Ziua în care m-a
iubit Dumnezeu
Treceam strada cu voioșie, ca-n zilele bune,
pe
trecerea de pietoni un șofer drogat a trecut pe lângă mine
cu
autoturismul în care înghesuise cam o sută de cai puternici,
de
rasă, de pe vremea lui Burebista sau Solomon.
Am
avut noroc: Dumnezeu mă iubește!
Altă
dată, un șofer drogat a trecut cu autoturismul lui decapotabil,
i-am
văzut chipul și surâsul de diamant,
m-a
trântit pe asfalt, mi-a rupt piciorul drept.
Am
înțeles că Dumnezeu mă iubește, nu am
murit,
doar
m-a rănit, îmi voi reveni după un timp,
măsurat cu grijă de domnul polițist și
de medicul legist,
folosind
aceeași unitate de măsură.
Altă
dată-altă dată, aceeași întâmplare tristă,
chiar
pe trecerea de pietoni,
m-a lovit în plin, am murit de bună voie
și nesilit de nimeni.
La
înmormântarea mea prietenii șopteau:
„L-a
iubit Dumnezeu, l-a dus acasă, într-o lumea mai bună,
cu
alți oameni, alte chipuri, alte limbaje…”.
Constantin Stancu ©
*Foto: Imagine din Alba Iulia
