Dumitru Hurubă și viața între realitate și secenarii cu ardei iute... „Pe Dumitru Hurubă îl preocupă să definească secolul în care locuim/trăim, să arunce o privire spre Imperiul European care naște contradicții și semne de exclamare, un imperiu blocat între imperii și birocrație. El analizează migrația modernă a popoarelor, problemele religioase, bolile spirituale care macină societatea, rețetele de manipulare ale populației, drama educației și a învățământului, problema patriotismului în era globalizării, regulile dure ale statisticii, problema culturii, criza cărții scrise etc.”

Constantin Stancu

Dumitru Hurubă: Scenarii, nu?

Dumitru Hurubă este un umorist fin, un atent observator al societății românești, scriitor implicat și cu viziune proprie, autor de romane cu nerv și stil, el se menține în atenția cititorilor prin ideile pertinente, prin ironie, prin pasiunea pentru adevăr. Ca orice scriitor implicat, el a scris o carte cu ștaif dedicată fenomenelor sociale pe care le-a trăit. Această poveste în care eroii sunt românii, intitulată Scenarita: un eseu-fantezie*, apărută la Florești, jud. Cluj: Editura Limes, 2016 reprezintă viziunea unei conștiințe a vremurilor pe care le trăim. Cartea nu este o fantezie, este un studiu despre rigoarea fanteziei, adică știința de a spune lucrurilor pe nume, fără a apela la metodele științifice validate de secolul trecut. E știința despre speranță, despre meandrele viitorului și despre labirintul trecutului. Despre aceste teme s-au preocupat scriitori importanți, amintim pe Nicolae Breban (Viața mea, Editura Polirom, 2017) care aborda viața proprie prin prisma întâmplărilor pe care le-a străbătut prin valurile vremii, apoi Răzvan Theodorescu în dialogurile cu istoricul Narcis Dorin Ion (Despre cultura de ieri și românii de azi – Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, Editura Rao, 2017) ori Aura Christi (Din infern, cu dragoste, Editura Ideea europeană, 2017), sau Theodor Codreanu (în textele publicate în revista „Contemporanul”). Lista poate continua, scriitorul, în ciuda opoziției politicienilor, reprezintă un reper în societatea românească prin faptul că se află în prima linie de exprimare prin jurnale, cărți, dezbateri și, uneori, emisiuni de televiziune și radio.

În ciuda titlului care trimite la fantezie, la finalul cărții se află o bibliografie selectivă din care aflăm că Dumitru Hurubă a plecat în analizele sale de la temele și ideile unor filozofi sau sociologi recunoscuți și cu expertiză în domeniu. Amintim pe: Erich Fromm, Karen Horney, José Antonio Marina, Robert Ecarpit, Sigmund Freud, G. Călinescu și, nota bene, datele publicate de Institutul Național de Statistică. Rezultă de aici că umorul și ironia au baze serioase, obiective, certe. Cu alte cuvinte, umoristul nu se joacă, el ne pune oglinda cuvintelor în față. Temele au preocupat și preocupă societatea occidentală și cea românească, sunt în atenția unor lideri de opinie, au penetrat în cărțile unor intelectuali de frunte pentru că sunt mereu actuale și necesare. Sunt în joc inteligența eșuată, conflictele interioare ale omului, conflictele dintre oameni, istoriile care au marcat epocile, cronici ale mizantropului bine temperat, idei care au generat orele astrale ale narațiunilor de fiecare zi.

Pe Dumitru Hurubă îl preocupă să definească secolul în care locuim/trăim, să arunce o privire spre Imperiul European care naște contradicții și semne de exclamare, un imperiu blocat între imperii și birocrație. El analizează migrația modernă a popoarelor, problemele religioase, bolile spirituale care macină societatea, rețetele de manipulare ale populației, drama educației și a învățământului, problema patriotismului în era globalizării, regulile dure ale statisticii, problema culturii, criza cărții scrise etc. Ne invită, ca orice nabab, la o plimbare pe Bulevardul Corupților, și face o analiză a nevroticului, adică a omului modern care a fost prins între mandibulele Marelui Scenariu…

Ce este Scenariul în viziunea scriitorului? Este neputința noastră cea de toate zilele de a ne asigura un viitor, de a modela speranța, de a evita căderea spirituală a societății cu tot ce presupune ea. Dumitru Hurubă înțelege scenariul prin întrebările pe care le pune, de ce golul lăsat de căderea sistemului comunist nu poate fi acoperit de ceva mai durabil pentru fiecare, nu numai pentru unii?… Golul este acolo, ca o prăpastie în care cad mulți, alții înnebunesc elegant, alții mor cu onoruri, alții migrează în alte părți, alții ies la pensie și fluieră în biserică.

Cartea începe cu un Preambul aparent fără rost… Sunt argumentele sale, ne invită să vedem în cei de lângă noi și în noi doar personajele unui Scenariu, el evită să dea explicații științifice, se limitează la fantezia care tulbură timpurile prin revelație personală. Îl ironizează pe Andre Malraux care prevedea prin 1975 că secolul al XXI-lea va fi religios. Google a luat locul lui Dumnezeu și secolul pe care-l trăim s-a schimbat. Preambulul este fără rost deoarece insul de pe bulevard a ajuns în situația în care nu mai dă importanță lucrurilor care-l trag în jos, spre adânc…

Hurubă scrie: „În realitate va fi vorba despre remodelarea individului, din toate punctele de vedere, în scopul obținerii unei vietăți având doar chip de om, dar toate ale lui funcționând pe baza unor cipuri considerate, la un moment dat, ereditar-biologice, respectiv când nivelul de cultură generală al populației va atinge nivelul Mării Moarte” (p.p.5-6).

Fenomenul 1989 în Europa de Est, deci și în România, este analizat de eseist cu atenție: „Numai că, în toată degringolada de atunci s-a observat că viața urma un curs bine dirijat spre altundeva, spre altceva, care începea să nu mai fie utopie, ci un adevăr, drept că oarecum mai complicat, dar se impunea încet-încet” ( Scenarita, p. 33).

Dumitru Hurubă examinează datele statistice oficiale și constată o realitate dură, greu de acceptat și prevăzut pentru cetățeanul obișnuit. A crescut numărul cetățenilor cu studii superioare, acest lucru a generat și altceva: „Okei-okei, constată mucalitul, ne facem toți cu studii superioare, și? O să ducem lingura la gură mai…științific, mai elegant, că, dacă industrie nu e, economie nu mai e, ce facem cu absolvenții de studii superioare? La spălat de mașini în Occident!” (Chestiuni inefabile de statistică, p. 77).

Hurubă analizează fenomenul Facebook, o face cu multă ironie și constată că rețeaua de socializare a declanșat noi experimente lirice, că superficialitatea în cultură distruge cultura serioasă, că în rețea oamenii își pot expune creațiile literare fără cenzură, sub semnul unei libertăți aproximative și duioase ca o ghilotină în zori. Iată ce scrie: „Unii scriitori mai șmecheri, la adăpostul unei sintagme, au publicat chiar romane, povestiri, jurnale etc. de-o puerilitate căreia, doar cu eforturi uriașe, nu i se spunea prostie” ( Să vorbim puțin și despre cultură/ literatură, autori și cărți, p. 94).

Efectul acestui Scenariu asupra oamenilor este catastrofal, apare un nou personaj, nevroticul: „Personajul nevrotic trăiește, doar cu puține excepții, obsesia frustrării, a nedreptății, a ideii că oricine are ceva cu el, că îl urmărește pentru a-i face rău, pentru a-i submina autoritatea și prestigiul” (Nevroticul din marele scenariu, p. 121). Viața devine un calvar pentru el și pentru cei din jurul lui, sinuciderea face parte din scenariu, individul este strivit de forțele sociale.

Abordând problema umorului, scriitorul constată: „Cu tristețe, despre umor…”, punctele de la final demonstrează că ne află în fața unei drame, oamenii nu mai râd, râsul este redat electronic în spatele textelor de umor, se mimează veselia, ca orice în noul Scenariu. El constată că literatura de umor este în cădere liberă, că editurile nu mai abordează cărțile unor umoriști cunoscuți și de succes în alte vremuri, că nu se reeditează valorile certe din domeniu. Este ceva suspect în acest script, românii fac parte, totuși, dintr-un popor care a știut să facă haz de necaz, care a avut un bun simț al umorului, dispoziție pentru râs, a abordat viața cu fină ironie, sfidând răul, făcând saltul peste cu zâmbetul pe chip (nu pe cip!)…   

Am putea continua exemplele, putem reține că Dumitru Hurubă are un stil direct, că marile idei sunt expuse simplu și penetrant, cuvinte curg spre inima cititorului cu empatie, el știe să argumenteze, să citeze din marii sociologi sau filozofi și să scoată în evidență înțelepciunea populară solidă, fraza sa expune cu fină satiră dramele prin care trecem și posibilele ieșiri pe scara principală a istoriei. Sunt peste treizeci și cinci de eseuri, un preambul, o concluzie, o bibliografie, o lume în mișcare, o paradă a umbrelor și a îngerilor de serviciu… Titlurile sunt alese cu atenție, au sare și piper, conțin adrenalină. Reținem: Cu facebook, înainteeeee, marș!; Lirica actuală? Marfă!; Plebea nu trebuie să știe totul; Prostească iubire de glie strămoșească; Ehe, dacă ar fi avut Moise laptop și Wi-Fi! Etc.

„După credința majorității populației care mai ține cu sinceritate la România, ceea ce se petrece la nivel național în ultimul sfert de secol, din absolut toate punctele de vedere, nu este decât desfășurarea unui proces de distrugere sistematică a identității statului, a unei economii care acoperea toate ramurile industriale și a unui naționalism firesc în condițiile istorice date” (În fine…, p. 175).  Toate fac parte din Marele Scenariu menit să facă să dispară o țară… Dumitru Hurubă precizează: „În eseul de mai sus, am vrut să detaliez toate-acestea, fără a deveni pătimaș, fără a exagera pentru a da greutate ideilor cuprinse în materialul de față, care s-a născut în urma discuțiilor întâmplătoare cu mulți cetățeni” (p. 176).

Autorul este pesimist pe unele locuri, oricum societatea va avea de suferit din cauza megatendințelor care străbat istoria, iar din punct de vedere religios, aceste aspecte au fost prezentate în Biblie ca sfârșitul vremurilor, fiind descrise chiar în detaliu, omul imperfect ducând societatea spre căderea în ruină. Desigur, trebuie regândite multe, cele din prezent reflectă viziunea omului despre univers și societate pe baza unor cunoștințe sedimentate prin secolul al XVII-lea și secolul al XVIII-lea. Toți marii gânditori acceptă că lumea trebuie să conceapă altfel societatea în care trăiește. Unii mai pesimiști consideră că specia umană și-a consumat potențialul, pregătindu-se altceva…

Există și o pată de optimism, o întrebare revine mereu în eseurile lui Hurubă: „Glumim, nu?”    

  *Dumitru Hurubă, Scenarita: un eseu-fantezie, eseuri, 180 pagini, Florești, județul Cluj: Editura Limes, 2016