(Continuare)
Un an mai târziu, în 1945, ia fiinţă Asociaţia „Prietenii lui Ion Minulescu”, care, în
condiţiile istorice de pe acea vreme, va supravieţui doar doi ani, dar care, în
acest interval, acordă premii literare pentru creatorii de poezie. Astfel, au
fost premiaţi scriitorii: Alexandru Lungu (1924-2008), George Dan (1899-1981),
Barbu Cioculescu (1927→);
În anul 1947, la iniţiativa poetei Claudia Millian-Minulescu, casa în care a
locuit autorul Romanţelor… în ultima
parte a vieţii (B-dul Dr. Marinescu nr. 19), devine Casă Memorială sub numele
de „Colecţia Ion Minulescu”. Oarecum
în aceeaşi ordine de idei, este, cred, momentul să trec în revistă, sigur fără
pretenţia de exhaustivitate, apariţii editoriale atât ca reeditări ale operei
minulesciene cât şi scrieri despre. Astfel, acest lucru s-a întâmplat de-a
lungul anilor: Scrieri, I-II, Bucureşti,
1966; Bucureştii tinereţii mele,
antologie de Mioara Minulescu, prefaţă de E. Manu, Bucuresti, 1969; Banchetul meu, ediţie îngrijită de E.
Manu, Bucureşti, 1971; Opere, I-IV,
ed. îngrijită de E. Manu, prefaţă de Mihai Gafiţa, Bucureşti, 1974-1983; Corigent la limba română. Bucureşti,
1974; Versuri, antologie, postfaţă şi
bibliografie de Gabriela Omăt, Bucureşti, 1975 (ed. II, 1977); Într-un bazar sentimental, antologie şi
cuvânt înainte de M. Braga, Cluj-Napoca,
1977; Versuri, repere
istorico-literare alcătuite de Aurora Slobodeanu. Bucureşti, 1981; Romanţe pentru mai târziu. versuri, ediţie
îngrijită de Marcela Radu, Craiova, 1984; Versuri,
ediţie îngrijită, postfaţă, tabel cronologic şi crestomaţie critică de S. Mioc,
Timişoara, 1985; Proză, postfaţă de
I. D. Bălan, Bucureşti, 1986; Versuri,
ediţie îngrijită de E. Manu; Repere
istorico-literare de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, 1986 (ed. II, 1989); Corigent la limba română, ediţie
îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de Mircea Popa, Cluj-Napoca, 1989; Cetiţi-le noaptea, edţie îngrijită de
Simona Cioculescu, Galaţi, 1991; Roşu,
galben şi albastru, ediţie îngrijită de Tr. Radu, Bucureşti, 1991; Poezii, ediţie îngrijită şi tabel
cronologic de E. Manu; referinţe critice de V. Râpeanu, Galaţi, 1993; Opere, I, ediţie îngrijită, tabel
cronologic şi note de E. Manu, studiu introductiv de V. Râpeanu, Galaţi, 1995; Romanţe pentru mai târziu, poezii,
Craiova, 1995; Roşu, galben şi albastru,
ediţie, prefaţă. şi curriculum vitae
de T. Vârgolici, Bucureşti, 1998. ş.a.
Cum
desigur se cunoaşte, încă din timpul vieţii poetului, scrierile sale au fost
analizate şi comentate de critici literari importanţi ai vremii, iar opera sa
apreciată, valorificată şi fixată corect în spaţiul istoric al literaturii
române. Acest adevăr poate fi şi trebuie argumentat cu scrieri de gen ale unor:
N. Davidescu, Aspecte, I (1921); Camil Petrescu, în Cetatea
literară, nr. 3, 1926; E. Lovinescu, în Critice,
VII, IX (1925-1929); Perpessicius, Menţiuni,
I (1928-1946); G. Călinescu, Istoria literaturii române…, Ed.
Minerva, 1988, pp. 691-697; Ş. Cioculescu, Aspecte lirice
(1940); T. Vianu, Figuri si forme
literare (1946); E. Sperantia, Amintiri
din lumea literara (1967); E. Manu, Minulescu
şi conştiinţa simbolismului românesc (1981); I. Pop, în Steaua, nr. 1/1981; Al. Piru, în Ateneu, nr. 1/1981; Ş. Cioculescu, în România literară, nr. 3/1981; M. Zaciu, Minulescu, în Steaua, nr. 12/1981; D.
Dimitriu, Introducere in opera lui
Ion Minulescu (1984);
Adriana Iliescu, Poezia simbolistă românească
(1985); Mioara Minulescu, Amintiri
despre Ion Minulescu (1985)… Fără alte menţiuni sau argumente, este cât se
poate de clar că opera minulesciană s-a bucurat de atenţia unor reprezentanţi
de seamă ai criticii şi istoriei literare de la noi, chiar de la începuturile
literare ale poetului Romanţelor… Doar
într-o scurtă paranteză să mai adaug că una dintre poeziile satirice ale lui Caragiale din acea vreme,
numită Litanie pentru sfârșitul lumii, a fost influenţată în mod direct de
lucrarea lui Minulescu în versuri libere. „Lucrarea” în cauză era cunoscuta
romanţă În oraşul cu trei sute de
biserici… Iar Tudor Vianu sublinia că, încă de la începuturile sale, creaţia
poetică a lui Minulescu devenise sursa „unei
industrii a parodiei
minulesciene”, în timp ce Victor
Eftimiu a reamintit că prima lui scriere reuşită a fost o piesă care
a batjocorit poezia lui Minulescu Romanța celor trei romanţe, fiind intitulată Romanța celor trei sarmale…
Revenind
la comentariile privitoare la opera lui Minulescu, consider că următorul citat
fixează creaţia minulesciană extrem de corect şi eficient în contextul general
al literaturii române: „Poezia d-lui Minulescu urmează aceeaşi linie
evolutivă ca şi civilizaţia noastră materială. Ea ne face să trecem de la iţari
şi căciulă la haine nemţeşti şi joben, de la cămaşa cu flori la pijama, de la
ţigara răsucită cu degetele la trabuc, de la ţuica de Văleni la lichior şi
whiski. Istoriceşte, meritul unei asemenea literaturi este imens şi
semnificativ. Procesul ei de inovaţie este voluntar, uşor epicurian, ca orice
satisfacţie, inedită, adaptaţiunea ei este ostentativă, volubilă şi
deschizătoare de apetit.” (Pompiliu Constantinescu – Figuri literare, Editura
Minerva, Bucuresti, 1989). Iar Tudor Arghezi completează: „E tot simbolismul
de care poate dispune şi singurul simbolism, de altfel, al aşa-zişilor noştri
simbolişti, preocupaţi foarte puţin de însuşirea literaturii ce-o fac, dar
foarte mult, în schimb, de titlul acesta şi fără sens şi fără ridicul.” (Tudor Arghezi, Scrieri, Bucuresti,
Editura Minerva, 1972).
Însă, succesul și
voga literară pe care le-a declanşat, au făcut din Minulescu un promotor al
simbolismului, un catalizator al liricii moderne. Reţeta succesului minulescian
constă în alegerea romanţei — specie cu tradiţie în literatura română, pentru
muzicalitatea ei uşor de adaptat la tehnicile şi clişeele simboliste. Iar dacă
Şerban Cioculescu este de părere că Minulescu îşi închipuia lumea ca teatru, el
considera şi că eul său liric era mai mult un personaj într-un spectacol… Emfatic,
expresiv, plastic, Ion Minulescu a oferit posterităţii o bogată metamorfoză
poetică a experienţei sale personale, transpusă sub semnul unui simbolism
tardiv care i-a format reputaţia de ”maestru simbolist”. Ca să nu mai vorbim că Eugen Lovinescu îl
numeşte pe Minulescu „adevăratul stegar
al simbolismului”, la care trebuie adăugată precizarea un pic veselă a lui
Şerban Cioculescu şi anume că poetul ar fi fost „agentul cel mai activ al simbolismului înainte de război”… Iar criticul este de părere că, în esenţă, se poate
aprecia că poezia minulesciană, de o muzicalitate plastică, reuşea să capteze
în mod spectaculos, mai ales prin structură. Însă ar fi total greşit să
eliminăm din context faptul că încă unii dintre contemporanii lui Ion
Minulescu, mai cu seamă literaţii, au apreciat umorul şi lirismul poetului, precum
şi că alţii i-au contestat versurile simboliste.
Dumitru Hurubă
Continuarea pe acest blog
