(continuare de pe acest blog)
DUMITRU HURUBĂ
Să ne mai
(re)amintim de…
A.E.BACONSKY
Moto:
„…Lăsaţi nebunii
să umble singuri căutând o lume
mai albă pentru moartea lor, lăsaţ-i
nepedepsiţi şi liberi: fiecare
cu masca lui întâmpinând la ţărmuri
Apusul Magic, fiecare-n iarnă
strigându-şi falsul nume
în timp ce rugineşte
pe vechi blazoane, cel adevărat.”
(În golul dintre făpturi, din vol. Fluxul
memoriei, 1987. pp. 1990-1991)
Din
păcate, A.E.Baconsky, unul dintre scriitorii cei mai prolifici, inteligenţi şi
dăruiţi cu har din literatura română, a murit în urma cutremurului din seara
zilei de 4 martie 1977… Se afla în vizită, împreună cu soţia sa, Clara, la
prietenii săi,Veronica Porumbacu şi Mihail Petroveanu. La o lună şi două
săptămâni după acea întâmplare nefericită, la 21 aprilie 1977) se dă „bun de
tipar” pentru „Remember. Fals jurnal de călătorie”, în 2 volume, de care am
amintit ceva mai înainte, apărute la Editura „Cartea Românească”…
…În
volumul „9 pentru eternitate”, alcătuit şi îngrijit de Mircea Micu
şi Gheorghe Tomozei, din cuprinsul căruia fac parte, în ordine alfabetică: A.E.BACOBNSKY,
SAVIN
BRATU, DOINA CAUREA, MIHAI GAFIŢA, VIRGIL GHEORGHIU, ALEXANDRU
IVASIUC, MIHAIL PETROVEANU, VERONICA PORUMBACU, NICOLAE
ŞTEFĂNESCU, cei doi autori, într-un „Argument”-preambul îl
numesc pe Baconsky „nobilul şi
trufaş-însinguratul prinţ al poeziei”…
Deocamdată,
sau pentru o nouă bază de discuţii, mă gândesc la o latură a comentariului de
care am amintit numai în treacăt, doar pentru a fixa în timp şi spaţiu momente
din viața și creația marelui scriitor care a fost, şi va
rămâne!, în literatura română, A.E.Baconsky. Pentru aceasta – sper să fie cât
mai completă lista – voi aduce în prim-plan opera sa. Aşadar, iată cum stau
lucrurile: de-a lungul anilor, de la debutul editorial cu volumul Poezii
(1950), cu permanenta acuzare de tributar al proletcultismului, Baconsky a mai
publicat: Să dăm poporului muncitor produse de bună calitate (în
colaborare cu I. Dragomirescu), Bucureşti, 1951; Constructorii vieţii noi (în colaborare cu Mihail
Sadoveanu, Maria Banuş, Eusebiu Camilar etc.), Bucureşti, 1951; Cântece de zi şi noapte,
Bucureşti, 1954; Itinerar bulgar,
Bucureşti, 1954; Două poeme,
Bucureşti, 1956; Colocviu critic,
Bucureşti, 1957; Dincolo de iarnă,
Bucureşti, 1957; Fluxul memoriei,
Bucureşti, 1957 (ed. a II-a, 1964); Călătorii
în Europa şi Asia, Bucureşti, 1960; Versuri, Bucureşti, 1961; Imn către zorii de zi, Bucureşti, 1962; Poeţi şi poezie, Bucureşti, 1963; Clujul şi împrejurimile sale, Bucureşti, 1963; Versuri, prefaţă de Mihail
Petroveanu, Bucureşti, 1964; Fiul
risipitor, Bucureşti, 1964; Meridiane,
Bucureşti, 1965 (ediţia a II-a, 1969); Dumitru
Ghiaţă, Bucureşti, 1966; Echinoxul
nebunilor şi alte povestiri, Bucureşti, 1967; Remember, vol. I: Jumal
de călătorie; vol. II: Fals
jurnal de călătorie, Bucureşti, 1968; ediţia a II-a, volumele I-II,
Bucureşti, 1977; Cadavre în vid,
Bucureşti, 1969; Meridiane,
Bucureşti, 1969; Ion Ţuculescu,
Bucureşti, 1972; Botticelli,
Bucureşti, 1975; Botticelli.
Ilustraţii la Divina Comedie, Bucureşti, 1977; Corabia lui Sebastian, Bucureşti, 1978, ed. a II-a, 1989; Fluxul memoriei, ediţie
îngrijită şi prefaţă de Mircea Braga, Bucureşti, 1987; Itinerarii plastice, ediţie îngrijită de Şerban Stati,
prefaţă de Petre Stoica, Bucureşti, 1987; Scrieri,
ediţie îngrijită de Pavel Ţugui, introducere de Mircea Martin, vol. I-II,
Bucureşti, 1990; Biserica Neagră,
ediţia II, îngrijită de Pavel Ţugui, Bucureşti, 1995; Poezii, Bucureşti, 1996; Biserica Neagră şi alte proze, Bucureşti-Chişinău, 1997; L’Eglise Noire, traducere de
Samuel Richard, prefaţă de Alexandru Călinescu, Bucureşti-Paris, 1997.
Traduceri: Poeţi
clasici coreeni, Bucureşti, 1960;
Salvatore Quasimodo, Versuri,
prefaţă de Tudor Arghezi, Bucureşti, 1961; Poezii,
ediţie bilingvă, Bucureşti, 1968; Artur Lundkvist, Versuri, Bucureşti, 1963; Mahabharata. Arderea
zeilor, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1964; Semprun, Marea călătorie, prefaţa
traducătorului, Bucureşti, 1964; Carl Sandburg, Versuri, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1966; S.
Kanyadi, Cai verticali,
Bucureşti, 1969; Panorama poeziei
universale contemporane, introducerea traducătorului, Bucureşti, 1972; Francoise
Cachin, Gauguin, Bucureşti,
1977; Odysseas Elytis, Iar ca
sentiment un cristal, ediţie îngrijită şi prefaţă de Iordan Chimet,
Cluj Napoca, 1980 (în colaborare).
…Chiar și această înșiruire…
seacă de titluri ne obligă la o privire mai atentă asupra operei unuia dintre
cei mai importanți scriitori români din a doua jumătate a secolului al
XX-lea, A.E.Baconsky. Și nu ar fi deloc normal să dăm dovadă de-un
subiectivism cu totul nepotrivit, ca să nu spun răuvoitor expediind în două
trei fraze întreaga operă baconskyană în „imperiul” proletcultismului de formă
acută în obsedantul deceniu. Această
manevră ridicolă a fost executată cu sânge rece de inşi „cu operă invizibilă”,
cum foarte bine a spus Acad. D.R.Popescu, şi se putea face de către aceştia
doar printr-un proces reducţional rapid plasându-l acolo fără griji pe autorul
volumelor Fluxul memoriei, Cadavre în vid, Fiul risipitor,
Corabia lui Sebastian, sau Biserica Neagră. Destui critici
şi istorici literari şi-au dat seama de acest adevăr, şi au recurs, pe bună
dreptate, la o analiză corectă, profundă şi realistă a creaţiei baconskyene,
însă trebuie să spun şi că, urmaşii unora precum M.R.Paraschivescu, Mihu
Dragomir ş.a., n-au stat degeaba, ci s-au metamorfozat, după ’89, în fervenţi
detractori ai lui Baconsky, mergând într-un fel de crescendo de la
marginalizare până la… anulare. În contextul prezentului comentariu, pentru
lămurirea cât mai bine a lucrurilor, voi recurge la câteva nuanţări a
trimiterilor spre unii cârcotaşi profesionişţti care nu s-au ferit să
construiască adevărate edificii distrugătoare pentru unele personalităţi.
Dintre acestea,
A.E.Baconsky făcea parte.
Însă pentru
obiectivitate şi corectitudine, voi recurge la citate, edificatoare, cred eu,
în sensul celor afirmate ceva mai înainte… Astfel, Dinu Flămând etichetează: „Dacă la începuturile sale poetice Baconsky
părea a fi un produs literar oarecare al dogmelor predominante, versificând
fluent pentru anecdotica şi propaganda literaturii noi, în mai puţin de un
deceniu el dobândeşte o personalitate distinctă şi deja controversată, impunând
un stil şi o etică scriitoricească inconfundabile'' (Dinu Flămând, în Dicţionarul
scriitorilor români, A – C, de M.
Zaciu, A. Papahagi, A. Sasu, Ed. Fundaţiei Culturale Române, p. 142). În aceeași ordine de idei, Crina Bud, exegetă și corectă comentatoare a creației lui Baconsky, completează: „E greu – şi profund eronat – de judecat evoluţia literaturii române din
perioada imediat postbelică şi până în graniţa anilor ’80 fără a ţine cont de
scrisul lui Baconsky, având în vedere că el înregistrează toate aspectele cu
adevărat semnificative: poeme suprarealiste, rimări proletcultiste,
redescoperirea lirismului, recuperarea marilor scriitori interbelici şi
instituirea neo-modernismului specific generaţiei ’60 şi abordarea teritoriilor
literaturii experimentale sau ale antiliteraturii.” (dintr-un interviu
acordat de Crina Bud publicației „Jurnalul
Național).
Poate într-un context un pic mai larg, Acad. Eugen Simion, afirmă (și confirmă): „Am
avut sentimentul, citindu-l şi observându-l de la distanţă, că poetul îşi
construise un stil al personalităţii şi se identificase, în cele din urmă, în
viaţă şi poezie, cu el. A.E.Baconsky rămâne prin modul de a fi şi de a scrie
una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice.” (Eugen Simion,
în A.E. Baconsky, OPERE I, Poezii).
Și nu aș trece
mai departe fără să amintesc alte câteva păreri ale unor scriitori români care
l-au cunoscut îndeaproape pe cel care a lăsat istoriei noastre literare, între
altele, volumul de traduceri Panorama poeziei contemporane universale având aproape o mie de pagini… Deci: „Volumul său de poezii din 1964, Fiul risipitor, poate cel mai profund și mai plin de rezonanțe din
câte a scris, este o mărturie de adîncă semnificație despre înrădăcinarea marelui
poet (…) în epoca sa…” (Francisc Păcurariu, în Rînduri pentru Anatol, p. 49); „Trăia ca un artist și scria ca un om. Retras
într-o solitudine mîndră, era solidar prin creație. Aparenta lui izolare
era un mod de apropiere esențială, de un patetism
netrucat. Ura mistificarea, avea oroare de falsitate și de
simulacru (…)” (Mircea
Iorgulescu, în Fluxul memoriei, p. 57); „Se
arăta neiertător față de
producțiile manufacturiere ale unor autori
contemporani; era adeptul abordării poeziei numai în clipele de înaltă inspirație;
credea în capacitatea emoțioală și în forța de
penetrație a cuvîntului, de aceea îl și
cultiva cu rigurozitate.” (Ioanid Romanescu, în Artist și caracter, pp. 63-64); „…Un singuratic, mai degrabă, – cu care
critica, dealtfel, n-a fost prea binevoitoare. Distant și demn, omul… intimida.
A avut parte de răstălmăciri și de procese de intenție,
fiind acuzat – să zicem –, cîndva, de modernism, cînd era vorba de modernitatea
expresiei ca atare…, de exotism, evazionism și celelalte, cînd nu
aveam de-a face decît cu o firească lărgire a perspectivei și cu
repunere de acord a noastră cu un diapazon european.” (Șerban
Foarță, în Sortit unui destin aparte, p. 82); „Încă
o dată îi descopeream cultul permanențelor spirituale, acel atașament
intelectual față de valori (…)” (Henri Zalis, în Sentimentul apropierii,
p. 84); „Dealtfel, poetul a făcut tot ce
a putut pentru a nu luneca înspre o viziune brutală, apocaliptică, ci pentru a
se menține numai pe firul
simbolurilor în ceea e au acestea mai în general.” (Este vorba despre Cadavre în vid, n. D.H.) (M.N.Rusu, în Avalanșa
absurdă, p.
87)… Și, încă: Al.Raicu, Cezar Baltag, Aurel Rău, Paul
Emmanuel, Aurel Gurghianu, Leonida Neamțu, Octavian Paler,
Gheorghe Andrei…, semnând amintiri, portrete, comentarii…, colegi de breaslă,
oameni care l-au cunoscut, l-au înțeles și l-au
iubit pe Baconsky – Anatol, Tolea, între prieteni – gânduri după
moartea fulgerătoare și nedreaptă a sa la cutremurul din 4 martie
1977. Toate-acestea în 9 pentru eternitate, volum apărut
sub egida Asociației Scriitorilor din București, cu
texte alese și îngrijite de Mircea Micu și Gheorghe
Tomozei, apărut în 1977 și din care am și reprodus citatele de
mai înainte…
(va continua)
Dumitru Hurubă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu