Voicu Lăzăruț și meandrele istoriei... Din Țara Hațegului la New York cu Nick Stoicoi! O lume în mișcare: „Nick Stoicoi din Ţara Haţegului a gustat moartea în Primul Război Mondial, s-a zbătut pentru a reveni în satul său, la familia sa de pe front, ieșind din abatoarele istoriei. Evenimente neprevăzute îi marchează destinul, crima comisă îl obligă să migreze în America, acolo îşi construiește un mod de viaţă aventuros, câştigă suficient”

 

ISTORIA  CA O CASĂ ABANDONATĂ

 

 

O întrebare pentru câteva generații: Cine ești dumneata, Moșule? Romanul cu același titlu a fost publicat de Voicu Lăzăruț la Editura Sitech în anul 2021, la Craiova. Cartea reia povestea unui român și a familiei sale în secolul al XX-lea, cu prelungire în secolul al XXI-lea. Povestea a fost lansată inițial în narațiunea În umbra fricii*, apărut la Editura Gligor Haşa din Deva în anul 2016. Cititorul este călăuzit prin meandrele istoriei. Frica, dragostea de viață, rezistența în fața istoriei sunt toate parte din motorul care pune în mişcare societatea într-un timp al căutărilor și eroismului impus de conjunctură. Autorul are pasiunea povestirii, are curaj şi dorinţa de a pune pe tapet problemele care frământă individul în faţa agresiunii istoriei. Romanul este o cronică de familie, personajele acţionează cu frenezie pentru a-şi câştiga viaţa simplu și cu patimă. Personajul principal este Nick Stoicoi, rudă cu autorul, care povesteşte toate evenimentele care se petrec de-a lungul a mai multor decenii, fisurând sticla memoriei. Evenimentele se petrec pe mai multe continente, în sisteme sociale diferite, în imperii dificil de definit. Autorul, indirect, devine personaj, omul din umbra destinului, beneficiarul zbuciumului celor de dinaintea sa. Nick Stoicoi apare brusc în fața nepotului (autorul) și caută un loc în familia pe care a părăsit-o cândva, fugind în lume după ce a comis o crimă fără voia sa.

Nick Stoicoi din Ţara Haţegului a gustat moartea în Primul Război Mondial, s-a zbătut pentru a reveni în satul său, la familia sa de pe front, ieșind din abatoarele istoriei. Evenimente neprevăzute îi marchează destinul, crima comisă îl obligă să migreze în America, acolo îşi construiește un mod de viaţă aventuros, câştigă suficient. E pe punctul de a se realiza, viaţa îi scapă printre degete, ajunge din nou în România, o ia de la capăt, se zbate. Planurile pe care glisează istoria îl prind între evenimente abrupte: războiul, cele două sisteme sociale consolidate după Cel de al Doilea Război Mondial, dictatura politică și dictatura banului, fuga după iubiri imposibile etc. Familia sa este zguduită de evenimente, de limitele indivizilor apăsați de sărăcie și frică. Autorul, apoi, se concentrează asupra vieţii mamei sale, o figură luminoasă, învăţătoare de profesie, se realizează ca om, îşi întemeiază o familie, se nasc alţi copii, lumea a ia de la capăt într-un sistem pe care nu l-au prevăzut.

Voicu Lăzăruţ are dorinţa de a se mărturisi, tabloul de familie se transformă în tabloul unui neam. Mărturia îl eliberează. Frica a pus în mişcare oameni, societăţi, armate, iubiri neîmplinite. Tabloul istoric se întinde generos de la primul război până în actualitate. Personajele gustă tăria fricii în războaie, în schimbări de regim, de la capitalism la comunism, de la familie la singurătate. Teama de capcanele vremurilor naşte singurătate, este o aripă a singurătăţii care acoperă faţa personajelor. Sunt tablouri care pun în lumină faptele unor oameni în căutarea destinului. Averea făcută de Nick Stoicoi în America rămâne mereu o enigmă. Munca, însă, e o realitate care marchează oamenii. În căutarea averii, a visului, a iubirii. Violența sau lipsa bunului simț ocultează valul istoriei. Dumnezeu a dispărut din lume, așa povestește autorul indirect… Sunt fapte care duc la omoruri, personaje implicate în marile mișcări din istorie: liberalism, legionari, comunişti, soldaţi, cowboy, gansteri, ţărani care-şi apără bruma de avere, dascăli pasionaţi care modelează conştiinţe, femei care iubesc şi sunt părăsite, bărbaţi care se luptă pentru viaţă, dar nu se pot lupta pentru destinul lor… O luptă pentru a ieși din labirintul vremurilor.

Voicu Lăzăruţ nu are un plan al naraţiunii sofisticat, el povesteşte direct, timpul îi este reper. Iubirea îi este reper. Un personaj bine conturat este Nick Stoicoi, unul de poveste. Scapă de moarte, de închisoare, de boală, de timp. Nu-şi poate realiza familia. Femeile din viaţa sa, inclusiv soţia, sunt abandonate uşor. El se descurcă mereu, de frică, de gheara iubirii. Secvenţele din America sunt dramatice, par preluate dintr-un film cu mari gangsteri. Fuga de comunism şi de comunişti este un mod de a evada dintr-o situaţie limită, istoria îşi arăta ghearele. Nebunia lui, cruzimea, duritatea sunt generate de disperare, întruchipează acea culme a disperării la nivelul individului simplu, presat de evenimente. Îşi câştigă şi-şi pierde identitatea, este un bogat sărac care sfidează istoria, este un sărac care se îmbogățește mereu fără să rămână cu averi sau afaceri. Se descurcă în labirintul oferit omului obișnuit de societatea mereu afectată de schimbări brutale. Prin reflex, el se mișcă pe cataligele brutalității impuse.

Un alt personaj este dascălul de la ţară, de fapt mama povestitorului, Mărioara Lupulesc, fiica lui Nick Americanul. Pasiunea  pentru a-i învăţa pe copii minima cultură, patriotismul, igiena, toate ne arată o figură luminoasă de femeie. O biruitoare pentru că a format oameni. Sunt pagini superbe în care o femeie tânără se luptă cu dramele istoriei într-un sat părăsit de munte. A găsit oameni sufletişti, oameni muncitori în satul izolat, din munte, oameni uitaţi de algoritmul istoriei. A fost nevoie de multă muncă pentru a-i civiliza, de a impune  igiena personală, obiceiuri sănătoase, orbirea lor a fost o problemă socială. Dascălul a învins prin pasiune şi curaj. O comunitate la margine de imperiu, trăind ancestral…

Povestea tatălui, Horea Lăzăruţ, este una specială, starea funcţionarului public în comunism, inspector la fisc, o meserie grea, o meserie care prin natura ei distrugea oameni. Horea a răzbit, viaţa însă i-a dat mereu lovituri, până şi cei care munceau cinstit s-au trezit sub presiunea legilor inumane din comunism, a fost bănuit că şi-a făcut averea în mod ilicit. Ultimele zile din viața sa sunt abrupte, nu s-a putut adapta la noile realități ivite după 1989, este tipul inadaptabilului, cu energiile răvășite. Moartea este o evadare, scenele povestite de scriitor sunt abrupte, omul învață cum se moare: singur și gol, sub umbrele vremurilor noi.

Voicu Lăzăruţ are darul povestirii. Sincer şi direct el pune în lumină o istorie a bărbaţilor. Femeile sunt doar jucării în mâna acestora, doar partenere de iubire. Ele mereu trăiesc o dramă: bătăi, avorturi, schimbări de parteneri, copii bolnavi, gospodării abandonate, boli care copleşesc, morţi de îngropat. Bărbatul este preocupat cu ritualurile fricii. Este un deficit de iubire la personajele lui Voicu Lăzăruţ, mereu ceva scapă individului copleşit de valul înalt al istoriei. Etapele sunt arse aproape instantaneu, timpul este scurt, viaţa s-a dus…

Sunt unele pagini în roman care nu au dinamism, ele au fost scrise ca mărturie. Descrierea vieții din satul românesc la apariția comunismului este atroce, personajele sunt implicate în stări neprevăzute și pentru care nu s-au pregătit. Romanul este inegal în unele locuri, pagini superbe cu bărbaţii în acţiune şi pagini statice, naraţiunea suferă pe unele locuri, dar atrage prin glisarea planurilor şi prin dramatism. Mărturia pare importantă pentru Voicu Lăzăruț. Peste ani oamenii vor înțelege cum trăiau strămoșii, cât de aproape de natură erau, cum se luptau cu un context artificial, impus de comunism sau capitalismul abrupt.  

De remarcat sinceritatea autorului, pasiunea pentru memoria familiei, analiza fricii prin faptele personajelor, căutarea esenţei, dialogurile puse în scenă cu pasiune, cuvinte rupte din realitate, bucuria de a transmite enigmele istoriei. Efectul unei vieţi în umbra destinului este boala, medicamentele de la capătul patului, spovedania, singurătatea, povestea care ridică moralul celui aflat în mandibulele epocilor. Individul singur în faţa istoriei, cu toate ghilotinele deasupra lui. Sunt lucruri care scapă omului obişnuit, el se supune vremii, este marele fricos-curajos, paradoxul care macină colectivităţi, naţiuni.

Energiile oamenilor se declanşează cu tărie datorită războaielor, crimelor care macină societatea indiferent de continent sau ţară. Căutarea drumului spre libertate, cruzimea vieţii şi distanţa dintre viaţă şi moarte, egală cu lungimea unei arme. Mişcările banilor în societate trasează drumul spre moarte: dolar, rublă, leu, marcă, euro. O istorie pe scurt, din banii care au circulat în lume. Planurile se schimbă, urmează şcoala la stână, drumurile dascălului din munte în munte, drumuri care se întretaie, drumuri care se pierd. Amintirile dinamizează istoria prin timpurile furate morţii, iubirile sunt şi ele în paradigma fricii, călătoriile în vremuri mai libere fac viaţa mai spectaculoasă, dar frica e mereu prezentă prin nesiguranţă şi prin lipsa de iubire.

Romanul debutează cu apariția neașteptată a bătrânului Nick în casa nepotului, legând generațiile. Un om puternic, atins de vremuri, devenit o stafie a sfârșitului de veac, atins de brumele sociale. Pentru nepoți el reprezenta o problemă mai greu de descifrat. „În sutele de nopți friguroase și întunecoase din anii comunismului ceaușist, Nick mi-a povestit viața sa aventuroasă și incredibilă, ca într-un serial tv. Incredibil cum eșalona logic episoadele vieții sale. Niciodată nu a povestit decât un capitol din viața sa, după care, obosit, beau un deț și adormea. N-a omis nimic, nu s-a rușinat de nimic, nu și-a cerut scuze și, mai ales, nu regreta decât faptul că se întorsese, ca un nebun, din America, unde avusese totul, dar alesese nimicul, mândria și prostia! Multe povești mi le-a repetat obsesiv, ca un bătrân, dar nu ca un om căzut în boala vârstei” (p.20).

Romanul se încheie cu vizita nepotului în America, în căutarea averii lui Nick. Birocrația și abisul secolului fac imposibilă identificarea averii lui Nick Stoicoi din Țara Hațegului. Nepotul se alege cu vizitarea acestui continent simbol al democrației și puterii oamenilor asupra altor oameni. Admirația nepotului pentru o lume aparentă a bunăstării rămâne un câștig pentru alte generații. Dar și un argument pentru noi scopuri în viață. 

 

Învăţătoarea de la sat, personaj puternic şi luminos, capabil de mari transformări pentru sine şi pentru alţii, se ivește din valurile vremii ca un simbol. Acolo,  românii au evoluat tare greu, iar istoria parcă a încremenit. Ea se instalase în şcoală, ca-ntr-o casă, uşa de lemn devenise noaptea patul tinerei femei. Baciul Teodorescu i-a adus blănuri de oaie şi miel. Dimineaţa se spăla pe faţă într-un lighean amărât, adesea își făcea focul cu lemnele ce erau din abundenţă, într-o sobă de tuci, toată spartă care afuma mereu şi unde își încălzea apa pentru a face baia necesară.

Problema familiei a fost mereu una importantă pentru personajele romanului, o problemă reală, vremurile afectează mai ales familia. Autorul apelează la un discurs a lui Barack Obama, preşedintele Americii, despre frică: „Sigur că ne este frică, nu văd de ce am ascunde asta. Şi faptul că o ascundem ne face mai puternici. Nu poate să nu mi se rupă sufletul, când aud că această frică se împrăștie din ce în ce mai mult. E dureros să ştiu că poporul meu are o asemenea anxietate şi o asemenea frică. Frica poate provoca nişte reacţii stranii şi neaşteptate” (p. 410).

Romancierul se confesează, are mereu concluzii la această cronica de familie, moderate de contextul în care au trăit personajele. Autorul definește destinul contorsionat, abrupt: „De fapt, va exista ca un blestem  comun a neamului nostru, asta pentru că amândoi nu prea credeam în Dumnezeu, doar la ananghie, și viața ne va lovi, nimic și nimeni în jurul nostru nu ne va ajuta și iubi” (p. 21).

De văzut și scenele din casa de copii, acolo destinul este modelat de violență, instincte, oameni fără rădăcini, sclavi sociali, greu de eliberat din fălcile istoriei. Copii fără părinți devin oameni cu un destin aleatoriu, ies din valul social sau se agață de iluzii. „Aveau toți, însă, o colecție prețioasă de capace metalice de bere, apă, oțet, ulei, băuturi pe care ei le clasau după valoarea culorii stabilite de ei și pe care ei schimbau aceste „piese” și le pariau între ei, la tot felul de jocuri, unde erau tare îndemânatici” (p.306). Paginile referitoare la acești orfani ai istoriei sunt relevante, ele reflectă, indirect, destinul omului pe o planetă abandonată în univers.

Inteligența lui Nick s-a manifestat în fața agresiunii comunismului prin constituirea „Cuibului de Nebuni” din Delul Risculiței. Acolo nu se vor putea apropia reprezentanții autorităților din acea vreme, de frica acestor nebuni, considerați „reziduuri sociale”, care nu putea realiza cooperativizarea (paginile 208 și următoarele).

Vorba lui Nick: „Eu nu am ținut regim, în niciun Regim!” (p.19)  

Despre Nick, la 99 de ani (!), ironie la adresa istoriei şi marilor imperii: „Muri în noapte de Crăciun, uitându-se după execuţia lui Ceauşescu, strigând triumfător că a murit şi comunismul. A trăit mult şi controversat toată viaţa, vorba sa era zeflemitoare: <<De-al Dracului trăiesc, ca să le fac contra duşmanilor mei!>>” (p.26).

Cine esti dumneata, moșule? (la fel ca În umbra fricii), în umbrele istoriei, ne prezintă un romancier care are suflul de a duce povestirea pe mai multe planuri, cu bucurie, cu deschidere, cu tâlc, punând în lumină dramele oamenilor. Nu i-a fost teamă de scenele triste și penibile în care ajung oamenii la bătrânețe, nici de iluziile care pătează tinerețea lor.

De la istoria unei familii la istoria imperiilor şi mai departe, la istoria care se strecoară pe sub uşă în locul ziarelor tipărite pe hârtia ce poate arde, care au dispărut în norul de semne din noul anotimp al schimbărilor globale.

 

 

*Voicu Lăzăruţ, Cine ești dumneata, moșule?, roman, 414 pagini, Craiova: Editura Sitech, 2021.

 

Constantin Stancu

Text apărut în revista „Banchetul”, nr. 70-71-72 (oct.-nov.-dec.)/ 2021