Aurel Pop: Taina căderilor

Aurel Pop. (n. 22 noiembrie 1949). Cetăţele, jud. Maramureş.  Doctorand,  Institutul de Istorie "George Bariţiu" al Academiei Române - filiala Cluj-Napoca. Redactor-şef al revistei literare "Citadela";  Directorul editurii „Citadela”. Cărţi publicate: “Pelerinaj de secesiune”- poeme, (2004); “Calvarul cuvintelor”- poeme,  (2006); “Sonete din regatul disperării” – sonete, (2007); “La hanul verbelor” – critică literară, (2008); “Cuvinte dintr-un noian de vorbe”- interviuri, (2009);  “Semne dintr-un trunchi de cuvânt”- poeme, (2009); „Ion Burnar : schiţă monografică” - studiu monograpfic, (2010); “Deschideri confesive” – interviuri (2011);  “Eternitate prin poezie” – antologie (2012);  “Rezistenţa ţărănească anticomunistă din perioada colectivizării în judeţul Satu Mare” – studiu istoric, (2012). A publicat  în revistele literare: Tribuna, Familia, Vatra,  Pan, Convorbiri literare, Ateneu, Pleade, Poesis, Pagini bucovinene, Solstiţiu,  Pagini sătmărene, Bucovina literară, Reflex, Oglinda literară, Plumb, Archeus, Cetatea culturală, Citadela, Marmaţia literară, Banat, Sud, Dunărea de Jos, Nord Literar, Axioma, Acasă, etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Uite aşa …

S-au dus vremurile  acelea în care să dai ascultare

nu-s vremurile în care stăteai la ocazie-n drum

povară eşti când ridici tonul prea tare

către prea marilor zilei acum

Oamenii  puternici ai zilei

au nevoie de cei fără nicio dorinţă

să-i poată struni după bunul lor plac

să le jure credinţă

ca apoi să le vină de hac

S-au dus vremurile pline de ovaţii

 înregimentaţi la instinctul de turmă

Apar la TV imagini ce-ţi creează senzaţii

facându-ne  să regretăm anii “aceia” din urmă

Erau momente pline de iubire

sterp adunate  într-un suflet de amor

acum se urlă-n stradă  în neştire

în văzul nostru al tuturor

Ce n-au găsit atunci, ei bine

acum prinde ecou

în magazinul de la colţ se stă la rând la drog

şi uite aşa se naşte omul nou

Se simte bine în postura de şomer

sau  în cea de pensionar de boală

dă semne că nu ştie de Homer

şi nici nu-i pasă că  nu are ce să pună-n oală

Mai iese la vecini după-o ţigară

nevasta i-a pleca în vară la căpşuni

seara agaţă o paraşută în gară

să-şi elibereze  trupul de “hormoane”

trage des câte-o beţie

şi-i merge gura şi mai dă din coate

doar aşa arată ce poate şi ce ştie

omul nou, loveşte pe la spate

Sunt tot mai mulţi acei ce trag în ţeapă

oameni simpli, parteneri şi bănci

goi rămân de n-au după ce bea apă

înfundă puşcăria târându-se pe brânci

Omul vechi e omul nou de azi

e cel care striga ieri  - ura, ura

e cel ce azi se bucură de cazi

din vârfuri, rostogolindu-te de-a dura.

Aurel Pop

Poeme din volumul Taina căderilor

Alexandru Petria, portret. „Alexandru Petria a devenit un personaj important al vieții literare stând departe de ea! Scrie bine, inteligent și provocator (atât poezie, cât și proză) și folosește Internetul ca pe o armă cu rază mare de acțiune pentru a ataca, de la distanță (tocmai din Bistrița) probleme ale literaturii de azi pe care alții, lipsiți de curajul opiniei, le evită” (Alex Ștefănescu)

Nouăți: cartea de versuri Până unde are oxigen dragostea, volum al poetului Alexandru Petria.

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme(1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii(poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc(2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, în 2014 și 2017).

A colaborat cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: „Zigzag”, „Cotidianul”, „Hermes”, Partener, „Monitorul de Someș”. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, „Realitatea” de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla, al cărei director este în prezent.

Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014.

Referințe critice despre cărțile lui Alexandru Petria:

„Specialitatea lui Alexandru Petria o reprezintă o ingenioasă asociere de frivolităţi şi de profunzimi fulgurante. Ca şi cum cele dintîi ar alcătui o pavăză în faţa celorlalte, prea tulburătoare pentru a fi receptate în sine. O pereche de ochelari de soare împotriva dezlănţuirii luminii. Sub masca de macho, poetul e un sensibil, un „sufletist” care ezită abil între „poză” şi mărturie emoţională. Impresia generală e a unei inspiraţii pe cît de fluide pe atît de unitare, purtînd marca unei puternice personalităţi.”- Gheorghe Grigurcu.

„De unde ştiu degetele tale, Alexandru Petria, că mâinile săpunite ale iubitei, după ce te-au cercetat, caută şi-n apă dacă moartea-i călduţă? Degetele tale fugind ca mercurul uneori pe cearşaf. Cum vorbeşti tu cu Dumnezeu, semeţindu-te ca un satir pădureţ? Frumosule Poet?!”- Mircea Daneliuc.

„Alexandru Petria a devenit un personaj important al vieții literare stând departe de ea! Scrie bine, inteligent și provocator (atât poezie, cât și proză) și folosește Internetul ca pe o armă cu rază mare de acțiune pentru a ataca, de la distanță (tocmai din Bistrița) probleme ale literaturii de azi pe care alții, lipsiți de curajul opiniei, le evită. Poemele din volumul Rugăciuni nerușinate & alte chestii, lapidare, imprevizibile, scoțând maximum de nervozitate din calma limba română, merită citite cu atenție. Ele sunt „brichete care se sperie de propria lor flacăra” (pentru a folosi o imagine foarte expresivă inventată de autor). Emoționează, seduc, provoacă, dau de gândit, contrariază, chiar irită, dar nu plictisesc niciodată.”- Alex Ștefănescu.

Sursa: Știri pe surse

 


https://www.stiripesurse.ro/eveniment-editorial-marca-alexandru-petria_1273613.html

Ioan Evu: „Iarăşi va ninge iar vom luneca”

Zăpada veacului douăzeci
 

Iarăşi va ninge iarăşi vom urni
cu sufletele noastre de copii
maşina sângelui lor gri.
 
Iarăşi va ninge iar vom luneca
pe lama unui vis spre altcândva
pre când ne însoțeam cu flacăra.
 
Şi cum ardeam pe rând, din scrumul ei
din groapa gropilor cu lei
ne cățăram pe funia de tei
până în Cana Galileii
 
acolo unde‐au fost văzut
pe crucea unui veac trecut
fiul din lacrimă căzut.
 
Maria strig de şapte ori
şi plânsul meu împuşcă‐n nori
de ce ne naşti de‐atâtea ori?


Ioan Evu

Poem din cartea Elogiu furtunii

Aurel Pantea: Portret

Aurel Pantea (n. 1952, Chețani, jud. Mureș) a absolvit cursurile Facultății de Filologie din Cluj (1976), fiind în studenție redactor la „Echinox”. Fondator al revistei „Discobolul”, la Alba Iulia (1990), al cărei redactor-șef este și în prezent. Doctor în științe filologice cu o teză despre vis și reverie în poezia românească (2002). A publicat volumele de poezie: Casa cu retori (1980), Persoana de după-amiază (1983), La persoana a treia (1992), Negru pe negru (1993), O victorie covîrșitoare (1999), Aceste veneții, aceste lagune (antologie, 1999), Negru pe negru (alt poem) (2005), Negru pe negru (ediție integrală, 2009), Nimicitorul (2012), Recviem pentru tăceri și nimiciri (antologie, 2013), În urmă se sting toate luminile (antologie, 2014), O înserare nepămînteană (2014). A mai publicat studii de critică literară, printre care Poeţi ai transcendenţei pline. Epifanii ale indeterminatului (2003). Etc. 

A predat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. 

În prezent, pensionar.

Laureat al mai multor premii pentru poezie. 

„Orice peisaj monocolor, asemenea celui de față, consacrat negrului fără rest, naște riscul unei revărsări, al unei redundanțe. Accident ce nu se petrece mai niciodată sub pana lui Aurel Pantea, a cărui dispoziție de-a contempla neantul nu se desparte de capacitatea strunirii verbului, a mișcării de la o notație sesizantă la alta. Ca și cum într-un loc inundat de apă ar păși cu dibăcie de pe o piatră pe alta. Diluția nu amenință acest spațiu angoasat-terifiat în limitele substanței. Precum Paul Celan, poetul nostru își transcrie exact umorile tensionate atât de propria lor natură cât și, presupunem, de o disciplină a imaginarului ce se cuvine a le traduce în prezență. (…) Format cu lentoare, sub faldurii unei discreții ce e departe de a-l dezavantaja, Aurel Pantea e, pentru subsemnatul, una din surprizele faste ale poeziei românești de azi.”

Gheorghe Grigurcu

„Poet al abisului lăuntric, Aurel Pantea se ține la suprafață într-un punct de «observație atroce». Poemul său are, din această cauză, o dublă încordare. El se aruncă, pe de o parte, în vertijul limbajului vizionar și se crispează, pe de alta, într-o funcție scripturală ce se îndârjește în coerența și precizia spectacolului revelator. Reporter și scafandru în același timp, poetul combină cele două limbaje în registru dual. (…) Vedeniile sale capătă astfel duritatea unor mărturii spectragrafice și dacă limbajul se îmbată uneori de fervoarea senzualității, poetul, în schimb, își privește cu detașare propria destructurare.”

Al. Cistelecan

„Puțini poeți din literatura română a ultimelor decenii prevestesc cu atâta precizie și coerență anticipativă drama limbajului și a ființei în fața morții. La Aurel Pantea, stihialul întâlnește epifania, iar violența și atrocele devin expresie pură, cu tot aerul de catastrofă iminentă ce plutește pe deasupra acestei poezii, eliberată, prin complexe filtre analitice, de patetism sau de flecăreli. Nu știu dacă Pantea este un postmodern, așa cum au încercat unii să-l prezinte (de parcă ar fi avut nevoie de o asemenea «legitimare» istorică sau ideologică), eu îl citesc ca pe un arhetipal ajuns la distincția de anatomist al întunericului. După un parcurs pe care numai marii poeți îl pot afirma, Aurel Pantea se află în momentul crucial al aventurii sale, una deopotrivă mistică și noțională. Când va sfârși de numit ceea ce-l torturează, poetul se va face, ca Lautréamont, Trakl sau Rothko, una cu «negrul» Nimicitor care și-l revendică.”

Claudiu Komartin

Sursa: http://poesisinternational.com/aurel-pantea-portret/