PRECIPITAREA
TIMPULUI LA EUGEN EVU
A TREIA CARTE A ÎNTÂLNIRILOR, semnată de
poetul şi omul Eugen Evu, a apărut în seria CORVINA – 2009 şi este definită de autor ca o „evumedie încă… umană…”. Lansată de autor în format masiv şi expresiv,
cartea curge din cărţile anterioare privitoare la întâlnirile necesare ale
artistului cu prietenii care îl strigă prin operele lor sau prin faptele care
luminează zilele acestea comprimate şi dilatate de ură … Este a treia rundă de
întâlniri spirituale în care se păstrează umanul ca rezistent la timp … Sunt din nou prezenţi prietenii culturii
într-o vreme a imposturii, sunt prieteni din România, din Italia, din Germania
sau U.S.A., din Franţa şi cei din inima
poetului. Modul de alcătuire a cărţii este aceea de poem epic trecut prin eseu,
fragmente care se leagă prin idee şi gând, imagini şi scrisori de suflet, o
operă în mişcare, dinamică, pregătită să ia locul gânguritului politic şi a
marilor antologii ale analfabeţilor cu diplome universitare.
Eugen Evu îşi asumă astfel valorile pe care le recunoaşte
ca făcând parte din planeta sa şi din visul său atins de curcubeu.( vezi recent apăruta la Hesti, „ Vânătoarea de
curcubeie”.
Împotriva crizei necesare la politicieni, autorul propune
energia cuvântului trăit şi sensurile venind din esenţa lumilor posibile,
refuzând delirul suprafeţelor sau cultura de conservă. Trăim adică efectul
Babilon şi ne atingem de legende, obligaţi să ne trezim într-o altă lume mai
bună dacă vrem să trăim.
Eugen Evu apelează la argumentele lui Serghei Esenin: „ A fi poet înseamnă să nu înşeli / Ci nemilos rănindu-te pe tine / Să
speli cu sânge negre îndoieli /Şi să dezmierzi simţirile străine”. Dar
este şi un răspuns al lui Andrei Pleşu: „ Prostia
va avea bani, iar nepriceperea va avea putere”. Între aceste repere mai
mult morale, dar ale unei morale practice, legitimându-se prin cuvântul scris
şi trăit, parcurgem aventura cunoaşterii şi a locuirii timpului propusă de
Eugen Evu şi zisă în apartamentul său obişnuit din Hunedoara unde se petrec
lucruri neobişnuite.
Există în carte mai multe dimensiuni: frumuseţea sufletului, valoarea umană, existenţa care
se menţine tragică, întâlniri la Hunedoara şi în Ţara Haţegului ca ieşire din megapolis, castelul care aşteaptă un
semn de înviere prin muzica locului şi a grupului Canon.
Dimensiunile continuă în justificări, în regrete sau
regăsiri, existenţa poetul se motivează prin creaţie, iar omul bun va deschide poarta celui însetat de cântec
profund.
Meditaţiile zilnice ale poetului sunt frânte de alegerile
parlamentare sau de zvonurile care bântuie lumea şi românul planetar. Din fericire există şi un seismograf care arată
mărimea cutremurului ce bântuie minţile, există şi speranţa că până la urmă
mediul economic va resoarbe tensiunile care duc la criză. Evident că pentru
poet dimensiunea crizei este una morală, el se arcuieşte peste timp şi ne
propune dosarul său de scriitor făcut de securitatea dictaturii lui Ceauşescu,
cu semne şi lacrimi, cu scrieri tainice şi frică. De remarcat în această carte întâlnirile lui
Eugen Evu cu femeia care scrie şi
care este scrisă, e un semn de echilibru în starea poetului, un semn că doreşte
să resoarbă energiile diverse şi că fiinţa umană este multa mai complexă, iar
maturitatea presupune şi cerere salvarea unului prin doi…
Sunt femei- scriitoare, care corespondează
cu autorul ani în şir, sau femei despre care scrie, e o relaţie delicată
şi fecundă în aceste întâlniri speciale, poetul doreşte să recupereze o
dimensiune a tinereţii pierdute şi să deseneze cumva destinul uman în lumina
creaţiei divine, omul înseamnă două părţi care se alungă şi se atrag în lume
pentru a forma întregul. E dorul după veşnicie în culorile delicate ale femeii
care se mulează pe anotimpurile cuvântului.
Dar realitatea e presantă, Eugen Evu nu ezită să ne
propună şi portrete de politicieni, necesitatea consumismului o impune cumva
invers decât necesitatea socialistă, ei sunt acolo şi fac parte din rondul de zi şi de noapte pictat cândva
de Rembrandt …
Brusc în tema întâlnirilor apare nimicul, nimicul acela
necesar: murim moartea…
Dar nonvaloarea este biruită de valorile familiei şi ale
prieteniei născute din dorul de a depăşi limitele veacului, copiii sunt acolo,
portretul de familie este complet, poezia are memoria ei de poezie care iartă
cuvintele nerostite, natura sprijină zilele de pe urmă să nu se prăbuşească,
iar opera lui Eugen Evu se luptă cu metafora metaforei, răspunde la întrebări
şi pune întrebări la care nu se poate răspunde… Opera contemporană are ceva
din misterul scrierii presumeriene,
iar tăbliţele de la Tărtăria sunt
mărturie a faptului că omul scrie pentru a se incrusta în piatra timpului,
pentru a rămâne în ciuda trecerii…
Interesante sunt în această carte bulevardele spirituale construite pe inima oamenilor, trec pe
intersecţia marilor opere literare şi ale culturii, scrisul rezistă prin
memoria devenitoare, nu au regulile obişnuite, pulsează în Europa şi oriunde
pot să şerpuiască...
Mereu autorul face invitaţii
la Castelul Cărţii, e castelul său, ca boier de viţă veche, bogat prin operele
sale scrise, şi totuşi, castelul e tot mai încăpător cu fiecare persoană care
acceptă întâlnirea în acest spaţiu spiritual în care domină cu autoritate
cuvântul …
Felul de a fi şi a lupta zilnic al poetului este relaxat
şi dârz în acelaşi timp: luptăm cu creierele
de mămăligă, iar noua generaţie literară se exprimă fecund şi vibrează, e
flămândă să ia locul celei care pleacă, e un avânt care strivește...
Titlurile eseurilor sau ale poemelor alese şi întâlnite
de Eugen Evu sunt semnificative: pulberea
androgină, magnet, psalm, tristeţe, oaspete de o seară albastră, nesingur
printre poeţi, marele sine, limba întunericului, dreptatea cu capul spart,
rândunica, cavaler rătăcitor, sinea poetică, balada lui ermizeu, poeseu …
Toate le-am scris obişnuit, fără alte semene pentru că vin din cartea aceasta,
ele fac parte din programul literar şi
de viaţă a acestui autor care se depăşeşte pe sine când se regăseşte în alţii
datorită întâlnirilor care au loc în spaţiul virtual …
Nu dau numele celor care s-au intersectat cu Eugen Evu
venind spre el, înjurându-l, încercând
să-l distrugă sau să-l laude, dar la clipe de revelaţie adevărată el vede în
toate aceste întâlniri modalitatea de a ieşi din sine în opera sa şi în marea
operă a lumii, scrisă de Mâna Divină
… Citind cartea cel interesat va descoperi oameni despre care a bănuit că
există şi care devin certitudine în volum.
Poate că se vor găsi unii care să nege felul acesta de a
face cărţi sau de a lansa valori de orice fel, există şi alte sisteme culturale
care ar putea să nege alegerile autorului, el poate fi criticat până la un
punct, e vulnerabil imediat prin originalitate, dar cartea e scrisă şi vine
spre cititor cu argumente şi cu probe, crima de a scrie e una perfectă …
La începutul cărţii Eugen Evu caligrafiază, argumentând
cartea: „În partea noastră de lume, în
conştiinţa fiecăruia, au loc deja schimbări, are loc o precipitare a timpului,
toate corelate la ceea ce se petrece cu Mama Natură, trăim o perpetuă geneză în
care suntem colaboratori cu Divinitatea Absolută”.
Constantin Stancu
Notă: în carte apar, printre alţii, la castelul din acest
evliterar: Teresia Bolchiş Tătaru,
Angelo Manitta, Ada Ionescu, Elena Daniela Sgondea, Carlos Chacon Zaldivar, Adrian
Botez, Rudi Igna, Paul Aretzu, Ioan Evu, George Vulturescu, Ilie Chelaru, Maria
Teresa Liuzzo, Valeria Manta Tăicuţu, Ion Urdă, Andrei Zanca, Victor Sterom,
Ion Scorobete, Silviu Guga, Nicolae Crepcia, Alda Fortini, Gligor Hada, Micea Moloţ,
Cornel Nistea, Mariana Zavati Gardner, Lucian Hetco, Florin Scurtu, Dan Pichiu,
Maria Diana Popescu, Mihaela Mirou, Angela Felicia Botez, Ştefan Nemecsek,
Mahmoud Djamal,Florentin Smarandache, Mirela Roznoveanu, Călin Hera, Victor
Isac, Magda Grigorie, Silvia Beldiman, Gabriel Petric, Oct. V. Amzulşescu, Enza
Conti, Giuseppe Manita, Ion Popescu
Bradiceni, Erika Erdoş, Ioan N. Roşca, Iuliu Winkler, Leonardo Saraceni,
Paulina Popa, Antonia Iliescu, Ladislau
Daradici, Giovanni Formaggio, Magdalena C. Schlesak, …iar lista poate continua, cu voia autorului
şi a … tuturor celor cu care autorul întreţine de ani de zile empatia, pe care
într-o carte a sa cu Magdalena Constantiescu, o numea „ Emaptia divina”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu