marți, 26 ianuarie 2021

Constantin Stancu - Toate drumurile încep de la Ierusalim

Ion Scorobete: un poem din vremea pandemiei... Bagaj de mână cu sau fără izoletă (11)

Ion Scorobete
 

Po(e)mul... Frate ne ești, simbol și prezență

 

Pomul

 

 

Tu, pom puternic, înalt,

Cu vârful ramurilor atingi

Cerul albastru, cu adevărat,

Pomule, tu ştii să plângi?

 

Lumina e la tine-n ramuri,

Mierla poate cuibul să-şi facă,

Eşti semn pentru neamuri,

O, greierii nu vor să tacă...



 

Pomule, tu ne eşti simbol,

Pomule, chiar frate ne eşti,

Te-ai născut, în ger, viu şi gol

Cum se nasc și cele cereşti!...

 

Pomule, tu trebuie să ştii,

Iată, o secure ai în rădăcini,

E semnul aspru a celor vii,

Învăluit în, triste, albe minuni...

 

Fără roadă vei îmbrăţişa

Focul precum un anotimp,

Moartea, da, se va-înfăţişa,

Nu vei avea iubire, timp...

 

Ar trebui să ai o roadă bună,

O naştere în Duhul Sfânt,

Cineva o să-ţi și spună -

Luminat eşti prin Cuvânt...

 

Omule, tu eşti acel pom

Şi Patria este aproape,

Omule, tu ai un Domn -

Iisus venind pe timp şi ape...


C Stancu


Foto: I. Badiu - Imagine din Retezat

Voicu Lăzăruț, Viața după dosar... - Este o analiză între luciditate şi revoltă. Dacă există o artă a vieţii, există şi o artă a superficialităţii şi a minciunii. Cu ironie, Voicu Lăzăruţ reţine un citat din J.W. Lec: „Abia, când am ajuns în beznă, mi s-a luminat capul!”

 

Arta de a trăi

 

(Voicu Lăzăruţ, Viaţa după dosar, Deva:Editura Gligor Haşa, 2015)

 

Viaţa după dosar, o viaţă complicată, o viaţă irepetabilă. Voicu Lăzăruţ, curajos şi frenetic, îşi prezintă viaţa prin prisma celui aflat sub lupa fostelor organe ale securităţii. Una era varianta „oficială” pusă de prieteni şi apropiaţi în fişierele organelor de informaţii, alta e varianta trăită, durută şi lăcrimată. Revoltat pe sportul „dosariada”, la modă după anul 1989, revoltat pe caracterul unor oameni pe care i-a considerat prieteni, scriitorul se aruncă în lanul de fapte. Faptele cetăţeanului în vremea vieţii sale.



Plecând de la imaginea liniştită din zonele publice ale oraşului, cu pensionari amabili şi binevoitori, cu pensii babane şi trecut armonios după regula comunismului bine asezonat cu duplicitari, autorul îşi prezintă viaţa cu simplitate, mânie şi, chiar, furie.

Dosar? Vreţi dosarul, iată, e aici, la dispoziţia dumneavoastră!

Viaţa: Arta de a trăi şi a îmbătrâni! Cei sensibili înnebunesc, dragostea îi copleşeşte, vin regrete, boli, neantul cu ritual şi reţete compensate. Neputinţele cele de toate zilele. Toţi vom ajunge în acest punct, irepetabil şi brutal. Rămân amintirile, singurătate, fuga în virtual, iubirile care te ajung din urmă, pasiunile care au adus timpuri de foc. Fotbal, jocuri de societate, vremuri cu mituri şi istorii care au făcut... istorie. România este a noastră, miturile ne aparţin, boala poate fi ocolită prin fantezie.

Surprinzător, autorul ne prezintă şi o bibliografie, cărţile care au modelat textele, cărţile care i-au inundat viaţa, de la Inteligenţa materiei la Candidaţi la fericire, de la Idiotul la celebrele legi ale lui Murphy, de la Ghidul birocratului la Regele manelelor. Şocul „dosariadei”, şocul morţii şi al efemerului în pânza de păianjen a eternităţii.

Argumentele autorului: „De ce mai vreau Dosarul CNSAS? Pentru simplu fapt că vreau să văd cine şi ce a scris în caracterizări şi turnătorii despre mine şi familia mea, noi trei, membrii de nădejde şi de conducere ai P.C.R. Vreau să-mi elucidez propriul trecut, pe etape. Vreau să se deconspire structurile şi acţiunile securităţii, cu efecte asupra întregii mele generaţii. Vreau să-i ghicesc şi să-i recunosc clar pe cei ce făceau această mizeră activitate” (p.6).

Arta de a trăi, este arta dezamăgirii: Oameni în care cetăţeanul de rând şi-a pus nădejdea. Vin minciuni, interesul care acoperă caractere, cultură, educaţie, agresivitatea celor care fug după avere, avere, avere...  O revoltă împotriva sistemului. „Societatea noastră de acum miroase a lene, a minciună, superficialitate politică, făcută de incapabili. Peste tot sunt judecăţi fără minte şi caracter, aproape toţi mimează munca şi gândirea, deşi, peste tot miroase a creier ars sau mâinile bătătorite” (p.24). Este o analiză între luciditate şi revoltă. Dacă există o artă a vieţii, există şi o artă a superficialităţii şi a minciunii. Cu ironie, Voicu Lăzăruţ reţine un citat din J.W. Lec: „Abia, când am ajuns în beznă, mi s-a luminat capul!”.

Interesante sunt pasajele în care autorul abordează fotbalul ca fenomen social complex, o lume a bărbaţilor care apar eroi, vedete, rataţi, mizerie şi glorie. Memorialistul reţine cu plăcere acest spectacol social oferit de fotbal, fără documentare, fără analize pe statistici, doar bucurie plină. El reţine un citat din S. Heginbotham: „Oricine a inventat fotbalul, ar trebui să fie venerat, ca un Zeu!”. Apoi, plonjează în viaţa unor fotbalişti care au activat în provincie. O face cu atenţie, redând dramele, erorile, greşeala. Oameni care s-au ratat. Viciile i-au răpus, zeii de o zi au căzut în noroi. De ce? Voicu Lăzăruţ are răbdarea de a nara, povestea este una tragică, povestea unor gladiatori care au murit fără să ştie de ce. Vremuri şi oameni în iarbă...

Iarba acoperă toate...

Interesant este capitolul dedicat cartoforilor, jucătorilor de jocuri de noroc, otrava societăţii, microbul care distruge suflete. Analiza făcută este una devastatoare, e analiza unei societăţi în cădere, redă în microcosmos marile valuri din macrocosmos. „Este flagelul moral şi vital al contemporaneităţii! Este speranţa, ce veşnic nu moare! Jocul în sine, jocul de cărţi este de fapt, jocul de numere sau figuri. Este în prezent amplificat astăzi, dar în genetica omenirii există de mii de ani” (p.197). Ne sunt prezentate destine şi fapte de „gambler”.

Despre istoria care ne-a afectat viaţa, memorialistul reţine o definiţie luată din emisiunile de televiziune: Petru Groza = Don Quijote / Romulus Zăroni = Sancho Panza. Politica a ridicat oameni pe piedestal, i-a coborât pe unii, rămân miturile, bancurile, clipele pline de umor şi zădărnicie. „Petru Groza nu a fost un filozof al istoriei, ci un iscusit al vieţii, care a trăit mereu în contradicţie, când cu burghezia, când cu dictatura proletariatului”. Acestui erou de film, personalitate controversată, un tânăr istoric, Dorin Liviu Birfoi, i-a dedicat o carte importantă: Petru Groza, ultimul burghez. Voicu Lăzăruţ remarcă faptul că istoricul s-a documentat asiduu, a creat un personaj şi mai complex decât a fost în realitate. Analiza făcută în Viaţa după dosar este una ludică, fiecare om a avut şi va avea un dosar undeva.

Despre iubirile cu tâlc, putem reţine că există un tumult al hormonilor adormiţi, o veşnică alergare spre plăceri care nu consolidează. Autorul povesteşte cu plăcere aventuri care s-au sfârşit în „cutia cu amintiri”. Sunt evenimente care au făcut deliciul bărbatului tânăr, amintiri care acum sapă la baza viselor.   

„Erau minţi ale unor femei mai tinere, la care n-am umblat deloc, le-am iubit în stare brută. Căci îmi plăceau femeile, cu un corp şi o curăţenie perfectă şi să fie puţin curve. Au existat pentru câteva ore sau zile, în viaţa mea şi femei „ghips” sau marmoreene, care erau bune de soţii, poate, doar, după 60 de ani sau de murături, poate într-o altă viaţă, femei amorfe, pe care le-am evitat, cât am putut, în viaţa amoroasă” (p.250).

Tristeţe şi luciditate în prejma morţii, pentru unii oameni care s-au dus în cimitirul necesar, a fost o oportunitate orizontală. Autorul abordează fenomenul cu o energie specifică bărbatului care priveşte în mai multe direcţii, convins că viitorul stă pe stânca trecutului, iar prezentul merită puţină atenţie. „În cimitirul dragilor noştri înaintaşi îngropăm vieţi, care au avut tot timpul frica de moarte. La unii a fost mai mare frica de sărăcie, accidente, boli, singurătate, când erau în viaţă, până au trecut în altă lume. Nu pentru că eu mă dau „Doctor în Frică”, dar frica este boală universală” (p.95).

Pentru Voicu Lăzăruţ dosarul este ocazia perfectă să retrăiască momente fierbinţi ale vieţii. Temele în carte, aparent fără legătură, se leagă prin timpul mărturisirii. Totul pare a fi venit foarte repede. Sociologia, psihologia, sportul, literatura, iubirile, greşelile sunt prinse în filmul propriu, după un scenariu care se doreşte veridic. Taina aparţine celui care scrie, celui care uneşte părţile pentru a forma întregul.

Există în această carte teme pentru mai multe cărţi. Cu timpul, scrisul lui Voicu Lăzăruţ va căpăta mai multă consistenţă. Naraţiunea se va fixa pe teme majore bine coagulate în viaţa reală. Interesul său pentru lumea în care a trăit, trăieşte şi speră să creadă, este autentic. Revolta se transformă treptat în jurnal, foamea de adevăr îl presează, sensurile scapă multelor personaje care se mişcă în planul poveştii. Remarcabil faptul că fiecare dintre capitole are unul sau două citate din scriitori sau personalităţi importante. El leagă viaţa după dosar de marile evenimente culturale care au zguduit lumea. Conştiinţele au fost marcate de vorbe celebre. Generaţiilor care vin după cele petrecute, nu vor înţelege misterul care a ţinut în priză alte generaţii, în ciuda tensiunilor sociale. Cu alte cuvinte, este o artă modul în care trăim acest dar.

Povestea începe banal: „...viaţa de pensionar îţi oferă o pensie mică, dar o libertate mare de acţiune, o independenţă şi o libertate de invidiat, m-am hotărât într-o frumoasă zi de iarnă, să fac o cerere de acces la dosar...”(p.5).

Finalul este încrâncenat: „Categorisim oamenii, cântărim creiere şi caractere, de pe poziţia noastră, de pe un piedestal temporal. Ne erijăm în legiuitori, judecători, profeţi şi, în general, schimbăm destine umane, cu un aer dictatorial şi de intoleranţă” (p. 308).

 

Constantin Stancu

Feb, 2016

 

 

 

Mirela-Ioana Dorcescu, Celesta... Un roman al întâlnirilor... „Arina își povestește experiențele în această carte, se rupe din căsătoria ei anterioară, devine liberă și deschisă unei noi relații, una visată, dorită, una ideală. Teodoru o inițiază în această călătorie unică, inedită, la o vârstă complicată, când oamenii s-au așezat în matca unor relații consolidate, fără riscuri sociale, spirituale, existențiale. Acceptă provocarea, are simțul eternității, energia necesară de a continua. Viața celor doi se reface din cenușă, din zgura unor fapte arse. Iubirea este motorul care pune în mișcare lumea”

 

Constantin Stancu

 

Edenul de lângă noi

 

 

 

Celesta este un roman dens și incitant, plin de surprize și căutând certitudini, scris cu pasiune de Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu și publicat la Timișoara: Editura Mirton, 2018*. Subiectul textului îl constituie experiențele unei femei mature, Arina, în relația sa cu Teodoru, personalitate puternică, înzestrată cu energia unui destin de excepție.

Ambii, ajunși la vârsta deplinei cunoașteri a vieții, au ocazia să intre într-o zonă a descoperirilor, printr-o iubire înnobilată de curiozitatea depășirii limitelor convenționale.

Teodoru, poet, cult, cu operă consolidată, capabil de creații valoroase, participant la viața culturală a orașului, se află după un mariaj încheiat cu pierderea soției, desemnată, în carte, prin pronumele EA, convertit în substantiv propriu. Aceasta este Celesta, cu alte cuvinte, femeia care a trecut dincolo, în lumea exclusiv spirituală. Cei doi au format un cuplu întemeiat pe iubire, au avut o relație strânsă, până la contopire. Două suflete într-un trup… O parte s-a dus, a rămas sufletul, atins de eternitatea clipei de iubire. Teodoru simte pierderea ca pe o rană, caută să depășească drama prin munca sa de scriitor și de recuperator al operei celei care i-a fost parte din ființă. Caută să se autodefinească. Omul, însă, nu este destinat să trăiască singur, ducând în suflet tot timpul și nontimpul primit în anii anteriori. Teodoru se desprinde cu greu de trecut, de miracole.

Arina apare, însă, în economia divină și schimbă perspectivele. Profesor universitar, preocupată de viața literară, de opera lui Teodoru ca mărturie în epocă, în stare să pună în valoare maximă creația poetului, intervine, prin destin și predestinare, în viața lui Teodoru.


Arina își povestește experiențele în această carte, se rupe din căsătoria ei anterioară, devine liberă și deschisă unei noi relații, una visată, dorită, una ideală. Teodoru o inițiază în această călătorie unică, inedită, la o vârstă complicată, când oamenii s-au așezat în matca unor relații consolidate, fără riscuri sociale, spirituale, existențiale. Acceptă provocarea, are simțul eternității, energia necesară de a continua. Viața celor doi se reface din cenușă, din zgura unor fapte arse. Iubirea este motorul care pune în mișcare lumea. În această călătorie de inițiere, Arina se confruntă cu EA, fosta soție a bărbatului iubit: o umbră permanentă, greu de explicat. Teodoru mai păstrează în biroul lui urna cu cenușa fostei soții, ca o prezență bizară pentru restul oamenilor. Femeia nu poate înțelege, la început,  această legătură a lui Teodoru cu EA. Există, la prima impresie, ceva inacceptabil și de netrăit.     

El, cunoscător al tainelor feminine, om cu o cultură profundă, adept al valorilor creștine, o duce în labirint, îi prezintă oglinzile necesare, o reînvăță lumea pierdută a cuplului EL și EA (Ish / Isha), așa cum a stabilit-o Creatorul.

Fosta soție (EA) este o prezență spirituală, una care nu piere, e la fel de vie în mintea bărbatului, în lumea subtilă a universului, precum orice altă entitate. Așa va fi și Arina. El este responsabil, din acest punct de vedere, pentru femeile din viața sa, în mod egal, cum s-a rânduit la Geneză.

Întrebările pe care și le pune Arina, frământările zilnice, copleșitoare, și luminile iubirii îi desăvârșesc identitatea. Devine femeia care-și urmează bărbatul, dispusă mereu să învețe, să înțeleagă. O inițiere destul de lentă, valorile culturale, dialogul, capacitatea de adaptare, dorința de împlinire deplină o duc într-o zonă a certitudinilor spirituale. În toate se simte Mâna lui Dumnezeu, pentru că ei se pun la dispoziția energiilor divine care pot schimba oamenii.

Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu reușește performanța de a scrie un roman al tensiunii dintre bărbat și femeia sa, de a povesti noua experiență, într-un limbaj deschis, sincer și curat.

Teodoru are capacitatea de a duce această relație în zone greu de bănuit la început, se recuperează timpul risipit în fapte simbol. El este bărbatul-preot, se îmbracă elegant, folosește un parfum rafinat, este atent la gesturi, ca într-un ritual, cuvintele sale au forța de a influența mintea iubitei (metanoia) și de a o duce în zone tainice. Este arhetipul, recuperează amprentele divine. În fața iubirii, dispar, la ambii protagoniști, orgoliile, mândria, experiența de viață asimilată prin uzanțele normale, apărând, în schimb, bucuria, curiozitatea, puterea de a învăța.

Evoluțiile din cuplu sunt analizate deschis, uneori, cu multă duritate, se pătrunde în mintea personajelor ca într-o sală cu oglinzi. Sinceritatea și capacitatea de a vedea peste limite rezolvă echilibrul dintre cei doi. Restul personajelor dau consistență povestirii, sunt apariții fugare, colegi, admiratori și copii, maturi și ei. Personajele conferă dinamism povestirii, pun în evidență frumusețea relației dintre el (Teodoru) și ea (Arina).

Este o poveste de dragoste? Așa intenționa autoarea. La final, descoperim o poveste a inițierii în lumea spirituală, lumea care pune în mișcare carnea, materia, sângele. Principiile biblice luminează narațiunea, o limpezesc, simbolurile se încheagă, universul se reface în mintea celor doi pe alte coordonate.

Povestea demonstrează că oamenii se caută pe sine, iubirea este o relație ce durează în eternitate, dincolo de aparențe. Raiul este lângă noi, poate fi atins cu inima, se deschide un alt orizont după faptele de fiecare zi.

Sunt câteva etape simbol: În Piața Libertății din cetatea lor (Timișoara), o țigăncușă vindea brândușe. Teodoru i-a cumpărat un buchet Arinei. Țigăncușa are o remarcă pentru cei doi: „Frumoasă doamnă ai!” (p. 47). Vânzătoarea de flori are  vocație divinatorie, ca în marile mituri antice.

Urmează căsătoria, oficiată direct, în parc, de cei doi, în fața lui Dumnezeu, fără intermediari, ca un jurământ pur, de nerefuzat. Teodoru citează din Biblie un text (cititorul va afla conținutul), este bărbatul-preot care își duce femeia în fața Cerului. Ulterior, cei doi apelează la ritualul civil și bisericesc al căsătoriei, la tradiția din lume, care  consolidează și aduce siguranță.

Călătoria celor doi la Carani, satul natal al Arinei, este o călătorie de inițiere inversă pentru Teodoru, el acceptă universul femeii sale ca pe un dat favorabil.

În final, urna cu cenușa EI (a fostei soții) este îngropată conform ritualului bisericesc, realitatea văzută devine (măcar temporar) o certitudine. Umbrele se topesc în pasta timpului brut.    

Livius Petru Bercea notează, pe coperta interioară a cărții: „Celesta este un Bildungsroman modern, cu deschideri metafizice, în care Teodoru (poet de succes, bun cunoscător al Bibliei, el însuși în căutarea unui echilibru interior, deci având nevoie de <<sprijin>>) își va asuma rolul de Pygmalion, în raport cu Arina (a cărei realizare profesională nu poate contrabalansa neîmplinirea afectivă)”.

Iată cum redă Arina clipa trăită, experiența unică de a fi iubită de Teodoru: „Trăiam clipa. Lunga mea clipă de fericire. Istovitoare. Sclipitoare. Uitasem cu desăvârșire toate întrebările de până acum. În sufletul meu era pace. Mă odihneam, în sfârșit. În armonie. Trăiam dragostea fără nicio umbră de îndoială. Din copilărie, de când mă iubeau bunicii, n-am avut parte de o asemenea dragoste” (p. 72).

Frământările femeii, prinsă între relații sociale dure, general acceptate, și iubirea care deschidea noi orizonturi, sunt descrise cu emoție: „Ceea ce oamenii legii amânau sine die, a împlinit Dumnezeu repede și tranșant. Nimeni nu a avut de suferit. Fiecare a primit ce merita. S-a limpezit situația, s-a netezit calea pentru mine. Următorii pași i-am făcut singură. Motivată de sentința definitivă de divorț. De vârsta mea. De sprijinul necondiționat al familiei mele. De brațul protector al lui Teodoru. De convingerea că Dumnezeu mi-a dat un semn clar că exist pentru El și că merit ajutorul Lui. Cel Drept mă eliberase” (p. 103).

Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu povestește simplu, sincer, fraza ei are un fior care străbate mesajul real, ea se armonizează cu dramele pe care le descrie. Le înțelege și le pune sub lumina Providenței. În spatele narațiunii, sunt personaje concrete, care au suferit pentru a se pune pe linia desăvârșirii.

Istoria literară va reține episodul povestit, ca pe o bază serioasă de analiză a vremii în care s-au scris cărți importante. Cine a citit cărțile lui Eugen Dorcescu va înțelege mai mult din povestea de dragoste prezentată de Arina. Unele lucruri merită a se păstra în tăcere și cu sfială. Altele se pot expune deschis, există modele prin care lumea devine mai frumoasă. Depinde și de valorile spirituale pe care ni le asumăm. Arina, de exemplu, află întreaga poveste a Bibliei de la Teodoru, cunoaște astfel, mai profund, cum a modelat Dumnezeu Adevărul dat oamenilor, ca o eliberare de țărâna trecătoare din care am fost făcuți. Povestea Bibliei devine povestea lor, povestea omului care iubește sub stele grele de lumini, ce i-au devenit străine prin uitare (p.p. 156-158). Iată cum explică Teodoru textul sacru: „Aceste Cărți sacre și povestea lor reprezintă Minunea Minunilor! Frumusețea Frumuseților! Sunt inspirate de Duhul Sfânt. Se simte. Când citești oricare verset din Textul canonic, resimți un suflu teribil, o energie copleșitoare” (p.p. 157-158).

Arina recunoaște, în povestea aceasta, că personajele cărților sale sunt cele care o ajută să se caute și să se regăsească. Prin faptele, prin vorbele lor, prin dramele care sparg eternitatea secretă și permeabilă, câteodată.

 

 

C Stancu

______________

*Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, Celesta (O poveste de dragoste), roman, 207 pagini, Timișoara: Editura Mirton, 2018.

       Foto: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Revista „Vatra veche”, nr. 1/2021. Semnal, sumar, lecturi

 


Revista

VATRA VECHE 1/2021

În sumar:

Florin Piersic sau arta ca viață, de acad. Ioan Aurel Pop/3

Asterisc. Florin Piersic - 85, de Nicolae Băciuț/3

Vitrina. Despre o reverență la ceas aniversar (Nicolae Băciuț), de Valeria Bilț/5

Vatra veche dialog cu Niculae Gheran, de Virgil Rațiu/7

Limpeziri, de Ioan Mânăscurtă/10

Vatra veche dialog cu Mihaela Malea Stroe, de Mariana Terra/11

In Memoriam. Acad. Alexandru Surdu/14

Rădăcină a spiritului de neam, Eminul (Al. Surdu), de Traian Dinorel-Stănciulescu/15

Poezii de Iulia Pațiu/16

Geniul lui Brâncuși în Japonia, de Radu Șerban/17

În puterea avatarurilor, poem de Cora Botez/20

In Memoriam. Cora Botezatu – viitorul din trecut, de Nicolae Băciuț/21

Asterisc. Memorialistică. Alexandru Mironescu, de Dorin Nădrău/22

Mai altfel, despre Veronica Micle, de Dumitru Hurubă/23

Corespondenţa lui Dimitrie Stelaru, de Gheorghe Sarău/24

Aniversări. Aron Cotruș, de Nicolae Băciuț/25

Aron Cotruș și poezia chtonică, de Nicolae Suciu/25

Ochean întors. Iubirile lui Nichita Stănescu. de Emilia Luchian/28

Dedicații, de Nelu Stan/30

Mărturii/mărtirisiri. Doru Pavel. Procese și avocați/31

Evocări din vremuri grele, de Doru Pavel/32

Cronica literară. Arca format A5 (Răzvan Ducan), de Nicolae Suciu/33

Condeiul de flori (Georgeta Minodora Resteman), de Valeria Manta Tăicuțu/36

Psalmii lui Dosoftei, de Luminița Cornea/37

Clopotul NeTăcerii (Florentin Smarandache), de Traian Vasilcău/38

Floarea de lotus (Domnița Neaga), de Corneliu Vasile/39

Nevoia de poezie (Veronica Pavel Lerner), de Rodica Gârlean u Costea/40

Meditații sentimentale (Alexandru Ciocioi), de Aureliu Goci/40

Momente din Viață (Vasile Dan Zaberca), de Daniel Luca/41

Povestea (Alex Măroiu), de A.I. Brumaru/42

Covid 19, 2020 (Sorin Finchelstein), de Mihai Batog-Bujeniță/43

Caligrafii literare (Aurel Podaru), de Mircea Daroși/44

Vuietul apelor tulburi (Olivia Mândruțiu Rusu), de Livia Fumurescu/45

România văzută din Nord (Thomas Perle), de Mircea M. Pop/47

România văzută din Sud (Sigrid Katharina Eismann), de Mircea M. Pop/47

Un studiu despre literatura română (Antonina Roitburd ), de Mircea M. Pop/49

Flightbook/Romania, de Mircea M. Pop/50

Relaxarea (Mihai Ghivirigă), de Adrian Simeanu/50

Poezii de Stere Bucovală/51

Biblioteca Babel. Poezii de Dražen Katunarić, în românește de Valeriu Stancu/52

Documentele continuităţii. Transilvania, starea noastră de veghe, de Ioan-Aurel Pop/53

Pagini de istorie literară a Brașovului. I. Moștenirea lui Bănuț, de Adrian Lesenciuc/54

Poeme de Ana-Mirabela Diacu/56

Convorbiri duhovniceşti cu Î.P. S. Ioan, de Luminiţa Cornea/57

Pandemie și credință, de Theodor Damian/58

Muntele Athos din Muntele Athos, de Nicolae Băciuț/59

Plată și răsplată (Gh.Nicolae Șincan), de Nicolae Băciuț/61

Amvon. Tu știi ce-i lipsește sufletului tău?, de Gheorghe Nicolae Șincan/61

Analiză asupra conștiinței umane, de Florin Bengean/62

Sfințirea politicului, de Valeriu Tănasă/63

Poezii de George Ioniță/ 64

Ochean întors. Occident și Orient față în față cu schimbarea, de Silvia Urdea/65

Poezii de Mihaela Roșca/68

Starea prozei. Dac-aș fi Dumnezeu, de Ioan Fercu/69

În an centenary, Radu Stanca s-a întors acasă, de Anca Sîrghie/72

Descântec de poet, de Adrian Botez/74

Contemplând picturile lui Eugen Bratfanof, de Tania Nicolescu/75

Poeme de Iuliu Ionaș/76

Poeme de Carla Francesca Choppel/77

Șarpele Lucifer, de Eugen Mera/78

Zilele Babelor, de Horea Porumb/79

Literatură și film. Zidiți în generozitate, de Alexandru Jurcan/80

Interviu cu George Banu, de Liliana Popa/80

Din cauza motivului, de Dumitru Hurubă/81

Pigrame de Victor Marola/81

Epigrame, de Nicolae Matcaş/82

Lumea lui Larco, de Vasile Larco/83

De la un clasic citire. Georgeta Vătavu/83

Curier/83

Panoramic cultural 2021 (foto)/87

Ziua Culturii Naționale la statuia lui Mihai Eminescu (foto)/87

Acasă, poem de Nicolae Băciuț/88

Număr ilustrat cu lucrări de EUGEN BRATFANOF

 

 Lecturi:

https://constantinstancuscrib.wordpress.com/reviste/vatra-veche/

joi, 21 ianuarie 2021

Armonia Snack Bar, povestiri din vremea tranziție... Radu Igna și personajele care fac politica pe care o urăsc

 

O armonie complicată în vremuri de tranziție

 

 

Radu Igna este un romancier dedicat, romanele sale, proza scurtă îl recomandă ca unul serios, cu stil propriu, cu o viziune care pune în valoare timpul trăit și mărturisit. S-a remarcat în literatura română cu „stropi”, proză scurtă, care concentrează fragmente semnificative din viața personajelor reale și închipuite, unice în economia vieții.



Cartea Armonia Snack Bar*, ediție revăzută, în limba română și limba engleză, apărută la Iași: Editura PIM, 2018, reia o parte din textele apărute inițial la Editura Agerpress, 2008. Proza scurtă pune în valoare lumea pierdută a tranziției, dinamizată imediat după anul 1990, cu umbrele și luminile ei, cu tragediile apărute brusc în viața oamenilor. După mai bine de zece ani de la apariția cărții și la mai bine de douăzeci și cinci de ani de la întâmplările care marcat societatea, textele au altă greutate, în noua lumină se pot zări personajele care au făcut posibilă tranziția de la comunism la un capitalism cât de cât acceptabil, glisând în labirintul economiei de piață. 

De altfel cartea despre viaţa de veşnică tranziţie, de la superficialitatea de fiecare zi la viaţa fără orizont, a individului clasic, aflat pe holul istoriei, are ceva special. Atmosfera din spatele scrierilor este cea a României de ieri-astăzi în căutarea unei identităţi pierdute, a oamenilor în cătarea timpului stins şi a viitorului iluzoriu. Deşi cartea are mult umor în felul de a scrie al autorului, conține și o undă de tristeţe, toate modelate de moralistul bine intenționat, ea lasă loc optimismului de provincie, adică astăzi e bine, mâine va fi mai rău…

Titlurile schițelor sunt relevante: Drumul mare; Sacoșa de vinilin maro; Supeu pentru refacerea vieții; Ori mori, ori rămâi tâmpit; Armonia snack-bar; Mașina de ocazie; Bună dimineața, doamnă consilier… etc.  Toate refac lumea pierdută în ceața tranziției, acolo unde domina parvenitismul, lipsa de cultură, prețiozitatea, foamea după avere, mândria fără acoperire, șmecheria cu stil, escrocheria care te face „serelist”.

Este o ironie fină în interiorul textelor, dar autorul are puterea de a cuprinde esenţa gestului de fiecare zi,  se focalizează pe firea persoanelor care devin importante prin excesul de idei prinse în zbor de la televizor, din ziare, de la vecin, de la şef, din subconştientul social care apasă omul modern în mare viteză după banalităţi, consumatorul care este deschis la vorba subţire… Întâmplările cotidiene, care par fără însemnătate, devin teme de război major în colectivitate, autorul găseşte supra-mesajul, ideea care ucide derizoriul şi arată spre o lume care ar putea fi mai bună. Recunoaștem unitatea mesajului din aceste scrieri, personajele sunt cam aceleași, ele se multiplică prin alte personaje apărute ocazional, acțiunea se petrece cam în aceeași localitate de provincie, Subdolmă. Această unitate lasă o impresie puternică asupra cititorului.

Scriitorul pune în texte şi ceva din viaţa sa, în narațiune se simte tristeţea după vremuri care puteau fi mai bune, ceva din tinereţea sa, ceva din viaţa de profesor, ceva din viaţa de familist, întâmplări care au greutatea trăirii. Speranţa se simte în spatele mesajului, după cortină, de la gestionarii de întreprinderi care devin patroni de societăți comerciale, de la ingineri cu funcții la vânzătorul de ziare, de la omul singur în fața vieții la cel care caută partenerul într-o lume mișcată, fără morală. Sunt taximetriști de ocazie, trăind de azi pe mâine, dar pozează în oameni de afaceri prin lumea largă. Fuga după avere și titluri, forme fără fond, sunt aventuri pe care personajele le trăiesc acut, ca pe sfârșitul lumii. Ele au nume cu impact asupra cititorului: Șpan, Nămolatu, Nuțy, Șurub, Cașoleanu și frizerul Spumescu.  Energia lor este de nestăpânit, sunt prinși în valul schimbării, ei preferând să rămână aceeași: oamenii tranziției permanente, fără să se poată fixa într-un cadrul social stabil, solid. Numele îi definește.

Scriitorul își închide personajele în lumea îngustă a unui bar pentru a putea naviga în linişte în facil, în neantul necesar al fiecărei zile. O lume flămândă după gloria capitalismului sub presiunea interioară a conştiinţei de tip conservă implantată de propaganda socialistă insistentă ce agresa lumea înainte de 1989, dar ale cărei umbre au atins omul simplu, care din om al muncii trebuia să devină capitalist. Un capitalism care nu începea de la muncă, de la bancă, el se declanșa la bar, în mod armonios, de altfel, cu ritual…

Cărţile sale sondează zona obişnuitului de fiecare zi, fără ca autorul să facă eforturi de a inventa istoria, el constată mişcarea lumii cu atenţie, cu puţină ironie, cu multă căldură, parcă ne-ar vorbi de aproape. Este o luptă pentru viaţă, o luptă pe care o dau personajele sale, după modelul lor limitat, lipsit de orizont, prinși în nămolul erorilor proprii.

Oamenii poartă o sacoșă maro în care pun toate lucrurile pe care le cumpără, marile nimicuri ale vremii, cu o poftă de a acapara cât mai mult, semn al lăcomiei care punea stăpânire pe oameni. Brusc, sacoșa a fost abandonată lângă containerele de gunoi, emblema capitalismului cu orice preț   s-a topit în filmul zilei. Șurub, cel cu simbolul maro, a devenit omul cu autoturism elegant, având alături, pe bancheta din față, femeia șablon a localității Subdolmă.

„Erau la al treilea rând de cafele, când aflară - știrea o aduse Butuc – că sacoșa lui Șurub se afla abandonată undeva în spatele blocurilor lângă containerele de gunoi. Părăsiră barul, surescitați… Sacoșa se afla în adevăr acolo, pe niște boarfe ca un animal în putrefacție” (p. 17).

Un bărbat în căutarea fericirii se întâlnește cu femeia care o căutase, constată că în casa acesteia exista o situație materială bună, care depășea cu mult media socială, dar nu a găsit vreo carte. Lumea aceasta a lucrurilor fără suflet îi marchează existența, relația dintre cei doi nu se poate lega din acest motiv. O lume a materialismului excesiv, de vitrină, fără speranțe, agresiv prin obiectele de fațadă. Radu Igna descrie cu atenție apartamentul femeii, Margareta, Margo pentru prieteni, descoperă mult lux și bunurile de așa-zisă valoare. „Toate cele patru încăperi sunt mobilate după recomandările revistelor de specialitate, cu fotolii de piele, colțare, dulapuri îngropate în perete, vitrine cu porțelan și cristal: apoi dormitorul tip Ludovic al XIV-lea, recondiționat, dar mai scump decât garsoniera mea confort unu sporit: tablouri originale, stampe, vaze cu flori proaspete prin toate colțurile, televizoare color în fiecare încăpere, instalație de aer condiționat. Nu pot să nu admir frumusețea exponatelor ce degajă, trebuie să recunosc, multă poezie. Lipsește biblioteca. Nicio carte în toată casa, exceptând cele două aduse de mine, observație cam răutăcioasă dacă avem în vedere că e plină lumea de case fără cărți” (p. 25).

În plină campanie electorală pentru alegeri locale, în localitate apar partide de toate culorile, se fac înscrieri, se înregistrează trădări, toată lumea bună dorește să ajungă consilier local, primar. Este ocazia de a ieși în față. Locul disputelor politice este în bar, acolo se dezvoltă programe practice. Maricica, nevasta cu pretenții, nu reușește să ajungă consilier, motiv de dramă, de divorț, de tragedie fără rezolvare. Evenimentul politic schimbă oamenii, toți afișează un optimism exagerat, sunt pretențioșii care își fac loc în istorie, printre emisiuni locale la radio și televizor, frecventând barul ca pe un templu.

„A intrat în bar tocmai în timpul amintitelor comentarii domnul Șurub, patronul, în sacoul lui cel roșu, cămașă albă, cravată de mătase strălucitoare și pălăria trasă pe ochi, întocmai cum o poartă directorul Nămolatu când este furios” (p. 57).

Lumea bună se degradează, patronul Șurub o trădează pe Nuțy, se încurcă cu Mary, angajata de la bar. Drama se consumă cu eleganță, partenerii de afaceri nu se ceartă, aparent ei au interese care le consolidează căsnicia. Au ajuns cineva în localitate. Dar finalul povestirii arată că lumea se maturizează, fiecare trage la interesul său cu sânge rece. Banii învârt lumea de acum.

Ultima povestirea dezvoltă soarta scriitorului aflat într-o lume a derizoriului. Scriitorul și cărțile sale devin o problemă socială, cartea sa Drumul spre subterane, are un destin ciudat, crunt, literatura iese din istorie printr-un spasm, aventura se termină sub semnul ironiei. Semn că toate lucrurile bune trebuie pedepsite…

Fiecare povestire are ceva special, lumea se recompune sub ochii distinsului receptor dintr-un unghi pe care îl bănuia ascuns, dar realitatea sare în fața oamenilor cu energie.

Radu Igna are un stil curat, are umor, ironia sa este fină, bine disimulată în fraze construite atent și exact. Simpatizează cu personajele sale, pare a le cunoaște de aproape. Îl simte pe cititor ca un aliat în acest script al realității, prinde esența evenimentelor și lasă acțiunea să curgă spre un final cu o subtilă cheie morală. Dialogurile au pecetea realismului exact, personajele folosesc cuvintele ca pe brichete, luminează sub arcadele lăcomiei și viciului bine lustruit.

În prefața cărții, Daniel Dragomirescu, cel care a gestionat apariția ei în limba română și engleză, notează: „<<Armonia Snack Bar>> este chiar metafora acestei lumi noi, minată de vechi și incurabile defecte omenești. Înzestrat cu duhul blândeții mioritice și cu pana ascuțită a unui autor satiric, Radu Igna imortalizează nenumăratele aspecte de bâlci și de carnaval ale lumii românești de azi” (Lumea ca un carnaval).

Cititorul de limbă engleză va descoperi că există tare morale universale, că viața poate fi un carnaval și că nu există locuri perfecte în lume.

Radu Igna a rămas constant crezului său, literatura poate fi un mijloc prin care oamenii se pot privi în oglindă și se pot corecta.

 

Constantin Stancu


 

*Radu Igna, Armonia Snack Bar, proză scurtă/ short prose, ediție revăzută/ revised edition, limba română și limba engleză, 146 pagini, cu o prefață de Daniel Dragomirescu, Iași: Editura PIM, 2018.

 *Foto: Radu Igna la o lansare de carte, Deva, 2017. Raul Constantinescu, Radu Igna, Maria-Daniela Pănăzan, Constantin Stancu. Monica Grosu