RADU
IGNA: POEZIA PĂMÂNTULUI
Radu
Igna se întoarce cu faţa spre Ţara Haţegului, priveşte dincolo de dealuri şi de
Muntele Retezat, caută valul care a modelat această ţară din ţară, ascultă
cumva cerul şi ascultă pământul pentru a descoperi tainele care au fost, care
sunt şi care vor fi peste albastrul acesta de Ţara Haţegului rupt din oglinzile
muntelui .
Scriitorul
a strâns în inima sa, în pagini de caiet de elev silitor, date despre oameni,
vâltoarea faptelor, scrierile cronicarilor despre o zonă mirifică a României. A
avut răbdarea de aduna, de a căuta, de a studia şi de a fixa pentru viitor
imaginea unui loc în care s-au întâmplat atâtea şi în care oamenii au găsit
vocaţia de a trăi româneşte în stil propriu, la confluenţa Banatului cu
Transilvania şi Valea Jiului, aproape de Mureş, pe valea Streiului, sub umbrele
adânci luminoase ale Retezatului.
Ajuns
la o vârstă a viziunii calme, Radu Igna pune în cartea sa VOCAŢIA CULTURALĂ
A HAŢEGULUI – Editura „ Gligor
Haşa „ , Deva – 2009, carte reeditată şi în anul 2010, cu unele completări
şi adăugiri, istoria spirituală a
locului, acel loc în care istoricii au lăcrimat şi în care nu pot tăgădui
fenomenul românesc într-o zonă magnetic spirituală şi în care te poţi pierde
sub ninsori de poveste, există doar posibilitatea de a găsi ieşirea prin cer,
ca să-l parafrazăm pe Marin Sorescu.
Autorul
are o notă, un fel de epistolă pentru cititor şi pentru locuitorul Haţegului,
în care pune degetul pe rana istoriei şi spune lucrurilor pe nume: „ Eu cred
că viaţa noastră are sens atunci când luptăm împotriva uitării „, apelând
la un citat din Emilian Ezechil.
Dar
cuvintele autorului spun cumva mai mult: „ Uitarea, ceaţa ce se lasă cu
fiecare zi peste ziua ce a trecut. „
În
căutarea sa, Radu Igna redescoperă o ţară frumoasă şi spiritul locului ce vine
de undeva de departe, străjuită de râuri de munte, de păduri care te învăluie,
de muntele care te înalţă doar privind la el. Haţegul are un fel de vocaţie, de
cetate de ţară.
Scriitorul
a căutat să fie obiectiv şi a adunat cât mai multe însemnări, cât mai multe
cărţi despre acest loc şi a descoperit că multe personalităţi au pus ceva din
viaţa lor, ceva din timpul şi necuvintele lor în cărţi care au reflectat
spiritul Ţării Haţegului, că oamenii au fost credincioşi şi până la urmă acea
zvârcolire de credinţă a făcut să convieţuiască la un loc ortodocşi, catolici,
greco – catolici sau reformaţi şi să lase semne că se poate şi altfel, un fel
de zonă liberă a credinţei, poate unică pe harta creştină a lumii.
Cartea
începe cu acele cărţi care au strâns în cuvinte taina ţinutului, apoi
sunt note despre cărţile unor importante personalităţi care au descoperit zona
cu interes şi bucurie: Condica Haţegului, după Nicolae Iorga, Haţegul aşa
cum apare în Cronica Banatului scrisă de Nicolae Stoica de Haţeg, continuă cu
plângerea călugărului Efrem pentru mânăstirea Prislop.
Radu
Igna caută esenţa vremurilor: istoria vicariatului greco- catolic, sau istoria
specifică locului la începutul evului mediu românesc, pentru a face o călătorie
cu Romulus Vuia prin ţinut şi prin zona vecină a Pădurenilor, insistă pe
călătoria făcut de Aron Densuşianu cândva, sau pe graiul locului
pus în evidenţă de Ovid Densuşianu, pentru a prezenta modelul haţegan
aşa cum l - a văzut Adrian Andrei Rusu.
Preocuparea
lui Radu Igna pentru zonă a mers mult mai adânc, a prezentat obsesia
colonelului Zagoriţ pentru Ţara Haţegului ca locul unde a fost
Sarmizegetusa lui Decebal, sau pe strădaniile unui arheolog aproape necunoscut
care a trăit în vatra Haţegului, Hristache Tatu care a căutat mărturii
despre istoria dacilor aici, la intersecţia marilor bulevarde ale istoriei. 32
Eroismul românilor a fost reflectat în istoria unui batalion de
vânători de munte, o istorie a militarului român care biruie timpul,
vremurile, tradiţia şi moartea într-un mod special.
Despre
aprovizionarea cu apă în Dacia romană a scris Gică Băieştean, arătând
tehnici sau soluţii pentru viaţa civilizată din Dacia romană, ca efect al
puterii care ştie ce vrea într-o provincie care lupta continuu, până la
autodistrugere.
Epoca
din anii 1950 – 1960 este pusă în evidenţă şi în contrast cu marile perioade
ale istoriei prin registrele simple ale unui inspector şcolar, spiritul
contorsionat al vremurilor apare din procesele verbale ale unor funcţionari
care erau presaţi de politic să facă lucruri contrare istoriei. E un mod de
abordare simplu şi relevant, viaţa a lăsat urme în marea arhivă a lumii.
Această
panoramă a zonei a fost atent studiată de Radu Igna şi ne prezintă esenţa,
uneori descoperă lucruri contradictorii şi refuzate de vremuri, prin cărţi
aruncate la deşeuri, la topit, le recuperează cu dragoste pentru că era ceva
mirific, fascinant: pântecul istoriei unde s-a format poporul român. Au fost
ani buni în care Radu Igna a strâns date, cărţi, scrieri unele nepublicate şi
care nu ar fi avut şansa să fie publicate înainte de 1989, a avut răbdarea de a
se împotrivi uitării, a prins portretul unui anonim ca Mihai Baiu, ce a
lăsat manuscrise în urma sa, mult mai interesante decât scrierile de rutină de
astăzi.
Dar
autorul pune în evidenţă şi operele unor importanţi scriitori care au scris
despre ţara aceasta, de la Jokai Mor cu povestea mitul lui Faţă Neagră,
de la Gligor Haşa care a scris despre tainele istoriei poporului dac,
punând, apoi, în evidenţă amintirile silvăşene ale lui Cecilia Terezia
Bolchiş - Tătaru, prezentând mişcarea literară a poeţilor de Haţeg ca Romulus
Constantinescu, Ionel Amăriuţei, Constantin Stancu sau Ionel Drăgănescu.
Nu
sunt uitate ziarele care au apărut la Haţeg, ca Arena, Columna sau Cuvântul
adevărului.
Chiar
şi fotografii sunt amintiţi, cei care au prins clipa de aur a ţării în
fotografii memorabile: Aurel Anca sau Horvath Josef, ori pictorii care
au adus un strop de viaţă în culoarea anotimpului de Haţeg precum Gulie
Gheorghe sau Vasiloni Drăgălin.
De reţinut şi faptul că Radu Igna este un om de
cultură perseverent, pornind de la o broşură uitată şi aproape pierdută, dar
recuperată la limita de a fi dată la topit, scriere de Constantin
Zagoriţ, fost colonel în armata
română, în specialitatea topografie militară, deci o persoană care a avut ochi
să vadă măreţia locului la Haţeg, a susţinut ideea interesantă şi provocatoare,
Haţeg – adevărata Sarmisegetusa, idee materializată apoi
de Gligor Haşa în calitate de editor şi iubitor de istorie într-o carte cu
impact, cu acelaşi titlu. Fără această perseverenţă ideea s-ar fi pierdut, cu
alte cuvinte Radu Igna e un scriitor cu pasiune şi cu lacrimă pentru Ţara
Haţegului şi a ştiut să recupereze memoria aparent pierdută a haţeganilor.
Inspirat,
autorul încheie cu o notă de prezentare a cărţii, în limba română şi limba
engleză.
Ca
un mit al omului de Haţeg se evidenţiază Ioan Munteanu, memorandist din
zonă, judecat de puterile vremii pentru că a difuzat Memorandumul Românilor în
zonă într-o vreme grea pentru români, în anii 1892, sub guvernare străină.
Eroul, aproape anonim, are doar o cruce în cimitirul din Haţeg, semn că
a trăit aici şi a murit demn, că a rezistat procesului politic de la Cluj din
anul 1894 şi că la întrebările judecătorului a răspuns simplu în logica
românului care se vrea liber, alături de marile personalităţi care au luptat
pentru istoria românilor în stil românesc ca dr. Ioan Raţiu. Meritoriu
pentru Radu Igna sunt acele pasaje extrase din procesul care a avut loc la Cluj
ca un moment de demnitate şi iluminare a intelectualului român la vreme de
cumpănă pentru istoria neamului. Autorul a stăruit mult până să poată ajunge la
acele dosare de la Cluj în care era prins în stilul justiţiei vremii viaţa
oamenilor, a memorandiştilor.
Autorul
cărţii scrie:” Până când a trăit Ioan Munteanu? Am apelat la arhivele
oraşului. Nu există date din acea vreme. A trăit oare pe vremea Marii Uniri din
1918? Posibil. Ar fi împlinit 73 de ani, judecând că s-a născut în 1845. Şi ce
s-a întâmplat în viaţa lui de la întoarcerea de la Cluj ? Cu siguranţă, nu a
fost primit cu urale …”.
Dar
cartea aceasta de aducere aminte şi învăţătură a profesorului pentru elevul
necunoscut din România, începe cu un pasaj scris de Ovid Densuşianu : „ Drumul
ce duce de pe vale Streiului spre Haţeg „ pă su vini „ cum se zice în graiul
locului, ori de pe coastele ce ascund Silvaşul se vede desfăşurându-se una din
cele mai frumoase privelişti de poezie a pământului românesc „
Cartea
merită citită pentru că poezia locului ne face mai buni, iar un răsărit
de soare în aerul rece de munte din Ţara Haţegului pictează o lumină ireală
peste cei ca au fost, ce sunt, ce vor veni după noi…
Constantin
Stancu
