joi, 25 aprilie 2024

Deva, 9-10 mai 2024: AVRAM IANCU - 200 DE ANI DE LA NAȘTERE


 

ALBA TRANSILVANIA - CARTEA LA ALBA IULIA... Un program generat de cărțile de azi, 10-12 Mai 2024


 

Aurelian Sârbu - Între Odiseea și Golgota... Poezia ca mica veșnicie

 

ISTOVITA  GOLGOTĂ

 

spaima sporește

        odată cu drumul ochilor

        spre lumile cuprinse                                                                                                         

îndoielnicul luciu al genunii –

        în supliciu sporit ca răsplată

        purtată pe-o golgotă ce-și crește urcușul

        până ce putrezește lemnul crucii

        și sângele e spumă astrală

 

din odiseea mea în infern 

        nici pe cruce n-am deslușit rostul ursitei

 


 

MICA  VEȘNICIE

 

dacă voi deveni pasăre

        îmi voi pierde cuvântul

        și voi cânta în glas sibilinic

        pe-o corabie abandonată

        pe insula ciclopilor

 

văzul îmi va fi cu o mie de ochi

        prin strâmtoarea luminii

        amestecată cu umbre

 

când zarea mi-e fără-nceput

        e-atâta lumină zăvorâtă

        dincolo de cerul albastru --

        mica mea veșnicie

        măsurată-ntr-o clipă

      

Aurelian Sârbu

Silvia Urdea, AMALGAM, Editura Vatra veche, 2024. Semnal, câteva note


 

Autoarea are un simț acut al dreptății. Nu este de mirare că atenția sa este atrasă de scrierile / jurnale – documente istorice ale Monicăi Lovinescu (La Apa Vavilonului, Humanitas, 2010) și ale lui Paul Goma – (Gherla, Ed. Gallimard 1976), doi scriitori care au în comun exilul, verticalitatea caracterului, dar și traumele profunde ale copilăriei, cutremurătoare, la care, în cazul lui Goma, se adaugă și experiența tragică a încarcerării în închisorile comuniste. Silvia Urdea remarcă, nu fără temei, că nici după ’89 nu a avut loc o reală recunoaștere a personalității și curajului său, dar nici a operei, cauzele fiind teama de adevăr a „celor din eșalonul doi”, fiii călăilor („la vremuri noi, tot noi”) care au preluat cârma țării, dar și a renașterii neo-marxismului – vânt neprielnic venit din Vest. Remarc și eu o continuare a marginalizării unor scriitori din exilul acelor vremuri sau a celor care au fost deținuți politic, în condițiile în care, nu-i așa? – nu ar fi trebuit să avem nicio opreliște după Revoluție, mulți dintre ei rămânând cvasinecunoscuți generațiilor postrevoluționare. Autoarea Amalgamului realizează prin aducerea în prim plan a celor doi scriitori, Paul Goma și Monica Lovinescu, un reparatio cuvenit.

Nicolae Steinhardt, căreia Silvia Urdea îi dedică eseul N. Steinhardt, caracter și cărturar de excepție, este o altă figură emblematică, nu doar prin suferințele îndurate în închisorile comuniste, nu doar pentru cultura română, ci și pentru umanitate. O spun toți cei care l-au cunoscut, o spun cei care au citit scrierile lui sau ale celor care au scris despre el. Mai presus de om, mai aproape de lumină.

Silvia Urdea este profund umană și morală, criticând conceptele globaliste demolatoare, aberațiile și imoralitatea aduse de aceste elucubrări ale unor minți bolnave, pentru care noțiunile de familie, de patriotism și de credință sunt considerate a fi „perimate”. Faptul că s-a oprit asupra cărților scrise de mine (Dincolo de like, Ed. Vatra Veche, 2024;  Speranța nu urcă niciodată cu liftul, Ed. Vatra veche, 2023, Povestiri de la Senior Help, Ed. Total Publishing, 2023) incluzând cronicile sale în paginile volumului Amalgam, mi-a umplut inima de bucurie. Nu este prima dată când mă întâlnesc cu Silvia Urdea la o intersecție de gânduri și sentimente.

Volumul Amalgam este, în opinia mea, o bijuterie literară care ar trebui studiată pentru a-i surprinde întreaga valoare. Este și un exercițiu de conștiință profesională și națională. Prima parte a sa, de cronici literare, legată organic de reflecțiile din a doua parte, cea de eseuri, relevă un critic literar de excepție, care ar trebui să devină un model pentru contemporanii săi și pentru cei care vor urma. 


Simona Mihuțiu

 

Revista „Piedestal”, nr. 3/2024. Semnal, sumar, redacția, date de contact... Cultura și arta în actualitate


 



Constituirea Grupului de Poezie „Ioan Dan Bălan”

 

                               Constituirea Grupului de Poezie „Ioan Dan Bălan”

 

 

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Mihai Eminescu”

Timișoara, a organizat în data de 12 aprilie 2024 la Teatrul Dramatic din Petroșani 

o „Întâlnire de suflet simțire românească în Valea Jiului”, la Teatrul Dramatic

„I.D.Sîrbu” din Petroșani. Au participat ziariști, poeți, scriitori, iubitori de cultură 

și artă, personalități cu notorietate în viața comunității din Timișoara, Lugoj, Deva,

Petroșani, Târgu Jiu. 


Astfel, între participanți, notăm prezența domnilor Dumitru

Buțoi, președintele Filialei UZPR „Mihai Eminescu” Timișoara, Dumitru Tâlvescu,

redactor-șef al revistei de cultură ”Piedestal”, Deva, și Nicolae Toma, scriitor,

jurnalist de investigație, din Timișoara, Aurel Constantin Muntoiu, jurist, teolog,

scriitor, din Lugoj, Ioan Ionescu, ex-magistrat, judecător, scriitor, din Timișoara,

Gheorghe Lungu, profesor, scriitor, din Timișoara, Ștefan Tat, colonel în rezervă,

scriitor, din Timișoara, Lorin Cimponeriu, scriitor, din Timișoara, Dumitru Vasile,

scriitor, din Cugir, gen. Remus Știr, Președintele Mișcării Naționale pentru

Apărarea Drepturilor Omului Timișoara-ora martir (MNADOR), Ștefan Demeter,

comisar MNADOR, a d-nei dr. Maria Anastasiu, poetă, a poeților din Deva și Valea

Jiului participanți la Regalul de Poezie. Moderator a fost dl. Tiberiu Vințan,

manager al Grupului Media „Exclusiv”.

După Regalul de poezie „A venit primăvara, iubito !”, la care au fost invitați

Poeții din localitățile amintite, între care Mirela Cocheci, Dorel Neamțu, Dumitru

Tâlvescu, Elisabeta Bogățan, Carmen Pinte, Anca Ciolca, Mariana Ghicioi,

Camelia Ardelean, Florentina Mitrică, Mariana Alexandru, Ianina Ulpia Cupșan-

Moraru, Robert Vladu, inclusiv Dumitru Buțoi, a avut loc premierea participanților

din Deva, Petroșani, Orăștie, jud. Hunedoara, Aiud, Teiu , jud. Alba, Râmnicu

Vâlcea, Strehaia, Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți, la Proiectul Cultural

Internațional ”Eminescu, un vis în așteptare”, ediția a II-a, 2023, organizat sub

egida UZPR de Asociația Cultural-Umanitară „Luceafărul de Vest”, Timișoara

După înmânarea diplomelor de către dl. Dumitru Buțoi, președintele Filialei

UZPR „Mihai Eminescu” Timișoara, au fost prezentate revistele: UZPR nr. 32 /

2024, Luceafărul de vest, Vip Seniorii, Theatrum Civitatis.

În încheiere, poeta și pictorița Mirela Cocheci, reprezentantă, în același timp a

grupului ASCIOR, (la fel ca poeta și pictorița Carmen Pinte), a anunțat constituirea

Grupului de Poezie „Ioan Dan Bălan”. Poeta Mirela Cocheci este și liderul acestui

Grup de Poezie.

 

Elisabeta Bogățan

 

 

Revista „Banchetul”, nr. 97-98-99 (ian.-feb.-mar.)/2024. Semnal, sumar, redacția



 Sursa: Ion Pachia Tatomirescu și Dumitru Velea

vineri, 19 aprilie 2024

Ion Pachia-Tatomirescu, Eminescologie la puterea a treia... Editura Waldpress, 2024. Fenomenul Eminescu, sumar oglindă...


 



Romanul Elipsoid și lumea agitată de azi: risc, scop, evadare din mundan

 

Viața între risc și eliberare

 

Elipsoid este titlul unui roman, mai exact un miniroman, publicat de Iosif Roca, unul dinamic, cu texte impregnante de adrenalină, cu tâlc și puțină dragoste la maturitate. Un titlu mai puțin obișnuit, transmite rigoare, căutarea sensului, disciplină, ieșirea din malaxorul vieții. Romanul a fost publicat la Editura Rafet în anul 2023 și cartea a fost premiată în cadrul proiectului „FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TITEL CONSTANTINESCU”, ediția a XVI-a, Râmnicu Sărat, premiul „Fănuș Neagu”, festival organizat de Editura Rafet, director scriitorul Constantin Marafet. Premiul vine ca o recomandare din partea editurii, un semn în câmpia literară de la noi, vremurile se schimbă.


Miniromanul are ca temă viața și activitatea agitată și mereu în pericol a celor care lucrează în domeniul serviciilor secrete, a detectivilor particulari, a celor care, din umbră, decid anumite rezultate în societate. Zona este mai puțin abordată în literatura de la noi, mai ales din partea văzută de aceste persoane. Domeniul a fost mereu ocolit, zona fiind atinsă de revolta împotriva serviciilor secrete care au făcut poliție politică înainte de anul 1989, cu evenimentele care se cunosc din presă, istorie, literatură și propaganda partidelor după „loviluția” din decembrie 1989, plus revolta unor intelectuali de marcă din viața culturală. Domeniul este unul sensibil, presupune politică, cunoștințe economice, tehnici de urmărire și sabotarea adversarului, condiție fizică de excepție, abilități diverse formate de-a lungul anilor. Plus doza de violență, reflectând violența din lumea de azi.

Prin anii nouăzeci, Pavel Coruț a scris o serie de cărți dedicate domeniului, unele cu succes de piață, noutatea mesajelor atrăgând atenția cititorilor din zona „scenaritei”, atât de spectaculoasă prin traiectoriile narative. După anul 1989 au apărut la noi diferite profesii inedite, specifice economiei de piață, respectiv activități specifice detectivilor particulari, cu rolul lor în câmpul social. Marea majoritate a persoanelor nu cunoaște rolul acestora ca servicii doar în favoarea celor care le solicită. La fel și alte servicii de lobby, intermedieri internaționale, contracte de know-how etc. Societatea se schimbă treptat, dar sigur, capitalul pune în mișcare forțe sociale blocate, care stăteau latente în zona de confort.

Tema și ideile sunt inedite, aduc un suflu nou, la fel și cărțile care abordează Inteligența Artificială, viața mercenarilor, activiștii din diverse domenii, zona „oenge-urilor”, dar care pot avea efecte sociale neprevăzute, șocante.

Romanul are o acțiune dinamică, planurile în care eroii acționează sunt diverse, în țară, străinătate, pe frontul nevăzut al intereselor de tot felul. Evident, interesele economice primează, forțele economice au importanța lor în capitalismul global de astăzi, dominat de energii surprinzătoare, dincolo de limita în care statele pot acționa. Daniel, personajul principal este angrenat în astfel de acțiuni menite să protejeze interesele naționale, sub comandă politică. El are o pregătire aparte, știe să elimine sau să bareze activitatea altor detectivi sau agenți acoperiți, se folosește de dispozitive electronice speciale, activitatea lui este acoperită de alți colegi/ colege (Raluca), are o subordonare strictă și urmărește scopuri precise. Trece prin numeroase „aventuri”, este în pericol, dar răzbește. Când „munca de teren” îi afectează integritatea fizică, după o acțiune în Franța, este protejat de forțele superioare pentru a se reface. Pentru protecția sa, ulterior refacerii, i se oferă un birou de detectiv, i se schimbă numele în Mihai Muntean. La sanatoriul din Spania unde este dirijat, are parte de experiențe aparte, viața lui însemnând ceva din punctul de vedere al celor care îl coordonează. Reprezintă o valoare. Înțelege că în timpul acțiunii a fost protejat de alți colegi, alții au eliberat locul faptelor specifice de probele materiale legate de intervențiile în forță, acțiuni aflate sub acoperire. Iată cum descrie autorul zona de recuperare: „San Sebastian este locul potrivit pentru întremare. Clinica este situată pe colina estică a golfului ce pătrunde  spre inima orașului ca un disc semicircular, este așezată aproape de vârf, cu fața spre intrarea în golf. Vederea cuprinde imensitatea Atlanticului, aproape tot golful și colinele orașului. Micuța insulă de la intrare străjuiește oceanul și golful, flancat de cele două coline mai înalte decât celelalte din oraș și este o oază de verdeață” (p.65).

Acțiunea se desfășoară rapid dintr-o parte în alta a continentului, din Transnistria în Occident, sub forțe care pun preț pe valorile economice pentru care se dau bătălii extraordinare, de multe ori departe de ochii publicului.

Personajele sunt puține abia schițate, poate personajul principal, Daniel – Mihai Muntean, este mai conturat. Astfel de personaje nu au viață personală, sunt instrumente oarbe în mâna celor care îi controlează fie politic, fie prin contracte de servicii, fie prin tehnici de manipulare și captarea lor. Umanizarea personajelor se face prin tablouri introduse de autor în corpul acțiunii principale, relații de iubire tranzitivă, salvează un copil pe durata cât a fost în Spania la tratament, spre bucuria și aprecierea părinților. Lipirea unor scrisori în corpul acțiunii principale, ca semn al prezenței umane în lume, cu tragedii și speranțe mereu intacte.  De asemenea, acțiunea se desfășoară în zone aparte, locuri de frumusețe naturală, cu tablouri scurte, dar relevante. Personajul principal apelează la un sihastru/ pustnic, fost și el agent al forțelor speciale, cu unele capacități spirituale aparte, cu numele Daniel, nume predestinat.

Acțiunea are o deschidere specială spre o altă zonă socială, personajul principal este antamat de servicii universale specializate în apărarea valorilor globale, necesare echilibrului pe glob, ca activitate de protecție a valorilor generale ale umanității. Pentru astfel de servicii, acoperite ochilor publicului larg, există cineva mai sus pe scara sistemului.

Finalul acțiunii este descris printr-un elipsoid care arată sensul în timp și spațiu, cu puțină iubire, atenție, forță, înțelepciune, o zonă închisă, acțiunea desfășurându-se în spațiu închis, în jurul unor focare de interes pentru cel care îl generează, dar cu generozitatea simetriei. Este un final inedit, riguros, ieșind din sfera literară, doar atingând-o tangențial, pentru ca omul să rămână în picioare.   

Mijloacele literare sunt limitate, descrieri de natură, caracterizări sumare ale personajelor implicate, trimiteri spre zone de spiritualitate, cu focare de credință riguroasă, uneori spectaculoasă. Dialoguri scurte, exacte, închise în sfera strictă a evenimentelor descrise.

Romanul, mai exact miniromanul, se bazează pe schimbarea planurilor acțiunii, pe interesul pus asupra acțiunii în sine, ca poveste care face parte din marea poveste a lumii de azi. Poate fi tratat ca un script al unui film de acțiune, cu spioni și evenimente spectaculoase. Trădările vin din partea unor politicieni (parlamentarul Șarpe), ei au alte interese, mai ales personale și sunt sub controlul altor forțe, străine de interesele țării. Trădările fac parte din jocul internațional de acaparare a resurselor economice, naturale, umane. Comunicarea dintre personaje se face și prin gesturi, semne, semnale discrete, dispozitive electronice, limbajul este limitat, spre deosebire de limbajul oamenilor obișnuiți. Zbuciumul interior al personajului este al omului captiv, nu unul existențial, el trebuie să găsească mereu o ieșire din acțiunea imediată, raportat la acțiunea de ansamblu. „Mihai este asaltat de propriile gânduri existențiale. Până la urmă va trebui să clarifice, cât mai curând, calea de urmat. Nu este singur, are o mângâiere lângă el, în inima lui și asta schimbă totul. Muntele, împresurat de zori – faptul zilei vine mai întâi pe munte – îl atrage ca un magnet. Pustnicul este pe stânci cu Schatz și Pin. Cu hainele fluturând în bătaia vântului, stă drept și nemișcat cu fața spre Caraiman. (…) Prima rază de soare atinge vârful muntelui trimițând miliarde de scântei în jur. Una dintre ele se desprinde și lovește un bloc de stâncă instantaneu, fulgeră ochii lui Mihai” (p.123).

Cartea aduce în zona de interes pentru cititor activități care au importanța lor în vremurile acestea, dovadă că mai există domenii de exploatat în cadrul fenomenul literar. Cu fraze precise, exacte, Iosif Roca ne-a oferit o poveste aparte, realitatea și fantezia fac corp comun, cititorul fiind atras în vârtejul noii lumi în care am intrat.

Nu putem prevedea cum vor fi primite în registrul literar aceste domenii noi de activitate care se ivesc în viața de zi cu zi, literatura este o sferă sensibil la pulsul politic de la noi.

Paradigma vremurilor este tot mai abruptă, la fel ca acțiunea cărții. 

 

 

Constantin Stancu

*Text apărut în revista „Răsunetul cultural”, nr. 4/2024

Revista „Feed Back”, nr. 1-2/2024. Semnal, sumar, experiment literar și anotimp literar




 

vineri, 12 aprilie 2024

Revista „Boem@”, nr. 4/2024. Semnal, sumar, redacția. O revistă densă de literatură și artă



 

IN MEMORIAM NICOLAE MANOLESCU... Portret, semne, cuvinte argintate


 Sursa: Rev. Răsunetul cultural, aprilie, 2024/ Menuț Maximlilian

Daniel Marian, SISTEMUL PERIODIC AL SENTIMENTELOR, Editura Rafet, 2024... „De altfel, poetul testează cititorul, titlurile sunt fie la început de poem, fie la sfârșit, este o joacă elegantă, dovadă că lumea literară a devenit mai relaxată. Titlurile se scriu cu literă mică, la fel și restul versurilor, este o familiaritate prestată tot mai mult în literatura de azi, sfera împrumutând ceva din tehnica publicității, menită să șocheze, să scoată în evidență”

 

Tema poetului: un război fără cai…

 

 

Daniel Marian este un poet dinamic, scrie intens, scrie și despre cărțile altor scriitori, este o grabă în activitatea lui, uneori sare peste umbrele din textele citite, alteori vine cu noutăți percutante. În volumul de versuri sistemul periodic al sentimentelor, apărut la Editura Rafet în anul 2024, director Constantin Marafet, poetul se descoperă preocupat de sistematizarea poemelor scrise, de punctarea liniilor de forță care îi caracterizează opera.


Este un poet dinamic, scrie mult, mereu în căutarea de noi expresii literare care să definească sentimentul, starea, perspectiva, mirarea, angoasa, refuzul. Doza de frustrare se convertește în poeme energice, uneori inedite, alteori mundane. Nu refuză niciun argument, stare, mirare, revoltă. Este un revoltat ascuns după un nostalgic din vremea poeților activiști ai suferinței, cum scria Nichita Stănescu. A scris/ scrie și el despre poezia altor poeți, este preocupat de noile volume apărute, de noile ziceri sau revolte. S-a contaminat de poezia de azi, este permeabil la virusul liric.

Din aceste experiențe personale și de gașcă poeticească, el se ridică și afirmă că poezia este la baza multor crize și împăcări. Există un substrat (tabel) care susține partea bună, partea lirică din om, un tabel periodic, sistemul periodic în care om încape cu viața și moartea la un loc, nu poate evada. Poetul notează, reține, afirmă, strigă, e țipătul de pe podul dintre ieri și azi, ducând spre un mâine mai agreabil. El se joacă uneori și depune efortul să sistematizeze fluxul liric după puterile sale. Instabilitatea, sentimentele, dreptul la visare, istorii frânte, cai și holograme, singurătatea ca o boală, dragostea promisă, greu de prins în cuvinte, constituie teme pe care le abordează cu încredere. Este o cunoaștere indirectă prin poem, cuvintele au forța de a creiona universuri presupuse.


Uneori își permite și aproximări din punctul de vedere al omului muritor: Dumnezeu este rupt de realitate, cu toate că limitele umane îl aduc pe domnul poet pe calea cea bună, când moartea îi sare în față…Apoi, el își declară falimentul personal și dreptul de a vedea dincolo de moartea aparentă, poetul poate, adică, să acceadă dincolo de cele văzute. Dar ce nu face poetul pentru un car cu poezie?; dacă există Carul cu Bere, există și Carul cu Poezie: „stai să vezi caleaşca în flăcări/ sărind la garduri şi la scări/ făcând stelele jumări”. Pentru că: „foaie gri de aspic/ din gura asprului nimic/ carul mare sau carul mic?” (carul cu poezie, p. 82).

Sunt și teme mai grave, abordate în stilul său personal. Patria, războiul, credința, timpul, infinitul, fauna urbană, istoria ca argument liric, existențial. Ele sunt tratate cu un fel de detașare, de ce ar trebui să luăm viața în serios? Există poezie și libertatea de a spune orice, libertinajul exersat pe rețelele sociale, în piața publică, în tramvaiul nouă (9) etc. Patria este exprimată plastic prin metroul de serviciu: „când s-a făcut metroul de la timişoara la cluj/ toată şobolănimea s-a fost dat cu ruj/ iar de la baia mare la constanţa/ nu le mai tăcea clanţa/ (bucureşti avea deja zepelin/ de o sută de ani de chin)” (dar să vezi, p. 27). Acest gen de poezie este în opoziție cu poemele despre patrie, bine plătite înainte de 89, patriotismul vine din zicerea relaxată, detașată de capcanele istoriei.

Blocul de locuințe devoalează fauna urbană, „jungla civilizată”, locul unde se adună contrastele, libertinajul, angoasa: „la mine în bloc e o adevărată şcoală de arte şi meserii/ fiecare locatar are rolul său bine definit în organigrama blocului/ la parter sunt cei care cu urechea de pământ simt cutremurele/ la etajul unu se desfăşoară hărţi tactice şi se prevăd războaiele/ canicula taifunurile tornadele avalanşele ocupă întreg etajul doi/ şi trei este rezervat integral celor cu problema climatică în creier” (deasupra blocului meu vrăbiile se însoţesc cu vulturii, p. 65).Mediul social este bine conturat, ceva suprareal și apăsător unește oamenii în comunitate și concluzia vine promoțional: „iar pe scara blocului avem un ficus care consumă tot aerul”… Poetul prinde bine atmosfera urbană, marcată de „unitatea” absurdului…

O altă temă abordată, importantă în economia vieții, este credința, un aspect mai delicat și mai rar la poeții de astăzi, marcat de un realism imediat, necenzurat de partea spirituală: „există o religie a pâinii/ şi a vinului pe aceasta/ nu ţi-o pot povesti/ pentru că ar trebui/ după aceea să iubeşti/ foamea şi setea până ce/ cu adevărat dintr-odată” (vei învăța să crezi, 23).  Este singurătatea individului în blocul central, elementele sunt pâinea, vinul, iubirea, abstinența (aici, forțată de societatea modernă). Este multă tristețe în poem, dar și suferință ascunsă.

Presiunea timpului asupra ființei este prinsă într-un poem în care revolta individului este copleșitoare, nu se poate face nimic, stai în timp și aștepți sentința:

 

dă-i în cap să-i sară figurile de nisip

fă-l ţăndări cu tot cu perversa clepsidră

ori muşcă-l de urechea stângă pe unde intră

frisoanele haosului aclimatizat la timp

sau măcar reneagă-l dezmoşteneşte-l

înjură-l blestemă-l fă-l de ruşine

nu-ţi fie teamă de blasfemie

fir-ar al dracu’ de monstru

să ţină minte să nu mai treacă pe aici (omoară timpul, p. 56).  

 

Sunt teme esențiale ale condiției umane, mai rar abordate în poezie de Daniel Marian, de data aceasta el își asumă existența sub aripa unor versuri care pipăie destinul uman în timpurile de pe urmă.

O altă temă, de natură filozofică, ținând de un existențialism poetic mundan, este infinitul, tratată într-un poem mai lung, poetul testându-și capacitatea de a rezista în fața problemelor vieții și tristeții, limitele primite la naștere impunând un astfel de poem:

 

ce este un infinit şi la ce-ţi trebuie

nu vei şti să umbli cu el ca şi cu mercurul

cu mătrăguna sau cu veninul de şarpe

cu ozn-ul cu bomba cu neutroni

cu mămăliga explodată la nervi

vezi şi brâncuşi s-a ars cu infinitul i-a ieşit

doar pe jumătate restul a rămas impozit sau

oricum i l-au furat unii sau alţii (și acesta este un infinit, pp. 59-61). 

 

Sunt și poeme în care poetul devine manierist, exercițiul liric nu este de ajuns pentru a materializa unul, mai trebuie starea de grație care să permită vederea de pe balconul literar, ca una de ansamblu și penetrantă. Nu totdeauna sistemul poetic permite nașterea poemului: „ieri erai un monolit de care loveam întrebări/ acum te deschizi ca o stâncă la cutremur/ văd că îţi curge lumina printre degete/ flămânzesc de tine cei câţiva aştri/ cărora le e teamă să se trezească” (***, p. 63).

De altfel, poetul testează cititorul, titlurile sunt fie la început de poem, fie la sfârșit, este o joacă elegantă, dovadă că lumea literară a devenit mai relaxată. Titlurile se scriu cu literă mică, la fel și restul versurilor, este o familiaritate prestată tot mai mult în literatura de azi, sfera împrumutând ceva din tehnica publicității, menită să șocheze, să scoată în evidență.

Poet harnic, cu multe poeme scrise, unele publicate, Daniel Marian își testează singurătatea și tristețea, dorind să atragă atenția asupra unei lumi posibile mai bune. La baza ei poate sta și sistemul periodic al sentimentelor, marcă proprie… Cu alte cuvinte, arta este știința de a face ocolul unui sentiment în câteva poeme bine aranjate în sistemul literar. Scriind despre ceilalți confrați, Daniel Marian intră în sistemul literar de azi cu entuziasm, tristețe, călare pe poemele sale.

 Pentru a cita din dorințele sale: …un război fără cai: „…te rog Doamne/ măcar atât un război fără cai/ ochii lor lumânare de vecernie/ au parcurs deja toată întristarea/ din întreg universul” (fără cai, p. 30).

 

Constantin Stancu

 

*Daniel Marian, sistemul periodic al sentimentelor, versuri, 88 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2024.

*Text publicat în revista „Acolada”, nr. 3/2024

 

 

  

  

 

Răsunetul cultural, nr. 4 (132 - aprilie)/2024. Semnal, câteva semne


 

marți, 9 aprilie 2024

BIBLIOTECA DE GHEAȚĂ, ULTIMA BIBLIOTECĂ...

 

Biblioteca de gheață

 

 

Cea mai perfectă bibliotecă: Biblioteca de gheață!

 

Se văd coperțile colorate prin stratul transparent,

nume de oameni, cuvinte jucăușe, semne neînțelese,

care duraseră de mii de ani.


 

Timpul fraged nu mai avea importanță,

frigul era cel mai perfect timp posibil!

 

…Până în ziua în care a crescut temperatura și

atunci au dispărut cărțile,

la picioarele fiecăruia, o pată umedă – acolo a fost o carte…

 

Apoi s-a stins pe pământul uscat, s-a ridicat la cer,

nimeni nu putea spune exact unde s-au dus cuvintele…


Constantin Stancu ©

 

Literatura internațională și mesajul actual... Adrian-Christian Kuciuk, ASEDIU... Editura Ideea Europeană, 2008



 

Ostatic în Patria Poemului... Ioan Barb și etapele călătoriei literare


 Poetul a avut un moment de reflecție asupra drumului său în viață legat de farmecul literaturii. Sunt mai multe paliere în care își mărturisește revelația personală: Tăcerea ca o flacără (1998); Picătura de infinit (2010); Sub via ființei plâng strugurii (2010); Babilon (2011); Sabatul interior (2011) (Găurile din suflet, Amurg ambiental, Cauțiunea). Cartea mai reține câteva note despre autor și referințe critice legate de activitatea sa, așa cum l-au văzut confrații și criticii literari.

Bilanțul de etapă proclamă identitatea lui, posibilitatea de a scăpa prin poezie de elementele facile și convenționale de fiecare zi. Există o picătură de infinit în aventura zilnică, o carte a vieții chiar dacă se rătăcește, uneori, într-o lume fără timpul prezent. Pașii sunt sărutați de ierburi, o apocalipsă poate începe și-n orașul interzis…

Așadar, călătoria între Ierusalim şi Babilon, dus-întors, este una spirituală şi interesantă, poetul o reface prin poezia sa, ca un dar pentru cititor, pe care îl şi provoacă la autocunoaştere şi la cunoaşterea istoriei umanităţii, căci fără credinţă lumea este mai săracă.

Note C Stancu ©

EVOCĂRI: IOAN DAN BĂLAN ȘI MAREA TRECERE... Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2023



 

Aurelian Sârbu: Mersul luminii...

 

JOCUL  CU  PRADA




 

ciudat e mersul luminii

mă poartă prin lume după voia ei --

           izvor ce urcă și coboară

           prin țesătura ei de păianjen --

           iubiri îmbălsămate

           vânat fără scăpare

           în jocul cu prada

 

Aurelian Sârbu

joi, 4 aprilie 2024

SEMNAL: GLAS RÂMNICEAN, o revistă electronică, bilunară, cu apariție și în format tipărit... Date de contact, adresa, colaborări


 Sursa: Constantin Marafet/ Editura Rafet

Ladislau Daradici, SĂ NU ÎNDRĂZNEȘTI SĂ MORI FĂRĂ MINE, București, Editura Biscaria, 2023... „Scriitorul ne propune un fals jurnal vienez, un jurnal al ființei. Titlul este inedit, sugerează finalul unei lumi, apocalipsele necesare într-o lume în perpetuă schimbare. Rapiditatea schimbărilor generează ipoteze de final, iubirea ține legate ființele, ea și el se agață de viața primită în dar, se leagă de infinitul dintr-o secundă. Sensul în viață există, dă direcția trăirilor de fiecare zi”

 

O dimineață a lalelelor, paradox și sens la Viena

 

Viața ne pune în situații inedite, ne scoate din cercul în care locuim comod, ca la început de lume. Mișcarea omului pe harta destinului, evadarea din ziua de fiecare zi, generează noi provocări. Ladislau Daradici le acceptă, efectele acestei mișcări în spațiu și timp constituie experiențe aparte, ele scot la iveală noi perspective, noi gânduri, noi iubiri.

Cu volumul de poeme Să nu îndrăznești să mori fără mine, apărut la Editura Biscara din București, în anul 2023, scriitorul ne propune un fals jurnal vienez, un jurnal al ființei. Titlul este inedit, sugerează finalul unei lumi, apocalipsele necesare într-o lume în perpetuă schimbare. Rapiditatea schimbărilor generează ipoteze de final, iubirea ține legate ființele, ea și el se agață de viața primită în dar, se leagă de infinitul dintr-o secundă. Sensul în viață există, dă direcția trăirilor de fiecare zi. 


Poemele se leagă, au continuitate, exprimă sentimentul aparte al participării la viața unui imperiu global, clădit pe ruinele unui fost imperiu care s-a stins, cu măreția trecutului, gloria prezentului, strălucirea viitorului. Iubirea leagă oamenii, este greu de frânt, deși forțele lumii de azi apasă pe inimile și mințile oamenilor. Iubirea apare mereu în poeme, ca un fir roșu, părțile se caută pentru a forma întregul într-o capitală a speranțelor, este sensul pentru care merită să mori, conform motto-ului de la începutul volumului.

Ladislau Daradici le abordează în nota sa specifică, a celor o sută de cuvinte, se disciplinează, o disciplină impusă de nevoia de timp, istorie, viitor. Disciplina generează noi perspective, tablouri care șochează sau care îmblânzesc ființa, evenimente care au dimensiunea unor ore astrale pentru cei implicați în dinamica vieții. El surprinde aceste tablouri, le dă o deschidere literară evidentă. Tristețea, singurătatea, bucuria, întâlnirile, accidentele, abandonul, toate au o cheie a lor, poetul prinde esența, extrage rădăcinile unor idei care marchează cititorul, punctează substanța vieții. Călătoriile poetului sunt spirituale, moartea și viața fac alianță într-o lume dinamică, presată de limitele ei. Rămân mereu întrebări, gânduri nespuse, paradigme bine conturate. Experiențele de zi cu zi sunt depășite de perspectivele culturale mai largi. Europa nu este numai un continent legat de normele economico-sociale, este un continent al culturii, al vieții, al credințelor subsumate, a subconștientului.

Plimbarea prin oraș înseamnă o aventură, lumea este prinsă într-o centrifugă halucinantă, tăcerile umbresc străzile, parcurile, deși zgomotul de fond este abrupt. Lebăda apare mereu în peisaj, ca o emblemă, alături de iubire. Îngerii trec strada, cu istorii secrete pe umeri, catedralele punctează eternitatea care se ascunde în arbori vechi. Brusc, pe Dunărea care străbate Viena, plutește o fată, un boschetar cerșește pe marile bulevarde, sufletul se dizolvă în sânge. Cei în vârstă caută vechile trasee ale dragostei, sufletul este ca un arbore. Ninge lin peste lumea capitalei, moartea este o posibilitate pentru cei care speră într-o viață eternă.

Ladislau Daradici prinde esențele: „Viena pare o imensă grădină a iubirii” (p.9); trecutul este un mormânt incert, cețos (p. 15); prin Viena, prin ochii negri ai nopții: „simt cum sufletul mi se divide în două” (p. 17). Peisajul este frânt de căderile lumii: „peste parcul înțesat de lume/ pe lacul verzui o lebădă tristă/ își așteaptă zadarnic perechea/ ucisă de doi boschetari tuciurii/ flămânzi” (p. 18).


Sensibil și atent, poetul caută sensul în orașul capitală, omul își caută deznădăjduitsufletul într-o lume fără suflet (p. 25). Evadările sale sunt spirituale: „Îți voi clădi o catedrală/ de cuvinte să-ncapă toate/ rugăciunile tale” (p. 33). Singurătatea atrage poezia, sufletul caută spre infinit: „parfum de tăcere vuiet surd în infinit” (p.37). Există o lumină discretă în oraș, una care învăluie destinele: „un miliard de fluturi incandescenți/ mi-au acoperit trupul/ atâta lumină încât păsările/ ard de beția zborului” (p.41).

Istoria își are regulile ei, răzbate prin continentele orașului: „noaptea când e liniște/ auzi îngerii respirând în orașul imperial” (p.45).

Fiecare zi are o dimensiune aparte, poate însemna finalul sau începutul: „e o după-amiază aurie pe Lisztgasse/ în care se poate muri fără regrete” (p.55).

Exemplele pot continua, avem un jurnal existențial, lumea concretă se desfășoară într-un areal spiritual. Tineri, bătrâni, copii, sfinți, vagabonzi, trecători, îndrăgostiți, nebuni, străini, toți au loc sub acoperișul orașului, mereu la intersecția marilor drame. Iată starea: „morții tac laolaltă cu vii/ amintindu-și unii de alții” (p.97).

Există și un ghid real în acest jurnal, cititorul este purtat prin parcuri, pe malul Dunării, pe marile bulevarde, în locuri unde istoria a intrat în pietre și-n mințile oamenilor, în locuri simbol, cu deschidere spre alte orizonturi: Prater, Zieglergasse, Stadtpark, Lisztgasse, Kohlmarkt etc. Aceste puncte nodale spirituale declanșează poemul, îl duc într-o realitate a suprarealității, cu drame, tristeți, bucurii noi, iubiri care declanșează baletul sufletului între o lume și alta.

Regulile poeziei moderne sunt respectate, un prezent apăsător planează peste cuvinte, idei, deschideri…O panoramă suprarealistă se desfășoară în versuri: „ÎN STADTPARK O DOMNIȘOARĂ/ bătrână se ofilește pe o bancă/ un puști obez înfulecă un hamburger/ din carne de vită modificată genetic/ dintr-un platan găunos/ păianjenii păroși se scutură/ în creștetul unui grup de asiatici/ un pedofil creponat transpiră/ într-un costum elegant de lână/ la umbra fărădelegilor sale/ sunt patruzeci de grade la umbră/ și parcul pare o oază în deșert…” (p. 13).

Poetul a prins și tarele vremii: carne modificată genetic, migranții, deviantele de comportament, singurătatea, natura afectată de haosul existenței etc. Iubirea oferă oportunitatea unui dinamism straniu, poemul continuă: „aștept să te ivești să reînverzească totul/ să se pogoare vraja/ pe undele verzi ale lacului/ pe care plutesc șapte lebede/ exact sub malul unde/ stafia unui puști înecat/ își așteaptă cuminte mama/ să-l ducă acasă” (p.13).

Ultimul poem dă titlul volumului, teama de moarte ca sentiment al despărțirilor definitive, declanșează un sentiment profund de iubire, una existențială, dincolo de carnea fragilă, bărbatul dorește să îmbrățișeze trupul ființei femeii„cu teama de moarte”, deslușindu-i respirația „de la celălalt capăt al lumii”, o „gutuie însângerată zăcând în iarba ninsă de blândele sângerări ale toamnei” (p.104).

Fiecare poem are primul vers scris cu litere mari, el preia titlul acestuia, face un corp comun cu restul versetelor, se încrustează în idee, în temă, în peisaj. Toate poeme adunate spun o poveste, povestea celor care au evadat din spațiul și timpul lor, intrând într-un spațiu familiar și străin totodată, parte din Europa; parte din acest timp curgător, greu de prins în malurile unui poem. Un jurnal liric, poetul lasă textul să respire liber, fără semne de punctuație, într-o geometrie urbană bine ordonată, capabilă să asimileze această civilizație aflată într-o perioadă de trece, cu un final între perioade, zid ale stărilor și viziunilor.

O carte de literatură existențială, cu multe trimiteri între viața reală și viața din sufletul omului în mișcare, prin lumea care i-a fost dată prin destin.

Lumea poate încăpea într-un poem de o sută de cuvinte, nu prea multe, nu prea puține, pentru că „poeții mor sângerând în poeme lor” (p. 100)…

 

 

Constantin Stancu


 

*Ladislau Daradici, Să nu îndrăznești să mori fără mine, poeme, fals jurnal vienez, 110 pagini, București: Editura Biscara, 2023. Moto: „Paradoxal, viața are sens câte mai există lucruri pentru care merită să mori”. Texte coperta a IV-a: Ana Ardeleanu, Monica Grosu, Iulian Chivu. La final, câteva date despre autor: profesor, prozator, poet, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România etc.

*Text apărut în rev. „Actualitatea literară”, ian-feb./2024