O
INTIMITATE VIOLET
Starea de “violet“ este cadoul
poetei Carolina Ilica pentru iubitorii de poesie, într-un an în care secolul şi-a arătat o umbră violetă. Editura “ AXA “ - 2001, din Botoşani a ales o formă de
prezentare simplă, dar relevantă pentru poetă, un mic animal pare să fie
acest volum, care trăieşte într-un aer violet în
care se mai iubeşte parcă, la sfârşit de secol, la început de vreme...
Carolina Ilica suferă pentru sentimentul iubirii, a făcut din iubire o adevărată religie, e căutarea nesfârşită a femeii după infinitul
dintr-o îmbrăţişare, până ce sufletul se face
violet, într-o vară violetă, când toate
iubirile dau rod...
Poeta a surprins cu delicateţe căutarea femeii după jumătatea divină, a pus în
lumină şi forţa femeii de a găsi jumătatea pierdută prin generaţii, e o căutare
pulsând magnetic, pentru o încoronare în clar - obscur...
Orice anotimp, orice fiinţă, orice clipă, duce
spre partea nevăzută dintr-o iubire. Chiar
dacă vine toamna, atunci sufletul femeii migrează după sufletul bărbatului, dacă este vară, iubirea ca un fruct îşi arată sămânţa, o sămânţă dintr-un fruct exotic,
dintr-un fruct ce pare dintr-o altă ţară, dar e, de fapt, dintr-o ţară nevăzută, uitată de cei doi
din prea mult bine, din prea uşor ...
De atâta rod lumea se face mică, cei doi, un bărbat şi o femeie, o femeie şi un bărbat, fac lumea mai mică, e un
joc de-a căderea în starea de dragoste dintâi, profundă, uitătoare de sine, cândva am
fost atât de intimi cu natura, cu Dumnezeu, sărbătorind până ce iubirea
capătă gustul vinului rar, ţâşnind dintre punctele cardinale ale unui sentiment
pierdut, pururi...
Ritualul este simplu, trimiţând la o
cină mirifică,
eliberatoare ce pregăteşte iubirea, femeia cu tot
trupul pregătit, dar cu sufletul de fetiţă, în căutarea purităţii, a sentimentului de început de lume, a legănării în faţa luminii
tainice din noapte, aşa este o cină a bărbatului şi a femeii,
singuri pe lume, simplă, doar fructe şi rod, şi starea de cutremur pe dinlăuntru, într-o linişte primordială, o cină pe placul
celor doi, arhetipul ei şi arhetipul lui, dezbrăcându-se de trupurile violet...
Iubirea transcede în ploaia simplă de vară, ploaie ce
îmbrăţişează, caută trupul bărbatului ca o femeie, pudică la început, desfrânată la
sfârşit, ca o amantă, e o stare
de dobândirea maturităţii, în plină îmbrăţişare, o intimitate perfectă ce duce la vis şi realitate,
în aceeaşi secundă, la bucurie şi la
imagerie, o ploaie ce revitalizează totul numai
privind, numai crezând...
E atâta maturitate în aceste poeme
violet, încât pare că nimic nu se mai poate petrece, sufletul caută sufletul, doar privind la fructele coapte, poate doar
sfârşitul lumii...
Poeta îşi relevă demnitatea
feminină, o tandreţe de a regăsi
mereu, cu suflet de iubită eternă, parcă fugită din poeziile lui
Eminescu, sau din jocul serios de-a iubirea a lui Nichita Stănescu...
Dincolo de perfecţiunea iubirii,
cititorul încearcă un sentiment propriu de frustrare, dar unde este
dragostea?... dincolo de cei doi, poate răspunsul e
doar tălmăcirea unui vis visat
demult de o femeie care tânjeşte să reînvie, alături de
iubitul perfect... E un joc între lumi paralele, care dă rod, care duce undeva într-un rai cu fructe exotice,
ritualul este perfect, sentimentul este deplin, doar vara este un alt anotimp...
Carolina Ilica a evitat vulgarul şi a reuşit, a câştigat o provincie de sentimente, undeva la margine de
timp, ca o sărbătoare după care tânjim, e sărbătoarea iubirii...
Important
este că poeta nu se minte, starea de violet este o stare pură, a suferinţei de fapt, din care nu se eliberează, ci face o misiune la limita unei secunde, viziunea
este modernă, fructificând experienţa unor generaţii de poeţi, cu
un limbaj fără excese, doar atingere de
animale sălbatice, simţurile sunt provocate pentru a deschide
noi vieţi într-o iubire, secretul cel mare este că cei
doi sunt deja, dar nu încă, unul, ca un fel de rod în rod, cu un fundal exotic,
dar profund...
Rafinamentul poetei duce la gesturi
pure, dar care nu sunt căutate, ci revelate, o prinţesă care fuge din decor într-o culoare mirifică, violet...
Am putea afirma că poeta este una talentată, cu o
personalitate distinctă, dar de fapt trăieşte un poem nesfârşit de iubire,
tensiune producându-se acolo unde dragostea este de fapt imagine din oglinda
unui cuvânt ... Iubirea presupune doi parteneri, un bărbat şi o femeie, dar dragostea
îi contopeşte într-un singur trup, cu două suflete
rotitoare, de floarea soarelui... E anotimpul supunerii, dar şi al evadării violet...
Volumul “Violet“ ne prezintă numeroase trimiteri critice pe marginea altor volume
scrise şi trăite de poeta Carolina Ilica, o biobibliografie, traducerile, alte
trimiteri spre opera autoarei, dar noi doar mai scriem: acest volum cade în faţa iubitorului de poezie ca şarpele
raiului, după ce a ispitit, e o închisoare în cuvinte, sau în
noapte...
Oricum, fluviul acela curge spre
cealaltă parte a lumii...
Constantin
Stancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu