LECŢIA DE LIBERTATE: DE LA RÂSUL LUMII
LA CUVÂNTUL LIBER …
Istoria
presei este una interesantă şi provocatoare. A privi în urmă la textele
transmise oamenilor de ziarişti, la gândurile şi ideile specifice fiecărei
perioade este o stare de recuperare a memoriei în măsura posibilului imposibil.
În
cartea sa PRESA HUNEDOAREANĂ (de la origini până în prezent, mai exact
anul 2007) – Stefan Nemecsek (jurnalist
şi filozof) a avut curajul de a lăsa deoparte obsesiile de fiecare a zi a
jurnalistului român şi de a încerca să recupereze o parte de memoriei colective
a zonei numită Hunedoara. Autorul a avut răbdarea de a studia ziarele care au
apărut în timpul şi netimpul nostru
ca popor şi de a extrage evenimente, istorii, decizii invalidate de societate,
decizii care au schimbat destine, cuvinte cu pete de sânge, evenimente care au
zguduit oamenii la vremea respectivă, cuvinte care au făcut din puterea în sine ca putere, să spargă
oglinzile mişcate ale Hunedoarei.
În
toată această istorie pe care autorul cărţii o prezintă, apar oameni importanţi
pentru zonă: investitori, politicieni,
artişti, muncitori, ţărani, scriitori, jurnalişti, formatori de opinie, laşi,
afacerişti, trădători, vizionari, escroci, papagali. În spatele istoriei,
până la urmă, sunt oamenii.
Spre
deosebire de literatură, presa are rolul de a face legătură directă dintre
oameni, locuri, evenimente, decrete şi poezii. Jurnalismul, ca fenomen, nu s-a
preocupat de profunzimea conştiinţei, ci de manipularea conştiinţelor prin
ştiri, articole, eseuri, puncte de vedere, realizări în domeniul economic,
căderea şi mărirea partidelor la vremea potrivită, cuvinte încrucişate, bancuri
şi timpul probabil. E o poezie frustă, o poezie mutilată, fără rima necesară în
fiecare ziar.
Ştefan
Nemecsek este jurnalist şi filozof, este analistul care a trăit din interior fenomenul numit presă despre care a
scris, dar care a privit cu luciditate forfota scrisului la ziarist. A avut
curajul de petrece timp lângă ziarele care au apărut de-a lungul epocilor, de a
le cerceta, de a avea revelaţii şi tristeţi, de citi printre rânduri şi de a
face radiografia unui organism viu, afectat de bolile secolului al XX-lea şi
chiar din secolul al XIX-lea, plonjând cumva în secolul al XXI-lea. A scris
istoria presei la intersecţia marilor evenimente, când presa trece de la
suportul de hârtie la suportul electronic. Probabil că în viitor vor rămâne din
ziarele care au apărut, din unele dintre ele, doar simple trimiteri despre
evenimente dintr-o zonă neclară, afectată de nesiguranţă şi dorinţe. Migraţia
aceasta spre suportul electronic determină o bătălie decisivă pentru minţile
oamenilor prin presă. Nimic nu va mai fi cum a fost, iar autorul, prin curajul
său, încearcă să fixeze evenimentele trecute la modul omenesc obiectiv cât mai
corect.
Istoria
aceasta este prinsă în două volume. Primul volum prezintă fenomenul. Volumul al
doilea prezintă ziarele în ordine alfabetică, statistici.
Înainte
de toate autorul plonjează în istoria locului simţind că locul are regulile lui
şi misterele lui, apoi presa apare ca un fenomen palpitant având un loc aparte
în cultura regiunii. Evident că efortul autorului a fost de a pune în lumină
devotamentul presei faţă de interesele naţiunii, a oamenilor, a dascălilor, a
muncitorilor.
Faliile
care au apărut în istoria românilor în anul 1945 şi apoi în anul 1989 au
generat confuzie şi contact direct la libertate, mai ales după anul 1989.
Între
libertate şi libertinaj limitele au fost minime uneori. Jurnaliştii au ştiut-o
cel mai bine, au fost în sfera ştirilor directe.
Autorul
pune accentul pe fenomenul aşa cum a fost la Deva şi în Valea Jiului, poli de
interes ai judeţului, fără să omită ceea ce s-a petrecut la Orăştie, la Haţeg,
la Hunedoara. Zona a avut şi are secretele ei, oamenii, interesele lor, foamea
după putere, propaganda mascată.
Cartea
începe cu un cuvânt înainte semnal de Valeriu
Butulescu, scriitor. Corect, prietenul presei, scriitorul, remarcă
perioadele pe care le acoperă în geografia scrisului cartea, de la perioada
Habsburgică a Hunedoarei, la perioada interbelică, poate cea mai înfloritoare,
apoi dictatura comunistă cu amprenta specifică vremurilor şi zona de trecere
spre democraţie a anului 1989, scurtă, nervoasă şi apoi, perioada mogulilor, a
baronilor locali, a şmecherilor, a sindicaliştilor, a jurnaliştilor capabili să
facă din presă o afacere.
Valeriu
Butulescu scrie despre autor: „La Ştefan
Nemecsek trebuie să apreciem în primul rând răbdarea de exeget, graţie căreia
aproape două sute de publicaţii hunedorene, mai mari sau mai mici se regăsesc
în premieră naţională, antologate într-o singură lucrare. Este o muncă
migăloasă, dar cartea de faţă se constituie într-un document sugestiv şi
imparţial, aduce în prim plan o bogată bază de date, devenind un instrument
preţios de lucru pentru cei care în viitor vor dori să abordeze acest subiect,
să-l actualizeze şi să-l adâncească.”
La
această introducere aş mai adăuga o idee: merită studiată această istorie mai
ales de oamenii politici pentru a-şi fixa mecanismele specifice ale presei prin
care se acaparează, se consolidează puterea şi se eşuează în istorie.
Autorul
dedică această carte tatălui său, care la data apariţiei avea 88 de ani,
sugerând că presa e un fenomen de viaţă lungă şi pentru jurnalist şi pentru
cititori, cu jertfa necesară impusă de cuvântul scris.
Primul
volum al cărţii are o concluzie care s-a impus: libertatea, un concept încă nedefinit. Ştefan Nemecsek face o
incursiune filozofică şi jurnalistică asupra conceptului, balansând între darul
libertăţii şi povara ei, între avantaje şi căderile de fiecare zi, sugerând că
presa are un rol important, acela de a fi informaţi ca cetăţeni, despre
treburile publice şi capacitatea de a ne asuma înţelegerea fenomenului social
şi de a judeca corect contextul în care trăim. Libertatea a fost un exerciţiu
al limbajului de lemn dar şi al exploziei de ziare, de la drepturile omului la
abuzul de libertate, de la cenzura comunistă la libertinajul neprofesionist al
unor jurnalişti care caută senzaţionalul sau sunt puşi în slujba stăpânului
care aduce banul, capitalul necesar afacerii prin presă.
E
nevoie de libertatea presei, dar o libertate asumată, responsabilă,
concluzionează autorul, după ce a parcurs fenomenul. „ Ziaristul are răspunderi faţă de echilibrul social, atât la nivel
general cât şi la nivel individual, refuzând conştient să stimuleze apetitul
morbid al receptorului de presă.” Capitolul despre libertate trebuie citit
pentru că sunt gândurile unui jurnalist aflat în război cu sine, cu alţi
jurnalişti, cu lupta de a ajunge cumva la adevărul zilnic, la foamea a
sufletului după celălalt.
Cartea
este interesantă pentru că aruncă o lumină asupra unor ziare: Drumul Socialismului (Deva) sau Steagul
Roşu (Petroşani) aşa cum au fost şi cum s-au ratat, de la mărire la
decădere, nu au rezistat testului de
stres impus de libertate. Transformarea ziarului de la Deva într-un ziar nou - „Cuvântul Liber”, a fost o experienţă
interesantă pentru judeţ, pentru jurnalişti, pentru cititori. Ziarul dominant
al unei epoci, nu a rezistat până la final şi incursiunea autorului în fenomen
este interesantă, suficient de obiectivă şi cu amprenta de istorie a judeţului.
Poate anii 1993 – 2003 au fost ani buni pentru ziar, rezistând concurenţei.
Totuşi istoria acestui ziar este fixată de David Randal din care citează Ştefan
Nemecsek: „Valorile celor care au
controlul asupra ziarelor sunt cu totul diferite de cele ale ziariştilor. Deşi
pretind că respectă concepte ca adevărul, onestitatea, virtutea, aceştia
urmăresc, de fapt, să facă bani, propagandă sau altele. Acestea sunt
obiectivele lor, fie că este vorba de stat, administraţie locală, partide
politice, companii multinaţionale, firme mixte, întreprinderi independente,
bănci, companii petroliere, bogătaşi sau sponsori.” Acest citat ne arată ce
înseamnă libertatea în mişcare, libertatea ca modalitatea de a trăi zilnic
experienţe noi, uneori inutile, zbucium ilar şi eroare, sau victoria celui care ştie.
Deşi
autorul analizează presa ca fenomen cultural, au fost perioade, ca perioada
comunistă în care presa era un organ de propagandă mai ales, dar în această
zonă a fost şi o minimă rezistenţă, aşa
cum este descris suplimentul cultural-literar „Ritmuri Hunedorene” apărut sub marca ziarului judeţean comunist,
care a fost uneori o adevărată revistă de cultură în care au reuşit să publice
importanţi scriitori din judeţ. Aşa erau vremurile.
Pentru
hunedoreanul interesat de istoria judeţului în care a trăit, volumul al doilea
e un dicţionar a ziarelor din judeţ, autorul face o scurtă prezentare şi
menţionează oamenii care au făcut ziarul, pasionaţii, naivii, interesaţi.
Cine
a rezistat?
E o
întrebare care îţi vine în minte, mai ales după anul 1989: Călăuză, Oglinda, Expres, Actual, Columna, Arena, etc.
Titluri,
erori, certitudini. De remarcat faptul că în această perioadă majoritatea celor
care scriau frumos, sau scriu încă, au lansat ziare, dar ziarul e o afacere,
mai e nevoie şi de capital, de influenţă, de relaţii, de a face meseria de
jurnalist care este altceva decât a fii scriitor sau istoric sau profesor sau
om politic. De remarcat eşecul ziarelor de partid alături de cele vulgare.
Dar
privind din perspectivă istorică, acum, doar 5 % din populaţie mai apelează la
ziarul pe hârtie. E mult, e puţin? Lumea s-a mutat în virtual, demonstrând că
ceea ce contează este gândul, ideea, meseria bine făcută, libertatea ca mod de
viaţă.
Iată
ce scrie Ştefan Nemecsek în Cuvântul
Autorului: „Deşi recent, tabloul
presei de după decembrie 1989 s-a dovedit a fi dificil de refăcut. Multe din
titlurile apărute peste noapte au rezistat perioade mai scurte sau mai lungi pe
piaţa media, nefiind inventariate de nicio instituţie sau bibliotecă locală. Nu
cu puţine eforturi, cred că am reuşit reconstituirea şi a acestei perioade, cu
sprijinul destul de evaziv al colegilor jurnalişti…” Aceasta este lecţia
libertăţii: pierderea memoriei.
Autorul a depus efortul de a ne reaminti ce am fost ca hunedoreni în ţinutul
Hunedoarei. Pe coperta interioară a
cărţii se pot citit ideile serioase din capitolul „Ziaristul între libertatea de exprimare şi responsabilitatea cuvântului
scris” din volumul „Controverse
filozofice”.
Încheiem
citând unele titluri de ziare: RÎSUL LUMII, CAMELEONUL, EXPLOZIA T, RELACHE,
BLITZ, PAPAGALUL DE PETROŞANI, VIAŢA DE LA EST LA VEST, GAZETA DE REZERVĂ,
HUNEDOARA EXPRES.
Sau
titluri care lasă semne şi evenimente de presă: Cuvântul Liber, Zori Noi, Călăuza, Renaşterea Hunedoarei, Curierul Văii
Jiului, Ardealul Literar şi Artistic, Nova Provincia Corvina, Servus Hunedoara
…
PRESA HUNEDOREANĂ este o istorie care a atins multe inimi, a ajuns în
locuri importante şi este o prezentă demnă oriunde este prezentată. Astfel
cartea este în biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina de la poalele munţilor
Sinai, importantă bibliotecă de natură creştină, apoi antologia presei a fost prezentată
la Biblioteca Parlamentului European de la Strasbourg şi a fost apreciată la
cel de al doilea Congres Internaţional de istorie a presei româneşti de la
Iaşi, multe ziare serioase au găsit de cuviinţă să consemneze prezenţa acestei
lucrări la evenimente locale sau internaţionale, după mersul lucrurilor la
românii de astăzi.
Cartea
a stârnit şi invidii, controverse, atacuri interesante şi interesate, pentru că
o istorie a presei pe pâine este una greu de digerat la nivel mintal, faptele
ziariştilor în vremurile din urmă lasă urme.
Această
carte ne reaminteşte că prima gazetă românească a apărut la 8 aprilie 1829
purtând girul lui Ion Heliade Rădulescu
şi că de preasă au fost legaţi Mihai Eminescu, Petre Ţuţea, Mircea Eliade,
Emil Cioran, Eugen Ionesco , Constantin Noica, Tudor Arghezi, mari
personalităţi a culturii române, sau Păstorel Teodoreanu, cel care a dovedit că
„poţi răni mortal prin cuvinte” …
Din
judeţul Hunedoara, remarcăm prezenţa în media a scriitorilor: Eugen Evu, Dumitru Hurubă, Valeriu
Bârgău, Valeriu Butulescu, Gligor Haşa şi alţii, dovadă că omul de
literatură poate fi online cu epoca
sa, pe insomniile celui care scrie şi pe mirarea celui care citeşte…
Constantin
Stancu
Octombrie,
2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu