100 de poeți și poemul lor identitar... Fotografia de moment (2026) a literaturii. O antologie de poezie românească realizată de Mihai Barbu și Dumitru Augustin Doman

 

100 de poeți - nimic în plus, nimic în minus

 

O antologie de poezie românească, realizată de Mihai BARBU și Dumitru Augustin DOMAN, 100 de poeți români de azi și poemul lor identitar, apărută la Editura HOFFMAN, în anul 2026, 340 pagini dense, reduse la esențe. Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Asociației „Fire de iarbă” din Petroșani și COPYRO, dovadă că poezia mai are șanse de a răzbi în lume. Pe contra coperte avem date despre cei doi autori, scriitori cu visurile și speranțele lor, cu operele care i-au adus până la acest moment al întâlnirii cu o sută de poeme inedite. Pe ultima copertă avem lista celor o sută de poeți, tablou al prezenței poeziei în cetate. La început, cei doi povestesc despre modul cum au realizat antologia. Ea este rezultatul colaborării, amândoi din aceeași filială (Alba-Hunedoara), dar care trăiesc în zone diferite și cultural, și social: MIHAI BARBU locuiește în Orașul Cărbunelui, Petroșani și DUMITRU AUGUSTIN DOMAN locuind în Orașul Regal, adică în urbea de rezistență Curtea de Argeș, cu istorie specială. S-au cunoscut pe când lucrau în presa cotidiană, unul la București, celălalt în Valea Jiului, poezia atrăgându-i în mrejele ei.

Sunt unele absențe notabile din această carte bazată pe numele scriitorilor, faptul se datorează lipsei de reacție a autorilor invitați să participe cu un poem (identitar), aceasta fiind  alegerea lor. Din acest motiv autorii au limitat numărul poeților la o sută, în august 2025, un număr rotund ca o promisiune.

Antologia se citește cu interes, avem amprenta poeziei românești, dublată de motivația, de argumentele poeților referitor la poemul pe care îl consideră cu adevărat reprezentativ, contextul în care s-au născut poemele, cu suferință, mirare, bucurie, pasiune pentru frumos. Este o dovadă cât de bogată este poezia românească din zilele noastre. Cele câteva date biobibliografice dau direcția literară, bazată pe cărțile publicate, pe poemele în manuscris, pe cele care vor fi incluse în noile cărți.

Un astfel de demers a mai fost realizat de Ion Pillat și Perpessicius cu o sută de ani în urmă, antologia purta titlul Antologia poeților români de astăzi, a fost publicată de Editura Cartea Românească, după cum au remarcat cei doi. Din când în când, în literatura română se produc astfel de sinteze. A fost și lista canonică a poeților români, se află pe sit-ul Uniunii Scriitorilor, actualizată periodic, începând cu anul 2020. Este doar lista, cititorul fiind invitat să caute el secretul canonic. Cei doi, însă, au mers mai departe, ne-au oferit o panoramă concretă a poeziei. Faptul că unii autori au arătat geneza poemului identitar este remarcabil, ține loc de scurtă cronică, plusează pe momentele care au generat acele versuri, devoalează valorile pe care se bazează. Poemele nu țin neapărat de teoria literară pentru a se încadra într-un anumit canon, ele reflectă viața, cu forța ei de a penetra destinele, de a pune presiune pe poetul aflat la post în timpul vieții sale.

Avem forme și stiluri poetice diferite, cu subiectivismul necesar și pasiunea pe măsură: un lirism existențial, bazat și pe idei originale, apoi estetica existențial-poetică a prezentului și proza lirică promovată de generațiile mai tinere, la  teme abstracte, chiar vizionar și absurde. Nu lipsește parabola și ironia, ritmurile baladei și valul muzicalității personale, forjat spre meditații metafizice, onirice, fanteziste. Sunt poeți care au devenit membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, au în spate volume sau texte publicate în revistele literare, cunoscuți, iată, chiar și pe rețelele sociale sau blogurile de creație, dovadă că lumea virtuală capturează poezia cu toate tentaculele. Lipsesc și nume importante precum Aurel Pantea, Eugen Dorcescu, Nicolae Băciuț, Daniel Corbu, Ioan Pintea, Ion Mureșan, Varujan Vosganian, Ioan Evu etc. Unii poeți/ poete, până la apariția antologiei, au plecat spre alte zări: Ioan Romeo Roșianu, Nina Ceranu etc. Semn că poezia are un timp și netimp al ei.

 Temele sunt diverse, țin mai mult de existență trăită intens, până la cenușă. Iubire, moarte, părinți, volume publicate, aventura în refuzul mundan, singurătate, influența altor poeme, poemul în sine ca entitate vie, cu lumina în el, cu otrăvurile din el. Alegerea a fost în ordine alfabetică, poezia fiind vedeta de serviciu, cu toate farurile pe cititor. Poetul care deschide antologia este Adrian Alui Gheorghe, iar ultimul, cel care trage ușa după sine, deocamdată,  după ce a evadat de o nouăzeci și nouă de ori din realitatea imediată, este George Vulturescu. Temele sunt abrupte, abisale sau pur și simplu levitație în realitatea imediată. Sunt construcții elaborate, poeme mai lungi, cu meandre și oaze, cu tristeți și bucurii. Atele sunt mai scurte, fiecare poem are povestea lui, la fel de importantă. Poeții nu au putut evita dezastrul sau înălțarea, în funcție de clipa astrală care a pus stăpânire pe ei. De la muntele ca stare, la nașterea unui copil. Apoi modul cum se poate descoperi adevărul, cum sare în față timpul, de la o secundă la o zi, apoi la mileniu. Unii se joacă, deși este o joacă serioasă, sunt cu ochii pe caii de la biclă, sau pe cântecul de leagăn, ori Chiritza la Viena. Unii propun un poem emblemă. Spiridon Popescu adaugă poemul Doamne, dacă-mi ești prieten, poem cunoscut și preluat de artiști de prestigiu cu diverse ocazii. Alții se opresc la balade sau experiențe existențiale, ori poemele poemului nescris. Un alt poet recunoaște că poemul său pășește înaintea sa și este târât de acesta în orice loc.

Adrian Alui Gheorghe are un motto la poemul său Muntele: „Alpinistul care a urcat Golgota nu mai este interesat de Everest” (Mihail Kuzmin). Poemul s-a scris singur, dintr-o suflare, fără puncte de cădere (p. 11). Henrieta Artimon și-a scris poemul visându-se la braț cu Sigmund Freud (p. 17). Ilie Chelaru mărturisește că a scris poemul tricoul cu che dezamăgit de ratarea idealurilor din 89, „încremenirea în neputință și baronizarea tagmei scriitorilor, schematizarea și alterarea limbii române” (p. 47). Zenovie Cârlugea și-a elaborat poemul Luminoidul într-o noapte, definindu-l cu atenție (p. 35). Gellu Dorian dedică un poem pentru Eleonora, unul din folclorul de stradă, este o oră în care ea se plimbă, ducându-și trupul cu ostentație în orașul în care pare că nu se întâmplă nimic (p. 90). Dumitru Augustin Doman dedică un poem mamei, un accident de familie a răpit-o într-o altă lume, versuri trăite cu toată ființa, pentru că e dificil să spui: ”A murit mama” (p. 85)… Arcadie Suceveanu descrie Mașina apocaliptică, el invită cititorul în atelierul mecanic al poemului, acolo se pune în mișcare mașina de fabricat absurd și mașina de fabricat haos, arătând modul cum se fabrică un poem cu personaje biblice și „selenice”, o sincronizare a scrisului cu paradigma postmodernă, spațiile spirituale deschizându-se ca o țară promisă (p.265).

Fiecare poem se sprijină pe alte mii de poeme. Cu această antologie poeții se pot cunoaște și citit unii pe alții, cu sentimentul că pășesc în camera aceea în care are loc operația făcută de Dr. Tulp din tabloul Rembrandt. Virgil Todeasă a trecut prin operația la inima sa bolnavă (3 bypass-uri), apoi a scris poemul Dr. Tulp (p. 272), limita dintre realitate și versuri este redusă, durere și spaima fiind ocolite de speranță și ajutorul aproapelui, făcut de medicul/ medicii. 

O călătorie cu anonimus (Nicolae Silade) și Îngerul pervers (Radu Ulmeanu) prin occident (Virgil Diaconu),  printr-o lume aproape perfectă (Ofelia Prodan), pentru a folosi titlurile unor poeme, iar pentru curățire, îmbăierea bărbatului (Camelia Iuliana Radu). Într-o lume a dispozitivelor electronice, care lasă poemul să curgă cu terabytes, Vasile Dan, împăcat cu sine, cu menirea poetului, aduce în prim plan Scrisul de mână, care se va reinventa, cinci mii de ani fiind o etapă în istoria lumii și istoria cărților. El afirmă: „Scrisul de mână parcă lasă o urmă organică, din tine, pe hârtie. Literele, poate chiar pocite, chinuite, te reprezintă pe tine: ți le recunoști imediat” (p. 67). 

În concluzie: O sută de poeți/ poete scriu un singur poem, fiecare își aduce, tainic, o contribuție, chiar dacă se furișează după câte un titlu, după câte o întâmplare care îi alungă din timpul presupus și-i plasează într-un timp subtil, ca o cămașă din cel mai fin material.

Cei doi autori, Mihai Barbu și Dumitru Augustin Doman, au avut inspirația să realizeze o antologie de referință, bazată nu pe presupuneri, pe ierarhii, bazată pe haloul care însoțește viața și, cum scria Ioan  Moldovan: Mă trezesc brusc și-mi amintesc cuvinte…

 

Constantin Stancu

*Text publicat în Revista „Discobolul”, ian.-feb.-mar./2026 

Fenomenul literar românesc: lucrări colective... Constantin Stancu - Despre scriitori, cărți, evenimente, semne culturale

 Constantin Stancu - în luptă cu gravitația, lucrări colective despre scriitori, opere, fenomenul literar românesc

Colectiv:

1.     Întoarcerea Scriitorului - Treizeci de eseuri despre literatura Marianei Brăescu, (Comedii ciudate și proze chagalliene; „Caligula sau șansa trăirii cu adevărat; „Londra” ca motiv de cădere; Pronto vinde și cumpără; „Arta iaste un templu”. „Imperfecțiuni provizorii”, p.p. 29-39) București: Editura Intermundus, 2006.

2.     Supliment revista „Vatra veche”, nr. 3/2017 – Ana Blandiana la ceas aniversar (Ana Blandiana între două lumi, p. 23).

3.     Supliment revista „Vatra veche”, nr. 3/2017 – Portretul poetului la tinerețe fără bătrânețe (Nichita Stănescu; O altă matematică, p. 36).

4.     Mirela-Ioana Borchin, coordonator, Despre Eugen Dorcescu – volum omagial 75 – (Despre eremit, p.p. 108-110) Timișoara: Editura Mirton, 2017.

5.     O limbă – un neam. Târgoviște – Chișinău – Cernăuți – Alba Iulia, cetăți ale spiritualității românești (antologie de poezie), (Memoria luminii, p.p. 497-500), Târgoviște: Editura Bibliotheca, 2018.

6.     Mirela-Ioana Dorcescu (coordonator), 533 pagini, Despre opera lui Eugen Dorcescu, Timișoara: Editura Academia.edu, 2020.

7.     Maria-Daniela Pănăzan (coordonator), 173 pagini, Poezia lui Nicolae Crepcia. Studii critice, Sibiu: Editura CronoLogia, 2019.

8.     Anca Sârghie (coordonator), 269 pagini, Caietele Cioran 2019, Sibiu, Editura D*A*S*, 2019, pp. 257-264 (Cronica unei prietenii – Epistolă despre Cioran, de Alina Diaconu).

9.     Mirela-Ioana Dorcescu (coordonator), 668 pagini, Despre opera lui Eugen Dorcescu (Interviuri. Crestomație critică: 2014-2020), pp. 603-626, Timișoara, Editura Mirton, 2021.

10.  Marin Breiu și Gabriela Pachia (coordonatori), „Corola” de sub lupa criticii despre opera lui Ion Pachia-Tatomirescu, antologie, 628 pagini, Timișoara, Editura Waldpress, 2021.

11.  Mirela-Ioana Dorcescu (coordonator),  Eugen Dorcescu în „Timișoara” – volum omagial 80, 439 pagini, (note literare la cărțile: Biblice, 2020 și Drumul spre Tenerife, 2009)Timișoara: Editura Mirton, 2021.

12.  Miron Țic (coordonator, editor și prefața Paulina Popa), Cu mâinile sub cap privesc cerul senin și fără nori –  Note literare, eseuri, cronici despre opera scriitorului Miron Țic. Editura Emia, 2022 (paginile 26-30; 31-35; 38-43;94-98;137-142).

13.  Colectiv (Antologie critică alcătuită de Nicolae Băciuț), Nichita Stănescu, Orizonturi și viziuni, - O altă matematică, pp. 188-191, Târgu Mureș: Editura Vatra veche, 2023.

14.  Colectiv - Pe tărâmul poeziei. Un poet în zece poeme/ Sur la rivage de la poésie. Un poète en dix poèmes, traducător Sonia Elvireanu, Atelier de traduceri, Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, 2024; Editura Creator, Brașov, 2024, pp 90-110.

15.  Colectiv – Centrul European de Studii Covasna – Harghita, Profesioniștii noștri/  Scriitorul profesionist Dumitru Hurubă – OMAGIU LA 80 DE ANI, vol. I și vol. II. În vol. II, Editura Vatra veche, 2024, pp. 438-530 și pp. 594-599.

16.  Colectiv – Antologia Criticii de Întâmpinare 2025, Editată de Lidia Vianu, București: Contemporary Literaturii Press / Universitatea din București/ Editura MTTLC, 2025; pp.140-143, Negația, o altfel de existență (Aurel Pantea, Negru pe negru, 2005).

17.  Colectiv - La omul de piatră/ Chez l` Homme de Pierre – ANTOLOGIA GRUPULUI DE POEZIE „Ioan Dan Bălan” / L`Anthologie du Groupe de Poesie „Ioan Dan Bălan”, alcătuită / ACCOMPLIE PAR: Mirela Cocheci și/ et Elisabeta Bogățan. Traducerea textelor în și din limba franceză/ la traduction des textes en et du française: Elisabeta Bogățan. Casa de editură Exclusiv, Vulcan, 2025, p.107 și p. 273.

18.  Anișoara-Violeta Cîra (Coordonator), Mirela-Ioana Dorcescu - 60, Volum omagial, Timișoara: Editura Waldpress, 2025, Timpul ca un glonț, pp.127-134; Edenul de lângă noi, pp. 231-238; Hărțile durerii, pp.477-482.

19.  Nicolae Băciuț, La taclale cu Dumnezeu, Târgu-Mureș: Editura Vatra veche, 2025, ediție specială cu ocazia apariției Albumului cu piese folk Angela Mariașiu, La taclale cu Dumnezeu, Alb de Ierusalim, pp. 133-137.

20.  Constantin Marafet, Amprentele uitării, opiniile criticilor mei, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2026, pp.17-24; pp. 59-67; 183-191; 298-305.

21.  Raul Constantinescu, Ofranda cuvântului, OPERA OMNIA – POEZIE CONTEMPORANĂ, Iași: Editura Tipo Moldova, 2026, pp. 737-739; pp.745-747; pp. 764-766; pp. 789-791; 816-818.

22.  Elisabeta Bogățan, De înălțarea vieții, antologie a festivalului literar-artistic „Ioan Dan-Bălan – 30 mai 2026, Vulcan: Casa de editură Exclusiv, 2026, Omul de piatră –Poezie, legendă, drumuri regale,  pp.17-20; Cu momârlanii pe Drumul Zeilor, pp. 97-100.

23.  Mirela-Ioana Dorcescu, Despre opera lui Eugen Dorcescu –II, Antologie critică 2021-2016, Timișoara: Editura Waldpress, 2026, pp. 431-459.

* Foto: C. Stancu la Sărbătoarea Limbii Române, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” 2024

Jertfa poetului: OFRANDĂ CUVÂNTULUI, antologia lui Raul Constantinescu... OPERA OMNIA - POEZIE CONTEMPORANĂ

 

Ofrandă cuvântului, antologia lui Raul Constantinescu

 

Raul Constantinescu (pseudonimul literar pentru Constantin Constantinescu, n. 6 august 1944) face bilanțul creației sale poetice în antologia, Ofrandă cuvântului, OPERA OMNIA – POEZIE CONTEMPRANĂ,  apărută la Editura Tipo Moldova, în anul 2026. O carte de 878 pagini, cuprinde poezia sa, referințe critice, repere bio-bibliografice, considerații despre starea poeziei actuale, un eseu prin care își exprimă viziunea despre poezie, un interviu care lămurește starea lucrurilor în viața poetului.

Este oglinda vieții sale, trăirea prin poezie, o viziune asupra lumii prin mijloace literare dense, riguroase, sub semnul disciplinei până la ardere. Este o întâlnire cu poezia, cu bune și rele, cu regrete și bilanțul necesar. O operă bogată, poate controversată, dar cu pasiune pentru frumos. Antologia începe cu Aventurare în marele refuz (2001). Pe verticală este refuzul venit din parte Creatorului de a se deschide în fața omului. Pe orizontală, refuzul venit din contextul în care a trăit, raportat la speranțele sale. O temă actuală, abruptă. Finalul, petale de haiku, poezia eliberată de zgură, de experimente: Bună ziua, Fuji-San! (2022).

Profesor de limba română, familiarizat cu domeniu din punct de vedere teoretic, și-a materializat trăirile în poezie. Antologia apare și ca un jurnal liric, marile evenimente spirituale fiind consemnate prin metafore, simboluri, ziceri cu spasm poetic. A publicat în revistele literare, a primit aprecieri de la oameni dedicați literaturii: Ștefan Augustin Doinaș, Cezar Ivănescu, Dumitru Hurubă, Ion Mircea etc. Este și o aventură spirituală, meandrele periodice se reliefează în volume complexe, cu teme vechi  actualizate și teme noi modelate de fluxul clasic al literaturii. S-a străduit să evite modele, experimentele superficiale, să evadeze din mundanul literar care bântuie generațiile flămânde să se afirme. A reușit să evite slăbiciunile vremii, trăind în Țara Hațegului, călătoria sa printre mituri și legende oferite i-a deschis orizontul.

Cu această antologie intrăm împreună cu poetul la cele eterne, cu mijloace la îndemână, oferite de literatură, cu lucruri moderne, cu fuga noastră prin această lume care miroase a neviaţă, dar poezia ca un refugiu în locuri retrase, alese, cu radiația necesară….

Descoperim o tensiune spirituală, o fugă după ceva stabil în viaţa lui Raul Constantinescu, poet de Haţeg, trăind între zidurile aspre ale poeziei, este o căutare prin volumele pierdute în potopul lumii, poetul este în căutarea „marelui refuz”, a „neantiei”, dar a şi păcii lăuntrice. „Doamne, câtă ştiinţă, putere voinţă/ bunătate har dăruire iubire/ totală renunţare la sine...(CELUI ETERN).

Fraza poeziei este densă, plină de lavă, de cuvinte care şerpuiesc prin mintea cititorului, este o foame de abis în poezia lui Constantinescu, aproape atins de oxizii vremii, care trădează singurătatea trăirii, a esenţelor: „Revin la o nouă viaţă/ şi-n muzici divine în zbor/ Eul deschis nemuritor/ smulg din a morţilor ceaţă !” (ORFEU ÎN INFERN).

Există şi o parte a antologiei, cu fraza aspră, ce dezvăluie lumea concretă în care trăim, o lume a nonvalorii ca efect al nevieţii, folosindu-se de cuvintele necuvinte ale străzii, Raul Constantinescu construieşte o lume în poeme, luând ca model arealul de fiecare zi, marcată de pokemonul cu dârmon. Uneori, poetul renunţă voit la idei, preferând o înşiruire de vorbe uzule, goale de orice fel de viaţă, remarcabile prin lipsa lor de forţă, dar exprimând cu putere golul din lumea de astăzi și de ieri – „himere cenuşii ning vise pustii“…

Autorul trăieşte şi îşi duce suferinţa spirituală înconjurat de cărţi, aproape de natură, eliberat, în aparenţă, de presiunea faptelor de zi cu zi, deşi fiecare, în felul său, trebuie să accepte destinul bazat pe suferință.

Scribul este marcat de agitația vremii, de frământările omului orb, de eşecurile sale, de căutările într-o lume haotică, în crize suprapuse, având în vârful piramidei pe marele absent, căruia să-i transfere responsabilitatea eșecurilor.

În mod evident, apărarea în faţa degradării zilnice, este, la Raul Constantinescu, cultura. Apare tot ceea ce are mai bun, actualizată, modelată printr-un limbaj specific, lipire a sensului de formele uzuale, metodă a poeziei moderne care, asemeni stilului din presă, apelează la cuvinte şoc. Ele sparg zidul memoriei cititorului, care să intrige, să provoace, să dea un impuls celui care citeşte, pentru a-şi trăi povestea proprie.

Alteori, cititorul va descoperi că în poezie sunt omise virgula, punctul, termeni aparent opuşi se atrag, formează noi termeni, definiţii, o avalanşă de semne, de sensuri, versul este deschis, dinamic, galerie de artă modernă în plină tragedie. Enumerările, imitând peisajul zilnic, picură precum straşina în mintea cititorului, poetul este insistent, bate la uşa celui care vrea să reziste, e prezent prin taina descoperită, aşa cum a învăţat-o de la marii maeştri ai spiritului prin lecturi dense.

Din această antologie/ testament descoperim un poet dispus să lupte până la capăt pentru porția de revelație personală. Este un spasm asumat, unul care îi acoperă ființa ca o cămașă, un risc sufletesc evident. El își asumă damnarea, chiar refuzul din lumea literară convențională, se aventurează pe căi abrupte. Cultura îi permite să filtreze capcanele peste care dă, să evite abisul, să pășească peste limitele sale. Slăbiciunea sa este generată de efortul de a-și depăși limitele. Asta îl face vulnerabil și ca om, și ca scriitor. Dincolo de dincolo - există poezia… Taina este descifrată - și nu… Este un joc din care poetul arde asumat.

Cu siguranță, Raul Constantinescu este unul incomod, cărțile sale atacă frontal lumea în care trăiește, critică ritmul, spațiul și timpul în ruină, nu acceptă jocul zeilor de fiecare zi. Pe unele locuri apelează la teme cunoscute, livrești, seci, aride, construite sub forța absențelor. El le asamblează sub viziunea sa, le scoate din mundan sau le duce în zona gri a suferinței, ori activează agenda proprie. Pentru ritualul zilei de azi, aceste teme uzate, ar părea desuete, lucrurile aceste s-au mai spus, dar poetul are curajul de a arde pe piele proprie adevărul crud al omului.

El parcurge și practică stiluri diverse, de la imn la baladă, de la poezie modernă la haiku, de la postmodernism la rubaiat, la elegii și folclor. Un efort pentru a transmite mesajul, starea, absența.

Pe de altă parte, recurgerea la motive de ev mediu, este o strategie poetică. Raul Constantinescu nu este insul care regretă vechile stări, el vede individul singur, captiv în lupta sa cu viața scurtă, limitată. Se simt fire romantice într-o țesătură veche, cu motive moderne, modelate de teoriile acceptate în ultimii ani. Trupul este fragil și neputincios. Mintea îi oferă o gură de oxigen din eternitatea pregătită omului.

În alte locuri, el definește regulile consacrate de scriere pentru haiku, șaptesprezece silabe dispuse în trei versuri cu măsura 5-7-5, reflectând stările: „unde”, „ce”, „cum”. Cititorul este familiarizat cu această lege a poeziei, acceptate și de poeții români, care au practicat acest gen. Viața se află la intersecția cu valul a tot ceea ce-i viu, face parte din contextul Creației, generând viață. Forma se sudează cu fluidul liric, conținutul are deja pielea lui de cuvinte. Poetul deschide o fantă în zidul dintre vizibil și subtil și pătrunde în intimitatea timpului crud, în eternitatea presupusă, ajungând la presupusa „lumină necreată”.

Temele sale sunt alese din valorile solide ale culturii: călătoria în univers împreună cu Pământul, singurătatea individului, salvarea prin iubire, cultură, onestitate, natura cu punctele ei de sprijin – muntele și marea. Cu ochi spirituali, câștigați prin exercițiul auto-inițiatic, el vede scara continuă, pasărea mov, un nou punct în mișcare, duhul focului, râul de lumini, tandrele ninsori, zborul, necunoscutul care oferă noi aventuri spirituale etc.

De cele mai multe ori, poetul recurge la cuvinte compuse, un stil deja acceptat în creația sa, permanentizat, pentru a prezenta cititorului unirea celor potrivnice, mirajul care le atrage: viațamoartea, apăaerfocpământ, zinoapte, spațiotimpul, gnâdcuvântul etc.

Cititorul este inițiat într-o lume complexă, este solicitat să accepte cultura ca un dat, ca un mod de a transmite experiențe astrale, de a căuta să fie activ, să vadă și el, la fel ca poetul, la fel ca martorul…

O temă abruptă, atins de autor, este moartea, inevitabilă, implacabilă, experiență maximă, cenușă din care se va citit duhul focului… Mărturia sa: „Când voi trece puntea, vă rog, nu plângeți,/ nu voi pleca departe, fi-voi cu voi/ prin iarbă, păpădii, frunze de trifoi…/ Cu moartea valsăm zinoapte de mult…” (Când voi pleca, prieteni). El nu este singur, de dincolo de lume, vin semnele celorlalți: „libere aripi de fluturi în zbor,/ de dincolo vin suave semnele celor plecați”… (Cei dincolo plecați). 

Poetul s-a împăcat cu starea: „Cu mine însumi în pace/ cu cerul și lumea; nimic nu mai aștept/ de la nimeni;/ mă citesc continuu între față și revers/ singur -/ palimpsest interior,/ mereu altul/ sub fiecare alt strat, alt cuvânt,/ același totuși…” (Între față și revers).

Zenovie Cârlugea scria în revista „Portal Măiastra”, nr. 3-4/2021 despre volumul Athanator: „Avem de a face cu o anume manieră de creație lirică, barochizată, cu un anume stil, cu o viziune mistică (fără, însă, a apăsa prea mult pedala religioasă, ci doar atât cât să-i susțină/ înnobileze demersul), deja consolidată cu acest al nouălea volum de versuri, ce recomandă un poet deopotrivă viguros și de stirpe ideatică, un romantic tânjitor de cer, stele, sori, deloc relaxat, viețuind într-un underground continuu…” (p. 810).

Totodată, Raul Constantinescu, răspunzând unor întrebări puse de Petruț Pârvulescu pentru un blog despre scriitori români, afirma: „Adevăratul scriitor nu poate fi indiferent la sensul vieții în lumea contemporană. Scriitorul trebui să fie mereu în avangardă și în opoziție față de putere, să fie ochiul de Argus neadormit care veghează la bunul mers al lucrurilor și al lumii” (p. 833).  

Îl interesează mărturia ca sens în viață.

Cititorul este considerat aproapele, cel care devine martorul: „Cine, sub vremi, singur,/ nu s-a rugat, n-a plâns/ și pâinea cu lacrimi amare/ n-a udat/ cine n-a vegheat cu/ sufletul-n sine strâns/ și-ntre semeni suferinți/ n-a arătat,/ cine  n-a căutat în noapte adăpost/ și pe-o claie de fân/ sub cer n-a dormit…(?)”

 

Constantin Stancu ©

Publicat în revista „Vatra veche”, nr. 6/2026

UN TIMP ISTORIC NECESAR: ÎNTRE LOCAL ȘI EUROPEAN

 

În anul 2025, între 22-23 mai, a avut loc un eveniment deosebit la Deva, Conferința Internațională „Între local și european – 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan”. Cu acest prilej, un număr important de istorici, oameni de cultură, iubitori ai istoriei, au avut expuneri documentate despre eveniment, bine argumentate. Cu toate că au trecut 240 de ani de la răscoala cunoscută, o serie de materiale istorice au fost prezentate, noi și vechi paradoxuri au fost scoase la lumină. Sub coordonarea lui Ioan Bolovan, din partea Academiei Române, și Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, au fost adunate aceste texte istorice într-o lucrare amplă, 751 pagini de ținută academică. Această manifestare științifică s-a materializat în cartea ÎNTRE LOCAL ȘI EUROPEAN, 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan, Cluj-Napoca: Editura Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, 2025, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Hunedoara.

Cartea reflectă timpul răscoalei ca o izbucnire violentă a societății, contradicțiile sociale amplificându-se la maxim în acei ani. Transilvania a fost locul unde s-au petrecut faptele cunoscute: În Zarand, pe Mureș, în comitatul Arad, pe Valea Streiului, în Țara Hațegului etc. Cititorul are în față o geografie istorică a vremii, un film bazat pe mai multe cadre în care s-au desfășurat fapte violente cu impact emoțional, mitologic, social. Era vremea schimbărilor, în epocă răscoala avea legătură cu Războiul de Independență a Coloniilor Americane sau cu Marea Revoluție Franceză, evenimente cunoscute pe plan internațional. Există o punte între local și european sau chiar universal.

Note:

CONSTANTIN STANCU ©

Antologie: DE ÎNĂLȚAREA VIEȚII, coordonator Elisabeta Bogățan, Casa de Editură Exclusiv, 2026. Texte pentru FESTIVALUL LITERAR-ARTISTIC „IOAN DAN BĂLAN” III, 2026

 

Nicolae Băciuț, Nichita Stănescu – Memoria asasină/ Antologie critică de Nicolae Băciuț, 172 pagini, Editura Vatra veche, 2025. Când Frumusețea va salva lumea!

 

„Frumusețea va salva până la urmă lumea”…

 

(Nicolae Băciuț, Nichita Stănescu – Memoria asasină/ Antologie critică de Nicolae Băciuț, 172 pagini, Editura Vatra veche, 2025).

 

Nicolae Băciuț a ales un titlu potrivit pentru antologia critică dedicată lui Nichita Stănescu: Memoria asasină. Cartea a apărut la Editura Vatra veche, în anul 2025, se adaugă unor proiecte anterioare dedicate aceluiași poet. Titlul face legătura între antologie, poezia acestuia, poporul poeților de limba română, leagă lucrurile în istoria literară. Evident, Nichita este un moment aparte, el adună în opera sa eforturile anterioare ale tuturor poeților, le împlinește și deschide noua paradigmă în poezia română. Este un punct de tensiune și un punct de evadare, versul nu putea fi ținut în lesa formalismului și înghesuit în doctrine literare, el se naște din viață și duce viața mai departe. Titlul este potrivit și ca mesaj. În fond, memoria ne ajută să păstrăm valorile, dar tot memoria ne poate provoca la distrugerea trecutului, spre un „cancel culture”, termen atât de controversat în cultura universală. Depinde dar ce fel de memorie ne asumăm, una care valorifică experiența anterioară și ne ajută să fim „trimbulinzi”, sau una care ne provoacă la autodistrugere. De fapt, în poemul cu același titlu, Nichita Stănescu scria: „Și nimic nu era drept, nici simplu, nici sacru/ în după amiaza cu berării./ Secundele din jur, după masacru/ lent putrezeau în ore grase, groase, vii” (Memoria asasină, p.5). Cineva spunea, inspirat, o carte o poți distruge nu numai dându-i foc, o poți distruge și dacă nu o citești… De observat, poemul începe cu o afirmație aproximativ șocantă: „Privirea nu era dreaptă, dimpotrivă,/ putea ocoli, putea traversa/ colțul cu stâlp, întunecata ogivă,/ somnul întrerupt, sub nemișcata stea”. Cu alte cuvinte, momentul Nichita poate fi considerat o secundă în infinitatea timpului de limba română, dar în planul complex al timpului s-ar fi putut pierde…

Nicolae Băciuț aduce un argument pertinent: memoria ca izvor și ne prezintă momentul 31 martie, ziua de naștere a poetului, alături de 15 ianuarie, Ziua Culturii Române, sub arcadele lui Eminescu. Avem un punct de reper în timp, primăvara care a evitat o păcăleală în literatura română. Tot autorul antologiei ne reamintește că au mai apărut și alte cărți dedicate lui: Nichita Stănescu printre întrebări, Orizonturi și viziuni, Întoarcerea lui Enghidu etc.

Această antologie aduce texte despre poet din punctul de vedere și al altor scriitori, ei au mărturisit ce a însemnat Nichita pentru ei, ce ar putea însemna pentru alte generații. Este o carte așezată în rama unei „critici” de suflet, cu vârful inimii și observă: „…numărul celor care contestă opera lui Nichita Stănescu nu va fi niciodată mai mare decât al celor care apreciază valoarea acesteia” (p. 7). Autorul antologiei ne arată că există Ora de vară a poeziei, la sfârșit de martie, în Ploiești, se desfășoară Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, acesta generând o istorie a unui prezent continuu în literatură. Ecaterina Țarălungă punctează câteva pagini din Enciclopedia Literaturii Române (pp.296-297) dedicate poetului, arătând câteva din etapele vieții (31.03.1933-13.12.1983), esența operei sale, amintind câteva din volumele intrate în lista canonică văzută și nevăzută: Sensul iubirii (1960); 11 elegii (1966); Noduri și semne (1982) etc. Plus Premiul Cununa de Aur la Festivalul Serile Poetice de la Struga (1982). Nicolae Băciuț punctează momentul Starea poeziei (1975), despre carte afirmă: „Nici nu m-am gândit atunci că această carte îmi va marca într-o atât de mare măsură drumul meu în viață, că odată cu ea a început în mine o lume, o altă lume pe care mi-o doreau alții” (p.12). Tot în același an, poetul a fost distins cu Premiul Herder. Putem adăuga: pentru Nichita fiecare premiu are povestea sa, generând povestea atâtor poeți din patria limbii române. 

Cartea ne introduce în fenomenul Nichita, tratează Vămile memoriei, Memoria poeziei, are Ecouri venite din partea celor care iubesc literatura. O paletă de teme, idei, mărturii, rememorări. Scriitori din generații diferite aduc câteva texte despre aceste teme. Avem reîntoarcerea poetului, mesaje din boema română, semne despre sărbătoarea poeziei, un peisaj spiritual lăuntric, modernismul unei opere, iubind poetul, poezia. Sunt analizate mai multe motive care au modelat zicerea acestuia: motivul ploii, motivul zborului, iubirea, dinamismul toamnei. Apoi, intrată în canonul literar: „Limba română patria mea”. Proiectul este văzut ca necesar, mereu oportun în mecanismele poeziei române. Un moment în care te poți întâlni cu poetul, pur și simplu, cuvintele trecând prin necuvinte. Contribuția autorului antologiei este esențială, a dat ritmul, ne reîntoarce la miturile fundamentale ale poeziei, ne poartă prin istoria literară pentru a genera istorie literară. Cei care au răspuns invitației de a participa la proiect au făcut-o cu generozitate și au adăugat timp cuvintelor alese cu inima. Generația de astăzi, rătăcită în tranziția unui prezent de mucava, va putea înțelege că viața stă la baza poeziei, cu sentimente, cu iubiri, cu memoria care poate înălța, precum zborul; cu memoria care poate duce la cădere, la frângerea aripii, poetul având o singură aripă, cealaltă vine din miracolul poetic, la limita dintre ritual, certitudine, curgere.

Silviu Guga ne prezintă aventura cunoașterii poetului, are „O samă de cuvinte despre Nichita Stănescu”, prefigurând o posibilă istorie literară. Dureros, el își amintește cum a pierdut un volum de versuri cu autograf, Alfa, unul care s-a punctat într-o întâlnire cu boema literară. Aceste întâlniri au devenit „legende”, mărturisește scriitorul (p. 39). Nicolae Băciuț punctează și el întâlnirile cu Nichita, momente de sărbătoare, rememorând momentul în care a călătorit la Struga, locul unde a fost încoronat poetul, o poveste care iese din tipare, ținând cont și de vremea în care s-a produs, cu multe restricții și cenzuri. Apoi momentul în care poetul i-a făcut un portret, semn al iubirii de oameni, unul de pus în rama inimii: „Al Meu privit De Al Său” (p. 22).

Cei care au scris câteva fraze despre poezia acelui moment, despre poet, au avut capacitatea de a reține versuri memorabile, intrate în memoria literară, puncte de reper în templul limbii române.

„Plutea o floare de tei/ înăuntrul unei gândiri abstracte” (Marin Iancu, p. 60).

„Nu am mai văzut niciodată atâta cer la un loc,/ el curgea prin mine,/ și mă prefăcea în cer” (Prof. dr. Valeria Bilț, p. 69).

„Scrierea este totul./ Peștele este o literă/ în alfabetul mării./ O frază sunt păsările în zbor./ Totul e scriere./ Totul e de citit” (A.I. Brumaru, p. 77).

„A te sprijini de propria ta țară/ când, omule, ești singur, când ești bântuit de neiubire” (Valentin Marica, p. 114).

Ca într-o procedură de vindecare prin metode neconvenționale, Simona Mihuțiu, remarca în textul despre receptarea operei poetului: „În lirica stănesciană, orice parte, materială sau spirituală, are culoarea sa. Nichita nu a fost doar un sculptor de cuvinte, ci a fost și un pictor excelent, zugrăvind sentimente și concepte ideatice în culori, realizând imagini poetice vibrante, menite să accentueze tema, emoția, ideea” (p. 130).

Exemplele pot continua, o carte de citit în liniște, de regăsire și evadare din uitare. Autorul antologiei a ținut să precizeze: „Am încercat să adun între coperțile de carte mărturii vechi și noi despre poetul care a marcat decisiv devenirea poeziei românești în a doua jumătate a secolului al XX-lea, dar nici secolul al XXI-lea nu pare să îi fi găsit înlocuitor” (p. 7).

Apoi a concluzionat: „Dar frumusețea va salva până la urmă lumea, nu?”

 

Constantin Stancu

Ianuarie 2026  

 

*Autorii antologiei: Nicolae Băciuț, Ecaterina Țarălungă, Luminița Cornea, Ion Andreiță, M.N. Rusu, Daniel Mihu, Silviu Guga, Tănasă Valeriu, Răzvan Duncan, Marin Iancu, Victoria Bilț, A.I. Brumaru, Gina-Emanuela Bârzoi, Valentin Marica, Cezarina Adamescu, Angela Melania Cristea, Simona Mihuțiu, Cristian Tătar, Ligia Ungur, Ionuț Prodan, Michelle Barella, Vlad Blăjan, Ioana Bloj, Rozalia Truță, Codruța Băciuț, Livia Fumurescu, Cătălin Enică. Tehnoredactare: Sergiu Paul Băciuț. Coperta Nicolae Băciuț.

       

O LIMBĂ, UN NEAM, antologie de poezie, Târgoviște - Chișinău - Cernăuți - Alba Iulia, Cetăți ale spiritualității românești, Editura Bibliotheca, 2018

 

Mihai Barbu & Dumitru Augustin Doman - 100 de poeți români de astăzi și poemul lor identitar. Câteva note, lista poeților, poemul cu detentă, antologie apărută la Editura Hoffman, 2025

 

O antologie de poezie românească, realizată de Mihai BARBU și Dumitru Augustin DOMAN, ”100 de poeți români de azi și poemul lor identitar”, apărută la Editura HOFFMAN, în anul 2025, 340 pagini. La început, cei doi autori povestesc despre modul cum au izbăvit antologia; Sunt și unele absențe notabile din această carte bazată pe numele scriitorilor, faptul se datorează lipsei de reacție a autorilor invitați să participe cu un poem (identitar), aceasta fiind  alegerea lor. Antologia se citește cu interes, avem amprenta poeziei românești, dublată de motivația, de argumentele poeților referitor la poemul pe care îl consideră cu adevărat reprezentativ, contextul în care s-au născut poemele, cu suferință, mirare, bucurie, pasiune pentru frumos. Este o dovadă cât de frumoasă este poezia românească din zilele noastre. Un demers cât pentru o instituție, dovadă că se poate realiza țesătura literară atunci când proiectul este serios, reprezentativ și bine structurat. 

.........................................................

.........................................................

Iată poemul:  

Memoria luminii

 

Lumina îşi păstrează memoria,

nimic nu se pierde în valul ei,

nimic nu se câştigă în laptele ei.

E lumina care îşi aduce aminte de

începuturile lumii şi de obsesiile tale oranj sau mov,

de insomniile galbene în care se odihnesc gutui.

 

Lumina este aceeaşi ieri, azi şi mâine,

în prezenţa ei lumea se face încăpătoare,

cuvintele dau rădăcini subţiri şi vocale discrete de clorofilă.

 

Lumina cuprinde totul,

prinde în coroana ei soarele miriapod şi

piatra pe care s-au scris cele zece porunci.

 

 

Lumina are degete delicate de brumă,

ne atinge trupurile imperfecte şi ne prefacem în sfinţi,

dar nu vedem asta, avem ochi și nu mai vedem.

 

 

Lumina înfloreşte în braţele lui Dumnezeu

ca un buchet imens de floarea soarelui…

 

Prin timp lasă urme:

urechea lui van Gogh,

capul lui Caravaggio,

oul din care a fugit Brâncuşi.

 

Formulele neînţelese în care s-au pierdut

oamenii de ştiinţă într-o eternitate relativă,

sau vitraliul pictat din marile catedrale

în care se zbat vrăbii cu aripi de diamant… 

 

 

 

Povestea poemului

 

 

Orice poem are o poveste, cuvintele răsar în urma gândurilor ca ierburile după ploaie.

Ne datorăm existența luminii, în ea există toate informațiile necesare pentru a trăi. Citești textele oamenilor de știință și prinzi importanța ei în echilibrul universului, plus un poem care îți sare în față, leopard.

Citești cărțile vechi, cele considerate sfinte, toate se referă la lumina care străbate totul. Poemul se scrie singur după ce ai parcurs cărțile din biblioteca văzută și nevăzută. Este ca o explozie în mintea omului atent.

Fără lumină am fi în întunericul carnivor. Cu ea plutim spre altceva, poemul se naște din dinamica timpului. Timpul vine din inima luminii, așa ne obișnuim cu trupul și gravitația din fiecare clipă.

Poemul a venit la timpul potrivit, nici mai repede, nici mai târziu. S-a finalizat în anul 2016, în volumul de poeme Etemenanki – Ultima săptămână, apărut la Editura CronoLogia din Sibiu.  

În spatele lui, biblioteca. Cărți pe suport de hârtie, cărți în lumea virtuală. În față alte cărți, unele se vor scrie chiar pe carnea celui care citește, memorează și se preface în rază, cu roua fotonilor pe chip…

Constantin Stancu ©

 

 

 

 

 

SALONUL HUNEDOREAN AL CĂRȚII, 22 octombrie 2025: Editura Emia, Paulina Popa - 700 de poeme, selecție subiectivă.

 

Paulina Popa – Portretul din poeme

 

Paulina Popa este o personalitate marcantă a literaturii de azi, mai ales în zona județului Hunedoara unde a trăit și a muncit, membru al Uniunii Scriitorilor din România, un nume care, de la debutul ei în literatură, din anul 1970 cu poemul Jocul desenului meu, a fost în permanență prezentă în presa literară a vremii, în reviste de prestigiu din țară și din străinătate, la saloanele de carte, la evenimente culturale, în emisiuni de televiziune. S-a bucurat de la bun început de aprecierea criticii literare, de aprecierea confraților, de cea a cititorilor.

O trecere în revistă, pe scurt, ar arăta că poezia a fost/este o sărbătoare pentru poetă.

Haiku este o formă a micropoeziei destul de abordată în literatura română, poeții considerând forma fixă, rigoarea, presiunea limbajului asupra mesajului și a stărilor poate duce spre o poezie de maximă expresivitate. Legătura dintre om, natură, limbaj, dinamica vieții se relevă în acestea.

Paulina Popa, poetă pasionată de stările vibrante ale poeziei, ne propune, cu generozitate, volumul Floare de cireș - haiku –, realizat la Editura Emia, în anul 2020. Micropoemele sunt însoțite de fotografii expresive, realizate chiar de autoare. Imaginea, cuvintele, aranjamentul în carte, au menirea de a transmite fiorul, starea esențială: poezia fără frontiere, depășind limitele limbajului, marcând timpurile prin fulgerul mesajului bine fluidizat.

Stilul este preluat din literatura niponă, dar este agreat în lumea literară de azi ca o modalitate de a pune în operă cele mai adânci sentimente.

Transparența anotimpului în raport cu eternitatea este bine armonizată: „Floare de cireș, / Mii de ochi spre cerul tău -/ Acela din ochi” (p.20).

În altă parte, materializarea primăverii și a întrupării ne arată legătura dintre cer și pământ: „Ninge în grădini, / Cade cerul pe pământ,/ Iisus se naște” (p. 48). Elementele sunt subtile: ninsoarea ca o prezență, grădina care ne reamintește de Eden, inițiativa divină de a coborî la om, de a-l vizita prin toate, întruparea divină, legătură dintre Dumnezeu și om, prin Omul Iisus.

Paulina Popa ține să pună în evidență teritoriile poeziei sale: Primăverile, rana dragostei; Haiku, stâlp de lumină verde!... 

Este definit micropoemul, apelând la mijloacele interne ale liricii: „Haiku din vis,/ Fulgerul meu din sânge/ Ești o flacără!” (p. 45). Iată, micropoemul face parte integrantă din ființa poetei.

În notele de final ni se arată concluzia: „Aici putem străbate, cu nonșalanță, cerul interior, liniștea zilei și a nopții, iarba, piatra și arborii ce sprijină cerul” (p. 63).

Un volum în care poeta a pus sufletul ca prioritate, capacitatea de concentrare în mijlocul universului deschis precum o carte veche.

Paulina Popa își consolidează opera cu Trilogia oglinzii*, o antologie în trei volume dense, penetrante. De remarcat de la început discursul liric consistent, pasiunea pentru poezia de suflet, temele serioase, bazate pe valorile creștine general acceptate, predispoziția pentru curăția gândului. Limbajul se pliază pe toate aceste, iar poemele trădează o viziune unitară.

Trilogia se desfășoară pe trei nivele:

-       Urcarea undelor;

-       Orașul din cer;

-       Iarna îngerului.

Fiecare volum poate exista independent, de remarcat faptul că există o legătură structurală evidentă între acestea.

O rețea care ne marchează viața este timpul, văzut aici ca sânul timpului. Poemul antropic, inspirat de prezența femeii, ne face să înțelegem că toți avem acces la frumusețea și hrana eternă (mana din pustie).

Poeta izbucnește: „Urcarea undelor se petrece/ sub oglinda de sânge” (Netimpul vostru, p. 68 – în Urcarea undelor). 

Destinul ne este măcinat de noile tehnologii, încă neasimilate complet și la limita neființei: „Facebook/ adică să stai cu ochii lipiți de monitor,/ să lași baltă toate proiectele,/ să uiți de viața reală,/ de viața cea vie,/ cea care pulsează, și pulsează…// Adică,/ să aștepți un semn de la nimeni/ de la posibil,/ de la… poate că…// Să-ți faci țara ta, cu oameni și natură,/ să stai așa lipit de o iluzie” (Facebook, p. 81 – în Urcarea undelor).

referințele critice din periodicele literare, oglinda unei vieți în umbra poemului nesfârșit.

Trilogia merită o analiză mai complexă, cele trei volume exprimând mișcarea Creatorului spre omul aflat sub ninsori, orașul în care s-a rătăcit privind spre orașul din cer, sub privirile indulgente ale Îngerului trecând pe sub cupole de ger.

Mai reținem despre oglinda din poeme: „Oglinda în care intrăm/ ca înăuntrul nostru/ și una suntem cuprinși de val” (Oglinda, p. 8 – în Urcarea undelor). 

Într-un limbaj deschis, curgător, Paulina Popa dezvăluie în cartea Matematica îngerului – fragmentarium – parte din frumuseţea şi rigoarea vieţii, grija lui Dumnezeu pentru oamenii săi, pentru ca miracolul vieţii să rămân miracol.

„Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici” – iată frumuseţea care aduce finalitate, calculele divine pentru ca omul să devină perfecţiune se împlinesc şi putem accepta frumuseţea absolută a creaţiei.

Prin această carte poeta pune în joc predestinarea omului, o acceptă şi poezia se dezvăluie ca un mijloc prin care cele luminoase intră în inima omului. Este o viziune pe care o acceptă şi intră în proiect cu toată libertatea, asimilând contradicţia.

„Umerii tăi mai păstrează urmele aripilor/ ce te purtau prin norii ca nişte lei tineri/ prin ierburile înalte ale savanei” (În veacul veacului, întotdeauna, p. 23). Iubirea este tema volumului de versuri scris cu migală şi pasiune, publicat la Editura Emia în anul 2012, cu titlu simplu, Iubire. Toate erorile s-au destrămat, a rămas ea, iubirea.

Pentru poetă sentimentul acesta profund înseamnă legătura cu divinitatea şi cu semenul deopotrivă. Este un exerciţiu spiritual demn de reţinut. Ea depăşeşte tehnica experimentelor specifice poeziei actuale, iubirea acoperă toate faţetele vieţii. Tema este preluată din Scriptură, este modelată de poetă prin starea proprie, experienţele pe care le-a trăit, le-a explicat, le-a scris, au atins-o. Fiecare poem este expresia iubirii, poemele se leagă unele de altele prin fire nevăzute, prin cuvintele alese şi care au marcat-o în timp. Volumul s-a edificat din alte volume, Paulina Popa este una dintre poetele reprezentative ale literaturii române, implicată în viaţa literară prin resursele pe care le are: opera sa, editura, pasiunea pentru artă, zicerea poemului în public, director şi redactor al revistei de cultură şi literatură „Semne”, Deva.

În volumul de versuri  CARTEA IORDANIA ( Editura Emia, Deva – 2008 ) poeta Paulina Popa îşi lasă fiinţa să călătorească în timp şi anotimp, în Iordania. Întâlnirea cu istoria şi cu locurile pe care  s-a modelat credinţa omului şi credinţa creştină aşa cum o ştim astăzi, este şocantă pentru femeia Paulina Popa şi pentru poetă, totodată, dar e vremea recuperărilor... Impactul este puternic, limitele timpului prezent se îngustează şi tind spre un prezent continuu, aparent posibil...

Titlul volumului este unul simplu şi, poate, nerelevant, dar pare ales cu grijă de autoare, e un fel de incrustare în marile cărţi ale lumii, un fel de cuprindere a poeziei în tema majoră a credinţei care schimbă sufletele. În fond suntem călători pe acest pământ, călătorim cu pământul în univers, cu gândul o iluzie, iluzia deşertului fertil …

Volumul de versuri are mai multe părţi: Cartea lui Adam sau Grădina Raiului/ Cartea lui Lot/ Cartea lui Moise, Cartea Iordanului. Pământul sfânt face fiinţa să vibreze, locurile au ceva magnetic care atinge inimile, locurile atrag alte locuri, alte fiinţe, sunt teme fundamentale care intră în versurile poeziei lui Paulina Popa precum: alegerea, prezenţa îngerilor, poemul ca fiinţă vie magmatică, Marea Moartă, prezenţa divină, izvorul nesfârşit,  imaginea crudă a locurilor unde au trăit, au vorbit, au murit personajele biblice, dreptatea invizibilă care frânge fiinţele, porţile raiului, potirul, tăcerea, plânsul, ţinutul promis, versul ca un fir subţire de aur ce leagă lumile…

Ajunsă la maturitatea stării de graţie pe care doar poezia o poate revărsa peste om, Paulina Popa aruncă în lume un ţipăt, este ţipătul celui care descoperă singurătatea absolută, singurătate în care abia mai poţi respira, mai poţi vieţui. Acest ţipăt s-a realizat în volumul de versuri SCRISORI CĂTRE ONIA SNAIDER SCRISE DE PAULINA POPA, lansat de Editura Emia, în anul 2003, colecţia „Orfeu“. Merită remarcată această colecţie, care stabilizează un stil publicistic solid, pornind de la semnul actual al informaticii totale, modelul unei dischete pentru calculatorul personal, high density  sau haute densite, îndrumându-ne spre densitatea maximă de trăire pe centimetru pătrat de cuvânt.

Deşi scrisă în anul 1997, cartea scriitoarei Paulina Popa CUVINTE SĂRUTATE DE ÎNGERI,  este actuală pentru că se bazează pe un  gând venit din veşnicie, gândul acesta: toate cuvintele poetului sunt sărutate de îngeri. Adică, au ceva coborât de Sus, cu mult mai de sus decât apreciem uneori.

 Cartea începe cu o RUGĂ şi se termină cu un PSALM, citim cum se declanșează poezia: „Ascultă-mă, Dumnezeule, ridică-mă în Lumină!” şi se termină cu „Apropie-mă, Doamne, de Câmpul de taină, şi sporeşte-mi aceste Păsări, Pietre, Flori…”.

Să recapitulăm datele făcute public de scriitoare, de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, în cărțile pe care le-a publicat și-n care apar note biobibliografice.

Critici literari și scriitori precum Radu Ciobanu, Gheorghe Mocuța, Dan Cristea, Ladislau Daradici, Dumitru Hurubă, Adrian Dinu Rachieru, Constantin Cubleşan, Romul Munteanu, Octavian Soviany, Gheorghe Grigurcu, Florentin Popescu, Gabriel Petric, Constantin Stancu, Elisabeta Bogăţan, ca să nu amintim decât o parte, au avut întotdeauna cuvinte de apreciere la adresa creației literare purtând marca Paulina Popa.
   Trebuie amintit faptul că Paulina Popa este fondatoarea revistei literare „Semne-Emia”, care apare fără întrerupere din anul 1998 și, vreme de câțiva ani, organizatoarea și sufletul Festivalului Internațional de Poezie „Emia”.
       A colaborat la cele mai importante reviste literare din România: „Convorbiri literare”, „Arca”, „România literară”, „Conta”, „Luceafărul”, „Viaţa Românească”, „Poezia”, „Poesis”, „Steaua”, „Dacia Literară”, „Cronica”, „Reflex”, „Viaţa Românească”, „Confluenţe”, „Unu”, „Aurora”, „Cafeneaua literară”, „Familia”, „Hyperion”, precum şi la reviste din afara ţării: „Mihai Eminescu”, Australia, „Europoesis”, Franţa, „Lumină Lină - Revistă de spiritualitate și cultură românească / Gracious Light - Review of Romanian Spirituality and Culture”, New York, USA etc.

Paulina Popa a obținut prestigioase premii literare care sunt tot atâtea dovezi ale talentului său remarcabil: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, pentru volumul Rochia nesupunerii (2001); Premiul pentru poezie al Salonului Internaţional de Carte de la Oradea, ediţia a VIII-a, pentru volumul Ghilotina sinelui, Bucureşti, Ed. Vinea, 2000; Premiul revistei „Convorbiri literare” pentru revista „Semne” (2001); Premiul Sensul iubirii, Drobeta Tr. Severin, pentru volumul Ghilotina sinelui (2004); Distinsă cu Premiul revistei „Arca”, în cadrul Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul Cartea Iordania (2008); Premiul pentru Poezie la ediţia a XVI-a a „Zilelor Convorbiri literare”, pentru volumul Vâsla de Ametist, Cartea Grecia, Ed. Emia (aprilie 2012); Premiul „Opera Omnia”, al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2013.
      În anul 2010 i se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Deva; în anul 2013 i se conferă Titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Hunedoara; în anul 2017 i se înmânează distincția Femei de afaceri, de succes din Județul Hunedoara, în cadrul manifestării Gala Excelenței Feminine din Deva.
      În anul 2020 a primit Premiul pentru literatură, din partea Casei Majestății Sale, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României.
     În anul 2022 a deținut Premiul de excelență al Galei Personalităților, acordat de Trustul Accent Media.
         Cu cele peste 50 de volume de poezie și tot atâtea pentru copii, publicate în țară și în străinătate, Paulina Popa și-a dovedit talentul și dedicarea totală pentru literatura adevărată pe care o zămislește spre bucuria cititorilor.
         Casa de Editare Emia, pe care a creat-o, a scos pe piața de carte de-a lungul anilor sute de volume din diverse domenii, de la literatură la științe exacte, spiritualitate și cărți pentru copii, semnate de personalități marcante în domeniile lor.

Paulina Popa și-a făcut datoria, a susținut poezia prin cărțile scrise, mesajul ei a fost să cânte şi să plângă, cu o mai mare putere, dorul ei după Frumos şi Lumină, pentru că experienţele de fiecare zi au apropiat-o de Raiul pierdut dar regăsit cu fiecare poem…

„Pe Golgotele din noi/ fiecare-avem o Cruce, / fiecare-o catapeteasmă fulgerată / şi-un întuneric în amiaza mare”/

… Pe Golgotele din noi / fiecare-avem câte un Semn”…

 

Scurte note de Constantin Stancu