Epistolă: PAULINA POPA ȘI REVISTA „SEMNE” LA 100 DE TREPTE

 

Nicolae Manolescu - SEMNE ÎN TIMP, 1939-2024...

 Conform comunicatelor de presă și anunțurilor făcute de apropiați, în seara zilei de 23 martie 2024 s-a stins din viață, la vârsta de 84 de ani, domnul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. 

Dânsul s-a intersectat de-a lungul vieții cu numeroși scriitori și a fost unul dintre cei mai însemnați critici literari din ultima vreme. 

Lumea literară a mai pierdut o importantă personalitate. 

Ca președinte al uniunii, critic literar, academician, personalitate a culturii române, dânsul a onorat în numeroase rânduri evenimentele literare din cadrul Filialei Alba Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România: Zilele Romanului Românesc Contemporan, Zilele Poeziei Române (Lista lui Manolescu), Festivalul Național „Lucian Blaga” - Lancrăm. A colaborat cu autoritățile locale în organizarea, desfășurarea și contribuții personale la aceste evenimente de primă mărime din viața culturală. Cu ocazia alegerilor, a prezentat proiectele USR, viziunea sa asupra activității uniunii, a stat de vorbă cu scriitorii.  

Nicolae Manolescu la Filiala Alba Hunedoara a USR, 2023

Câteva date publice.

NICOLAE MANOLESCU:Născut la 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea. A fost exmatriculat în anul 1958 de la facultate, pentru un an, a fost şomer, în 1962; iar din anul 1963 a urcat treptele universitare, devenind profesor şi doctor în litere până în prezent.

A  avut profesori pe G. Călinescu, Tudor Vianu, Al Rosetti, Iorgu Iordan, Al. Byck, E. Papu şi pe alţii. Cariera literară am început-o în anul 1962, când G. Ivaşcu, i-a încredinţat cronica literară la „Contemporanului“.

Despre Nicolae Manolescu, ca personaj public și om de cultură, au scris mai mulți oameni ai literaturii: Mircea Mihăieș (Totul despre Nicolae Manolescu, Ed. Amarcord, 1996); Alexandru Laszlo (Criticul literar Nicolae Manolescu, Ed. Dacia, 2003; reedit. Ed. Paralela 45, 2009); Călin Vlasie (coord.), Ion Bogdan Lefter (coord.) ( Nicolae Manolescu-70, Ed. Paralela 45, 2009); Daniel Cristea-Enache  (Convorbiri cu Nicolae Manolescu, Ed. Cartea Românească, 2017)etc.; Scriitorul Daniel Pișcu, fost student al profesorului și academicianului, îi face un portret pe „viu”, pe vremea când acesta era student la București, așa cum apare în cartea Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Editura „Aula”, Braşov, 2002, colecţia „Frontiera”, coordonată de Alexandru Muşina. A absolvit liceul teoretic la Haţeg în anul 1973. Ţinând de realismul romanului său, Daniel Pişcu a făcut menţiuni despre colegii de liceu de la Haţeg, despre oamenii întâlniți la facultate etc.  Iată fragmentul: „Mă sprijin de bustul lui Eminescu. Îmi zic in gând: <<Ajuta-mă, Eminescule, ca, daca nu o sa pot scrie o poezie buna despre tot ceea ce vad eu aici, sa scriu măcar o schiţa, o nuvela si memoria sa nu-mi joace feste in lipsa unui aparat - memorial minune. De trei ori mă rog in gând in acest fel la Eminescu al cărui chip încurajator e sculptat pe un soclu, in spatele meu, tangent la el. trece domnul Nicolae Manolescu, in costumul lui kaki. Îmi place costumul. Îmi place si omul, deşi nu-l cunosc încă decât de la TV. Dar îmi amintesc ca alaltăieri i-am dat buna ziua si mi-a răspuns>>.

Nicolae Manolescu, 
Zilele Romanului Românesc
Contemporan, Alba Iulia, 2023.

 

 

Nicolae Manolescu, născut la 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013). Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România, pentru al treilea mandat. Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din perioada modernă. Între anii 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).

Este cunoscut pentru masiva lucrare Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

S-a născut într-o familie de profesori de liceu, cu numele Nicolae Apolzan. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia, Manolescu.

Nicolae Manolescu, Lancrăm, 2019,
Festivalul Lucian Blaga

Anul 1956: Nicolae Manolescu a absolvit studiile preuniversitare la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu. Anul 1962:  licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. Anul 1974: titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din București. Anul 1963: Începe cariera didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București;

Anul 1990: este numit profesor titular. Predă, de asemenea, și studenților străini. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară. Devine apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivașcu.

De semnalat: a coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeților optzeciști până la desființarea acestuia, din motive specifice perioadei. Anul 1990: director și editorialist al revistei România Literară.

Între anii 1962-1972: cronicar al revistei Contemporanul, perioadă în care textele sale capătă un stil aparte. Între anii 1972-1989: cronicar al revistei România literară.

Anul 1997: membru corespondent al Academiei Române. Din anul 2005: este președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Anul 2006: funcția de ambasador al României la UNESCO.

Debutul: Lecturi infidele, 1966.

Anul 2008: a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini până în zilele noastre,după cea lansată de G. Călinescu.

Nicolae Manolescu și scriitorii hațegani
Constantin Stancu și Radu Igna,
Lancrăm, 2023

Anul 1997: membru corespondent al Academiei Române.

Medalii și decorații: Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Mare Cruce, Ordinul național „Steaua României” în rang de Mare Cruce (cea mai înaltă distincție a statului român) și cu medalia și titlul „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.Din octombrie 2016: profesor doctor honoris causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Anul 2017: doctor honoris causa al Universității din Bălți, Republica Moldova.

Cărțile publicate:

1963 - Primii noștri poeți.

1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu.

1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial.

1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice.

1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie. La scurtă vreme de la lansare, cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua apare abia după 1990.

1970 - Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.

1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction.

1974 - Prelegeri de literatură română contemporană - autori și opere, 1944 - 1974, în colaborare cu Dumitru Micu.

1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică.

1976 - Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.

1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume.

1984 - Julien Green si strămătușa mea

1987 - O ușă abia întredeschisă

1987 - Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002.

1988 - Desenul din covor

1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist.

1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.

1995 - Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme.

1998 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirica

1998 - Arhivele paradisului: un dialog cu Mircea Mihăieș,

1999 - Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului

1999 - Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.

2001 - Teme, Editura Universalia

2001 - Cronici literare - O panoramă critică a literaturii române contemporane, 4 vol.

2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, Teatrul, vol. III, Critica, Eseul.

2003 - Cititul și scrisul.

2003 - Lectura pe înțelesul tuturor.

2003 - Inutile silogisme de morală practică.

2003 - Poeți moderni.

2005 - Decalogul criticii literare.

2006 - Teme franceze.

2006 - Cum citim.

2006 - Andersen cel crud și alte teme.

2006 - Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică.

2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.

2009 - Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45, 2009.

2011 - Povești pentru oameni mari

2012 - Cum se scrie un roman?

2014 - Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc

2020 - Istoria critică a literaturii române - 5 secole de literatură

Este coautor la manualele de limbă și literatură română pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a (1979).

 

Sursa: Presa, Wikipedia.

 

Gabriel Petric, VIZIUNE ȘI SPIRIT TRAGIC ÎN LITERATURA ROMÂNĂ A SECOLULUI XX, Editura Limes, 2014. Semnal, câteva note, semne pe câmpia culturii române

 

Călătoriile și țidula/ scrierile lui Drept-Zalmoxianul Donares. Literatura veche și civilizația valahă/ zalmoxiană de la Dunărea din Dacia. O istorie de Ion Pachia-Tatomirescu

 

OCOLUL LUMII: ÎNTRE HIARCĂ ȘI TANKA,

O POVESTE VECHE DE LA DUNĂREA DIN DACIA

 

Ion Pachia-Tatomirescu ne oferă o carte specială, una care iese din ritmul actual al postmodernismului și post-umanismului agresiv, o carte despre istorii vechii, unele știute, altele mai puțin cunoscute: Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister),Cosmografie,ediţie, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi traducere din limba latină în limba pelasgă > valahă (dacoromână), de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara-România, Editura Waldpress, 2019. De reținut, la final, sumarul cărții în limba română și limba engleză, semnal pentru cititorul interesat de paleocultura noastră.

Personaj din vechime, Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) a fost explorator, filozof, poet, istoric, geograf, inventator, o prezență a vremii sale. Ion Pachia-Tatomirescu are meritul de a ne prezenta personalitatea lui, de a readuce la lumină o lume uitată, pierdută în pasta timpului amestecat. El a făcut parte dintr-o familie nobiliară-valahă din zona Daciei-Dunărene-Pontice, din Scythia Minor/ Sciția Mică, după ultima denumire venind din Imperiul Roman. De remarcat schimbările politico-teritoriale-juridice ale zonei, generate de modificările în paradigma puterii de-a lungul timpului. Personajul s-a născut pe la solstițiul de vară, anul 424 d.H. și s-a dus în lumea drepților în anul 499, după echinocțiul de toamnă. Datele au fost stabilite după cercetarea textelor sale enciclopedice și inedite.

Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister)  face o călătorie în perioada 461-465 în jurul lumii cunoscute de atunci, redescoperă America, parcurgând pe apele cele mari, mări și oceane, spații întinse, făcând Ocolul Pământului, ceea ce pare mai mult decât interesant și incitant, reprezintă o piatră de aducere aminte despre faptele valahilor/ dacilor/zalmoxienilor, cavalerilor kogaionici, înaintașii românilor de astăzi.  De asemenea, el scrie mai multe lucrări complexe, cu tentă universalistă, integrându-se în domeniul cosmografiei, adică acea pătrunzătoare cercetare a universului, a lumilor cunoscute, a mișcării elementelor planetare, integrate într-o sferă amplă de cunoaștere literară, istorică, geografică, politică, folclorică, religioasă… O realizare remarcabilă a timpului, raportat la posibilitățile materiale și politice ale vremii sale.   

Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) săvârșește o școală bazată pe cunoștințele dacilor, cunoașterea kogaionică, la palatul părintesc, se bucură între anii 430-440 de o copilărie luminoasă și este inițiat în tainele tradițiilor zalmoxiene. După acest stadiu, el întră la Înalta Școală de Cavaleri din Histria Daciei Dunărene-Pontice, din Sciția Minor, școală pusă în evidență de arheologi în anul 1959, dovedindu-se nivelul ridicat de educație din această zonă a Europei, o zonă aflată în plin tsunami politic de-a lungul vremurilor. Trece această etapă cu bine. Exista o zonă specială legată de educația oamenilor, Peștera Lacului (Mangalia-Limanu), peșteră în care a fost un oraș subteran cu peste 4 km de galerii destinate locuirii, a rezistenței în fața migratorilor, un refugiu amenajat conform culturii din acea vreme.

Între anii 447-458 eroul nostru intră într-o pregătire specială, antrenamente specifice pentru a putea fi la dispoziția Daciei din acea vreme, ca Mesager Celest. Scopul era călătoria pe mări și oceane pentru a cunoaște lumea. El își face o echipă și întreprinde o călătorie inițiatică  pe urmele lui Alexandru Macedon cel Mare. Apoi, între anii 453-457, cercetează împreună cu echipa sa peninsulele și insulele din mările europene, începând cu Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee etc. Prin anul 458 el scrie o carte dedicată meseriilor. După aceea, intră într-o călătorie test tot pe urmele lui Alexandru Macedon, împreună cu ceilalți cavaleri zalmoxieni/ valahi. Prin 459 scrie o lucrare poliglotă dedicată anchetelor interdisciplinare de teren pentru Ocolul Pământului.

Începând din anul 461 el face acea călătorie pe mări și oceane pentru a cerceta planeta, pentru a realiza ceva inedit, cu impact aspra lumii din vremea lui, cu gândul la viață fără de moarte, conform tradiției dacilor și folclorului care mai păstrează această viziune.

În anul 466 redactează Cosmografia, o lucrare enciclopedică care va intra în circuitul european al culturii din acea perioadă.

Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia moare în anul 499, aproximativ la 30 septembrie, lăsând în urmă o moștenire culturală de excepție. El a fost explorator, filozof, etnolog, poet, inițiat în cultura veche din această zonă a lumii.

În anul 763, în primăvară, Hierönymus Presbyter (Presbyter) din Freising-Bavaria trece la transliterarea Cosmografiei lui Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister). Operațiunea se face, se pare, la inițiativa Papei Paul I, Presbyterul fiind consilierul acestuia. Transliterarea, însă, are accente de cenzură pe unele locuri, de remodelare a mesajului, de acomodarea ideilor valahe cu stilul catolic globalist, pentru a servi intereselor puterilor din acea vreme, inclusiv a celor politice, cu iz imperial. Din 763 de unități de text ale Cosmografiei se mențin 563 de unități originale, iar 213 unități de text sunt atinse de intervenția cenzurată, abreviată și adoptată stilului catolic creștin, având pecetea lui Presbyter din Freising-Bavaria. Ulterior, lucrarea intră în circuitul cultural european specializat, în Franța, Germania etc. A fost cunoscută doar de inițiați și unii cercetători onești.

Cititorul interesat va putea descoperi întreaga istorie a lucrării enciclopedice în cartea alcătuită de Ion Pachia-Tatomirescu. Dânsul lucrând peste două zeci de ani la aceasta, materializându-se dorința domniei sale de a aduce în atenția cititorilor o lume omisă, cunoscută doar specialiștilor.

De notat că această Cosmografie a fost afectată de jocurile de putere ale celor aflați la conducerea comunităților în Europa, pe mai multe planuri.

Papalitatea a dorit să țină secrete unele date legate de popoare și triburi, de ținuturi care ascundeau comori și metale prețioase, informații care ajutau enorm instituția catolică pentru a modela lumea în ritualul creștin.

Textele au fost adaptate conform cu principiile creștine catolice, pentru a corespunde viziunii teologice a vremii și pentru a păstra monopolul asupra culturii, ca punte spre acces la puterea politică.

O serie de date au fost eliminate din textul original pentru că nu corespundeau (!) cu textul biblic autorizat de papalitate, pe motivul egoist că acestea nu sunt integrate și în Scriptura validată, legat de popoare, limbi, tradiții, obiceiuri, legături politice, folclor, mituri. Situație acceptată în vremea aceea, ca parte a canonului care se consolida.

Pe de altă parte, Sciția Minor a fost afectată de numeroasele schimbări politice ale vremurilor, de forțele care acționau în zonă. Imperiul Roman a declanșat acest proces, conform politicii imperiale, cultura popoarelor ocupate și învinse era reformulată sub presiunea intereselor de putere politică. În siajul acesta au acționat de-a lungul timpului persoane din afara intereselor românești, dar și persoane din zona de control a dregătoriilor românești. Jocul acesta a afectat mesajul despre lucrarea lui Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia. Abia în secolul al XX-lea lucrurile s-au mai așezat, lumea dorea să cunoască misterele vechi. Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) a oferit din plin satisfacție zonei culturale a vremii sale prin spiritul său enciclopedic. Lucrurile au rămas într-o zonă necunoscută românilor, existând un gol în cercetarea de specialitate, cu unele excepții pe care le vom arăta ulterior și care sunt prezentate în carte.

Călătoria întreprinsă de cavalerul dac a durat cinci ani și a avut o regulă precisă: să mențină cursul mereu la dreapta, cercetând insule, peninsule, teritorii mai puțin cunoscute în vremea aceea, între anii 461-465. Punctul de plecare a fost Histria/ Istria și traseul este descris în carte și precizat în sumarul acesteia. Zalmoxienii cunoșteau faptul că Pământul era rotund, deși în tradiția vremii acelea era perceput ca fiind plat, o masă dreptunghiulară/ paralelipipedică. Durata de cinci ani avea rezonanțe simbolice, legate de călătoria Mesagerului Celest al Daciei la Dumnezeu. Au plecat o sută de cavaleri în trei corăbii. Cu fiecare etapă consumată, treceau la revizia corăbiilor și a bunurilor necesare călătoriei, meticuloși, profesioniști, în așa fel încât călătoria să poată fi dusă la bun sfârșit. Sunt multe puncte forte în această călătorie, cititorul va descoperi lucruri interesante și noutăți raportat la vremea în care se petreceau evenimentele.

De exemplu, ei vizitează așezămintele mănăstirești la Marsilia (Massalia), fondate de Sfântul Ioan Cassian, fratele lor din Sciția Minor, punând o punte spirituală între Dacia și restul lumii. Cavalerii sunt preocupați de găsirea unor comori sau terenuri care ar fi putut oferi resurse minerale importante pentru necesitățile oamenilor în epocă. O abordare complexă, interdisciplinară privind modul cum se prezentau locurile vizitate.

Descoperă o lumină verde fascinantă de Hiarcă (Auroră Boreală), fenomen mai puțin cunoscut oamenilor din vremea aceea, zona Polului Nord fiind mai greu accesibilă sau necunoscută. Fenomenul a părut cavalerilor ceva inedit, reținut cu pasiune și notat ca atare. În lucrarea de transliterare a Cosmografiei, Presbyterul german, în anul 763, nu a putut explica fenomenul, dovadă că universul era mult mai complex decât apărea în cărțile vremii și în științele acceptate de teologi.  

În Japonia (Arhipelagul Gadaronte/ Nipon) ei descoperă o zonă afectată de cutremure, cu resurse interesante. Se menționează că, la curtea împăratului, creația poetică avea un rol instituționalizat, participând la un festival de „factură Tanabata”. Rezultă că oficiul împărătesc era consolidat, cu norme bine puse la punct, acceptând cunoașterea metaforică (tanka).

În ce privește cultura și religia, valahii/ dacii/ zalmoxienii aveau idei și termeni bine conturați, religia fiind caracterizată ca un monoteism tetradic, filozofia de viață era în contradicție cu filozofia stoicilor (pp. 162-163), dar pe care o cunoșteau. De reținut soliditatea acesteia, pentru că în Imperiul Roman exista o politică a puterii privind eradicarea culturii popoarelor cucerite (p. 192). Divinitatea monoteistă a fost „Thothymos (<Totu- „tot“ / „întregul“ + -mos / moş „moş“, „Soare-Moş“ = „Dumnezeul Daciei / Pelasgo- > Valaho-Dacilor“), în pelasgă > valahă rostindu-se „totumosh“ / „totumoş“, prin respectarea semantismului celor două elemente formante (supra): „Totu[-i Soare-]Moş“, ceea ce, în ultimă instanţă semantică, trimite la învăţătura-nucleu din Zalmoxianism: Dumnezeu este Unu / Sacrul Întreg Cosmic unde, pură, sănătoasă, activ-făt-frumoasă parte (dintre toate celelalte, de la inimă / piatră şi până la Stea / Lună) trebuie să se releve prin făptuire întru nemurire fiecare Pelasgo->Valaho-Dac (indiscutabilă sacră parte-din-Dumnezeu-Unu[l] / Cosmic-Întreg)”; (În sumarul cărții, conform lui Ion Pachia Tatomirescu).

Avem inclusă în lucrare o listă a personalităților zalmoxiene (p.199), începând cu Sfântul Andrei, împăratul Regalian, primul al dacilor liberi, apoi Efrim de Tomis, Ulfila, episcop, traducătorul Bibliei pentru uzul triburilor germanice. Este inclus și Niceta Remesianu, autor al imnului creștin Te, Deum, laudamus… etc. Se poate observa legătura dintre lumea Daciei libere din zona dunăreană, așa cum a ființat după părăsirea ei de către romani, și instituția Bisericii Catolice din vremea aceea, cu papii care erau interesați să preia o serie de lucruri notabile, create de personalități ale vremii în zona noastră. Lista este una destul de explicită și demonstrează că viața de aici era densă, apăreau curente de gândire noi, deși unele declarate eretice, ulterior. Se traducea Scriptura, istoria bisericească reținea noi fapte, apăreau misionari care s-au deplasat în Europa cunoscută atunci.

În mod esențial, valahii/ zalmoxienii/ dacii liberi aveau un alfabet, iar Ion Pachia-Tatomirescu are meritul de a explica și de a pune în evidență acest domeniu civilizator, menit să fixeze scrierile lui Aethicus Ister ca fiind asemenea textelor lui Moise pentru evrei. Legătura simbolică și grafia cu literele ebraice este destul de însemnată, din punct de vedere lingvistic.

De asemenea, se păstrează până azi şi dovezile potrivit cărora, de la clădirile „cu potcoavă“ ale Înaltelor Şcoli de Cavaleri ai Zalmoxianismului s-a  făcut trecerea la altarele „în semicerc“ ale bisericilor creştinismului (Cosmic-Valah) actuale.

Pe de altă parte, exista o activitate practică utilă, se cunoștea că laptele de var dezinfecta, erau utilizate pietrele prețioase, se cunoștea că metalul atrăgea fulgerele, iar tradițiile folclorice demonstrau că exista o activitate agricolă intensă, bine organizată etc.

În cuprinsul Cosmografiei avem incluse și alte lucrări ale lui Aethicus Ister, dovedindu-se un spirit ordonat, aplicat, bun cunoscător al lumii din vremea lui, un inițiat în cultura poporului său. Materialul este structurat în zece capitole și începe cu Geneza, la fel ca în cultura ebraică. Cartea se sfârșește cu Urbea întemeiată (Roma) și, după aceea, despre cele privitoare la popoarele orientale și din ținuturile meridionale… (pp.616-653).

De reținut și Chosmografia, de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia, un poem cosmogonic, cu accente filozofico-religioase, bazat pe tainele creației. În baza tuturor lucrurilor, a cosmosului, stă Dumnezeu, cauza primă. Există un dinamism în lume, sunt active elementele cunoscute și acceptate în vremea aceea: focul, apa, aerul, pământul etc. Sunt forțele care pun în mișcare văzutul și nevăzutul. Iată cum scria Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia: „Mai întâi și-ntâi de toate,/ originea tuturor mirabilelor elemente/ s-a apucat s-o facă Dumnezeu/ și a pus acel fundament demn de un suveran/ în administrarea sa,/ în chip uimitor și atotputernic,/ pe când a orânduit-a făpturi-făpturi toate, / nedivizare și chiar instructurate,/ de până la judecata-i de zidire” (p.257).

Se pot observa in influențele filozofiei antice, cunoscută la popoarele vechi: egipteni, greci, mesopotamieni, evrei etc. Creația a fost o preocupare importantă pentru primele civilizații. Asemănările cu viziunea ebraică (așa cum apare în Vechiul Testament) sunt destul de multe: Un Dumnezeu unic, puternic, creator, punând treptat ordine în univers, cu răbdare pentru cele create și atenție pentru soarta lor.

Bogăția creației este evidentă, așa cum rezultă din următoarele unități de text. Comentariile inserate de Ion Pachia-Tatomirescu ajută cititorul să-și facă o imagine cât mai corectă despre viziunea eroului de la Dunăre asupra universului. Despre creație el scrie ca despre „Făurăria”, adică acea activitate intensă, care avea ca scop modelarea lumii dintr-o materie brută, informă, folosindu-se energii supreme. Apare ideea structurării lumii pe nouă niveluri (ceruri) sub controlul îngerilor specializați, până la cel de al zecelea cer, din care se aruncă lumina… De asemenea,  la baza creației stau tendințele contradictorii, contradicțiile dinamice care acționează, simbolizate prin Fârtat și Nefârtat (Lucifer/ Diavolul), binecunoscuți din folclorul și etnologia noastră. Apare și Infernul, locul tenebrelor morții, adâncul. Focul avea menirea de a purifica sufletul/ ființa creată și căzută.

Poemul descrie cosmosul văzut: „Cerul de-aramă/ de-asemenea-i făcut din aceeași materie/ deasupra acestei părți/ unde fusese dat edict de-așezare de Pământ, de mare,/Împreună cu Soarele și cu Luna,/ împreună cu luceferi, cu stelele și constelațiile;” (p.274). De reținut formularea „edict de așezare”, expresie sinonimă cu puterea absolută.

Concluzia textului: Avem o „Materie Informă, sincron structurată, orânduită” (p.277), din care s-au făcut cele pricepute de omul din vremea aceea.  

Lupta dintre bine și rău a avut ca efect apariția luminii care a deschis calea: „Fiindcă orice Creație/ străluci până departe, în prima ordine/ și făcu lumina căilor Domnului/ în brutul miracol (din Materia Informă) -/ și-acela-n primul rând,/ în fața Celui-Mai-Nou-Teribil-Judecător-din Viitorime/ pentru pedepse de moarte la cei ce sunt condamnați” (p. 286). Un paradox vechi pus în textul lui Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia, cu origini în filozofia pelasgă/ valahă. Cititorul poate observa expresia: „brutul miracol”, poetică și spirituală, o împletire care dă un limbaj destul de modern textului antic.

De urmărit acest poem dens, tensionat, bazat pe cunoașterea revelată, pe înțelepciunea celui inițiat. El pune în jocul acesta puterile unui Creator care se avântă în Creația sa cu energii nebănuite (necreate, conform și doctrinei creștine). Cităm: „Dumnezeul nostru-i Foc mistuitor,/ scăpărând în virtuți,/ scânteind în sapiență,/ exemplar strălucind perfectei obediențe,/ frumoasă și pubescentă,/ fără schimbătoare vârstă,/ preferând vitejia din victorii de indescriptibile/ acrobații primejduitoare de moarte” (p.291).

Echivalențele oferite de Ion Pachia-Tatomirescu din scrierile/ țidula lui Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia sună arhaic, dar au acel sâmbure de înțelepciune. Acesta a redactat poemul în limba sa veche pelasga/ valaha/ daca veche, o limbă uzuală unui popor destul de mare al Europei de atunci. Realitatea a fost atestat de Herodot în Istorii și acceptată ca atare. Textul a fost tradus în limba latină antică, o limbă în circulație în lumea cunoscută de atunci. Apoi variantele au trecut în limba greacă sau ebraică, ideile intersectându-se unele cu altele, iar influențele s-au topit în pasta timpului marcat de o istorie complicată, bazată pe jocuri de putere. Meritul aducerii la lumină a viziunii vechi a celor din zona Dunării și, implicit, a României de astăzi este important și trebuie preluat cu atenție și discernământ, bazat pe valorile de atunci și pe cele care s-au actualizat prin presiune politico-ideologică asupra cunoașterii universale.

Textul/ Poemul lui Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia rămâne valabil și aduce noutatea unei realități ascunse lumii vechi, care nu circula în jurul planetei în mod curent. Din contră, era lipită de locurile în care viețuia, ori cavalerii valahi au deschis o nouă perspectivă, uneori greu de priceput atunci. Puțini acceptau că Pământul este rotund și altul era peisajul după „Hispanicul Apus”, mișcarea era înspre Răsărit, ceea ce sugera rotația planetei.  Iar Hiarca/ Aurora Boreală avea configurația a două fețe/ capete. Soarele era în mișcare, bine observată de scribul vechi: „Și cu carul Soarelui/ de-a dreptul în drumul stelei polare,/ înaintând până-n zenit/ și (apoi) cu fața-i,/ întotdeauna, din amiază, uitându-se-napoi/ câtă vreme spre-amurg o ține-ntins –” (p. 295). Putem reține expresia „carul soarelui”, utilizată și-n Vechiul Testament, când psalmistul descrie cunoașterea naturală a lui Dumnezeu (Ps. 19).

Textele au tăria celui care a avut experiențe profunde, dar și acceptând că rigoarea face parte din mesajul pertinent, precum disciplina spirituală, necesară celui care face o călătorie prin infosfera cunoscută în orizontul anilor 460-490.

Legătura dintre filozofie, religie, literatură și experiența umană fac din eroul de la Dunăre un personaj de primă mărime a vremii.     

Abordarea enciclopedică ne permite să avem informații despre fauna insulelor vizitate, despre popoarele pe care cavalerii zalmoxieni le-au întâlnit, despre îndeletniciri, meșteșuguri, arme, construcții militare și civile, despre nave sau atitudinea străinilor față de vizitatori. Primim informații legate de anotimpuri, ploi, cursul apelor, structura pământului, pânza freatică etc. Un material dens, cu valoare inestimabilă.

Ion Pachia-Tatomirescu a reușit performanța de a actualiza mesajul lui Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister) în această ediție din anul 2019, a tradus din limba latină în limba pelasgă > valahă (dacoromână) textul vechi, a înserat numeroase note care lămuresc contextul și motivațiile din acea vreme, ne-a pus la dispoziție un tabel cronologic relevant și complex, plus un studiu introductiv menit să ne familiarizeze cu lumea veche. O reușită culturală, aducerea la lumină a unor personalități uitate sau marginalizate reprezintă un țipăt pe un pod spiritual, între ieri și astăzi. Din păcate, vor exista cititori puțini, cartea necesită atenție, răbdare, acceptarea unei realități mai puțin cunoscute. Limbajul are amprenta originală, cuvintele sună arhaic și lectura necesită răbdare și atenție, plus erudiție și puțină inițiere în lumea veche. Sunt 707 pagini dense, istoria radiază din cuvintele vechi, mai greu de asimilat la o lectură superficială. Ar fi interesant dacă specialiștii în paleografie românească vor da atenție mesajului venit de pe culoarele istoriei. Sumarul prezentat la final, în limba română și engleză, provoacă la mai multă curiozitate. În carte, evenimentele sunt documentate bine, atent, fotografiile, hărțile, notele explicative actualizate aduc lumină în ceea ce privește ecospasmul istoric la care suntem martori.

Despre aceste fapte redate în carte, despre atmosfera reconstituită în mod academic, s-a mai scris, din mai multe puncte de vedere. Mihail Diaconescu în Istoria literaturii daco-romane (ed. I, 1999; ed. II, 2013) a punctat aspecte legate de vremurile vechi.  Pe de altă parte, dr. Nestor Vornicescu, Mitropolit al Olteniei, s-a preocupat de eroul de pe Dunăre în lucrarea Un filozof străromân de la Histria dobogeană – Aethicus Histricus – autorul unei „Cosmografii” și al unui alfabet, Craiova: Editura Mitropoliei Olteniei, 1986 și în alte reviste de specialitate. 

Filozoful de la Histria a fost în atenția unor specialiști din străinătate, dar informațiile au circulat în mod restrâns, doar între cei din domeniu. Arhivele menționate în notele explicative din carte, susțin veridicitatea Cosmografiei.

După această călătorie spirituală oferită de Ion Pachia-Tatomirescu, urmărind pe Drept-Zalmoxianul Donares, constatăm, după cum am învățat la istorie, că Fernando Magellan (Sabrosa-Portugalia  cca. 1480 – 27 aprilie 1521, Mactan-Filipine), împreună cu echipajul său, a întreprins Ocolul Pământului între 20 septembrie 1519 – 6 septembrie 1522, din călătoria aceea s-au reîntors doar 18 marinari și nava Victoria, din cele cinci nave care au plecat pe mări și oceane. Deci ocolul planetei s-a făcut de Aethicus Ister mult înaintea lui Magellan și în contradicție cu datele istorice acceptate, inclusiv pe plan internațional.

Putem aprecia valoarea informațiilor transmise prin această lucrare enciclopedică veche, cu impact asupra culturii române de astăzi, după mai bine de 1655 de ani. Am avut un secol al Drept-Zalmoxianul Donares – Dunărea din Dacia, ceea ce ne atrage atenția asupra importanței culturii vechi din  această zonă a lumii asupra civilizației, chiar dacă au existat și unele opoziții, regretabile, ale puterilor care au controlat lumea cunoscută în acea vreme și ulterior. 

 

 

Constantin Stancu

 

 

*Citatele și denumirile vechi au fost preluate din lucrarea domnului Ion Pachia-Tatomirescu, după cum domnia sa le-a organizat și consolidat în lucrarea publicată în anul 2019.

Text apărut în revista „Vox libri”, nr. 3/2021, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva.

Foto: Ion Pachia Tatomirescu

    

 

Diac. Prof. univ. Dr. Emilian Vasilescu, ISTORIA RELIGIILOR. Semne în timp... Lecturi lămuritoare

 

Aurel Pop (22 noiembrie 1949 - 18 octombrie 2020) - Eternitatea se moștenește prin poezie. Ultimul exemplar!

 

 

 

Eternitatea se moștenește prin poezie

 

 

Aurel Pop a fost un generos. A construit reviste, a scris cărți de poezie, a legat prietenii. Liantul de bază a fost literatura. Mi-a apreciat textele, le-a publicat în revista „Memorii culturale” sau în revista „Citadela”. Comunicam prin email, primeam revista, cărți. S-a format un pod între Hațeg și Satu Mare. La 18 octombrie 2020 a rămas țipătul pe acest pod. Era atent la ceea ce scriau prietenii săi. Avea capacitatea de a alege oamenii după caracter, era atent la mesajul din textele lor, la cantitatea de cultură înmagazinată în cuvinte. Ținea legătura cu fiecare, avea bucuria prieteniei într-o vreme de criză. Era prezent în mijlocul evenimentelor importante din zona sa, atrăgea fapte, oameni, acțiuni, prindea fotografii relevante. I-a respectat pe toți cei care îi trimiteau textele, era un ritual special în care simțeai că viața are valoare cu adevărat, nu era un joc în piața centrală. În urma sa a rămas tristețea. Ceva s-a mișcat în citadela spirituală unde locuia. Îmi vor lipsi mesajele sale.

Prin anul 2013 am primit în format electronic o carte de la el. Avea un titlul misterios, iar misterul s-a amplificat la data de 18 octombrie 2013. A fost și un șoc spiritual.

Căderi în oglinda cerului…Aurel Pop[1] îşi asumă căderile într-o lume a căderilor.

Volumul de versuri Taina căderilor[2] (Editura Citadela, 2013), aduce imnul celui aplecat din rugăciune… A fost pasionat de literatură, editor, redactor de revistă literară, activ în perimetru culturii, simte nevoia să strige în pustia căderilor de tot felul, să lase un semn pentru cei care simt că se întâmplă un eveniment important pentru generaţia aceasta. Poetul a lucrat asupra volumului de versuri, l-a trecut prin mai multe stadii, atent la inima cititorului, temător pentru păcatul scrisului în cetate, a scrisului ca acid, ca magmă…

E o distanţare în univers, lumea se depărtează de lume, cuvântul cade şi el în oameni, greu, picătură de mercur, inevitabilă… Este de remarcat faptul că poetul și-a asumat căderile, a făcut-o cu exactitate, cu atenţie. Poate de nesuportat este căderea cuvântului, vestită de păsări, de cântatul cocoşului, în dimineaţa specială a istoriei, de geneza care e prezentă în lucruri, în oameni, în poeme…Reținem câteva idei, teme, accente...

Deşi lumea comunică încontinuu, mesajul este pierdut în univers, o zbatere, o cădere prin mesaj: „Am intrat pe Messenger/ Şi-am bârfit/ Cu gura până la cer/ Spre infinit” – (Bârfă virtuală).

Alunecarea aceasta pune o presiune pe fiinţă, presiune aproape de nesuportat, omul pare a găsi locul unde se simte protejat: în fenomenul Iisus, în faptele care salvează, dau speranţă, aduc iubire, magnetul credinţei. Tot mai mult Iisus pare locul unde căderea înseamnă altceva, sunt simboluri evanghelice în volumul autorului, semne biblice, lucrurile care dau densitate şi lumină vieţii: crucea, paharul cu vin, trădarea, predestinarea. Aurel Pop le-a asumat, le-a încrustat în poeme, le-a dat echilibru prin taină, prin armonia miracolului.

În lume sărbătorile au/ au avut ceva straniu, lucrurile nu se leagă, e o distanţă între colind şi oameni, colindul nu-şi mai are sensul într-o lume în care comunicarea e fracturată de stările moderne ale societăţii.

„La porţi bunicii aşteaptă degeaba/ Felicitările sunt  trimise  pe net/ Prin cont deschis pe facebook/ Pentru toţi cei rămaşi acasă un set// E trist, nimic n-a mai rămas/ Nici dor de ţară, nici credinţă/ O noaptea de Crăciun fără colinzi/ Şi colindători în suferinţă” – (Crăciun fără colinzi).

Limbajul e frust, dar adevărul despre noi are ceva din marile drame ale lumii, fără sărbători lumea e mai săracă, pustie, pietrele de aducere aminte au dispărut…

Poemul este mesajul direct, biruinţa asupra vremurilor: „Ascultaţi şi priviţi – l/ Acum Judecaţi-mi  poemul/ Oricum” – (Biruinţa).

Nunta, simbolul bucuriei în lume, e atinsă de isterie, isteria lipsei de dragoste, în biserică lumea cântă, în umbre ea, mireasa, plânge cumva, poetul nu o spune, dar se înţelege, miracolul lumii s-a stins…

În poemul Uite aşa, Aurel Pop a prins esenţa noului om, se reia un ritual vechi sub alte semne, e o naştere din suferinţă, fără durere, oarbă, de parcă oamenii şi-au pierdut timpul între două epoci: „Ce n-au găsit atunci, ei bine/ acum prinde ecou/ în magazinul de la colţ se stă la rând la drog/ şi uite aşa se naşte omul nou/ Se simte bine în postura de şomer/ sau  în cea de pensionar de boală/ dă semne că nu ştie de Homer/ şi nici nu-i pasă că  nu are ce să pună-n oală/ Mai iese la vecini după-o ţigară/ nevasta i-a plecat în vară la căpşuni/ seara agaţă o paraşută în gară/ să-şi elibereze  trupul de hormone/ trage des câte-o beţie…”.

Familia este în cădere, omul apăsat de starea de om păcătos, fără viziune, sevele s-au scurs în neantul istoriei…

Pentru toate acestea poetul a surprins pedeapsa, e aceeaşi pedeapsă: răstignirea. Pedeapsa e triplă, grea, vine din căderile vremurilor, din păcat.

„La margine de drum/ Erau trei cruci/ Acum/ Răstignit -  duci/ Crucea poetului/ A Cuvântului/ A Poemului/”- (Răstignire).

Sunt semnele de sfârşit, apocalipsa neasumată, posibilă, exactă, sunt semne, păsări cad din cer, dar sfinţii ţin echilibru, sfârşitul e potenţat de numărul lor. Aici tehnica poetică apelează la hiperbolă. Nu sunt urgii într-o apocalipsă prezisă, sunt mai multe apocalipse într-o urgie văzută, durută, scrisă.

Căderea se datorează trădărilor, e ultima Cină, e locul unde trădarea se face prin cuvinte, acestea cad în pahare, taina e frântă de trădări, de erori, lumea captivă, poetul prins într-un vis, încătuşat în vis şi vine răspunsul: căderea în Abis… La capătul abisului – Dumnezeu!

Ultimul poem din carte a dat titlul acestui volum al mirării şi căderii, lucid poetul vede cu ochii inimii vremurile care sunt lichide, eşecul ca o pană de pasăre de pradă….

Poemul Taina căderilor are paisprezece puncte de sprijin, e zbaterea poetului în faţa poeziei şi a eternităţii, eliberarea prin cuvinte care i s-au dat prin generozitate divină. A ezitat, a refuzat, dar cuvintele au curs… Taina e taină doar pentru cei neiniţiaţi. Pentru cei iniţiaţi în luciditatea suferinţei, taina e umbra îngerului pe cuvinte rostite ca o invocare a cerului. „Scrisu-i povară/ cine vrea/ poate să se convingă/ în fiecare zi/ în fiecare lună/ în fiecare an/ în fiecare secundă/ numai aşa/ se moşteneşte/ eternitatea/ prin poezie”.

Aurel Pop a învins teama veacului orb în care a trăit doar cu poemele sale, în umilinţa scrisului într-o vreme în care oamenii nu par preocupaţi de lecturi fundamentale. Volumul are ca motto versuri scrise chiar de autor, ca o revoltă împotriva falimentului (cuvânt uzual în societate):

            „De-o vreme Dumnezeu face scări

unii au căzut, alţii se ridică

după mai multe-ncercări

eu tac, nimic nu spun ...   de frică”

Orice poem e o victoriei împotriva fricii, orice vers e un pas spre eternitate. Şi cine are curajul să ridice piatra împotriva scribului, cel care scrie pe o bancă simplă, de lemn, în templu…

Şi dacă fiinţa poetului e templul?

Despre Aurel Pop au scris mai mulţi iubitori de frumos, reţinem ceea ce a prins Adrian Botez în textul dedicat lui: „Autenticul Poet Aurel Pop este, mai curând, poetul surdinelor, puse, cu discreţie şi bun-simţ specific ţărănesc-tradiţional, la <<trompetele>> crizelor de emfază - pe care le trăieşte/ doreşte orice scriitor. Este, de fapt, poetul <<tăvilor pline de cuvinte>>, atât de domestice, elegant purtate la cina elegantă (şi cuminte!) a Poeziei ... Este, chiar, de multe ori, poetul inefabilului fermecător, al <<vânzării pe un nor de fum>>, al sfătoşeniei, oarecum prozaice, dar simpatice, a <<ieşirii din impas cu un sfat sau cu o pildă>>, al <<fluturilor gri>>, Icari <<moderni>>, dezabuzaţi..., al <<vânzării sonetelor la intrare în burg>> şi <<stând de pază-n gând la poarta melcilor>>".  (prof. dr. Adrian Botez; Un poet diafan, cu vocea îngroşată - ... şi cu perspective de nebănuit, în revista "Pro-Saeculum" Focşani, ISSN: 1583-1949, Anul VI, nr. 8-9 (40-41), august-septembrie 2007, pag.64-65).

Aurel Pop se întoarce în poeme precum pasărea călătoare în ţinutul în care soarele i-a încălzit aripile… E, poate, multă tristeţe în versurile sale, e durere, dar o altă stare îi va permite să fie mai fericit, orice carte este simetrică cu sine, undeva, mai sus… Există și o carte luminoasă în oglinda cerului!

Înălţarea din sine, biruind țărâna, vine ca efect al gravitaţiei din cuvinte…

 

 

Constantin Stancu

 

 

---

[1] Aurel Pop. (n. 22 noiembrie 1949). Cetăţele, jud. Maramureş.  Doctorand,  Institutul de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române - filiala Cluj-Napoca. Redactor-şef al revistei literare "Citadela";  Directorul editurii „Citadela”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Taina căderilor, volum în curs de publicare la data redactării prezentului text. Poetul a decedat la 18 octombrie 2020.

 

[2] Cărţi publicate: “Pelerinaj de secesiune”- poeme, (2004); “Calvarul cuvintelor”- poeme,  (2006); “Sonete din regatul disperării” – sonete, (2007); “La hanul verbelor” – critică literară, (2008); “Cuvinte dintr-un noian de vorbe”- interviuri, (2009);  “Semne dintr-un trunchi de cuvânt”- poeme, (2009); „Ion Burnar : schiţă monografică” - studiu monograpfic, (2010); “Deschideri confesive” – interviuri (2011);  “Eternitate prin poezie” – antologie (2012);  “Rezistenţa ţărănească anticomunistă din perioada colectivizării în judeţul Satu Mare” – studiu istoric, (2012).

 Lecturi libere:

https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/memorii-culturale/