luni, 20 mai 2019

Literatura creștină, câteva puncte de contact... „Marele scriitor Norman Mailer, personaj emblematic al secolului al –XX-lea, a scris Evanghelia după Fiu, o rescriere după Noul Testament, pentru că dorea să ivească o carte bună, pornind de la ideea că este importantă mărturia despre un om care e şi om şi Dumnezeu, adică altceva. Cartea nu aduce ceva nou, neapărat, dar e o povestire despre Iisus, necesară vremurilor moderne”


CÂTE CEVA DESPRE LITERATURA CREŞTINĂ


Literatura creştină pare a fi în stagnare…
O anumită atitudine a oamenilor care slujesc în culte autorizate sau în Biserică, gripează fenomenul lansării unor opere bazate pe valorile creştine şi a unor scriitori care au ca temă a preocupărilor lor, valorile creştine.

Este o teamă bolnăvicioasă ca dogma să nu fie afectată. În aparenţă teologii au dreptate, până unde poate un simplu scriitor să interpreteze Scriptura şi să scrie în lumina Duhului Sfânt ? Teologii şi-au rezervat o anumită libertate de a interpreta faptele, oamenii, masajul divin. Consideră că au autoritatea să o facă.  
Problema nu este nouă în peisajul literaturii în general. Se ştie că literatura creştină este un mijloc de luminarea lumii, o metodă de a face lucrurile să meargă.
Analizând fenomenul, putem să apreciem câteva situaţii:
-      Există autori care de la bun început scriu după moda teologică punând accentul pe mesajul educativ, scriu într-un fel la comandă, pe teme date, frust, fără talent, inventând povestiri aparent simple, pentru a ajunge la cititorul obişnuit, dornic de semne … Aceşti autori pot fi subvenţionaţi de biserici, asociaţii creştine, au vânzarea asigurată, editurilor de genul acesta le merge bine, cărţile se vând în biserici, la adunări, etc. Metoda este aplicabilă şi la propaganda oficială şi până la un punct este utilă, dar există un punct unde kich-ul este prezent, diletantismul e la modă, superficialitatea primează.
-      Există şi scriitori care sunt sinceri, Scriptura e un loc spiritual important, le marchează viaţa, iar temele pe care le abordează în operele lor sunt bazate pe valori creştine, pe idei corecte, pe principii morale adânci. Luându-şi libertatea de a crea o operă literară bazată pe valori creştine, în mod original, nu intră neapărat în sfera de interes a bisericii, munca lor este privită ca o toană, ca o pasiune secundară, idei singulare şi depărtate de viaţa bisericii. Apoi mai este o problemă, preoţii ori pastorii, după cum este organizată biserica respectivă, nu au capacitatea de a administra spiritual oameni cu astfel de daruri, îi obosesc artiştii, mai mult, îi contrariază, apoi apar ca duşmani ai adunărilor pentru că darurile lor aduc ceva nou, ceva care sună ciudat.
-      Există mari scriitori care au scris cărţi curajoase, pe teme controversate sau teme solide, plecând de la textul biblic. Au scris la o vârstă matură, când numele lor era deja cunoscut, stabilizat şi reprezentau o voce. Au considerat că e de datoria lor  să-şi dea zeciuiala în modul acesta, ofrandă pentru Dumnezeu, sincer, direct, cutremurător.
Totuşi Scriptura oferă teme interesante pentru scriitor, pentru artist în general.
În cartea Osea  din Biblie este scrisă o interesantă povestire, actuală şi dureros de reală. Un om a lui Dumnezeu, având o credinţă sinceră, va trebui să trăiască şi să convieţuiască alături de Gomera, o curvă, şi să o iubească până la sfârşit, cu toate consecinţele. Sfinţenia şi curvia alăturate. Care biserica va accepta o operă literară în care un preot sau pastor ar fi personajul principal al unui roman având soţie o femeie curvă şi trebuind să o iubească până la capăt, fără să o poată părăsi. Şi totuşi Dumnezeu i-a cerut lui Osea să o aibă de soţie pe Gomera, pentru a transmite un mesaj poporului păcătos despre dragostea nemărginită şi neînţeleasă a lui Dumnezeu pentru om.
În Cartea Ezechiel autorul aseamănă pe Israel cu o fată abandonată, crescută cu drag, ajunsă femeie frumoasă şi ajungând să curvească şi, încă pe bani, cu alţi străini, cu bărbaţi din lume, uitând pe Dumnezeu. Metafora este relevantă, iar imaginea e dură, dar reală, dureros de reală şi actuală. Totuşi care preot sau pastor ar accepta un roman actual scris în modul acesta, cu trimiteri clare având ca fundal Biserica .
Exemplele ar putea continua. Scriptura e plină de viaţă, iar un scriitor va găsit mereu teme actuale, luând ca reper naraţiunile cărţilor sfinte.
Majoritatea marilor scriitori au scris despre Iisus, au considerat acest lucru ca un mod de închinare profund, talentul lor convertit în dar spiritual, a fost vehiculul care i-a împins spre o mărturie interesantă, martori şi scribi într-o lume uneori suficientă.
Marele scriitor Norman Mailer, personaj emblematic al secolului al –XX-lea, a scris Evanghelia după Fiu, o rescriere după Noul Testament, pentru că dorea să ivească o carte bună, pornind de la ideea că este importantă mărturia despre un om care e şi om şi Dumnezeu, adică altceva. Cartea nu aduce ceva nou, neapărat, dar e o povestire despre Iisus, necesară vremurilor moderne. De fapt în secolul al –IX-lea şi secolul al-XX-lea, despre viaţa lui Iisus au scris zeci de scriitori, precum Dostoievski în Fraţii Karamazov, ori Tolstoi în Evanghelia pe scut, apoi, Jose Saramago în Evanghelia după Isus Cristos, Nikos Kazantzakis în Ultima ispită a lui Cristos, Lawrance în Omul care a murit, Lloyd Douglas în Cămaşa lui Cristos, Raynolds Price în Un Dumnezeu palpabil şi nu în ultimul rând, Richard Wurmbrand, bine-cunoscut în mediul creştin românesc, în scrierile sale despre credinţă şi mulţi- mulţi alţii …   
În cartea „Starea artelor”, autorul Gene Edward Veith, jr. preocupat de arta creştină, afirma: „ Nu putem să evităm deloc artele. Ele intră în viaţa şi cultura noastră – în decorul,        arhitectura, muzica, divertismentul nostru, precum şi în lucrurile de care ne folosim zi de zi. Imaginaţia vremii noastre, ideile şi preocupările ei, se strecoară în toată cultura pe calea artei. Ideile acestea ne influenţează spre bine sau spre rău. Alegerea pe care trebuie s-o facem nu este dacă trebuie să trăim cu sau fără artă, ci dacă să trăim cu o artă de bună calitate sau cu una de proastă calitate. „
Philip Yancey, cunoscut scriitor creştin a scris o carte tulburătoare cu un titlu percutant:  Dezamăgit de Dumnezeu „ – Trei întrebări pe care nimeni nu îndrăzneşte să le pună cu voce tare, dar cartea provoacă la cercetare personală deoarece încearcă să înlăture imaginea eronată pe care ne-am formată cu privire la Dumnezeu şi ne cheamă să înţelegem cum ne vede el. În prefaţa la carte, autorul scria: „ După ce am început să lucrez la cartea de faţă, am primit telefoane din partea câtorva oameni din biserica mea, care aflaseră despre ceea ce voiam să scriu. „ E adevărat că ai de gând să scrii o carte despre dezamăgirile produse de Dumnezeu?”, mă întrebau ei.  Nu am spus nimănui până acum, dar, de când sunt creştin, am cunoscut multe dezamăgiri. „ Am discutat cu câţiva dintre ei care m-au sunat, iar relatările lor m-au ajutat la stabilirea conţinutului acestei cărţi. „  La finalul cărţii autorul aduce multe mulţumiri celor care l-au ajutat să scrie cartea şi nu au fost puţini … Când a prezentat manuscrisul editurii, oamenii care se ocupă de cărţi au considerat că o carte despre creştinism nu poate avea un astfel de titlu, dar până la urmă titlul a rămas, iar autorul a primit Medalia de aur a Evangelical Christian Publishers Association – SUA.  Autorul a scris despre viaţă în lumina divină, pur şi simplu.
Exemplele ar putea continua …
Majoritatea teologilor scriu în studiile lor că biserica are nevoie de revigorare, că oamenii au nevoie de un mesaj pertinent care să le consolideze viaţa. De înviorare.
Oamenii care acceptă să se transforme, lucraţi de Cuvântul divin pot aduce ceva interesant, nou.
Dumnezeu, însă, a arătat omului soluţia: „ Psa. 36:9 Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. – Psalmul 36 din Scriptură.
       
Constantin Stancu
Ţara Haţegului, Oricând

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu