Aurelian Sârbu - Între Odiseea și Golgota... Poezia ca mica veșnicie

 

ISTOVITA  GOLGOTĂ

 

spaima sporește

        odată cu drumul ochilor

        spre lumile cuprinse                                                                                                         

îndoielnicul luciu al genunii –

        în supliciu sporit ca răsplată

        purtată pe-o golgotă ce-și crește urcușul

        până ce putrezește lemnul crucii

        și sângele e spumă astrală

 

din odiseea mea în infern 

        nici pe cruce n-am deslușit rostul ursitei

 

 

MICA  VEȘNICIE

 

dacă voi deveni pasăre

        îmi voi pierde cuvântul

        și voi cânta în glas sibilinic

        pe-o corabie abandonată

        pe insula ciclopilor

 

văzul îmi va fi cu o mie de ochi

        prin strâmtoarea luminii

        amestecată cu umbre

 

când zarea mi-e fără-nceput

        e-atâta lumină zăvorâtă

        dincolo de cerul albastru --

        mica mea veșnicie

        măsurată-ntr-o clipă

      

Aurelian Sârbu