Deva - CARTE ȘI ISTORIE... Eveniment - Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca

 

Frumusețea culturii la Deva

 

 

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca a organizat un eveniment de excepție, lansarea cărților:

1.    „Între local și european: 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan”, coordonat de prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, membru al Academiei Române, și Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva, antologie a studiilor prezentate la conferința cu același titlu, organizată în perioada 22–23 mai 2025 de Consiliul Județean Hunedoara în parteneriat cu biblioteca.

2.    „Perspective istorico-demografice asupra familiei hunedorene. Continuitate și schimbare (1850–1938)”, semnat de prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă.

Evenimentul a avut loc în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Hunedoara în data de 16 februarie 2026, începând cu ora 17:00.

La eveniment au participat personalități ale culturii și instituțiilor din județ, dar și istorici, profesori universitari, cercetători științifici și numeroși oameni pasionați de istorie, cultură, literatură, presă. Au fost prezenți membrii Asociației pentru Cultură și Artă din Județul Hunedoara (ASOCA), membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, iubitori de frumos.

Evenimentul a fost coordonat de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, care a deschis manifestarea, mulțumind celor care au făcut posibilă apariția acestor lucrări de ținută academică.

Domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a exprimat cuvinte de salut, oferind câte un buchet de flori celor două autoare prezente, în semn de apreciere pentru activitatea lor academică. A prezentat  volumele, punând accent pe importanța lor istorică în Transilvania și județul Hunedoara.

 A luat cuvântul, apoi, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, director al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, membru al Academiei Române. În calitate de Cetățean de Onoare al județului Hunedoara s-a simțit „acasă”, și i-a mulțumit domnului Laurențiu Nistor pentru sprijinul culturii și a cercetării istorice din această parte a țării.

A ținut să anunțe conferința internațională intitulată „Instituțiile în serviciul națiunii. 160 de ani de la înființarea Academiei Române și 165 de ani de la înființarea „ASTREI”, în perioada 11–12 iunie 2026. Vor fi prezenți cercetători din România și din străinătate, materialele vor avea succesul scontat, la fel ca celelalte  conferințelor organizate anterior în județ.

A urmat doamna conf. univ. dr. Sorina-Paula Bolovan, director al Departamentului de Didactica Științelor Socio-Umane din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, specialitatea demografie și istoria familiei, distinsă în anul 2001 cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române.

Intervenția a fost una bazată pe documente și studii, dar și emoționantă, deoarece a declarat că o cunoaște pe prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă din anul 2015, când i-a fost îndrumătoare pentru lucrarea de gradul I. Cartea dedicată familiei hunedorene este bazată pe cifre, statistici și date riguroase, este și o fotografie a vieții de zi cu zi, cu obiceiurile și atmosfera familiei: „familia este esența unei societăți”, după cum a precizat.

Doamna prof. dr. Loredana-Lucica Vîtcă, care a mulțumit organizatorilor pentru momentul acestei lansări de carte, familiei Bolovan, pentru sprijinul și îndrumarea oferite de-a lungul anilor. Dânsa a mulțumit pentru căldura celor care i-au fost alături în acest moment important, cartea este rezultatul unei munci disciplinate, răbdare, rigoare și pasiune pentru aflarea adevărului istoric.

Pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, președintele Asociațiunii Transilvănene pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA), prezent la manifestare, a mulțumit celor prezenți pentru dedicarea lor față de cultura română și a subliniat importanța  rădăcinilor noastre, familia și credința sunt repere care dau sens  societății și o ajută să-și păstreze identitatea, armonia, prosperitatea și echilibru spiritual.

La final, autorii au oferit autografe pe volumele lansate, iar publicul a avut prilejul de a dialoga cu invitații și de a felicita autorii pentru munca lor de ținută, pentru emoționantele cuvinte adresate, ziditoare. S-au făcut fotografii, unele sunt prezente pe contul de Facebook a bibliotecii.

O seară emoționantă în care trecutul s-a legat de prezent prin viitorul proiectat de ideile autorilor cărților prezentate.

 

A consemnat C Stancu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revista „Vatra veche”, nr. 2/2026. Constantin Brâncuși -150. Semnal, sumar, semnele zborului

 

Sursa: Nicolae Băciuț

Cărțile Hațegului: Alexandrina Terlea, poezie, 4 volume: Gândului meu/ Rugăciune și dor/ Lupta vieții/ În marea trecere, la Carmel P&DC, 2026. Semnal, câteva note

 Sursa: Alexandru Terlea

Revista „Discobolul”, nr. 334-335-336 (oct.-nov.-dec.)/ 2025. Semnal, sumar, literatura în Cetate

 

Sursa: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba - Lecturi libere pe situl bibliotecii

Aurelian Sârbu - PSALM UTOPIC

 

PSALM  UTOPIC

 

e scris prin Scripturi

      c-am fost plămădit în oglinda Ta

           și prunc

          și holtei

          mai la urmă vârstnic

          am tot rostit frânturi chinuite

         din cuvântul Tău sibilinic

 

m-am jucat de-a castele în nisipul clepsidrei

am alergat după iele prin poieni

la despărțire m-am înstrăinat de clipă

 

de mai fi lăsat alături Ție

        învățăcel  în meșteșugul făcător de lumi

aș fi fost mai îngăduitor cu trupul meu

mi-aș fi lăsat ora măsurată în veacuri stelare

 

ci Tu - vistiernic hulpav -

mi-ai ciuntit din toate darurile date

și când să mă chemi

        la reîntoarcere calea mi-e pe cruce

 

 

Aurelian Sârbu

 

Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara -Deva: LANSARE DE CARTE, 16 februarie 2026, ora 17. Semnal, cărțile, istoria, memoria culturală

 

Mirela-Ioana Dorcescu: BONANZA, un roman al prozei confesive. Semnal, câteva semne

 Roman al interiorității asumate și al eticii creației Romanul Bonanza (2026) de Mirela-Ioana Dorcescu se înscrie într-o zonă distinctă a prozei românești contemporane, aceea a prozei confesive reflexive, cu pronunțat caracter autobiografic sublimat literar, în care narațiunea nu urmărește spectaculosul exterior, ci dramatismul discret, interiorizat, al existenței trăite sub semnul responsabilității morale, al credinței și al creației. Bonanza este construit sub forma unui roman-jurnal, articulat la persoana I, în care instanța narativă coincide aproape integral cu instanța biografică. Această opțiune nu conduce însă la un simplu document existențial, ci la o literaturizare a trăirii, realizată printr-o permanentă reflecție asupra sensului faptelor, a timpului și a vocației creatoare.

Al. Florin Țene

Aurelian Sârbu: SENS INTERZIS...

 

SENS  INTERZIS

 

m-ai îmbiat cu o scânteie iute cenușă

 

numai priviri în depărtări

numai gura însetată

numai mâinile prăbușite

        te vor ține minte

        ca-ntr-o oglindă

        în care nu mă zăresc

                 formă de cer

 

voi lăsa rănile drumului

        gravate în rugăciuni

        lângă fântâna ochilor tăi

 

dacă trupul tău ar fi fost cruce

        aș fi urcat nesilit calea răstignirii

        m-aș fi repetat și m-aș fi întregit

 

ci totul e cu sens interzis

        fără țărm la vedere

 

am adunat în grabă vocalele de preț

        înainte să eșuez pe vreo insulă anonimă

 

Aurelian Sârbu

 

Memoria literară: scriitorul Eugen Evu recomandare pentru scriitorul Ioan Barb (2011)

 

RECOMANDARE

Ioan BARB

pentru USR

   Ioan Barb al adolescenţei ( anii 80…) oarecum post - labişiene, ( sub zodiile unor Georg Trakl şi R. Maria Rilke, dar şi Eminescu, Blaga, Bacovia…) - venise sub semnul tulbure al protocronismului pe bună dreptate încondeiat mai recent de Nicolae Manolescu, în boema ipostază de „ navetist” cenaclier, cu poeme plasticizante, ale etnosului şi eposului transilvan originar, învelind expresionist şi subtextualist, o zbatere, o ardere, o exuberanţă în care etapele arderii se închegau şi se rupeau în metafore surprinzătoare mereu, şocante şi semne sigure ale unei Vocaţii. Frenezia aceasta, impulsiunile spontane, irepresibile, de a comunica elevat, aveau să se adune într-un prim volum tematizat prin religiozitate autentică, ne ipocrită, cum se mai întâmplă, Barb având  înnăscută o pietate şi o fragilitate  ( inocenţă nepierdută, de tip paradiziac) - prin cuvântul reumplut de semnificaţie…, al unui Sine în sforţarea autocunoaşterii. „ Tăcerea ca o flacără”, paradoxal, exprimă de fapt sunetul intim al Fiinţei , redefinitoriu în arte poetice pe leit - motivul obsedant – ciclic, al lui „cine sunt eu”.

      Experienţa jurnalistică a fost cu mult aplomb şi  avea să-i aprofundeze  traiectoria soteriologică, pe fond elegiac, în expresie psalmică  modernă, poate tangentă trans - modernismului postulat de Ioan Popescu Brădiceni şi noul val susţinut de Ioan Es Pop, Ioan Groşan, St. Doru Dăncuş, Gabriel Cojocaru, Felix Nicolau…( Vezi Antologia revistei „Singur”, Grinta, 2010). Un exeget deplin îndrituit îi este valorosul concitadin Silviu Guga. Ca antologator, l-am inclus cu bucure în „ Harfele Harului” şi în revista „Provincia Corvina”.

 

 Au urmat cărţile accentelor proprii, conturând o personalitate autentic poetică, cu propensiune meditativ - aforistică: Ioan Barb neo - romanticul, a evoluat prin „Sub via fiinţei plâng strugurii”, discursul descătuşat de formele prozodice clasice, asimilând evident o cultură poetică şi filosofică benefice.

     Poemele devin explicite, ideea se despodobeşte de metafore, ori le încorporează, versul este eseistic, temele majore se fixează şi clarifică semantic.

 Dragostea, (care îşi zideşte templu din femeie),  „ eul şi moartea călătorind în acelaşi ( labişian)

 tramvai” ,…obsesia esenţială a Timpului, fiorul metafizic al atemporalului, definesc o evoluţie poetică convingătoare, bine receptată critic, cu toată relativa izolare de viaţa bulversantă a „ grupărilor”. Nota bene, Ioan Barb fondează recent o revistă în care - , cum genericul o arată, caută, în afinităţi elective cu autori români sau din diaspora, ceea ce numeşte „Algoritm literar” – recte  o metaforă a redefinirilor perpetue pentru o întreagă generaţie. Ioan Barb vădeşte nu doar simţul acut al propriei valori, ci şi al valorilor altora, lucru rar, empatic, şi cu efect benefic asupra propriei personalităţi.

  Cartea  sa definitorie, negreşit, este „ Picătura de infinit”, cartea atitudinii soteriologice, a catarsisului şi a conştientizării Rostului vindecător al scrisului liric. Absenţa virgulei însăşi, sugerează afluirea unui timp fără captivitatea Duratei, un timp interior, spiritual, clipirea de eternitate în care pulsează „ scânteile lui Iov”. Barb defineşte gestul eliadesc, un timp al „ reîntoarcerii din timpul steril”: el percepe „ strigătul vântului către tunet”; „ extincția negativului egoului”, redeschiderea unui „ celălalt ochi”…Ioan Barb este un poet nocturn, itinerariul cărţilor este cel Cohellian, al „ poveştii proprii”, akl „ întoarcerii din exil” ( citeşte realul delirant la pierderii posibile de sine ) …; Obsesia constantă a întregii sale (re) deveniri - conştientizări este rezistentă şi discursul poetic scapă din restricţiile artificiale, tinde spre o respiraţie amplă ( Vezi poemul Obsesie …) Limbajul este convergent implicit terminologic –şi semnificant ca atare -  cu cel al blogurilor, al internet-ului, poetul sforţând o semiotică novatoare, de fuziune între scris şi virtualitatea „ hologramică” ….Viziunea acestei cărţi este explicit a unei mecanici a cogito-ului: creierul este un computer”, apar sintagme ca „sistem digital”, textualismul post - modernist este unul eseistic, explicit - teoretizant, cu vagi reminiscenţe de ironism sau nuanţe de manifest contestatar - cu acute sociale. ( Ianuş, Vakulovski, două - miiştii, interferenţi).

Ironismul revine şi el, cu ţintă de „ condiment”, versus „ beţiile cu Marx „ dinesciene. Barb se apropie mai mult de Petre Ţuţea, decât de Cioran, de Blaga, decât de antimetafizica stănesciană.

Cele şapte frici (vezi Popper), se constrâng în una singură, fără a i se „îngenunchea cu privirea”, cum spune, teama escatologică, însă căreia i se opune tocmai prin substanţialitatea luminoasă, obsedată de motivul Arderii, aşadar Ioan Barb este un poet de fapt al serenităţii şi al speranţei ce ni se comunică prin harul spunerii, prin abundenţa analogiilor şi prin evitarea modelelor.

„ Este greu de crezut că poţi trece zilnic/ prin ceva ce nu există/ o fata morgana ce îmbrăţişează/ râul în câmpie şi îl ascunde/ ca şi când nu ar exista” ( pag. 110).

Bestiarul obsedant al liricii sale este al felinelor, al scrutării spectrale, pe dimensiuni subtil – energetice - perceptive, aşadar al auto - scrutării în inefabilul mental. Acel terror-mentis  acuzat de psihanalişti  ca „ praguri de încercare” pentru devenirea poetică, sublimează  incantatoriu în mai toate poemele sale, având darul de a se comunica elevat şi seminaristic.

   Ioan Barb are deja conturat un univers propriu. Memoria cu frustrările ei subliminale, revine regresiv şi eliberator, cu inserţiuni auto - referenţiale, biografice, acuzând tăios şi rafinat – motivat, amintirile unui sistem de tip cazon, devastator: „ de douăzeci de ani/ alerg să uit un coşmar/ în care vânzătorii din templu/ mi-au confiscat existenţa”…” mi-au închis identitatea/ pe  o pasăre de noapte/ în colivia istoriei/…şi au scos ochii păsării/ să nu-i străpungă strălucirea lor”… Neîndoielnic, Barb a cucerit  şi cizelat o gândire şi un limbaj eminamente Poetic.

    Aluzia la privighetoarea cu ochii scoşi – metaforă consacrată a condiţiei scribului (vorba lui Constatin Stancu), este sămânţa artei- poetice barbiene. Întrebarea retorică, amintind-o pe a Blandianei : „Cine sunt eu ?/ ioan barb să trăiţi/ un fost stegar al libertăţii” ( pag.  93), este proba înţelegerii de sine a poetului faţă cu… mulţimile lui Gustave le Bon.

        Religiozitatea de tip cultural a acestui poet, dominantă, este  şi una a atitudinii Civice, nu doar a unui apostolat asumat sau manifest ca „spirit ce se agită „ - astfel că Ioan Barb este pe drumul spre sine de care  Nicolae Steinhard, bunăoară, ni-l mărturisise. Cunoscându-l de peste 3o de ani, adaug acestor succinte consideraţii un „bonus” special –amical - confratern, pentru moralitatea probată de el în viaţa şi poezia trăită cu o specială fervoare. În măsura în care poetul din Călan va continua pe această direcţie, sunt convins că va confirma nu doar un talent înnăscut şi cultivabil cu o anume acribie, ci o autentică vocaţie de poet, de scriitor. Recomand primirea lui Ioan Barb în rândurile scriitorilor profesionişti din  România, implicit cu privilegiul de a-i fi fost mentor literar în cenaclul Lucian Blaga, de „când eram mai tineri şi la trup curaţi”…

 

Eugen EVU,

Titular  USR,

Legitimaţia nr. 80

 Ian. 2011,

Hunedoara

 

                              

                                                                       Semnătura : Eugen EVU

 

Revista „Răsunetul cultural”, nr. 2/2026. Semnal, câteva semne, o revistă de cultură și literatură

 Sursa: Menunț Maximinian

Proiectele Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2026. Calendar literar

 
Proiectele Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2026

·           Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, ediția a XXXVI-a, Botoșani, 15 ianuarie
·       Premiul Național de Proză „Ion Creangă”, Târgu Neamț, 1 martie
·       Colocviul „Proza iese pe scenă”, Alexandria, 12 martie
·       Clubul de Lectură, Oltenița, martie, iunie, octombrie
·       Festivalul de Literatură pentru Copii și Tineret „Dimineața cuvintelor”, ediția a III-a, București, 2-3 aprilie
·       Colocviul de Literatură, Memorialistică și Eseu „I. D. Sârbu”, Petroșani, 16-18 aprilie
·       Colocviile Tinerilor Scriitori, Alba Iulia, 18 aprilie
·       Colocviul Editurilor de Literatură Actuală Română – CELAR, ediția a III-a, Oltenița, 23-27 aprilie
·       Festivalul de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu”, ediția a VI-a, Craiova-Băilești, aprilie
·       Festivalul Național „Alexandriada”, ediția a X-a, Bacău, la sfârșitul lunii aprilie
·       Colocviul Revistelor de Cultură, ediția a IX-a, Săvîrșin, 8 mai
·       Festivalul Internațional „Poezia la Iași”, ediția a XIII-a, Iași, 8-17 mai
·       Premiul „Lucian Blaga”, ediția a X-a, Alba Iulia, 9 mai
·       Colocviul și Premiul „Garabet Ibrăileanu”, ediția a IX-a, Roman, 15-17 mai
·       Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediția XLV, 22-24 mai
·       Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2025, București, 1 iunie
·       Turnirul de Poezie, ediția a XV-a, Grecia, 4-11 iunie
·       Gala Poeziei Române Contemporane, ediția a XVI-a, Alba Iulia, 20 iunie
·       Festivalul Naţional de Literatură „FestLit”, ediția a XIII-a, Cluj-Napoca, 24-25 iunie
·       ART CITY – Festivalul Internațional de Literatură „Poezia – Port la Dunăre”, ediția a V-a, Galați, 26-29 iunie
·       „Literatura tinerilor”, ediția a IX-a, Neptun, 11-13 septembrie
·       Festivalul-Concurs de Literatură „Prima Verba”, Severin, a doua jumătate a lui septembrie
·       Colocviul Naţional de Proză, ediția a XIX-a, Alba Iulia, 25-26 septembrie
·       „Toamna bacoviană a scriitorilor”, Bacău, la începutul lunii octombrie
·       Festivalul „Limba română”, ediția a V-a, Brașov, 8-9 octombrie
·       Interferențe literare româno-maghiare, ediția a IX-a, Târgu Mureș, 10-11 octombrie
·       Gala Națională „Scriitorii Anului”, ediția a XI-a, Iași, 5-6 noiembrie
·       Simpozionul Național despre Traducere și Retraducere Literară, ediția a III-a, București, 6-7 noiembrie
·       Premiul „Cartea Anului”, acordat de revista România literară, București, decembrie

SuSursa: USR
 

Revista „ALTERNANȚE”, nr. 1/2026. Semnal, sumar, redacția, semn

 

În numărul acesta semnează:

Stanislas de Guaita, Dorin Tudoran, Andrei Zanca, Miron Kiropol, Liviu Antonesei, Mircea Petean, Barkan H. Stanley, Magda Ursache, Vasile Gogea, Nicolae Silade, Mircea Pora, Mirela Roznoveanu, Paula Bârsan, Diana Cârligeanu, Adrian Munteanu, Radu Ciobanu, Viorel Dădulescu, Iulian Dămăcuș, Adrian Grauenfels, Renate Done, Clelia Ifrim, Dan F. Seracin, Sorin Grecu, Franz J. Brüseke, Herbert-Werner Mühlroth, Theodor Damian, Stefan Melancu, Rosemarie Haines, Mihaela Oancea, Veronica Balaj, Dan Dănilă, Bianca Marcovici, Christian W. Schenk, Eugen D. Popin, Camelia Oprita, Florentin Smarandache, Luca Cipolla, Hans Dama. 

În Biblioteca Alternante volumul V.Coșereanu-C.W.Schenk - Eminescu - Afinități lirice de tinerețe, ed. Junimea, Iași, 2022
În Biblioteca Alternante volumul Florin Daniel Dincă - Dosarul Dorin Tudoran, editura Amphion, Bacău, 2022
În Biblioteca Alternante volumul Nicolas Dima - în dialog cu Dana Oprita, editura Destine literare, Montreal, 2024
În Biblioteca Alternante EBook Adrian Grauenfels - Arta plastică germană între războaie, editura Saga Publishing, Rishon Le Zion, 2024
În Biblioteca Alternante interviul Diana Cârligeanu - Lansarea volumului EMINESCU-SONETE, editura Eikon, București, 2025

Cu buzunarele pline de cuvinte

 

Buzunarele pline de cuvinte

 

La început a fost cuvântul, iar eu nu-mi găsesc cuvintele,

și Cuvântul era El, brusc mă apucă frica.

Aș dori să rostesc un cuvânt, două și cuvintele se îneacă în lumina dimineții.

Cineva trebuie să mă învețe să vorbesc clar, limpede, cu mesaj,

am buzunarele pline de cuvinte, sunt cuvinte în sertare, prin rucsac și

aștept să mă nască cineva.

Stau așa, între a fi și a nu fi, între o tăcere și alta,

iar ecoul tăcerii mă orbește…

Constantin Stancu ©

 

Istorie literară: Eugen Evu, critica și cărțile sale. Un răspuns la o anchetă a revistei „Discobolul” din anul 2010

  

ANCHETA DISCOBOLUL

 

Revista noastră are onoarea să vă întrebe despre raporturile cărţilor Dvs. cu critica literară; vă rugăm să răspundeţi la următoarea întrebare: 

1.Ce imagine aveţi despre autoritatea critică, raportată la cărţile Dumneavoastră?

                                    Cu prietenie şi gratitudine,

                                                        Aurel PANTEA 

Eugen Evu: (Hunedoara,  Filiala Timişoara a USR).

 

…Înainte de 1989, cu toată starea specifică „ epocii”, am fost receptat critic în mod favorabil. Au făcut referinţe semnificative între alţii: Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ciobanu, Al Cistelecan,  Lucian Alexiu, Ioanichie Olteanu, Ion Mircea, Adrian Popescu,  Ioan Flora; Maria Teresa Liuzzo ( Italia),  Pierre Dubrunquez, Linda Bastdie ( Franţa) Carlos Chacon Zaldivar ( Cuba) ş.a..  Înainte de 1989, am avut referinţe elogioase şi la Europa Liberă şi Vocea Americii, efectul fiind hărţuiri în plus în dosarele D.U.I. Am fost susţinut de majoritatea revistelor literare şi de cultură din ţară şi   reviste româneşti  din Iugoslavia, Ungaria.

      După 1989, am obţinut de la CNSAS patru dosare ( 460 file) şi am făcut demersuri pentru a desconspira oficial anchetorii mei care au făcut poliţie politică, semnalate apoi în Buletinul Oficial al României. În 1990 am fost in fine titularizat ca membru al USR;  am continuat a edita şi a face publicistică, am fondat o revistă, ziare, etc. Am editat peste 50 de autori tineri sau vârstnici, marginalizaţi, din zona mea geo - culturală. Continui să editez revista Provincia Corvina, FĂRĂ SPRIJIN DE LA Uniune sau instituţional. Promovez literatura română în occident şi autori din diaspora, în româneşte. Cooperez cu majoritatea revistelor importante din ţară şi câteva din străinătate.

     Receptarea critică a luat amploare atât în ţară, cât şi în occident. Public şi sunt receptat favorabil în majoritatea revistelor, mai puţin în „România literară” şi „Luceafărul”. Public în reviste internet din lume.  S-au scris două cărţi de exegeze la opera mea de până acum. Am editat 44 de cărţi de poezie, eseu, pamflet, teatru, umor,critică literară şi de arte plastcice, etc. Sunt cuprins în numeroase dicţionare române, academice sau zonale; în Who’s”vho ( trei ediţii americane şi una română), etc. Deţin numeroase trofee şi diplome de excelenţă, atât în România, cât şi în Italia şi  SUA. Sunt membru onorific a trei academii, una italiană şi sunt inclus în istorii literare europene.

…

Cu aceste lapidare fraze, conchid că sunt corect receptat, dincolo de eternele avataruri ale vieţii noastre literare din vechiul sistem, ca şi din cel actual.

Condiţia marginalizării de tip provincialist este, ca în caturile multor confraţi scriitori din teritoriu, o stigmă şi o resimt şi eu din plin, în principal din vina absenţei unei LEGI A LUSTRAŢIEI autentice.

                           Vă mulţumesc de întrebare, 

eugen evu

 

 

Revista „Acolada”, nr. 12/2025. Semnal, sumar, redacția, câteva semne

 

Lidia Pop: Dincolo de cicatrici... Lidia mărturisește, pe ultima copertă: „Aceasta este povestea mea, a unei femei care a ars – la propriu – și a fost forțată să se regăsească din cenușă. Un incendiu criminal care mi-a furat chipul, degetele și o parte din viață. Dar nu și curajul de a trăi mai departe”

 

Vremuri jupuite și speranțe –

dincolo de cicatrici

 

Într-un limbaj simplu, dar sincer, încărcat de suflet trecut prin suferință continuă, Lidia Pop ne prezintă povestea vieții în cartea Dincolo de cicatrici, apărută la Editura Vatra veche, în anul 2025. Narațiunea curge firesc, dar fiecare pagină are un mesaj despre schimbările pe care evenimentele neprevăzute din viața omului pot forța destinul.

O tânără în floarea vârstei, dintr-un loc obișnuit al țării, Rodna, din județul Bistrița-Năsăud, a plecat în Franța în căutarea unui viitor mai bun. Speranțele au împins-o spre alte orizonturi, optimistă, încrezătoare, pregătită să muncească pentru oportunitățile care ar fi putut veni dintr-o libertate presupusă. Un eveniment atroce, un incendiu îi atinge ființa, este afectată profund, trece prin numeroase operații pentru a-și reveni într-o stare acceptabilă fizic, dar cu deschidere spre timpul fragil.  Deși a fost sinceră, muncitoare, optimistă, cu energii nebănuite, Booba, un personaj straniu, ivit din peșterile moderne, o agresează, ilogic, fără limite umane. Incendiul îi afectează trupul, trupul are impact asupra sufletului, asupra femeii în putere și în frumusețe. Aflată în Franța, este purtată de valul vieții la Spitalul de Arși din Saint-Louis, apoi la Centrul de Recuperare, trece prin reconstrucția ființei, nu numai fizic ci și psihic. Reușește să învingă, medicii i-au redat identitatea în măsura posibilului. Ultimul salt, procesul în care s-au judecat faptele puse la cale de Booba și doi tineri, doar pentru 300 de euro. Procesul în sine a fost un experiment unic în viața Lidiei, cu impact asupra revenirii în societate și în lume. Puntea spre o realitate crudă.

O carte cu destinație precisă, victoria ființei umane în fața morții, a violenței, a evenimentelor care pot afecta sensul în viață. Este o carte de mărturii despre viața posibilă în vremuri complicate, despre libertatea transformată în libertinaj. O carte de mulțumire pentru cei care fac posibilă recuperarea unui timp pierdut în labirintul vremurilor. Este o carte despre lupta care poate răsturna lumile arse. Povestea ei este povestea lumii de astăzi. Răul poate fi întrupat în personaje reale. Patronii sunt mereu îngrijorați de afacere, nu de oameni. Relația lor cu Booba este ascunsă, perfidă, alunecoasă. Lumea participă la evenimente extreme, dar nu se implică. Cei care au filmat incendiul din 11 iunie 2017 nu au văzut durerea, frica, moartea. Erau preocupați doar de evenimentul în sine, cu impact, nu vedeau omul. Omul este inexistent, la fel suferințele, fricile, spaimele sale. O lume a știrilor șocante, nu a realității cu durere. Domnica, colega Lidiei, nu a scăpat din incendiu. O umbră de vină planează asupra Lidiei, între viață și moarte luminile joacă asupra ființelor. Umbra aceasta este potențată de agresor, de eveniment în sine, de conjunctură. Cineva trăiește, cineva cade: a fi sau a nu fi.

În această lume jupuită există persoane care pot oferi susținerea celui afectat de focurile vremurilor: medicii, prietenii adevărați, familia, cei dedicați. Sunt aproape de Lidia membrii familiei, apoi prietenele românce aflate în Franța, Anca, Dana, Corina. Ele înțeleg, acceptă, se implică în recuperare tinerei, atât fizic cât și psihic. Apoi Ela și Ben, ei o susțin, o încurajează, sunt aproape. Medicii dedicați care își fac meseria cu empatie: prof. dr. Maurice Mimonn și medicul Kevin Serror. Un medic cu suflet, dr. Richard Sebaali, este aproape de Lidia. Așa trece Lidia prin cele 74 de operații, la limita suportabilității. În timpul recuperărilor lumea avea reacții negative, doar la Centrul de Recuperare Coubert, cei în suferință, înțelegeau, se înțelegeau pe ei, pe ceilalți, o lume în regenerare. O lume complexă, în lumea reală.

În timpul procesului, la întrebările judecătorului, Booba a dat mereu dovadă de o atitudine inumană, captiv răului. Totuși, unul din tinerii implicați în producerea incendiului, marcat de un prezent al sincerității, prezintă adevărata față a agresorului, animal de pradă scăpat pe marile bulevarde. O fisură în zidul de oțel în care s-a înconjurat agresorul. Probele din dosar sunt momente de fixarea unui timp absolut, necesar pentru revenirea în realitatea posibilă, amintiri externe despre o viață supusă presiunii generate de incendiu. Puncte de reper în trecut pentru un viitor posibil. De asemenea, arta reprezintă o cheie a deschiderilor spre un viitor cu certitudini. Lidia începe să deseneze, o forță o ajută să iasă din carapacea născută din foc. O lumină, alături de cei care înțeleg suferința.

O ființă se poate recompune parte cu parte, fragment cu fragment, dincolo de trup există sufletul, Dumnezeu care lucrează în felul lui, prin oameni, prin energii nevăzute. Există o lume dincolo de cicatrici, există speranță, mai există și dragoste, forța credinței care împinge omul spre biruință. Autoarea se descrie: „Blondă, cu ochii verzi și o fire rebelă, Lidia a fost întotdeauna un suflet viu, curios și pozitiv. Nu se temea de schimbări, ci le căuta. A învățat devreme să își pună în valoare feminitatea și să transforme simplitatea în autenticitate” (p. 5).  

După incendiu, Lidia poate să-și redescopere corpul: „A fost pentru prima dată când mi-am văzut corpul cu ochii deschiși. Eram într-o cadă verde, într-o încăpere rece. Și acolo…mi-am văzut trupul. Un corp roșu, plin de răni deschise, de pansamente sângerânde care se scurgeau încet sub mine. Am amețit. Nu doar fizic. Am început să plâng, privind…la ce a fost supus corpul meu” (p. 71).  

Cartea pune problema ființei, a unității dintre parte fizică și partea spirituală, amprenta despre o unitate divină. Dintr-o dată, Lidia a devenit prizonieră în propriul corp. O experiență crudă, dincolo de simțurile fizice.

La proces, sunt reluate evenimentele din ziua incendiului, o experiență unică, să-și revadă ființa alergând sub flăcări, imagini cutremurătoare: ”Imaginile de pe camera de supraveghere din interiorul restaurantului. Acea cameră…care a văzut tot ce ochii mei n-au mai putut reține. Ni s-a oferit opțiunea: dacă nu dorim să privim, putem aștepta afară. Am stat pe gânduri. O parte din mine voia să fugă. Să se protejeze. Să nu mai sape în acea rană deja vie. Dar… o altă parte din mine…voia să știe. Voia să vadă cu ochii mei ce s-a întâmplat cu mine, cu noi. Am ales să rămân. Nu știu dacă a fost curaj sau nevoia de închidere. Poate amândouă. Poate niciuna. Când s-a pornit video-ul, a fost ca și cum mi s-a oprit inima” (p. 151).

Booba nu a putut recunoaște gravitatea faptelor sale, a fost construit dintr-un material de zguri acide. Era atunci, posibilitatea de a se elibera din închisoarea întunericului. Nu a putut. Condamnarea oamenilor este relativă, deciziile divine sunt absolute. Lidia a povestit în carte cum agresorul, urmărind-o, a intrat la ea în cameră, înainte de incendiu, a avut cheile potrivite. Patronii nu au avut curajul să admită că ei i-au dat cheile acelui individ. Ea a rezistat, un fapt șocant pentru cei care nu pot înțelege, cum nu pot avea controlul asupra altor ființe, că există o aripă care protejează lumea vulnerabilă în fața răului absolut.

Frazele în care este desfășurată narațiunea sunt scurte, brutal de sincere într-o vreme a relativităților de toate felurile, este o mărturie. Un poem epic în proză, pendulând între jurnal și revoltă. Autoarea nu caută impactul stilului autoimpus, este convinsă că adevărul are fețele lui, care au mesajul corect. Face efortul de a reda cât mai obiectiv acest traseu al durerii. Dar și cicatricile produse de focul ce mocnește sub tălpile oamenilor presupuși. Ele rămân, semne în univers, în suflete care înțeleg sensul.

Sunt evenimente care apar în viață, ele produc schimbări ireversibile, psihologii se ocupă de aceste fenomene. Omul de după eveniment este altul față de cel de dinaintea evenimentului, o altă ființă, dar vie, cu sensul pe umeri. Filmul interior este altul decât filmul din sala de judecată, conținând probe referitoare la om, lume, bine și rău.

Lidia mărturisește, pe ultima copertă: „Aceasta este povestea mea, a unei femei care a ars – la propriu – și a fost forțată să se regăsească din cenușă. Un incendiu criminal care mi-a furat chipul, degetele și o parte din viață. Dar nu și curajul de a trăi mai departe”.

 

 

Constantin Stancu

*Text publicat în revista „Vatra veche”, nr. 9/2025