DESPRE SUFERINȚĂ ÎN LITERATURĂ. PUTEREA EXEMPLULUI – EUGEN DORCESCU
Marian-Cătălin Ciobanu (n. 21 septembrie 1996, Timișoara - absolvent al Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Secția Filologie Clasică, din Universitatea de Vest) a fost în tărâmul fascinat, așa cum afirmă în cartea sa Et in Arcadia ego (Timișoara: Editura Eurostampa, 2022), o carte de eseuri literare, unde abordează critica asupra cărților care i-au punctat existența. Legătura cu partea spirituală a vieții este esențială și criticul își asumă riscurile pentru a pătrunde într-o lume a valorilor profunde, năzuind spre absolut, demers mai puțin abordat de tinerii iubitori de literatură. La Timișoara s-a coagulat o școală serioasă de hermeneutică, la Facultatea de Filologie. Mirela-Ioana Dorcescu a stimulat acest grup (Școala de literatură Eugen Dorcescu - 80), transmițându-i valorile solide care generează plusvaloare literară. Poetul Eugen Dorcescu a participat/ participă activ în cadrul grupului, opera sa și viața sa punând în mișcare foamea după frumusețe, absolut, cultură. Autorul, însă, abordează într-o notă critică serioasă cărțile poetului Eugen Dorcescu, este interesat de fenomenul POET, alături de cărțile scrise de Anișoara-Violeta Cîra, Mirela-Ioana Dorcescu, Mariana Pâșlea, sau Silvia-Gabriela Almăjan.
În cartea de față, Marian-Cătălin Ciobanu abordează fenomenul literar dintr-o poziție mai complexă, extinzând studiile sale și asupra altor iubitori de literatură care s-au exprimat în legătură cu opera poetului Eugen Dorcescu. Se simte din lectura textului seriozitatea în munca depusă, maturitatea în analiza textelor, responsabilitatea față de temele cărților analizate. Este un exercițiu existențial, tânărul critic asumându-și, astfel, o viziune asupra vieții, acceptă experiența de față ca un dat necesar. Cărțile analizate sunt profunde, vizează viața și moartea, abisul cunoașterii, relația omului cu Dumnezeu, relațiile dintre oameni, dinamismul societății, cântecul poetului între strigăt și rugăciune.
Eseurile ne prezintă Poetul ca risc asumat în fața eternității: poezia și jurnalele lui Eugen Dorcescu. Intrăm în lumea suferinței și a fericirii, în spațiile luminoase ale artei, în efortul artiștilor de a moderniza permanent formele și de a accede la esențe. De remarcat că, în analiza sa, eseistul pătrunde în lumea literară îmbinând temele din poezie cu linia empirică a jurnalului, liricul fragil și viața ca realitate atroce. Sunt analizate jurnalele lui Eugen Dorcescu, respectiv Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998)”, Adam – Pagini de jurnal (2000-2010), editate în anul 2020, prin munca asiduă a soției, care a recuperat, alături de autor, mesajul scriitorului despre vremurile în care a trăit. Sunt analizate și Biblicele (2021), o stihuire a textelor din Biblie, o capodoperă poetică necesară care echilibrează peisajul literar de la noi, afectat de nebunia digitală actuală și de relativismul esteticii.
Relația dintre om și Dumnezeu este abordată în eseurile dedicate volumului lui Eugen Dorcescu Moartea tatălui, în paralel cu volumul Tatăl/ Padre de Coriolano González Montañez, poet spaniol, prieten al primului. În paralel, avem și analiza despre Celesta (O poveste de dragoste), romanul semnat de Mirela-Ioana Dorcescu, necesară din perspectivă biobibliografică, a relației dintre EL și EA în lumea atinsă de miracol, prin cuvintele dantelate ale iubirii mature, esențiale, cu sens profund.
Criticul remarcă de la început rădăcinile operei lui Eugen Dorcescu: Biblia, un mesaj despre adevărul profund, cultura care unește mințile oamenilor, credința care-i leagă de divin, iubirea care îi apropie, valorile înalte care constituie contextul în care se poate trăi la nivel superior. Avem o punte între generații, Marian-Cătălin Ciobanu dovedind că acestea se pot lega prin aceste valori, că ruptura poate fi evitată, pierderea tradițiilor înalte și a rădăcinilor, pentru cine acceptă, poate fi abandonată din perspectivă existențială. Aici se relevă cheia acestei cărți, continuitatea prin dedicare și inițiere, lumea poate fi recuperară și la nivel livresc, și la nivel de viață. La Eugen Dorcescu limitele dintre literatură și viață se întrepătrund, viața se clădește nu numai pe suferință, ci și pe frumos. De fapt, măreția presupune, de-a lungul timpului, și suferință, nedreptate, durere. Frumusețea face lumea mai suportabilă.
Cartea este și o mărturie despre inițierea într-o lume aparte, atinsă de har. Începe simplu, cald, profund. Întâlnirea cu Poetul este semnificativă: „Era tăcut, atent la tot ce-l înconjura, dar absorbit de propriul abis” (p.16). Impactul schimbă tablourile existențiale. Continuă: „Simțeam că venea din alt timp. Nu aparținea timpului meu, deși îl împărtășea cu mine, cu noi toți” (p. 16). Eseistul este atent și la contextul social în care se petrec lucrurile: „Cu toate realizările ei tehnologice, societatea apuseană modernă nu posedă o reală înțelegere a morții, sau a ceea ce se întâmplă în momentul morții, sau după moarte. Am aflat că astăzi oamenii sunt învățați să nege moartea, spunându-li-se că ea nu este decât anihilare și pierdere. Înseamnă că majoritatea lumii trăiește fie în negarea morții, fie în teroarea ei” (text preluat de Marian-Cătălin Ciobanu din Cartea tibetană a vieții și a morții, după Sogyal Rinpoche). La fel și Eugen Dorcescu pune în lumină eterna luptă dintre carne și duh…
Scriind despre Jurnalul (de fapt, jurnalele) Poetului, eseistul remarcă nota referitoare la artiștii de astăzi - „rătăcind într-o lume de umbre carnivore”… Omul fără Dumnezeu nu înseamnă nimic, doar pulbere, cenușă, „astral gunoi”…, iar scrisul este expresia unei profunde suferințe… Sunt multe note evidențiate de tânărul critic, unele profunde, altele esențiale, dovadă că pasta textului l-a prins în vârtejul ei dens. Apoi susține: „Originală, prin conținut și formă, Adam îmbină specia jurnalieră cu cea a romanului, propune o formulă dramatică impresionantă, modernă și rămâne o operă de necuprins, scrisă la un nivel foarte înalt de înțelegere a lumii, a sinelui și a relației dintre sine și Divinitate” (p.39).
Se remarcă înstrăinarea omului Dorcescu de cele lumești, inclusiv de problemele familiale, timpul măcinând ființa, iar schimbările dramatice din societate și din oameni, marchează individul, o forță centrifugă pulverizează familia… Iată drama umană, omul însingurat până la absolut, el și Dumnezeu singuri în Univers.
Ruptura dintre generații este accentuată, notele sunt adânci, falii în societate: „În acest context demonic, generațiile tinere îi alungă pe scriitorii bătrâni și erudiți, pe dascălii bătrâni și erudiți, din cărți, biblioteci, școli, universități, ascunzându-și malițiozitatea și infatuarea sub concepte-paravan, precum democrația și libertatea” (p.63).
Eul poetic este afectat de nihilism, dar poetul este salvat, dacă acceptă tot ce curge de la El Shaddai (Dumnezeu)…
Concluziile eseistului sunt clare, ideile s-au decantat, cel inițiat acceptă realitatea din realitate: „Îngerul Adâncului și Adam nu sunt lecturi facile – numai nu lector avizat și familiarizat cu universul dorcesian poate descoperi, cu adevărat, mărgăritarele din substanța lor. Ele compun o carte monumentală, scrisă pentru a demasca și a cutremura, pentru a-l determina pe cititor să își pună întrebări serioase și să privească cu alți ochi spre sine și spre lume” (p.70).
Când abordează poezia lui Eugen Dorcescu din Biblice, eseistul constată că există o legătură profundă între textul scris și textul sacru. Baza se află în studierea Bibliei și trăirea cu acuitate a adevărului provenit din cuvintele dantelate, inspirate. Reține că: „Experiența stihuirii nu este doar poetică, devine o experiență existențială” (p.77). Subliniază că Poetul se declară doar scrib, adevăratul autor este Dumnezeu prin inspirație divină. Astfel, scribul trăiește intens dorul după YHWH, și află sensul vieții după aplecarea sa asupra versetelor puse în versuri cu pasiune și dedicare. Se subliniază importanța suferinței, o temă care se repetă în volum. Literatura de înțelepciune, așa cum a fost stihuită are o menire clară: „să-l trezească pe om din delirul ambițiilor sale deșarte” (p. 80). Concluzia se impune de la sine, merită reținută: „Versificarea textelor biblice de către Poetul Eugen Dorcescu reprezintă un act superior de consacrare perenă a autorului în conștiința literară și în istoria literaturii române. Geniul liric, inovația artistică, spiritul înalt, nobil, autoritatea și credința de nestrămutat ale Poetului în Cel ce este ridică BIBLICELE la nivel de capodoperă” (p.87).
Analizând relația dintre Eugen Dorcescu și Mirela-Ioana Dorcescu (Borchin) în cartea Celesta, criticul afirmă: „protagoniștii suferă separat, dar durerea, ca și pustietatea sufletească îi apropie…” (p. 149). Din povestea de iubire nobilă, a rezultat un efect puternic, vizibil în operele celor doi. De fapt, lucrurile s-au limpezit, El și Ea s-au redescoperit la un alt prag spiritual, cu impact și asupra literaturii.
Concluzia se impune cu acuitate existențială, curajul eseistului este evident, el intră în camera secretă a celor doi: „Mai întâi, așadar, ea probează distincția animus- anima. Astfel, animus, Teodoru, caută anima, pe Arina, contaminat fiind de inocența, candoarea, sensibilitatea și natura feminină, maternă a animei. (…) În schimb, Arina, anima, caută și găsește la Teodoru acel pater virilis, însemnând refugiu, siguranță, stabilitate” (p.154). Se subliniază un aspect profund, operele lor deschid o poartă largă spre intimitatea unui cuplu de intelectuali, ceea ce arată că literatura română are tărâmuri exploatate mai puțin, dar care sunt aduse în prim plan prin această carte de eseuri.
Analiza cărții de față poate continua, suficient de subliniat că Marian-Cătălin Ciobanu s-a aplecat asupra operelor cu interes, a analizat și aspectele legate de stilul și forma poeziei sau a prozei scrise de Poet, remarcând „secțiunea de aur” a textului, ritmul, armonia cu restul Creației, universalitatea și abisul din opera acestuia, inclusiv rimele folosite, inedite, ca efort de cunoaștere prin literatură și cu impact spiritual.
La început, editorul Livius Petru Bercea, sublinia, chiar din prefață, originalitatea hermeneuticii tinere, atrăgând atenția asupra unei eveniment editorial: „Et in Arcadia ego este nu numai o carte de debut, ci și o carte de vizită a unui critic în formare, cu multiple posibilități de afirmare într-un domeniu care trebuie să rămână sensibil la receptarea reală a valorilor” (p.10).
O carte care punctează în literatură personalitatea, viața, disponibilitatea, exemplul unui „scriitor de primă linie”, Eugen Dorcescu, exigent cu sine și cu valorile pe care ar trebui oamenii să se bazeze dacă doresc să acceadă în acel tărâm fascinant și faptul că linia aceasta se poate continua prin cei care se leagă de realitatea abisului, acceptând suferința ca indicator spre alt spațio-timp...
Constantin Stancu
*Marian-Cătălin Ciobanu, Et in Arcadia ego, eseuri de critică literară, 181 de pagini, Timișoara: Editura Eurostampa, 2022. Prefața Livius Petru Bercea. Cartea este dedicată memoriei tatălui autorului. Coperta I: Jurnalul lui Eugen Dorcescu. Manuscrisul. După o fotografie de Mirela-Ioana Dorcescu. Coperta a IV-a: Marian-Cătălin Ciobanu. Fotografie de Tatiana Simina Mesaroș.
*Cărți analizate de autor: Eugen Dorcescu, Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998), Editura Mirton, 2020; Eugen Dorcescu, Adam – Pagini de jurnal (2000-2010), Editura Mirton, 2020; Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Eurostampa, 2021; Literatură comparată: Coriolano González Montañez, Tatăl/ Padre, traducerea Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Eurostampa, 2021 și Eugen Dorcescu, Moartea tatălui, Editura Marineasa, 2005; Emil Grama, Synaisthesis. Eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu, Editura Eurostampa, 2021; Anișoara-Violeta Cîra, Realismul simbolic: eseistica și proza Mirelei-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, 2018; Mirela-Ioana Dorcescu, Celesta (O poveste de dragoste), Editura Mirton, 2018; Mirela-Ioana Dorcescu, Hermeneia, Editura Mirton, 2019 etc.
Text apărut în revista „Boema”, iunie, nr. 161/2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu