Scurta și nefericita viață a lui Marilyn Monroe... „Piesa prezintă relațiile din lumea puterii, amestecul straniu de oameni politici, mafioți, oameni corupți, artiști de joasă condiție, agenți secreți, ne descoperă o lume în plină furtună, o lume care se crede în siguranță în brațele morții”

Simbol și dramă

(Milan Richter, Scurta și nefericita viață a lui Marilyn Monroe,

Deva: Editura Călăuza v.b., 2016;

traducerea Muguraș Maria Petrescu)

Prin piesa de teatru Scurta și nefericita viață a lui Marilyn Monroe, o dramă în două acte, Milan Richter face o descriere profundă și tragică a societății occidentale actuale. Editura Călăuza v.b. a realizat un eveniment literar important, solid și reprezentativ pentru societatea actuală. O societate în cădere liberă din punct de vedere spiritual, fără repere viabile. Autorul este scriitor slovac, a scris această piesă în limba slovacă, traducerea în limba engleză a fost realizată de Katarina Richterova, apoi din limba engleză în limba română traducerea s-a realizat de Muguraș Maria Petrescu.

Povestea lui Marilyn este cunoscută în general, au existat documentare, informații, narațiuni, articole de presă. Între anii 1950 și 1960 ea a fost un simbol pentru femei, un agent al sexului frumos în lumea puterii, filmului, presei, în așa-zisa lume bună. Viața ei a fost scurtă, a murit la 36 de ani din motive neclare, învăluite în misterul specific lumii afacerilor puterii. Autorul, Milan Richter, s-a documentat serios în domeniu, a reușit să ne prezinte câteva crâmpeie din viața divei, specifice pentru ea și pentru societatea occidentală. Dramaturgul renunță la factorul timp în sens clasic, apelează la jocul în timp, trecut, prezent și viitor au o altă logică, logica dramei. Sub lumini și forme clasice și moderne, o femeie întruchipează dezastrul unei lumi care și-a pierdut busola, o lume fără Dumnezeu, minând dragostea, adevărul, angoasa puterii politice, falsa cultură. Dispariția ei, posibilă sinucidere, prin supradoză de medicamente, este concluzia finală, o femeie cu afecțiuni psihice,   bazându-se pe o frumusețe construită de arta spectacolului, fără să înțeleagă ce se întâmplă cu ea, redă efectul unei societăți care se bazează pe formele fără conținut.

Personajele care dansează în jurul femeii fatale, sex-simbol, sunt cele cunoscute: Președintele USA, fratele acestuia, procuror important, medicul psihiatru, menajera, actori, agenți ai serviciilor secrete. La acestea se adaugă mama lui Marilyn, apoi un personaj care sfidează timpul concret al morții, Norma Jeane Morteson, adică diva la 20 de ani, personaj fără vârstă, etalon pentru dinamica dramei. Frumusețea naturală împotriva frumuseții fabricate de industria de entertainment. Industria plăcerii fără de motiv, a plăcerii ca artă fără scop, divertismentul celor cu bani, a celor stresați de prea multă putere, agasați de celebritate, agresați de presa occidentală.

Moartea femeii, deși suspectă, este o certitudine, cineva a fost scos de pe marea scenă a lumii, fără durere, fără să știe de ce, fără scop aparent. Nebunia ei, drogurile, băuturile alcoolice, medicamentele în exces, clismele, reprezintă doar mediul în care s-a mișcat. Boala mintală înfățișează simbolul unei lumii afectate de păcat, limita acesteia. Bărbați care iubesc, politicieni care au nevoie de frumusețea de suprafață, criminali cu ștaif, artiști fără scrupule, toți se mișcă pe scenă pentru a da viață tragediei moderne, fără ieșire. Dinamismul povestirii este bine dozat, suntem în prezența unei piese solide, autorul mișcă planurile exact, scriptul este valabil. Piesa se poate urmări cu plăcere. Medicul psihiatru o tratează constant, este mereu lângă femeia vulnerabilă, nu reușește să o scoată din pasa eronată în care a căzut. Nu dorește să o salveze, tratamentele înseamnă bani, înseamnă un sistem sofisticat de a urmări și de a controla personajul principal.

Președintele USA, poate cel mai puternic om al planetei, cade în plasa proprie a slăbiciunilor sale, clipele de relaxare, dragostea este exclusă la acest nivel, îl fac vulnerabil în fața serviciilor secretele, a presei, a lumii. Poveștile sale intime sunt lăudăroșeniile unui bărbat slab în fața unei femei, asta pune sub semnul întrebării relația lui cu femeia simbol. Ea tinde să se viseze „prima doamnă”, femeia spectacol sare peste cenzură și peste cutume, cere prea mult. Poate nu realiza că este altcineva decât se pretinde. Căutările ei, poate chiar o formă de cerșit, după iubirea „adevărată”, sunt zbaterile unei ființe fragile în pânza păianjenului. Sexul nu înseamnă dragoste, iubirea este unul dintre cele mai înalte sentimente umane pe care cineva atât de firav nu-l poate atinge.

Piesa prezintă relațiile din lumea puterii, amestecul straniu de oameni politici, mafioți, oameni corupți, artiști de joasă condiție, agenți secreți, ne descoperă o lume în plină furtună, o lume care se crede în siguranță în brațele morții. Faptele reale fac parte din acțiunea care se desfășoară, autorul  s-a documentat riguros, ele dau prestanță actului de creație propriu-zis. Personajele au un limbaj trivial, cuvinte licențioase sunt aruncate în fața spectatorului sau cititorului, scriitorul nu dorește să impresioneze, să dea sare și piper acțiunii, așa se comportau oamenii reali în anii 50-60 în lumea occidentală. O lume aparent liberă, necenzurată, fără să fie nevoită să-și controleze comportamentul. Fiecare avea un dosar la serviciile secrete, putea fi oricând ținta. Motivele „siguranță națională” erau deja fabricate înainte ca ele să se realizeze în scena vieții.

Milan Richter s-a documentat serios, a citit mult, a parcurs documentele care erau considerate secrete, acte provenind de la psihologul divei, dosare oficiale, articole de presă. Despre subiect au mai scris Norman Mailer și Joyce Carol Oates, unii au considerat că Marilyn a fost ucisă, alți jurnaliști au speculat drama reală, căutând un „adevăr” propriu, speriați de marele adevăr despre societatea modernă.

Drama femeii simbol este definită chiar de Marilyn: „A iubi înseamnă a-i da cuiva puterea de a te distruge”.

Carnetul de însemnări, poate benzile înregistrate în apartamentele ei, posibilitatea unei conferințe de presă, toate însemnau pericol public pentru oamenii puterii, cu alte cuvinte era pusă în joc „siguranța națională”. Așa ceva nu se tolerează. Iată ce afirmă personajul principal: „Nu vă mai dau nimic, Kennedy, bandă de huligani ce sunteți! Gata! Ajunge! Poimâine voi susține o conferință de presă și voi dezvălui reporterilor totul… Le spun eu ce porci sunteți voi doi! Cum vă bateți joc de femeile neajutorate și fragile” (p. 314). Cei doi erau John F. Kennedy – Președintele Statelor Unite ale Americii și Robert F. Kennedy – Procuror General al Statelor Unite, frați, amanții femeii, personaje tragice, celebre în timpurile moderne. 

Tradus în limbajul lui Marilyn: „Hollywood este locul unde se pot plăti o mie de dolari pentru un sărut și cincizeci de cenți doar pentru sufletul tău. Știu foarte bine că adeseori am refuzat prima ofertă, păstrând-o, în schimb, pe cea de cincizeci de cenți” (p. 17).

Milan Richter apus în scenă discuția dintre Jack (Președintele) și Marilyn în apartamentele secrete. Președintele destăinuia secretele, extratereștrii cu tehnologii spectaculoase, modul cu făcea dragoste Fidel Castro cu femeile fatale, purtând cizmele și în pat, lupta împotriva comuniștilor, rachete cu încărcătură atomică, atitudinea serviciilor secrete față de relațiile președintelui, mafia și politica etc.

Secretul femeii este devoalat lui Jack, Președintele trebuia să știe, să înțeleagă ce reprezintă o femeie simbol: „Imediat ce îmi cumpăr pantofi, îi deformez. Apoi tai o bucățică dintr-un toc și încerc să merg în așa fel, încât să nu se vadă că șchiopătez. Iar în scopul acesta am un mușchi special antrenat și masat pe picior. Iată care este marele secret al mersului meu atât de sexi” (p. 179).

Finalul este dur, iluziile se risipesc, Marilyn înțelege ceea ce este, mărturisește investigatorului într-o scenă suprarealistă: „Da, David, mă treceau de la unul la altul ca pe o bucățică bună de carne… Ca să mă umilească. Și asta s-a întâmplat cu o săptămână ca înainte eu să mor”. (p. 322).

Noma Jeane, un alter ego, din vremuri mai bune, o vede altfel, prin altă lumină: „Marilyn efectiv nu se putea aduna… o blondă decolorată! Care, pe deasupra, mai plângea, ca și cum ar fi fost dusă la tăiere. A venit Paula la ea, apoi macheuza, au mai liniștit-o, au rearanjat-o… și, după câteva minute, arăta din nou de parcă era o păpușă scoasă din cutie. După care Milt Ebbins, coproducătorul întregului circ, i-a făcut vânt și i-a spus: <<hai, du-te, du-te… sau toată șarada asta o să se ducă dracului odată cu tine!>>” (p. 229).

Medicul psihiatru îi explică vedetei cum este situația reală, când iubește un om puternic precum președintele USA, cum serviciile secrete sunt atente la detalii și show: „Să zicem că nu toți directorii ar trebui să facă un astfel de lucru. Dacă observațiile mele despre Hoover (șef CIA, n.n), potrivit aparițiilor lui publice sunt adevărate, el știe cu mult mai multe despre cei doi frați, decât știu propriile lor neveste” (p. 107).

Milan Rihter, scriitorul, notează despre acest personaj aflat sub o frumusețe zbuciumată: „În același timp este un portret dramatic al uneia dintre cele mai atractive femei din lume, o orfană vulnerabilă lipsită de un sentiment puternic de încredere în sine, o femeie care suferă de o boală mintală ereditară, portretul perfect al unei fete în căutare, prin lume, a unui bărbat pe care să-l iubească” (Actrița, cover girl și cântăreața Marilyn Monroe, p.11).

Constantin Stancu

Foto: Marilyn Monroe; sursa: Internet