duminică, 27 mai 2018

Vatra veche, nr. 5/2018. Semnal, sumar, lecturi, semne pentru inimă și minte. Revistă de cultură, pentru familie, sub aripile credinței



În sumar:
Coşbuc – 100, de Nicolae Băciuţ/3
George Coşbuc, un secol de neuitare, de Florin Bengean/4
Primăvara, de George Coşbuc/4
Vatra veche dialog cu Darie Ducan, de Răzvan Ducan/5
Poeme de Darie Ducan/8
Ipotezele iubitei (femeii) în lirica eminesciană, de Gligor Haşa/9
Să ne mai (re)amintim de... Zaharia Stancu, de Dumitru Hurubă/10
Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/12
Dimitrie Stelaru – Memoria locului, de Gheorghe Sarău/13
Înger vagabond, poem de Dimitrie Stelaru/13
Vitrina. Anca Sîrghie – primul volum al unui „vis românesc”, de Mihai Posada/14
Poeme de Dumitru Ichim/17
Biografie şi destin: Veronica Pavel Lerner, de Nicolae Băciuţ/18
Eseu. Temporalitatea în lirica Anei Blandiana, de Daniel Kiţu/19
Festivalul Internaţional de Creaţie şi Interpretare „Ana Blandiana”, de Nicolae Băciuţ/20
În văzduhul cuvintelor, de Nicolae Băciuţ/21
Gândul care ne uneşte, de Nicolae Băciuţ/22
Tăcerea din cuvinte, de Nicolae Băciuţ/22
Nevoia de traduceri, de Nicolae Băciuţ/23
Primăvara tăcerii (Cristina Vasiliu), de Ana Coman/23
Profil literar. Nicolae Băciuiţ (Mihail Diaconescu), de Răzvan Ducan/24
Vitrina. Tablouri de vânt... (Anica Facina), de Marius Chelaru/26
Suflare de iubire (Aurel Lăzăroiu), de Diana Dobriţa Bâlea/27
Femeile iubesc cum respiră (Călina Trifan), de Aliona Grati/28
Lumea cu douăsprezece luni (Ioan Radu Văcărescu), de Ilie Gorjan/29
Răzvan Ducan, două crengi dintr-o tulpină, de Traian Vasilcău/30
Poeme concentrice (Viorica Şutu), de Mircea Dorin Istrate/31
Esenţă de vin e femeia (Stejărel Ionescu), de Daniel Luca/32
Am ales lumina (Maria Sturdza Clopotaru), de Vasile Larco/33
„Resemnare-n verde viu” (Valer Popean), de Răzvan Ducan/34
Execuţia (Virgil Ciucă), de Aureliu Goci/35
Conştientizarea spaţiului... (Mariana Pândaru), de Marian Daniel/36
Singur printre singurătăţi (Valeriu Mititelu), de Marioara Bârsan/36
Scriitorul, pacientul lui Dumnezeu.. (Maria-Daniela Pănăzan și Monica Grosu), de Constantin Stancu/37
Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/39
Mersul conştiinţei naţionale la basarabeni, de Ilie Şandru/40
Mihai Eminescu şi Basarabia, de Gicu Manole/42
Mitropolia Ortodoxă Română a Basarabiei, de Stelian Gomboş/44
Dosar România 100. Poeme de Emilia Amariei/45
Jurnal basarabean, de Ilie Şandru/46
Destine basarabene: Victor Porubin. Basarabia mea. Vecinul meu Grigore Vieru/47
Poeme de Eugenia Bulat/48
Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/49
Amvon. Lumea ca poveste. (Gheorghe Nicolae Şincan), de Nicolae Băciuţ/50
Pentru un studiu antopologic al meschinului...., de Ştefan Lucian Mureşean/51
Poeme de Cristina Mihaela Botilcă/52
Mihai Diaconescu, tendinţa actuală..., de R. Subţirelu/53
Puncte de vedere. Un colaps greu de imaginat, de Silvia Urdea/54
Senzaţii, poem de Ovidiu Crişan/56
Întâlniri în spaţiul canadian. Tereza Barta, de Veronica Pavel Lerner/57
Starea prozei. Planul secret al Mariei, de Doina Cherecheş/59
Ochean întors!... Zări, de Gheorghe Moldoveanu/61
Poeme de Ioan Groşescu/65
Starea prozei. De dragul secretului, de Nicolae Suciu/66
„Fratele e pururea frate”, întâlnire cu academicianul Valeriu Matei/67
Poeme de Valeriu matei/68
Scrisoare către un frate român, de Ben Todică/69
La sud de graniţă, la vest de soare (Haruki Murakami), de Roxana Ladunca/70
Pragul, de Gabriela Căluţiu Sonnenberg/71
Starea prozei. Joian, de Geo Constantinescu/73
Poeme de Marius Daniel/74
Ancheta „Vatra veche”. Prima casă, de Mihaela Aionesei/75
Poeme de Miron Ţic/75
Asterisc. Publicitate. De Dumitru Hurubă/76
Broşov. Biblioteca George Bariţiu, poem de Adrian Munteanu/76
Scrisoare de mulţumire, de Gheorghe Cutieru/77
Poeme de Florina Păiuş /77
Teatru. Streptease la Bazin, de Cristian Stamatoiu/78
Literatură şi film. Şoaptele lui Andrei Şerban, de Alexandru Jurcan/79
Concursul de Creaţie „Ion Creangă, de Nicxolae Băciuţ/79
Valea nevăzută de dincolo de zare (Suzana Fântânariu), de Grigore Ilisei/80
Schiţă de portret: Livia Balu, de Adalbert Gyuris/81
Lumea lui Larco, de Vasile Larco/82
De la un clasic citire. Tudor Muşatescu/82
Strigături şi epigrame de Nicolae Mătcaş/83
Astra reghineană, de Luminiţa Cornea/84
De la „Vatra” veche, la noua „Vatra veche”/85
Curier/85
 
Lecturi:
https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

sâmbătă, 26 mai 2018

Isus și libertatea de a vedea până în inima omului

CÂND VORBEŞTE COPILUL ISUS ÎN TEMPLU


ISUS  este cartea lui Jacques Duquesne apărută la Editura HUMANITAS, Bucureşti, 2006, în traducerea lui Petru Creţia şi Sorin Mărculescu. Pe coperta ultimă a cărţii autorul se confesează şi arată că este mai fericit după ce a scris cartea. Din afirmaţia sa rezultă că a înţeles că Isus nu şi-a dorit moartea, a acceptat-o.  A accepta moartea a fost, dar ca să fim mai exacţi ESTE,  o mărturie venind la Fiul lui Dumnezeu despre ADEVĂR.
Autorul mai adaugă în confesiunea sa, aproape surprins, că mesajul Evangheliei este despre bucurie şi libertate. Iar fuga de păcat este iubirea duşmanului, o cale poate mai grea.
Despre Isus s-au mai scris cărţi. Se vor mai scrie, subiectul ESTE infinit precum ESTE Dumnezeu. Impulsul de a scrie despre El pare unul de neoprit pentru că aduce fericire. Ea vine din interior şi se declanşează la atingerea blândă a cuvântului. 

Autorul Jacques Duquesne s-a documentat şi a depus efortul de prezenta o fotografie luminoasă despre o persoană atât de apropiată încât provoacă misterul în fiinţa umană şi schimbă vremurile, cu o simplitate care refuză simplismul, dar care declanşează cele mai complexe fenomene din istorie pentru om,  pentru că istoria s-a răsucit la impactul cu această Persoană.
Deşi de formaţiune catolică, autorul a depus efortul de a se documenta din direcţii suprinzătoare, de la teologi, la istorici, de la Biserică la Biserică, dovedind că subiectul nu încape într-o doctrină spirituală strictă şi că El a venit în lume pentru toţi, dar se apropie de cei care îl acceptă şi-L caută.
Cartea începe cu un subiect relevant, un copil faţă în faţă cu învăţătorii din Templu şi se termină cu moartea şi învierea, trimiţând la temele universale ale creştinismului, ca naşterea LUI, la martorii Crăciunului, la Botezul ca vestire dată de Isus lumii, trece prin modalitatea de alegere a unei strategii pentru o veste deplină şi a oamenilor ca purtători de mesaj. Apoi semnul vinului la Cana, cartea continuă cu o tratare a minunilor , mesajului divin, atingând lumea de la Ierusalim şi poziţia Mântuitorului faţă de Templu, apoi cartea capătă o linie clasică necesară: Cina cea de Taină, Procesul şi Moartea şi Învierea la un loc.
Cartea are anexe bogate referitoare la izvoarele creştinismului şi ale fiecăruia care crede, note şi mulţumiri.
Autorul Jacques Duquesne are tentaţia de a trata subiectul din punctul de vedere al intelectualului, în mod elevat, cu studiu şi lacrimă, cu labirint şi miracol, vrea să ştie cât mai mult şi de ce, vrea să aducă argumente logice, care merg până la limita unde este necesară credinţa, la limita unde contrariile par a se anula, dar acolo abia încep să se releve. Într-un fel se autolimitează într-un subiect care este infinit, dar este o carte care asigură un anumit documentariu despre Persoana Isus, unul util, argumentat ştiinţific şi deschis, după ce ai citit te mai gândeşti la subiect şi te apropi de El, de Mântuitor, ca fiinţă vie, sferică, ce nu încape în universul plan al cărţii, care trăieşte în tine, cauţi Scriptura şi Evanghelia şi descoperi că vrei o relaţie cu Isus.
Dacă faci greşeala de a te limita la citirea cărţii, te limitezi ca persoană actuală, ca ins, ca zidire creatoare.
Autorul mulţumeşte celor care l-au ajutat şi înţelegem că această carte este demersul unui colectiv care s-a finalizat în Franţa în anul 1994, iar la noi a apărut în 2006, timpul pare că are secrete pe care nu le bănuim, subiectul Isus străbate timpul deci, merge pe jos prin lume în continuare, acolo unde unii creştini nu mai vor să meargă, Isus este viu deci în istorie şi leagă oamenii nu prin tratate, ci prin dragoste.
Autorul scrie în finalul cărţii: „ Istoria nu poate spune dacă Isus a rămas viu sau dacă, dimpotrivă, a murit efectiv la 7 aprilie 30. Ceea ce se poate spune totuşi este că s-a peterecut ceva în acele zile, un eveniment care, răvăşindu-i pe bărbaţii aceia şi pe femeile acelea, a răvăşit întreaga lume. „
Este afirmaţia unui intelectual depunând efortul de a ştii şi de transmite mai departe, foloseşte în mod eronat timpul trecut - s-a petrecut -, de fapt, trebuia să scrie SE PETRECE, i-a lipsit curajul, a lipsit ceva ca să ducă realitatea învierii în eternitate, aşa cum de fapt ESTE.
Totuşi trebuie să reţinem din capitolul Copilul şi învăţătorii confesiunea autorului:
„Cartea de faţă urmăreşte un scop foarte simplu. Să povestească viaţa lui Isus în chipul cel mai complet, mai limpede, mai respectuos şi, de ce nu, mai viu cu putinţă, ţinând seama de ultimele rezultate ale specialiştilor de tot felul, sau de ultimele ipoteze”.  
Când cineva scrie o carte despre Isus trebuie să ţină seama mai ales de părerea lui Isus, care este viu: „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi”. (Ev. Ioan 8 : 32)
Editura Humanitas a dorit o carte document despre Isus şi a reuşit cu un efort intelectual remarcabil sub coordonarea lui preot Vasile Răducă, având ca redactor pe Vlad Russo.
Lumea are nevoie de credinţă şi speranță în continuare.
Şi asta se trăieşte.

Constantin Stancu

vara, 2006.      

Știința și textul sacru


BAZELE OPEREI DE ARTĂ ÎN SEMNIFICAŢIA ULTIMĂ A EDIFICĂRII



Relaţia dintre principiile ştiinţifice şi mesajul  Scripturii este una strânsă şi încurajatoare pentru omul modern, mereu în căutarea unui adevăr în permanentă devenire. Mulţi oameni de ştiinţă au crezut în Biblie, iar invenţiile, descoperirile lor şi contribuţiile au fost importante. O simplă enumerare a contribuţiilor va da la o parte multe ezitări şi va sedimenta în mintea noastră sensurile istoriei ca mod de evidenţă a creaţiei divine.

Contribuţia
omul de ştiinţă
Autoinducţia
Joseph Henry
Barometrul
Blaise Pascal
Cablul transatlantic
Lord Kelvin
Caleidoscopul
David Brewster
Catalogul global al stelelor
 John Hershel
Cloroformul
James Simpston
Controlul fermentaţiei
Louis Pasteur
Galvanometrul
Joseph Henry
Generatorul electric
Michael Faraday
Lampa de protecţie în mină
Humphrey Davy
Legea biogenezei
Louis Pasteur
Legea gravitaţiei
Isaac Newton
Maşina de calculat
Charles Babbage
Metoda ştiinţifică
Francisc Bacon
Motorul electric
Joseph Henry
Telegraful
Samuel F.B. Morse
Telescopul cu reflecţie
Isaac Newton
Vaccinarea şi imunizarea
Louis Pasteur
Valva termoionică
Ambrose Fleming

Această scurtă enumerare este grăitoare prin simpla citire, oamenii de ştiinţă în marea majoritate au fost călăuziţi în demersul lor de o ţintă precisă, pornită din suflul valorilor creştine.
Sursa este lucrarea „Bazele biblice ale ştiinţei moderne”, autor Henry M. Moris, Ed. Baker Book Hose, Grand Rapids, USA, 1984.
Este evident că majoritatea oamenilor de artă, din orice domeniu, când iau în serios opera lor ca stare de revelaţie, vor apela mereu la aceste baze biblice dar şi la principiile ştiinţei, dovedind că limitele sufletului uman sunt în expansiune.

Constantin Stancu

Matematica îngerului în fragmente eterne


Matematica îngerului

(Paulina Popa, Matematica îngerului – fragmentarium- , versuri, 154 pagini, Deva: Editura Emia, 2012)

Într-un limbaj deschis, curgător, Paulina Popa dezvăluie în cartea Matematica îngerului – fragmentarium – parte din frumuseţea şi rigoarea vieţii, grija lui Dumnezeu pentru oamenii săi, pentru ca miracolul vieţii să rămân miracol.
„Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici” – iată frumuseţea care aduce finalitate, calculele divine pentru ca omul să devină perfecţiune se împlinesc şi putem accepta frumuseţea absolută a creaţiei.
Prin această carte poeta pune în joc predestinarea omului, o acceptă şi poezia se dezvăluie ca un mijloc prin care cele luminoase intră în inima omului. Este o viziune pe care o acceptă şi intră în proiect cu toată libertatea, asimilând contradicţia.
Volumul de versuri este masiv, bogat în imagini, în chemări, în miracole, deschidere spre taine şi rădăcini. Mama, matca din care se revarsă viaţa, frumuseţea creaţiei care domină ochii omului lucid, luminile care vin spre mintea celui atent la această frumuseţe, poezia – izvor de mângâiere şi mod de comunicare perfect pentru oricine, răceala unora în faţa frumuseţii, dragostea care ne învăluie, poemul viu din care se aud şoapte, cu sângele se scriu poeme şi miracole, sprijinit de poem poţi ajunge la cer!
Frumuseţea este rod al rigorii, proporţia, armonia, calcul exact, duc la dragoste, totul ivit dintr-un plan uneori ascuns, uneori descoperit şi planul nu este al omului. Fragmente, adică semne, nenumărate semne care vin spre noi şi nu avem unde ne ascundem, ele avertizează, indică locul, timpul, sensul.
Poezia ţâşneşte din matematica  fiecărui vers: răni în multa singurătate, arbori care sprijină luna, matematica îngerului cea greu de înţeles, frumuseţea creaţiei este absolută şi este mai mult decât materie, în pământ sunt ascunse zilele lumii, frânghii ne ridică la cer, dormim printre ierburi cu faţa spre Dumnezeu, sinele este limpede ca o floare, apa sub care fierbe altă apă. 

Matematica îngerului pune presiune pe sufletul poetei, efectul sunt poemele care îşi regăsesc matca originală din care au evadat cândva. O lectură atentă va dezvălui cititorului o poetă migăloasă, brodează fiecare idee, fiecare gând, fiecare zicere, pune pasiune, ştie reţeta secretă, ştie cantităţile, substanţele şi ideile. Cuvintele se leagă între ele, poemele se leagă, finalul unui poem trezeşte la viaţă poemul care urmează, în care se edifică un singur poem final şi masiv, un ritual femeiesc. Dintr-o inimă bogată se revarsă versuri care nu au mai putut rămâne ascunse. Poeta se liberează, poezia poate fi mărturie, rugăciune, şoaptă de dragoste, avertisment. Cântec.
Realizăm că umerii mai păstrează urmele aripilor, singurătatea este un exerciţiu perfect pentru cei care cunosc drumul de la viaţă la moarte. Bărbatul este un veşnic Ulise în drum spre Itaca, este o zeiţă a înţelepciunii care protejează poemul, perfecţiunea, cu toate că iubirea este batjocorită în pieţele publice.

Poemului i se cuvin cuvinte sfinte,
acelea rostite de sacerdoţi,
ori cele rostite cu sfială,
de pruncul ce deschide gura,
cu teama primei silabe (Poemului, p 30).

Paulina Popa este în dialog permanent cu îngerul, cu sine, cu oamenii, cu poemul care este viu, cu cel nevăzut, cu bărbatul pregătit de înger, arhetip păzit de cuvinte, cu umbra, cu lumina, vorbeşte, povesteşte pruncului ce stă în ascuns, este deschisă. Dialogul, monologul, mărturia, o eliberează de limitele destinului. Casa, ţara, biserica, strada, cărţile, visele, sfinţii care nu mor, stau de veghe în lanul de poeme, iată, sunt locuri unde lumea poate deveni perfectă.
„Toate drepturile copiilor tăi vor fi anulate,/ ascunse în amintirea unei vieţi pe care ar fi vrut să o ducă” (Torţa, p. 35). O tristeţe care afectează viaţa noastră cea de toate zilele, poeta simte acut această realitate, ratarea unei alte vieţi mai frumoase. Ziua devine tot mai grea, răutăţile acoperă lumea, o mantie de gheaţă pe umerii lumii, oamenii uită de geometria îngerului.     

Frumos şi bun, bărbatul din cuvinte,
cel ce ridică sus pe braţe noaptea
apoi, cântând, dispare-n zori cu visul,
luându-şi din trezire partea (Frumos şi bun ca unul care vine, p. 41).

Ivirea bărbatului din cuvinte devine adâncă materie în lumea-ncremenită şi pustie... Iată, întruparea omului se face din cuvinte, durerea ruperii cărnii de carne este percepută acut, lumea este perfectă aşa cum apare ea în matematica îngerului.
Fragmentarium, este parte din volum cea mai densă, sunt poeme care se cheamă, lasă semne, numerotate ca în manuscrisele vechi de la I la LXXVII, cifrele romane ne întorc cu gândul la marile edicte emise de împărat, la disciplina de fiecare zi. Poeta este parte în partea bună a lumii, a neamului, acut simte acest lucru, versurile sunt apăsate, scrise cu stiletul pe o tablă de plumb.

Dacă te rogi pentru tine te rogi!
Pentru tine cânţi, dacă ştii cânta!
Ascultă: îngerii cântă împreună cu tine.
Bucură-te!
Eşti viu!
Dacă scrii, pentru alţii scrii!
Alţii sunt cei ce-ţi vor învieţui poemul
sau îl vor îngropa pe vecie!
Tu luminezi şi lumină vei fi – etern! (XXXVII, p. 109).

Cu alte cuvinte: „La cer ajungi doar cu poemul simplu, curat ca o piatră,/ cea care poartă în ea generaţii” (XLIII, p.117).
În această parte a volumului ni se relevă o viziune aparte asupra lumii, o dinamică a devenirii sub aripa îngerului preocupat de matematica divină, de calcule care să ne ridice deasupra-deasuprelor... Întoarcerea la cele eterne: credinţă, cultură, educaţie, cunoaştere, legătura cu părinţii de trup şi cu părinţii patriei, cu partea bună a lumii accesibile şi apropiate. „Felul cum atingi pământul cu picioarele goale spune mult despre lungimea aripilor tale” (XLIX, p. 123). Un înger trece prin fiecare om, dar omul nu-l vede!
Fragmentarium, vas de lut, special, de primit lacrimile poetei, părţi dintr-o lume perfectă scrisă în cer, Paulina Popa se străduieşte să ne-o predea limpede şi curată. „Exprimă-te aşa cum ştii:/ simplu  ca-n pântecele mamei (LII, p. 126).
Legătura divină cu cele alese se accentuează şi vine spre cititor: „Într-o lume mai bună vei iubi poezia./ Într-o lume mai bună vei tremura de fericire./ Deasupra ta va fi timp... (LVI, p. 130).
Ultimele versuri: „Numele tău să mulţumească Domnului pentru poem şi/ pentru Matematica Îngerului, Amin” (LXXVII, p. 153).
Am putea reproşa poetei lungimea poemelor, frazele care curg, revolta din cuvinte şi singurătatea care radiază din zicere, poate diluarea dialogului sau vorbele simple care sunt preluate din limbajul obişnuit, de pe uliţa satului, din biserică. Nu putem împiedica apa care curge şi duce poemele spre viaţa cea din viaţa de zi cu zi. Matematica permite şirul lung de numere care atrag şirul lung de cuvinte, în vechime fiecare cuvânt avea un sens profund, dar reprezenta şi o valoare, Paulina Popa nu se poate rupe de începuturile lumii...
„Umerii tăi mai păstrează urmele aripilor/ ce te purtau prin norii ca nişte lei tineri/ prin ierburile înalte ale savanei” (În veacul veacului, întotdeauna, p. 23).


Constantin Stancu