-n cuvinte,

a sosit toamna cu o violență neanunțată, vara a rămas în genunchi,

printre vase mari de pământ

pregătite pentru vinul absenței.

Aștept să-mi spui o poveste despre anotimpuri pierdute, despre

calendare pierdute,

arheologii au descoperit o cetate sub vechea cetate, umbrele toamnei

derutează păsările migratoare și stele căzătoare care ne fac semne în

locul acesta.

Un poet dintr-un alt oraș, un altul dintr-o altă țară scriu simultan un

poem lung despre toamna care a sosit cu violență și fără memorie.

Oase vechi ies la lumină de sub brazde umede, brumate,

aerul se lovește cu tâmpla de copacii obosiți,

vara a rămas în genunchi și nu-și amintește de vechile iubiri…

Doar iarba răvășită, doar nisipul pe care am scris

cu trupurile noastre fragile lungi epopei.

Constantin Stancu ©

Traducerea: Elena Țăpean

Poemul de aur

 

 

The Poem

 

 

The first lines were golden, the syllables were shining in the morning

light.

There followed the silver lines, when you are pulling them,

a shrilling sound will break the windows

from the blossoming cherry garden.

The copper lines gathered

around the diamond mornings,

shields will be made out of them for the blood of the soldiers who

have left and never returned again.

At the end, the mud lines appeared,

I have realized that we will return to

the poem where we were made.

Don’t forget to put diacritical marks!

 

 

Poemul

 

 

Primele versuri erau de aur, silabele străluceau

în lumina dimineților.

Au urmat versurile de argint, când le atingeai,

un sunet subțire frângea ferestrele dinspre

grădina cu cireșii în floare.

Versurile de aramă s-au alăturat

și ele dimineților de diamant,

se vor face scuturi din ele pentru sângele soldaților care au plecat și

nu s-au mai întors.

La urmă s-au ivit versurile de noroi,

am înțeles că ne vom reîntoarce în

poemul din care am fost făcuți.

Nu uitați să puneți diacritice!

 

Constantin Stancu

Traducerea Elena Țăpean

Theodor Damian, CUVÂNT ÎNSETAT DE TĂCERE / WORDS LONGING FOR SILANCE... Traducerea/ translated: Lidia Vianu. Advisor: Anne Stewart. Editura Eikon, 2025

 

Biografia durerii

 

BIOGRAFIA DURERII („Carne putredă şi pâlpâire de aripi”)

 

Poetul Ioan Evu şi Theresia Haas s-au încumetat să traducă poemele semnate de Thomas Bernhard, scriitor austriac, om de cultură care a abordat dramaturgia, romanul, poezia, formele artelor scrise şi trăite.

Deşi România face parte din arealul numit Europa, mediul cultural românesc nu este acomodat cu opere de genul celor scrise de omul de cultură austriac, iar cunoştinţele noastre despre literatura statelor din jurul nostru sunt limitate de slăbiciunile „naturale” ale literaturii române.

Volumul de versuri, aşa cum apare în limba română, poartă un titlu pătrunzător:  „BIOGRAFIA DURERII”, şi a apărut cu sprijinul Ministerului Federal al Învăţământului, Artei şi Culturii din Austria, la editura „Călăuza”, 2009.

Ioan Evu (el însuşi poet) şi Theresia Haas au reuşit o variantă interesantă, provocatoare a unei importante cărţi de poezie, aproape autonomă în limba română, expresivă şi memorabilă prin idee, prin curgerea versului şi prin căutarea adevărului vieţii în limbaj poetic. O carte serioasă, în care iubitorul de poezie va descoperi o lume aparte, reală, zguduitoare, o carte în care credinţa este implicită şi în care miracolele se întrevăd printre fulgerele durerii, ale singurătăţii, ale dorului de iubire, de casă, de natură.

Poetul austriac a trăit între anii 1931 – 1989, a fost o personalitate controversată, dar şi-a asumat riscurile vieţii de artist şi om la nivelul curăţiei sufleteşti, cu o luciditate dezarmantă şi un curaj demn de remarcat. Ioan Evu a schiţat un portret de poet al lui Thomas Bernhard, pe ultima copertă a volumului, reuşind în puţine cuvinte să transmită esenţa unei vieţii: forţa de a rezista în această lume prin crezul şi convingerile proprii.

Thomas Bernhard priveşte spre culoarea interioară a anotimpurilor, spre oamenii simpli, care dau energie unei zile, spre pădurea în care vorbeşte vremea şi amintirile, spre grâu ca spre un reper moral –  în spatele lui se află pâinea noastră cea de toate zilele –, spre aproapele nostru, pregătit să se întâlnească, prin dragoste, cu singurătatea, spre părinţi ca spre cei care dau siguranţă într-o existenţă de om, spre viaţa de la ţară ca spre un eden pierdut, spre singurătatea individului într-o lume căzută, spre puterea de a merge mai departe pe cărarea unui destin propriu, refuzând convenţionalul şi compromisul.

Tristeţea şi realismul poetului sunt bine conturate în versurile sale: „Pe tine nu te cunoaşte nimeni./ Când mori,/ te vor duce la groapă/ îmbrăcaţi în mantale/…/Pe tine nu te iubeşte nimeni./ Când mori/ ei îngroapă adânc/ Până şi dorul de casă” (Pe tine nu te cunoaşte nimeni). Această pasivitate a omului în faţa semenului său pare o boală în care singurătatea cere un preţ, iar păstrarea demnităţii este curajul în faţa lumii.

Poetul îşi găseşte echilibrul privind grâul, acolo este o energie care doboară amintirea, care depăşeşte handicapul unui destin comod şi indolent, în zadarnica trecere a omului prin lume. Se întăreşte în mijlocul naturii, locul de unde omul a fost smuls şi plantat într-o lume străină: „În grâu îmi este inima,/ roşie ca patria/ frumoasă şi nebună ca pământul,/ care mă ucide.” (În grâu îmi este inima).

Tema principală a cărţii este descifrată în motoul semnificativ: „Hei, voi, creaturi minunate/ cine v-a învăţat minciuna/ la care v-aţi nărăvit?”. Ţipătul artistului către aproapele său, disperarea în faţa celui marcat de fals, de iraţional, de minciună, este zicerea lui Thomas Bernhard, este morala spre care poetul ne cheamă cu putere şi sfidător în acelaşi timp, dar ne şi imploră, pentru că fiecare merităm o soartă mai bună, în final, decât a celui uitat: „De tine nu are nevoie nimeni./ Când mori,/ ei bat toba şi tac./…/ Pe tine nu te ucide nimeni / dar când mori,/ ei îţi scuipă în halba de bere/ şi tot tu va trebui să plăteşti.”

Poetul preferă cuvintele simple şi adevărate, iscate din experienţa unei vieţi în care durerea de-a fi departe de aproapele tău este una ce conturează o biografie, care zguduie fiinţa. Iată câteva exemple memorabile: „Nimic nu ştii tu, fratele meu, despre noapte”; „Pământul vorbeşte o limbă de nimeni înţeleasă”; „O seară a bisericilor zăvorâte, a bordelelor închise, a inimilor ferecate”; „Ei confundă carne şi celebritate”; „Va fi primăvara uşilor sfărâmate”; „Un jalnic iarmaroc îşi scuipă zilnicele ode”; „Sugrumată-mi va fi mâine gloria-n pâraie”; „Carne putredă şi pâlpâire de aripi” …

Totuşi discursul poetic, deşi frust, deşi încordat şi pregătit pentru ţipăt şi pentru reproş, este străbătut de versuri care deschid o lume a metaforei, versuri care au ceva din veşnicia poemului străbătând inimile şi veacurile, a versului care trădează adevărul unei clipe sau al unui destin. De reţinut  aceste sensuri profunde ale poeziei lui Thomas Bernhard: „albia râului îşi leapădă în mare plânsul”; „întunecat e sufletul meu pe care-l duce vântul spre mare”; „asfaltul îngheţat al uciselor veri”; „mama mea îşi culege viaţa dintr-un pom năruit/ ce n-a rezistat nici patruzeci şi sase de veri”; „sărăcia ce mă sfâşie întru împlinire”; „sporeşte rana în pădurea de lacrimi” .

Biografia durerii este biografia unei vieţi aproape de natură, de părinţi, de satul în care oamenii se nasc şi mor, pentru ca Dumnezeu să stăpânească destinele, pentru ca zăpada să spele picioarele celui trecător. Poetul vede dincolo de întâmplările zilei modul în care se modelează încă destinele celor care au fost şi celor care sunt, ale celor care trăiesc din sudoarea frunţii şi din darul anotimpului, din efortul de a face viaţa mai frumoasă,  plătind în final cu moartea la care sunt datori.  Este în aceste versuri un patriotism al celui care suferă pentru aproapele său, al celui ce simte durerea ca pe o eliberare: „Arcadele criptelor nu spun nimic,/ ele doar te previn,/ nici o scriere şi toate slovele mari,/ iată operele lor răscumpărând satele,/ întrebând cine eşti tu şi unde şi când…/ şi nu ştiu nimic despre ceea ce nu este/ şi nici n-are cum să devină/…/ pentru tine nu pâlpâie nici focul/…/ iar câinele tatălui tău, chiar el, te va sfâşia” (Geambaşi, ţărani, grenadieri)

Şi totuşi speranţa este transmisă la modul intim, e o speranţă a celui care iubeşte viaţa aşa cum i-a fost dată: „La fereastra vecinului/ stă o pasăre/ ea-i străjerul gândurilor mele/ până când somnul cel greu/ îmi descalţă pantofii umezi”. În peisajul uneori trist sau poate marcat de absenţe, o simplă pasăre dă energia de a merge mai departe spre satul natal, în spaţiul matriceal al fiinţei, „în dimineaţa în care nu se întâmplă nimic altceva / decât întoarcerea acasă a stelelor”, acolo unde „Dumnezeu Tatăl se adevereşte prin salahori”…

… Şi totuşi Thomas Bernhard se simte nedemn de măreţia creaţiei, de vigoarea vieţii, de ţăranii „hărţuindu-şi ziua cu vite şi pomi,/ beţii şi secerişuri”; de munţi, de turlele bisericilor care împung veşnicia şi cerul, „nedemn printre preoţi, măcelari şi negustori/ nedemn de profeţiile acestor grădini/…/ nedemn de fecioarele roşu împroşcate/ şi abandonate în decorul acesta bătrân de o mie de an/…/ nedemn de mierlă/…/ de scârţâitul roţii de moară” (Jertfă de noiembrie). Tema părinţilor, a tatălui care suferă în arşiţa pământului, este de fapt dorul omului după Dumnezeu, după certitudinea prezenţei Sale, un dor universal al omului, iar poetul îşi aminteşte: „…niciodată nu voi uita cum întindea mâna/ tatăl meu după sufletul omenesc…”

Creaţia este măreaţă prin simplul fapt că există…  iar noi facem parte din ea: „Roşii sunt munţii, iar fraţii mei îmi pătrund în creier/ ca şi cum Iisus n-ar fi  fost răstignit sub stele…”       

Ioan Evu şi Theresia Haas au înţeles demersul poetic al lui Thomas Bernhard, şi au  reuşit să propună cititorului român un volum original, dens, demonstrând că există pentru fiecare poet, de oriunde, o biografie modelată de durere, dar biruitoare prin versul care pătrunde în mintea celui ce ştie să vadă, dincolo de cuvinte, semnificaţiile esenţiale, definitorii pentru însuşi sensul trecerii …   

CONSTANTIN STANCU

După un dialog cu Ioan Evu

*Foto: Ioan Evu 

 

LA OMUL DE PIATRĂ - ANTOLOGIE DE POEZIE ÎN LIMBA FRANCEZĂ... Semnal, semne, o carte alcătuită de Mirela Cocheci și Elisabeta Bogățan; traducerea: Elisabeta Bogățan

 

 

La omul de piatră/ Chez l` Homme de Pierre – ANTOLOGIA GRUPULUI DE POEZIE „Ioan Dan Bălan” / L`Anthologie du Groupe de Poesie „Ioan Dan Bălan”, alcătuită / ACCOMPLIE PAR: Mirela Cocheci și/ et Elisabeta Bogățan. Traducerea textelor în și din limba franceză/ la traduction des textes en et du française: Elisabeta Băgățan; Casa de editură Exclusiv, Vulcan, 2025

Pe tărâmul poeziei. Un poet în zece poeme/ Sur la rivage de la poésie. Un poète en dix poème, proiect cultural în cadrul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba Iulia de promovare la nivel internațional a culturii scrise. Atelier de traduceri, traducător: Sonia Elvireanu. Cu sprijinul Consiliului Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.

 

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI. Sonia Elvireanu și tărâmul poeziei, poezia prozei și fantezia celui care iubește în romanul „Omul soare”

 

Eveniment cultural în data de 21 martie 2025, la ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, parte din programul mai amplu pregătit de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, zi ce se sărbătorește anual în data de 21 martie.

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor – Filiala Alba – Hunedoara anunță lansarea cărților: „Pe țărmul poeziei” și „Omul-soare”. Primul volum va fi prezentat de către scriitoarea Sonia Elvireanu iar cel de-al doilea de către scriitoarea Rodica Gabriela Chira, ambele membre ale Uniunii Scriitorilor din România.

„Pe țărmul poeziei” este o antologie de poezie românească, tradusă în limba franceză de către traducătoarea Sonia Elvireanu, antologie rezultată în cadrul proiectului 3.35 Atelier de traduceri. Poeziile traduse sunt din operele poeților: Aurel Pantea, Mircea Stâncel, Ion Mărginean, Mariana Pândaru – Bârgău, Constantin Stancu, Virgil Todeasă, Sonia Elvireanu, Nicolae Crepcia, Ana Ardeleanu și Casandra Ioan.

„Omul-soare” este un roman modern, cu semnificații sociale, artistice, existențiale și este scris de Sonia Elvireanu, volumul a apărut într-un program al Consiliului Județean Alba, intitulat „Susținerea și promovarea culturii scrise”. Scopul programului este acela de a acorda sprijin financiar pentru editarea lucrărilor cuprinse în categoria culturii scrise.

.................................................................................................................................................................

                                                      .......................................................

 

Proza Soniei Elvireanu între fantezie, iubire, căderi

 

Cu un titlu surprinzător, Sonia Elvireanu ne propune un roman interesant, Omul-soare, roman apărut la Editura Ars Longa în anul 2024. Proza are o încărcătură aparte, fantezia și bucuria textului aduc în atenția cititorului mitul iubirii dintre ea și el în planuri diferite, în lumi diferite, în timpuri diferite, legați prin mirajul unic al formării întregului. Cu poezie, eleganță și delicatețe, autoarea își compune firul narațiunii dinamic, iubirea este însoțită de artă, călătorii, acceptarea unor noi paradigme, spaime.

Povestirea de iubire dintre Lisandru și Sophiana curge lin, apoi valul de evenimente duc sensul iubirii pe alte coordonate. El, arhitect, bun profesionist, ea, pictoriță, talentată, cu suflet deschis, petrec timp împreună, apoi bărbatul pleacă într-o călătorie de afaceri în Canada. Ea rămâne în Grecia, alături de prieteni, aceștia îi încredințează, pentru puțin timp, pe Iza, fiica lor aflată la anii primi ai vieții. Sophiana se apropie de copil, apoi organizează o expoziție la Viena cu tablourile pictorilor din Grecia, cunoscând noi oameni. El, ajuns în Canada, negociază un contract pentru o mare bază turistică în colaborare cu partenerii din zonă. Kate, femeia de legătură dintre cele două părți contractante, se îndrăgostește de Lisandru, îi face avansuri evidente, gesturile ei generează atracție, seducție, romantism, aventură. Din fericire, Lisandru se eliberează cercetând zona, se refugiază pe o insulă, atras de misterul locuitorului unic, retras în sălbăticie, aproape de natură, de regulile simple ale vieții, cunoscând pe Demetrios. Are ocazia să priceapă secretele vieții și secretul vieții sale, cititorul având numeroase surprize. Căutând noi sensuri ale vieții, Lisandru intră în contract cu altă lume, se pierde în noua paradigmă, aceea a vieții simple. Se trezește în spital, cu boala nevăzută, captiv, greu de străbătut noua realitate. Nu înțelege, nu poate evada, până în ziua în care, dezbrăcându-se de pijama, se îmbracă în ramuri cu frunze, devine Omul-soare, cel din legendele vechi ale lumii.

În acest timp, Sophiana se retrage la mănăstire pentru a găsi locul prielnic pentru a picta și a găsi răspunsurile la absența lui Lisandru.

Iată finalul: „Ieși în stradă. Mașinile treceau în viteză pe șosea în ambele sensuri, într-un ritm derutant. Pe trotuar, lumea circula grăbită, parcă împinsă de un resort. Bărbatul pășea calm, îmbrăcat în haina de frunze tomnatice. Zeci de sori sclipeau pe trupul lui viguros. Oamenii se dădeau la o parte uimiți. Simțeau căldura din privirea bărbatului ca un har ce îi întărea. Copiii se adunaseră roată în jurul lui. Uite omul-soare!, exclamau ei. Hai să-l atingem, vom avea viață lungă. Bărbatul surâdea, continua să meargă cu trupul poleit de soare.

Dincolo de ocean, cântecul Sophianei se ridica învăluitor în apele azurii ale Mării Egee ca o chemare tămăduitoare” (p. 170). Ciocnirea civilizațiilor este evidentă, lumea grăbită este marcată de prezența mitului existențial.  

Actualitatea romanului se dezvăluie, vine din faptul că acțiunea se petrece în Satul Global, afacerile duc oamenii în zone diferite. Călătoriile canalizează și surprize legate de trecutul nostru, pendulând între un prezent al abundenței și un trecut al echilibrului. Cultura greacă trece oceanul, atinge Lumea Nouă, se suprapune peste noua cultură, aduce esențe tari, neprevăzute. Afacerile pot unii oamenii, îi pot dezbina, uneori pe vecie. Specialiștii au un loc aparte în viața de zi cu zi, arta este un refugiu din timpul prezent, aducând zorii mitului și misterului. Ea pictează, cântă la mandolină, el iubește muzica, este dedicat meseriei, are puterea de a accepta o legătură de iubire într-o vreme a mișcărilor sociale globale. Muzele vechi își găsesc echivalentul în muzele noi, precum Kate din Canada, ele au capacitatea de a atrage neprevăzutul. Arta este un teren pe care civilizațiile se simt bine, se păstrează esențele, matricea, au culoare în evul prezent.

Într-o lume agitată, în mișcare, izolarea pare a fi soluția pentru revitalizarea existenței. În natură sunt multiple soluții pentru a fi fericiți și împliniți. Creșterea copiilor devine o responsabilitate, fie direct, fie indirect, globală, se lipește de fiecare. Copiii plusează cu echilibru, timpul petrecut de Sophiana cu Iza, fiica lui Agio și Katarina, prietenii acesteia, reprezintă clipe de regăsirea termenului „acasă”, dincolo de regulile stricte.

Expoziția organizată la Viena, este o lipire a civilizațiilor, veche lumea greacă se mulează peste rigoare vremurilor noi. Sub semnul artei, oameni din locuri diferite își regăsesc pofta de frumusețe și mister. Poezia domină firul narativ, scriitoarea are răbdarea și pasiunea de a descrie locuri, stări noi, anotimpuri, civilizații vechi, chiar rețete culinare specifice zonelor în care se petrece acțiunea, vede dincolo de zidul prezentului.   

Legendele fac și ele parte din lumea în care ne mișcăm, Sonia Elivreanu scoate la lumină evenimentele din Glockerdorf, satul din Austria unde Katarina și Agio își caută rădăcinile (pp. 63-65). În acel loc, dintr-o întâmplare șocantă, clopotul de argint al vechii biserici este îndepărtat de un venetic, sătenii îngroapă limba clopotului la temelia acesteia. Biserica se dărâmă, iar când sătenii vor construi o alta, descoperă în pământ vechiul clopot și îl pun în noua construcție. Sunetul dă de veste despre prezența lui Dumnezeu. O legendă ca atâtea altele, care au luminat istoria multor locuri, mesajul fiind unul de recuperarea valorilor care aduc perspectiva unui viitor mai liniștit, sub autoritatea divină.

Pe de altă parte, Sophiana redescoperă bucuria de a cânta la mandolină, o recuperare a tinereții, a armoniilor care impun echilibru într-o lume agitată. Imaginea instrumentului muzical o face să-și propună să-l racordeze. Lisandru cânta și el, muzica i-a unit prin sunete învăluitoare: „El cântă divin, eu aș scârțâi lângă el. Prefer să-l ascult cum se avântă, urcă pe piscuri înalte, se pierde cu totul în muzică. Simte sunetele cu toată ființa lui, iar când compune nu mai aude, nu mai vede nimic altceva, nu lasă pe nimeni lângă el” (p. 105).

Expoziția de la Viena îi permite Sophianei să constate că în lumea artei creatorii se întâlnesc cu frumosul, limbajul fiind unul universal, culorile, formele, spațiile se împletesc în ființa umană. Pictorii din Grecia se armonizează cu cei din Franța, iar Claude Roquet, critic de artă, redescoperă mirajul vechii lumi, acolo unde oamenii iubesc lumina, marea, orizontul extins, cerul senin, insule în infinitul albastru, faleze colțoase, urmele zeilor pe țărmuri, un spațiu în care privirea poate evada, aducând noi impulsuri existențiale (pp. 145-146). „Și, totuși, își spune Roquet privindu-le pentru prima oară, peisajele acestea grecești nu știu ce ascund, nu pot înțelege de ce mă atrag, ce le apropie de picturile lui Monet, dar le desparte irevocabil. În clipa aceea de reflecție se ivise brusc gândul de a călători, de a vedea cu ochii lui Grecia” (p. 148).

La celălalt capăt al lumii, Demetrios, eremitul descoperit de Lisandru în Canada, pe o insulă, impune mirajul legăturii cu natura, timpul bogat în care se poate citi, studia, se poate face un pas într-o lume spirituală pierdută prin lumea agitată a afacerilor (p. 69).

În fapt, povestirea canalizează numeroase puncte luminoase în viața personajelor, astfel secretele și tainele vremurilor se descoperă. Evadările, retragerile din lume, arta și iubirea introduc un dinamism al speranțelor, al regăsirilor.

Sonia Elvireanu are un stil direct, simplu, fraza curge clar, atenția pentru detalii care contează aduc nostalgie, lirism, un puls narativ specific feminin. Planurile care se schimbă, personajele care intră în poveste și ies din poveste, lumile care se ivesc din geografia speranței, atrag cititorul prin discreția visului. Arta care marchează firul narativ dă culoare vieții, este o cheie pentru evadarea din mundan, din cursa impusă de afacerile în care o lume aparent globală a intrat. În unele locuri, iubirea Sophianei pentru Lisandru devine obsesie, clipele ei sunt bulversate de lipsa bărbatului iubit, absența o apasă. Fuga în lumea artei îi oferă paranteza de respirație spirituală. Atenția pentru detalii, specifică literaturii feminine, atrage prin inedit și culoare.

Christian Tămaș remarcă pe ultima copertă: „Un roman-poem încântător, care îl poartă pe cititor prin lume, pe meleaguri reale sau construite de memoria afectivă printre tablouri pline de culoare, sensibilitate și poezie…”.

Omul-soare vine dintr-o lume subtilă și se afundă în realitate, o prezență misterioasă și luminoasă, la limita dintre luciditate și aventură prin meandrele existenței.

Gândurile se pot întrupa după un ritm al ritualului impus de iubirea transformată în dor…

 

Constantin Stancu

 

*Sonia Elvireanu, Omul-soare, roman, 174 pagini, Iași: Editura Ars Longa, 2024; colecția Cassiopeia; Coperta I – sculptură de Gheorghe Munteanu; anexa: date despre autoare – poezie, romane, eseuri și critică literară, cărți pentru copii, traduceri din franceză în română, traduceri din română în franceză, note critice de Christian Tămaș.

 

Nicolae Silade și poezia fără frontiere... Semnal de la Translation Café

 

eZine of Modern Texts in Translation: Translation Café No. 241. Nicolae Silade sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council,  Institutul Cultural Român, și Uniunea Scriitorilor din România anunță publicarea volumului

Nicolae Silade, traduceri și interviu. Ediție bilingvă. Traducere în limba engleză de Raluca Ioana Crucerescu.

De un sfert de veac, de când le-am înființat, Editura Contemporary Literature Press, Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan și revista acestuia, Translation Café, traduc poezie. Multă poezie. Înainte de toate, am tradus poezie contemporană românească. Specificul programului masteral era traducerea literaturii contemporane. Am tradus și poezie britanică, am avut șansa de a face câteva masterclass-uri cu edituri englezești (Bloodaxe Books, cu poeți englezi – mai ales cu ajutorul poetei și agentei literare Anne Stewart.

Am ajuns, în acest moment, să fim cunoscuți, chiar foarte cunoscuți, în România. Suntem recunoscători pentru ajutorul Uniunii Scriitorilor, Institutului Cultural Român, al Muzeului Național al Literaturii Române și, deloc în ultimul rând, al Universității din București, care, pentru noi, toți cei care lucrăm la masterat, la editură, la revistă, este Alma Mater. Contemporary Literature Press este, în primul rând, editura online pentru literatură a Universității noastre. Cu acest volum, dedicat poetului Nicolae Silade, începem o serie de traduceri din poeții români contemporani, și nu mă refer aici numai la poeții consacrați. Ne propunem să descoperim și poeții pe care critica literară îi ignoră.

Volumele vor fi bilingve și vor cuprinde, de asemenea, interviuri cu poeții traduși. Ele vor fi traduse în mare parte de masteranzi. Mulți dintre masteranzi își vor scrie Disertația de absolvire traducând poeți români, în colaborare cu poeți englezi (pentru stilizare) și sub coordonarea profesorilor Masteratului.
Au tradus multă poezie românească masteranzii noștri. Am tradus și eu mulți poeți, publicați fie online, fie pe hârtie, la alte edituri din țară și din străinătate.
Le doresc succes mai tinerilor mei colegi. Sper ca, acum, în apropierea Crăciunului, să le facem acest cadou editorial, atât lor cât și poeților traduși de ei. Am demarat această serie de cărți în speranța că ele vor deschide micilor noștri masteranzi o posibilă carieră în lumea culturală românească.

Translation Café  No 241 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://revista.mttlc.ro/241/TC 241.pdf

Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați-vă redacției: lidia.vianu@g.unibuc.ro

Prof. Dr. Lidia Vianu

Director al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan

 Sursa: Prof. Dr. Lidia Vianu

Sonia Elvireanu și poezia fără frontiere: LE REGARD... UN LEVER DE SOLEIL... Premiul François-Victor Hugo, 2023 la Giuliano Landolfi Editore

 

Traducerea Bibliei între istorie, cultură, teologie și narațiune modernă. Dumitru Cornilescu și semnele. O ediție îngrijită de Emanuel Conțac

 

Poeme de, și interviu cu Aibhe Darcy traduse în limba română de absolventa MTTLC Bianca--Ștefana Dumitru--Olea

 

Comunicat de presă 14 noiembrie 2022 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 223 sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București,  The British Council,   Institutul Cultural Român,  și Uniunea Scriitorilor din România  anunță publicarea volumului Poeme de, și interviu cu Aibhe Darcy traduse în limba română de absolventa MTTLC Bianca--Ștefana Dumitru--Olea                 Pentru studenții unui masterat de traducere literară, editura este un loc râvnit. Traducerile specializate sunt o slujbă: traducerea literaturii este o vocație.               Traducerea de poezie este cea mai buclucașă dintre toate. Traducătorul nu are voie să lase niciun cuvânt netranspus. De obicei, traducătorul literar traduce în limba lui maternă.                Probabil pentru prima oară, poeții unei edituri mari s--au întâlnit cu viitorii lor traducători, încă studenți la o universitate de renume. Cinci poeți de la Bloodaxe Books și directorul editurii, Neil Astley, au lucrat împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, Universitatea din București. A fost un moment magic. Poezia a coborât în viețile a o sută de studenți. Iar acesta nu este decât începutul...                Volumul lui Aibhe Darcy a fost tradus în cadrul dizertației masterale cu care studenta Bianca--Ștefana Dumitru--Olea a absolvit MTTLC. Translation Café  No 223 poate fi consultată și descărcată din acest moment la adresa de internet: http://revista.mttlc.ro/223/TC 223.pdf Pentru sugestii sau comentarii, vă rugăm adresați--vă Redacției  lidia.vianu@g.unibuc.ro

Translation Café eZine of Modern Texts in Translation Contemporary Literature Press Contact Us Visit our Facebook page

Press Release 14 November 2022 eZine of Modern Texts in Translation Translation Café No 223 under The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, and The Writers' Union of Romania, Announces the publication of Poems and an Interview by Aibhe Darcy translated into Romanian by MTTLC graduate student Bianca--Ștefana Dumitru--Olea               A graduate student of literary translation sees a publishing house as a sanctuary. Or this used to be the case until not long ago, anyway. Specialised translation is a job. Literary translation is a calling.             Translation of poetry is the trickiest of them all. It requires the translator to understand the meaning entirely---no word can be neglected. One usually translates best into one's mother tongue.              It may be for the first time that a big publishing house meets the students of a large university. Five poets published by Bloodaxe Books and Neil Astley, the director of that publishing house, worked with the students of the University of Bucharest, the MA Programme for the Translation of the Literary Text. The result was magic. It brought poetry into the lives of about one hundred students. And this is only the beginning.             Aibhe Darcy's volume was translated as part of the dissertation with which the student Bianca--Ștefana Dumitru--Olea graduated from MTTLC [The MA Programme for the Translation of the Contemporary Literary Text] at the University of Bucharest. Translation Café No 223 is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:  http://revista.mttlc.ro/223/TC 223.pdf For comments or suggestions, please contact the publisher  lidia.vianu@g.unibuc.ro

Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti „Lidia Vianu Translates” Ediţia a patra, 27 august 2022

 

Înscriere la 

Concursul Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti

„Lidia Vianu Translates”

Ediţia a patra, 27 august 2022 

Acest concurs este deschis tuturor poeţilor care doresc să fie traduşi în limba engleză de Lidia Vianu. Poeţii câştigători vor fi traduşi şi publicaţi într--o antologie. Ne dorim poeţi buni, şi o antologie reprezentativă, cu care să putem bate la uşa unei edituri din Anglia.

Invităm pe toţi cei CARE  SE  SIMT  POEŢI. Vrem să ajutăm poeţii neobservaţi să fie cunoscuţi. Ei pot avea orice vârstă: 80 de ani, 30 de ani, chiar şi vârsta adolescenţei. Singura condiţie este ca traducătorul să rezoneze cu ce scriu ei. Prin urmare: NU EMITEM  JUDECĂŢI  DE  VALOARE. Traducătorul face o antologie din poeme pe care lui însuşi i--ar plăcea sa le fi scris.

Concurenţii vor trimite la adresa

lidia.vianu@g.unibuc.ro 

până la data de 27 august 2022,  un singur document, care va conţine următoarele:

1.   Numele poetului  

2.   Adresa de email

3.   Telefonul

4.   3 poeme [Este o opţiune personală a traducătorului să evite pe cât se poate poemele cu rimă.]

5. Un scurt Bio [anul naşterii, profesia, publicaţii]

Rezultatele vor fi anunţate la 23 ianuarie 2023, pe pagina de Facebook a Concursului, https://www.facebook.com/lidia.vianu.5/

Poemele câştigătoare vor fi traduse şi publicate în seria Lidia Vianu Tanslates, la Contemporary Literature Press [Editura online pentru literatură a Universităţii din Bucureşti]. Traducătoarea va încearca să publice volumul şi pe hârtie în România, şi apoi în Anglia [nu promitem nimic în acest sens, nu depinde de noi]. Prin înscriere, concurenţii confirmă implicit că dau dreptul Concursului să publice poemele trimise, bilingv, pe hârtie şi online.

Vă rugăm, trimiteţi informaţiile într--un singur document, salvat cu numele dvs, punând numele de familie mai întâi. Nu trimiteţi mai multe documente.

Organizatori: Lidia Vianu, Cristian Vîjea

Parteneri: Universitatea din Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Uniunea Scriitorilor din România, Institutul Cultural Român, British Council, Editura MNLR, Editura Contemporary Literature Press, Headsome Communication, Societatea Muzicală.

Parteneri Media: Radio România Muzical, Agenţia de Carte, Amos News, Alternanţe, EgoPhobia, Cafeneaua Literară, Societatea Culturală Apollon-România, Actualitatea Literară, Constelaţii Diamantine.

 

Contemporary Literature Press

str. Pitar Moș nr. 7-13, Bucharest Romania