vineri, 20 martie 2026
Strada Poeziei, Deva,19 martie 2026
POEZIA PE STRADA POEZIEI
În data de 19 Martie 2025, începând cu ora 17, cu
sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, Biblioteca Județeană „Ovid
Densușianu” Hunedoara-Deva, în sala de lectură a bibliotecii, s-a desfășurat cu
entuziasm evenimentul literar ZIUA
INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI. Încă din anul 1999
UNESCO a proclamat-o zi de celebrare internațională a poeziei, zi
specială pentru literatură și pentru spiritualitatea omului modern, mai exact în data de 21 martie a fiecărui an.
O seară în care scriitorii şi poeţii hunedoreni,
alături de iubitorii de poezie, bibliotecari și editori, au prezentat, recitat,
au evocat importanța poeziei în viața oamenilor, cu inspirație și bucurie,
poeme de dragoste, poeme sociale, existențiale, poeme pe diverse teme,
inspirate din existența de fiecare zi.
Ca de obicei, în fața sediului bibliotecii, chiar
pe trotuarul zonal, organizatorii au prezentat pe panouri publicitare, în
format mare, poeziile scriitorilor din județ, animând zona, trecătorii
oprindu-se în dreptul vreunei poezii sau parcurgând scurta istorie literară a județului,
formată din poeme originale. Totodată, au fost amenajate printre acestea și
tablouri ale pictorilor activi în cadrul evenimentelor culturale ale județului.
Tablourile au fost expresive, aducând echilibru și armonie în peisajul stradal,
punctând legătura dintre arte.
Evenimentul a fost deschis de domnul Ioan Sebastian
Bara, directorul bibliotecii județene, care a avut cuvinte calde pentru cei
prezenți, a citat din doctrina poeziei eterne, a arătat că biblioteca este un
loc unde poezia unește sufletele. A dat definiții ale poeziei, așa cum apar ele
în cărțile vii, aflate în bibliotecă. Totodată, a mulțumit Consiliului Județean
Hunedoara, domnului Laurențiu Nistor, președinte, și domnului Costel Avram,
administratorul public al județului, pentru susținerea culturii vii din această
zonă de țară.
Moderatoarea evenimentului a fost poeta Paulina
Popa, scriitor și editor de carte, promotor al culturii din zonă, care a făcut
scurte note pentru fiecare poet, a punctat importanța poeziei pentru cei
prezenți, pentru mulții scriitori care au dat volume importante în literatura
română. A recitat din creația proprie la finalul evenimentului.
Au recitat cu pasiune din creațiile lor, printre
alții, scriitorii: Daria Dalin, Aurelian Sârbu, Camelia Ardelean, Elisabeta
Bogățan, Ruben Bucoiu, Dumitru Dumitrescu, Constantin Stancu, Ioan Vasiu, Daniel
Marian, Daniel Mariș, Dumitru Tuhuț, etc. Unii participanți au preferat să susțină
evenimentul prin prezența lor, încurajând poeții. Temele au fost diverse,
exprimate prin diferitele forme literare, de la poezia clasică, în ritm și rimă
la poezia modernă, apoi la poezia populară, seara aducând în fața tuturor tezaurul
creațiilor lirice din județul Hunedoara. S-a citit din volumele publicate, din
manuscrisele aduse, din memorie, de pe dispozitivele personale.
Scriitorii prezenți au schimbat impresii, cărți, au
salutat eternitatea poeziei prin prezența lor, entuziasmul și bucuria de a fi
reclădit împreună, pentru câteva ore, frumusețea pierdută a vieții…
La final, au participat la o agapă prietenească, la
„un pahar de vorbă”, cei prezenți au schimbat adrese pentru a comunica
ulterior.
Organizatorii au mulțumit participanților pentru implicarea
în acest proiect cu amprentă națională.
Biblioteca a fost, pentru câteva ore, un loc al
frumuseții, pasiunii, regăsirii, al proclamării dreptului la timp.
Cei prezenți au preluat evenimentul integral pe
dispozitivele lor, la fel angajații bibliotecii, toți au postat și pe pagina de
Facebook, pe rețelele sociale.
POEMUL
Poemul care vine să dea bună dimineaţa, bună seara,
s-a rătăcit pe
stradă printre oameni și
autovehicule flămânde de crize străine…
Un om şi un poem: omul hrăneşte poemul cu pâinea
cuvintelor,
poemul păzeşte omul de boală, de moarte, de uitare,
de singurătate în piața centrală…
Aşa a fost mereu,
acum poemul s-a retras, cu vremurile în vocale,
se mișcă atent prin labirintul bibliotecii
în căutarea îngerului cu o călimară la brâu și
pană de vultur,
bună de scris edicte.
A consemnat Constantin Stancu
*Fotografii: Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva
sâmbătă, 14 martie 2026
Biblioteca scribului... Mâna care scrie pe zidul dintre ieri și azi
Cărţi de hârtie
Arhivele de la Hațeg
Zorii zilei vin ca o invazie din care nu scapi,
chiar în cameră cu bibliotecă,
pe fereastră vezi grădina cu pomi de aramă,
iar lumina roade sticla ferestrei,
apoi priveşti cărţile scrise pe hârtie,
acolo sunt secretele care vor fi,
ştirile care au fost şi pe care nu le vom înţelege, poate, niciodată.
Aşa a început povestea:
O mână care scria pe zid cuvinte vechi,
neînţelese atunci, neînţelese acum,
dar mâna continuă să scrie mesajul,
zidul suportă ideile,
hârtia arde cu un foc tainic, nu se mistuie.
Ziua este aici, toate prăzile ei sângerânde
ne stau la picioare,
ziua cu o mie de guri care nu ştiu ce să zică...
Constantin Stancu ©
Consiliul Județean Alba & Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba - nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Alba lansează Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”
 |
| Silvan Stâncel și Constantin Stancu / Premii 2024 |
Consiliul Județean Alba și
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba anunță lansarea unui nou proiect
cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se
desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în
prezența și cu contribuția unui critic literar și urmărește promovarea
lecturii, a dialogului intelectual și dezvoltării spiritului critic, în rândul
publicului larg. Cercul se adresează iubitorilor de literatură de toate
vârstele, iar scopul principal al acestuia este de a aduce mai aproape de
comunitate colecțiile bibliotecii și de a crea un spațiu deschis de reflecție,
analiză și dezbatere în jurul literaturii, contribuind astfel la formarea și
dezvoltarea unei gândiri critice în domeniul literar.
„Prin acest demers,
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își reafirmă rolul de instituție
activă în viața culturală a comunității, deschisă către proiecte care
stimulează lectura, dialogul și reflecția asupra literaturii. În acest spirit
considerăm că apariția unui astfel de cerc este un lucru bun și corect și aduce
un echilibru într-o instituție ce promovează scriitorii și cărțile lor. Numele
cercului a fost ales în memoria criticului și istoricului literar,
academicianul Nicolae Manolescu, a cărui personalitate și operă se impun prin
valoare, rigoare și influență în cultura română contemporană. De asemenea,
alegerea acestui nume reprezintă și un gest de recunoaștere și recunoștință
pentru sprijinul pe care Nicolae Manolescu l-a acordat județului Alba, în
derularea unor importante proiecte culturale, cum ar fi: Premiul Național
pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, Gala Poeziei Române Contemporane,
Colocviile Romanului Românesc Contemporan, Colocviile Tinerilor Scriitori.” a
declarat Silvan Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Prima activitate din cadrul proiectului
3.39 Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu” va avea loc în data de vineri,
13 martie 2026, de la ora 17:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene
„Lucian Blaga” Alba. Activitatea cultural – educativă se va desfășura în
colaborare cu criticul literar Savu Popa. Pe termen lung, inițiatorii
proiectului își propun să atragă în cadrul cercului cât mai mulți critici
literari de valoare națională, validați de Uniunea Scriitorilor din România,
pentru a oferi publicului întâlniri relevante, dialoguri consistente și
perspective critice diverse asupra literaturii. Publicul interesat este invitat
să urmărească canalele de comunicare ale bibliotecii, pentru informații despre
calendarul întâlnirilor și invitații speciali ai Cercului de Critică Literară „Nicolae
Manolescu”.
Activitatea din data de 13
martie 2026 va debuta la ora 17:00 cu prezentarea vieții și a operei criticului
și istoricului literar Nicolae Manolescu, după care se vor discuta câteva
informații esențiale pentru înțelegerea rolului și locului criticului literar
și al revistelor literare în societatea contemporană. Criticul Savu Popa va
analiza profilul cronicarului literar și rolul acestuia în societate, se vor
lectura cronici sau recenzii din principalele publicații culturale ale momentului
și vor avea loc dezbateri pe marginea lor, urmărind forma, conținutul, mesajul
și structura unor astfel de texte. Totodată, Savu Popa va explica și va
exemplifica în fața celor prezenți, conceptul de interpretare a unui text,
provocându-i pe participanți la exerciții de analiză a unor texte de ficțiune,
din punct de vedere structural și al imaginarului abordat.
Savu Popa este
profesor de Limba și literatura română, doctor în filologie și membru al
Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu. A debutat în revista
Euphorion, cu un grupaj de versuri. Are apariții în foarte multe reviste
(tipărite sau online) cu versuri, proză, cronici/recenzii literare. A obținut
câteva premii pentru poezie și proză, la festivaluri literare din țară: Marin
Preda, Al. Macedonski, Moștenirea Văcăreștilor, Ioan Slavici, Nicolae Labiș,
etc. A publicat volumele: Ipostaze, Editura Paralela 45, Pitești, 2017; Noaptea
mea de insomnie, Editura Cartea românească, Pitești, 2018; O camera fără prize,
Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2021; O hermeneutică a
incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan, Editura
Eikon, București, 2022; Strigoița, Editura pentru Artă și Literatură,
București, 2023; De-a v-ați ascunselea cu poezia, Editura Școala Ardeleană,
Cluj-Napoca, 2023; Rețeaua Subterană, Editura Cartea Românească -Art,
București, 2024; Povestea lui Samson Bodnărescu. Dintr-o primăvară furtunoasă,
Editura PIM, Iași, Colecția Ipotești, 2024; Arborele îndoielii, Editura pentru
Artă și Literatură, București, 2025.
Dosar de presă - Cercul de Critică
Literară „Nicolae Manolescu”
10. https://apusenii.com/comunicat-biblioteca-lucian-blaga-8/
11. https://www.ziar.com/news=17375833
Cu deosebit respect,
prof. Silvan Stâncel,
manager
„România literară”, nr. 11-12/2026. Ancheta: CE VEȚI FACE CU CĂRȚILE DIN BIBLIOTEVA DUMNEAVOASTRĂ? Semnal, cultura și cartea în vremuri înclinate...
O anchetă Cristian Pătrășconiu, în revista România literară, nr 11-12, despre soarta bibliotecilor personale ale scriitorilor români...! O temă de actualitate - literatura la intersecție.
joi, 12 martie 2026
Valea Albă: Cartea veche... Fragment din cartea Traficantul de cărți
„O carte dăruită
constituia motiv de protecție divină. Erai ferit de evenimente nedorite,
cataclisme, căderi. Uneori, acest gest însemna un eveniment aparte al familiei
donatorului, s-au o iertare de mari păcate. Alții erau dornici de publicitate,
de aprecierea comunității, de mândrie personală sau un gest care marca starea
lui socială”.
Cărțile vechi erau cărți de
biserică, cele din Evul Mediu, aveau ceva aparte, un fel de lumină subtilă
păstrată între file, pe coperte.
Valea Albă a fost un loc unde s-au
manifestat valorile Evangheliei, mai ales Evanghelia
după Ioan, copiști și meseriași s-au implicat pentru ca aceste texte sacre
să ajungă la oameni. Nu a fost ușor, tehnica editării cărților în Evul Mediu
era grea, scumpă, presupunea oameni calificați, educați, greu de găsit.
Contribuția financiară a celor implicați era mare, atunci importantă, cărțile
avea ferăcături de argint elegant
lucrate și semnificative. În mănăstiri au trăit călugări, copiști, legători,
gravori, dascăli, iubitori de carte, oameni care au știut valoarea unei cărți
în timp, dar și-n domeniul spiritual. Și ei aveau nevoie de resurse să
trăiască.
Cărțile erau achiziționate din diverse
motive, specifice vremurilor vechi. De obicei, preotul sau slujbașul bisericesc
achiziționa o carte. De multe ori, o comunitate se implica, era necesar efortul
material colectiv. Era, poate, singura din acea zonă. Unii o dăruiau, moment de
mare smerenie și slujire duhovnicească, puțin știau să citească și să
prețuiască o carte. O carte dăruită constituia motiv de protecție divină. Erai
ferit de evenimente nedorite, cataclisme, căderi. Uneori, acest gest însemna un
eveniment aparte al familiei donatorului, s-au o iertare de mari păcate. Alții
erau dornici de publicitate, de aprecierea comunității, de mândrie personală
sau un gest care marca starea lui socială.
O carte avea un preț însemnat, raportat
la starea economică a vremii. Însemna valoarea unui Mercedes bun din ziua de
astăzi. Tirajele erau reduse, meseriași tipografi puțini, distanța de la locul
realizării ei era mare, negociatori pricepuți puțini, costuri mari de
procurare. Sunt multe analize, ele arată cât de greu se procura o carte.
Pe filele cărților s-au găsit însemnări
legate de evenimente și de viața socială a comunității, situații aparte,
fenomene meteorologice aparte, care au afectat locurile și oamenii. Aceste
însemnări constituie un fel de jurnal
ad-hoc în care au fost marcate zile cu importanță personală, colectivă, stări
ale comunității. Majoritatea notelor
proveneau de la preoți, ei fiind și primii cititori ai cărților. Ele vizau fenomenele
meteorologice, calamității, probleme medicale. Posesorii cărților au consemnat
evenimente istorice importante pe filele acestora, scrisul lor captând
frământările sociale și punctând tragediile. Răscoala lui Horea, Cloșca și
Crișan s-a notat pe cărțile sacre. Apoi ciumele, mereu reveneau, ca o judecată
a oamenilor. Sunt note minime, în limbajul epocii, fără multe detalii, făcute
de oameni modești, care cunoșteau scrisul și cititul, dar marcați de cele
întâmplate, dorind să lase urmașilor semne despre evenimentele la care au luat
parte și care i-a marcat. Ele au ajutat la consolidarea limbii române în
perioade grele.
Constantin Stancu ©
Istorie literară: Eugen Evu despre poezia lui Aurelian Sârbu (2011)
Aurelian SÂRBU – Limes, ed. Hestia, 2011
Poezie şi teritoriu uituc ... sau cheia semiotică
„se naşte noaptea lumina/ pe buze cuvântul..”
Arta poetică neo şi post-modernă este, aşa
cum postulase Umberto Eco, una a operei deschise – sistem pe care semioticianul
îl defineşte „ fundamental ambiguu”- ceea ce inpune co-participarea cititorului
( precum în muzică publicul), la jocul iniţiatic al autorului. Aurelian Sârbu,
filologul, este dintre poeţii din teritoriul cultural- uituc al Provinciei
este nu doar autorul- poetul, ci – prin coparticipare afectivă. Electivă
în cheie modern- ermetică ( Blaga – parţial,-
parţial Ion Barbu, rezonant-
sintonici Jorge Guillen, Quasimodo, Montale... aşadar accesibilă doar prin „ decriptare”.( zeitatea
ascunsă, entitatea de care scrie Borges)....
Iar cum Malarmee scria, poezia se
face din cuvinte, plasticizarea (
colorismul subtantivat , icon-ul
frisonului eleatic, fiind în
cazul poetului devean gest
–autoprotector, re- criptare, „ ascunderea” substanţei, miezului, în acribia „
coajei tarei”, de nucă, a esenţei comunicabile. „ Povestea mea este povetea
Lumii”, sinele meu, este sinele lumii, soarele pe vârful de ac... Şoptirea ei
este pentru orfeicul îmblânzitor al „ fiarei”,
sub- telurice, grotei, „ labirintului scufundat” act lecuitor, Fiord la
„ mările somnului”...
Poetica lui Aurelian Sârbu este criptică
doar pentru „ operanţii reziduali, grafomani ori sfertodocţi) – dincolo de
aparenţele orgoliului psihanalizat bunăoară epic de Augustin Buzura, în anii „
obsedantului deceniu”; eventual e de regândit sintagma lui Nicolae Manolescu, a
„ rezistenţei prin cultură”, însă, paradoxal, în grila moralităţii – eticii
perfid confiscate de totalitarism, pe talazul exacerbării protocroniste...,cum
pe drept apreciase prin anii 90, acelaşi critic...Aurelian Sârbu are o
transparentă memorier- energie livrescă, dar patosul de „ eplorator” în
dimensiunile fiinţei în suspendă cumva, levitând, în starea de „ de spirit ce
se agită”, cuvintele fiins „ transsubstanţa” icarică a unui „ prometeu cu
vultur propriu”...Rostirea se reumple de „ mister”, de revelatoriu, însă nu
explicită, ca la Blaga, ci implicită, ca la hermeticii sud-americani, spanioli
sau italieni.
Miturile pre-clasice ( socratice) şi
clasice, ale auto-cunoaşterii, impregnează ca tot atâtea itinerarii „ magice”,
cărţile recuperative după o lungă tăcere ( atentă la zeul social...), -ale unui
poet labirintic, cu o cultură filosofică şi filologică acribică, sublimată şi
reproiectată în cheie reductivă ( Doinaş). Sârbu explorează şi extrapolează
sinergiile, spectrele, abisalul ( vezi primul volum al său, Abisalia) – şi îşi
sistematizează pragmatic, recuperativ- clarificator, un itinerar al „
salvării”, al ieşirii, cu meandre, insinuări ăprin trans- substanţierea strict-
lexicală a Ideii în paideia.
Iată fie doar titlurile cărţilor recuperării (
cognitive- empirice, dar şi în eseurile ermetismului sus- invocat, poetul-
filosof probează aserţiunile noastre fulgurante : „ Abisalia”, „ Infidela
clipă”, Seducţia undei”,” Interiorul umbrei”, „Albedo” şi „ Limes”.
Cât pragmatism se agită în conflictul cu
sinele platonic- heideggerian, cu
patosul ( şi terifianta empatie înnăscută ) a poetului, este de regăsit prin
această carte a restaurării sinelui, însă prin caleidoscopul textualist –
vizionar, nu odată post- oniric.
Aurelian Sârbu este un
poet al Interpretării, al redefinirii eleatice, necum eracliteice, este
ziditorul de „ templu propriu”, sintagmă blagiană, extrapolând desigur antice,
omphalice şi ( sau) sanctuarice, zalmoxeene, noicane ( voila!) epifanice
rituri...A nu uita prefixul Mantică, pentru ...romantism, dar şi post-
romantism, cuvântul cheie fiindu-ne : MANTRE.
Oricât de „straniu” sună, afrim că
poetul Aurelian Sârbu rosteşte, în această ambiguitate transmodernistă (v.
Umbero Eco dar şi I. Popescu Brădiceni)
– mantre mai degrabă ale unei esoterice regresiuni; în „Abisalia”, ca stare de
coborâre ad inferum, tranzitând – atunci paroxistic, apoi limpezitor, catarsic,
zonele Interiorului Umbrei, spre un orizont taumaturgic, după îngenunchiere în
Nadirul latent, aşa cum Paracletul ( duhul) coboară în profan, spre a-l
reînălţa, sublimat, în inefabil, în imponderabil: ca Fiinţă. Astfel, omul-
demiurg, re- creator prin CUVÂNTUL care „ dă nume”, dar şi
ca scânteie a lui Iov ( ...), nu află lumea, dar se re-află pe Sine: crizele de
tipuri resurect, mitologic- arhaic, precreştin, apoi religiosus, se ramifică pe calea scrierii
poieion, în starea de vase comunicante –
am zis cărţile sale- care îmbie elevate desfătări în estetic; cum altfel, decât
prin metaforă, una rafinat- revelatorie?
Miturile îmbătrânesc şi ele,
paradigmele se schimbă, mutante (!) – însă ontologia ne este stratul de
profunzime din care se poate extrage inepuizabilul Fiind..
Sunt doar câteva lapidare ideii induse de
lectura plachetei LIMES, editate de acelaşi exigent poet, Lucian Alexiu. Pentru
a chema cititorul la propria-i lectură, fără seducţia clipei altuia, nici
infidelitatea inerentei interpretări induse „ la rece „ de altul, voi cita
câteva sintagme care, în expresie tehno- informatică, pot fi „ cuvinte- cheie”,
considerându-l pe Aurelian Sârbu ceea ce este: un Poet. Eu însumi fiind
interpret, încă subiectiv- firesc al propriei scrieri, însă cu afinităţi
elective şi faşă de celălalt,...” departele de aproape”, astfel, am încrederea
faţă de cititorul elevat, că nu e necesar, ca în pictură ( Dan Hăulică, par
example), ori în simfonică, (...), să arăt cu degetul, didacticist- arogant,
ceea ce străluce, ca briliantul noaptea; evident, dacă pe recele lui (...),
cade razant o lumină...Poezia lui Aurelian Sârbu este iradiantă, deoarece induce poezie...stare poetică, oraculară,
revelatorie . Enuţurile poetului redevin sentinţe post- socratice,
aristoteliene, dar desigur, sârbiene: ele sunt seductive, inductive de stare şi
frumoase chioar şi în sinele lor sintagmatic.
Sol
invictus : „ dumnezeu / îmi ia câte puţin/ din fiinţă/ nu din ce-i el în mine”;
„ mereu cu moartea plătim/ plecări şi întoarceri” ( Odyseu); „ năluci şi coaspe se-abat/ precum sânii şi coapsele zeiţei”( Onirogramă); „ paralela dumnezeu nu se află pe hartă” ( Dau ocol
lumii); „ singură iubirea/ duhnet de abator/ paradis îndoielnic/ cu porţile
vraişte”;( Floare cicatrizată în
chihlimbar); „ nu coborî în adânc/ caesta ce nu duce niciunde”; „în
înşelătoare depărtări doar/ între oglinzi oarbe”( Narcis); „ solitară e
noaptea/ cruce a luminii mele/ ochii tăi mă privesc/ cu înlăuntrul lor”; etc.
În fine, în sub-capitolul „ Zeul ascuns”,
erosul trepidant- orgasmic- agonic al textului adună de pe un ţărm în retragere
(...), scoici sfărmate, sidefii şi perle ale suferinţei determinate de „ firul
de nisip” în carnaţia -molusca inimii,
poetul având în Limes – o autodefinire a actualei etape ce arde subţiat, ca o
lumină proprie: „ apele mele nu sunt ca
marea în larg/ apele mele se-adăpostesc/ în fiorduri/ adânci te-ademenesc/ la
ţărm/ într-o îmbrăţişare / liniştită albastră”...
Iată şi alte citate semnficative: „ un
dumnezeu evadat din propria-i închisoare/ lăsând gol locul/ din colivia
eternităţii” ( Deus Otiosus);” câte ceva din toate / se-ntâmplă pieziş”(
„Sinele pieziş” al lui Nicolae Szekelly? Al lui Ion Matiuţ, al lui Vasile Dan
?, n. Dar nu!); „ taraf jeluind înălţarea din urmă/ un crist plictisit/
biciuindu-şi prin cetate măgarul”; se
naşte noaptea lumina/ pe buze cuvântul..”...
Renunţând la majuscule, versus bunăoară Doina
Uricariu, care le exacerbează, mitopoetica lui Aurelian Sârbu este Asompţiune,
cum definea Roland Barthes „ a triumfa în plină pierdere”. Darul de carte al
poetului este de primit ca dar din har, chiar cu amar, niciodată în zadar.
...Şi ce departe sunt pentru o astfel de
poetică, eclectismul lui Cărtărescu, ori antimetafizica lui Nichita
Stănescu, dadaismele şi nunuismele dâmbovicioase de la „ curtea – dilema veche
„ ! Ferice
!
Ars
poetica astfel asumată şi chiar practicată, redevine ars vivendi. „ Şperaclul”
poeziei lui Aurelian Sârbu rămâne Oximoronul. Sau dacă vreţi, cheia
semiotică...Propun sintagma „ remanenţelor subtelepatice” ale intuiţiei...
Povești de Paști, antologie gândită de Menunț Maximinian... Ed. Charmides, 2026. Semnal, câteva note
.jpg)
Proiectul editorial Poveştile Bistriţei – Poveşti de Paşti este realizat sub egida Primăriei municipiului Bistriţa.
Volum editat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Centrul Cultural Municipal George Coşbuc Bistriţa
Proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa pe anul 2026.
luni, 9 martie 2026
Ioan Barb, ÎMBĂLSĂMĂRI, Ed. Limes, 2026. Prefața Gheorghe Grigurcu. Semnal, câteva note
Ioan Barb, uneori era boem intenţionat, fără motiv, iubea poezia, dar renunţase să mai scrie versuri, s-a întors cu faţa spre jurnalism pentru a se elibera în faptul divers zilnic, era curios, provocator, judeca oameni, fapte, zile, furturi, viaţa aşa cum era.
Şi-a ars caietele cu poezii într-un demers de bravadă, nu le-a mai recuperat niciodată, dar le-a trăit şi asta nu se uită.
A fost un moment când, din pricina opiniilor sale de jurnalist, cei afectaţi de anchetele lui Ioan Barb l-au dat în judecată, a fost purtat prin sălile judecătoriei, dar la urmă a învins, dreptul la opinie este unul normal într-o lume liberă. Apoi jurnalistul a avut curajul să dea statul român în judecată pentru că fusese condamnat pe nedrept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului[1] i-a dat dreptate, în democraţie libertatea de opinie este garantată!
Ioan Barb nu a făcut bravadă de suferinţele sale, a reacţionat demn la o nedreptate, a văzut viitorul ca pe o pradă.
Ioan Barb a fost muncitor, jurnalist, şomer, consilier juridic, avocat, a urcat greu treptele devenirii sale, a descoperit târziu secretul poemului şi al vieţii. Dar a iubit viaţa… S-a simţit bine la Călan, în provincia poemelor sale, a trăit modest şi a visat măreţ…
Viaţa îl disciplinase.
Această rigoare i-a permis să abordeze altfel problemele, a intrat în avocatură după un examen destul de greu, a început să câştige mai bine, începuse să înţeleagă faptul că viaţa nu-i o joacă şi nimeni nu-i cerea să fie stăpânul jocului, ci doar un om care se bucura de sabatul său interior, discret, cu pasiune, neînţeles, sau puţin înţeles. Şi-a focalizat energia în redactarea unei reviste literare „Algoritm literar”, iar contactele cu poezia, cu proza, cu eseul, cu alţi scriitori, l-au maturizat, înţelegea că trebuia să devină responsabil pentru sufletele celor împătimiţi de frumos, familia sa creştea, apoi descoperise o familie mai mare, cea din literatură, ceva se mişca în netimpul său de poet.
Totul a început în momentul în care a intrat în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.
Liniştit, Ioan Barb şi-a scris poemele, le-a trăit, a redescoperit taina vieţii sale, era în Babilon, dar avea şansa unei sărbători infinite, devenise vier, cel ce lucra în via sa, nu în via altora. Avea ceva de spus, are ceva de spus, speranţa dă consistenţă zicerilor sale.
Rigoarea l-a schimbat, căci poezia înseamnă disciplinare la modul absolut: luciditatea în faţa glasului blând şi dulce care coboară în inimile oamenilor.
Note C stancu ©
[1] Cauza Barb vs Romania ( nr. 5945/03)
Reclamantul, Ioan Barb, este
cetăţean roman, s-a născut in anul 1960, este de profesie jurnalist si
locuieşte in localitatea Călan , judeţul Hunedoara. Cazul înaintat CEDO
priveşte condamnarea lui Ioan Barb pentru calomnie, acesta publicând un articol
despre un om de afaceri, preşedintele unei filiale a Forumului Democrat German
si compania sa, care oferea intermedierea de locuri de munca în Germania şi
cursuri de limba germana. Articolul sugera ca omul de afaceri ar fi înşelat mai
multe persoane prin promiterea unor locuri de munca in Germania. Plângerea
reclamantului invoca încălcarea articolului nr.10 privind dreptul la
libera exprimare,din Convenţia europeana . Conform acestui articol, orice
persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori
idei fără amestecul autorităţilor publice si fără a tine seama de frontiere.
CEDO a hotărât, in unanimitate, ca articolului nr. 10 din Convenţie a fost
încălcat si a decis despăgubirea reclamantului cu suma de 1000 euro. De
asemenea, statul roman este obligat sa plătească si onorariul pentru avocatul
reclamantului , in valoare de 1781 euro.
–
SURSA:
www.avocatnet.ro–
Crini pentru învingători. Sub roțile dințate ale anotimpului
Totul se sprijină pe
totul pentru a nu sfărâma treptele dimineţii
şi piramida perfectă picurată-n
cel mai pur diamant...
...profetul doarme pe
o umbră de sânge
sub roţile dinţate ale
anotimpului...
Vedem acestea cu ochii din vis, cu umerii din vis,
degetele ne-au căzut
în iarbă
din ele au crescut
crini pentru învingători...
Constantin Stancu ©
Dumitru Dumitrescu, GABRIEL, Ed. Exclusiv, 2025. Avem un tablou pertinent al epocii (1996-2007), deși autorul punctează doar în treacă portretele personajelor secundare, umbre în drama și reușita vremurilor.
Corzile
rupte ale destinului
(Dumitru Dumitrescu, Gabriel, roman, 316 pagini,
Vulcan: Casa de Editură Exclusiv, 2025)
Există cărți care abordează viața în mod realist, cu atenție. Autorul/
autorii lor au trăit pe viu vremurile descrise, au fost atinși de acidul din
fiecare faptă petrecută. O presiune aparte se revarsă peste ființa cititorului
declanșată de narațiune. Dumitru Dumitrescu ne propune prin romanul Gabriel, apărut la Vulcan: Casa de Editură
Exclusiv, în anul 2025. Tiberiu Vințan, editor și jurnalist, susține tema
principală: „Scriitorul Dumitru Dumitrescu pune, în acest roman social, într-o
oglindă când strălucitoare, când opacă, întâmplări și personaje fictive care,
însă, prin localizare în timp și spațiu, par a fi desprinse dintr-o
cronică a societății românești
contemporane” (ultima copertă). Pe de altă parte, autorul ține să precizeze că
acțiunea romanului se petrece pe malul stâng al Dunării, în trei localități
aflate pe ruta Turnu Severin – Calafat, deci în imediata apropiere a vieții provestitorului
care, probabil, a fost și el martor la evenimente petrecute după un anumit
tipar în societatea postdecembristă de la noi. Impuls al tranziției, de la un
mod de organizare a comunităților în alt mod de organizare, când valorile noi
nu s-au stabilizat, cele vechi răbufnesc în viețile oamenilor, provocând
revoltă, evadare, întrebări la răspunsuri fortuite oferite de viață. La acestea
se adaugă, urmărind firul narațiunii, educația precară, păcatele obișnuite:
lăcomie, furt, invidie, șmecherie, trafic de influență, nesinceritate, goana
după idoli deșerți, mândrie etc. De
obicei romanul social are această menire. Să pună în valoare efectele forțelor
economice în viața oamenilor, alături de misticism, căsătorii superficiale,
forțele negative ale oamenilor aflați momentan la putere, dispuși să profite de
orice vulnerabilitate a sistemului social.
Iată cum descrie zona: „Pe drumul de întoarcere, Silvan a rămas fascinat să
privească în dreapta sa apele Dunării stăvilite în lacul de acumulare de la
Gogoșu. Ghirlandele de lumini aprinse pe coronamentul barajului străjuind
șoseaua de trecere a frontierei dintre celor două țări, îi dădeau un sentiment
de mândrie, gândindu-se la relațiile frățești existente între sârbi și români”
(p. 69).
Titlul cărții este dat de numele personajului principal, pe de o parte. Pe
de altă parte, Gabriel simbolizează
și îngerul păzitor al personajului principal, situație dezvăluită de autor,
simbolic, la finalul povestirii.
Gabriel se mișcă într-o lume în schimbare, a fost director de bancă, apoi
abordează activități pe cont propriu, un magazin, o vulcanizare, activități
private la început de epocă, după înghețului comunist petrecut la noi. Ca
director de bancă s-a întâlnit cu fenomene sociale abrupte, foamea de capital,
la început de ciclu social determina o presiune asupra băncilor, una greu de
stăpânit, în joc întrând oamenii puterii: polițiști, primari, oameni din
serviciile secrete, șmecheri formați în tranziția rezultată din desființarea
fostelor cooperative agricole sau întreprinderi de stat. Fiecare cu interesele
lui, cu rețeaua de relații vizibile sau invizibile. În joc au intrat și oamenii
din bancă, contabila șefă, paznici, specialiști, inclusiv de la sucursalele
superioare. Fenomenul este frânt de privatizarea băncii, de noile semne privind
migrația capitalului străin în zonă.
Ca administrator al propriei societăți, Gabriel se implică, are capacitatea
să prindă firul să-și realizeze venitul necesar traiului. Practică meseria de
economist, ține evidențe contabile, este tentat să migreze în străinătate
pentru a cânta într-o formație de muzică de petrecere, la modă în acea
perioadă. Își atrage dușmani, aceeași care au pus ochii pe valorile rămase în
urma fostelor întreprinderi de stat, cu extensie asupra noilor companii,
apărute în urma fenomenului de privatizare: polițiști, primari, oameni ai serviciilor
secrete. La acești se adaugă speculanții apăruți în urma activităților din
străinătate, flămânzi să pună mâna aici pe averile nou formate, agresivi, în
relație cu oamenii puterii, dispuși să facă multe compromisuri și evaziuni.
Gabriel rezită până la o limită. Este atacat și fizic de noii speculanți,
constată că nu este apărat de sistemul instituțiilor chemate să mențină ordinea
socială.
Personajul principal, vector de imagine literară și acțiune în roman, este
căsătorit, are bucuria nașterii unui copil, se relochează la părinți cu
familia, are capacitatea de adaptare. Soția, Emilia, apare în poveste ca
însoțitor al eroului anonim al privatizării din zonă, activă și grijulie.
Părinții, marcați de tradiție, liniștiți, având cultul familiei, sunt activi și
sprijină familia după posibilități și în limita bunului simț, simbol al
păstrării liniei strămoșești într-o lume agitată.
Îngerul păzitor este prezent în momentele cheie ale vieții: când vine vreme
să nască soția, apare medicul specialist care favorizează o naștere reușită în
ciuda complicațiilor; când i se înscenează la bancă evenimente menite să-l
elimine din postul de director în mod brutal, apare ideea care calmează
situația, oferind o nouă direcție în viață; când este agresat de speculanți
îmbogățiți din șmecherii în străinătate, este salvat dintr-o situație
complicată, este dus la spitalul de urgență și trece prin clipe grele; când are
loc accidentul pe drumul spre Italia, în căutarea de venituri, ca un bun
component al formației de muzică de petrecere, este salvat miraculos.
În povestire, autorul înserează scene prin care personajul este avertizat
de evenimentele viitoare. Un exemplu a fost atitudinea calului din gospodăria
părinților, ca un barometru al stărilor abisale, semn al legăturii dintre ceea
ce este viu și deschis la fluxul spiritual al lumii etc.
Autorul punctează și prezența războiului la graniță, unul purtat în Serbia,
în anii nouăzeci, trecerea României în zona NATO, deși relația dintre români și
sârbi, în zona de graniță, era amicală: muzicanții sârbi cântau în țară, era
schimb de mărfuri la nivel de oameni obișnuiți, plus traficul practicat de
oamenii vremii, aflați vremelnic la butoanele sociale, dar profitând din plin
poziția lor. Fenomen care a marcat epoca, generând averi peste noapte și
destine frânte.
Autorul descrie momentele sociale abrupte ocazionate de evenimentele
generate de noile reguli sociale. Primarul în funcție organizează petrecerea în
perioada premergătoare alegerilor, stârnind populația: muzică, mici și bere gratis,
promisiuni, cu obișnuita bătaie la finalul „spectacolului” (p. 83).
De asemenea, prezintă epopeea prețurilor la unele produse, în funcție de
eliberarea sau nu a chitanțelor la încasarea lui (p. 152). Apoi fenomenul angajaților la
companiile nou înființate: pe bază de „carte de muncă” sau fără „carte de
muncă”. Se insistă pe migrația forței de muncă în străinătate, noul fenomen
social, unul care a marcat generații, soluția rezistenței prin migrație fiind
una acceptată social, aducând venituri rapid și poziții. Dar acestea au afectat
activitatea noilor antreprenori care nu aveau stabilitatea de zi cu zi în
afacerilor lor.
Întotdeauna se găseau soluții pentru eliminarea celor incomozi: la bancă se
înscenează pierderea unui pistol de către un paznic (p. 140). Apoi, primarul și
șeful poliției aranjează vânzarea de terenuri concesionate prin trecerea din
domeniul public în domeniul privat al localității a acestora, în vederea
eliminării celor care reușeau prin activitatea lor în stil privat.
Avem un tablou pertinent al epocii (1996-2007), deși autorul punctează doar
în treacă portretele personajelor secundare, umbre în drama și reușita
vremurilor.
Narațiunea este frustă, liniară, bazată pe evoluția lui Gabriel, cel care
trece, totuși, prin evenimente dure: pierderea postului de director; scenariul
pus la cale de fostul primar, care a pierdut alegerile, pentru a-i prelua
postul prin aranjamente și relații neacademice; controale dese la noua lui
companie pentru a-l timora; agresiune vecinilor speculanți dornici să-l elimine
din joc cu ajutorul celor din jurul său; pierderea angajaților specializați;
depărtarea soției de familie pentru a-și putea exercita meseria etc.
Uneori, autorul s-a grăbit în a expune narațiunea, nerăbdător să prezinte o
lume de care s-a depărat. Sunt fraze și idei trecute cu ușurință, povestirea la
persoana a treia dă linia de depărtare de fluxul fierbinte al faptelor, deși
multe dintre ele au afectat viața sa și a multor persoane din generația care a
trecut prin acele vremuri complicate. Este o anumită încrâncenare în text, o
frustrare dar și o evadare din cercul destinului, creionat de personaje,
dialoguri, reflecții pe marginea epocii și a zonei.
Sunt și momente de relaxare și deschidere în roman: Gabriel cântă la
chitară, muzica oferind evadarea din realitatea imediată; zilele de sărbătoare
alături de părinți și familie, cu respectarea tradițiilor; dialogurile cu
oamenii apropiați, care nu au intrat în jocul absurd al societăților în
schimbare; prezența calului în tablouri speciale, ca un personaj care depășește
înțelegerea vizibilă, dar care păstrează miracolul comunicărilor cu zona subtilă
a existenței etc.
Despre momentele de evadare: „Dând să iasă din grajd, dintr-odată calul s-a
rotit pe lângă el și i-a blocat calea. Înțelegând gestul animalului ca un
atașament deosebit, Gabriel ca să scape a mers la iesle și i-a întins o mână de
iarbă, amăgindu-l.(..) Ca niciodată, calul a fornăit mai tare de câteva ori
împingând cu capul colțul de sus al ușii cât să i se vadă ochii mari și umezi,
de parcă i-ar fi venit să plângă” (p. 310).
La final, Dumitru Dumitrescu, punctând realismul acțiunii, ține să-și
anunțe cititorii că o parte din personaje au trecut „în lumea celor drepți”, ca
o pedeapsă divină…
Pe de altă parte, personajul principal are parte de semne, după ce a avut
loc accidentul în care a fost implicat. Iată ultimele fraze ale romanului:
„Aceeași creangă a plopului afectat de lovitura mașinii, legănată acum de
vântul molcom al dimineții, îi mângâia fața
cu umbrele frunzelor precum o fâlfâie de aripi. Da, a aripilor Îngerului
său păzitor”…(p. 313).
În continuarea povestirii, ni se prezintă câteva din cărțile autorului,
publicate între anii 2010-2022, de la Armonia
divină (2010) la Oglinda de obsidian
(2022), trecând prin Lumina umbrelor
(2014) sau Revelațiile tăcerii (2015), atât proză cât și poezii. Titluri
reprezentative pentru universul autorului, care, așa cum se definește într-o
carte de poezii, ar putea fi: Ultimul
nostalgic.
Constantin Stancu
*Text publicat în rev. „Piedestal”, nr. 4/2025
Istorie literară. Eugen Evu despre cărțile din județul Hunedoara. Dr. Ciprian Drăgan și vechile biblioteci... (2012)
Biblio - retrovizor
Dincolo de acribia
cercetării „ reci”, inevitabil tehniciste, cartea Dr. Ciprian Drăgan are
farmecul acela special, indus de patosul şi fascinaţia cărţii- mărturie, aşa
cum îl înţelegem din „ Numele Rozei”, a lui Umberto Eco. Este dealtfel şi
sugestia unei anume structuri, unei anume arhitecturi catedralice, peiorativ
zicând, sau dacă vreţi, labirintice… Ciprian Drăgan ne invită astfel la un drum
retrospectiv, cumva iniţiatic, o călătorie în timpul pe cant al bibliotecii,
ca Memorie netrucată de propagandismul niciunui sistem. Este deja vu că numai
redescoperind corect trecutul, generaţiile următoare îşi vor înţelege
prezentul, prin raportare şi clarificare obiectivă, întru a accede la un viitor
imediat, eventual neo- iluminist. Liberalismul european evocat şi „restaurat”
cu migala cercetării, poate fi reînsufleţitor pentru istoria care este, care
devine. ( eugen evu)
Ciprian
Dacian Drăgan
n. 27 septembrie 1980, Deva). Absolvent al
Facultăţii de istorie şi Filologie, specializarea istorie, promoţia 2003, Univ.
„ 1 Decembrie 1918”, Alba Iulia. În 2003 susţine disertaţia de master cu tema „Mărturii
documentare privind viţa apolitică în comitatul Hunedoara în perioada
liberalismului austriac 1960-1967”, iar în 2009 obţine titlul de doctor în
istorie cu teza „ Biblioteci şcolare din Comitatul Hunedoara 1967-1918”. A
publicat articole şi studii în reviste de specialitate, precum şi în revista Vox
Libri a Bibliotecii Judeţene „ Ovid Densuşianu” Hunedoara- Deva,al cărui
salariat este din anul 2003. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a
Bibiliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România ( A.N.B.B.P.R.) – filiala
Hunedoara şi a Asociaţiei Culturale „ Cassina Naţională” din Deva. În imagine,
amplul studiu recent editat de „ Emia” – Deva, constând în lucrare de doctorat,
având-o ca prefaţator pe prof. univ. dr Eva Mârza şi referenţi ştiinţifici pe
prof. univ. dr Lucian Ciura, CSI dr. Dumitru
Suciu.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)