Eugen Evu: Empatia divină. „Umanul a fost sădit şi ciclic altoiul Captiv în mişcarea spirală - Precum în cer aşa şi pe terra - precum în atom aşa şi în om”

EPISTOLA  CATRE SEBASTIANO

Sau Empatia Divina

Tulpina mileniilor  s-a smuls din Marele Sine

Arbore purtat , rămuros, fiinţa migratoare

Nici mintea nu-i mai ştie nici înţelege noima, rostul,

 Rânduiala. ,

Memoria lumii a erupt prin miriade de halouri fisurate

De la substanţă la Inteligencia Sacra ceva s-a epuizat

Şi astralul nu redistribuie  e doar neant

Reminiscent ; şi  imemoriala foame a morţii de repaos

A seminţei zburate din haos 

Umanul a fost sădit şi  ciclic altoiul

Captiv în mişcarea spirală

„Precum în cer aşa şi pe terra”

precum în atom aşa şi în om

din sălbăticia libertăţii ultra-pure

săltând pe talazurile timpului

fractalic compozit

numărul divin

oglindindu-se –n etern cu nesaţiu de sine.

(Fiinţa este rediestezică

Şi telepatică .

Ceva atemporal se ascunde operei, sieşi !

Ne reumple de enigmă cunoaşterea .

Eroarea care determină în derizoriu

Sublimul

Şi prin aceea că murirea este

măsurată în infime răsăriri şi amurguri

pentru ca fiinţa să poată suporta

şi ideea să transceandă palpabilul

 suntem foame a energiei de sine

îngemănaţi cu visul şi fantasmele

care au umbre fascinant colorate

din sfărmata aură Apheiron

ay ! substratul biochimic al trsiteţii acesteia !

ay,freatica memorie şi izbucnirile ei

periodice –n insesizabila panoramare a

Precesiunilor !

Murim

Memoria murmură agonia orgasmul şi visul

triada şi Legea anamnezica confirmată de

intuiţia lui Niels Bohr

Cromozomul inaccesibil cunoaşterii

Îl purtăm implantat

Auto-distructiv a se salva dăinuirea

Însă prin Sacrificiul naturii

Pe cadranele Celuilalt Timp

Frate şi soră Unul despicat

reciproc din incestul gemelar al

genezei

nu ochii nostri văd

ci vederea vede

nu creierul nostru cugetă

ci inteligenţa sophia duhul

nu lumina o vedem ci

ca raportare  viteza luminii

cum strălucirea lunii pline

este doar oglindirea ternului

dintr-un soare îndepărtat

 ce se autodevoră

suntem Lumină

prin aceea că oglindindu-se-n

relativitate

atracţia gravitează Urobouros

înghiţindu-şi  ciclic

primordială sămânţa

perpetuum pulsatoriu

călătoreşte spre Inefabila  Noapte

L’Inconnosabile

Splendoarea eonilor Muzica Sferelor

În lobul  temporar

Întredeschisă poarta conturându-l pe zeu

 Revelaţia cu zăvor spre interior

Fereastra  altui spectru

Vitraliul cu  esoterică

Viziune :

Să –şi recunoască Părintele Fiul.

Eugen EVU

 

Text preluat de pe Discheta roz, decembrie 2006

Scriitori hunedoreni: Constantin Stancu

Scriitori hunedoreni

Constantin STANCU

n.1954, Haţeg. Poet, eseist, publicist,  de profesie jurist. Redactor permanent al revistei de cultură şi deschidere europeană Provincia Corvina. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat mai multe volume de literatură, între care volumele lirice„ Păsările plâng cu aripi”,” A privi cu ochii inimii- poemele roadelor”, Pseudo-imobiliaria- „ afacerile lui Dumnezeu cu omul” ,( eseuri) „Pomul cu scribi”. Deţine Diploma de Excelenţă pentru poesie şi critică literară AsCUS Provincia Corvina. Cuprins în dicţionare, antologii şi culegeri  literare, şi în istoria literaturii hunedorene, 2008. Colaborator a numeroase reviste de cultură şi artă, interne şi din occident. Are în lucru o consistentă carte de critică literară, cărţi de proză scurtă, poeme .Este cronicarul cel mai consecvent şi merituos al scriitorilor hunedoreni şi al unor autori din ţară şi din diaspora română în Germania, Italia, S.U.A.

   „Cărţile sale reprezintă experienţe personale, de unde nu lipseşte dimensiunea metafizică. Imagismul luxuriant, baroc, s-a prefăcut, odată cu „ Poemele roadelor”, într-o lirică devoţionistă, simplificată precum un tropar sau un condac bizantin, de fapt o poezie religioasă ce urmează, fără a re-edita, pe Ioan Alexandru, din „ Imnele bucuriei”. Experienţa este însă trăită şi atât de încredinţată în uimitorul ei necanism de simboluri însuşite încât nu se poate alunga gândul la „ Daniile” lirismului gândirist şi la „ Comornicul” părintelui Daniil de la Rarău( ...)...Eseistul( ...) eminent prin lectura profundă şi penetraţie în a desluşi sensul prea puţin vizibil, va fi, însă o revelaţie când va înainta de la comentariul curent la construcţia intelectuală ori la jurnalul de idei trăite, o specie ce i se potriveşte.”

                             * actualizare la o prezentare de  Artur Silvestri, ed. Intermundus                                                                    

Tramvaiul 26, duminică, 25 februarie 2018, ora 19. Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 25 februarie 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ilinca Bernea și Dan Dediu

Clubul de lectură Institutul Blecher și Casa de Editură Max Blecher vă invită, duminică, 25 februarie 2018, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Ilinca Bernea și Dan Dediu.
În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul „4,5 litri de sânge, miliardar” (Casa de Editură Max Blecher, 2017) de Dan Dediu.
| maxblecher.ro/dediu.php |
Ilinca Bernea (n. 1974) este regizoare de teatru, doctor în filosofie şi artist vizual. A debutat cu volumul de poezie „Legile hazardului” (1997), urmat de „Poeme în Mi bemol major” (2002), și volumele de proză: „Iubiri în cămașă de forță” (2003), „Legende Androgine” (2004), „Semnul Lunii” (2006), „Cutia Neagră” (2015) și recentul „Numele tău și alte erezii” (Polirom, 2017).
Dan Dediu (n. 1986) a câștigat, după câțiva ani în care s-a remarcat ca unul dintre cei mai promițători poeți ai noului val, cea de-a șaptea ediție a Concursului de debut „Max Blecher” și, ca urmare, a publicat volumul „4,5 litri de sânge, miliardar” (Casa de Editură Max Blecher, 2017).

Moderator: Claudiu Komartin

Adrian Botez: Statistica

TOTDEAUNA AM  URÂT – DIN RĂRUNCHI – STATISTICA

                                 

nimic nu mi se-ntâmplă – nimic

nu se iveşte – nimănui

nu-i sunt dator – pe nimeni

nu-ndatorez

pentru ce – pentru cine să

trăiesc? – aşa – doar de dragul

statisticii? – adică

să mai fie într-o

cameră – pitit printre

mobile – un cadavru cu

ochii deschişi – în plus... - ...un

cadavru tâmpit – mai mult chiar decât

media...

...totdeauna am urât – din

rărunchi – statistica...

***

CÂND CRIST LA DÂNSUL MĂ CHEMA-VA                   

când Crist la Dânsul mă chema-va

voi îndrăzni să-mi cârmesc nava

c-o răsuflare de Iubire

icoană-a Nunţii-ntru Şoptire

bătrân – dar nu calic de suflet

o bucurie-mi curmă umblet

căci Lui grăi-voi – glas de rouă:

„sunt  Om! – serafi – deci - pot să plouă”...

Lumină – Floarea de Iubire

trezi nemuritoarea-mi fire:

m-am îmbăiat în foc de-agheasmă

şi simt – şi sunt sfântă mireasmă...

...nimeni icoana nu mi-a smulge:

anii-mi sorbiţi – Minunea curge...

***

URGENŢĂ ARTISTICĂ

colcăie de ucigaşi

siniştri – omenirea – iar noi

pretindem să facem

Artă

singura Artă – care să

merite acest nume şi-avânt – ar fi

să re-închipuim Omul

Armoniei – cel dintru-nceput

aproximat de El – şi – acum – să-l

stabilizăm definitiv – adică

să re-imaginăm – măreţ să

iscăm  - întru

faptă – minunat

înţeleaptă: din

bestie - Omul

 în caz contrar – singura

Artă – care de la noi se

aşteaptă – şi de care este urgentă

sete şi nevoie – este să lichidăm - febril

rapid şi eficient  - întreagă Arca

Familiei lui Noe – întreaga specie a

criminalilor  - pretinşi – cu

sfidătoare  - obscenă

emfază (...ca-ntr-o falsificată

revoluţie...)  – a fi

„factori umani de

evoluţie”

***

Adrian Botez

Virgil Diaconu și Theodor Codreanu în dialog... Semnal revista „Cafeneaua literară”

Virgil Diaconu convorbiri cu prozatorul și criticul Theodor Codreanu despre poezia, critica, viața literară contemporane...

 (fragment)

Revista „Cafeneaua literară”, nr. 2/2018 (pp. 4-8) 

 „Cartea de Poesii de Mihail Eminescu nu a primit Premiul

Academiei Române la 1884”

V.D.: Ce părere ai despre marile premii literare de la noi?

Sunt premiați într-adevăr cei mai buni poeți/scriitori, sau mai degrabă favorizații unei anume generații, să spunem cei aflați la putere acum? Cum îți explici faptul că aproape toate premiile literare merg la generația optzecist-postmodernistă, și o mică parte la poeți mai mari ca vârstă decât optzeciștii? Dacă la putere ar fi poeții douămiiști, crezi că poeții optzeciști ar fi în continuare la fel de premiați ca acum?

T.C. : - Nu mi-am făcut niciodată iluzii în privinţa premiilor

în ţara noastră, de vreme ce cartea de Poesii de Mihail

Eminescu nu a primit Premiul Academiei Române la 1884,

când valoarea şi viaţa poetului (aflată în cumplită cumpănă)

nu au contat în faţa elitelor culturale şi politice ale vremii.

La noi, şi aiurea chiar, Premiul cel Mare (Premiul lui

Mango, cum i-a spus Constantin Virgil Negoiţă nobelului

) sau Premiul Naţional (mare ironie!) „M. Eminescu”, premii

care au şi cantitate financiară, se acordă, în primul rând,

„corecţilor politic” şi comilitonilor, excepţiile fiind o

raritate, cum i s-a întâmplat, bunăoară, lui Cezar Ivănescu,

pedepsit bine pentru asta! Ai semnalat că mai ales generaţia

optzeci a avut prioritate la Premiul Naţional „M. Eminescu”,

că, în consecinţă, celelalte generaţii au fost deja declarate ca

fiind „expirate”, cum s-a afirmat într-un cotidian. În schimb,

antieminescienii au avut acces la premiul care uzurpă numele poetului,cum i s-a întâmplat neopostmodernistului dilematic T.O. Bobe, caz care l-a oripilat pe Cezar Ivănescu.