Cuvânt înainte
(fragment)
Însă aici voi cita o filă inedită, datată 27 martie 1991, un veritabil metatext, care atestă atât fascinația exercitată de Psalmi asupra Poetului, cât și acuitatea unei persuasive autoanalize, întreprinsă din mai multe perspective – psihologică, estetică, stilistică:
„Voi începe prin a nota indicibila senzație de bucurie și de deplinătate lăuntrică pe care am încercat-o aseară, exact la ora 21:15, gândindu-mă că a doua zi (azi, adică) voi începe versificarea Psalmilor. La 10:20, astăzi, m-am așezat la masă. Încă din zori am fost după cumpărături, apoi, revenind, mi-am făcut o cafea și, la 10:20, cum ziceam, am început lucrul. Am înaintat, slavă Domnului!, mai repede și mai bine decât îmi închipuiam. Dimineața am încheiat o primă redactare a Psalmului 1. După-amiază, deși îmi propusesem să nu revin la textul bază, n-am avut răbdare și am trecut la Psalmul 2. La această oră (18) e gata și varianta versificată a acestuia. Textul e cursiv, muzical, solemn. Mă întreb dacă n-ar trebui poate să aibă mai multă căldură. Mai multă căldură manifestă, evident. Dar endecasilabul rămâne totuși la rigoarea lui cam severă și rece. Nu-mi dau seama. Mă străduiesc însă să imprim căldura, vibrația spiritului, atât în lexic, cât și în sintaxă. Oricum, sunt abia la cei dintâi pași. Dar drumul e fascinant”.
Eugen Dorcescu nu ne oferă chiar o Psaltire, ci o suită de șaptezeci și unu de psalmi, versificați în stil clasic, într-un limbaj solemn, cu inserții neologice, reliefând caracterul imuabil al Cântecelor de slavă și posibilitățile nelimitate de a le enunța oricând și oriunde. În acest mod, Poetul i se alătură lui David și celorlalți psalmiști notorii, într-o admirabilă sincronie estetică.
Majoritatea poemelor originale de factură spiritual-creștină figurează deja în antologii (v. Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, Editura Eurostampa, Timişoara, 2015; Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timişoara, 2017) sau în volume recente de poezie (Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019). Acestora li se alătură și poeme foarte recente, nepublicate încă într-o carte de poezie, precum Scribul (2018), Templierul (care deschide primul volum al Jurnalului dorcescian), Barbarii sau Montségur (2020).
„Orizontul spiritual al poeziei vine din atingerile cu textele Bibliei, din mesajul altor texte sacre, din cărțile fundamentale ale umanității. Biblia, pentru Eugen Dorcescu și pentru cei care înțeleg, nu este o carte religioasă, este una a adevărului, una a vieții și a morții, a efemerului și a eternității. Toate în echilibru ținute de Iisus, ca punct fix în univers” (Constantin Stancu, Sub un tavan de fulgere, în „Vatra veche”, nr. 1, 2018).
Non-imanența, metafizica, transcendența, abisalitatea depun mărturie despre un univers dorcescian ocupat în integralitate de Dumnezeu. Relația eului cu Atotputernicul (a ființei cu Ființa) ocazionează epifanii, proiecții simbolice, meditații, care îmbogățesc, consolidează și conferă adâncime lirismului Poetului timișorean, accentuându-le, deopotrivă, creației și autorului, emoția și rațiunea, fervoarea și sobrietatea, anvergura națională și internațională a mesajelor.
Tema biblică este cea mai fertilă și mai înălțătoare în creația dorcesciană. Ea irigă edificiul realizat de Eugen Dorcescu în cinci decenii de activitate literară, răstimp în care, cu harul său, cu truda sa, acesta a înzestrat literatura română – nu exclusiv, ci predilect – cu o poezie spirituală de mare profunzime și eleganță, racordată la expresivitatea limbii literare actuale, dar păstrând, într-o remarcabilă balanță, și frumoasa limbă a începuturilor literaturii române, ale cărei temelii au fost așezate, de atâtea veacuri, în Biserica neamului.
Mirela-Ioana Dorcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu