luni, 27 ianuarie 2020

Maria-Daniela Pănăzan: Blajul și Eminescu... Reportaj despre cultură, oameni, poezia ca salt

Din valurile vremii... Ocrotiți de Eminescu, la Blaj!

Palatul Cultural Blaj a găzduit sâmbătă, 25 ianuarie, cea de-a 20-a ediție a Concursului Național de Poezie „Ocrotiți de Eminescu”, concurs organizat de Asociațiunea ASTRA, Despărțământul „Timotei Cipariu” Blaj, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filialele Cluj, Alba-Hunedoara, Brașov, DJPCC Mureș, Biblioteca Județeană „L. Blaga” Alba și Primăria Municipiului Blaj, cu susținerea financiară a unor oameni generoși, prieteni ai Astrei blăjene. Programul a început la ora 10, cu primirea oaspeților, cuvântul de Bun venit fiind rostit de președintele de onoare al Astrei Blaj, dr. Mircea Frențiu, și de ing. Ioan Mihălțan, președinte executiv, completat fericit de prof. Livia Mureșan, viceprimar al municipiului Blaj. Programul a continuat cu acordarea unei Diplome de Excelență domnului prof. Ioan Pop, pentru contribuția deosebită adusă la organizarea tuturor edițiilor concursului, domnia sa fiind, alături de Doamna Silvia Pop, soție și devotată președintă a Astrei blăjene în perioada 1995-2018, un important susținător al acestui prestigios eveniment.
În continuare au fost acordate premiile la secțiunea creație, la care au participat 88 de concurenți. Președintele juriului, doamna Irina Petraș, ne-a onorat și ne-a fost alături și de data aceasta, motiv pentru care îi suntem profund recunoscători. Stabilirea câștigătorilor a fost, dacă vreți, o misiune imposibilă. Este foarte greu de realizat o ierahie, atât la creație, cât și la recitare, fiindcă nu faci o serie de calcule matematice, lucrezi cu imagini, cu suflete de copii, cu alese cuvinte izvorâte din ocrotirea ...eminesciană. Îi asigurăm însă pe toți concurenții, de la cele două secțiuni, de corectitudine și de empatie. 

O mare bucurie pentru noi a fost prezența în concurs a unor tineri talentați din Republica Moldova. Depășirea granițelor, iată, se face și și pe tărâm literar, iar acest lucru se întâmplă datorită unor tineri minunați. Sunt impresionată!
Singurele clipe / minute libere au fost dedicate scriitorilor invitați la manifestare și anume Valeria Bilț, Nicolae Suciu și Gabriela Costescu, aceștia prezentând câteva aspecte din cărțile publicate recent. Ne exprimăm părerea de rău că timpul nu a permis o prezentare detaliată a mai multor cărți...!
La ora 13 a avut loc cel mai așteptat moment: întâlnirea specială cu Maestrul Dorel Vișan, care ne-a încântat prin cuvintele vii, de suflet, pe care le-a adresat distinsei asistențe. Prezența marelui actor Dorel Vișan la Blaj, semnalată în presă, a avut rolul de a sensibiliza pe tinerii participanți la concurs, dar și pe profesorii lor coordonatori și pe invitați, asupra nevoii de a învăța poezie, de a-l învăța pe Eminescu, de a-i cunoaște opera și de a se forma în spiritul iubirii de neam și a aprecierii valorilor naționale. Prezența la Blaj a Maestrului Dorel Vișan se datorează implicării deosebite a domnului dr. Mircea Frențiu, atât de generos cu tinerii noștri concurenți. Întâlnirea emoționantă a fost dedicată acestor tineri excepționali și, poate, a fost cel mai frumos premiu care ar fi putut fi conferit, dincolo de toate neajunsurile, inerente desfășurării unei asemenea manifestări de amploare.
În final, la ora 14, au fost conferite premiile la recitare, pentru liceeni, pentru elevii de gimnaziu și pentru elevii de la ciclul primar. Îmi asum „vina” de a permite celor mici să participe la recitare, deși dorința Doamnei Silvia fusese de a se organiza doar pentru liceeni și studenți. Sunt convinsă însă că a fost o decizie înțeleaptă, luată acum câțiva ani, cu greu, iar elanul și bucuria celor mici ar trebui să devină elocvente și pentru noi, ceilalți, care ne implicăm sufletește. Și chiar dacă nivelul concursului nu a permis clasarea pe primul loc a tuturor concurenților, cum a sperat fiecare dintre recitatori, nădăjduiesc că volumul omagial în care se regăsesc ei și întâlnirea cu Maestrul Dorel Vișan au fost cele mai alese recompense pentru efortul depus de a participa la concursul de la Blaj și pentru emoția trăirilor sub ...ocrotirea eminesciană.
În numele conducerii Despărțământului Blaj și al meu personal, aducem sincere felicitări tuturor participanților, invitaților, membrilor juriului, scriitorilor, dar și profesorilor coordonatori sau părinților care au depus eforturi mari pentru a se prezenta la concurs, președinților altor Despărțăminte Astra din țară și membrilor acestora (Dej, Câmpeni, Sibiu, Tg. Lăpuș, Târnăveni, Alba Iulia, Dumbrăveni). Mulțumiri aducem și Bibliotecii Județene „L. Blaga” Alba, care și-a făcut datoria și în acest an, prin prezența doamnei Daniela Floroian, oferind premii în cărți laureaților. Premii în bani au fost oferite de dr. Mircea Frențiu, ec. Silvia și Dumitru Ilia, ec. Ioan Rus, manager Victor Mateș, ec. Ion Grigorie Pop, Ioan Zereș, Aurel Munteanu. Ștefan Rednic Bălin, Ioan Brad, ing. Ioan Mihălțan. Mulțumim de asemenea Televiziunii TV AS din Târnăveni care a transmis în direct derularea Concursului și emoționata vibrație lirică a întâlnirii de excepție cu Maestrul Dorel Vișan.
Tuturor, mulțumiri și calde felicitări!

Desfășurarea secțiunii de Recitare din lirica eminesciană (pentru liceeni pe de-o parte, pentru elevi de gimnaziu și de primar pe de altă parte) a adus multe emoții concurenților (62 în total), dar nu a putut conferi premiul I tuturor așa cum, cu siguranță, ar fi meritat. Emoțiile, dar și diferențele dintre concurenți (cu valori sensibil egale) au făcut ca misiunea juriilor conduse de poeții Nicolae Băciuț și Răzvan Ducan să fie extrem de grea. La ora 12.15, în Sala Mare a Palatului a avut loc lansarea unei cărți-document, Ocrotiți de Eminescu – 20. Antologia Concursului Național de Poezie de la Blaj, în care sunt evocate cele 20 de ediții ale concursului (2000-2020). Volumul coordonat de profesoarele Maria-Daniela Pănăzan, de la Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu, și Claudia Oancea-Raica, de la Colegiul Național „I. M. Clain” Blaj, se bucură de o prefață scrisă de Nicolae Băciuț, de cronicile fiecărei ediții (Iacob Buta, Aurel Roman, Răzvan Ducan, subsemnata), de palmaresul fiecărie ediții, dar și de cuvintele de suflet împărtășite tinerilor creatori sau recitatori de către renumiții scriitori Irina Petraș, Ion Mărgineanu și Valentin Marica, membri ai juriului la mai multe ediții. Cartea-album este dovada că tinerii creatori sunt ocrotiți la Blaj de ...Eminescu, de Poezie, de Frumusețe, de Dragoste.


Maria-Daniela Pănăzan
Text preluat de pe Facebook
Foto: Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi și soțul Francisc-Mihai Lorinczi la Densuș (2015) 

sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Ionuţ Caragea, premiul MOMPEZAT pentru poezie




Dragi prieteni, cu mare bucurie în suflet vă anunţ că am câştigat în Franţa premiul pentru poezie MOMPEZAT 2019, oferit de Societatea Poeţilor Francezi (Société des Poètes Français). Volumul meu premiat se numeşte “J'habite la maison aux fenêtres fermées” şi a fost publicat în 2019 la editura Stellamaris din Brest, Franţa (https://editionsstellamaris.blogspot.com/2019/09/jhabite-la-maison-aux-fenetres-fermees.html). Dintre cele 5 volume care mi-au fost publicate în Franţa, acesta este primul în care sunt autorul unic al poemelor traduse sau scrise direct în franceză. Tehnoredactorul cărţii şi director al editurii Stellamaris : Michel Chevalier. Lectori şi corectori: Amalia Achard şi Marine Rose (ambele din Franţa). Coperta: Jacqueline Barkla (Australia).

Premiul MOMPEZAT este al doilea premiu important pe care îl câştig în Franţa. Anul trecut am câştigat premiul Francois-Victor Hugo, oferit tot de Societatea Poeţilor Francezi, volumul premiat fiind "Mon amour abyssal", ed. Stellamaris, Brest, 2018 (traducere de Amalia Achard).
Societatea Poeţilor Francezi (http://www.societedespoetesfrancais.eu/) a fost înfiinţată în anul 1902 de José-Maria de Heredia, Sully Prudhomme (primul câştigător al premiului Nobel pentru literatură) şi Léon Dierx, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Victor Hugo. Este cea mai veche şi cea mai prestigioasă societate de poezie din Franţa (v. Wikipedia).
Le mulţumesc tuturor celor care mă apreciază şi mă citesc, le mulţumesc criticilor şi scriitorilor care mi-au dat credit, le mulţumesc prietenilor şi membrilor familiei mele pentru susţinere. Pentru mine, premiul MOMPEZAT are o semnificaţie aparte. Roger Georges Mompezat este un personaj important al istoriei franceze, un membru activ al Rezistenţei din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Face parte din genul de oameni care mă inspiră în viaţă şi, mai ales, în activităţile literare.
Premiul MOMPEZAT va fi decernat pe 3 aprilie la Paris (Studio Raspail), atunci când va avea loc proclamarea oficială a palmaresului. Premierea sa va desfăşura în prezenţa Comitetului Societăţii Poeţilor Francezi, a membrilor săi de onoare şi a celorlalţi câştigători.
De menţionat că pe lista câştigătorilor se mai află şi scriitoarea Sonia Elvireanu, pe care o felicit din toată inima!

Cu drag,
Ionuţ Caragea
25 ianuarie 2020,
Oradea

joi, 23 ianuarie 2020

Sunetul s-a ridicat la cer... Pierderea memoriei în camera cealaltă


SUNETUL S-A RIDICAT LA CER

                     SAU

ZIUA CU O INFINITATE DE CAMERE


Aceasta este clădirea cu o infinitate de camere,
intri, treci dintr-o cameră în alta,
devii mereu altceva în cealaltă cameră :
om alb, cal, maimuţă,
om galben, dragon, leu,
om negru, peşte, pasăre,
am albastru, poet, sfânt;

într-o cameră te rogi îngenunchiat în faţa oglinzii,
în alta descoperi sufletul, gheaţa, cristalul,
în alta dansezi până îţi pierzi memoria;

un sunet poate fi cheia de la intrare,
sau cheia de la ieşire;

bate cineva în uşă,
ascultă atent, încearcă să prinzi sunetul,
dar sunetul s-a şi ridicat la cer…


C Stancu

Radu Igna: Nimic deosebit în timpul serviciului meu... „Într-o singură zi se schimbă vremurile, apare lupta pentru scaunul libertăţii, nimic nu se întâmplă în mod deosebit, aceeaşi oameni se luptă pentru putere, îşi spun domnule, ei, tovarăşii legaţi prin legea nevăzută a căderii libere. În toată această agitaţie de sfârşit de lume, este şi colegul Ion, profesor care se simte bărbat, el continuă adulterul început într-o altă epocă, cu atenţie şi energie, ca activitate de bază în noua epocă”


PROZATORUL RADU IGNA SAU 
PUTEREA DE A VEDEA DINCOLO

Există vremuri în care nu se întâmplă ceva deosebit, există vremuri în care, totuşi, se mai petrec unele lucruri importante, care ne schimbă vieţile, aşa, pe nevăzute.
Radu Igna, scriitor sensibil, atins de puţină tristeţe, cu o străduinţă demnă de remarcat pentru redarea unor evenimente pe care noi, românii,   le- am cam  pus sub preş, fugind de lipsa păcii interioare, atent la memoria noastră cea de toate zilele, scriitorul retras în cărţile sale şi-n regretele sale, iese din nou în mijlocul nostru cu mini romanul Nimic deosebit în timpul serviciului meu.
Se pare că şi scriitorii au un timp al lor, dincolo de timpul civililor din secolul al – XX – lea sau al – XXI –lea, un timp special când se schimbă epocile, oamenii, destinele, morţii… Este un timp special, care iese din timp, un timp în care se pierd identităţile. Această scriere a fost încurajată de publicaţiile  REFLEX, din Reşiţa, în anul 2003.
 A  trebuit să treacă o revoluţie peste noi, pentru ca să ne reamintim de propriul destin. Romanul redă marginea de timp dintre un veac şi altul, 22 decembrie 1989, dată semnificativă pentru români, de referinţă pentru cei în viaţă, încă, pentru că va veni o vreme când urmaşii noştri nu vor mai ştii niciodată că a existat un veac de singurătate, o epocă purtând numele unui singur om, călcându-se în picioare restul de oameni…

Radu Igna abordează evenimentele din perspectiva zilei de 21 decembrie 1989, atunci lumea nu se schimbase, mentalităţile erau  neatinse de libertate, activişti de partid  „luptau “ pentru un  „viitor strălucit“, oamenii erau de pază pentru a se apăra de oameni, profesori, ingineri, medici veterinari, păzeau o idee moartă de mult, printre ei se rătăceşte necunoscutul, în timp ce miliţienii dorm în post, femeile cu talent de primar se zbat între sarcini de partid şi adulter... Arma de pază este la vedere, cei mulţi sunt anonimi, restul aşteaptă, simt aerul de liberate, rememorează vremuri trecute, obiceiuri,miroase a praf de puşcă etc.
 Adrian Nedelcu, un profesor dintr-o localitate uitată din România, se zbate între simţul datoriei şi evadarea din cercul strâmt al istoriei. Este de pază şi nu ştie unde, în timpul serviciului său nu se întâmplă nimic, formalismul este obişnuit, el continuă să se deplaseze la serviciu cu aceeaşi  bicicleta, trece prin istorie pe bicicletă, nu-l vede nimeni ca om în sine, doar ca obiect.
Într-o singură zi se schimbă vremurile, apare lupta pentru scaunul libertăţii, nimic nu se întâmplă în mod deosebit, aceeaşi oameni se luptă pentru putere, îşi spun domnule, ei, tovarăşii legaţi prin legea nevăzută a căderii libere. În toată această agitaţie de sfârşit de lume, este şi colegul Ion, profesor care se simte bărbat, el continuă adulterul început într-o altă epocă, cu atenţie şi energie, ca activitate de bază în noua epocă.
O perdea neagră s-a aşternut afară, în faţa geamului, ştiu că afară cad însă fulgi mari, că vremea confuză din ultimele zile s-a schimbat“. Acesta este stilul lui Radu Igna, un stil curgător, descriind lucruri simple într-o manieră profundă. Fraza descrie vremurile. Povestirea este totuşi lipsită de o anumită tensiune, scriitorul doar consemnează faptele, curat, fără mari pretenţii. Cred că peste vreme, scrierile lui Radu Igna se vor descoperi, pentru că ele redau fidel vremurile. Uneori ne este ruşine de ce a  fost înainte, dar acolo este viaţa noastră, plină de sensuri.
Titlul romanului este uşor ironic, dar revelatoriu, pentru unii nu s-a întâmplat nimic, pentru alţii încep alte vremuri.  Dar oamenii nu se schimbă peste noapte, ei  sunt aceiaşi, de aici începe drama adevărată. Un profesor anonim este arestat, fiind confundat cu un securist, iar fost activist de partid comunist are o piatră în inima sa: “Orice va fi, oricum va fi, zicea Mirescu, avem conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria. Am muncit zi şi noapte ca să facem o ţară nouă. Le-am construit fabrici, le-am dat locuri de muncă, blocuri cu apartamente, i-am instruit prin şcoli, nu le-a convenit, vor altceva. Îi priveşte. De condus nu vor putea conduce fără noi “. Aici este drama unui popor, gândul virusat de politică… Poate de aceea nu s-a întâmplat nimic deosebit. …doar eroul principal al scrierii  mai are o şansă: pensionarea şi aceea o mare căutare în eroare vremii.
Dar cine mai are răbdarea să caute viaţa unui om în marea cădere liberă?
La Haţeg, retras în memoria unui dascăl de ţară,  Radu Igna continuă să scrie, pentru că aşa se roagă cei care au tristeţea prelungită din timpul serviciului…
Uneori scriitorul are curajul să treacă pe o bicicletă demodată prin faţa adolescenţior prinşi între un veac şi altul, adolescenţii, elevii eterni dintotdeauna…

                                                                  Constantin Stancu

*Foto: Radu Igna, Maria-Daniela Pănăzan Lorinczi și Mihai Lorinczi. Hațeg, 2015... 

Ionuț Caragea: Umbra lucidă... „Caragea forţează limita, recunoaște că în prezenţa lui Dumnezeu puterea sa se multiplică, dar riscă o afirmaţie paradoxală, creatura se face egală creatorului, e năzuința omului care scapă din capcanele gravitaţiei, plonjând în transcendență… ”


Ionuţ Caragea: Ritual sub aripa umbrei

(Ionuţ Caragea, Umbră lucidă, versuri, Iași: Editura Fides, 2016)


Viaţa are misterele ei. Însoţitorul omului rămâne ascuns, în limita subtilului. Ionuţ Caragea abordează acest mister cu pasiune și densitate. Volumul de versuri Umbră lucidă, apărut la Iași: Editura Fides, 2016, ne poartă într-o călătorie spirituală paradoxală. Prezentul este locuit de trecut și viitor, fotografiile se suprapun. Poetul își pune în evidenţă personalitatea și urmărește cu asiduitate umbra, sub presiunea ideilor care izvorăsc din gândirea lui Platon și se ramifică în cultura universală, atingând știinţele exacte și umbra fotonului.
Îngerul păzitor, îngerul din cuvinte, sufletul părinţilor, amprenta divină de umbră, daimonul, prezenţa invizibilă, dar reală, care ne însoţește, iată personajul din spatele cortinei.  Intermediarul dintre om și zeu (sau zei), cel care face legătura între carne și lumea spirituală, cel care protejează sau provoacă, energia din spatele draperiei, iată misterul care pătrunde în poemele autorului.

Imaginea alunecă în abis, abisul o redă poetului. El o prezintă materializată în stări, proiecţie în carnea viitorului, valul care aruncă lumea pe ţărmul zilei. Lumea este casantă, poetul fragil, cititorul vulnerabil, umbra dă sens realităţii și toate se încheagă într-o naraţiune pe buzele zeului de serviciu. Arta are capacitatea de a reflecta partea subtilă a existenţei, Caragea își asumă riscurile, limitele sale sunt certitudinile sale.
Volumul are menirea de a prezenta cititorului poetul „cu bune și rele”, Ionuţ Caragea se descoperă cu rigoare și pasiune, poemele curg de la paradoxala prezenţă la o nouă viaţă, toate atinse de aripa umbrei. În prefaţa volumului Maria-Ana Tupan reţine: „Metaliteratura e un loc geometric al postmodernităţii, dar Ionuţ Caragea nu pare interesat de afilierea stilistică, ci de modul analogic, de complementarităţi, în care prelucrează metafora centrală” (p. 15).
Experienţele scriitorului pasionat de adânc, normele știinţei, paradoxul artei, puterea rugăciunii, întâmplări curente, toate pot intra în poem, umbra este acolo, puternică, organizând materia primă pusă la dispoziţie de sufletul poetului.
Tema este generoasă, absconsă și tentantă. Artistul, indiferent de formele de exprimare, a fost mereu pe urmele umbrei, a căutat-o, a găsit-o în locuri surprinzătoare, a rămas dator umbrei harnice.
Jocul de-a timpul, organul special al celui iniţiat în mersul cuvintelor pe sârma realităţii, Dumnezeu care se impune prin copleșitoarea prezență, cel care umbrește și lumea se schimbă, lumea își recapătă dinamismul și sensul. Cuvintele au povestea lor în povestea mai mare a destinului, explodează în naraţiunea de pe buzele universului, cuvintele vin și fac legătura cu imperiul umbrei. Peste toate planează viaţa, dragostea, fericirea, banalul din mituri, fluturele cu aripi de cuvinte. Citind atent aceste poeme, am redescoperit rigoarea spiritului alunecând pe gheaţa materiei. Prin toate aceste, Ionuţ Caragea se detașează de experienţele facile ale poeţilor tineri, ale poeţilor prinși în roata marketingului literar coagulat în cărţi rapide, cărţi de tonomat.  
Cartea declanșează marile întrebări despre subiectele care au frământat lumea şi poeţii dintotdeauna: Adevărul care așteaptă, cel despre care refuzăm să vorbim, cel care ne spune rugăciunea în timpul prezent. Poetul este prins între cele două planuri ale existenţei, este „lacrima de foc curgând pe obrazul pământului!”
Destinul lui este unul special: „braţ la braţ/ cu doamna moarte/ spunându-i ceva la ureche/ zâmbindu-le apoi celorlalţi/ ca și când/ i-au mai rămas/ multe vieţi de trăit” (Perplexanta prezenţă, p. 21).
Într-o lume confuză, Caragea afirmă: Eu simt și presimt dumnezeirea! Este o replică la poezia Rugăciune aparţinând poetei Ana Blandiana, cunoscută în istoria literară ca o poetă de forţă.
Această certitudine declanșează responsabilităţi, revelaţia personală, logica textului poetic, rigoarea dintre idei, toate magnetizează poemele.
Discursul poetic este lung, respiraţia autorului denotă un exerciţiu constant și percutant. Poetul renunţă voit la fiorul liric, mizează pe raţiune și pe reţeaua ideilor care leagă lumile. El știe dincolo de metafore ce și cum, el știe cum e jocul umbrei în magica existenţă. Poetul reţine: „Dumnezeu care știi dinainte/ tot ce i se va întâmpla fiecăruia/ dar care ţi-ai autoimpus să uiţi” sau „Dumnezeu al fiului care a venit printre noi/ pentru a ne aminti că toţi suntem unul și același/ parte și întreg, timp și nontimp, moarte și eternitate” ( Eu simt și presimt dumnezeirea, p. 23-24).
Caragea forţează limita, recunoaște că în prezenţa lui Dumnezeu puterea sa se multiplică, dar riscă o afirmaţie paradoxală, creatura se face egală creatorului, e năzuința omului care scapă din capcanele gravitaţiei, plonjând în transcendență…
Fiecare poem are esenţe și puncte nodale în logica volumului, umbra își fixează reperele în destinul omului: „sunt o reciclare a trecutului meu” – exclamă poetul, el are ceva de spus „cu gust amar de viaţă în gură” (Cuvinte nepotrivite, p. 25).
Ideile se dezvoltă arborescent în mintea scriitorului, Dumnezeu și-a autoimpus să uite, salvarea noastră vine din această uitare care este mai degrabă o umbrire a destinului uman. Cităm: „e ușor să dăm vina pe Dumnezeu/ pentru toate relele/ e ușor să găsim pe altcineva responsabil/ decât pe noi înșine/ noi cei care prin toate alegerile noastre/ facem orice rău posibil” (Dumnezeu și-a impus să uite, p. 26).
Da, oamenii pleacă dincolo cu toate amintirile lui Dumnezeu…, posibilă concluzie a managementului umbrei în viaţa individului efemer/etern.
Uneori frust, totuși limbajul poetului coagulează poeme echilibrate, bine articulate și semnificative:

„Din carnea mea nu au mai rămas
decât câteva fâșii de singurătate
din timpul meu nu au mai rămas 
decât niște amintiri fugărite
de neiertătoare uitare
din ochii mei nu au mai rămas
decât niște luminiţe plăpânde
din pașii mei nu au mai rămas
decât niște urme risipite de vânt
da, știu, viaţa merge înainte
cu ce a mai rămas din mine
important este ca sufletul meu 
să lustruiască oasele din rastel
să fiu pregătit pentru ultima luptă
cu putreziciunea timpului” (Putreziciune timpului, p. 32).

Tema finalului de epocă se definește prin putreziciunea timpului, mecanismele istoriei ne prind pe toţi, chiar dacă viaţa merge înainte!
În panoplia istoriei există un nesfârșit mister, o intrare secretă, un întuneric viu, petale de umbre, o stâncă neagră, judecata de acum, se iscă un dialog între omul simplu și poet sub dansul fulgilor de întuneric. Presiunea necesităţii ca trambulină a libertăţii limitate îl împinge pe acesta spre banalul din fiecare zi. Notăm: „iar în viaţa de zi cu zi/ mă conformez banalului/ chiar acum îi spun umbrei/ că trebuie să socializeze/ și să facă schimb de tăceri/și îmbrăţișări cu alte umbre” (Mă conformez banalului, p. 78).
Un poem mai lung este Imn umbrei (colaj), un ritual poetic pentru prezenţa umbrei, un cântec păgân pentru stări divine. Un imn venit de la „un om descheiat la șireturi, cu mâinile-n buzunare şi șapca trasă bine pe cap” (p. 55)…
Din această relaţie a poetului cu umbra rezultă judecata, o judecată aspră, în paradigma unei lucidităţi asumate: „nu cred în Judecata de Apoi/ judecata mea e acum/ e un proces al conștiinţei/ stau în faţa voastră și citesc/ propriile mele poeme/ iar umbra mi-e martor” (Judecata de acum, p. 76).
Grafia poemelor este una modernă, cuvintele se ating în fraze care încep cu literă mică, virgulele s-au topit în magma versurilor, poetul își spune povestea cu aplomb și sinceritate, nu este un postmodernist, este un clasic în căutarea viitorului, cu rigoare, cu slăbiciuni și ambiţie. Renunţă la firul liric, abordează ritualul de atragere a adevărului pur, uneori inaccesibil. Discursul său se bazează pe metafora cea mare, a întregului care domină partea.  Uneori își pune cu prea mare pasiune eul în prim-planul cărţilor sale, sub forţa motoarelor de căutare atât de specifice vremurilor de azi. În fond, așa cum declară, s-a născut pe Google.  
Volumul are câteva repere critice, note literare, cronici, fraze de suflet venite din partea unor critici literari precum Alexandru Cistelecan, Theodor Codreanu, Daniel Corbu, Adrian Dinu Rachieru, Maria-Ana Tupan, dovadă că Ionuţ Caragea este o prezenţă importantă în peisajul literar contemporan, dinamic pe scena cu poeţi care continuă să-l aștepte pe Godot.
O simplă concluzie: „și nici nu pot zbura/ atât de sus încât/ să nu mi se vadă umbra” (Neputinţă, p. 69).


Constantin Stancu