Scriitorul scrie pentru a supraviețui. Lista lui Cornel Nistea
Viața scriitorului este complexă, se referă la sine, la
lumea din jur, la ținutul literar în care activează, la credințele sale, la
relația cu divinitatea. Cornel Nistea, prozator important al literaturii de
azi, implicat în fenomenul literar din Uniunea Scriitorilor prin poziția sa
de-a lungul timpului în Filiala Alba-Hunedoara, fiind și președintele ei, dar
și în viața culturală de la noi, ne oferă cartea Însemnări, cugetări, sentințe*, apărută la Cluj-Napoca: Casa Cărții
de Știință, în anul 2025.
Pentru scriitori, pentru iubitorii de literatură și
pentru cei care sunt preocupați de istoria culturală a vremii, cartea se
citește cu interes, cu pasiune, receptorul intrând în laboratorul de creație
propus de scriitor, un laborator unic. Este o felie de viață dedicată
literaturii ca putere în societate. Puterea de a aduce omul în situația de a
gândi despre destinul său în această lume vizibilă și de a căuta un sens în
eternitate. De a pipăi experiența umană și de a înțelege cum să evite erorile
celor de dinaintea sa.
Cititorul se întâlnește și cu un jurnal spiritual
special, evenimentele zilnice ale scriitorului și omului se întretaie cu citate
reprezentative din alte opere, cu însemnări din cultura universală și de la
noi, cu reflecții pe marginea ideilor care vin spre acesta cu toată energia
declanșatoare de fapte. Faptele scriitorului în lumea în care s-a născut cu
timpul pe umeri fragili.
Apar citate din filozofia universală, din clasicii greci,
din marea literatură a lumii, din istoria sau religiile care au modelat
societatea. Sunt texte de esență, penetrante, cu bătaie lungă asupra minții
omului. Descoperi că libertatea este importantă, scrisul este o formă absolută
de libertate. Plecând de la propria viziune asupra lumii, scriitorul a edificat
un univers, contrariile se diminuează în frazele scrise, un orizont străbătut
de lumini se deschide. O lume înflorește sub cuvintele sale, una neștiută de
unii, abia sesizată de alții, dorită de mulți. Frumosul stă la baza vieții, la
fel Adevărul revelat și cel primit prin gândurile marilor oameni ai culturii.
Binele dorit de credincios și de om zi de zi. Dacă am face o listă cu
scriitorii și operele care se intersectează cu aceste însemnări, am avea Lista
lui Cornel Nistea. Ea începe cu Dostoievski, Tolstoi, Hemingway, continuă cu
multe personalități ale culturii, științei, istoriei, religiei, sociologiei etc. La început avem moto din Homer, Hegel,
Goethe, cuvintele alese transmit mesajul care străbate clipa.
Pentru Cornel Nistea scriitorul este capabil de
sacrificii, de umilințe, de lupte cu sine și cu lumea, conștient că va fi
ridicat spre o altă zare. Fără muncă, fără deschidere spre alte suflete, spre
cultură, nu se pot realiza opere care să dureze și să modeleze lumea în care
trăim. Trecutul și prezentul se împletesc pentru a rezulta un viitor mai înalt.
Importante sunt sufletele oamenilor și capacitatea de a rămâne lucid când
vremurile sunt înclinate. El este făcător de povestiri, acelea care undesc
gândurile și au o rezultantă, care înduplecă lumea. Alteori, autorul devine
personaj, se implică în faptele altor personaje, în istorii personale și în credințe.
De multe ori, acest personaj este sacrificat, sacrificiul ducând la salvarea
sufletelor celor care citesc și se lasă modelați de poveste. De multe ori,
scriitorul caută un portal pe unde să evadeze din universul său. Un erou în
căutarea lumilor mai bune. Se eliberează, evadează din captivitatea vieții
limitate. Este o evadare care ignoră hotarele pentru ca ființa să se
limpezească. Cartea pe suport de hârtie este un depozit al experiențelor umane.
Ele clarifică istoria și finalitatea ei, dacă oamenii continuă firul de aur al
experiențelor asumate. Cronicar al vieții sale, el rămâne sincer până la
punctul în care viața are sens. Sinceritatea îl ajută pe scrib să rămână chiar
el opera de artă a Creatorului și asta contează și mai mult, oglindă în vitrina
lumii de pe marile bulevarde.
Cornel Nistea ne propune un model solid al scriitorului,
așa cum s-a format în secolul al XIX-lea și în secolul al XX-lea, model
edificat de mari prozatori ai lumii. Acest model contează, pe umerii acestuia
stă experiența asumată a oamenilor. Când se bucură. Când suferă. Când sunt în
exil. Când mor cu vorbe vii pe buze. El scrie dintr-o energie naturală, nu
poate explica acest demers, dar se exprimă prin cuvinte, frazele legând
destinele. E scrisul de mână, cu stiloul, asumându-și fizic acest demers (p.
59), ca la început de comunicare, precum în școală. Gândurile trec direct din
ființa sa în pagina albă. Evită entitatea non-umană a calculatorului, ca
intermediar. De aici opera ca un fluviu.
Trăind în epoci diferite, comunism și democrație, se
revoltă împotriva nedreptății sociale, împotriva ideologiilor care deformează
realitatea și strivesc omul. Sunt multe referințe asupra acestui aspect,
scriitorul rămânând de veghe în lanul istoriei. Pe un peron de gară, scribul
întâlnește privirea unui deținut, om în lanțuri, o privire care străbate
timpurile. Acea privire a rămas întipărită în memorie, pecete despre libertate,
demnitate, umanitate. Reținem: „Au fost cele câteva secunde în care intrasem în
comuniune cu omul firav în lanțuri, după îmbrăcăminte, privire și ținută, părea
un intelectual devenit indezirabil, de vreme ce se pronunțase împotriva
ideologiei marxist-leniniste-staliniste instaurate în România, cu ajutorul
tancurilor sovietice” (p. 63).
Când se află în fața cărților, o lume se pune în mișcare:
„Nu cred că există pe lume o marfă mai ciudată decât cărțile” (p. 135). Este un
gând care s-a cimentat în viața scriitorului.
De multe ori, se apelează la citate din cărțile citite,
ca ființe vii. Fixează pe pagini citate din Jurnalul
Părintelui Alexander Schmemann despre viață, destin, drame umane: „Greșeala
omului modern este identificarea vieții cu activismul” (p. 83). Sunt citate
care marchează punctele de tensiune din viața oamenilor. De reținut ca teme
pentru romanele care s-ar putea scrie de tinerii scriitori, cei care vin.
Existența românească a fost în atenția scriitorului, a
reținut unele direcții din lucrarea Dimensiunea
românească a existenței, de Mircea Vulcănescu (p. 103). Era/ este o temă de
actualitate pentru orice artist deoarece relevă legătura românilor cu un Cosmos
armonios, efect al creației, lumea fiind o carte de semne, toate având sens,
chiar și moartea. De aici lipsa de teamă în fața morții. Tăria spirituală fiind
necesară pentru existența pe acest teritoriu românesc.
Scriitorul privește spre sufletele oamenilor, Cornel
Nistea a pornit de multe ori de la viziunea asupra vieții a lui Carl Gustav
Jung, psihiatru și terapeut elvețian, cunoscut pe plan internațional, cel care
a introdus dimensiunea culturală în analiza omului, dar și atitudinea
religioasă asupra vieții. Interesante remarcile notate despre Jung: „Am suferit
mult din cauza lipsei de înțelegere de care am avut parte și am fost izolat
când ajungeam să spun lucruri pe care oamenii nu le înțeleg” (p. 176). Apoi a
adăugat: „Pentru opiniile mele, în Evul Mediu aș fi fost ars pe rug”. Sunt
citate care se pliază și pe viața autorului prezent.
Cât despre aspectul religios, autorul, fiind într-o
vizită în Israel, la fața locului, în interacțiune cu poporul evreu, a putut
constata că „Iisus nu mai era evreu, ci omul universal” (p. 77). O remarcă
esențială, raportat la Mântuitorul care iese din istorie pentru a crea istorie.
Sunt citate și multe fragmente din
Biblie, credința fiind un pilon necesar pentru armonia dintre
om-scriitor-dascăl-om al culturii. De-a lungul timpului, mai ales înainte de
1989, linie roșie în existența multor români, când informatorii erau mereu pe
„fază”, analizând fiecare pas al unui scriitor, Cornel Nistea a rămas fidel
actului de creație original, solid, cu impact: „Frumosul artistic și
sentimentul înalt al iubirii sunt resurse inepuizabile ale creației artistice,
această axiomă exprimată de marii creatori de artă se va dovedi mereu valabilă,
chiar și atunci când apare tragicul. Scriem, așadar, să supraviețuim prin
creația noastră, reinventând lumi în care retrăim pentru a câta oară”… (p.141).
Fericirea este mereu în atenția omului, o caută, are
nevoie de confirmarea stării care dă
sentimentul deplin al ființei: „Am căutat mereu în memorie un moment în care am
fost fericit, dar n-am găsit decât puține plăceri și satisfacții în locul fericirii adevărate, pe care, de
altfel, n-am putut defini niciodată” (p. 207). Iată, după mii de pagini din
cărților scrise, scriitorul nu poate defini fericirea, fiind doar străin și
călător pe acest Pământ. O notă care pune accentul pe căutarea fericirii ca
formă a fericirii.
Ca profesor, scriitorul s-a străduit să deschidă gustul
pentru lectură la mulți elevi. A fost o luptă necesară, dură, pentru a putea lămurii
oamenii că este nevoie să ajungă la punctul în care ar putea să „înțeleagă”.
Sunt multe însemnări pe această temă, relevante și cu amprentă existențială.
Din păcate, privind la viața unui avocat, unul care nu a reușit să prindă
bucuria lecturii în timpul școlii, ajuns la maturitate, cu sentimentul slab al
împlinirii, și-a mobilat casa cu o bibliotecă imensă, dorind să dovedească
faptul că face parte din „înalta societate”. Soția sa își cumpăra hainele de la
magazinele din Paris, pentru a lăsa impresia că sunt „realizați” (p. 196). Sunt
multe însemnări de genul acesta, despre oameni și societate, despre cum
contextul istoric modelează mintea umană. Cu ochiul atent, scriitorul a
observat lumea în dinamica ei. Mereu există o dramă, mereu există speranța.
Cu alte cuvinte, Cornel Nistea a însemnat fapte,
evenimente, stări, a cugetat asupra lor pentru a prinde adevărul. A fixat
sentința pentru a focaliza în aceasta ideea fulger care schimbă mediu și dă
viață. Sentința fiind necesară pentru a coagula gândul și a stabiliza
capacitatea de a acționa. O carte în care cititorul poate să se recunoască sau
poate refuza luciditatea. Sentințele poartă semnele vremii în care s-au
edificat, limitele efectelor depinzând de modul cum va arăta umanitatea în
viitor.
El reține: „…cred că literatura nu-i decât rezultatul
revoltei sinelui în încercarea adeseori disperată de a-și lămuri controversele,
de a scăpa de obsesii, scrisul devenind o supapă a defulării, în speranța
evadării din captivitatea în care a fost ținut prizonier încă de la
începuturile sale, ca să poată spune: Scriu,
sunt liber!...” (ultima copertă).
Constantin Stancu
*Cornel Nistea, Însemnări,
cugetări, sentințe, 280 pagini, Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2025.
Moto din Homer, Hegel, Goethe. Volum publicat cu sprijinul Primăriei
Municipiului Alba Iulia.
*Text publicat în revista „Plumb”, nr. 4 (aprilie)/2026
