Eroul golgheter între două porți:
Poarta Milei și poarta jocului
O carte poate surprinde realitatea crudă, poate intra în labirintul timpurilor carnivore, poate lumina istoria. Poarta Milei*, un roman scris cu sufletul de Dorit Silverman, apărut la Editura Fundației Culturale „Ion D. Sîrbu” din Petroșani în anul 2023, traducerea în limba română Menachem M. Falek, ne prezintă realitatea rostogolită în timp cu brutalitate și sinceritate. Atmosfera este cea din Israel, locul atât de căutat de oameni din diferite stări. Un loc plin de simboluri religioase, istorice, existențiale. Realitatea este încastrată în cuvinte dantelate, având greutatea unor semne și trăiri profunde. Romanul, prin traducerea realizată, vine să acopere în literatura de azi și de la noi, un gol al existenței reale, trăite cu intensitate maximă, fără ca eroii să se ascundă în spatele unor evenimente livrești. Cele trei capitole, se desfășoară pe trei paliere, în ani diferiți, o fotografie a istoriei în trei ipostaze: Șaaraim (1936); Porți de schimb (1947); Regele golgheter (2004). Numărul este semnificativ, reprezintă semnele unei prezențe care tutelează viața personajelor, în trei ispostaze simbolice. Protagoniștii își caută o familiei, o patrie, o identitate, o viziune, o poartă unică prin care să treacă în liniște dintr-o parte în alta a vremurilor. Resursele sunt minime, aproape de sărăcia care poate naște drame, dar și mituri. Titlul este și el simbolic, reprezintă porțile cetății Ierusalim, a cetății de aici și a cetății de Sus. Peste realism se suprapune povestea eternă a unui popor în urmarea lui Dumnezeu, chiar dacă personajele sunt din lumi diferite. Evident, oricine poate trece prin poartă, va înțelege că doar Mila celui de Sus aduce viața.
Viața se
centrează pe familia lui Avram Shehter, care s-a stabilit în orașul Rehovot,
venind din Rusia. Șaaraim este cartierul în care familia sa se integrează în
familia mai mare a poporului, acolo unde viața simplă, fără resurse
spectaculoase, aduce lumină și umbră personajelor. În ciuda diferențelor
etnice, religioase, istorice, toate marcate de tradiții specifice și mituri
vechi, valorile umane fac locul agreabil, permit viața ca viață. Personajele,
șlefuite de trăiri interioare, de agresiunea mediului social, de mișcările politice
mondiale, devin persoane conștiente de rolul lor în istorie, se împlinesc și se
respectă până la suferință.
Avram este
un copil marcat de evenimentele din familie, are doar opt ani, dar vede lumea
și cartierul prin ochii unuia care are revelația sensului în viață. Iată cum
își descrie starea: „Eu îmbrac un maiou a lui tata, care îmi ajunge până la
genunchi, și mă culc în tăcere și somnul întârzie să vină – numai atunci aud,
în sfârșit, cum burta mea chiorăie” (p. 19).
Tatăl său
Nahman muncește din greu, fiului i se pare puternic și este conștient de
poziția lui în cartier. Mama sa, Rahel, iubește familia, copiii, se implică în
frumusețea nevăzută a lumii. O boală o pune la pat. Tatăl o aduce pe Huda, o
femeie musulmană, împreună cu fiul acesteia Atef, în casă pentru a avea grijă
de soția sa afectată de suferințe. Se naște astfel o nouă situație, una greu de
perceput de Avram, dar cu secretele ei.
Viața din Israel se conturează prin ochii acelui copil, autoarea are darul de a scrie cu talent narațiunea exact așa cum o vede el, totul se fixează prin evenimente, dialoguri, trimiteri la tradiții, vorbirea simplă, penetrantă, dintre personaje, sinceritate brutală. Se simte tensiunea dintre evrei și musulmani, dar viața este mult mai puternică, învinge capcanele istoriei. Pe de altă parte, istoria se repetă pe un alt plan, mult mai complex, vechea tensiune dintre etnii se amplifică și se detensionează în funcție de mișcările pe scena istoriei mondiale și pe planul poporului care se coagula în acel loc. Munca, pentru a realiza resursele existenței familiei, cizelează oamenii, acoperă golul istoric. Copilul evadează din această bulă a suferinței și sărăciei prin vitalitatea sa, joacă fotbal cu o minge de cârpe, este cunoscut în cartier ca un bun jucător, talentat, mereu în mișcare și dinamic, ajunge, cu timpul, în echipa națională. Fotbalul este metafora care face viața suportabilă, alături de vechile povești ale poporului. Fotbalul îi și permite să iasă în față și să se maturizeze, să reprezinte, simbolic, lupta unui popor. Marile enigme ale vieții, văzute de Avram cu simplitate și exactitate, îl marchează. Familia este dezechilibrată de prezența altei femei, relația tatălui cu noua femeie este o temă nouă pentru el. Relația sa cu Atef este și mai complexă, în ciuda diferențelor religioase. Reținem: „Când eu mă întorc de la școală, la masă, îl întâlnesc pe Atef. Noi suntem deja prieteni. Noi stăm în căldura enormă a amiezii sub pomul de smochine. Câteodată rupem o smochină, o ștergem de cămașă și o mâncăm. Dintr-odată Atef întrerupe vorbirea noastră, deschide rucsacul lui și scoate o rogojină mică înfășurată. O întinde și se așează pe ea cu picioarele încovoiate sub fundul lui” (p.48). Fotbalul îi unește, suferința și sărăcia leagă sufletele lor, ambii descoperă deosebiri dar și asemănări între ei. Împreună au fost mai puternici. Așa se scrie istoria.
Pe următorul
etaj al timpului, eroul principal ia viața în piept, intră în evenimentele
legate de războiul arabo-izraelian, totul ia o turnură incontrolabilă, viața se
derulează cu rapiditate, risc, dar și impune responsabilitatea reală, concretă.
Una față de sine, alta față de camarazi, alta față de poporul său. Totul se
acutizează, apare și responsabilitatea față de viața în sine, ca valoare
personală, religioasă, națională. Maturizarea se petrece brusc, acut. Tatăl
intră în perioada tragică a vieții, ia decizii care dezvăluie adevărata sa
identitate și scopul în viață: ce reprezintă Atef și Huda pentru sine și pentru
Avram. Dialogurile se desfășoară dramatic, adevărul are mai multe fețe, ca un
diamant. Nahman îl recunoaște pe Atef ca fiul al său.
Ultimul
capitol, cel care impune descoperirea adevărului abisal, unul cu valoare maximă
pentru o persoană de șaptezeci și șase de ani, experiențele din viața reală l-au
adus față în față cu sine și cu urmașii săi. Se întâlnește cu Rivi, nepoata sa,
în Danon, un sat de arabi, trăind cu iubitul ei Amir. Bătrânul golgheter,
soldat și tată, vede lumea prin ochii vechilor sale războaie, nepoata aduce o
altă viziune, una a ciocnirii lumilor, dar și a fuziunii lor. Povestea de
iubire dintre Ravi și Amir convinge prin sinceritate, forța relației, prin
depășirea vechilor istorii pentru a intra în istoria de început, cea a
adevărului brutal, declanșator de mituri. Viitorul este al celor care iubesc,
depășesc diferențele, se întorc cu fața spre un pământ binecuvântat, acceptă
darurile naturii generoase. În fond, Atef a fost copilul lui Nahman și Huda la
solicitarea soțului acesteia, un bărbat în vârstă, care își dorea copii, dar timpul
său de soț expirase, tradițiile de familie nu au putut compensa darurile lui
Dumnezeu care vin totdeauna la timpul potrivit. Avem aici matricea formării
unui popor, plecând de la familia mai mare, extinsă, tribul, așa cum apare în
Vechiul Testament povestea lui Avraam, cartea neamului lui Israel.
Dorit
Silverman ne prezintă o narațiune veridică, dureros de reală, brodată pe o
țesătură veche, sigilată de simboluri, mituri, legăminte veșnice, imagini care
s-au impregnat în memoria celor din Israel. Toate leagă oamenii într-o nouă
paradigmă istorică, marcată de războaie, conflictele dintre generații, criza de
identitate, rescrierea istoriei pe alte coordonate, influența mijloacelor de
comunicare, realitatea virtuală și realitatea zilei.
Putem reține,
fără a epuiza sensul în istoria și viața oamenilor, câteva aspecte:
-
Oamenii se adună în jurul măslinului, simbol al înțelegerii dintre familii, neamuri, triburi.
Este un tablou în care pacea pare a fi o dimensiune necesară și binecuvântată.
-
Avram și familia sa reiau veche poveste a lui Avraam (Avraham),
cu cei doi fii ai săi, unul de la soția sa, venit pe cale binecuvântării, altul
de la o altă femeie, venit în lume pe calea iubirii firești (p. 24). Între cei
doi apar divergențe și apropieri, timpul vindecă rănile. Este o adversitate
marcată de pecetea timpului, o iubire rezolvată prin dragoste.
-
Oamenii trec prin numeroase încercări, tatăl, Nahman, se
accidentează folosind bicicleta (p. 27), mama, Rahel, se îmbolnăvește (p. 32).
Copiii, după ce se apropie prin sinceritate, se despart, viața aruncându-i în
sfere diferite (p. 95).
-
Oamenii simpli nu uită personalitățile vremii lor și
personalitățile care au făcut o țară (p. 57).
-
Sărăcia poate uni oamenii, suferința și speranța formează
un liant puternic (p. 22), unitatea dintre ei aduce biruință. Chibuțul este
locul unde oamenii pot locui și trăi în comun, acceptându-se (p. 101).
-
Un bărbat luptă pentru sine, familia sa, pentru patrie pe
diferite fronturi: în armată, sport, credințe, recuperarea memoriei.
-
Tatăl le solicită celor doi, Avram și Atef, să-și facă o
fotografie împreună, un simbol al imaginii comunității umane (p.127).
-
Destinul are rolul său, Amir scapă dintr-un accident
datorită unei întâmplări providențiale (p. 174).
-
Fiecare familie are secretele ei, acestea pot genera
energii nebănuite care dinamizează istoria (p. 183).
-
Iubirea nu ține cont de diferențele generate de
societate, de trib, de popor, de tradiții sau obiceiuri, iubirea îi eliberează
pe oameni (p. 92).
-
Generațiile tinere au alte valori, istoria i-a obligat să
vadă partea bună a vieții, să depășească tensiunea dintre viață și moarte
(p.169). Cei în vârstă trebuie să aibă capacitatea de a înțelege sensul ultim
în viață și de a se adapta la noul context. Avram învață să utilizeze calculatorul
la o vârstă înaintată, informațiile oferite din lumea virtuală îl pun în fața
unei noi perspective (p. 171).
-
Între informațiile stocate în lumea virtuală și
informațiile deținute de memoria umană trebuie să existe armonizări, așa se
poate vedea clar calea în viață (pp.182 – 184).
De remarcat
numeroasele trimiteri făcute în cadrul narațiunii, aflate la subsolul
paginilor, ele fac parte integrantă din dinamica vieții, trebuie acceptate ca
lămurind mișcarea în lume și anotimpuri.
Șaraaim
înseamnă două porți, nume ale unui cartier în care locuiesc personajele
principale în prima etapă a vieții. De aici, poarta vieții și poarta de fotbal,
pasiunea lui Avram, golgheterul echipei din cartier și golgeterul echipei
naționale. Poarta este un portal prin care se strecoară generațiile dintr-o
parte în alta a vremurilor. De aici - Poarta Milei, simbolul narațiunii de
față.
Sunt și
trimiteri care lămuresc tradiții, înjurături, blesteme, binecuvântări, ele fac
parte din cultura poporului, asimilate ca primite din vechime și tradiționale,
care echilibrează istoria la nivel personal.
Ben-Gurion
este personajul istoric acceptat de popor, cel care a adus independența și a
stabilizat statul Israel. Numele personajelor sunt simbolice, reale și
concrete. Avram se leagă de istoria veche a triburilor lui Israel. Rahel este
numele unei poete.
Jocul de
cuvinte aduce o notă de autenticitate, cuvântul sâni de femeie - „țițim” - seamănă sonor cu „țițiot” care
înseamnă maioul cu ciucuri la bărbații religioși, se poartă pe sub cămașă.
Tradiție impusă bărbaților prin normele religioase și civile aduse de Moise,
personajul mitic al Vechiului Testament, bărbații trebuind să aibă acel ciucure
pentru a le reaminti că păcatul nu poate fi tolerat.
Există în
carte numeroase tablouri dure, simbolice. Un bărbat trebuie să ucidă o găină
smulgându-i capul, semn al bărbăției, puterii, maturității depline. Scenă greu
de acceptat de tineri, dar impusă de tradiție (p.175).
Limbajul
romanului este unul agreabil, simplu, dar nu simplist, cuvintele curg,
sinceritatea, sentimentele personajelor sunt redate prin dialoguri sau fraze
scurte, simbolice, dar autentice. Dorit Silverman a reușit să prezinte
cititorului o poveste credibilă, păstrând sensul miturilor care fac parte din
cultura celor din Israel, identificându-i ca beneficiari ai Milei divine, chiar
și în situații normale și curate. Ea solicită atenția cititorului și-l implică
în judecata de zi cu zi, fără să-l obosească.
Amos Oz, cunoscut
scriitor din Israel, notează: „Poarta Milei este un roman complicat și scris cu
talent. Există o deosebire fină în ceea ce privește rădăcinile conflictului
israeliano-arab, dar și o privire originală asupra naturii umane, a firii și a
iubirii. O carte lizibilă și elocventă” (p. 193).
În postfață,
Ada Stuparu a notat: „Revine autoarei, Dorit Silverman, ca și traducătorului,
Menachem M. Falek, meritul de a fi deschis o poartă cititorului român spre o
altă cultură, o lume mai puțin cunoscută și un timp al unor dramatice
experiențe de viață” (p.192).
Constantin
Stancu
*Dorit Silverman, Poarta Milei,
roman, 196 pagini, Petroșani: Editura Fundației Culturale „Ion. D. Sîrbu”,
2023. Traducerea: Menachem M. Falek. Postfața: Ada Stuparu.
Text publicat în rev. „Banchetul”, nr. 85-87 (ian.-feb.-mar.)/ 2023 & Dumitru Velea
.jpg)
