miercuri, 10 iunie 2026
Cultură și religie... Câteva note de lectură
Despre cultură și religie
Cultura are rolul ei, la fel a avut-o și în perioada VT, și în perioada NT. Apostolul Pavel, la Atena, arată importanța ei. El a fost unul dintre cei mai culți oameni ai vremii: cunoștea filozofia greacă, literatura din vremea lui, dreptul practicat în imperiu, teologie cât încape, pricepea obiceiurile și tradițiile ebraice, romane, grecești etc.
Cum creezi punți cu alte persoane, dacă nu ai mijloacele spirituale pentru așa ceva? Și, da, cultura te obligă să citești, să te documentezi etc. Să nu stai pasiv. Cultura și credința nu se exclud, se completează. Dacă nu stăpânești logica, limbajul, cum comunici Evanghelia?
Știai că traducerea Bibliei ar trebui să fie revizuită la 20-30 de ani. Traducerea varianta Cornilescu are multe slăbiciuni, termeni slavoni (în condițiile în care vrem în UE), cuvinte scoase din uz etc. Varianta ortodoxă a fost actualizată în anul 2004 prin grija unui teolog și scriitor, Bartolomeu Anania. Un cercetător la Academia Română, doctor în filologie, a muncit 2 ani pentru definirea cuvântului „viață”. Sunt unii creștini care se autolimitează dintr-o autojustificare îngustă.
Cu cât bula în care trăiesc este mai mică, cu atât
sunt mai fericiți. De reflectat...
Constantin Stancu ©
marți, 9 iunie 2026
Pașii poetului, de poetul Daniel Marian
pașii poetului
pașii poetului au arat câmpul
se văd semnele câmpului întoarse pe dos
tristețea ploaia cenușiul de toamnă
pașii poetului au semănat în urmă
chipul iubitei împletit din iasomie va crește
ca un adevăr absolut obișnuit
va trage după el câmpul
ca pe un semnal de alarmă
pașii poetului trudind –
câmpul acesta de la marginea somnului
Daniel Marian
Din vol. tabloul periodic al sentimentelor/ the periodic table of feelings/
le tableau périodique des sentiments, 2026
Valeria Bilț și Nicolae Băciuț în dialog (continuare)
Interviu cu Nicolae Băciuț – Despre continuitate, familie și verticalitatea cuvântului
V. Viața personală – familia, nepoatele și
echilibrul interior
În interviurile recente ați vorbit tot mai des
despre familie, ca fundament al
echilibrului dumneavoastră.
-Ce rol joacă familia în viața dumneavoastră de
astăzi? Cum au evoluat fiii și nurorile în plan profesional și personal?
Cum a susținut soția dumneavoastră activitatea
culturală intensă pe care o duceți de zeci de ani?
-Îmi place să-mi amintesc o poveste a
academicianului Răzvan Theodorescu, care-mi povestise cum, participând la
redeschiderea unui muzeu important, după ample lucrări de reabilitare, gazdele
au încercat să-i gâdile orgolii pe care nu le avea, mulțumindu-i pentru
sprijinul acordat. Le-a spus că apreciază recunoașterea contribuției sale, dar
aceasta a constat nu în a-i fi sprijinit în vreun fel, ci în a le fi acordat
creditul necesar pentru ca să facă ceea ce trebuia făcut. Sunt în aceeași
ipostază, primind acest credit în a fi lăsat să fac ceea ce am simțit că
vreau/trebuie făcut, acceptând, de voie, de nevoie, că acesta poate fi cea mai
potrivită susținere.
Dar nu a fost singura ipostază a sprijinului,
pentru că în numeroase proiecte a fost fie partener, fie omul din umbră. În
același timp, și-a luat și ea partea ei de scris, în câteva cărți, iar un
jurnal de călătorie e foarte aproape de momentul tiparului.
Oricare dintre fiii mei ar fi putut să-și facă din
scris o cale în viață.
Într-o poveste legată de bombardamentele Iranului
asupra Dubaiului, unde eram în vacanță, Raul, fiul cel mare, a dat proba
harului său literar și a calităților jurnalistice. Niciodată însă nu va fi prea
târziu! Nu am vrut să influențez pe nimeni. Fiecare își alege singur crucea pe
care să o ducă în viață. Iar scrisul, oricât de tentant e, nu e cea mai ușoară
cruce.
Discret, familia mi-a fost mereu aproape. Iar
nepoatele s-au lăsat contaminate de microbul scrisului, în așa măsură încât una
dintre ele, Nicola, s-a apucat… de scris!
-Vorbiți-ne despre nepoatele dumneavoastră. Ce
v-au adus ele nou în plan afectiv și existențial?
-Am fost plăcut surprins să descopăr talentul
artistic al Carinei (a început să facă pian, canto), Emma pictează, Nicola scrie
povești, iar imaginarul Alexiei, la 5 ani, mă lasă dezarmat!
Mă bucură preocupările lor artistice, creatoare,
dar nu vreau să forțez nimic. Fiecare va decide la momentul potrivit ce e mai…
potrivit.
Aș fi încântat însă ca măcar una dintre nepoate
să-mi calce pe urme…
Deocamdată sunt mulțumit cu ceea ce ar putea să
însemne apetitul lor cultural.
-Cum reușiți să vă mențineți sănătatea, ritmul de
lucru și disciplina într-o perioadă marcată de mobilitate și solicitare
continuă?
- Poate că reușitele mele sunt legate de faptul că
tot ceea ce fac cu plăcere, cu frenezie, cu entuziasm adolescentin, nici nu văd
cât de aproape e celălalt capăt al vieții.
Oricum, atât cât am reușit să fac, pe multiple
planuri, mă fac pe mine să simt că am trăit mai multe vieți în una singură, că
vârsta mea din acte nu e aceeași cu cea biologică, iar cea spirituală le-a
lăsat cu mult în urmă.
Viața mea culturală este terapie, iar scrisul
hrană salvatoare.
Felul în care mi-am clădit destinul a fost
dinlăuntrul ființei mele. Am răzbit în viață, învingând nenumărate potrivnicii,
nelăsându-mă îngenuncheat de dușmani văzuți și nevăzuți, știuți și neștiuți.
Apoi, programul meu de lucru e draconic. Uneori
lucrez și 20 de ore pe zi, pe mai multe fronturi. Spun adesea că mă odihnesc
muncind. Fiindcă ceea ce muncesc fac cu drag, nu am nici percepția timpului, nu
simt nici oboseala. Nu mă las sedus de nimicuri și nu mă las deturnat din
drumurile mele.
E rețetă proprie pentru elixirul vieții.
VI.
Revenirea în prim-planul literar – planuri, viziuni, spații de confort
spiritual
-
Simțiți că perioada de după 2020 a adus o reorientare a priorităților
dumneavoastră literare?
-După 2020, mi-am văzut de toate ale mele
începute, consolidându-le, amplificându-le, diversificându-le.
Prioritățile se schimbă, din când în când, dar
fără a abandona definitiv ceva. Mă obsedează gândul revizuirii integrale a tot
ceea ce am publicat, nu puține titluri, către 250, și, totodată, speranța de a
pune punct eu principalelor proiecte în derulare – în primul rând poezia, apoi
interviurile, într-o întregire a primei ediții a ceea ce a fost „o istorie a
literaturii române contemporane în interviuri”.
În derulare ritmică sunt și cele două publicații
lunare, Vatra veche și Cadran. Apoi evenimentele literare pe
care nu mi le pot refuza, precum nu pot să nu dau curs solicitărilor editoriale
– cărți și reviste.
- Ce
proiecte editoriale sau literare pregătiți pentru următorii ani?
-Dacă mai am suficientă putere și sănătate, vreau
să mă recuperez pe mine, să-mi fac ordine în lucruri, să-mi termin cărțile
începute, să revizuiesc cărți publicate.
Să pot să-mi finalizez ce am în gând pentru 2026,
când rotunjesc 70 de ani. Intenționez să tipăresc cel puțin 12 titluri, vechi
și noi. Trebuie să-mi fac ordine în lucrurile care vor rămâne după mine, dacă
vor mai interesa pe cineva. Ultimele cazuri mă deprimă. Familia lui Mihai Sin
nu pare deloc intersesată de posteritatea prozatorului. După moartea Voicăi
Foișoreanu-Guga, soția lui Romulus Guga, moștenirea lor culturală, neavând
copii, se dispersează la Cluj-Napoca, Bistrița…
Cu siguranță, casa memorială pe care am tot
invocat-o ca salvatoare a memoriei lui Guga, la Răstolița, nu va mai fi. Anton Cosma, Ioan Radin Peianov, alți doi
vetriști, au dispărut complet din peisajul local. Ca și un număr important de
actori, despre care nu se mai vorbește deloc.
Vreau să-mi recuperez trecutul. Am avut mereu
grijă de ceilalți, iar biografia mea e împrăștiată de-a valma.
Dacă mai apuc, voi rândui în chip de „casă
memorială” casa în care m-am născut de la Chintelnic. Dacă nu, mi-am asigurat
„garsoniera” individuală în cimitirul satului, lângă părinții mei. Am avut
cîteva tentative de a-mi comanda un mormânt, dar n-am fost luat în serios.
6 decembrie 2025 - 11 aprilie 2026
*Foto: Nicolae Băciuț la Salonul Hunedorean al Cărții, Deva, oct. 2023
joi, 4 iunie 2026
Poezia. Editura Castrum de Thymes organizează concurs de debut, termen limită: 25.06.2026
CONCURS DE DEBUT
Editura Castrum de Thymes organizează cea de-a VI-a ediție a concursului de volume de poezie pentru autorii nedebutați editorial în acest gen literar, fără limită de vârstă. Textele propuse vor fi trimise până la data de 25.06.2026 pe adresa: debut.thymes@gmail.com, cu mențiunea „pentru concurs”, în format Times New Roman 12, cu spațiu de 1,15 între rânduri, maximum 100 pagini.
Prin participarea la concurs, participanții își exprimă implicit acordul ca editura să publice în revista on-line „Thymes” din creațiile acestora.
Volumul câștigător va fi publicat (100 de exemplare) pe cheltuiala editurii și va fi lansat la cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Poezie „Panorama” ce se va desfășura în perioada 06-09 august 2026 în localitatea Ghelari, jud. Hunedoara, la pensiunea Panorama, cazarea autorului fiind suportată de organizatori.
Sursa: Daniel Luca
luni, 1 iunie 2026
Valeria Bilț: Interviu cu Nicolae Băciuț
Interviu cu Nicolae Băciuț – Despre continuitate, familie și verticalitatea cuvântului,
- În ce măsură evenimentele sociale, culturale și
personale recente v-au influențat creația literară?
-Eu sunt o ființă socială…. Ce i se întâmplă lumii
mi se întâmplă și mie. Sunt un receptacol al mesajelor care vin din toate
direcțiile. Scrisul meu e amprentat de tot ceea ce mi/ni se întâmplă. Sunt
martorul unui timp și depun mărturie pentru timpul căruia i-am fost însoțitor.
Aparțin unui timp, în măsura în care și el îmi
aparține. Avem obligații reciproce. Cititorul află de la istorici datele pe
care nu I le poate oferi altcineva. De la scriitor, află datele sufletești în
care s-a manifestat omul într-un timp istoric dat. Eu nu vreau să fac
concurență istoricilor, dar nici să las să treacă neobservate unduirile
sufletești reactive la datele cotidianului.
- Cum percepeți receptarea critică a lucrărilor
publicate în această perioadă?
- S-a scris mult și favorabil despre cărțile mele,
atât cât s-au întâlnit cu critica literară. N-am cultivat critici, nu le-am
trimis cărți. Cărțile au o circulație sugrumată de mecanismele care au preluat
difuzarea cărții. Întâlnirile cărților mele cu critica au fost întâmplătoare,
așa că nu reproșez cuiva că nu a scris despre ele, câtă vreme, probabil, nici
nu s-a întâlnit cu ele.
Sigur, trebuie să dăm criticii ce e al criticii,
dar nici nu putem credita la modul absolut nicio judecată de valoare. Fiecare
critic își are limitele lui în a recepta creația literară. De-a lungul
timpului, au scris critici de primă mărime despre cărțile mele, dar au scris și
critici „de ocazie” despre ele. Confrați cărora le-am dăruit cărțile au simțit
nevoia să scrie despre ele. E interesant cum ești perceput și valorizat, de cei
care te citesc, oricine ar fi ei - dar primul critic rămâi tot tu, autorul, cel
care dă drumul în lume cărților sale, cu conștiința împăcată că și-a respectat
condiția și conștiința lui literară a funcționat la parametri maximi.
Critica literară își iese încet din parametri care
au definit-o și au consacrat-o. Cronicarii literari sunt tot mai puțini,
radiografia aparițiilor editoriale este la voia întâmplării și în umbra conjuncturilor,
a circumstanțelor socio-literare.
Ce critic mai poate citi măcar o mică parte din
producția editorială a unui an, ce publicație poate aloca suficient spațiu
pentru câte așteptări sunt din partea autorilor de literatură?!
Mai e ceva ce nu poate fi ignorant: cine mai
citește critica literară de actualitate? Cine își alege lecturile în funcție de
judecățile critice exprimate în publicațiile literare care, la rândul lor, sunt
la… terapie intensivă. Dispar discret, ori aria de circulație e nesemnificativă.
Nici la nivel didactic critica literară nu mai e
de interes, câtă vreme autorii contemporani nu prea își găsesc loc în manualele
școlare.
Iar scriitorii nu știu în ce măsură țin cont de
opiniile unor critici literari.
Dincolo de toate aceste stări de fapt, scriitorii
își văd de treabă. Se scrie mult, se tipărește fără măsură (și la propriu și la
figurat!).
Important este că încă sunt destui autori care nu
abandonează scrisul, care nu-i aduce nici un câștig financiar, ba chiar îl
supune la cheltuieli.
Iar prestigiul scriitorului se erodează și el, cu
cât numărul impostorilor îl întrece pe cel al autorilor autentici.
IV. Ziua
Limbii Române și dimensiunea identitară
Ziua Limbii Române a devenit, în mod repetat, un
prilej de afirmare identitară în proiectele dumneavoastră.
-Ați participat la numeroase manifestări dedicate
Zilei Limbii Române. Cum vedeți misiunea scriitorului contemporan în apărarea
și transmiterea patrimoniului lingvistic?
-Ziua limbii Române, în opinia mea, trebuie să fie
marcată în fiecare zi din an, în primul rând în respect față de moștenirea pe
care am primit-o fără să plătim nimic, apoi, în respect față de moștenirea pe
care o lăsăm, fără să primim nimic în schimb.
„Ziua Limbii” ar trebui să certifice ceva, să aibă
o semnificație care să justifice această înnobilare, această distincție,
sinonimă cu „ziua de naștere”. Ziua Limbii Române e una mai degrabă de
convenție și, în consecință tratată. Cel mai ades, convențional. De fapt, ce-ar
trebui să facem de Ziua Limbii în care ne-am născut, trăim, visăm, murim?! Să o
omagiem? Cum? Cine? Unde?
Am intrat în jocul acestei convenții și, după
prima ediție (în Basarabia, se sărbătorește din 1990, în România din 2011 și în
Ucraina din 2026) din România, când am dezvelit „după lupte seculare” și fără
avize bustul lui Grigore Vieru în Târgu-Mureș, am deschis orizonturi noi pentru
ceea ce înseamnă „în limba ta”!
Așa am ajuns să marcăm această zi – 31 august - în comunități românești din afara
granițelor, din sentimente de solidaritate și împreună trăire în aceeași limbă,
dincolo de vitregiile istoriei și ale geografiei.
Prin „cântec, joc și voie bună” ne-am regăsit în
limba română toți cei care ne recunoaștem de frați, oferindu-le și străinilor
pilda nevoii de identitate lingvistică, nu văduvind, ci îmbogățind patrimoniul
lingvistic al fiecărei etnii în parte.
Mi-am asumat misiunea omagierii limbii române în
lume, susținut și de confrați scriitori, dar și de conaționali care cred în
valorile limbii române. De la Roma la Pererâta, de la Viena la Vidin, din
Grecia în Serbia, am parcurs trasee în care limba română a fost la ea acasă,
oriunde s-ar fi vorbit.
De reținut că toate elanurile noastre culturale
dedicate sărbătoririi Zilei Limbii Române au fost acoperite din venituri
personale, nu am cerut bani publici și nu am cerut permisiuni oficiale pentru a
ne bucura de șansa de a ne fi născut în limba română și de a o putea vorbi
oriunde ne-ar fi purtat pașii.
Ne-am sărbătorit limba noastră în respect față de
celelalte limbi.
-Credeți că publicul și-a schimbat, în ultima
decadă, modul de raportare afectivă și culturală la limba română?
- Există un imperialism lingvistic… Limba engleză
este necruțătoare. Alte limbi și-au găsit loc în viața românilor, împinși de
nevoi să caute un trai mai bun. Dar nu am întâlnit români care să nu fie mândri
că le-a fost dată limba română, chiar dacă ea nu mai e în fruntea bucatelor
vieții.
De aceea am ținut să ne întâlnim cu români, măcar
de ziua care ne leagă, și să ne bucurăm că putem să turnăm în cuvinte ceea ce
ne-a fost dat să trăim…
Altfel, soarta limbii române, după cum se
desfășoară „ostilitățile” în învățământul românesc, nu e prea fericită. Zestrea
lingvistică individual e tot mai săracă, mai limitată la nevoile curente, fără
ieșiri în largul ei, atât de bogat și cu un potențial literar indiscutabil.
Din experiența mea, comunitățile românești din
afara granițelor au un cult mai pronunțat al limbii române și, oricât de
favorizant este mediul cultural și economic în care își duc zilele, limba
română este cea în care gândesc și visează.
VALERIA BILȚ
6 decembrie 2025 - 11 aprilie 2026
*Cărți la Editura Vatra veche prezentate la Salonul Hunedorean al Cărții, 2025
Aurelian Sârbu: Poemele balanței... De care parte a jocului să mă împart?
POEMELE BALANȚEI
îmi va apune văpaia
dacă nu-mi arzi alături pe rug
dacă nu-mi ești zare
nu voi birui cuvintele
ce te-ar cânta angelic
de unul singur
drumul se-ngustează și piere
*
* *
nu m-am decis
de care parte a jocului să mă
împart
cu câtă umbră
cu câtă lumină
să șlefuiesc marmura
să o las necioplită
cu
statuia înlăuntru
în drum un paracliser sihastru
mă îmbie
ce ceara rugăciunilor în van
*
* *
se moare în toate felurile --
narațiune întâmplătoare
despre trup
astfel te deprinzi să vezi prin întuneric
și să taci cât o lume
Aurelian Sârbu
Adrian Botez: Învierea lui Iisus Hristos
ÎNVIEREA DOMNULUI HRISTOS
Gura Humorului, Duminică,12 Aprilie 2026
Te caut într-una - HRISTOASE - și-oriunde : uneori te aflu.... - ...de multe ori - NU !
Când - în sfârșit - în FAȚA-mi te-aprinzi - știu că LUMINA se-arată - pentru că vrei TU !
...Când mi-e mai rău decât oricând - ȘTIU CĂ TE-APROPII CU VIU LEACUL...
Când
simt că MOARTEA-mi
răpește-orice CLIPĂ... -
...ȘTIU : ÎNSUȚI TU VII
- CU
NOU VEACUL !
Pr. Dr. Adrian Botez
sâmbătă, 30 mai 2026
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2025, 1 iunie 2026, ora 18, București
| ||
|
vineri, 29 mai 2026
Țara Hațegului și legendele unui legendarian... De la Poarta de Fier la Înalta Poartă: Legende Haţegane
Țara Hațegului din legendele vremii
După o muncă de aproape două decenii, Dacian Muntean
(Dakian) ne oferă o variantă agreabilă despre legendele din Țara Hațegului.
Pasionat de istorie, literatură, texte vechi și viabile, de drumeții și, mai
ales, dornic să povestească, el publică la Deva: Editura Karina, Legende din Transilvania - Țara Hațegului:
Zorii regilor, în anul 2025. Și-a organizat materialul pe mai multe paliere
pentru a lăsa legendele să transmită mirajul istoriei, să pulseze spre un
adevăr melodios, generând POVESTEA. Sunt prezentate legendele, apoi originea
legendelor, curiozități, având și un cuvânt de încheiere pentru cititorul
interesat de frumos. El mărturisește: „Am copilărit în această țară legendară,
unde Carpații străjuiesc ca niște santinele tăcute peste o vale încărcată de
istorie și mit. Din primii mei ani, m-au fermecat poveștile ce pluteau parcă în văzduh – povești cu regi
și domnițe, cu bătălii câștigate și pierdute, și cu forțe misterioase ce păreau
să fi hotărât destinul acestui colț de Transilvanie” (p. 264).
Dakian definește clar legenda, era și necesar după ce
și-a avertizat cititorii că acestea nu au o bază riguroasă, acceptată de
istorici, dar care modelează istoria: „Așa cum istoria, în general, este o
chestiune de deducție și interpretarea faptelor, contextelor și opiniilor altor
istorici, felul legendarian de a înțelege
trecutul trece peste această linie și pătrunde în domenii care nu sunt
considerate surse istorice de încredere: transmisii orale prin cântece,
obiceiuri, mituri și legende, ipoteze discutabile bazate pe picturi, fresce și
statui, informații vagi din documentele nevalidate științific sau interpretări
oarecum contrastante cu teza oficială, politică sau convenabilă” (p. 73).
Și totuși, legendele sunt spectaculoase, aduc parfumul
vechi al iubirilor pe vremea războiului, comori vechi, fabuloase, eroi care au
biruit prin mintea lor pliată pe realitatea vremii, înțelepciunea femeilor
disponibile să construiască familii domnitoare, cărți uitate și care își
revendică personajele, aur și bucate alese, sângele care a scris istoria,
castele și turnuri de pază. Prin legendele prezentate, Țara Hațegului,
Transilvania s-au legat, din vechime, de Europa, ajungând până în Marea
Britanie sau Imperiul Otoman, punctând istoria vecinilor de lângă noi:
maghiari, sârbi, bulgari… Țările românești, deși despărțite de condițiile
vremurilor, aveau legături trainice bazate pe credința creștină, idei comune,
relații de familie, limbaj, aur… Chiar numele (țară) arată sensul în istorie: Țara Hațegului…
Cu talent și pasiune, Dacian Muntean lansează chiar el o
legendă legată de mișcarea legendariană,
cum o definește. Legendele se spun și se transmit personajului Charles de Wales,
sugerând prezența reprezentantului familiei regale a Marii Britanii în Țara
Hațegului, Transilvania.
Această legendă modernă are câteva elemente obiective,
pendulând între fantezia și realitate, astfel există un Arbore Genealogic cu
legături între cele două zone, Kendeffy – Windsor, culminând cu Regele
Regatului Unit și al țărilor aferente, Charles al III-lea, pornind de la
Cneazul Kende de Râul de Mori (Malomwyz)
din Țara Hațegului (pp. 218-219). Apoi extrasele din presa modernă (2006-2023) din
Regatul Unit, existând argumente pertinente: interesul Prințului pentru
Transilvania, investițiile făcute în această zonă a țării, relația fostului
Prinț cu istoria, legăturile de familie cu familia lui Vlad Țepeș, dragostea
pentru frumusețea locului etc. („Evening Standard”; „CBS News”; „The
Telegraph”; „The Epoch Times”; „Royal Central”; „Dailmail” etc.; pp. 206-210).
Un alt element pentru această legendă modernă îl
reprezintă bucătăria din
Transilvania, mama autorului fiind prezentă în paginile cărții cu bucatele
alese din Țara Hațegului, pledând pentru ospitalitatea oamenilor de aici în
fața vizitatorului ad-hoc. Enumerând delicatesele locului: supă de pui cu tăiței făcuți în casele hațeganilor și
virșli făcuți din carnea animalelor locului, plus condimente speciale, afumați
după o tehnică străveche. Avem un amestec mozaic de tradiții culinare cu
influență românească, maghiară, turcească, germană, balcanică. Amestecul
sugerează influențele străine în această zonă prin obiceiurile zilnice.
Apoi prezența personajului în Biserica Reformată din
Sântămăria Orlea, acolo unde credința, istoria, povestirile se pot întâlni.
Iată cum se poate edifica o legendă, bazată pe fapte obiective, dovedite.
De mai multe ori, Dakian apelează la interpretări lingvistice
pentru a dovedi că viața plusează în aceste povestiri vechi, cu sens modern.
Astfel, multe cuvinte moderne se trag din sanscrită,
urmărind traseul etimologic se deschide o fereastră către evoluția limbilor și
culturilor din diferite zone ale lumii. Examinarea cuvintelor vechi pot aduce
la lumină conexiuni moderne, legând prezentul de trecut.
Experiența autorului s-a materializat în anul 2014
într-un proiect numit LegendaRoom, legendele din Țara Hațegului fiind păstrate
ca elemente ale patrimoniului cultural, apoi publicarea unor texte despre
legende la Societatea de
Educaţie Nonformală şi Socială (SENS), în anul 2015. Avem deci, un proiect
dinamic, punând pe primul loc zona.
De la Poarta de
Fier la Înalta Poartă: Legende Haţegane.
Panorama este atrăgătoare, de la bătălia crâncenă de la Tapae la
interesanta legendă a lui Lupu vârcolacul, acţiunea se legă prin aventurile
Domniţei Ileana de la Cetatea Colţ, Castelul din Carpați, la viaţa tumultoasă a
familiei Kendeffy, apoi la povestea Domniţei Elisabeta de la Răchitova;
originea lui Iancu de Hunedoara, la epopeea Domniţei Stela de la Răchitova;
originea lui Mehmed Fatih. Legendele se derulează cu viaţa Domniţei Safira de
la Prislop, la aventurile lui Faţă Neagră, erou de roman şi prezenţă activă în
istoria controversată a zonei. Muntean Dacian ne provoacă prin legenda strigoanei Ciciroanie sau a lupului vârcolac şi ne atrage în zona folclorului mistic,
generatoare de subiecte pentru filmele stranii, bine speculate de regizori.
El recunoaşte puterea istoriei şi trimite la sursele
academice ale legendelor, îi numeşte pe istoricii şi scriitorii care s-au
preocupat de zonă: Octavian Floca, Gligor Haşa, Dumitru Almaş, Gheorghe Şincai,
Iulian Marţian, Dorin Petresc, Cornelia Gangolea, pomeneşte sursele vechi
provenind de la Dio Cassius şi alte trimiteri interesante.
Iată cum povesteşte Dacian Muntean: „Lupta fusese feroce
şi se dădu în faţa palisadelor care închideau Mamuca - Poarta Fierului. Mulţi,
prea mulţi căzură.
Tânărul rege Decebal făcea ravagii printre romani,
căutând pe general, dar acesta, prevăzător, rămase pe o înălţime pentru a putea
dirija tactic armata” (Legenda bătăliei de la Tapae și comoara dacilor, p.
151).
Interesantă se prezintă și legenda despre stema
Corvinilor, despre Iancu de Hunedoara. Despre Iancu de Hunedoara, personaj
original din istoria românilor, reţinem că era un tânăr de viţă nobilă, el a
plecat prin Europa să înveţe meseria armelor, necesară în Evul Mediu, pornind
pe jos şi ridicându-se încet, alături de fratele său mai mic, Ioan. A servit,
ca şi căpitan de mercenari, nume celebre ale vremii, din Serbia, Dalmaţia şi
Italia, iar când, după o vreme, a ajuns în faţa regelui Sigismund, a
îngenunchiat, a plecat şi capul şi a ridicat pumnul strâns, pe care se putea vedea
inelul cu rubin roşu. Pe de altă parte, anticipând tancul, acesta a folosit în
bătălii tunuri montate pe căruțele în mișcare, protejate de apărători metalice (Legenda Domniţei Elisabeta de la Răchitova și
Originea lui Iancu de Hunedoara, p. 84).
Autorul are convingeri ferme când se apropie de râurile
din Ţara Haţegului, fantezia se modelează printr-un raţionament adecvat,
miracolul are rigoarea lui, zeii ating locurile şi le schimbă puterea.
Numele râului Strei (Strii) apare în numeroase locuri din
carte, oferă expresia fonetică a numelui Istre? Multe denumiri de râuri, din
zonele locuite în antichitate de populaţii dacice sau înrudite cu acestea,
conţin particula „istri/istra” <<Bistra, Bistriţa, Bistrica,
Bistricioara, Bistreţ, etc.>>. Dacă reinterpretăm scrierile lui Vergiliu,
care relata că dacii ar fi băut, înainte de lupte, apă din Istru şi ne imaginăm
că era imposibil ca fiecare trib să călătorească, înainte de bătălii, cale de
sute de kilometri până la Dunăre, este
firesc să constatăm că dacii aveau râuri sfinte, aflate chiar în Țara
Hațegului sau în alte zone ale țării.
Personajele de poveste sunt descrise cu pasiune, Muntean
pare să le aibă în faţa ochilor, se mişcă agil în istorie şi-n romanele
scriitorilor vremii: Faţă Neagră era un
tânăr foarte abil, de viţă nobilă, foarte frumos şi cu trecere la femei,
puternic şi îndrăzneţ, care se masca şi jefuia caleştile nobililor, furând
bijuteriile doamnelor şi arginţii domnilor, având legături cu nobilimea de la
curtea maghiară, dar și cu oamenii ai vremii din Transilvania. (Legenda lui
Faţă Neagră, p. 176 și următoarele). Se pot face legături cu romanul Sărmanii bogaţi scris de Jókai Mór, un
important romancier maghiar. Apoi sunt conexiuni cu eroul de film Zorro sau cu
nobilul californian Don Diego Vega, un justiţiar care purta la fel o mască
neagră; cu Batman, super erou de benzi desenate, creat de Bob Kane în anul 1930
etc. Lumea legendelor este mică, se formează o adevărată reţea de socializare
spectaculoasă în mintea cititorului, elementele comune fiind evidente: dubla
identitate, statutul social, aristocratic, ascunzătorile secrete, purtatul
măștii, curajul, trendul în lumea aflată în schimbare, cu mișcarea oamenilor
din Estul Europei în Vest, purtători de legende și istorie (p. 188).
De reflectat asupra legăturilor dintre Iancu de Hunedoara
și Mehmed Fatih, celebru pentru că a legalizat fratricidul, necesar politic
pentru menținerea ordinii în Imperiul Otoman (pp. 240-241).
Chiar și sigiliul
este folosit ca argumente pentru a susține o legendă, astfel pe o scrisoare
datată 1513, aflată în arhivele maghiare, se recunoaște urma unui sigiliu, un
arc și o săgeată, un corn de vânătoare, luna, soarele, crucea ospitalierilor –
elemente ale apărătorilor frontierelor din Țara Hațegului, o istorie în
mișcare, pomenind de Ladislaus Kendeffy de Malomwiz (Râul de Mori).
În prezent, Dakian este profesor la Santander și
surprinde cu o carte legate de legendele din Spania (Cantabria), dovedind că
legendele pot lega lumile prin fire invizibile dar solide.
Dacian Muntean a lăsat pentru tineri, adolescenți,
iubitori de legende și istorii câteva semne despre amprenta locului, demersul
său fiind remarcat și de „Smithsonian Magazine” pe plan internațional și se reține:
„El speră că aceste mici muzee și expoziții vor crește interesul oamenilor pentru Țara Hațegului, atrăgând vizitatori
din alte părți ale României” (ultima
copertă)…
©Constantin Stancu
*Text publicat în revista „Răsunetul cultural”, mai 2026
GALA EXCELENȚEI HAȚEGANE. Semne culturale, 21 mai 2026
.jpg)
Ţara Haţegului
În în mai sau august satele se înalţă-n văzduh
pe aripile raţelor sălbatice venite din alte orizonturi,
atunci stejarii trag prin rădăcini
până în frunze oasele celor care au fost pământ roditor.
O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă
şi o alta pe cealaltă aripă zboară,
zimbrii pasc vocalele ierbii,
înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,
până metalul sună frumos
ca un suflet cântând în ninsoare,
ridici ochii, o clipă, spre femeile
cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.
Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,
mai curată ca sufletul fecioarelor
pregătite pentru ritual la Kogaionon,
te retragi în munte,
înţelegi puterea macilor
de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...
Constantin Stancu ©
sâmbătă, 23 mai 2026
Mă aștepți la ușă
Balanța
Toate care sunt
curate pentru mine,
Din mâinile Tale le
voi primi,
De este seară, zi,
rău sau bine,
Tu speranța mea, în
veci, fii...
Din mâinile Tale voi
primi toate,
Fiinţa mea le
aşteaptă de mult,
Va fi mereu
„da”, nu „poate”,
De Glasul Tău limpede
ascult...
Alții nu pot să-mi
arate calea, Isuse,
Dar Tu o faci blând,
cu adevărat,
Toate destinele au
fost scrise,
Pentru ca Tu să fii promisul
Împărat...
În ochii mei cântă
calm lumina,
E lumina Ta, pură,
cea veşnică,
Ai îndepărtat
eroarea, păcatul, vina,
Steaua Ta, Iisus,
este puternică...
Spre casă mă-ntorc cu
speranţă,
Tu mă aştepţi la acea
uşă, blând,
Din mâna Ta, ca-ntr-o
balanţă,
Primesc viaţa
plângând - și-n gând...
Constantin Stancu ©
Abonați-vă la:
Postări (Atom)