Memoria culturală: Țara Hațegului și cultura (2015)... Radu Igna și scriitorul pasionat de istoria locului

 

Condica de Haţeg, 29 august 2015

 

 

Radu Igna este un generos.

În data de 29 august 2015, în sala de şedinţe a Consiliului Local Haţeg s-au prezentat două cărţi importante pentru Ţara Haţegului: Vocaţia culturală a Haţegului şi : Haţeg - Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, cărţi semnate de scriitorul Radu Igna. Cărţile sunt la a doua ediţie, au fost publicate de Editura CronoLogia, Sibiu. Maria-Daniela Pănăzan, directorul editurii, a fost prezentă la această lansare de suflet. A fost prezent şi poetul Francisc-Mihai Lorinczi, un mare iubitor al munţilor, al obiectivelor din zonă, un mare iubitor de frumos şi prieten al scriitorilor. 

 

Evenimentul a fost coordonat de către domnul Criti Bătrâncea, directorul Casei de Cultură Haţeg, cu mult tact, emoţie şi vădită bucurie.

În deschiderea manifestării, domnul primar Goia Marcel a prezentat contextul fericit în care se lansează aceste cărţi, Zilele Oraşului Haţeg 2015, Festivalul Haţegana, ediţia a XVI-a. Cu sprijinul haţeganilor, cu logistica primăriei, cu deciziile consiliului local, a fost posibil acest eveniment de excepţie. Domnul primar Marcel Goia l-a felicitat pe scriitorul Radu Igna, autorul celor două monografii şi a declarat că este un susţinător al culturii şi al scriitorilor din zonă. Emoţia l-a marcat şi cuvintele sale au avut un uşor tremur de bucurie. Un mesaj de susţinere şi deschidere pentru „fenomenul Ţara Haţegului” a adresat şi domnul Maria Petru Sorin, deputat. În cuvinte energice, ca om care trăieşte în Ţara Haţegului, sprijină iniţiativele de acest gen şi este deschis problemelor care apar în acest ţinut de excepţie.

Directorul editurii, istoricul literar şi scriitorul Maria-Daniela Pănăzan, a prezentat pe scurt cărţile şi efortul depus de autorul lor. A făcut-o în cuvinte calde şi cu multă bucurie. S-a declarat încântată de frumuseţea Ţării Haţegului, de oameni, de cărţi, de istoria de excepţie a zonei. Excursia făcută în această ţară din ţară a impresionat-o în mod evident, iar locurile i-au dat ferma convingere că oamenii de aici sunt primitori şi generoşi.

Au avut cuvinte de laudă Gligor Haşa, scriitor, Raul Constantinescu, scriitor, Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, Cristi Bătrâncea, doamna Rodica Badea, directorul Colegiului „I.C. Brătianu” Haţeg, alţi invitaţi.

A fost o zi minunată în care haţeganii şi musafirii s-au întâlnit cu istoria şi poezia locului. Domnul Andrei Răiescu a donat primăriei Haţeg şi bibliotecii judeţene două cărţi de Nicolae Iorga, ediţii mai vechi, despre Ţara Haţegului.

În final, Radu Igna, emoţionat, a prezentat istoria cărţilor sale, modul cum a ajuns la materialul documentar bogat şi cum le-a redactat, apoi a dat autografe celor care au dorit să aibă o amintire despre Ţara Haţegului.

Cartea Vocaţia culturală a Haţegului, începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.

Radu Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco-catolic, sau istoria specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan aşa cum l-a văzut Adrian Andrei Rusu.

Preocuparea lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog aproape necunoscut care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu care a căutat mărturii despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei.

Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul, vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.

Despre aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la autodistrugere.

Epoca din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.

Această panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa, uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva mirific,  fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost ani buni în care Radu Igna a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de astăzi.

      Autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră, de la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac, punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia Bolchiş - Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus Constantinescu, Ionel Amăriuţei sau Ionel Drăgănescu, Constantin Stancu.

Nu sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul adevărului.  

Chiar şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.

Inspirat, autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba engleză.

Ca un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din zonă,  judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină. Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat pentru istoria românilor în stil românesc ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la acele dosare de la Cluj în care era prins în stilul justiţiei vremii viaţa oamenilor, a memorandiştilor.

Autorul cărţii scrie: „Până când a trăit Ioan Munteanu ? Am apelat la arhivele oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din 1918 ? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj ? Cu siguranţă, nu a fost primit cu urale…”.

În monografia Haţeg – Vremuri şi oameni, fapte şi mărturii, Radu Igna redă exact vremurile, pentru unii naraţiunea sa poate să irite, pentru alţii sunt evenimente pe care le-au trăit, pentru alţii date dintr-o monografie, dar toate înseamnă viaţă începând cu speranţa: lumina de la capătul tunelului, visul ca Haţegul poate să devină un oraş european, dorinţa oamenilor de continuitate, ori miracole economice (Theodosie Petru), juridice (Ioan Vida, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale), politice (Ioan Timiş, parlamentar din anul 1991 până la deces în anul 2010), scriitoriceşti (Daniel Pişcu, reprezentant de seamă a Cenaclului de luni, condus de Nicolae Manolescu), muzicale (Petru Armean), fotografice (Nicolae Filiş), artă şi artizanat (Simion Grec), economice (Solomon Buzducea), teologice (Tiberiu Lăpădătoni), medicale (dr. Victor-Caius-Livius Alicu), etc. Cine va citi cartea va descoperi şi alte personaje în această epopee, personaje interesante, definite de muncă, pasiune, cinste, talent, curiozitate, îndrăzneală, credinţă, depăşirea limitelor.

Radu Igna are darul de a prezenta portrete de oameni într-o manieră clară, uşor enigmatică şi având ceva definitoriu care face diferenţa, stabileşte limite şi propune ţinte, redă demnitatea universală a unor oameni speciali, cu deschidere spre lume. Cititorul va fi surprins de faptele haţeganilor, se va mira cum unii au ajuns să fie cunoscuţi în străinătate şi mai puţin cunoscuţi în ţară, poate chiar în Haţeg… Radu Igna a reuşit să pună în lumină acea stare specială din viaţa unui om: timpul în care se nasc miracole…

Monica Niculescu ne prezintă în această saga haţeganilor un moment important din viaţa elevilor de la Liceul din Haţeg, în anii 70, realizarea unei piese de teatru sub îndrumarea profesorului Radu Igna, „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, un eveniment care a marcat pe „artişti”, pe spectatori, pe haţegani şi pe alte persoane din judeţul Hunedoara. Ea rememorează: „Am fost captivaţi de tot ce ţinea de scenă, totul era „nou” şi altceva. Am văzut că nu era simplu nici să mergi (ca o lady) sau să te comporţi conform personajului interpretat, mai ales că avea de trei ori vârsta mea”. Fără să vrea ea ne prezintă dinamismul personajelor din cartea aceasta, Radu Igna, încă o dată, şi-a rezervat regia şi sugestia.

 

Ţara Haţegului? Imagini care au fost, istorii de ieri, de azi, o proiecţie despre viitor...

 

Ţara Haţegului

 

 

În august satele se înalţă-n văzduh

pe aripile raţelor sălbatice,

atunci stejarii trag prin rădăcini

până în frunze oasele celor care au fost.

 

O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă

şi o alta pe cealaltă aripă zboară,

zimbrii pasc vocalele ierbii,

înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,

până metalul sună frumos

ca un suflet cântând în ninsoare,

ridici ochii, o clipă, spre femeile

cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.

 

Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,

mai curată ca sufletul fecioarelor

pregătite pentru ritual la Kogaionon,

 

te retragi în munte,

înţelegi puterea macilor

de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...

 

 

Cer de iarbă la Ponorici

 

 

Am urcat spre un cer de iarbă,

visele pământului pulsau în noi,

ne atingeau părul, îl făceau cărunt,

aveam două mii de ani, am fi putut

începe acolo o altă istorie.

 

Pământul sub tălpi era roşu, nu de sânge, nu de apusuri,

era roşu ca o amintire de adolescent

plecat la război, înainte de venirea ploii.

 

În toamna aceasta fiecare dac mort acolo

se va ridica, va gusta dulceaţa porumbelor,

în altă parte un soldat roman

îşi va lega sandalele de pulpele pline de pământ roşu,

va veni spre noi ducând un syllabus vechi,

seara este o armură pentru noi,

 

intrăm în aceeaşi eroare,

cu toate însemnele bucuriei şi victoriei,

cuvinte dace precum greierii sar prin iarbă,

spală-ţi faţă de edictele aerului...

 

 

 

Toamnă latină

 

 

Zilele sunt coapte, miros a grâu şi veşnicie,

se culeg mere la Densuş,

copii se caţără pe gardul toamnei,

intră în mere, e un joc perfect unde germinează

stele de tăcere, iar în golul pietrelor vechi,

inimi de grădinari din alt veac.

 

Copii se joacă de-a toamna,

cine muşcă din măr eliberează celălalt eu,

eu-ul din primul secol de miracole.

 

Bărbaţii puternici, în schimb,

sunt îngenunchiaţi de coşurile cu mere,

strivesc iarba coaptă cu genunchii tari,

sunt barbarii care mor, nu se predau.

 

La Densuş merele cresc la loc

pe ramuri de măr, într-o singură noapte de singurătate,

în carnea loc se cuibăresc anotimpuri neştiute,

iar acolo, pe prundiş, puntea străbate apa dimineţii,

nu mai ajunge pe celălalt mal,

din firul de apă proaspătă,

ca un imn de dragoste,

sar flămânde pietre după inscripţii latine.

 

 

Sarmizegetusa

 

Cetate cu nume de cetate,

mă pierd în istoriile tale multe

ca-ntr-o apă de râu repede de munte,

valurile îmi poartă umbra mai departe

spre alte lumi, cu alte nume.

 

Ziduri îngropate în pământ,

au crescut merii deasupra,

glasuri care strigă după armuri, cât mai multe armuri,

strălucesc în noapte aceste armuri,

luna se destramă în luciul lor,

păsări de noapte zboară pe deasupra capetelor noastre,

 

aur îngropat în râuri, sclipiri în pielea pietrelor de munte…

 

Iată semnul: lumea poate începe cu un munte,

poate sfârşi cu un munte,

cade peste memoria mea o pană de rândunică

din alt edict, poemul de sticlă se sparge în mii de bucăţi,

exilat în provincia unde s-a retras alchimistul…

 

 

A consemnat Constantin Stancu

Haţeg, 29 august 2015