Condica de Haţeg, 29 august 2015
Radu Igna este un generos.
În data de 29 august 2015, în
sala de şedinţe a Consiliului Local Haţeg s-au prezentat două cărţi importante
pentru Ţara Haţegului: Vocaţia culturală
a Haţegului şi : Haţeg - Vremuri şi
oameni, fapte şi mărturii, cărţi semnate de scriitorul Radu Igna. Cărţile
sunt la a doua ediţie, au fost publicate de Editura CronoLogia, Sibiu.
Maria-Daniela Pănăzan, directorul editurii, a fost prezentă la această lansare
de suflet. A fost prezent şi poetul Francisc-Mihai Lorinczi, un mare iubitor al
munţilor, al obiectivelor din zonă, un mare iubitor de frumos şi prieten al
scriitorilor.
Evenimentul a fost coordonat de
către domnul Criti Bătrâncea, directorul Casei de Cultură Haţeg, cu mult tact,
emoţie şi vădită bucurie.
În deschiderea manifestării,
domnul primar Goia Marcel a prezentat contextul fericit în care se lansează
aceste cărţi, Zilele Oraşului Haţeg 2015, Festivalul Haţegana, ediţia a XVI-a.
Cu sprijinul haţeganilor, cu logistica primăriei, cu deciziile consiliului
local, a fost posibil acest eveniment de excepţie. Domnul primar Marcel Goia
l-a felicitat pe scriitorul Radu Igna, autorul celor două monografii şi a
declarat că este un susţinător al culturii şi al scriitorilor din zonă. Emoţia
l-a marcat şi cuvintele sale au avut un uşor tremur de bucurie. Un mesaj de
susţinere şi deschidere pentru „fenomenul Ţara Haţegului” a adresat şi domnul
Maria Petru Sorin, deputat. În cuvinte energice, ca om care trăieşte în Ţara
Haţegului, sprijină iniţiativele de acest gen şi este deschis problemelor care
apar în acest ţinut de excepţie.
Directorul editurii, istoricul
literar şi scriitorul Maria-Daniela Pănăzan, a prezentat pe scurt cărţile şi
efortul depus de autorul lor. A făcut-o în cuvinte calde şi cu multă bucurie.
S-a declarat încântată de frumuseţea Ţării Haţegului, de oameni, de cărţi, de
istoria de excepţie a zonei. Excursia făcută în această ţară din ţară a
impresionat-o în mod evident, iar locurile i-au dat ferma convingere că oamenii
de aici sunt primitori şi generoşi.
Au avut cuvinte de laudă Gligor
Haşa, scriitor, Raul Constantinescu, scriitor, Ioan Sebastian Bara, directorul
Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, Cristi Bătrâncea, doamna
Rodica Badea, directorul Colegiului „I.C. Brătianu” Haţeg, alţi invitaţi.
A fost o zi minunată în care
haţeganii şi musafirii s-au întâlnit cu istoria şi poezia locului. Domnul
Andrei Răiescu a donat primăriei Haţeg şi bibliotecii judeţene două cărţi de
Nicolae Iorga, ediţii mai vechi, despre Ţara Haţegului.
În final, Radu Igna, emoţionat, a
prezentat istoria cărţilor sale, modul cum a ajuns la materialul documentar
bogat şi cum le-a redactat, apoi a dat autografe celor care au dorit să aibă o
amintire despre Ţara Haţegului.
Cartea Vocaţia culturală a Haţegului, începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note
despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes
şi bucurie: Condica Haţegului, după
Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare
în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru
mânăstirea Prislop.
Radu Igna caută esenţa
vremurilor: istoria vicariatului greco-catolic, sau istoria specifică locului
la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona
vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul
locului pus în evidenţă de Ovid
Densuşianu, pentru a prezenta modelul
haţegan aşa cum l-a văzut Adrian Andrei Rusu.
Preocuparea lui Radu Igna pentru
zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul
unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog aproape
necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici,
la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei.
Eroismul românilor a fost
reflectat în istoria unui batalion de
vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul,
vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.
Despre aprovizionarea cu apă în
Dacia romană a scris Gică Băieştean,
arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect
al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la
autodistrugere.
Epoca din anii 1950 – 1960 este
pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector
şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor
funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E
un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a
lumii.
Această panoramă a zonei a fost
atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri
contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la
topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format
poporul român. Au fost ani buni în care Radu Igna a strâns date, cărţi, scrieri
unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989,
a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat
manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de
astăzi.
Autorul pune în evidenţă şi operele unor
importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă
Neagră, de la Gligor Haşa care a
scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă
amintirile silvăşene ale lui Cecilia
Terezia Bolchiş - Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg
ca Romulus Constantinescu, Ionel
Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu.
Nu sunt uitate ziarele care au
apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau
Cuvântul adevărului.
Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării
în fotografii memorabile: Aurel Anca sau
Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea
anotimpului de Haţeg precum Gulie
Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.
Inspirat, autorul încheie cu o
notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză.
Ca un mit al omului de Haţeg se
evidenţiază Ioan Munteanu,
memorandist din zonă, judecat de
puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme
grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim,
are doar o cruce în cimitirul din
Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic
de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în
logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat
pentru istoria românilor în stil românesc ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje
extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi
iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului.
Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj în care
era prins în stilul justiţiei vremii viaţa oamenilor, a memorandiştilor.
Autorul cărţii scrie: „Până când a trăit Ioan Munteanu ? Am
apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe
vremea Marii Uniri din 1918 ? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că
s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la
Cluj ? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”.
În monografia Haţeg – Vremuri şi oameni, fapte şi
mărturii, Radu Igna redă exact vremurile, pentru unii naraţiunea sa poate
să irite, pentru alţii sunt evenimente pe care le-au trăit, pentru alţii date
dintr-o monografie, dar toate înseamnă viaţă începând cu speranţa: lumina de la
capătul tunelului, visul ca Haţegul poate să devină un oraş european, dorinţa
oamenilor de continuitate, ori miracole economice (Theodosie Petru), juridice
(Ioan Vida, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale), politice (Ioan Timiş,
parlamentar din anul 1991 până la deces în anul 2010), scriitoriceşti (Daniel
Pişcu, reprezentant de seamă a Cenaclului de luni, condus de Nicolae
Manolescu), muzicale (Petru Armean), fotografice (Nicolae Filiş), artă şi
artizanat (Simion Grec), economice (Solomon Buzducea), teologice (Tiberiu
Lăpădătoni), medicale (dr. Victor-Caius-Livius Alicu), etc. Cine va citi cartea
va descoperi şi alte personaje în această epopee, personaje interesante,
definite de muncă, pasiune, cinste, talent, curiozitate, îndrăzneală, credinţă,
depăşirea limitelor.
Radu Igna are darul de a prezenta
portrete de oameni într-o manieră clară, uşor enigmatică şi având ceva
definitoriu care face diferenţa, stabileşte limite şi propune ţinte, redă
demnitatea universală a unor oameni speciali, cu deschidere spre lume.
Cititorul va fi surprins de faptele haţeganilor, se va mira cum unii au ajuns
să fie cunoscuţi în străinătate şi mai puţin cunoscuţi în ţară, poate chiar în
Haţeg… Radu Igna a reuşit să pună în lumină acea stare specială din viaţa unui
om: timpul în care se nasc miracole…
Monica Niculescu ne prezintă în
această saga haţeganilor un moment important din viaţa elevilor de la Liceul
din Haţeg, în anii 70, realizarea unei piese de teatru sub îndrumarea
profesorului Radu Igna, „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, un eveniment
care a marcat pe „artişti”, pe spectatori, pe haţegani şi pe alte persoane din
judeţul Hunedoara. Ea rememorează: „Am fost captivaţi de tot ce ţinea de scenă,
totul era „nou” şi altceva. Am văzut că nu era simplu nici să mergi (ca o lady)
sau să te comporţi conform personajului interpretat, mai ales că avea de trei
ori vârsta mea”. Fără să vrea ea ne prezintă dinamismul personajelor din cartea
aceasta, Radu Igna, încă o dată, şi-a rezervat regia şi sugestia.
Ţara Haţegului? Imagini care au
fost, istorii de ieri, de azi, o proiecţie despre viitor...
Ţara Haţegului
În august satele se înalţă-n
văzduh
pe aripile raţelor sălbatice,
atunci stejarii trag prin
rădăcini
până în frunze oasele celor care
au fost.
O mierlă cu o melodioasă coroană
pe o aripă
şi o alta pe cealaltă aripă
zboară,
zimbrii pasc vocalele ierbii,
înveţi cum se bate tăişul coasei,
pe îndelete,
până metalul sună frumos
ca un suflet cântând în ninsoare,
ridici ochii, o clipă, spre femeile
cu trupul mirosind a brad şi
veşnicie.
Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca
ochiul lupoaicei,
mai curată ca sufletul
fecioarelor
pregătite pentru ritual la
Kogaionon,
te retragi în munte,
înţelegi puterea macilor
de a urca în insomniile statuilor
de la Sarmizegetusa...
Cer de iarbă la Ponorici
Am urcat spre un cer de iarbă,
visele pământului pulsau în noi,
ne atingeau părul, îl făceau
cărunt,
aveam două mii de ani, am fi
putut
începe acolo o altă istorie.
Pământul sub tălpi era roşu, nu de
sânge, nu de apusuri,
era roşu ca o amintire de
adolescent
plecat la război, înainte de
venirea ploii.
În toamna aceasta fiecare dac
mort acolo
se va ridica, va gusta dulceaţa
porumbelor,
în altă parte un soldat roman
îşi va lega sandalele de pulpele
pline de pământ roşu,
va veni spre noi ducând un
syllabus vechi,
seara este o armură pentru noi,
intrăm în aceeaşi eroare,
cu toate însemnele bucuriei şi
victoriei,
cuvinte dace precum greierii sar
prin iarbă,
spală-ţi faţă de edictele
aerului...
Toamnă latină
Zilele sunt coapte, miros a grâu
şi veşnicie,
se culeg mere la Densuş,
copii se caţără pe gardul
toamnei,
intră în mere, e un joc perfect
unde germinează
stele de tăcere, iar în golul
pietrelor vechi,
inimi de grădinari din alt veac.
Copii se joacă de-a toamna,
cine muşcă din măr eliberează
celălalt eu,
eu-ul din primul secol de
miracole.
Bărbaţii puternici, în schimb,
sunt îngenunchiaţi de coşurile cu
mere,
strivesc iarba coaptă cu
genunchii tari,
sunt barbarii care mor, nu se
predau.
La Densuş merele cresc la loc
pe ramuri de măr, într-o singură
noapte de singurătate,
în carnea loc se cuibăresc
anotimpuri neştiute,
iar acolo, pe prundiş, puntea
străbate apa dimineţii,
nu mai ajunge pe celălalt mal,
din firul de apă proaspătă,
ca un imn de dragoste,
sar flămânde pietre după
inscripţii latine.
Sarmizegetusa
Cetate cu nume de cetate,
mă pierd în istoriile tale multe
ca-ntr-o apă de râu repede de
munte,
valurile îmi poartă umbra mai
departe
spre alte lumi, cu alte nume.
Ziduri îngropate în pământ,
au crescut merii deasupra,
glasuri care strigă după armuri,
cât mai multe armuri,
strălucesc în noapte aceste
armuri,
luna se destramă în luciul lor,
păsări de noapte zboară pe
deasupra capetelor noastre,
aur îngropat în râuri, sclipiri
în pielea pietrelor de munte…
Iată semnul: lumea poate începe
cu un munte,
poate sfârşi cu un munte,
cade peste memoria mea o pană de
rândunică
din alt edict, poemul de sticlă
se sparge în mii de bucăţi,
exilat în provincia unde s-a
retras alchimistul…
A consemnat Constantin Stancu
Haţeg, 29 august 2015