Din jurnalul unui judecător pensionar. Fericirea din Buthan

 

Din jurnalul lui Teofil Ciocan:

„Am descoperit o chestie interesantă. Fericirea noastră constă într-o substanță care se află în corp, oxitocina. Ea asigură unitatea familiei, legătura dintre oameni și relația cu Divinitatea. Mai sunt și alte substanțe care ne oferă fericirea: dopamină, endofiline, serotonină… Parcă există o țară care și-a propus oficial să ofere cetățenilor ei fericirea. Mi se pare Buthan, un regat de pe lângă Nepal. S-au stabilit și condițiile: armonia cuplului, prezența prietenilor, o societate în care să ai sentimentul siguranței economice și securității propriei vieți, sentimentul de împlinire a propriei vieți… Nu mai rețin unde am pipăit informația, cred că o carte, una tipărită de o editură tare. Am rătăcit-o prin bibliotecă. Mi-e lene să o caut acum. O voi căuta în zilele următoare… Nimic nou, substanțe, oameni în mișcare, gânduri care ne frământă… Parcă un scriitor a scris o carte cu un titlu șocant, <<Serotonina>>… Nu știu, să mai caut”.

Constantin Stancu © 

*Fragment din romanul Judecătorul și jurnalul ars

Radu Igna - Cu pluta pe Mureș... Aventuri pe Mureș, o poveste dinamică despre tinerețea elevilor și profesorilor

 

Sursa: Revista „Piedestal”, nr. 2 (12)/2026

Revista „Piedestal”, nr. 2 (12)/2026. Semnal, sumar, redacția

 

Semne culturale. Hațeg, cărți, scriitori, povestiri de ieri și de azi

 

Țara Hațegului – Cărți, scriitori, narațiuni…

 

Țara Hațegului este o matrice specială culturală, aici au trăit, au visat s-au mișcat între istorie, realitatea zilnică și viitorul sperat mai mulți scriitori. Amprenta literară se simte în literatura română, ei fac legătura cu marea cultură a românilor și, poate, cu marea cultură a lumii. Să punctăm câteva etape literare.

 

 

Radu Igna și lecția discretă de viață

 

 

Radu Igna a abordat viața dascălilor, viața țăranului în vremuri complicate, noile paradigme ale vremurilor de tranziției, mirajul politicii ca meserie de ocazie. S-a străduit să prezinte miracolul cultural din țara Hațegului. A recuperat și promovat numeroși iubitori de cultură, literatură, a fost atent la efectele religiei în viața oamenilor, împreună cu scrierile lor sau operele artistice realizate.

Deşi preferă clasicismul, Rudi e mereu interesat de mişcarea modernă a omului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede personajele, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului.

Radu Igna a publicat la Editura Tipo Moldova, Iaşi-2013, o antologie cuprinzând trei romane pe care le consideră reprezentative pentru opera sa: Vâltoarea, Valea proscrişilor, Nimic deosebit în timpul serviciului meu… O antologie care reflectă omul, scriitorul, dascălul…

Ține un jurnal despre viața de scriitor, probabil îl va lăsa ca moștenire tinerilor iubitori de literatură, cei care vor descoperi mirajul și puterea cuvântului scris.  Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta, Vocaţia culturală a Haţegului,  e un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a zonei în geografia complicată a Europei. Peste vremuri, cititorii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, reprezentată demn de Radu Igna.

Proza scurtă are în scriitor un bun reprezentant. Scriitorul Radu Igna, de exemplu, în volumul de schiţe şi nuvele Armonia Snack-Bar  (Editura Agerpress- 2008, într-o nouă ediţie), ne redă viaţa de veşnică tranziţie, de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei.

 

 

Raul Constantinescu – Arderi sub flacăra cuvintelor

 

Raul Constantinescu (pseudonimul literar pentru Constantin Constantinescu, n. 6 august 1944) face bilanțul creației sale poetice în antologia, Ofrandă cuvântului, OPERA OMNIA – POEZIE CONTEMPRANĂ,  apărută la Editura Tipo Moldova, în anul 2026. O carte de 878 pagini, cuprinde poezia sa, referințe critice, repere bio-bibliografice, considerații despre starea poeziei actuale, un eseu prin care își exprimă viziunea despre poezie, un interviu care lămurește starea lucrurilor în viața poetului.

Este oglinda vieții sale, trăirea prin poezie, o viziune asupra lumii prin mijloace literare dense, riguroase, sub semnul disciplinei până la ardere. Este o întâlnire cu poezia, cu bune și rele, cu regrete și bilanțul necesar. O operă bogată, poate controversată, dar cu pasiune pentru frumos. Antologia începe cu Aventurare în marele refuz (2001). Pe verticală este refuzul venit din parte Creatorului de a se deschide în fața omului. Pe orizontală, refuzul venit din contextul în care a trăit, raportat la speranțele sale. O temă actuală, abruptă. Finalul, petale de haiku, poezia eliberată de zgură, de experimente: Bună ziua, Fuji-San! (2022).

De asemenea, Raul Constantinescu în cartea sa despre folclorul literar, Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului, (culegere monografică, 512 pagini, București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția Mythos) subliniază importanța acestui mit, reflectat în textele culese și consolidate despre viața spirituală din această zonă.     

Raul Constantinescu a lucrat peste 47 ani la antologia de folclor Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului*, culegere monografică de succes. A cules, a ascultat, a analizat, a colaborat cu multe persoane, a cercetat, a dat direcții noi într-un domeniu cultural interesant și profund. Ajuns la vârsta maturității, scriitorul se poate bucura de această carte de excepție, dintr-o zonă de excepție. Poet profund, ancorat în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al literaturii de azi și dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și pe certitudini, el ne oferă un eveniment special, o lectură dinamică prin viața oamenilor din Țara Hațegului. Nume importante ale culturii s-au aplecat asupra acestui areal: Aron Denușianu, B.P. Hasdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela Bartok, Nicolae Densușianu, Ion Pop-Reteganu, însă Raul Constantinescu a reactualizat un domeniu dinamic, a reușit să-și concentreze eforturile într-o direcție concretă, realizarea sa fiind una emoționantă și în concordanță cu istoria, viața și miracolele din Țara Hațegului.

 

Gligor Hașa – Istoria de fiecare zi

 

Romancierul Gligor Hașa prezintă numeroase fapte și evenimente în care ar fi fost implicată Frăția Lupilor în bătăliile care au avut loc pe aceste teritorii, menționând prezența lor în Țara Hațegului, cu tradiții îndelungate, după ce a prelucrat literar în detaliu mitul acesta (romanul Vadul barbarilor, Deva: Ed. „Gligor Hașa”, 2016). Gligor Hașa revine la ideea sa anterioară privitor la enigma cetății Sarmisegetusa de lângă localitatea Hațeg, afirmând cu tărie că adevărata capitală politico-administrativă a Daciei a fost lângă Hațeg. Cartea publicată Hațeg, adevărata Sarmisegetusa, Deva: Editura „Gligor Hașa”, 2017 este o reeditarea actualizată a primei ediții publicate în anul 2009.  Noutatea mesajului, însă, se păstrează intactă.

Carte este complexă. Autorul analizează faptele, ipotezele, ne invită pe teren, analizează vechi monede bătute în acele vremuri, legendele locului, comorile din Valea Streiului, minele de aur din Dacia, arta prelucrării metalelor, comorile regilor daci. Cu alte cuvinte, analiza istorică se întinde asupra vieții dacilor liberi și asupra modului de trai pe aceste meleaguri din Țara Hațegului. Gligor Hașa nu omite falsele ipoteze, conjuncturile complicate din istoria noastră, arată concluzii premergătoare, de etapă, pledoariile în favoarea dacilor, întrebări despre modul de conducere al fostei societăți antice. Aruncă pe piața istoriei idei curajoase despre fenomenul „Noua Troie”, la limita dintre adevărul istoric și marketingul domeniului.

Cartea se susține și prin anexele sale: planșele, fotografiile, hărțile și fotografii de pe Columna lui Traian. Meritoriu, Hașa atașează și o copie a cărții lui Constantin Zagoriț din anul 1937( paginile 171-192), cititorul putând să lectureze, în original, ipotezele legate de locul adevărat al capitalei Daciei, definită ca una politico-administrativă. 

Scriitorul Gligor Haşa este un ambiţios, are spirit didactic şi iubeşte ţinutul Hunedoarei. MINUNI ŞI ENIGME ÎN ŢINUTUL HUNEDOAREI, apărută la  Editura Călăuza v.b. Deva, 2005 este o carte documentar despre acest loc de ţară, o carte în care redescoperi lucruri neştiute şi mituri care au fost şi rămân. De pe Columna lui Traian citim drumurile istoriei care ating şi zona Hunedoarei, pe aici au fost urieşi, iar strămoşii noştri au inventat un anume fel de a scrie. Citeşti cu uimire că o femeie din Apuseni a fost soţie a regelui Solomon, probabil una dintre ele, dar a fost acolo.

Autorul se apleacă din dragoste pentru istorie asupra vremurilor lui Decebal, a civilizaţiei dacilor, a comorii care a stârnit şi stârneşte discuţii şi aprinde minţile oamenilor.

Atent la geografia istorică Gligor Haşa ne prezintă cetăţi şi castele din Ţara Haţegului, redesenează limita dintre mit şi adevărul care a fost în acest loc.

Sunt enumerate locuri importante din ţinut precum Deva, Cincişul, Săcărâmb, Roşcani, Prislop, etc. Fiecare loc are oamenii săi, are tradiţiile sale, sunt acolo minuni care au sclipit o clipă, au fost oameni care au sfinţit locul.

Bătăios cum se autocaracterizează, scriitorul emite ipoteza interesantă şi tulburătoare: CAPITALA ROMÂNIEI ÎN ŢARA HAŢEGULUI? Eseul are argumente, fapte, dovezi arheologice, idei ale istoricilor, decizii ale conducătorilor României în acest sens. Puţin ştiu despre aceste evenimente, puţini acceptă schimbările din domeniul culturii, dar gândul despre un adevăr ale istoriei ne atrage şi ne face mai puternici. Ideea este reluată de Gligor Haşa într-o altă carte cu titlu exact: Haţegul – adevărata Sarmizegetusa, carte apărută în anul 2009. Brusc vedem că există o memorie în care locuim.

        

Daniel Pișcu – viața între literatură și speranțe

 

Un vis, un gând, poate obsesie la Daniel Pişcu[1] în anii studenţiei. Prin romanul său de frontieră, Daniel Pişcu ne propune Cel mai mare roman al tuturor timpurilor[2]. E titlu, dar e şi speranţă, e un ţel şi rezistenţă, totodată…

Romanul a fost scris în anii studenţiei, înainte de 1989, autorul a fost student la litere, a studiat literatura română, literatura universală, a studiat viaţa ca un salt spre altceva, i-a studiat pe colegii care aveau potenţialul să modeleze literatura română, s-a studiat pe sine. Era vreme cunoaşterii…

Firul roşu din roman e unul simplu: autorul povesteşte în amănunt, fără a pune la bătaie fantezia în mod explicit, viaţa din acea vreme a studentului care speră să devină persoană emblemă a societăţii.

Scrierea romanului s-a făcut zilnic între cursuri, studiu, iubire, coadă la cantina studenţească, călătorii cu autovehiculul de transport public, cu stresul fiecărui examen, cu năzuinţa de a sparge limitele impuse de sistem persoanelor care doreau să pună un semn vremurilor în care s-au trezit trăind.

Daniel Pişcu scrie frust, nu adaugă la script fapte sau vorbe care nu s-au spus, pare a fi de un realism dus la extrem, e un stil exemplar care demontează că este un original până la capăt, dar simte marea temă a vieţii, pune ureche la pulsul epocii, priveşte spre timpul care va veni. Acest lucru se sesizează din cuvinte, din replici, din boli, din foamea cea de toate zilele care a dat un impuls extraordinar multor studenţi.

 

 Iv Martinovici – Arhivele iubirii

 

Pe scriitorul Iv Martinovici l-am cunoscut la Haţeg... Era un bărbat matur, plin de forţă, dăruit poesiei cu toată fiinţa, într-un oraş abandonat fără de poet. Dacă trecea pe stradă aveai impresia că era mereu însoţi de o eternă iubită, avea aerul îndrăgostitului absolut. Părea că iubirea era un fel de blestem, în urma sa ar fi trebuit ca trandafirii să-nflorească.

Știu o poveste despre un albastru flamingo, dar nu o mai spun, poate am uitat-o, poate nu mai am putere, „E un vârtej de stele care cad / e un vârtej de frunze care urcă/ un ghem de sim- ţăminte care ard/ şi toate figurile încurcă...”. (Picasso - în volumul Spre Delfi).

Știu şi o poveste despre un poet, care, undeva, într-o ţară străină, a muşcat din fructul interzis, fructul avea un gust etern, un gust de neuitat, era gustul fericirii pe care Iv l-a simţit într-o cameră de hotel, era un fruct de Akkad, un fel de carte de la care aştepţi marile semne...

Tara Haţegului este mai săracă în lipsa unui poet, dar undeva în Hunedoara, un poet are un vis: „Inţelepţii murmură numele meu,/ Iar femeia cu sânii goi împarte ciorchini/ opulenţi şi muguri de lotus./” (Numele meu - în volumul  Spre  Delfi).

 

Iv Martinovici lasă un semn important în vreme prin volumul, scris la două inimi, împreună cu fiinţa sa apropiată Carmen Demea, purtând titlul ARHIVELE IUBIRII.

O viaţă în căutarea iubirii, aproape preot al iubirii, dar totul curgând printre degete, ca nisipul, ca ecoul timpului pe piatră.

Editura Sigma Plus, din Deva, în anul 2001 a pus în operă poemele de dragoste, la limita dragostei pământene dintre doi poeţi, pentru o singură imagine – a poeziei.

Din toată frământarea, din toată căutarea, rămâne cenuşa unui poem, dar nici atât, doar rugăciunea ca imaginea iubirii să fie chiar iubirea.

Orbit de tema dragostei, căutând mereu femeia ca un liman pe acest pământ, dorind aproape imposibilul – refacerea perechii de început, poetul cade în timp ca o pasăre, în căutarea aripii pierdute. Moartea iubitei, ruperea de realitate a poemului şi urma rugăciunii pe coala albă de hârtie, e un semna al destinului tragic al visătorilor într-o lume care nu mai poate accepta iubirea ca pe eliberare. Între lacrimă şi bucurie, poemele îşi caută loc în arhiva sentimentală a vremii, sunt animale în căutarea cuibului şi el nu mai este la locul lui, a căzut din pomul așezat în Eden.

Puterea dragostei de a trece prin pereţi, smuls gravitaţiei, gesturile simple de peste zi, erorile de peste zi, toate cad în poem, un sărut inocent, ura pe luna aceea neagră din iulie 1999,

calendarul care arde sub impusul neantului.

 

Ionel Amăruiței – Un poet pe bicicletă

 

Ionel Amăriuţei îşi lasă mărturia literară şi nu numai atât, prin volumul SILABE promovat cu generozitate de Editura Călăuza v.b. – Deva, 2005. Poetul, poate unul important, dar discret, scăpat de sub lupa vremii, dar nu şi de sub Mâna Bună a lui Dumnezeu, şi-a adunat poemele scrise peste timpuri într-un buchet pe care îl vrea veşnic. Credem că a reuşit pentru că Ionel Amăriuţei şi-a trăit poezia, cu modestie, cu demnitate, cu multă speranţă. Pentru autor poezia a însemnat un loc al purităţii, un loc unde s-a regăsit indiferent de vremuri, de oameni, de iubite, de eşecuri, de morţile necesare de peste căderi.

Multe din poeme au fost scrise în perioadele de tristeţe ale poetului, dar ele rămân pentru că au ceva inefabil, au curajul de rezista.

Mărturia de la începutul volumului este una de suflet, este sinceră, un poem de peste poem, o spovedanie în public, fără regrete, poezia va dăinui, o smerenie curată…

Poetul a trăit multă vreme în judeţul Hunedoara, la Călan, la Haţeg, la Deva deşi are ca loc de naştere Panciu, la celălalt capăt de ţară şi de imn, s-a înconjurat de poezie, de tablouri, de obiecte vechi purtând în ele sângele vremurilor şi praful păcatului uman, a strâns cuvinte, culori, sunete, idei, lacrimi pe care crede că le va vinde la judecata de apoi. Sinceritatea i-a fost arma sa de apărare, s-a îmbrăcat cu voinţă peste trupul muritor cu zale de rouă, sperând să reziste, a fost un cavaler rătăcitor prin vremuri deşi avea zile, ani, clipe de reverie în garsoniera sa, retras din valuri, pentru a putea merge pe ele, invizibil, visător, purtând în inimă dragostea celui care speră.

A fost înţeles superficial de unii, iar alţii i-au reţinut versurile sau cântecele sale, nu le-au uitat … Despre Ionel Amar a scris Radu Stanca mai demult : „Aici am ctitorit o mânăstire/ Pentru că aici săgeata s-a înfipt/ şi cu odoare scumpe din Egipt/ Am târnosit cucernica zidire//.../ şi-acum stau şi mă uit şi-mi vine parcă/ Biserica să mi-o blestem cu foc,/ Căci adunându-mi ţara-ntreagă -n arcă/ Uitai să ţin şi pentru mine-un loc...”.

 

 

George Ardelean -  Recuperarea memoriei

 

 

Gheorghe Ardelean (George Ardelean, pseudonim literar) este preocupat de teme esențiale. Țara Hațegului dă putere celui care așteaptă activ, în tăcere, marile miracole. Este o personalitate de prim rang; la data redactării prezentei note literare este profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, Departamentul de Studii Literare. Doctor în filologie (summa cum laude), preocupat de fenomenul Nicolae Steinhardt. S-a născut la Silvașul de Jos în 19.02.1961, o localitate din Ţara Haţegului. În anul 1980 a absolvit Liceul Pedagogic Deva, secția filologie-istorie. A fost preocupat de tema suferinței în literatura română, mai ales de suferința în secolele al XIX-lea și al XX-lea, intrând în ultimul secol pasionat de mișcarea ideilor în sfera culturii, la intersecția marilor perioade ale lumii.

Profesor pasionat, parcurgând diferitele etape și grade specifice, de la liceu la Universitate, discret și atent, a lăsat literaturii române cartea N. Steinhardt și

paradoxurile libertății. O perspectivă monografică, apărută la București, Editura Humanitas, 2009. Cartea a fost premiată imediat, este efectul a peste zece ani de

studii, muncă, cercetare. Baza cărții a constituit-o teza de doctorat N. Steinhardt. Studiu monografic.

 O mărturie despre oameni de valoare și rolul lor în istorie, cultură, speranțe.

 

A consemnat Constantin Stancu

---

[1] Daniel Pişcu, n. 1954, poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Braşov, a absolvit Facultatea de Limba şi literatura română, secţia română – franceză, în cadrul Universităţii din Bucureşti, între anii1975 – 1979.

Autor al cărţilor: debut în volumul de poeme Aide-mémoire, Ed. Litera, Bucureşti, 1989; Scrisorile de acasă, poeme, Ed. Vlasie, Piteşti, 1995; Titlul poemului este aforism, poeme, Ed. Axa, Botoşani, 1997; Mă chemau păsările, roman, Ed. Augusta, Timişoara, 2000; Game, poeme, Ed. Aula, Braşov, 2002; Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Ed. Aula, Braşov, 2002; A venit un iepuraş (Azi Isus a înviat), Ed. Augusta, Timişoara, 2003, carte pentru copii; " Jucătorul de cărţi", poeme, Ed. Vinea, Bucureşti, 2006.

A debutat în revista Amfiteatru în  anul 1978 .A fost membru al "Cenaclului de luni" (1977-1983). A debutat în volum în anul 1989, cu "Aide-memoire", Ed. Litera, Bucureşti. Colaborează cu poezie, proză, eseuri și articole de critică literară în reviste literare: România literară, Timpul, Interval, Convorbiri literare, Vatra, Bucovina literară, Euphorion, Poesis, Contrapunct, Familia etc.

 

 

[2] Daniel Pişcu, Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Editura „Aula”, Braşov, 2002, colecţia „Frontiera”, coordonată de Alexandru Muşina. A absolvit liceul teoretic la Haţeg în anul 1973, coleg cu scriitorul Constantin Stancu. Ţinând realismul romanului său, Daniel Pişcu a făcut menţiuni despre colegii de liceu de la Haţeg. 

*Text publicat în revista Piedestal, Deva, nr. 2/2026

 

Elisabeta Bogățan, Lecțiile mele despre labirint, poeme, Editura Emia, 2026. Semnal, câteva semne

 

Mihai Petre - ZIUA ÎN CARE MOR CAII, roman, Editura Emia, 2026... Un roman de viață, etapele prin care trecem. Caii: realitate și simbol, cu fiecare etapă caii se duc în câmpia istoriei

 

Zaraza între Kremlin și Paris... Poveste continuă: Legendă și realitate cu Ion Dulugeac

 

Povestea Zarazei în jocul istoriei

 

Ion Dulugeac, dinamic între realitate, legendă, fantezie și realism crud, a publicat romanul ZARAZA între Kremlin și Paris la Editura Romhelion, în anul 2026, în colecția consacrată – Legendă și realitate, volumul al II-lea. Se continuă povestea inițială din primul volum apărut în anul 2023, cu mai mult aplomb.

Povestea se desfășoară pe trei planuri: Paris, cu iubirea dintre Zaraza și Cristian Vasile; București, la Palatul Mogoșoaia cu atmosfera specifică vremurilor care au urmat războiului; la Kremlin, acolo unde a fost plasată femeia frumoasă, capabilă să acceseze informații de primă mână. Povestea unei femei fragile, aparent, dar frazele din carte bat mult mai departe, prezintă viața socială, culturală, politică și privată a românilor după Cel de al Doilea Război Mondial. O poveste cu impact bazată pe intriga de amor dintre o femeie frumoasă, Zaraza, și un cântăreț la modă, Cristian Vasile, o vedetă a anilor 30 - 40, dar care își continuă cariera și după război, cu melodii care au rămas în mintea multor generații, reluate chiar de artiștii consacrați și după anii nouăzeci. În paralel, autorul conduce narațiunea la un alt nivel, cel al spionajului, femeia fiind inclusă în rândul persoanelor care pot deschide uși, culoare politice, crize subtile. Ea pendulează între Occident și Est, de la Paris la Moscova, via Chișinău. Este martoră a marilor schimbări generate de înțelegerea marilor puteri legate de împărțirea Europei în zone de influență, după războiul care a bulversat destine, țări, fluxuri de valori de toate felurile.

Autorul s-a documentat din surse externe, din materialele vremii, a preluat amintirile din cadrul familiei sale și a cunoscuților din zona Mogoșoaia (Ion Dulgheru, personaj), un  loc istoric. A revalorificat mituri la modă cândva, a dinamizat boema care a adus echilibre pentru oamenii care au trecut prin război. Mitul l-a ajutat să pună în valoare capacitatea unui popor de a rezista la presiunea exercitată de marile puteri ale vremii.

Depășind firul narațiunii propriu-zise, el ne aduce în atenție modul de viață la românii aflați în occident, acolo unde s-au realizat, imediat după război, problemele politicii românești, dramele personale, schimbările economice bazat pe noul sistem de proprietate obștească impus de fostul URSS în această zonă a lumii. Cu mult realism, dar și cu simpatie, ne poartă din casele Principesei Martha Bibescu și a soțului, în restaurantele/ crâșmele de altă dată, dar și în zona selectă a Parisului, acolo unde s-a desfășurat relația de amor dintre Zaraza și Cristian Vasile. Apoi, cititorul este invitat la Kremlin printre puternicii zilei, mai ales Beria, o personalitate complexă a sistemului de putere sovietic. Personajele sunt diverse, de la slujitori, polițiști, la principi, ambasadori, cântăreți, artiști, scriitori, istorici, spioni, șefi de localuri, compozitori, militari, întreprinzători de succes, bande de cartier, muncitori cu ziua. Sunt puse în lumină personalitățile românești aflate la Paris, imediat după război: George Enescu, Constantin Brâncuși, Cioran, Maria Tănase, aflată în călătorie personală etc. Personajele discută diverse probleme acute, efectul războiului asupra Franței și Europei, eliberarea Parisului de armatele germane, prezența unor personalități în viața publică, de la Edith Piaf la Charles de Gaulle.  Cu abilitate, Dulugeac descrie Parisul, locurile importante, cu încărcătură istorică și culturală. Abordează chiar rețete culinare la modă acolo, surprinzător pentru vremurile de austeritate după marea catastrofă. Cristian Vasile o impresionează pe Zaraza cu multele evadări din hotel în aceste zone istorice și artistice, care atrag mereu oamenii, Franța fiind cea mai vizitată țară din lume. La un moment dat, plusând în siajul acțiunii, sunt adunate la un banchet spiritual Brâncuși, Enescu, soția acestuia, Maruca, astfel peisajul cultural românesc, aflat în occident, este desenat de autor. Prin aceste personaje se derulează acțiunea, cititorul descoperă o lume aparent uitată, dar care aprecia cultura, lungile discuții despre destin, artă, forța politicii, obiceiurile vremii: crea opere artistice unice. Muncea, se distra. Iubea, avea patimă pentru vedete locale și naționale. Accepta influența occidentului și se modela după modele venite din lumea de atunci. O civilizație complicată, cu realizări importante, cu marile crize sociale. Oameni cu bucuria de a fi scăpat de un război, cu optimism, naivitate, pregătind drama colectivă din Est, cântând, iubind, trădând, spionând.

Povestea Zarazei a  fost fascinantă, plină de culoare, atrăgând prin viața aparentă de succes. Tânăra femeie, frumoasă, cu impact asupra bărbaților din orice mediu social, era cea mai atractivă prezență a Bucureștiului frământat, din anii patruzeci și după război. A  fost o prostituată cu renume, deși își dăruia trupul, în ciuda tuturor încercărilor bărbaților, mereu interesați, nu își deschidea inima, poate, cu excepția lui Cristian Vasile pentru care a făcut o pasiune. Aici era misterul femeii, legenda urbană, dar și misterul perioadei, secretul femeii care a dominat/ domină prin amor la modă, prin legendă, secrete, intrigi…

Zaraza cunoscuse, prin Maria, bună prietenă cu Prințesa Martha, dar și prin cei din anturajul Palatului Mogoșoaia, lumea importantă din societatea românească și dintre oamenii de la ambasadele din București. Acest lucru se datora întâlnirilor organizate de Prințesa Martha Bibescu, în timpul multor serate, unde tânăra intrase în legătură cu oameni de mare influență din anturajul familiei Bibescu, cu relații în toată Europa. În fond, după cum arată Ion Dulugeac, a fost special pregătită de familia Prințesei pentru a activa ca spioană în aceste cercuri, știut că în patul pasiunilor, bărbații cedează multe informații. Prințesa i-a oferit educația necesară, plus resursele, a format-o ca valoare pentru politica românească într-un domeniu complex, complicat, cu risc: spionajul. Prin farmecul ei, se putea ajunge la mintea multor bărbați, așa s-au aflat multe din informațiile care ar fi putut avea impact asupra țării, activitate delicată, realizată cu multă abilitate. A investi într-o femeie frumoasă însemna a avea succes în politică, a deține chile multor sfere de influență. 

Avem, de asemenea, atmosfera din restaurantele de altă dată, anticipând marile petreceri de astăzi, cu lumea complexă de atunci: întreprinzători, artiști cunoscuți, politicieni care frecventau localurile, ambasadori, oameni politici. Acolo se întâlneau forțele sociale și țeseau noi strategii de a rămâne la putere și în atenția lumii.

Pe de altă parte, apar și scriitori cunoscuți: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Fănuș Neagu  etc. Sunt prezentați pe larg și compozitorii vremii, cu o viață fulminantă, precum Petre Burcă sau George Sbârcea. Tangențial, autorul ne redă versurile cântecelor la modă, astfel atmosfera este întregită, aducând o undă de viață boemă într-o lume tensionată. Cântăreții vremii (Cristian Vasile, Zavaidoc, Jan Moscopol, Gion etc.), care se luptau pentru cota de piață din localurile din București, sunt bine prezentați, cu pasiunile, fricile și aventurile lor. Este pusă în lumină rivalitatea dintre Zavaidoc și Cristian Vasile, rivalitate cu risc social. Sunt implicate bande de cartier, polițiști specializați, regizori de film sau teatru, criminaliști etc. Pe fondul acestei rivalități dure, este extrasă Zaraza din mediul social, i se schimbă identitatea și este plasată în Est, la Kremlin. De pregătirea ei s-a ocupat Klara Moskal, agent instructor. Astfel, cu o nouă identitate, dar cu farmecul feminin intact, Zaraza ajunge până în inima puterii sovietice. Noul ei nume: Popov Yelena Zaraz. În acest mediu, autorul ne prezintă istoria Chișinăului, mitul Păpușilor Matrioșka, obiceiurile de la Kremlin. Importante sunt momentele când este adus în prim plan Mareșalul Beria, un apropiat a lui Stalin, personaj al terorii sovietice. Afemeiat și uns cu toate alifiile comuniste, el joacă un rol atroce în schema puterii de la Kremlin. Zaraza ajungând în apropierea lui, evitând capcane și ispite. Mit, legendă, realism, iată rețeta succesului. În fond istoria are meandrele ei. Cititorul poate pipăi povestea acestor personaje ale vremii.

La un moment dat, această lume aparent facilă, este chemată să salveze interesele românești în zona puterii sovietice, ceea ce s-a și  petrecut, războiul aducând multe presiuni asupra societății românești. Apoi pericolele care putea apărea din diferite zone ale Europei. Rețeaua socială, complexă, creată de Prințesa Martha Bibescu și soțul acesteia, a acționat la momentul oportun. Sfârșitul narațiunii ne arată o femeie nostalgică, una care a putut să evadeze din sfera sovietică și să revină în țară. În ultimele pagini, Zaraza, cu o nouă identitate, Zamfira Graur, ține să fie prezentă la înmormântare lui Cristian Vasile, un personaj tragic al vremurilor ultime. El și-a pierdut strălucirea de altă dată, dispariția violentă a Zarazei, la momentul acut al narațiunii, i-a afectat ființa. Ea ține să privească de departe finalul unei epoci în care a fost activă până la sacrificiu, punctând tabloul cu o prezență subtilă. 

Un personaj complicat, Zaraza, se pare, a avut girul serviciilor secrete ale vremii și acceptul oamenilor puterii, precum Ana Pauker, pentru a fi utilizată în interesele de moment ale țării. Iată cum se croiește istoria, de aceea lumea are nevoie și de mituri moderne și de întâmplări neprevăzute.

De reținut și destinul Prințesei Martha Bibescu, un personaj cu stil, dominând prin eleganță, cultură, inteligență epoca. A ținut să lase palatul în patrimoniul național, preferând să se retragă în occident, înțelegând că epoca aduce alte valori, alte paradigme sociale. Zaraza și Prințesa, femei în oglindă, fiecare de partea care i-a fost rezervată de istorie.

Stilul lui Ion Dulugeac este realist, combinație între narațiune, documentar, povestea familiei, în toate - un tablou interesant din vremurile care au trecut peste București, cu impact asupra țării. Senzația lăsată este că la această carte au scris mai multe persoane, unele tablouri sunt pagini evidente de documentar, altele o narațiune de iubire, altele pagini de boemă artistică. Adaptabilitatea fiind o caracteristică a romanelor lui Dulugeac. Povestea este susținută de atmosfera generală, de starea din fiecare anotimp, scurte descrieri ale naturii. Pe unele locuri este grăbit sau facil.

Deși unele tablouri fac parte dintr-o realitate echilibrată, autorul apelează și la scene de amor, o abilitate de a atrage cititorul, știut că acestea creează interes pentru un anume gen de lectură și asigură vandabilitatea cărții. Pentru mediul academic aceste scene constituie un motiv de a promova facilul, dar ele fac parte din viață, cu bune și rele. Cititorul având opțiunea de a alege între poveste și document de epocă. De reținut că romanul continuă narațiunea din alte romane, Mamaia Anta și Prințesa (2022) sau Zaraza (2023), autorul fiind și directorul Editurii Romhelion. A promovat mai multe cicluri/ colecții prin cărțile scrise și publicate: Viața la țară; Vise spulberate; A fost odată la… Jilava; Femeile prin viața noastră; Legendă și realitate. Toate având menirea să promoveze realismul care marchează viața oamenilor ca joc între facil, mit, istorie aspră, violență și șiretenie. Secretele, spionajul, aventurile bărbaților sau ale femeilor, piperul istoriei, recuperarea memoriei, sunt teme care atrag mereu…

Zaraza, o femeie emblemă, precum Marilyn Monroe în America, dar și pe plan universal, un mit, feminitatea într-o formulă unică, semn pentru lumea boemă, flămândă după senzațional.

Dincolo de legendă, faptul că Zaraza a fost implicată în numeroase acțiuni de spionaj, promovate de folclorul urban, arată că lumea are nevoie și de basme actuale, pentru a acoperi crizele epocilor descrise academic de istorici de toate stilurile…

 

Constantin Stancu

*Text publicat în rev. Boem@, nr. 10/26

 

David Valentin - Râzi cu lacrimi, Editura Pim, 2026. Semnal, semne, sonete cu tâlc

 

Doina Bălțat - RĂMÂNEREA LUMINII, Editura Vatra veche, 2026. Semnal, câteva note

 

Povestea chiar Pe masa de operație...

 

Constantin Stancu, Pe masa de operaţie, roman, Editura Rafet, 2011.

 

 

Câteva schiţe literare ale autorului

 

 

1.    Noutatea viziunii asupra existenţei.

În romanul Pe masa de operaţie viziunea se bazează pe scrierile vechi, solide şi pe ultimele descoperiri ştiinţifice, începând cu cea mai cunoscută scriere Sefer Yetzirach, dar şi pe analiza făcută de specialişti privind existenţa vieţii ca o formă desăvârşită de creaţie, având în spatele cortinei Creatorul. Vezi cartea Codul lui Dumnezeu de Gregg Braden. Astfel fiecare om are o valoare, iar modul în care ne relaţionăm în viaţă însemnă un mesaj. Literele, la izvorul lor, aveau fiecare o semnificaţie, astfel că fiecare personaj al cărţii aduce un semn care se integrează într-un mesaj mai larg.

Datorită păcatului omului lumea este bolnavă spiritual şi fizic, iar indivizii, prin relaţia cu lumea, sunt bolnavi şi ei nu ştiu de ce. Operaţia este una spirituală, a devenirii, în care putem fi incluşi dacă acceptăm eliminarea răului. Mesajul se găseşte şi în volumul de versuri semnat de Aurel Pantea Negru pe negru, într-un poem de început interesant, care porneşte tot de la textele vechi…Acolo lumina se stinge în momentul actului de cunoaştere…

Personajul principal nu are nume, fiecare din noi poate fi cel aflat pe masa de operaţie. Personajele secundare au nume simbolice, pornind de la literele vechi ebraice, limbă în care a fost iniţial scris parte bună din Scriptură (Vechiul Testament). În această limbă se exprimau pentru prima dată scribii şi are cuvinte speciale. În limba română nu există cuvinte echivalente pentru unele mesaje aşa cum o foloseau vechii scribi. Totodată numele Creatorului în limba ebraică veche era YHWH, iar fiecare literă din acest cuvânt are şi o valoare, valoare corespondentă în Tabelul lui Mendeleev, ceea ce arată că viaţa are la bază oxigenul, hidrogenul, carbonul, azotul şi că numele lui Dumnezeu este scris în chiar codul nostru genetic, prin compoziţie. Din acest motiv personajul principal nu are un nume, numele personal este umbrit de numele Creatorului pe care îl purtăm în codul genetic, iar pe de altă parte fiecare din noi este un bolnav. Am explicat în ultimele pagini din roman semnificaţia literelor sau numelor purtate de personaje.

Extirparea unui rinichi este simbolică, Dumnezeu cercetează inima şi rinichii omului conform scrierilor sacre. Vedeţi şi analiza făcută  romanului de Adrian Botez, scriitor, critic literar, om de cultură.

Orbirea este boala lumii moderne, omul modern are ochi dar nu vede, are aparate de a plonja în microcosmos sau macrocosm, dar nu vede.

Explicaţia ar putea continua, dar mă opresc, dacă aţi fi lecturat romanul dar, mai ales, ultimele pagini, aţi fi înţeles mesajul.

 

2.    Coerenţa construcţiei epice sau incoerenţa ca modalitate literară de prezentare a mesajului.

 

Romanul se desfăşoară pe trei planuri cu legătură între ele. Planul celui operat, aflat pe masa de operaţie. Planul lumii reale în care a trăit personajul principal şi care îi cauzează boala. Planul din vis care se materializează ulterior în personajul continuator al construcţiei romanului, ca mod de a depăşi boala. Dacă personajul anonim dispare (a fost operat), existenţa este continuată de omul din vis, ca expresie a „naşterii din nou” din punct de vedere spiritual, respectiv operaţia a reuşit, iar omul cel nou continuă altfel viaţa, mai aproape de natură, acceptând plata preţului...

Poetul exprimă omul dornic de viaţă, aflat la limita existenţei, pasibil de a ajunge pe masa de operaţie.

Poeţii au nume simbolice, dar accesibile pentru că sunt purtători de mesaj prin viaţa lor. Vezi viaţa poetului Nichita Stănescu sau Lucian Blaga. În subtext se înţelege acest lucru.  Finalul dezleagă misterul, fiind explicit, la fel ca în vechile cărţi apocaliptice…

Am optat pentru un roman scurt, specific vremurilor moderne, cititorii câţi mai sunt, nu au timpul necesar, li se oferă doar esenţa. Un tânăr studiază până la treizeci de ani: facultate, masterat, studii aprofundate, specializare şi nu are timpul necesar lecturilor masive. Se trezeşte la treizeci de ani fără familie, fără copii, apoi urmează ciclul, mult întârziat, acesta este şi motivul pentru care romanul este sintetic…

 

3.    Expresivitatea limbii române utilizate.

 

Romanul este scris într-o limbă simplă, dar nu simplistă. Poate oricine înţelege povestea, dar gradul de acces la mesaj este gradat, cine înţelege simbolurile, înţelege mesajul final. Am utilizat limbajul simplu al vechilor scrieri, dar în background este un metalimbaj. Pentru asta e nevoie de înţelege simbolurile, cărţile vechi, scopul pentru care a fost creat omul,  mesajul final… Cu alte cuvinte mesajul este mai complicat, limbajul este direct şi simplu.

Ca să mă explic: J. L. Borgese are o povestire simplă, un om stă pe o bancă, iar alături este un tânăr, tânărul de lângă el este omul acela la o altă vârstă. Limbaj simplu, mesaj elevat.

 

 

Atenţie!

 

În paralel, din studiile făcute public rezultă interesul scăzut al cetăţeanului român pentru lecturi.

 

Peste jumătate dintre romani nu au citit nici măcar o carte in anul 2012, arata un sondaj realizat de Institutul Roman de Studii Sociale (IRSS) la comanda postului TVH 2.0.Cei care au răspuns la sondaj au citit 5 sau peste 5 cărţi, 21% au terminat de citit 1-2 cărţi, iar 11% au citit 3-4 cărţi in 2012.