luni, 1 iunie 2026
Valeria Bilț: Interviu cu Nicolae Băciuț
Interviu cu Nicolae Băciuț – Despre continuitate, familie și verticalitatea cuvântului,
- În ce măsură evenimentele sociale, culturale și
personale recente v-au influențat creația literară?
-Eu sunt o ființă socială…. Ce i se întâmplă lumii
mi se întâmplă și mie. Sunt un receptacol al mesajelor care vin din toate
direcțiile. Scrisul meu e amprentat de tot ceea ce mi/ni se întâmplă. Sunt
martorul unui timp și depun mărturie pentru timpul căruia i-am fost însoțitor.
Aparțin unui timp, în măsura în care și el îmi
aparține. Avem obligații reciproce. Cititorul află de la istorici datele pe
care nu I le poate oferi altcineva. De la scriitor, află datele sufletești în
care s-a manifestat omul într-un timp istoric dat. Eu nu vreau să fac
concurență istoricilor, dar nici să las să treacă neobservate unduirile
sufletești reactive la datele cotidianului.
- Cum percepeți receptarea critică a lucrărilor
publicate în această perioadă?
- S-a scris mult și favorabil despre cărțile mele,
atât cât s-au întâlnit cu critica literară. N-am cultivat critici, nu le-am
trimis cărți. Cărțile au o circulație sugrumată de mecanismele care au preluat
difuzarea cărții. Întâlnirile cărților mele cu critica au fost întâmplătoare,
așa că nu reproșez cuiva că nu a scris despre ele, câtă vreme, probabil, nici
nu s-a întâlnit cu ele.
Sigur, trebuie să dăm criticii ce e al criticii,
dar nici nu putem credita la modul absolut nicio judecată de valoare. Fiecare
critic își are limitele lui în a recepta creația literară. De-a lungul
timpului, au scris critici de primă mărime despre cărțile mele, dar au scris și
critici „de ocazie” despre ele. Confrați cărora le-am dăruit cărțile au simțit
nevoia să scrie despre ele. E interesant cum ești perceput și valorizat, de cei
care te citesc, oricine ar fi ei - dar primul critic rămâi tot tu, autorul, cel
care dă drumul în lume cărților sale, cu conștiința împăcată că și-a respectat
condiția și conștiința lui literară a funcționat la parametri maximi.
Critica literară își iese încet din parametri care
au definit-o și au consacrat-o. Cronicarii literari sunt tot mai puțini,
radiografia aparițiilor editoriale este la voia întâmplării și în umbra conjuncturilor,
a circumstanțelor socio-literare.
Ce critic mai poate citi măcar o mică parte din
producția editorială a unui an, ce publicație poate aloca suficient spațiu
pentru câte așteptări sunt din partea autorilor de literatură?!
Mai e ceva ce nu poate fi ignorant: cine mai
citește critica literară de actualitate? Cine își alege lecturile în funcție de
judecățile critice exprimate în publicațiile literare care, la rândul lor, sunt
la… terapie intensivă. Dispar discret, ori aria de circulație e nesemnificativă.
Nici la nivel didactic critica literară nu mai e
de interes, câtă vreme autorii contemporani nu prea își găsesc loc în manualele
școlare.
Iar scriitorii nu știu în ce măsură țin cont de
opiniile unor critici literari.
Dincolo de toate aceste stări de fapt, scriitorii
își văd de treabă. Se scrie mult, se tipărește fără măsură (și la propriu și la
figurat!).
Important este că încă sunt destui autori care nu
abandonează scrisul, care nu-i aduce nici un câștig financiar, ba chiar îl
supune la cheltuieli.
Iar prestigiul scriitorului se erodează și el, cu
cât numărul impostorilor îl întrece pe cel al autorilor autentici.
IV. Ziua
Limbii Române și dimensiunea identitară
Ziua Limbii Române a devenit, în mod repetat, un
prilej de afirmare identitară în proiectele dumneavoastră.
-Ați participat la numeroase manifestări dedicate
Zilei Limbii Române. Cum vedeți misiunea scriitorului contemporan în apărarea
și transmiterea patrimoniului lingvistic?
-Ziua limbii Române, în opinia mea, trebuie să fie
marcată în fiecare zi din an, în primul rând în respect față de moștenirea pe
care am primit-o fără să plătim nimic, apoi, în respect față de moștenirea pe
care o lăsăm, fără să primim nimic în schimb.
„Ziua Limbii” ar trebui să certifice ceva, să aibă
o semnificație care să justifice această înnobilare, această distincție,
sinonimă cu „ziua de naștere”. Ziua Limbii Române e una mai degrabă de
convenție și, în consecință tratată. Cel mai ades, convențional. De fapt, ce-ar
trebui să facem de Ziua Limbii în care ne-am născut, trăim, visăm, murim?! Să o
omagiem? Cum? Cine? Unde?
Am intrat în jocul acestei convenții și, după
prima ediție (în Basarabia, se sărbătorește din 1990, în România din 2011 și în
Ucraina din 2026) din România, când am dezvelit „după lupte seculare” și fără
avize bustul lui Grigore Vieru în Târgu-Mureș, am deschis orizonturi noi pentru
ceea ce înseamnă „în limba ta”!
Așa am ajuns să marcăm această zi – 31 august - în comunități românești din afara
granițelor, din sentimente de solidaritate și împreună trăire în aceeași limbă,
dincolo de vitregiile istoriei și ale geografiei.
Prin „cântec, joc și voie bună” ne-am regăsit în
limba română toți cei care ne recunoaștem de frați, oferindu-le și străinilor
pilda nevoii de identitate lingvistică, nu văduvind, ci îmbogățind patrimoniul
lingvistic al fiecărei etnii în parte.
Mi-am asumat misiunea omagierii limbii române în
lume, susținut și de confrați scriitori, dar și de conaționali care cred în
valorile limbii române. De la Roma la Pererâta, de la Viena la Vidin, din
Grecia în Serbia, am parcurs trasee în care limba română a fost la ea acasă,
oriunde s-ar fi vorbit.
De reținut că toate elanurile noastre culturale
dedicate sărbătoririi Zilei Limbii Române au fost acoperite din venituri
personale, nu am cerut bani publici și nu am cerut permisiuni oficiale pentru a
ne bucura de șansa de a ne fi născut în limba română și de a o putea vorbi
oriunde ne-ar fi purtat pașii.
Ne-am sărbătorit limba noastră în respect față de
celelalte limbi.
-Credeți că publicul și-a schimbat, în ultima
decadă, modul de raportare afectivă și culturală la limba română?
- Există un imperialism lingvistic… Limba engleză
este necruțătoare. Alte limbi și-au găsit loc în viața românilor, împinși de
nevoi să caute un trai mai bun. Dar nu am întâlnit români care să nu fie mândri
că le-a fost dată limba română, chiar dacă ea nu mai e în fruntea bucatelor
vieții.
De aceea am ținut să ne întâlnim cu români, măcar
de ziua care ne leagă, și să ne bucurăm că putem să turnăm în cuvinte ceea ce
ne-a fost dat să trăim…
Altfel, soarta limbii române, după cum se
desfășoară „ostilitățile” în învățământul românesc, nu e prea fericită. Zestrea
lingvistică individual e tot mai săracă, mai limitată la nevoile curente, fără
ieșiri în largul ei, atât de bogat și cu un potențial literar indiscutabil.
Din experiența mea, comunitățile românești din
afara granițelor au un cult mai pronunțat al limbii române și, oricât de
favorizant este mediul cultural și economic în care își duc zilele, limba
română este cea în care gândesc și visează.
VALERIA BILȚ
6 decembrie 2025 - 11 aprilie 2026
*Cărți la Editura Vatra veche prezentate la Salonul Hunedorean al Cărții, 2025
Aurelian Sârbu: Poemele balanței... De care parte a jocului să mă împart?
POEMELE BALANȚEI
îmi va apune văpaia
dacă nu-mi arzi alături pe rug
dacă nu-mi ești zare
nu voi birui cuvintele
ce te-ar cânta angelic
de unul singur
drumul se-ngustează și piere
*
* *
nu m-am decis
de care parte a jocului să mă
împart
cu câtă umbră
cu câtă lumină
să șlefuiesc marmura
să o las necioplită
cu
statuia înlăuntru
în drum un paracliser sihastru
mă îmbie
ce ceara rugăciunilor în van
*
* *
se moare în toate felurile --
narațiune întâmplătoare
despre trup
astfel te deprinzi să vezi prin întuneric
și să taci cât o lume
Aurelian Sârbu
Adrian Botez: Învierea lui Iisus Hristos
ÎNVIEREA DOMNULUI HRISTOS
Gura Humorului, Duminică,12 Aprilie 2026
Te caut într-una - HRISTOASE - și-oriunde : uneori te aflu.... - ...de multe ori - NU !
Când - în sfârșit - în FAȚA-mi te-aprinzi - știu că LUMINA se-arată - pentru că vrei TU !
...Când mi-e mai rău decât oricând - ȘTIU CĂ TE-APROPII CU VIU LEACUL...
Când
simt că MOARTEA-mi
răpește-orice CLIPĂ... -
...ȘTIU : ÎNSUȚI TU VII
- CU
NOU VEACUL !
Pr. Dr. Adrian Botez
Abonați-vă la:
Postări (Atom)