Ion Pachia Tatomirescu: LUNCA DE COBALT... Sonete, memoria, rădăcinile tainice ale existenței

 

 Constantin Stancu

 

Cartea de Aur şi Lunca de Cobalt

 

 

Există o zonă magică a literaturii, o „luncă“ unde fulgeră valori eterne, acoperite de uitarea absenților. Ion Pachia-Tatomirescu atrage interesul cititorului cu volumul Sonetele luncii de cobalt*, apărut la Editura Waldpress, în anul 2021. Poetul apelează la forma fixă a poeziei, bazându-se pe rigoarea formei, generată de rigoarea temelor abordate. Este o știință a literaturii, un meșteșug menit să readucă la lumină vechi teme, idei, paradoxuri. Spiritualitatea valah-zalmoxiană mai răzbește în contemporanul fond literar românesc, are ceva solid şi dă o valoare estetică profundă, cu iz de nobleţe arhaică. Este un val precreștin care domină fondul de bază, prin forța venită din sufletul celor care au trăit şi trăiesc / locuiesc în acest areal al anticei Dacii. Limbajul este modelat de vocabule specifice, de idei vechi, călite în timp, acreditate de o filozofie/ teologie profundă. Se remarcă iniţialul paradox reactualizat în sisteme noi de gândire, mai ales dinspre științe moderne: cuantica fizică, taina luminii în univers, atracțiile universale, lumi subtile într-o lume vizibil acceptată. Esențele arhaice se întâlnesc cu esențele mai noi, validând un sistem de gândire original. „Lunca de cobalt“ este şi locul unde se întâlnesc „lumile posibile“ în flux-refluxul civilizaţiilor / culturilor.

Adoptarea, crearea de poetice forme fixe, bazate pe împletirea tezelor și pe libertatea lor, accentul pus pe idei profunde, ne arată că totul are un sens în spaţio-temporalitate.

Fondul precreștin pelasg > valah de credință monoteistă, cu divinitatea Samoș („Soare-Moş“ / Dumnezeu-Unul al Daciei, al Pelasgo- > Valaho-Dacilor, având pe Salumoş>Salmoş, „omul lui Dumnezeu pe pământul Daciei“, „mesagerul / solul ca reprezentant teluric pentru decada cerurilor“, deseori confundat de „istorici“ cu „zeitatea / divinitatea supremă“ etc.), accentuează elementele de bază ale lumii: Aer, Apă, Foc, Lemn şi Pământ la fel ca în gândirea anticelor comunități eurasiatice.

Şi eroul liric din Sonetele luncii de cobalt, de Ion Pachia-Tatomirescu, se dovedeşte ‒ aidoma simbolicului Făt-Frumos al Pelasgimii > Valahimii ‒ drept iniţiat în tainele celor cinci elemente din fundamentele lumilor după o profundă „şcolire” / ucenicie la curţile celor cinci cromatici împăraţi ai celor „cinci culori“, ori „franje cromatice“, fundamentale, recunoscute fondului folcloric-pelasg > valah ajuns prin meteorologia anotimpurilor / istoriilor până la noi, la cei de astăzi: Alb Împărat, Verde Împărat, Roșu Împărat, Galben Împărat şi Negru Împărat :

«Se neftineşte verbul în fotonii / din armonia sferelor, ochi-mură, / când nestematele,-n celesta gură, // iar se rostesc pentru semănătură / la îmbrădaţii cerbi, ori în peonii / papirusului beznei...! Ning eonii // la Fântânéle,-n cub, nunta-mi-pictură, / a solului care-şi aprinse ghionii / din Cogaion, în Delos, ori Crotonii, / în peşteră – virgină picătură; // şi, pe Lacteea Cale de velură, / în trei pătrate, roş-albind muflonii, / sublim vorbim în aur neuronii / ce ‒ la fântâna lui Salumoş ‒ jură...!» (p. 13).

Astfel, volumul Sonetele luncii de cobalt, de Ion Pachia-Tatomirescu, surprinde epopeea vremurilor arse la Pelasgo- > Valaho-Daci (Dacoromâni), vechi calendare legate de viața aproape de natură, de ciclurile anotimpurilor sau ale soarelui, „stâlp“ deasupra acestui „pământ special“.

„Denumirea vechilor cicluri“ este subliniată prin glosalmi (nouă specie de formă fixă de poezie creată de autor, explicată cu lux de amănunte - alături de altele datorate acestuia: salmul, zalmiorul etc. ‒, în prefaţa / studiul De la glosalmi şi zalmiori, la ultrascurţii salmi, din Caligraful de salmi, Waldpress [ISBN 978-606-614-088-1], 2013, pp. 5 ‒ 36), în ciclul Anul glosalmilor din Cogaion (pp. 43 ‒ 53), „glosalmi“dedicați fiecărei luni, așa cum s-au fixat în anul arhaic, pelasgo- > valaho-dac. Generațiile de astăzi nu mai utilizează vechile denumiri, ele se cunosc, se rememorează prin studii dedicate societății și civilizației din strămoșeasca-ne Dacia, ori prin astfel de glosalmi, cum, de pildă, şi acest fermecător Glosalm de Cuptor (Cuptor = Iulie):

«Taina mea cerească, luna-ntre antene, / focul dintre gene să te cucerească...! // Domnul mă ferească printre pământene – / sfinte, ori mirene –, când vor să iubească, / ori să mă-ngrădească în măiastre pene...! // Nu mai duc la mrene dorul să mi-l crească, /în solzi să-l umbrească, să-l pună-n catrene – /fluviu-i cu bulboane ce tot dau migrene, /fluviul ca un tren e, ori ca o şerpoane...! //Mi-l pun la icoane, nu-l dau pe-o gold[e]ană, /nici la vreo vicleană ce-arde pe buzoane, /cleiul din bomboane, vin din damigeană...! // Plisc de gheuroane – din curbă vrânceană, /sau din cea olteană – nu-l bată-n piroane; /focuri dintre gene de-o curte domnească /să nu-l iepurească, nici lună-ntre antene...!»(p. 47).

Poetul utilizează cuvinte din fondul arhaic al limbii pelasge > valahe ([daco]române), făcând legătura dintre generații, sugerând o viață din abundență în Dacia, atât materială, aplicată, pragmatică, dar și spirituală, legată de ciclurile universului. Este o dovadă că anticii erau atenți și observau mișcarea din lume, dinamismul elementelor, a părților, cât și a întregului (după cum se certifică, încă din anul 2019, şi prin impresionanta lucrare, Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia [Aethicus Ister], Cosmografie, ediţie, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi traducere din limba latină în limba pelasgă > valahă [dacoromână], de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, Timişoara-România, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-239-7], 2019 [pagini „format B-5“: 708).

Iată câteva exemple de cuvinte care vin de departe, dinamice, generând „stări și poziții“: brâne, zariște, davă, bobuți, ondine, urzeală, șerpoane, sighincă, râncă, gotcan etc. Atmosfera se creează prin acestea, prin starea între istorie reală, folclor, mit, tradiții etc., care susțineau colectivitățile și le dădeau un sens în istorie.

De remarcat lirismul din aceste forme fixe de poezie, un lirism ivit din rigoare, inspirație, sisteme de gândire, captarea vieții propriu-zis: „suflet de crin într-un trup de stea“ (p. 9); „iubirea-mi de lumină“ (p. 14); „legea firii îmbumbind fotonii“ (p. 36) ; „Gură-de-Rai“ (pp. 9, 68, 74) ; „jos e graiul iar presus lumina“ (p. 7) ; „la toate-i clorofila jucăușă ca sângele fierbinte din feline“ (p. 22) ; „fotonii-mi de altoi“ (p. 61); „ziua-ți intră-n sânge“ (p. 61) etc.

Suntem, iată, în vadul liricii profunde, bazată pe rădăcini trainice, ascunse-n tsunami-ul de informații actualizate până la disoluția mesajului.

Volumul pune în evidență, cum s-a mai spus (supra), specii de poezie în formă fixă (recent-create, dar şi clasice, rar utilizate în orizontul vremurilor de astăzi): zalmiorul, sonetul, psalmul, glosalmul, rondelul, trisalmul, salmul, glosa etc.

Toate se bazează pe ideea de comunicare profund-brevilocventă. Salmul, de exemplu, este cea mai scurtă formă fixă din istoria poeziei universale, existent în fondul valah, transmis din vremea Daciei, cu micro-poeme bine păstrate de-a lungul timpului, semnificația acestora penetrând câmpia gândirii Pelasgimii > Valahimii. Limba valahă / [daco]română ‒ după cum atrăgea atenţia prin 1980 şi filosoful Constantin Noica ‒ are extraordinara capacitate de a transmite gânduri „profund-cosmice„ în cele mai puține sunete/ silabe“ prin raportare la haiku-ul nipon, atât de cunoscut ca formă fixă de poezie specific-niponă, ceea ce nu împiedică nemuritor -cogaionicii poeţi ai Pelasgimii > Valahimii contemporane să declare salmul ‒ descoperit şi creat / recreat de Ion Pachia-Tatomirescu, în urmă cu câteva decenii ‒ drept formă fixă de poezie naţional-valahă / dacoromână („cea mai scurtă formă fixă din istoria poeziei universale“ ‒ v. pp. 108 ‒ 110). Exemple „nenumărate“ se află în ultimul ciclu, 105 salmi pentru înrăzărirea celui de-al LXXV-lea ocol al Soarelui (pp. 89 ‒108), „capitol de sărbătoare“ şi pentru autorul-poet, „părinte de salm valah“, păşind în cel de-al 75-lea an de când a văzut lumina pe pământul Daciei: „Ardeal: / e-aurul-deal…!“ (p. 91) ; „Bradul: / mire, adu-l…!“(p. 92) ; „Cade / stea-n arcade…!“(p. 93) ; „Castani / dau străzii bani…!“ (p. 94) ; „Creștini: / tot printre spini…!“ (p. 98) ; „Fluturi ard pe scuturi…!“ (p. 101) ; „Marea / scuipă sarea…!“ (p. 103) ;„Șișul / ia bacșișul…!“ (p. 107) ; etc. De remarcat punctele de la final, o istorie literară continuă, susținută de resurse minime.

În ciclul Unsprezece psalmi-sonete la îndiminețirea luncii de cobalt în Dacia, Grădina lui Dumnezeu(27 ‒ 40), ne întâlnim cu „știința de rezista în istorie“, parte din istoria universală. Existența unui popor se justifică prin semnele lăsate în vremuri complicate, având rara capacitate de tranzacționa cu forțele din continentele politicii abrupte, ale valurilor care au migrat spre aceste „lunci de cobalt“, ceea ce determină pe poetul să caligrafieze memorabil: „Popor valah, n-am vorbele deșarte,/ cu Verb de jar eu te binecuvânt,/ că-mi ești și cel mai vechi cuvânt-pământ,/ ivind în Cogaion celesta carte…!“ (VI, p. 34); în altă parte, putem citi despre limba noastră: „Doar limba vă e raiul-năvățăturii…/ E cea mai veche… Pare să rămână…/ Pelasgă, sau valahă, sau română,/ cum ați numit-o-n creierul naturii…“ (X, p. 38).

De-a lungul volumului Sonetele luncii de cobalt (2021), Ion Pachia-Tatomirescu oferă „note“ lămuritoare legate de arhiliteratura pe care o actualizează în mod original, „note“care au menirea de a prezenta cititorului fondul complex al civilizației noastre. Trimiterile au susținerea unor lucrări bine documentate, menite să transmită prin timp valorile care stau la baza civilizației actuale. Într-un motto, pus de scriitor la început de narațiune lirică, ni se relevă sensul cărții de faţă: „Sunt Fiul Pământului și al Cerului Înstelat, / dar sunt din seminție cerească, s-o știți și voi…!“ //„Eu vin să-ți cer mâna ca unul pur dintre cei / puri, o Crăiasă-a-Lumii…! Căci și eu mă mândresc / cu apartenența la preafericita voastră seminție“ (Citate de pe lamelele de aur descoperite la Petelia-Italia, cu sens zalmoxiano-pythagoreic).

Desigur, astfel de volume necesită o anumită inițiere. Lectura volumului Sonetele luncii de cobalt (2021), de Ion Pachia-Tatomirescu, este, la prima vedere, mai greoaie, apar exprimări complicate, meandrice, cu iz vechi; se relevă și influențe venite din folclor; până la un punct, istoria domină zona literară, poetul asumându-și viziunea; acesta este o mărturie despre capacitatea literaturii de a răzbi prin vadul istoriei, fragment din „Cartea de Aur“ a lui Făt-Frumos…

 

Constantin Stancu

_____________________

*Pachia-Tatomirescu, Ion, Sonetele luncii de cobalt, Timișoara, Editura Waldpress (ISBN 978-606-614-280-9), 2021 (pagini „format A-5“: 116, în cuprinderea ciclurilor de poeme / micro-poeme: Nouă sonete din „Cartea de Aur“ a lui Făt-Frumos cu o încheiere în „Glossă“; Sonet-ode celor cinci împărați din curcubeu;Unsprezece pslami-sonete la îndiminețirea luncii de cobalt în Dacia, Grădina lui Dumnezeu; Anul glosalmilor din Cogaion; Doisprezece zalmiori pentru Gura de Rai și rondel al mierlelor de Prier/ Florar; 105 trisalmi și micropoeme-haiku; 105 slami pentru întrezărirea celui de al LXXV-lea ocol al Soarelui;„Închidere“rostit-rostuit-postfațatoare Distinsului Receptor).   

 *În rev. Banchetul de vară/ 2021 - Dumitru Velea