Revista „Conta”, nr. 40/2026. Semnal, sumar, semne literare... literatură & arte & atitudini... Scrisul ca maraton & manuscrisele nu ard...

 

Țara Hațegului și legendele unui legendarian... De la Poarta de Fier la Înalta Poartă: Legende Haţegane

 

Țara Hațegului  din legendele vremii

 

După o muncă de aproape două decenii, Dacian Muntean (Dakian) ne oferă o variantă agreabilă despre legendele din Țara Hațegului. Pasionat de istorie, literatură, texte vechi și viabile, de drumeții și, mai ales, dornic să povestească, el publică la Deva: Editura Karina, Legende din Transilvania - Țara Hațegului: Zorii regilor, în anul 2025. Și-a organizat materialul pe mai multe paliere pentru a lăsa legendele să transmită mirajul istoriei, să pulseze spre un adevăr melodios, generând POVESTEA. Sunt prezentate legendele, apoi originea legendelor, curiozități, având și un cuvânt de încheiere pentru cititorul interesat de frumos. El mărturisește: „Am copilărit în această țară legendară, unde Carpații străjuiesc ca niște santinele tăcute peste o vale încărcată de istorie și mit. Din primii mei ani, m-au fermecat poveștile  ce pluteau parcă în văzduh – povești cu regi și domnițe, cu bătălii câștigate și pierdute, și cu forțe misterioase ce păreau să fi hotărât destinul acestui colț de Transilvanie” (p. 264).

Dakian definește clar legenda, era și necesar după ce și-a avertizat cititorii că acestea nu au o bază riguroasă, acceptată de istorici, dar care modelează istoria: „Așa cum istoria, în general, este o chestiune de deducție și interpretarea faptelor, contextelor și opiniilor altor istorici, felul legendarian de a înțelege trecutul trece peste această linie și pătrunde în domenii care nu sunt considerate surse istorice de încredere: transmisii orale prin cântece, obiceiuri, mituri și legende, ipoteze discutabile bazate pe picturi, fresce și statui, informații vagi din documentele nevalidate științific sau interpretări oarecum contrastante cu teza oficială, politică sau convenabilă” (p. 73).

Și totuși, legendele sunt spectaculoase, aduc parfumul vechi al iubirilor pe vremea războiului, comori vechi, fabuloase, eroi care au biruit prin mintea lor pliată pe realitatea vremii, înțelepciunea femeilor disponibile să construiască familii domnitoare, cărți uitate și care își revendică personajele, aur și bucate alese, sângele care a scris istoria, castele și turnuri de pază. Prin legendele prezentate, Țara Hațegului, Transilvania s-au legat, din vechime, de Europa, ajungând până în Marea Britanie sau Imperiul Otoman, punctând istoria vecinilor de lângă noi: maghiari, sârbi, bulgari… Țările românești, deși despărțite de condițiile vremurilor, aveau legături trainice bazate pe credința creștină, idei comune, relații de familie, limbaj, aur… Chiar numele (țară) arată sensul în istorie: Țara Hațegului…

Cu talent și pasiune, Dacian Muntean lansează chiar el o legendă legată de mișcarea legendariană, cum o definește. Legendele se spun și se transmit personajului Charles de Wales, sugerând prezența reprezentantului familiei regale a Marii Britanii în Țara Hațegului, Transilvania.  

Această legendă modernă are câteva elemente obiective, pendulând între fantezia și realitate, astfel există un Arbore Genealogic cu legături între cele două zone, Kendeffy – Windsor, culminând cu Regele Regatului Unit și al țărilor aferente, Charles al III-lea, pornind de la Cneazul Kende de  Râul de Mori (Malomwyz) din Țara Hațegului (pp. 218-219). Apoi extrasele din presa modernă (2006-2023) din Regatul Unit, existând argumente pertinente: interesul Prințului pentru Transilvania, investițiile făcute în această zonă a țării, relația fostului Prinț cu istoria, legăturile de familie cu familia lui Vlad Țepeș, dragostea pentru frumusețea locului etc. („Evening Standard”; „CBS News”; „The Telegraph”; „The Epoch Times”; „Royal Central”; „Dailmail” etc.; pp. 206-210).

Un alt element pentru această legendă modernă îl reprezintă bucătăria din Transilvania, mama autorului fiind prezentă în paginile cărții cu bucatele alese din Țara Hațegului, pledând pentru ospitalitatea oamenilor de aici în fața vizitatorului ad-hoc. Enumerând delicatesele locului: supă de pui  cu tăiței făcuți în casele hațeganilor și virșli făcuți din carnea animalelor locului, plus condimente speciale, afumați după o tehnică străveche. Avem un amestec mozaic de tradiții culinare cu influență românească, maghiară, turcească, germană, balcanică. Amestecul sugerează influențele străine în această zonă prin obiceiurile zilnice.

Apoi prezența personajului în Biserica Reformată din Sântămăria Orlea, acolo unde credința, istoria, povestirile se pot întâlni. Iată cum se poate edifica o legendă, bazată pe fapte obiective, dovedite.

De mai multe ori, Dakian apelează la interpretări lingvistice pentru a dovedi că viața plusează în aceste povestiri vechi, cu sens modern. Astfel, multe cuvinte moderne se trag din sanscrită, urmărind traseul etimologic se deschide o fereastră către evoluția limbilor și culturilor din diferite zone ale lumii. Examinarea cuvintelor vechi pot aduce la lumină conexiuni moderne, legând prezentul de trecut.

Experiența autorului s-a materializat în anul 2014 într-un proiect numit LegendaRoom, legendele din Țara Hațegului fiind păstrate ca elemente ale patrimoniului cultural, apoi publicarea unor texte despre legende la Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială (SENS), în anul 2015. Avem deci, un proiect dinamic, punând pe primul loc zona.

De la Poarta de Fier la Înalta Poartă:  Legende Haţegane.

Panorama este atrăgătoare, de la bătălia crâncenă de la Tapae la interesanta legendă a lui Lupu vârcolacul, acţiunea se legă prin aventurile Domniţei Ileana de la Cetatea Colţ, Castelul din Carpați, la viaţa tumultoasă a familiei Kendeffy, apoi la povestea Domniţei Elisabeta de la Răchitova; originea lui Iancu de Hunedoara, la epopeea Domniţei Stela de la Răchitova; originea lui Mehmed Fatih. Legendele se derulează cu viaţa Domniţei Safira de la Prislop, la aventurile lui Faţă Neagră, erou de roman şi prezenţă activă în istoria controversată a zonei. Muntean Dacian ne provoacă prin legenda strigoanei Ciciroanie sau a lupului vârcolac şi ne atrage în zona folclorului mistic, generatoare de subiecte pentru filmele stranii, bine speculate de regizori.

El recunoaşte puterea istoriei şi trimite la sursele academice ale legendelor, îi numeşte pe istoricii şi scriitorii care s-au preocupat de zonă: Octavian Floca, Gligor Haşa, Dumitru Almaş, Gheorghe Şincai, Iulian Marţian, Dorin Petresc, Cornelia Gangolea, pomeneşte sursele vechi provenind de la Dio Cassius şi alte trimiteri interesante.

Iată cum povesteşte Dacian Muntean: „Lupta fusese feroce şi se dădu în faţa palisadelor care închideau Mamuca - Poarta Fierului. Mulţi, prea mulţi căzură.

Tânărul rege Decebal făcea ravagii printre romani, căutând pe general, dar acesta, prevăzător, rămase pe o înălţime pentru a putea dirija tactic armata” (Legenda bătăliei de la Tapae și comoara dacilor, p. 151).

Interesantă se prezintă și legenda despre stema Corvinilor, despre Iancu de Hunedoara. Despre Iancu de Hunedoara, personaj original din istoria românilor, reţinem că era un tânăr de viţă nobilă, el a plecat prin Europa să înveţe meseria armelor, necesară în Evul Mediu, pornind pe jos şi ridicându-se încet, alături de fratele său mai mic, Ioan. A servit, ca şi căpitan de mercenari, nume celebre ale vremii, din Serbia, Dalmaţia şi Italia, iar când, după o vreme, a ajuns în faţa regelui Sigismund, a îngenunchiat, a plecat şi capul şi a ridicat pumnul strâns, pe care se putea vedea inelul cu rubin roşu. Pe de altă parte, anticipând tancul, acesta a folosit în bătălii tunuri montate pe căruțele în mișcare, protejate de apărători metalice  (Legenda Domniţei Elisabeta de la Răchitova și Originea lui Iancu de Hunedoara, p. 84).

Autorul are convingeri ferme când se apropie de râurile din Ţara Haţegului, fantezia se modelează printr-un raţionament adecvat, miracolul are rigoarea lui, zeii ating locurile şi le schimbă puterea.

Numele râului Strei (Strii) apare în numeroase locuri din carte, oferă expresia fonetică a numelui Istre? Multe denumiri de râuri, din zonele locuite în antichitate de populaţii dacice sau înrudite cu acestea, conţin particula „istri/istra” <<Bistra, Bistriţa, Bistrica, Bistricioara, Bistreţ, etc.>>. Dacă reinterpretăm scrierile lui Vergiliu, care relata că dacii ar fi băut, înainte de lupte, apă din Istru şi ne imaginăm că era imposibil ca fiecare trib să călătorească, înainte de bătălii, cale de sute de kilometri până la Dunăre, este  firesc să constatăm că dacii aveau râuri sfinte, aflate chiar în Țara Hațegului sau în alte zone ale țării.

Personajele de poveste sunt descrise cu pasiune, Muntean pare să le aibă în faţa ochilor, se mişcă agil în istorie şi-n romanele scriitorilor vremii: Faţă Neagră  era un tânăr foarte abil, de viţă nobilă, foarte frumos şi cu trecere la femei, puternic şi îndrăzneţ, care se masca şi jefuia caleştile nobililor, furând bijuteriile doamnelor şi arginţii domnilor, având legături cu nobilimea de la curtea maghiară, dar și cu oamenii ai vremii din Transilvania. (Legenda lui Faţă Neagră, p. 176 și următoarele). Se pot face legături cu romanul Sărmanii bogaţi scris de Jókai Mór, un important romancier maghiar. Apoi sunt conexiuni cu eroul de film Zorro sau cu nobilul californian Don Diego Vega, un justiţiar care purta la fel o mască neagră; cu Batman, super erou de benzi desenate, creat de Bob Kane în anul 1930 etc. Lumea legendelor este mică, se formează o adevărată reţea de socializare spectaculoasă în mintea cititorului, elementele comune fiind evidente: dubla identitate, statutul social, aristocratic, ascunzătorile secrete, purtatul măștii, curajul, trendul în lumea aflată în schimbare, cu mișcarea oamenilor din Estul Europei în Vest, purtători de legende și istorie (p. 188).

De reflectat asupra legăturilor dintre Iancu de Hunedoara și Mehmed Fatih, celebru pentru că a legalizat fratricidul, necesar politic pentru menținerea ordinii în Imperiul Otoman (pp. 240-241).

Chiar și sigiliul este folosit ca argumente pentru a susține o legendă, astfel pe o scrisoare datată 1513, aflată în arhivele maghiare, se recunoaște urma unui sigiliu, un arc și o săgeată, un corn de vânătoare, luna, soarele, crucea ospitalierilor – elemente ale apărătorilor frontierelor din Țara Hațegului, o istorie în mișcare, pomenind de Ladislaus Kendeffy de Malomwiz (Râul de Mori).

În prezent, Dakian este profesor la Santander și surprinde cu o carte legate de legendele din Spania (Cantabria), dovedind că legendele pot lega lumile prin fire invizibile dar solide. 

Dacian Muntean a lăsat pentru tineri, adolescenți, iubitori de legende și istorii câteva semne despre amprenta locului, demersul său fiind remarcat și de „Smithsonian Magazine” pe plan internațional și se reține: „El speră că aceste mici muzee și expoziții vor crește interesul oamenilor  pentru Țara Hațegului, atrăgând vizitatori din alte părți ale României” (ultima copertă)…

 

©Constantin Stancu

*Text publicat în revista „Răsunetul cultural”, mai 2026

 

 

 

 

 

   

GALA EXCELENȚEI HAȚEGANE. Semne culturale, 21 mai 2026

 

Ţara Haţegului

 

 

În în mai sau august satele se înalţă-n văzduh

pe aripile raţelor sălbatice venite din alte orizonturi,

atunci stejarii trag prin rădăcini

până în frunze oasele celor care au fost pământ roditor.

 

O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă

şi o alta pe cealaltă aripă zboară,

zimbrii pasc vocalele ierbii,

înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,

până metalul sună frumos

ca un suflet cântând în ninsoare,

ridici ochii, o clipă, spre femeile

cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.

 

Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,

mai curată ca sufletul fecioarelor

pregătite pentru ritual la Kogaionon,

 

te retragi în munte,

înţelegi puterea macilor

de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...

Constantin Stancu ©

 

 

 

 

 

Mă aștepți la ușă

 

Balanța

 

 

Toate care sunt curate pentru mine,

Din mâinile Tale le voi primi,

De este seară, zi, rău sau bine,

Tu speranța mea, în veci, fii...

 

Din mâinile Tale voi primi toate,

Fiinţa mea le aşteaptă de mult,

Va fi mereu „da”,  nu „poate”,

De Glasul Tău limpede ascult...

 

Alții nu pot să-mi arate calea, Isuse,

Dar Tu o faci blând, cu adevărat,

Toate destinele au fost scrise,

Pentru ca Tu să fii promisul Împărat...

 

În ochii mei cântă calm lumina,

E lumina Ta, pură, cea veşnică,

Ai îndepărtat eroarea, păcatul, vina,

Steaua Ta, Iisus, este puternică...

 

Spre casă mă-ntorc cu speranţă,

Tu mă aştepţi la acea uşă, blând,

Din mâna Ta, ca-ntr-o balanţă,

Primesc viaţa plângând - și-n gând...

Constantin Stancu ©

 

 

 

Daniel Marian: Să înțeleg... sau hohotul de plâns al geometriei

 

să înțeleg

 

 

scârțâiau păsările ude

ca niște mecanisme prost înșurubate

 

copacii se făcuseră mici de tot pe sub aripi

se vedeau stelele

făcând spume la gură

pe malul căii lactee

 

aproape de mine

treceau cerbi crispați răgușiți

în sus și în jos

prin hohotul de plâns al geometriei

 

mă oprisem

în timp ce mă nășteam

să înțeleg

 

 

Daniel Marian din volumul

Tabloul periodic al sentimentelor = The periodic table of feelings = Le Tableau périodique des sentiments, 2026

Traficantul... o poveste... Mihai Petre: „Traficantul de cărți este o carte inspirată din realitatea contemporană, Valea Albă fiind toposul simbol al oricărei localități românești. Ideea care-i asigură unitate este aceea a cărții, văzută ca sursă de informație, bază a culturii, suport al relațiilor interumane și antidot împotriva singurătății”

 

Traficantul de cărți

  Ca substantiv neologic, trafic dezvoltă o familie lexicală restrînsă. Sensul primar trimite la modul de derulare a circulației, în ipostaza ei terestră, aeriană ori navală. În siajul său semantic atrage doar adjective și două prepoziții, de și cu, ambele permițîndu-i o deschidere spre viața contemporană. Ne-am obișnuit cu traficul blocat, dificil, oprit etc., nu doar pe Valea Oltului! și cu buletinele de știri care anunță arestări, cercetări sau condamnări pentru trafic de persoane, de organe, ori de influență sau pentru trafic cu aur, cu criptomonede, cu metale și pămînturi rare etc... Un domeniu nu mai puțin interesant este cultura, traficul cu valori, de la tablouri, icoane, monede la cartea veche, se consumă într-un prezent colorat de spectaculosul loviturilor și al sumelor asociate unor asemenea bunuri de patrimoniu, traficate de rețele organizate național ori transnațional.

  Portretul unui traficant, atipic prin obiectul și scopul acțiunii, este supus atenției noastre, în cartea Traficantul de cărți,  apărută la Editura Vatra veche, din Târgu-Mureș, în 2025, scrisă de Constantin Stancu. Autorul este cunoscut prin și pentru bogata activitate literară, însumînd poezie și proză, cronică și publicistică, cu numeroase premii literare care au confirmat valoarea operei sale.

  Construită cu talent, trama narativă a romanului îl are ca erou pe Pavel Bucur, alter ego al autorului. Identitatea este ușor de observat, nu doar prin persoana I, folosită în derularea acțiunii, ci și prin experiența de viață a fostului economist, acum pensionar. Ca spațiu al întîmplărilor narate este aleasă mica localitate, Valea Albă, (aceeași ori diferită de Vadul alb?..., v. p. 130, cu suprapunerea de localități!) și, ca timp, perioada privatizărilor postindustriale. Valea Albă poate fi ușor identificată cu oricare oraș industrial, iar tranziția de la socialism la capitalism este fenomenul atît de apropiat memoriei cititorilor, astfel încît cronotopul capătă dimensiuni familiare.

Ca angajat, valoarea timpului era prestabilită, însumînd ore de muncă în poziția aceea incomodă la birou, acum, are timp pentru sine, avînd posibilitatea de a călători și de a se plimba. Cum Valea Albă nu-i oferă reale posibilități de agrement, deplasările devin ritualice, cu magazinul alimentar și casa, plus un apartament, ambele dominate de o mare și bogată bibliotecă. În fața celor doi pereți plini de cărți. meditația pe tema condiției sale se îmbogățește cu cea a destinului cărții. Moartea soției și plecarea copiilor, mari și cu familii, l-au lăsat singur. Încercările de a depăși singurătatea, lucrativ ori erotic, au eșuat, rămînîndu-i doar șansa atenuării ei prin... carte. A descoperit-o în liceu, ca lectură obligatorie,  devenind apoi pasiune și cheltuind cam mulți bani pe cărți. Ceea ce pentru unii poate fi o prostie, pentru el este rațiune de a fi, ca singură modalitate de a ieși din criza singurătății. Condiția sa se împletește cu a cărții, ambii fiind valorificați ocazional, el de patroni și primar, ea de tot mai puținii cunoscători ai valorii livrești. Dragostea pentru cărți l-a adus aproape de un fel de singurătate, căci în prezența lor se definește cultural și moral. Ceea ce îi oferă lectura cărții este acea bogăție interioară care-l face diferit de afaceriștii Moise Moț și Domn Chinezu, lacomi și egoiști. Preferă să-i ajute pe mici întreprinzători, adică pe nimuruci și să facă rost de... cărți, identificînd surse gratuite, de la fostele biblioteci ale întreprinderilor de stat la persoane particulare. Noii patroni ai combinatelor, interesați doar de profitul adus de fierul vechi, de cupru și de aluminiu, nu dau nici un ban pe cartea, pentru ei, bună doar de aruncat la gunoi. Unii particulari, cu podul plin de cărți, unele rare, poate și manuscrise, găsesc dificil efortul de a le cerceta, argumentînd că praful de pe ele face boală la plămâni... În prezența bibliotecii, Pavel Bucur nu mai este singur. Depășind propria-i condiție, meditația se extinde, aducînd în aria observației numeroase aspecte. Sunt puse în discuție megatendințele contemporane, globalizatoare, de la calculatoare și marketingul literar la centrele de putere și revistele literare, toate cu costurile aferente. În toate domeniile, inclusiv cel literar, banii vorbește! Puține reviste literare rezistă, fiind puternic concurate de cele online. Criticii literari de certă vocație sunt puțini și înscriși în sistem (o revistă, un grup dominant, o direcție sau un ONG). Absența timpului de a citi pentru informare și pentru analiza critică a unei opere nu-i exonerează de seriozitate, competență și obiectivitate. Lumea contemporană nu mai are timp de lectura ce presupune o prealabilă educație culturală și plăcerea descoperirii altor orizonturi existențiale. Se citește doar pe internet, puțin și rapid, la nivelul informației, căci divertismentul a luat locul literaturii și, cu toate acestea, lumea culturală va trebui să se adapteze. Firesc pentru tineri, procesul este mai dificil pentru pensionarii ce nu pot uita bucuria procurării și a lecturii unei cărți rare, plăcerea de a-i fi primul cititor, informațiile oferite ca documente istorice și religioase, politice și culturale etc. Cunoștințele acumulate prin lectura atentă îi permit autorului să devină un interlocutor avizat fie pe teme biblice (de la prorocirea lui Ieremia, din Vechiul Testament, la David, Natan și Iisus, ori religioase, cu Martin Luther și reformarea bisericii catolice, fie pe cele ale lumii contemporane (de la pandemie, educație și cultură la mirajul Europei și al Americii, cu migrația, fenomenul contemporan ale cărui consecințe ne afectează nu doar demografic).

Cunoscută, pasiunea lui pentru cărți îl aduce mai aproape de oameni și-l obligă să participe la viața cetății, în diferite ipostaze. Mai întîi, un fost coleg îl solicită să scrie la o revistă bucureșteană, cronici de întîmpinare. Încearcă să refuze, motivînd că a citi și a colecționa cărți este altceva decît a scrie despre ele, mai ales că profesioniștii (critici) nu iartă și nu uită..., scriu unii pentru alții..., se compensează între ei și-i taxează dur pe intrușii în domeniul lor. Cronica nu este pe placul editorului care-i cere s-o modifice, pentru a-i da satisfacție scriitorului cu putere mare, e pe la organizația scriitorilor, are pile..., duce sponsorizări..., se pliază..., are influență... I se cere ca accentul să nu fie pus pe atmosferă și conflict, ci pe erotismul care aduce rating, cuvîntul de ordine și de profit, de la publicitate la poezia erotică, semn al crizei spirituale în care se bălăcește cultura. Va modifica recenzia care va fi semnată de fostul coleg de liceu! O altă ipostază, de veche și cunoscută realitate, este aceea a omului avizat. O fostă colegă, Mimi Ciobanu, îi vorbise despre o bibliotecă mare, de la biserica evanghelică, cercetată și de profi universitari..., de prin America sau Anglia. Acum găsește timpul drumului spre biserica unde-l cunoaște pe tînărul pastor Nicu Manole. Din discuția cu acesta, se rețin similitudinile evenimentelor biblice cu vremurile de acum, vremuri dominate de părerologi și de formatori de opinie, falși prooroci (sic!) ai zilelor noastre, lansatori de fake și breakings news. Ipostaza cronicarului este dublată de cea a donatorului de carte, ajutîndu-l pe preotul Nicolae Popa să adune cărți pentru cei din Moldova, de prin închisori care  au nevoie să citească, să nu se piardă... Fenomenul ruperii de sine este dureros trăit și de cei ce aleg să trăiască în alte țări. Adaptarea la cutume și valori străine este dificilă, iar supraviețuirea devine rațiune de a fi, renunțînd la rădăcini și suflet. Dimensiunea acestei triste experiențe nu ar avea nevoie de exemple, dar  preotul o exemplifică totuși, folosind jurnalul unui alt preot, Florin Dragu. Tot donator este și pentru profesorul Dragu a cărui misiune este să ducă oamenilor din penitenciare... ceva cărți, în speranța că poate se schimbă și ei, mai văd altfel viața. A treia ipostază, cea a posesorului de carte este valorificată de edilul-șef al urbei. Ca invitat al acestuia, participă la petrecerea de la o cabană selectă..., a primarului, observînd că pandemia este doar pentru oameni obișnuiți. Cei cu bani mulți, politicienii și patronii, nu se supun regulilor sanitare comune. Pentru investitorul Arthur Snow care aduce și fonduri europene, i se cere și acceptă să organizeze o expoziție despre Valea Albă, adunînd cărți și istorii locale, inclusiv ziare vechi..., căci puțină cultură nu strică. Reușită ca implicare și organizare, apreciată și de primar, pagina de cultură, începută sub bune auspicii, a fost compromisă de acțiunea unor tineri activiști de mediu care, în timp ce strigă și cer să se scrie pe calculator..., căci cărțile ne omoară natura..., aruncă cu vopsea și distrug cărți, tablouri, fotografii, obiecte de artă populară, broderii, costume țărănești..., toate însemne ale culturii și identității locale. Ultima ipostază este aceea a vînzătorului de carte într-o librărie, cu un raion de anticariat. În această afacere intră la sugestia Laurei, vecina iubită și amatoare de artă, care-i închiriază un spațiu potrivit în Cluj-Napoca. Viața universitară înseamnă și tineri cu sinceră nevoie de carte, iar Pavel Bucur trăiește satisfacția de a le fi util măcar cu o informație. Veselul librar și anticar devine trist cînd Garda Financiară îl amendează, deoarece face evaziune fiscală!, neputînd dovedi proveniența cărților sale.

Traficantul de cărți este o carte inspirată din realitatea contemporană, Valea Albă fiind toposul simbol al oricărei localități românești. Ideea care-i asigură unitate este aceea a cărții, văzută ca sursă de informație, bază a culturii, suport al relațiilor interumane și antidot împotriva singurătății. Folosind perspectiva narativă homodiegetică, Constantin Stancu transmite din cunoștințele sale impresionante prin deschiderea spre domenii atît de variate, de la istorie la religie, de la educație la cultură, de la viața literară la cea școlară etc. Fluența stilului e asigurată și de absența ostentației, autorul prezintă și invită cititorul să descopere un univers, fără obligația de a-i accepta părerile. Un alt element, marcă a stilului său, este arta portretului. Printre altele, se rețin Mimi, fata bătrînă care știa tot ce mișcă în Valea Albă, pastorul tînăr, cu pulover bleumarin și blugi, cu o privire ageră..., preotul ortodox cu costum obișnuit, gri, cămașă albă..., ochii săi erau expresivi... și primarul, Aristotel Albu, cu mustăcioară..., costum impecabil, ținută de diplomat..., cravată colorată, mov... Aceste linii, trase cu siguranță și talent, fixează personajele ce susțin acțiunea celor XIX capitole în incipitul cărora se află un fragment de pînă la 10 rînduri din text. Cunoscută, această tehnică romanescă incită cititorul și, în plus, recomandă spre lectură această carte atît de interesantă.  

Mihai Petre

Profesor, scriitor, 6 noiembrie 2025

*În revista „Banchetul”, nr. 121-123/2026

 

Aurelian Sârbu: Poem-lumină

 

RÂU  ÎN  OGLINDĂ

 

vocalele

       departe firave

       în mine aproape

       poem-lumină

       în care mă desfac precum o deltă

 

dialogul e o deprindere înaltă

       cuvintele către alții

       săgeți pe lângă țintă

       cascadă de tăceri fără să răspundă

       repetatului meu semn de întrebare

       petec de somn

       refuz de trezire

 

ci noi

       două râuri în oglindă --

             unul duce în sus

             celălalt coboară

 

Aurelian Sârbu

Daniel Marian - TABLOUL PERIODIC AL SENTIMENTELOR/ THE PERIODIC TABLE OF FEELINGS/ LE TABLEAU PERIODIQUE DES SENTIMENTES. Semnal, câteva note...

 

Daniel Marian este un poet dinamic, scrie intens, scrie și despre cărțile altor scriitori, este o grabă în activitatea lui, uneori sare peste umbrele din textele citite, alteori vine cu noutăți percutante.

El scrie mult, mereu în căutarea de noi expresii literare care să definească sentimentul, starea, perspectiva, mirarea, angoasa, refuzul, așteptarea.

Doza de frustrare și detenta se convertesc în poeme energice, uneori inedite, alteori mundane. Nu refuză niciun argument, stare, mirare, revoltă. Este un revoltat ascuns după un nostalgic din vremea poeților activiști ai suferinței, cum scria Nichita Stănescu. Sunt și teme mai grave, abordate în stilul său personal. Patria, războiul, credința, timpul, infinitul, fauna urbană, istoria ca argument liric, existențial. Ele sunt tratate cu un fel de detașare, de ce ar trebui să luăm viața în serios? Există poezie și libertatea de a spune orice, libertinajul exersat pe rețelele sociale, în piața publică, în tramvai, în rețeaua socială.

A scris/ scrie și el despre poezia altor poeți, este preocupat de noile volume apărute, de noile ziceri sau revolte. S-a contaminat de poezia de azi, este permeabil la virusul liric.

Poet harnic, cu multe poeme scrise, unele publicate, Daniel Marian își testează singurătatea și tristețea, dorind să atragă atenția asupra unei lumi posibile mai bune și care să ofere siguranță într-o lume clătinată.

Nota:

Constantin Stancu©

Publicitate gratuită/ Free Ad

 

Publicitate gratuită

 

 

O zi cu picioarele obosite, ni se livrează publicitate gratuită, mai ales

medicamente, multe medicamente, în ambalaje reciclabile (2 lei

kilogramul de carton), medicamente pentru rinichi, inimă, poftă de

mâncare, stres, picioare umflate, memorie, cât mai multă memorie

corectă politic, bună conducătoare de eternitate.

O lume bolnavă, șoptesc, un univers bolnav,

în expansiune, fuge de sine la infinit,

se refugiază în mintea unui copil.

Dar nu este adevărat, fabricanții de medicamente sunt sănătoși, nu

uită și nu iartă, fac afaceri de bună calitate: moartea și deșeurile

reciclabile!

Unui poet îi pare rău că nu s-a îndrăgostit de o farmacistă,

mai avea ceva timp reciclabil, dar a murit de tânăr,

înainte de a veni sfârșitul de unică folosință,

sfârșitul igienic,

a trimis medicamente pentru întărirea memoriei la toți prietenii…

 

Free Ad

 

 

A day with exhausted feet, free ad is offered to us, especially

medicinal drugs, lots of drugs, in recyclable packages (2 lei a kilo of

cupboard), drugs for the kidneys, the heart, for food appetite, stress,

swollen feet, memory, more politically correct memory, a good lead

to eternity.

A sick world, I whisper, a sick universe,

in expansion, running away from itself ad infinitum,

it retreats in the mind of a child.

But that’s not true, the producers of drugs are healthy, they don’t

forget and they don’t forgive,

they do business of high quality: death and recyclable debris!

A poet repents that he didn’t fell in love with an apothecary,

he would have had some recyclable time, but he died young,

before the disposable death would come,

the hygienic ending,

he sent medicinal drugs to strenghten the memory of all of his

friends...

Constantin Stancu ©

Festivalul literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, 2026

 Sursa: Elsabeta Bogățan

Steaguri de sânge pentru un AN NOU

 

Fractalia

 

Cineva strigă de la marginea sistemului solar,

ecoul este deviat de gravitația care pulsează între generații diferite.

Plâng mamele după copiii plecați în Primul Mondial.

Plâng iubitele după tinerii plecați în Al Doilea Mondial.

Pântecul femeilor este publicitate cu promoții,

ritualuri pentru îngerii căzuți.

 

În coapsele lui Adam cel Mare se zbat eroii din toate veacurile.

Steaguri de sânge anunță Noul An și

O Mie de An Virtuali, livrați gratis prin wireless.

Constantin Stancu ©

 

Raul Constantinescu - OFRANDA CUVÂNTULUI, Opera Omnia, poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, 2026

 

 

 

 

 

OFRANDĂ CUVÂNTULUI, DE RAUL CONSTANTINESCU

 

Ne întoarcem împreună cu poetul la cele eterne, cu mijloace la îndemână, cu lucruri moderne, cu fuga noastră prin această lume care miroase a neviaţă, păcatul, ai, păcatul şi poezia ca un refugiu….

Este o tensiune spirituală, este o fugă după ceva stabil în viaţa lui Raul Constantinescu, poet de Haţeg, trăind între zidurile poeziei, este o căutare a volumelor de poezie pierdute în potopul lumii, poetul este în căutarea „marelui refuz”, a „neantiei”, dar a şi păcii lăuntrice. „Doamne, câtă ştiinţă, putere voinţă/ bunătate har dăruire iubire/ totală renunţare la sine...(CELUI ETERN).

Fraza poeziei este densă, plină de lavă, plină de cuvinte care şerpuiesc prin mintea cititorului, este o foame de abis în poezia lui Constantinescu, aproape bolnăvicioasă, care trădează singurătatea trăirii, a esenţelor: „Revin la o nouă viaţă/şi-n muzici divine în zbor/Eul deschis nemuritor/ smulg din a morţilor ceaţă !” (ORFEU ÎN INFERN).

Există şi o parte a volumului cu fraza critică ce dezvăluie lumea concretă în care trăim, o lume a nonvalorii ca efect al nevieţii, folosindu-se de cuvintele necuvinte ale străzii, Raul Constantinescu construieşte o lume în poeme, luând ca model arealul de fiecare zi, marcată de pokemonul cu dârmon. Alteori poetul renunţă voit la idei, preferând o înşiruire de vorbe actuale, dar goale de orice fel de viaţă, remarcabile prin lipsa lor de forţă, dar exprimând cu putere golul din lumea de astăzi – „himere cenuşii ning vise pustii“…

Autorul trăieşte şi îşi duce suferinţa spirituală înconjurat de cărţi, aproape de natură, eliberat în aparenţă, de presiunea faptelor de zi cu zi, deşi fiecare, în felul său, trebuie să-şi ducă mereu o aceeaşi cruce până la capăt.

Scribul este marcat de tipologia vremii, de frământările omului, de eşecurile sale, de căutările sale într-o lume haotică, având în vârful piramidei pe marele absent.

În mod evident, apărarea în faţa degradării zilnice, este la Raul Constantinescu, cultura cu tot ceea ce are mai bun, modelată printr-un limbaj specific, actual, o lipire a sensului de formele uzuale, metodă a poeziei moderne care, asemeni stilului din presă, apelează la cuvinte şoc, care să spargă zidul memoriei cititorului, care să intrige, care să provoace, să dea un impuls celui care citeşte, pentru a-şi trăi tăcerea proprie.

Citind acest volum, cititorul de poezie va descoperi că, uneori, din poezie dispare virgula, punctul, termeni aparent opuşi se atrag, formează noi termeni, definiţii, o avalanşă de semne, de sensuri, versul este deschis, galerie de artă modernă în plină tragedie. Enumerările imitând peisajul zilnic, picură precum straşina în mintea cititorului, poetul este insistent, bate la uşa celui care vrea să reziste, e prezent prin proiecte, prin taina descoperită aşa cum a învăţat-o de la marii maeştri ai spiritului.

Din acest volum/ testament descoperim un poet dispus să lupte până la capăt pentru porția de revelație personală ce o primește prin har. Este un spasm asumat, unul care îi acoperă ființa ca o cămasă. El își asumă damnarea, chiar refuzul din lumea literară convențională, se aventurează pe căi abrupte. Cultura îi permite să filtreze capcanele peste care dă, să evite abisul, să pășească peste limitele sale. Slăbiciunea sa este generată de efortul de a-și depăși limitele. Asta îl face vulnerabil și ca om și ca scriitor. Dincolo de dincolo - există poezia… Taina este descifrată - și nu… Este un joc din care poetul arde asumat.

Cu siguranță, Raul Constantinescu este unul incomod, cărțile sale atacă frontal lumea în care trăiește, critică ritmul, spațiul și timpul în ruină, nu acceptă jocul zeilor de fiecare zi. Pe unele locuri, apelează la teme cunoscute, livrești, seci, aride, construite sub forța absențelor. El le asamblează sub viziunea sa, le scoate din mundan sau le duce în zona gri a suferinței, ori activează agenda proprie. Pentru ritualul zilei de azi, aceste teme uzate, ar părea desuete, lucrurile aceste s-au mai spus, dar poetul are curajul de a arde pe piele proprie adevărul crud al omului.

Îl interesează mărturia ca sens în viață.

 Note de Constantin Stancu ©

Răsunetul cultural, nr. 5 (mai)/2026. Semnal, câteva semne culturale din Bistrița-Năsăud

 

GALA EXECELENȚEI HAȚEGANE, 2026

 Primăria Orașului Hațeg și Consiliul Local Hațeg 

organizează GALA EXECELENȚEI HAȚEGANE – ediția a III-a, 

în data de 21 mai 2026.

Date:

𝐋𝐨𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞: Hoha Events – Hațeg -335500,
Strada Progresului nr. 63
𝐎𝐫𝐚: 18:00
𝐃𝐚𝐭𝐚: 21 mai 2026
  

*Se vor premia elevii și sportivii care au obținut rezultate deosebite la concursuri și competiții naționale și internaționale desfășurate pe parcursul anului 2025.

*Se vor acorda distincții unor personalități marcante ale Țării Hațegului, în semn de apreciere pentru contribuția lor la promovarea valorilor comunității noastre.

Se continuă tradiția recunoașterii și susținerii performanței în educație, cultură și sport!

Dimensiunea culturală, sportivă și spirituală se manifestă și prin susținerea performanțelor, valorilor, misiunii de a duce mai departe mesajul despre frumusețea Țării Hațegului.