sâmbătă, 26 februarie 2022

Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, 2022. Semnal, regulament, condiții, termene


 Sursa: Nicolae Roșu

Aurelian Sârbu: Nimicurile serii, câteva lumini. Poezia la marginea cuvintelor

 NADIR





tot mai greu și mai rar
      mă pot pricepe   
doar cad de dincolo
      dintr-o sferă într-alta
rostesc cuvinte de la marginea lor nedeslușită -
      fragmente nepotrivite
      nimicurile serii
      câteva lumini

cu mîinile mele întâmplătoare
      sculptez aripi

lasă-mi pasul încet -
      vedenia întoarcerii



Aurelian Sârbu

Dumitru Hurubă, un portret... „În continuare, precum orice bun şi brav român, am început să scriu versuri. Constatând, însă, în scurtă vreme, că numărul poeţilor depăşea cu mult populaţia ţării, m-am transferat la Departamentul Proză satirico-umoristică unde mai erau câteva locuri libere la Compartimentul „Umor Negru”. La concursul organizat am participat singur clasându-mă al doilea cu coroniţă de scai. Pentru primul loc se punea coroniţa de spini …”.

 

Un umorist jură cu mâna pe Constituție!

 

Dumitru Hurubă* are rara capacitate de a stârni zâmbetul acolo unde iadul este pavat cu bune intenţii. Destul de tânăr, pentru că umorul te menţine în formă, ne atrage atenţia că el scrie asiduu la o carte importantă, cartea de „colorat mintea”. Trebuie să fii cetăţean liber într-o rezervaţie de zăpăciţi, după cum  ne-a sugerat scriitorul într-o carte a sa, cu titlu atât de incitant. El trece prin iad cu zâmbetul pe buze și vorbește despre raiul dintr-un zâmbet... 

Cu mijloace simple, dar nu simpliste, scrierile lui „Hulubă” sunt legate strâns de realismul dur al vremii, plimbarea  prin viaţă pur şi simplu, pe care o propune scriitorul este însoţită de ironie, de sentimentalismul potrivit al iubitorului de frumos, al iubitorului de un gest plin de căldură. Dintr-o întâmplare simplă, scriitorul  pregăteşte un festival reuşit în care satira și umorul fac legea.

Scrierile lui se adresează în primul rând oamenilor simpli care supravieţuiesc cu greu dificultăţilor zilnice. El, omul simplu, trebuie să renunţe la multe pentru a rezista, iar Mitică dă reţeta fericirii: am putea omite clipa la cafea, iar iubita la... clipsuri.

Mitică are mereu un dialog cu o iubită imaginară, este iubita cu cernoziom pe ghete, iubita din parcul liniștit, cu pomi mereu în floare. Iubita misterioasă este chiar viaţa, amărâta noastră de viaţă de care suntem legaţi şi îndrăgostiţi permanent.


Brusc, cea mai importantă clipă devine pentru noi - clipa indexării, clipa miracol de care ne legăm, la care sperăm, ea face parte din timpul  marilor speranţe, ne dezvăluie mecanismul unei filosofii de o viaţă la probele impuse ale răbdării.

Personajele principale  din versurile lui Dumitru Hurubă sunt parcul, rezervația de zăpăciți, Parlamentul, Guvernul, Primăria, primul-ministru, indiferent de nume, anotimpurile, ploaia, iubita, omul din balcon, cel care priveşte oraşul de sus. Oraşul asasin, care distruge încet, dar sigur, speranţa, cu moda lui, cu obiceiurile, cu pasajul de pietoni, cu erorile și SMURD-ul lui...

Dumitru Hurubă s-a impus în literatura de umor cu o abnegaţie demnă de un poet, acolo unde  poeţii au tot timpul la dispoziţie să demonstreze că sunt proprietarii adevărului, el a zâmbit şi a făcut legea, adică a pus degetul pe rană. Cititorii ar trebui să fie foarte atenţi la scrierile lui Hurubă pentru că le arată de fiecare dată calea dreaptă, chiar dacă nu spune aceasta explicit, dar umorul o impune.

El a devenit un fel de consilier local permanent, fără partid, fără vot, care decide unde trebuie să ducă şoseaua naţională, care întâmplător  trece şi prin localitate.

Scriitorul este tot timpul pregătit să inventeze un personaj surpriză, cu nume cunoscut dar care nu există în evidenţele de la primărie, care nu seamănă cu nimeni, dar care este foarte apreciat, este vecinul nostru din compartimentul de tren, este amicul de la coada apărută brusc la covrigăria din centru sau pe scara de bloc.

Cu o fantezie demnă de un adolescent, scriitorul a păcătuit  abordând parodia. Textele sale seamănă cu poezii adevărate, dar sună altfel, sunt mai ale noastre, mai de la pasajul de pietoni, le şi putem reţine, aşa cum se reține tristeţea, uneori. De fapt, Topârceanu, parcă, a scris despre Mitică cu mult înainte, l-a anticipat.

Perseverent, Dumitru Hurubă scrie despre prieteni, scrie despre marile cărţi de cultură, ne pune în sacoşa de piaţă câte o carte despre istoria de ieri şi de mâine, striveşte gogoşarii cu câte o antologie, ne îndulceşte cafeaua cu puţină mitologie sau ne propune divinații. Noi nu observăm aceasta, facem calcule privind indexarea surâsului şi ne-ntrebăm dacă Banca Mondială a prevăzut fonduri suplimentare pentru implementarea umorului la români.

Ştiu cea mai tristă, dar perfectă întâmplare care i se putea petrece lui Mitică Hurubă. Când a venit vremea lansării volumului Carte de colorat mintea, Deva:  editura Emia, 1998, scriitorul a fost plasat în mijlocul  publicaţiilor pentru copii. Cu umor involuntar, distribuitorii de carte au crezut că această lucrare originală era destinată copiilor...  O eroare cât un premiu literar. „Gata, dragă, cu Infernul - /Am ajuns să ştim un rost:/ S-a remaniat Guvernul/Si va fi tot cum a fost”. Cu răbdare, scriitorul a acceptat realitatea care o luase înaintea ficţiunilor sale, realitatea care depăşea  fantezia debordantă a criticului... Acesta este „cântecul de leagăn al tranziţiei”, cântecul amatorilor care adorm un destin...

Stilul scriitorului este  stilul cotidianului acceptabil, nimic nu lasă impresia că Mitică vrea ceva deosebit, el ne povestește cu blândeţe ceva banal, dar la sfârşit ne pune în faţă adevărul crud, dar  drept. Cei fără coloană vertebrală ar trebui să se ferească de acest stil, e un stil periculos, demoralizator...

Nu-l cred pe scriitor, el  e mai tânăr decât îl arată buletinul de identitate, după cum şi scrie: „Dar, în toate e un bine,/Şi nu-i vorbă de minuni:/ Azi mai bine-i decât mâine.../ Plouă, plouă cu minciuni”. (Ploi de toamnă - din volumul Carte de colorat mintea, Deva: Editura Emia, 1998).

Dumitru Hurubă are cultul prieteniei, prietenii nu-l pot uita, unii nu o merită, alţii nu o preţuiesc la adevărata valoare, dar noi ştim că poetul umorist nu uită, este memoria unui  om cu inimă mare, neindexată.

Prietenia lui Hurubă valorează cât un premiu literar, iar alături de scriitorul de la Simeria (cândva locuia la Deva) ne simţim deja implementaţi spre Europa, acolo unde există o piaţă de flori...

I-am pus câteva întrebări despre scriitorii preferați, despre scris. Mi-a răspuns detașat, cu tâlc:

Aş vorbi mai degrabă despre autori, despre cei care, prin cărţile lor, egal-valoaroase, nu mi-au trădat aşteptările, regăsindu-i, de fiecare dată, ca individualităţi artistice şi personalităţi puternice, la fiecare lectură. Deşi, aşezând alături câteva nume, pot părea nehotărât. În realitate, este vorba despre valoare… Jerome K. Jerome, Rabindranath Tagore, Tudor Muşatescu, Mark Twain, Ernest Hemingway, Sigmund Freud, din când în când Aurora şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu...”.

          A continuat, simplu și percutant, despre locul cel mai comod pentru el:Ciudat: cel mai bine şi cel mai… incomod, ca să nu spun speriat, atunci când mă aflu în faţa unei coli albe de hârtie şi, mai nou, în faţa paginii albe de calculator”.

Ca să încep povestea: pe Dumitru Hurubă l-am cunoscut într-un timp pe care nu-l pot aşeza în spaţiul spiritual al inimii. De fapt mi se pare că îl cunosc de când este lumea, dar nu a fost aşa. A existat o clipă în care ne-am văzut şi apoi totul a curs normal, ca între un umorist şi un poet. Adică, doi scribi la Curtea Cuvântului.

În mod cert, el a fixat în câteva cuvinte dulci o tristeţe care te atinge, dar totul pare real şi adevărat. Mitică, aşa cum îi spun prietenii, e un prieten adevărat, iar dacă te deplasezi într-un sens contrar, eşti pe contrasens, îţi sugerează că ai intrat în tagma zăpăciţilor de tranziţie, ceea ce este adevărat, dintr-un anumit punct de vedere.

Era o perioadă când el lucra la „Camera de Comerţ şi Industrie”, funcţionar cu umor la butonieră şi de câte ori ajungeam în Deva, ne întâlneam şi discutam despre literatură, despre introducerea falimentului la privaţi, dar mai ales la stat, despre întâmplări cu scriitori, despre crime şi flori, ne încărcam spiritual şi el inventa noi definiţii despre lumea în care trăiam. Acum este pensionar şi încearcă să se pună bine cu Dumnezeu, scriind despre tehnica de a colora mintea cea de pe urmă a românului…

Am înţeles de la Mitică un lucru simplu: dacă priveşti la televizor ai acces la marile idei literare şi intri la idei în ceea ce priveşte lumea. Avea câte un catren pentru fiecare, iar personajele sale aveau idei trăsnite, erau originale pentru că abia au intrat în democraţie şi se bucurau de libertatea de a ieşi pe balcon și la plajă. El a ştiut să dea nume personajelor sale, era un fel de preot mai democrat şi apoi îşi cerea scuze că s-au cunoscut în textul scris și publicat.

L-am admirat pentru pasiunea sa constantă pentru Apostolul Pavel. A dorit să scrie o carte despre faptele acestuia, despre lucrarea acestuia şi aduna mereu material în acest sens. Învăţa şi se dezvăţa de contemporanii săi de la televizor, scriind despre marele om. Sunt sigur că are un manuscris secret despre minunile acestuia…

          A scris și publicat destul de mult pentru revista „România Literară”, revista scriitorilor din Bucureşti şi din ţară, acolo unde doreau bucureştenii, a scris acele cronici despre spectacolul de la televizor. În momentul în care interesele oamenilor de la revistă nu au mai coincis cu satira din cronicile de tranziţie, când oamenii de la revistă au fost  atenţionaţi că există un scriitor a cărui umor atinge „interesul naţional și siguranța națională”, Mitică a fost cenzurat. Puţini ştiu lucru acesta: în plină democraţie cenzura funcţiona de minune. Era cenzura financiară. E cenzura financiară. În spatele scenei financiare sunt cei care manipulează pentru a rămâne la butoanele de fiecare zi.

Iată ce scria Gabriel Dimisianu despre cronicile de tranziţie:

„De mai mulţi ani, cititorii revistei „România Litrerară” pot întâlni, în pagina penultimă a revistei, rubrica de comentarii TV a prozatorului Dumitru Hurubă: spirituală, acidă, mereu incitantă. Este o fereastră deschisă către spectacolul actualităţii această rubrică, aşa cum ni-l prezintă televiziunile şi cum îl percep personajele mucalite ale lui D. Hurubă: el însuşi, prietenul Haralampy, soţia sa Coryntina s.c.l.  Nu este doar o „cronică TV” ce scrie săptămânal în „România Literară” D. Hurubă, ci şi o cronică a vieţii noastre de fiecare zi, prea adesea covârşită de absurd şi de comic involuntar”.

Dar Mitică şi-a pregătit cu nonşalanţă şi tristeţe dosarul său de cadre, o autobiografie de umorist.

Iar Mitică declară despre sine:

„În continuare, precum orice bun şi brav român, am început să scriu versuri. Constatând, însă, în scurtă vreme, că numărul poeţilor depăşea cu mult populaţia ţării, m-am transferat la Departamentul Proză satirico-umoristică unde mai erau câteva locuri libere la Compartimentul „Umor Negru”. La concursul organizat am participat singur clasându-mă al doilea cu coroniţă de scai. Pentru primul loc se punea coroniţa de spini …”.

Dumitru Hurubă are şi avea, culmea, prieteni printre umorişti. Lucru mai rar întâlnit în breasla meşterilor de satiră și umor… Mi l-a prezentat pe Cornel Udrea, la Deva, probabil, am primit o carte din care mi-a fost „interzis” să citez, pentru că eram pasibil să fiu arestat pentru încălcarea drepturilor de autor. Am scris şi despre Cornel Udrea cu sentimentul că Mitică îmi va fi un martor favorabil. Dumitru Hurubă a lăsat un mesaj interesant în romanul Cobaii, un semn că suntem la mâna istoriei, că ieşirea se face prin dragoste și afecțiune.

El a scris despre scriitorii din judeţul Hunedoara şi nu numai, s-a aplecat cu interes asupra operelor care s-au ivit aici, i-a păsat cumva de fiecare scriitor şi a avut puterea de a se detaşa de cultura de gaşcă, cu sentimentul că are ceva mai important de făcut…

…Fără umor  am fi o specie pe cale de dispariţie… Autorul a avut curajul de a fi unul din personajele scrierilor sale, nu a evadat din context s-a simţit solidar cu epoca, cu sine, cu tristeţea primită la promoție …Poate doar la Caravaggio, marele pictor, am găsit acelaşi curaj de a-şi pune căpățâna pe tava condamnatului, pentru ca oamenii din vremea sa să-l poată vedea părtaş suferinţei generale, că este inserat în tabloul vremii de Creator… 

Într-o vreme interesantă, Dumitru Hurubă a dus importante puncte de vedere despre Ţiganiada, atrăgându-ne atenţia că actualitatea lui Ion-Budai  Deleanu este presantă…

A criticat și a fost ironic cu fenomenul Facebook, un loc ideal pentru rătăciții în tranziție. A pus în lumină incultura, oportunismul, obrăznicia, falsul talent, tupeul patentat, manipularea cu detentă.

Oricum, Hurubă ne conduce cu măiestrie prin ţinutul zăpăciţilor de tranziţie…pentru a vedea dacă putem fi și fericiţi…, citându-l cu bucurie… 

Reținem, în final, un scurt text din scrierile lui Mitică:

 

„Din punct de vedere logic, uman și social, încheierea acestei povestiri ar trebui să sune cam așa: și au trăit împreună până la adânci bătrâneți având de la bunul Dumnezeu prunci frumoși și cuminți… Aiurea! Sfârșitul sună așa: după trei săptămâni am hotărât să divorțăm, eveniment de la care vom comemora în această vară doi ani, iar procesul de împărțirea bunurilor continuă cu martori, cu țipete și expresii care amuțesc nu numai asistența ci și completul de judecată. O doamnă judecătoare, blonduță și cu trei cruciulițe patriarhice, atârnând senzual printre o pereche de sâni ceva mai viguroși decât ai Pamelei Anderson, a jurat cu mâna pe Constituție că ea n-a mai auzit asemenea trivialități. Dar cine a obligat-o să vină la procesul nostru?” (Dumitru Hurubă, Scuzați că ne-am cunoscut, Florești-Cluj: Editura Limes, 2017: Uraaa, îmi refac viața… p. 185).

 

Constantin Stancu

Noiembrie 2021

*Câteva din cărțile scrise de Dumitru Hurubă: Iubita mea, e ora indexării (1994); Rezervaţia de zăpăciţi (1995); Carte de colorat mintea (1998); Un scorpion pe contrasens (1999); Scuzaţi că ne-am cunoscut (2001); Balamucul, dragostea mea (2002); Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie, (2004); Cititorul de iluzii (2010); BATE VÂNTUL PRIN CĂMARĂ, (poezii patriotice) (2012); BIROUL DUŞILOR DE-ACASĂ, (2013); SPONDILOZA LA ŞARPELE CU CLOPOŢEI,  (2015); Să ne mai reamintim de… MICROBIOGRAFII (Coşbuc, Jerome, Seceleanu, Sin, Topârceanu), (2016); SCHEPSIS (2017); IUBIRI DE IPOCRIȚI (2019) etc.

** Vezi: Constantin Stancu, Dumitru Hurubă – Glumim, nu?, Florești, Cluj: Editura Limes, 2019.

Text publicat în revista „Banchetul”, nr. 70-71-72/2021 (toamna). Dumitru Velea

marți, 22 februarie 2022

Contemporary Literature Press: Mesaje ale masteranzilor MTTLC, după întâlnirea cu Ruxandra Cesereanu pe 16 februarie 2022

 

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Departamentul de Engleză

         

                                

A VII-a ediţie a Masterclass-ului MTTLC

din al doilea semestru al anului universitar 2021-2022

în fiecare miercuri, orele 18-20, între 16 februarie—25 mai 2022.

Ruxandra Cesereanu,

poetă, prozatoare şi eseistă, precum şi profesor universitar de literatură comparată la Universitatea Babeș -Bolyai, s-a întâlnit cu masteranzii MTTLC la cursul de

Orientare în Traducerea Textului Literar Contemporan al Lidiei Vianu.

        Întâlnirea este prima din cele 14 întâlniri cu 6 scriitori britanici [Anne Stewart, Dorothy Yamamoto, Maggie Sawkins, Mary Robinson, Peter Phillips, Wendy French]  şi 8 membri PEN Club România [Ruxandra Cesereanu, Péter Demény, Cezar Pârlog, Magda Cârneci, Elena Liliana Popescu, Mariana Gorczyca, Liliana Corobca, Cosmin Perţa].

        Odată cu acest Masterclass, lansăm în premieră secţiunea

DEBUT: TRADUCĂTOR LITERAR,

la Contemporary Literature Press [editura online a UB] şi la revista MTTLC Translation Café. Secţiunea este rezervată, pentru moment, masteranzilor MTTLC, care vor traduce autori români contemporani.

        Toate întâlnirile se desfăşoară online (pe Zoom). Sunt bineveniţi toţi studenţii UB care doresc să participe, precum şi studenţii altor universităţi, scriitori, traducători.

 

Pentru a fi invitat, vă rugăm trimiteţi un mesaj organizatorilor Masterclass-ului:

Lidia Vianu, lidia.vianu@gmail.com    

Cristian Vîjea, cristian.vijea@lls.unibuc.ro  

Mesaje ale masteranzilor MTTLC,

după întâlnirea cu Ruxandra Cesereanu pe 16 februarie 2022:

1. Vă mulțumim pentru că faceţi posibilă pentru noi întâlnirea cu personalită ți la care, altfel, am ajunge greu, dacă am ajunge vreodată! Pentru mine, întâlnirea de aseară cu Ruxandra Cesereanu a fost mai mult decât binevenită! Am apreciat personalitatea artistică și creatoare multivalentă a Ruxandrei Cesereanu! Mi-au suscitat interesul în special partea de eseuri și scrieri document! Și eu am prins o perioadă din comunism (aveam 15 ani la Revoluție). Îmi amintesc bine de cozile la alimente, ședințele de pionieri și lipsurile de tot felul, și sunt foarte curioasă cum descrie Ruxandra Cesereanu vremurile de dinainte de 1990. Cu siguranță voi căuta acele cărţi!

2. Mi s-au părut foarte interesante poveștile Ruxandrei Cesereanu, mai ales cele despre comunism și revoluție, și despre cum și-a elaborat lucrarea de doctorat pe tema memorialisticii deținuților. Mi se pare fascinant să aud despre viața de atunci, dat fiind că eu nu am trăit acele momente, ci doar am auzit vorbindu-se despre ele. A avut un impact deosebit asupra mea și descrierea parcursului ei ca poetă. Cuvintele tatălui ei mi-au rămas în minte și am simțit chiar nevoia să mi le notez, întrucât mi s-a părut că mi se adresează și mie. Chiar mi-ar plăcea, dacă ne-am strânge mai mulți, să contribui la traducerea unui volum al autoarei.                       Ana-Maria Denisa Neagu, studentă anul 1 la MTTLC

3. Am cumpărat câteva dintre cărţile Ruxandrei Cesereanu, pentru a o cunoaşte mai bine. Este multă sinceritate în scrierile doamnei Cesereanu, şi sinceritate am observat şi în seara aceasta, chiar atunci când explora profunzimile relaţiei dumneaei cu scrisul. Povestea devenirii, trecerea de la poezie la proză, relaţia cu traducătorii, cât de laborios este procesul de creaţie uneori, toate aceste elemente pe care le-a descris, cred că pot să ne ajute să înţelegem mai bine ce ne dorim să devenim la rândul nostru.

 


Contemporary Literature Press

str. Pitar Moș nr. 7-13, Bucharest
Romania

luni, 21 februarie 2022

Din jurnalul unui judecător... Societatea paralelă și frica

 


Din jurnalul fostului judecător Teo Ciocan:

„Am citit astăzi ceva tare. Hackerii din toată lumea se pregătesc pentru un congres… Câteva lucruri   m-au atras atenția. Ei pledau pentru o <<societate paralelă>>, una în care lumea să se învârtă în jurul criptomonedelor. Vor ieșirea din sistem… Caută să redobândească <<viața privată>>, pură. Oare există așa ceva? Au început să construiască un alt domeniu, paralel. Pe lângă Internet, ceva să fie numai al lor, instituțiile și statele să nu-i mai controleze. Au alte idei, susțin orașele-stat, societatea nomadă, călătoare, distinctă de comunitățile sedentare de azi. Vor bitcoin, o monedă rezistentă, un sistem economic care să se nască din nimic. De la Cetatea de Aur la Cetatea Nimicului. Am căutat să văd cine sunt actorii noului sistem… Artiști ratați sau realizați, hackerii de serviciu, activiștii nimicului, cripto-anarhiști, dezvoltatorii de bitcoin și alți artizani ai noilor domenii… Sunt chiar lângă noi, printre noi. Așa citesc portalul de știri pentru azi. Unii poartă măști… Măști, măști și alte identități.  De reținut! Ce au toate astea cu mine? Schimbarea ne cutremură - frica și alte jocuri de societate…”.

C Stancu ©

Fragment din romanul Judecătorul și jurnalul ars (Ed. Universitară, 2021)

 

Daniel Marian - poartă frac moartea la vrac... Poeme și alte singurătăți



 

Revista „Vatra veche”, nr. 2/2022. Semnal, sumar, lecturi



 

Catalogul volumelor publicate de Contemporary Literature Press. Semnal, date de contact

 

22 februarie 2022
Comunicat de Presă

Ediție online
Contemporary Literature Press,
sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din BucureștiThe British Council, Institutul Cultural Român  și Uniunea Scriitorilor din România

anunță

Catalogul volumelor publicate de Contemporary Literature Press

             Editura care de curând a luat „Premiul Editura anului 2020” la Gala Premiilor APLER [Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, dar și al Directorului Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu], a început foarte modest, în biroul meu de acasă. Un computer, internetul, și MTTLC---un program masteral de la care am învățat, cred, mai mult decât i--am învățat eu pe masteranzi.
            La 12 ani de atunci, ne apropiem de 500 de volume, dintre care 130 sunt cercetare științifică de vârf [A Manual for the Advanced Study of James Joyce's Finnegans Wake] și o metodă în șapte volume de predare a limbii engleze prin traducere gramaticală studenților români.
            Volumele editurii Contemporary Literature Press au zeci de mii de descărcări, în ciuda faptului că motoarele de căutare de pe internet își însușesc volumele noastre și maschează în acest fel adevăratul număr al celor care ne citesc. Atâta vreme cât cărțile sunt citite, tolerăm acest furt intelectual, pentru că noi suntem o editură total non--profit, și, când lansăm o carte, nu ne dorim decât ca ea să fie de folos cât mai multor cititori.
            Descărcarea volumelor noastre este gratuită. Dorința noastră este să ajutăm pe toți cei care vor să învețe limba engleză și să se apropie de literatura acestei limbi. Dar, pe lângă scopul nostru didactic, avem și unul cultural: ne--am propus să fim o punte între scriitorii contemporani români și cei de limbă engleză. Cred că ne--am făcut cunoscuți, și cu siguranță vom continua să traducem și să răspândim opere literare românești și britanice. Contemporane, dar nu numai.
            Lansăm acum catalogul volumelor CLP, în speranța că vor veni către noi mereu mai mulți cititori. Nu există răsplată mai de dorit pentru o carte de literatură decât iubirea pentru lumina scrisului, pe care, sperăm noi, o descoperă toți cei care ne citesc, și cărora le mulțumim că sunt cu noi de 12 ani.

Lidia Vianu

Catalogul volumelor publicate de Contemporary Literature Press se lansează oficial pe 22.02.2022, dar volumul poate fi consultat și descărcat din acest moment la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/Authors.html
22 February 2022
Press Release

Online Publication
Contemporary Literature Press,
under The University of Bucharest, in conjunction with The British Council, The Romanian Cultural Institute, and The Writers' Union of Romania,

announces the appearance of

Authors and Books published by Contemporary Literature Press

              The publishing house which has recently been awarded "The Prize for the Publishing House of the year 2020" by the Romanian Association of Literary Publications and Publishing Houses and by the Romanian Ministry of Culture, began quite shyly, in my own study. A computer, the internet and the MA Programme for the Translation of Contemporary Literature [which I founded in 2006]---a programme that may have taught me more than I have taught my graduate students.
            Twelve years after that beginning, here we are, with almost 500 books published, out of which 130 are cutting edge research [A Manual for the Advanced Study of James Joyce's Finnegans Wake], and seven are dedicated to my method of teaching English grammar to Romanian students by means of translation.
            The books we have published total thousands of downloads, despite the fact that certain internet sites appropriate our books and spread them in their name, preventing us from seeing the real number of readers on our meters. We pretend not to see this intellectual theft, because we are totally non--profit, and are happy just to see our books are being read. When we launch a book, we try to be of use to our readers.
            All our books can be downloaded for free. Our first aim is to help all those who wish to learn English and read English books. Besides this didactic goal, we also have a cultural one: we are trying to build a bridge between contemporary Romanian and English writers. We seem to have reached quite a large audience, and we mean to go on spreading Romanian and British literature in the world.
            We are now publishing the list of Authors and Books published by Contemporary Literature Press in hopes that more readers will approach us. We are grateful to all those readers who have been faithful to us for twelve years now.

Lidia Vianu

Authors and Books published by Contemporary Literature Press is formally launched on 22.02.2022 , but it is available for consultation and downloading on receipt of this Press Release, at the following internet address:

http://editura.mttlc.ro/Authors.html

You are kindly invited to visit the Contemporary Literature Press website at http://editura.mttlc.ro/. For comments or suggestions, please contact the publisher lidia.vianu@g.unibuc.ro.


Contemporary Literature Press

Translation Café
eZine of Modern Texts in Translation

Contact us

Visit our Facebook page


Email not displaying correctly? View it in your browser.
Contemporary Literature Press

miercuri, 16 februarie 2022

Medalion literar - Constantin Stancu


 Sursa Elisabeta Bogățan

Confluențe literare internaționale, nr. 16/ 2021... Legături literare și impactul mesajului profund


Sursa. Elisabeta Bogățan
 

Daniel Marian, Eterna penultima fascinare... Poezia sub arcușul timpului



 

PALMARESUL CONCURSULUI NAȚIONAL DE POEZIE ,OCROTIŢI DE EMINESCU’’, Ediţia a XXII-a, Blaj, ianuarie-februarie 2022


 
PALMARESUL CONCURSULUI NAȚIONAL DE POEZIE
,OCROTIŢI DE EMINESCU’’
SECȚIUNEA CREAŢIE (concurs on-line)


1. Secțiunea LICEENI și STUDENȚI 
2. Secțiunea ELEVI DE LA ȘCOLI GIMNAZIALE
x
Ediţia a XXII-a, Blaj, ianuarie-februarie 2022
 
Membri ai juriului:
Președintele juriului: Nicolae Băciuţ, poet, publicist, prozator, eseist, istoric și critic literar, redactor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Brașov.
Maria-Daniela Pănăzan, eseist, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala  Sibiu;
Monica Grosu, eseist, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala  Alba-Hunedoara, prof. dr. Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeș;
Valentin Marica, scriitorpoet și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj;
Claudia Oancea-Raica, vicepreședinte Astra Blaj, prof. dr. Colegiul Național ,,Inochentie Micu Clain” Blaj;
 
PREMIUL I
 
MATEAN MARIA, studentă, anul I, UMFST, Târgu Mureș
ELIZABETH-MARY COMANDAȘU-SOARE, clasa a IX-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj (prof. coordonator Simu Carmen)
PĂDUREAN ANISIA-MARIA, clasa a X-a, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, (prof. coordonator Lidia Carmen Pircă)
CRISTINA VASILIU, clasa a X-a, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci”, Brăila, (prof. coordonator Gabriela Vasiliu)
 
PREMIUL AL II-LEA
IACOB IULIA DARIA, Facultatea de Arte Decorative și Design
Cluj-Napoca
MATEIU PAULA, clasa a XII-a, Colegiul Național ,,Avram Iancu”, Câmpeni (prof. coordonator Diana Stan)
MOLDOVAN OANA FLOREDANA, clasa a XII-a, Palatul Copiilor Bistrița, (prof. coordonator Nușfelean Ionela-Silvia)
OPREA MARIA, clasa a X-a, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci”, Brăila, (prof. coordonator Gabriela Vasiliu)
NICOLAE NATALIA, clasa a XII-a, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia (prof.  coordonator Pleșa Delia)
 
PREMIUL AL III-LEA
SFINTEAN MARA IOANA, clasa a IX-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
BLAGA REBECA-IOANA, clasa a X-a, Colegiul Național Lucian BlagaSebeș (prof. coordonator Cândea Tereza)
TOFAN LAURA-FRANCESCA, clasa a XI-a, I.P. Liceul Teoretic ,,Ion Inculeț”, Raionul Strășeni, Satul Vorniceni, R Moldova, (prof. coordonator Condrea Zinaida)
MORARIU BIANCA MARIA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, (prof. coordonator Comșa Ana-Maria)
DEAC MARA-ANDREA, clasa a XI-a, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, (prof. coordonator Lidia Carmen Pircă)
 
MENȚIUNI
 
CUC-SIMUȚIU ANDREI, clasa a XII-a, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, (prof. coordonator Mureșan Simona)
DARIA ANTONIA PROȘTEAN, clasa a XI-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, (prof. coordonator Simu Carmen)
CHICIUDEAN NICOLAS, clasa a IX-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj (prof. coordonator Aftenie Diana Augusta)
TĂNASE MARIO CONSTANTIN, clasa a XI-a, Colegiul Național Militar ,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, (prof. coordonator Mircea Cosmina)
BOȚOAGĂ ROXANA, clasa a X-a, Liceul „Corneliu Medrea”, Zlatna, (prof. coordonator Moldovan Claudia)
 
 
PREMIUL SPECIAL ASTRA „SILVIA POP”
POSTICA VALERIA, clasa a X-a, Liceul Teoretic „Alecu Russo”; R. Moldova, s. Cojușna, r-ul Strășeni ,(prof. coordonator Prodan Maria)
PREMIUL REVISTEI „ASTRA BLĂJEANĂ”
Frățilă Mihaela Nicoleta, clasa a IX-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj (prof. coordonator Oancea-Raica Claudia)
PREMIUL EDITURII „ASTRA BLAJ”
TOADER IOANA-ILINCA, clasa a X-a, Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia (prof.  coordonator Carmen Busuioc)
PREMIUL EDITURII „CRONOLOGIA” SIBIU
MAIER DANIEL, clasa a XI-a, Liceul Tehnologic ,,Ștefan Manciulea” Blaj, jud. Alba (prof. coordonator Ioana Breazu
SIMILACHE LIVIA – ANEMONA, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Teiuș, (prof. coord. Pop Romina-Maria)
PREMIUL REVISTEI „VATRA VECHE”
CINDREA ADRIAN, clasa a XII-a, Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, (prof. coordonator Comșa Ana-Maria)
 
PREMIUL I
Bălan Ioana Nectaria, clasa a VIII-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
Loloiu Maia Daniela, clasa a VIII-a, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu (prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi)
Băilă Cristian, clasa a VI-a, Colegiul Național „Gh. Lazăr” Sibiu (prof. coordonator Maria-Daniela Lorinczi)
 
PREMIUL AL II-LEA
Levey Amalia Elisabeta, clasa a VI-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
Gabor Alexandra, clasa a VIII-a, Palatul Copiilor Bistrița (prof. coordonator Ionela-Silvia Nușfelean)
Coșer Irina, clasa a VI-a, Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (prof. coordonator Oltean Sabina Larisa)
 
PREMIUL AL III-LEA
Lutsch Annemarie, clasa a VIII-a, Gimnaziul „Friederich Schiller” Târgu Mureș (prof. coordonator Ujică Adriana)
Sandu Leonard, clasa a V-a, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” Cluj-Napoca, (prof. coordonator Sabău Viorela)
Zsigo Hermina, clasa a VII-a, Școala Gimnazială ,,Andrei Mureșanu”, Județul Sălaj, Loc. Cehu Silvaniei, (prof. coordonator Epan Fica-Geta)
Oniga David, clasa a VII-a, Colegiul Național „I. M. Clain” Blaj (prof. coordonator Fleșer Codruța)
MENȚIUNI
 
Sechei Daniela, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Geaca, judetul Cluj, (prof. coordonator Boca Felicia)
Bodea Irina Cristina, clasa a V-a, Colegiul Național “Avram Iancu” Câmpeni (prof. coordonator Adriana Barbu)
Voj Ioana, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Vasile Goldiș” Alba Iulia, (prof. coordonatori bibl. Barb Gianina și prof. Paraschivescu Alina)
 
PREMIUL SPECIAL ASTRA „SILVIA POP”
Hogye Ana, clasa a VI-a, Școala Gimnazială ,,Andrei Mureșanu”, Județul Sălaj, Loc. Cehu Silvaniei, (prof. coordonator Mureșan Luminița)
PREMIUL REVISTEI „ASTRA BLĂJEANĂ”
Paraschiv Sidonia Cristina, clasa a VIII-a, Colegiul Național „I. M. Clain” Blaj (prof. coordonator Fleșer Codruța)
PREMIUL EDITURII „ASTRA BLAJ”
Orzan Parascheva, clasa a VI-a, Școala Gimnaziala, Nr 2, Municipiul Hunedoara, (prof. coordonator Nistor Raluca Andreea)