Scriitori născuți în luna noiembrie: Constantin Stancu și Pomul cu scribi

 

Semne

 

Constantin Stancu (n. 2 noiembrie 1954, Hațeg). Poet, romancier, cronicar literar, publicist. Licenţiat al Facultăţii de Drept din Cluj Napoca, 1988, în prezent pensionar, căsătorit. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara din anul 2009.

Redactor la revistele: „Nova Provincia Corvina” (Hunedoara) între 2001 – 2010; „Contraatac” (Adjud); „Memorii Culturale” (Satu Mare); „Ardealul literar”, din 2023 (Deva).

Debut publicistic în revistele „Braşovul literar şi artistic” şi „Orizont” (1981).

Debut editorial: Fructul din fruct (poezie), în antologia Argonauţii (1988), Timișoara: Editura Facla.

Colaborări la revistele „România Literară”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Vatra”, „Discobolul”, „Orient Latin”, „Ardealul Literar”, „Semne”, „Viaţa Românească”, „Vatra veche”, „Banchetul”, „Arca”, „Boem@”, „Actualitatea literară” etc.

Premii literare: Premiul revistei „România Literară” la Concursul „Lucian Blaga” (Sebeş,1983), Premiul revistei „Transilvania” la Concursul „Lucian Blaga” (Sebeş, 1984), Premiul Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (2015) pentru volumul de poezii Etemenanki (Ultima săptămână), Premiul „I.D.Sîrbu” al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru romanul Vadul ars (2017) etc. Premii ale revistei „Discobolul” pentru textele publicate (poezie, cronică - 2009, 2018); premiul Editurii Rafet Râmnicu Sărat și Asociației „Renașterea Râmniceană” pentru romanul Pe masa de operație, 2011.

Cărți publicate - Poezie: Fructul din fruct (debut poetic, 1988); Păsările plâng cu aripi (poezie, 1988); A privi cu ochii inimii (Poemele roadelor) (poezie, 2002); Pomul cu scribi (poezie, 2006); Greutatea gândului nerostit (poezie, 2012); Cu fantezia pe fantezie călcând (poezie, 2013); Etemenanki (Ultima săptămână), (poezie, 2014); Fructul din fruct (Adio, ne vedem pe străzile de aur) (antologie, 2016); Breaking news pentru absenți/Breaking news for missing people (poezie, 2018); Muntele pe acoperiș (poezie, 2026).

Romane: Ciclul Vadul ars [Vadul ars -2026; Migranți fără bagaje (2019); Judecătorul și jurnalul ars (2021); Pe masa de operație (2011)]; Traficantul de cărți.

Critică literară: Ciclul Arhivele de la Hațeg (2009 și 2017); Geamantanul cu privire (note de lectură, 2015); Fascinanta efă mică (note de lectură, 2023); Pseudo-Imobiliaria -  Afacerile lui Dumnezeu cu omul (note literare, 2005); Lecţia de umor şi viaţă în opera lui Radu Igna (note literare, 2014); Poetul la castel – Eugen Evu (note literare, 2010); Adrian Botez: Ceasurile vechi bat mereu ora unu (Un român sub semnul Premiului Nobel pentru Literatură, 2017); Dumitru Hurubă - Glumim, nu? (Texte din Rezervația cu zăpăciți de tranziție), 2019;

Date despre autor în format electronic: www.constantinstancuscrib.wordpress.com; despre literatură: www.arhiveliterare. blogspot.com; www.costyconsult.wordpress.com.

Câteva referințe literare...

Eugen Dorcescu, Epistolă…

„Îl cunosc pe Domnul Constantin Stancu din 1986, când a intrat în biroul meu de la editură cu o seamă de splendide poeme. De atunci nu ne-am mai văzut niciodată față către față. Dar prețuirea reciprocă și o neclintită prietenie cu suport spiritual și estetic ne-au înnobilat existența. Dumnealui fiind mult mai delicat și mai generos decât mine. Modest, retras, necăutând slavă deșartă, Constantin Stancu s-a afirmat, cu strălucire, și în poezie, și în comentariul critic, și în proză. Precum și în cultivarea relațiilor interumane de superioară factură.

Îi mulțumesc și sunt fericit că ne-am întâlnit în această viață”.

 

27 aprilie 2026,

Eugen Dorcescu

Sursa: https://www.facebook.com/arinna.salceanu/posts/pfbid05b2h95ThJMQr7GT93F8wuHy1XnepN7p54E4LdCsMZTd2TUaTf8H6SvzgTvZS3CZHl

 -        Maria-Daniela Pănăzan în POEZIA RELIGIOASĂ ROMÂNEASCĂ. Analize şi comentarii estetice – Sibiu: Editura CronoLogia , 2013. Pp 381-391.

          „Volumul Pomul cu scribi (dedicat soţiei) este o capodoperă a genului. Revenind la studiul lui Eugen Dorcescu despre poezia religioasă pe care l-am evocat în această carte, volumele poetului Constantin Stancu se pretează interpretării evidente despre poetica dedicată  Celui ce este Lumina lumii… Începând de la acest volum apărut la Editura Eubeea în 2006 şi până astăzi (în 2012), drumul poetic a lui Constantin Stancu e propriu şi fără nicio tăgadă – profund religios”.

 

-        Ladislau Daradici, Între omul de carne și omul de gând în Revista „Convorbiri literare”, noiembrie, 2015, p.179.

 

„Etemenanki (ultima săptămână) este volumul de poeme al lui Constantin Stancu, publicat la Editura CronoLogia, Sibiu, în 2014. Etemenanki, ne explică autorul în preambul, reprezintă <<clădirea platformei de temelie a cerului şi a pământului al cărei vârf ajunge în cer>> sau <<clădirea al cărei vârf este în cer>> (limba sumeriană).

Premisa este ambiţioasă: dacă resursele planetei pentru un an se sfârşesc în septembrie şi dacă a existat o ultimă săptămână pentru Iisus în care a lăsat câteva principii esenţiale, cu toate că ştia că într-o vineri va fi dat la moarte, oare există o ultimă săptămână, în septembrie, pentru fiecare dintre noi? Astfel, septembrie va fi perceput ca o cumpănă, apogeu şi crepuscul (vezi Septembrie cu ore moi), când din zi şi an a mai rămas puţin („anul se sfârşeşte în luna  septembrie”), iar <<timpul cade în locul frunzelor/ şi copacii înnebunesc,/ zăpada e în alt veac,/ moartea nu este a noastră, e străină,/ dar o trăim flămânzi până la ultimul cer,/ până la ultima moarte din moarte>>.”

- Petre Rău, în Revista „Boema” nr. 7/2014 (Rostirea până la capătul lumii), pp.12-13, cronica la volumul Etemenanki (Ultima săptămână).

          „Am întâlnit o serie de poeme remarcabile, şi mă grăbesc să menţionez câteva: “Istorie”, “Pământ şi giga­bytes”, “Sfârşitul lumii”, “Camere melodioase pentru scri­bi”. Am constatat totodată şi faptul că avem de-a face cu o titulatură a poemelor a cărei cheie nu am putut-o  desluşi decât după parcurgerea completă a volumului. Dar poate că asta a fost şi dorinţa autorului, să fie un pic mai ermetic, ceea ce, nu pot să nu recunosc, în poezie prinde adesea. În plus, am remarcat şi utilizarea unor note de subsol (obsesie a autorului pentru claritate?), mai rar folosite în poezie”.

 

 

Scriitori născuți în luna noiembrie: Ioan Barb - Poeme din Cetățile de Scăpare

 

Ioan Barb – 5 noiembrie, un semn din Cetățile de Scăpare

 

Prin anii 90, Ioan Barb era un boem incurabil, iar rigoarea îi dădea bătaie de cap. Uneori era boem intenţionat, fără motiv, iubea poezia, dar renunţase să mai scrie versuri, s-a întors cu faţa spre jurnalism pentru a se elibera în faptul divers zilnic, era curios, provocator, judeca oameni, fapte, zile, furturi, viaţa aşa cum era. Şi-a ars caietele cu poezii într-un demers de bravadă, nu le-a mai recuperat niciodată, dar le-a trăit şi asta nu se uită.

În acea perioadă a cunoscut mulţi oameni, unii l-au uitat, alţii l-au dispreţuit, dar s-a ţinut de familie, de unii prieteni, a dat un sfat, a câştigat un ban pentru a-şi întreţine copiii şi soţia. Când au apărut calculatoarele cu posibilităţi infinite de informare şi comunicare s-a dovedit reticent, dar după ce a prins gustul picăturii de infinit a înţeles că timpul nu mai avea răbdare cu el, scriitorul îl căuta în gesturile zilnice, în nopţile tensionate, jurnalistul îi dădea beţia necesară, beţia scrisului, era un fulger anemic care îi străbătea mintea, familia îl chema la credinţă, prietenii la aventuri imprevizibile… 

Chiar a fost un moment când, din pricina opiniilor sale de jurnalist, cei afectaţi de anchetele lui Ioan Barb l-au dat în judecată, a fost purtat prin sălile judecătoriei, dar la urmă a învins, dreptul la opinie este unul normal într-o lume liberă. Apoi jurnalistul a avut curajul să dea statul român în judecată pentru că fusese condamnat pe nedrept, Curtea Europeană a Drepturilor Omului[1] i-a dat dreptate, în democraţie libertatea de opinie este garantată!

Ioan Barb nu a făcut bravadă de suferinţele sale, a reacţionat demn la o nedreptate, a văzut viitorul ca pe o pradă. 

Ioan Barb a fost muncitor, jurnalist, şomer, consilier juridic, avocat, a urcat greu treptele devenirii sale, a descoperit târziu secretul poemului şi al vieţii. Dar a iubit viaţa… S-a simţit bine la Călan, în provincia poemelor sale, a trăit modest şi a visat măreţ…

Iubea mai mult conjunctura, inspiraţia de moment, ulterior a înţeles că rigoarea făcea parte din viaţă, apoi, brusc, prin anul 2010 a publicat un volum de poezie intitulat Picătura de infinit, părea să fi recuperat ceea ce abandonase din capriciu.

Viaţa îl disciplinase.

Această rigoare i-a permis să abordeze altfel problemele, a intrat în avocatură după un examen destul de greu, a început să câştige mai bine, începuse să înţeleagă faptul că viaţa nu-i o joacă şi nimeni nu-i cerea să fie stăpânul jocului, ci doar un om care se bucura de sabatul său interior, discret, cu pasiune, neînţeles, sau puţin înţeles. Şi-a focalizat energia în redactarea unei reviste literare „Algoritm literar”, iar contactele cu poezia, cu proza, cu eseul, cu alţi scriitori, l-au maturizat. Bineînţeles că a primit reproşuri pentru modul cum făcea revista, erau scriitori care se simţeau afectați pentru o poziţionare lângă un alt scriitor pe care îl considerau mai altfel, pentru mărimea literei, pentru un vers sau un poem.

Totul a început în momentul în care a intrat în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.

Liniştit, Ioan Barb şi-a scris poemele, le-a trăit, a redescoperit taina vieţii sale, era în Babilon, dar avea şansa unei sărbători infinite, devenise vier, cel ce lucra în via sa, nu în via altora. Avea ceva de spus, are ceva de spus, speranţa dă consistenţă zicerilor sale. Deschiderea spre scrierile contemporanilor, accesul la informaţie prin intermediul Internetului, studierea vechilor texte biblice într-o manieră proprie, lupta pentru pâinea cea de toate zilele, apariţia copiilor la o vârstă înaintată, rugăciunea zilnică şi încăpăţânarea, l-au făcut să redescopere poezia ca un mod de rugăciune, de spovedanie, de eliberare din captivitatea interioară…

Rigoarea l-a schimbat, căci poezia înseamnă disciplinare la modul absolut: luciditatea în faţa glasului blând şi dulce care coboară în inimile oamenilor.

Pe viitor Ioan Barb se va supăra, poate, pe greşelile proprii, va pierde prieteni, va descoperi alți oameni. Iată, sub via fiinţei plâng strugurii…

Cărți publicate:

·       Tăcerea ca o flacără, poeme, Ed. Călăuza, Deva, 1998, debut editorial.

·       Picătura de infinit, poeme, ed. ATU Sibiu, 2010.

·       Sub via ființei plâng strugurii, poeme, Ed. ATU, Sibiu, 2010.

·       Babilon, poeme, Ed. Brumar, Timișoara, 2011.

·       Sabatul interior, poeme, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011.

·       Meditând închis în ochiul ciclopului, poeme, ed. Brumar, Timișoara, 2013.

·       Ostatec în cer, antologie de poezie, ed. Tipo Moldova, Iași, 2012.

·       Orașul scufundat, proză, ed. Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2013.

·       Plăcuța Ouija (Avatarurile lui Schreber), poeme, Ed. Brumar, 2015, alături de Liviu Ofileanu ( Muzică vieneză în vagonul de dormit).

·       Dumnezeul din paharul cu votcă, proză, ed. Tritonic, București, 2016.

·       Orasul alb, poeme, ed. Paralela 45, Pitești, 2016.

·       Imnul frumoasei Olivetti, poeme, ed. Cartea Romanesca, București, 2018.

·       Cetățile de scăpare, poeme, ed. Școala Ardeleană, Cluj. Napoca, 2020

·       Descântec pentru amăgit uitarea, antologie de autor, ed. Junimea, Iași 2021.

 

 

Constantin Stancu ©

 

 

---

[1] Cauza Barb vs Romania ( nr. 5945/03)


Reclamantul,  Ioan Barb, este cetăţean roman, s-a născut in anul 1960, este de profesie jurnalist si locuieşte in localitatea Călan , judeţul Hunedoara. Cazul înaintat CEDO priveşte condamnarea lui Ioan Barb pentru calomnie, acesta publicând un articol despre un om de afaceri, preşedintele unei filiale a Forumului Democrat German si compania sa, care oferea intermedierea de locuri de munca în Germania şi cursuri de limba germana. Articolul sugera ca omul de afaceri ar fi înşelat mai multe persoane prin promiterea unor locuri de munca in Germania. Plângerea reclamantului invoca încălcarea articolului nr.10  privind dreptul la libera exprimare,din Convenţia europeana . Conform acestui articol, orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice si fără a tine seama de frontiere. CEDO a hotărât, in unanimitate, ca articolului nr. 10 din Convenţie a fost încălcat si a decis despăgubirea reclamantului cu suma de 1000 euro. De asemenea, statul roman este obligat sa plătească si onorariul pentru avocatul reclamantului , in valoare de 1781 euro.  –

SURSA: www.avocatnet.ro–

http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_13304/CEDO:/Despagubiri/pentru/incalcarea/dreptului/la/libera/exprimare.html#ixzz1nNW3PGbA

 

 

 

Scriitori născuți în noiembrie: RADU IGNA - LECȚIA DISCRETĂ DE UMOR ȘI VIAȚĂ

 

Radu Igna - Condamnat la literatură

Scriitorul Radu Igna a trecut de nouăzeci de ani, s-a născut în anul 1934, o vârstă cu impact pentru sine, pentru familie, pentru comunitate. Într-o epocă agitată a publicat romane sau schiţe, impresii de călătorie, a redat legendele locului și a dezvăluit în cărţile sale o lume interesantă, profundă, dar dureros de reală.  A avut un calendar literar propriu, l-a urmat cu pasiune și sinceritate.

Numele folosit în activitatea literară: Radu Igna (în acte Rudi Igna). Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1934, Glodghileşti, jud. Hunedoara. Părinţii: Pavel, Lucreţia, ţărani. Studii: Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie. Profesor de limba română în judeţul Hunedoara, Zam, Haţeg, Sântămaria-Orlea. În prezent pensionar.

Anul primirii in Uniunea Scriitorilor din România: 2003, Filiala Sibiu, în prezent membru al Filialei Alba-Hunedoara. Cetăţean de onoare al oraşului Haţeg din anul 2004. Călătorii în străinătate: Anglia, Suedia, Turcia.  A scris cu pasiunea despre cultura din alte zone ale lumii.

Debut: în revista “Orizont”, Timişoara, cu proză scurtă, 1986,  prezentare de Ion Arieşanu.

Premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, 2004. Premiul Omnia al U.S.R., Filiala Alba-Hunedoara, 2009. Diploma de onoare a Consiliului Județean Hunedoara, 2011. Trăiește în Hațeg și este mândrul de familia sa, de nepoți, mai ales.

Cărţile: Armonia snack-bar,  proză scurtă, (prezentare pe coperta a IV-a de Ion Arieşanu), Editura Corvin, 2000, Deva; Vâltoarea, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de D. Hurubă), Editura Corvin, 2001, Deva; Cultură si civilizaţie suedeză, note de călătorie, postfaţă de Eugen Evu, Editura Signata, Timişoara, 2002; Nimic deosebit in timpul serviciului meu, miniroman, (prezentare pe coperta a IV-a de Ada Cruceanu), Editura Modus P.H., Reşiţa, 2003; Valea proscrişilor, roman, (prezentare pe coperta a IV-a de Valeriu Bârgău), Editura Călăuza v.b., Deva 2004, premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, anul 2004;  Lazăr nu mai vine, proză scurtă, (prefaţă de Adrian Dinu Rachieru), Editura Călăuza v.b., Deva, 2005; Condamnat, roman, Editura de vest, Timişoara, 2007 (prefaţa Gligor  Haşa); Vocaţia culturală a Haţegului, Editura Gligor Haşa,  Deva 2009; Istanbul, un oraş de două continente. Note de călătorie, Editura David Press-Print, Timişoara, 2011 (Premiul USR Filiala Alba-Hunedoara, 2012); Gligor Haşa. Omul şi opera, Editura Gligor Haşa, Deva, 2012; Haţeg. Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, Editura CronoLogia, Sibiu, 2014 (prefaţa Gligor Haşa, postfaţa Maria-Daniela Pănăzan) etc.

A abordat viața dascălilor, viața țăranului în vremuri complicate, noile paradigme ale vremurilor de tranziției, mirajul politicii ca meserie de ocazie. S-a străduit să prezinte miracolul cultural din țara Hațegului. A recuperat și promovat numeroși iubitori de cultură, literatură, a fost atent la efectele religiei în viața oamenilor, împreună cu scrierile lor sau operele artistice realizate.

Deşi preferă clasicismul, Rudi e mereu interesat de mişcarea modernă a omului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede personajele, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului.

Radu Igna a publicat la Editura Tipo Moldova, Iaşi-2013, o antologie cuprinzând trei romane pe care le consideră reprezentative pentru opera sa: Vâltoarea, Valea proscrişilor, Nimic deosebit în timpul serviciului meu… O antologie care reflectă omul, scriitorul, dascălul…

Ține un jurnal despre viața de scriitor, probabil îl va lăsa ca moștenire tinerilor iubitori de literatură, cei care vor descoperi mirajul și puterea cuvântului scris.  

Romanul său Vâltoarea  este, poate, unul dintre cele mai interesante din literatura română contemporană. Un roman dens, pânza lui de cuvinte se întinde peste mai mulţi ani. Memoria este provocată la un exerciţiu de rezistenţă prin tema romanului, prin subiect, prin idei din viața satului în perioada grea a anilor cincizeci.

Discret, a adunat povestiri despre oameni din Ţara Haţegului şi a scris o carte mărturie despre poezia pământului. Erau ani în care culegea în tăcere, discret, mărturii despre viața din acest loc de lume. Părea că nu se întâmplă nimic deosebit în timpul vieţii sale, dar erau zile pline în care scria, lăsa ideile să devină romane, cronici, jurnale de călătorie.

Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta, Vocaţia culturală a Haţegului,  e un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a zonei în geografia complicată a Europei. Peste vremuri, cititorii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, reprezentată demn de Radu Igna.

Textele sale coagulează temele unor cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit ținutul cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop. Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Constantin Zagoriţ pentru Ţara Haţegului, locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, promovând o idee: Hațegul, adevărata Sarmizegetusa. Ideea a fost preluată ulterior de scriitorul Gligor Hașa și dezvoltată în cartea cu același titlu.

      Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre zona aceasta, de la Jokai Mor cu legenda lui Faţă Neagră; sau Gligor Haşa care a scris despre legendele poporului dac, punând, apoi, în lumină amintirile silvăşene ale Ceciliei Terezia Bolchiş - Tătaru, ori prezentând mişcarea literară a poeţilor din Haţeg: Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu etc.

Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg: „Arena”, „Columna” sau „Cuvântul adevărului”. Vremuri de profundă căutare a istoriei pierdute.   

Ca un mit al omului din Haţeg, se evidenţiază viața lui Ioan Munteanu, memorandist din zonă,  judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în acest loc de lume, într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj, din anul 1894.

Proza scurtă are în scriitor un bun reprezentant. Scriitorul Radu Igna, de exemplu, în volumul de schiţe şi nuvele Armonia Snack-Bar  (Editura Agerpress- 2008, într-o nouă ediţie), ne redă viaţa de veşnică tranziţie, de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei.

Opera scriitorului merită citită pentru poezia locului, umorul discret, memoria ca moștenire, iar un răsărit de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului developează o lumină limpede peste lumea în permanentă schimbare.

 

 

                                                              Constantin Stancu©

 

Revista „Vatra veche”, nr. 10/2026. Semnal, sumar, cultura în cetate, toamna literară bogată

 

Muntele pe acoperș, o epistolă de la domnul Christian Schenk, scriitor, traducător, promotor al culturii române în limba germană

 

Stimate domnule Stancu,

 

Am citit cu interes volumul dumneavoastră Muntele pe acoperiș și am descoperit o poezie preocupată de condiția umană, de trecerea timpului, de credință și de contradicțiile unei lumi în care progresul tehnologic nu înseamnă neapărat și progres spiritual. Nu este o poezie comodă. Și nici nu cred că își propune să fie.
Mi se pare interesantă îmbinarea elementelor biblice cu realitățile contemporane, uneori într-un registru ironic, alteori cu o gravitate aproape testamentară. În Moștenirea, de pildă, imaginea cheiței de argint rămase pe masa părinților spune mai mult despre memorie și pierdere decât ar putea spune pagini întregi de reflecții filozofice. Am remarcat și Ziua în care m-a iubit Dumnezeu, unde ironia tragică pune sub semnul întrebării explicațiile convenționale ale suferinței.
Există însă și momente în care abundența metaforelor, revenirea unor imagini precum diamantul, argintul, abisul sau eternitatea încarcă inutil discursul poetic, iar reflecția socială ajunge să domine emoția. Personal, consider că poezia câștigă atunci când autorul are curajul să renunțe la ceea ce este de prisos. Nu orice imagine frumoasă este și necesară.
Din experiența mea de poet, traducător și editor, știu că adevărata valoare a unui text nu se măsoară prin complexitatea aparentă a expresiei, ci prin ceea ce rămâne în cititor după ce cartea a fost închisă. Iar în volumul dumneavoastră există asemenea momente, suficient de convingătoare pentru a-i recunoaște o identitate poetică proprie.
În ansamblu, consider cartea o realizare literară meritorie, cu imagini originale, neliniști autentice și o evidentă preocupare pentru dimensiunea spirituală a existenței. Nu toate poemele au aceeași forță, ceea ce este firesc, dar cele reușite justifică pe deplin lectura.
Vă felicit pentru apariția volumului și vă doresc sănătate și putere de creație. Prefer întotdeauna o apreciere sinceră în locul complimentelor convenționale, care, din păcate, abundă în viața noastră literară.
Cu stimă și considerație,
Christian W. Schenk
Boppard, Germania
27 octombrie 2026

Revista „CONTA”, NR. 41-42/2026, literatură&arte&atitudini. Semnal, sumar, literatura în acțiune. Revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, director: Adrian Alui Gheorghe

 

Revista „SUD”, nr. 9-10/2026. Semnal, 30 de ani cu revista „Sud”, biblioteca, sudisme

Astfel că în acest număr puteți citi următoarele:

 

• Libertatea și exilul – Alexandru Cazacu (pag.2)
• „Tăiați-mi ferestre,/ Să fiu ca o casă” – Gabriel Dragnea (pag.2)
• Reporterul frenetic – Titus Vîjeu (pag.4-5)
• Theodor Damian, autoportret în oglinda retrovizoare – Florentin Popescu (pag..8)
• Scriitori români, văzuți de mari graficieni ai lumii (XXX) – Florentin Popescu (pag..8)
• Emanoil Bucuța și Academia Română; Nichifor Crainic și Academia Română; Nicolae Cartojan și Academia Română, noi contribuții edificatoare; Câteva rapoarte de premiere ale lui Nicolae Cartojan – Nicolae Scurtu (pag. 10-11)
• Inteligența artificială și folclorul - Ioana-Ruxandra Fruntelată (pag. 12)
• Un oltean atipic și poezia lui – atipică – Ion Andreiță (pag. 13)
• I. L. Caragiale: Masca și Ființa – George Apostoiu (pag. 14)
• Adrian Dinu Rachieru sau O istorie politică a literaturii – Șerban Codrin (pag.15)
• Inițiativa pentru Guvernanță Globală, competiția SUA-China și noua ordine mondială - Gl.BG.(rtr) Gheorghe Dragomir Președintele Centrului de Etică și Strategii (pag. 16-17)
• „Ileniță de la munte” Discuții cu Inteligența Artificială – Nicolae Georgescu (pag. 18-19)
• Fiul și risipitorii – Alexandru Cazacu (pag. 20)
• Lipsă de rigoare și de discernământ critic – Nicolae Scurtu (pag. 21)
• Noi convorbiri duhovnicești cu †Ioan al Banatului (XXVIII): „Neiertarea este o piatră mare care atârnă de grumazul omului” - convorbire consemnată de Luminița Cornea (pag.22)
• Cine sunt eu? - Mirela-Maiana Mladin (pag.23)
• Oamenii Bolintinului: Domnul Carbarău, Eugen Rotaru – George Apostoiu (pag.24)
• Învățătorul Stancu Nedea – Cornel Prodan (pag.25)
• În lumea familiei Cioflec (note sentimentale) – Ana Hinescu (pag.26)
• Despre Panait Istrati la Brăila – pag.27
• Biografiile scriitorilor – Vasile Grigorescu (pag.27)
• Muzeul meu între trecut și viitor – Emil Păunescu (pag. 28)
• Virgil Cioflec și expoziția Grigorescu din anul 1901 – Luminița Cornea (pag.29)
• Medalia „Serviciul Credincios” acordată în 1891 unui învățător din comuna Bolintin din Vale - Laurentiu-Stefan Szemkovics (pag.29)
• Festivalul „Toamna Culturală Bolintineană” 2026 – Marian Grigore (pag.30)
• Cărți apărute la Editura Sud – pag. 31
• Reviste primite la Redacție – pag. 31
• Biblioteca SUD-ului – pag.32

 

         De citit versurile poeților: Nicolae Dan Fruntelată (pag. 3), Marin Dumitrescu (pag. 6), Paul Ionescu (pag. 7), Evgheni Evtușenko, Ion Pribeagu, Daniela Varvara, Dimitrie Bolintineanu, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Roșioru și Dorin Tudoran (într-un buchet liric numit „Cimitirul Poeților”, propus spre publicare de Șerban Codrin (pag.9).

 

 

Gala poeților

 

Gala poeților

 

 

Într-un amfiteatru pietruit cu piatră

adusă din toate părțile lumii, din toate vremurile deodată,

sub privirea de piatră a soldatului de piatră,

cu o sabie ridicată în mâna dreaptă,

citesc poeții din versurile lor de iarbă verde și de mătrăgună.

 

Soldatul este amenințător și ei își pierd capetele,

dar poezia picură constant în amfiteatru

sub ochii atenți ai îngerului de sticlă.

 

Se dezgheață streșinile lumii, picuiri cad pe pardoseala albă,

lustruită cu vorbele acestor oameni rătăciți din oraș,

în mintea lor ei refuză să fie de piatră.

Deja stăm cu picioarele în apa curată până la glezne și

nu știm ce va fi în celula poemului.

Constantin Stancu ©

*Foto: Gala poeților, 2016, Alba Iulia. Eveniment moderat de Nicolae Manolescu

 

 

Revista „Răsunetul cultural”, nr. 11/2026. Semnal, câteva semne culturale

 

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ - 2026: Anne Carson. Câteva note

 

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ – 2026

Anne Carson

 

În data de 8 octombrie 2026, Academia Suedeză a anunțat că Scriitoarea de origine canadiană Anne Carson a fost desemnată câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură, 2026, Premiul i-a fost acordată „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă care, într-un dialog ludic cu tradiția clasică, a creat noi forme pentru literatura contemporană”, după cum a motivat Academiei Suedeze.

Anne Carson este poetă, eseistă, traducătoare și profesoară universitară, cunoscută pe plan internațional. S-a născut în anul 1950 la Toronto. Opera ne arată că laureata are capacitatea de a îmbina studiul limbilor și culturii antice cu poezia modernă, explorând posibilitățile limbajului și relația dintre cuvinte și semnificațiile lor, o combinație stilistică curajoasă, incitantă. De asemenea, ea a finalizat și traduceri din literatura greacă, cum ar fi texte din opera poetei Sappho și din tragediile lui Sofocle și Euripide.

De reținut câteva opere: Eros the Bittersweet (1986), un eseu dedicat relației dintre iubire, dorință și poezie, și Glass, Irony, and God (1995), unde atinge granițele dintre poezie și proză, mesajul fiind important, la fel și sensul cuvintelor. De menționat și Autobiography of Red (1998), roman în versuri care reinterpretează mitul grecesc al lui Geryon, temele predilecte fiind identitatea, iubirea și vulnerabilitatea, după cum menționează presa culturală.

În Nox (2010), Carson plonjează într-o realitate crudă, pierderea fratelui său, Michael. Stilul curajos și aici, combinație de texte, fotografii, scrisori și traduceri din poezia latină, legate prin puterea literaturii de a transmite emoții, idei, traume.

Apoi, volumele Float (2016) și Wrong Norma (2024), în care literatura se îmbină cu alte domenii ale artei, dovedind că limitele sunt flexibile. Prin abordarea sa experimentală și prin reinterpretarea autorilor clasici, Anne Carson a contribuit la diversificarea formelor literare contemporane, opera sa având un impact semnificativ asupra scenei culturale internaționale.

O scriitoare originală și cu impact asupra literaturii contemporane..

Anne Carson care a fost premiată cu Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2026, marchează un moment literar aparte - opera radicală și fascinantă.

În literatura de la noi putem menționa Autobiografia roșului, în traducerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, la Editura Trei.

Alte distincții: Lannan Literary Award, The Pushcart Prize și The Griffin Poetry Prize, precum și bursele Guggenheim și MacArthur.

Ea a edificat de-a lungul timpului o operă imposibil de încadrat într-un singur gen, aflată la întâlnirea dintre poezie, proză, teatru, eseu și literatura Greciei antice.

 

Sursa: presa literară internațională

Notă de C Stancu

Niște pastile și o ciorbă de burtă... Proza, actualitatea de azi

 La Macarena se vând pastile

Sorin Militaru a simţit nevoia să bea ceva tare, un gin. „E o băutură din plante! Merge la stomac! Parcă am nişte dureri…”.

Bianca, ospătară, îl întâmpinase cu multă căldură, amabilă, numai zâmbet, cu decolteul multilateral-dezvoltat, se apleca în intenţionat peste masă, îşi expunea „marfa” la vedere. Militaru nu a observat imediat, era tensionat, apoi a înţeles jocul,  se părea o amabilitate din partea ei, o întâmpinare profesionistă. Mai trăgea cu ochiul spre peisajul din faţa sa, zâmbea din automatism, arunca o vorbă de duh, cum se spune în lumea bună din restaurant.

Începu să privească atent la spectacolul din zonă, înţelese că aici, la Macarena, se adunau mulţi, era un schimb de informaţii extraordinar, se juca cărţi, se puneau la cale afaceri. I s-a părut că restaurantul luase locul unei biserici, lumea se aduna fără mari pretenţii, era veselă, se confesa, unii îşi strigau durerea, alţii glumeau, alţii puneau la cale aranjamente, parcă era un centru de comandă…

-          Simpatico, vreau o ciorbă de burtă, da bună, serioasă, parcă mi-e foame!

-          Domnule Comisar, ciorbă de burtă bună numai eu fac, bucătarul o prepară cu ardei iute, iar eu sunt şi mai iute!

-          Da, mă frigi la buzunar…

-          Parcă numai la buzunar?

Femeia se duse şi aduse comanda, erau de toate la ciorbă, pâine, ardei iute, smântână, oţet…

-          Poate doriţi cu lămâie…

-          Ei, să nu fi prea acră cu mine…

-          Nu, dar poate mă storci…

-          Da ce ai, femeie, eşti în formă astăzi!

-          Te văd ciufulit, pari obosit, extenuat, vreau să te scot din cazanul cu melancolie! E nevasta la ciclu?

-          Ei… Sunt probleme, dar în altă zonă…

-          În ce… zonă? Aici Bianca zâmbi, aproape îl atinse pe picior.

-          N-ai văzut ceva străini pe aici?

-          Ba da, nişte sârbi, erau cu nişte afaceri beton!

-          Ce afaceri?

-          Ceva cu nişte pastile, dar erau scumpe rău, la zece mii de dolari, ceva din combinat, inginerii ştiu!

-          Şi? întrebă comandantul curios. Subiectul căzu imediat, cu putere în faţa lui. Nu se aşteptase la o aşa situaţie.

-          Cum şi, au venit nişte muncitori din combinat, au adus un pachet, cred că au luat banii şi valea. În sală erau şi nişte ingineri…

-          Ingineri? Îţi aminteşti?

-          Nu prea, muncitorii aveau salopete, inginerii vin continuu, eu… le-am luat bani şi atât…

-          Deci e adevărat?

-          Ce?

-          E o poveste cu nişte pastile…

-          Să-ţi mai torn puţin gin?

-          Toarnă, adu şi o bere fără alcool, sau una normală, bună nici prea rece, nici prea caldă…

-          Bine… Parcă te-ai mai destins…

-          Discuţia cu tine e relevantă… Zâmbetul tău azi e la marele fix…

-          Zău?

Femeia se duse în bucătărie să-l servească, dar nu reveni imediat.

Constantin Stancu ©

(Fragment din romanul Vadul ars, 2016)